Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Românii nu mai fac copii și divorțează
Mar]i, 12 aprilie 2011, extras din ziarul Curentul, versiunea pdf
Institutul Național de Statisitică a stabilit în urma unor verificări că populația României a scăzut cu 6.786 de persoane în februarie față de luna anterioară, reducerea fiind determinată de sporul natural negativ. |n februarie sau născut 14.917 de copii, cu 1.408 mai puțini decât în ianuarie. Numărul persoanelor care au decedat în februarie a fost de 21.703, cu 1.746 mai puține decât în luna anterioară.
Excedentul numărului decedaților față de numărul născuților vii - spor natural negativ - a determinat scăderea numărului populației în luna februarie cu 6.786 persoane, în timp ce în luna ianuarie a scăzut cu 7.124 de persoane, potrivit INS. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna februarie a fost de 147, rata fiind în scădere față de luna precedentă. La oficiile de stare civilă s-au încheiat în februarie 4.393 de căsătorii, numărul fiind în creștere cu 640 de astfel de acte comparativ cu luna precedentă, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat 3.311 de divorțuri, cu 2.034 mai multe decât în ianuarie.
Numărul născuților vii a fost mai mic cu 1.169 în februarie 2011 față de aceeași lună a anului trecut, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mic cu 241. |n februarie 2011, numărul populației a scăzut cu 6.786 de persoane, în timp ce în februarie 2010 a scăzut cu 5.858 de persoane. |n ceea ce privește numărul căsătoriilor, acesta a fost în februarie 2011 cu 348 mai mic decât în aceeași lună din anul precedent, în timp ce numărul divorțurilor a fost cu 351 mai mare. Teodora Kim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu