Institutul Cultural Român şi fabrica de optimism.

Ioan Stanomir, 9 Feb 2013

O dată cu numirea în funcţie a domnului Andrei Marga, ICR a devenit o autentică şi fecundă fabrică de optimism. Nici o săptămână nu trece fără ca instituţia evocată să nu ofere publicului un alt exemplu din această serie neîntreruptă de reuşite.
Bilanţul semnat de preşedintele ICR, la şase luni de la mandat, traduce acest efort amplu de a repune cultura naţională pe drumul ei organic, drum de la care fusese abătută de vechea conducere. Textul care dă seama de cele şase luni scurse este un rechizitoriu al trecutului şi o imagine a viitorului care se deschide în faţa noastră, ca prin miracol. http://www.icr.ro/bucuresti/anunturi/andrei-marga-dupa-sase-luni-optiuni-strategice.html
Esenţială este întâlnirea dintre noua abordare a ICR şi viziunea pe care însăşi Uniunea Europeană o îmbrăţişează. Dialogul dintre România şi Europa se poartă, în fine, de le egal la egal, de vreme ce Europa realizează că redefinirea culturii este cheia reuşitelor viitoare. Critica vechii administraţii este ocazia de a reafirma sincronia dintre filosofia ICR şi filosofia europeană. ICR creează precedentul pe care Uniunea Europeană îl urmează. Domnul Andrei Marga evidenţiază o mutaţie ignorată de detractorii săi.
“Vechea strategie a operat cu o înțelegere restrictivă a culturii, care a fost redusă la literatură, film, teatru, design, muzică. Am propus de la început sincronizarea înțelegerii culturii și, ca un prim pas, includerea în cultură, de asemenea, a științelor sociale, științelor în înțeles cuprinzător, a inovațiilor tehnice, a filosofiei și teologiei. Unii au atacat această lărgire a înțelegerii culturii desprinzând din context exemple pe care le-am dat. Dar strategia actuală a Uniunii Europene (vezi Promoting Cultural and Creative Sectors for Growth and Jobs in the EU, 26 septembrie 2012) îmi dă dreptate.”.
Pe acest fundal al schimbării de paradigmă, ICR are ambiţia de a se desprinde de abordările care au contribuit, direct sau indirect, la afectarea imaginii României în spaţiul european. Trecerea, în termenii lui Andrei Marga, de la “ mizerabilism “ la “ realism” traduce optimismul regăsit şi contagios al noii conduceri. ICR este în avangarda acestui proces de transfomare calitativă, al cărui scop este promovarea “ culturii elaborate”.
Diagnosticul din analiza domnului Andrei Marga este devastator. Mizând pe forţele pieţii şi pe “cultura directă “ a mizeriei şi marginalităţii, trecuta conducere a generat un climat definibil prin “ sectarism” şi excludere. Rigoarea dialectică a comunicatului de pe site-ul ICR aminteşte de critica inchizitorială a realismului socialist.
Dincolo de trecutul întunecat, există viitorul pe care fabrica de optimism a ICR îl anunţă, prin glasul conducătorului ei. În locul sumelor exorbitante ce au recompensat pe complicii dictaturii şi pe acoliţii lor, viziunea noului ICR se vrea ecumenică şi atentă la gestionarea eficientă a banului public. Politica experimentelor irelevante este înlocuită de planificarea promovării imaginii României în lume. Strategia de selecţie din epoca vechii conduceri, strategie a ce mizat, eronat, pe “ managerii culturali”, este abandonată. Aşa cum au probat recentele numiri în posturile Institutelor culturale din străinătate, transparenţa şi profesionalismul sunt recunoscute şi recompensate. Politica de implantare a filialelor ICR în provinciile istorice este o altă manieră în care seface simţită desprinderea de trecut :
“ Filialele nu diluează în nici un fel exigența valorii, cum spun cei care atacă opțiunea. Dimpotrivă, permitem astfel etalarea unor valori transnaționale, europene, fie ele și din provincie. Sectarismul l-am înlocuit cu inclusivismul “.
Redefinirea relaţiei dintre centru şi Institutele Culturale din străinătate este o altă miză a noii direcţii intelectuale ilustrate de bilanţul- manifest. Departe de a fi un simptom al centralismului, stabilirea de la Bucureşti a strategiilor pe care le aplică extensiile geografice din exterior apare ca naturală şi salutară. Privirea limpede a conducerii centrale poate evita comiterea unor erori de perspectivă. Atent la sugestiile pe care i le oferă mediul românesc, ICR acordă Institutelor culturale din afara ţării rolul inspirat şi nobil de “ curele de transmisie”. Fabrica de optimism inaginată de domnul Andrei Marga nu poate funcţiona în afara disciplinei sănătoase ce permite centrului să îndrume, părinteşte, activitatea emisarilor României pe glob.
“În relația cu institutele culturale din străinătate, vechea strategie a operat cu modelul „dinspre institute spre centrală”. Efectele au fost, între altele, nerelevanța unor acțiuni din institute și absența unei coordonări. Am înlocuit acest model cu interacțiunea centrală-institute, care permite sporirea impactului acțiunilor. Cei care atacă nu fac distincție între ineluctabila nevoie de coordonare în serviciul eficacității, și centralism, pe care nimeni nu-l îmbrățișează.”.
Energie, viziune, eficacitate,patriotism- iată valorile pe care se întemeiază optimismul ce domină, astăzi, Institutul Cultural Român. Cele şase luni evocate în textul de bilanţ ne pot da doar o imagine palidă şi parţială a proporţiilor viitoare ale acestui edificiu majestuos. Mizând pe promovarea“ culturii elaborate” şi pe încurajarea “inclusivismului”, Institutul Cultural prezidat de domnul Andrei Marga se află în miezul efortului colectiv de făurire al noii Românii.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer