Vladimiri Tismăneanu-Un posedat ideologic. Cine a fost Mihail Roller?

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.

Bizară este consecvența cu care Vl-T evită cât poate cuvântul «comunism» în articolele sale, înlocuindu-l, prea frecvent pentru a fi întâmplător, cu «stalinism».  Pentru un fost marxist-reformist devenit un neo-conservator în trena ideologilor americani, pentru cel care a fost responsabil cu campania oficială de condamnare oportunistă, tardivă și fără consecințe practice, a colonialismului sovietic de până la 1964, numit la noi comunism, ca și, mai ales, a național-comunismului (cu «patriotismul» său ambiguu, niciodată clar asumat de regim cameleonic al lui Ceaușescu) sau, altfel spus, a «comunismului dinastic», evitarea statornică a acestei sintagme trebuie că are ceva semnificații. Nu le pipăi încă.

Cu prietenie, Dan Culcer

Vladimiri Tismăneanu: Un posedat ideologic. Cine a fost Mihail Roller?
04/04/2011
Aparatele ideologice comuniste au functionat prin actiunile unor indivizi concreti, servitorii zelosi ai dogmelor marxist-leniniste. Acesti oameni au asigurat înregimentarea culturala, rusificarea ca strategie pedagogica anti-natională, eliminarea și distrugerea elitelor intelectuale din scoli si facultati, lichidarea mostenirilor spirituale democratice si impunerea pseudo-valorilor drept repere inconturnabile ale “noii civilizatii”. Acesti oameni au fost arhitectii utopiei. Intre ei, Mihail Roller a jucat un rol cu deosebire nefast.
I se spunea “controller”. Maniac al puritatii ideologice, obsedat de intarirea vigilentei pe “frontul istoric”, un impostor propulsat in fruntea lumii academice romanesti [de cine va fi fost propulsat, de amicul său Răutu? d.c.], Roller a fost, ca si Trofim Lâsenko in biologia sovietica, un şarlatan. Asemeni geneticienilor sovietici terorizati de Lâsenko si banda sa, istoricii romani tremurau de groaza lui Roller si a ciracilor sai. Nu a ramas in urma sa macar un text care sa poata fi citat drept contributie stiintifica. Au ramas in schimb amintirile unor destine zdrobite, memoria campaniilor delirante de demascare a variilor “devieri” de la linia jdanovista. A rămas “Manualul unic de Istorie a RPR”, o sinteza grotesca de falsificari, mistificari si minciuni crase. Evident, actiunile distructive ale lui Roller n-ar fi fost posibile fara sprijinul primit din partea conducerii supreme a PMR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, dar mai ales Leonte Rautu (cu care a fost prieten personal), au fost cei care i-au permis lui Roller să-si desfasoare sinistrele operatii.  Nu numai ca l-au tolerat, dar l-au si incurajat in ale sale defulări isteroide. Roller a fost instrumentul voluntar si pervers al unei politici deliberate de anihilare a traditiei europene, pro-occidentale din stiintele umane. In timp ce Roller trona in fruntea sectorului stiinta al Sectiei de Propaganda condusa de Rautu, fiind de fapt mana dreapta a inchizitorului en titre al culturii romanesti, marele psiholog Nicolae Margineanu, un veritabil democrat, era supus calvarului din inchisori. Cand maurul Roller devenise incomod, dupa ce-si indeplinise cu prisosinta macabra datorie, dupa ce Congresul al XX-lea al PCUS lansase de-stalinizarea, liderii PMR au decis sa se debaraseze de stingheritorul Roller (tot asa cum debarcata a fost si aberanta Ofelia Manole). Mastile noi ale stalinismului romanesc cereau noi politruci, noi lachei.

Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu el daca nu murea in 1958. S-a sinucis, cum sustin unii? A murit de inima rea, ca urmare a mortii fiicei sale mai mici, Sonia, intr-un teribil accident (s-a lovit la cap cazand in bazinul din parcul sanatoriului Otopeni unde se afla internat tatal sau)?  In mod cert partidul nu mai avea nevoie de el. Ca director adjunct al Institutului de Istorie al PMR era oricum marginalizat, lucrand in subordinea unui Constantin Parvulescu, el insusi in plina dizgratie. Mi-e greu sa-mi imaginez un Roller adaptat la exigentele stalinismului national. Un Roller conlucrand cu Gh. Zaharia, Stefan Pascu, Stefan Stefanescu, Viorica Moisuc, Titu Georgescu, N. Copoiu, Gh. I. Ionita, Mircea Musat si Ion Ardeleanu. Devenise de fapt un personaj total indezirabil, o marturie vie, ori mai exact spus o relicva a obedientei infinite a celor care se voiau acum promotorii “valorilor patriotice” in raport cu Stalin si stalinismul.  Spre deosebire de cameleonul oportunist C. Ionescu-Gulian, groparul filosofiei romanesti, Roller chiar crezuse de o maniera nevrotica in misiunea sa, nu avea cum sa mimeze o pliere pe noile imperative. Stalinismul sau fusese unul structural si definitiv, nascut dintr-o pasiune totala. Era vorba de o identificare existentiala. In “Raportul Final” al Comisei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Humanitas, 2007), numele lui Roller figureaza, cum este firesc, in dictionarul principalelor figuri ale comunismului din Romania.

Public mai jos, cu acordul autorilor,  fisa biografica a lui Mihail Roller realizata de istoricii Stefan Bosomitu si Mihai Burcea. Ea este inclusa in sectiunea “Biografiile nomenklaturii” de pe site-ul IICCMER:
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Mihail%20Roller
Mihail Roller (1908-1958). Ilegalist, unul din principalii ideologi ai stalinismului din România, adjunct al lui Leonte Răutu la Secţia de Propagandă, desemnat de partid să supravegheze ştiinţele sociale şi în special istoria. Propulsat membru al Academiei RPR, Roller a fost coordonatorul manualului unic de istorie a RPR, document plin de falsificări, devenit unul din textele obligatorii ale educaţiei şcolare în anii 1950. În martie 2011, pe site-ul www.militiaspirituala.ro a apărut un studiu biografic referitor la Mihail Roller, realizat în cooperare cu Institutul Român de Istorie Recentă. Conform informaţiilor din acest material, Mihail Roller s-a născut la data de 6 mai 1908 în comuna Buhuşi, judeţul Neamţ, într-o familie de evrei. A aderat încă din tinereţe la mişcarea comunistă. Aflat la studii, la Berlin şi mai apoi la Paris, Roller a devenit membru al Partidului Comunist German (din 1926) şi al Partidului Comunist Francez (din 1928). Reîntors în România, în 1931, Roller a devenit şi membru al PCdR, îndeplinind diferite sarcini pe linie de partid. Tot din 1931 el a devenit redactor al publicaţiei ilegale „Scânteia”. Până la declanşarea războiului, „inginerul Roller” sau „Rolea”, aşa cum apare în dosarele Siguranţei, avea să fie arestat în trei rânduri (în 1933, 1934 şi în 1938), însă niciodată nu avea să fie condamnat, din lipsă de dovezi. În 1940, Mihail Roller pleacă în Basarabia intrată sub ocupaţie sovietică, după care a fost cooptat în nucleul PCdR de la Moscova, lucrând în echipa Anei Pauker, în cadrul unei structuri create după dizolvarea Cominternului – „Institutul de Cercetare Ştiinţifică nr. 205”. Acest Institut preluase, alături de alte două Institute similare (nr. 99 şi nr. 100), activitatea Cominternului sub aceste denumiri camuflate. Institutul nr. 205 se ocupa, în principal, cu propaganda radiofonică. Tot în perioada în care se afla la Moscova, în anii războiului, se pare că Roller ar fi urmat Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Moscova. În toamna lui 1944, Roller s-a întors la Bucureşti unde a fost recrutat în aparatul de propagandă al partidului unde a urcat rapid în ierarhie. În 1947, sub redacţia lui Roller a apărut manualul de Istorie a României¸ care era prima sinteză marxistă de istorie a României. La redactarea manualului lucrase, alături de Roller, o echipă formată din Dumitru Tudor, Gh. Georgescu-Buzău şi Vasile Maciu. Ascensiunea fulminantă a lui Roller în primii ani ai comunismului era confirmată şi de alegerea, în 1949, ca membru titular al Academiei Române. El a mai contribuit semnificativ la constituirea Muzeului Româno-Rus şi a Institutului de Învăţământ Superior „Maxim Gorki”, destinat învăţământului în limba şi literatura rusă. Considerat multă vreme eminenţa cenuşie a regimului comunist în domeniul ştiinţelor sociale, Roller avea să intre pe o pantă descendentă în a doua jumătate a anilor ’50, după numirea ca prim-adjunct al directorului Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR. În 1956 ajungea pe biroul lui Dej un memoriu privind situaţia istoriografiei româneşti. Semnatarii acestui memoriu, care nu era altceva decât un dur rechizitoriu la adresa tendinţelor promovate în istoriografie de către Roller, erau Andrei Oţetea, Constantin Daicoviciu şi Barbu Câmpina. Roller era acuzat de „orientare antinaţională” şi plagiat. Roller a murit pe neaşteptate. Atunci s-a spus că ar fi fost vorba despre o sinucidere, dar ipoteza nu pare a se susţine. Atât Sorin Toma cât şi Vladimir Tismăneanu susţin că Roller ar fi suferit, în realitate, un atac cerebral sau un atac de cord, care i-ar fi fost fatale. Problemele de sănătate s-au agravat în momentul Plenarei din iunie 1958, când o serie de „ilegalişti” – Constantin Doncea, Vasile Bâgu, Grigore Răceanu – erau acuzaţi de fracţionism şi excluşi din partid. Roller ştia probabil că una dintre cauzele acestei „vânători de vrăjitoare” declanşate de Dej erau şi „celebrele” şedinţe de la ISISP din 1955-1956 în care fostul ilegalist Doncea i-a minimalizat meritele lui Dej în timpul grevelor de la Atelierele „Griviţa” (1933). Odată ce „ilegaliştii” căzuseră, Roller ar fi fost următorul pe listă.
(fișă de Ştefan Bosomitu și Mihai Burcea)