„Politicienii au nevoie de o populaţie fără nădejde, fără credinţă, fără orizont, ca să o poată manevra”
Părintele Iustin Pârvu în dialog cu Adrian Alui Gheorghe
«– Ce se întâmplă cu omul care îşi pierde nădejdea?
– E carne de tun pentru oricare, şi pentru diavol şi pentru cei din jur. Un om fără nădejde e ca o haină nefolositoare. Nădejdea creştină e plină de înţelepciunea şi pilda lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan Scărarul a spus că treptele de bază, ultimele spre mântuire, dintre cele treizeci şi trei descrise, sunt credinţa, nădejdea şi iubirea. Fără credinţă nu există nădejde şi fără iubire nu există credinţă. Aici se regăseşte deplin credinciosul nostru, în acest triunghi al credinţei, al nădejdii, al iubirii.
– Dar astăzi românul este deprimat, lipsit de forţa nădejdii, a speranţei... De unde această cădere?
– Păi, ia-i speranţa şi i-ai luat tot omului ... ! Păi uitaţi-vă la televizor ...! De dimineaţa până noaptea i se spune românului că nu mai e nici o speranţă de trăit. Că totul e negru. Că va fi foamete, că va fi cutremur, că va fi inundaţie, că va fi sărăcie. I-o spui azi, i-o spui mâine, i-o spui poimâine. Omul, care o duce chiar bine şi are cât îi trebuie acasă, intră la idei: Mă, dar dacă lumea a luat-o pe o pantă a sărăciei, a lipsurilor şi eu nu am băgat de seamă? Şi începe omul să creadă că o să fie rău, că totul e negru, că totul este fără ieşire. Şi din om plin de viaţă, bucuros că are familie, că are nepoţi, că are o viaţă frumoasă, începe să sufere. Şi începe să se plângă celui de alături, cel de alături se plânge şi el, că şi el se uită la acelaşi televizor, la aceleaşi emisiuni şi aşa se ajunge la o jale mare.
– Credeţi că această manipulare face parte dintr-un plan?
– Sigur că da, politicienii au nevoie de o populaţie fără nădejde, fără credinţă, fără orizont, ca să o poată manevra. Reţeta e simplă: ia-i nădejdea omului, dă-i în loc alcool, drog, alte lucruri din această categorie. I se sugerează creştinului: Uite, Dumnezeul tău nu te-a ajutat şi ai ajuns pe marginea prăpastiei. Uite, dacă ai crezut nu ai câştigat nimic, dimpotrivă, eşti sărac, te ameninţă foamea, cutremurul, inundaţia. Hai că ştiu eu o cale mai bună, ascultă-mă pe mine şi te scap şi de foamete şi de cutremur şi de inundaţie ... ! Dar pentru asta trebuie să mă urmezi, să mă votezi, să mă asculţi. Şi omul slab în credinţă ascultă de glasul televizorului şi al celui care îl minte, decât să asculte de cuvântul lui Dumnezeu, cel care a fost verificat într-o istorie de mii de ani.
– Cine se face vinovat de această situaţie?
– Ce să mai căutăm vinovăţii ... ! Hai să vedem cum mai putem îndrepta situaţia asta, acuma în ceasul al doisprezecelea. O misiune importantă revine preoţilor care trebuie să se implice în redresarea morală a fiecărui creştin din parohie. Mă, eu nu am în parohie o sută de familii, ci am pe Ion, pe Gheorghe, pe Maria, pe Ileana ... Şi fiecare cu problemele lui, fiecare cu mai multă sau cu mai puţină credinţă. Dar eu nu mă gândesc doar statistic, eu mă gândesc la problemele fiecăruia. Unul are copil în preajma examenului şi nu ştie ce are de făcut? Eu mă duc şi dau un sfat, măcar o îmbărbătare. Ştiu pe unul bolnav? Mă duc şi spun o rugăciune, îl ajut cu un sfat, mă interesez de un medic bun, de un medicament. Aşa îi dai încredere omului, creştinului. Şi după aia îi spui: Măi, mai lasă televizorul acela deoparte, că de acolo numai minciună primeşti, ocupă-te de familie, bucură-te de lucrurile date de Dumnezeu, nu te mai lăsa pradă deznădejdii de la televizor, cu care îţi încurcă minţile cei de acolo, care au un plan diabolic cu tine.»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu