Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
miercuri, 20 august 2014
Paul Goma, „memoria, sufletul omului”...
În contextul ultimei puneri în scenă a „antisemitismului” lui Paul Goma, determinată de un text al lui Petru Negură, în care acesta neagă dreptul scriitorului refugiat politic la Paris de a primi Premiul Național al Rep. Moldova, anunțasem zilele trecute că ofer trei cărți semnate de Paul Goma primilor trei interesați care vor răspunde corect la trei întrebări din biobibliografia scriitorului. Dar numai în cazul în care mă voi fi înșelat.
Iată, nu m-am înșelat. Premiul Național pentru literatură nu a fost acordat lui Goma, nici altcuiva.
Postat pe pagina de facebook intitulată Moldova People, textul lui Petru Negură a atras o replică timidă din partea poetului și prozatorului Dumitru Crudu. Timidă, însă a fost scânteia care a aprins o falsă polemică pro și contra.
Schimbul de replici este atât de inegal (doar vreo două-voci proGoma ceva mai curajoase, la restul se simte tremurul degetelor apăsând tastele), încât am jurat - public, pe pagina mea - că nu voi mai comenta, și nici nu voi mai da like la vreun text de pe această „foaie”, care apără „cultura și civilizația moldovenească”, pretins europeană (în realitate o fantasmă ideologică), de „lăturile” neeuropenilor...
Un pluton de cetățeni moldoveni, apărători cu orice preț ai corectitudinii politice, susținuți cu inepuizabilă energie din dreapta Prutului, de către „frați” la fel de „europeni” în cuget și-n simțiri, au sărit ca la comandă la grumazul „antisemit” al lui Paul Goma, acest sălbatic „negaționist”, acest odios practicant al „trivializării prin comparație”, acest degrabă vărsător de sânge evreiesc, care a luptat toată viața pentru dreptate, pentru adevăr, pentru toleranță, pentru ca acești curajoși vânători de „antisemiți” de azi să poată deschide gura.
Dacă îi spui cuiva, să zicem unui român, fie el și „moldovean”, care în curând și tocmai în context va pleca în State cu o bursă, că minte din interes, că rupe din întreg, că falsifică prin nelectură și prin omisiune... poți avea surpriza să te trezești cu eticheta de antisemit. Ce este mai ușor decât să arunci anatema, când știi că există centre de monitorizare și combatere a antisemitismului, că ai susţinere logistică, politică şi diplomatică?
În logica acestei tendințe de a monitoriza tot, n-ar fi rău să fie monitorizate şi cozile de topor, sinecuriştii care mint făcând rău altora şi aşa mai departe. Securiştii şi comuniştii care au distrus România şi minţile românilor oricum nu mai pot fi monitorizaţi (lustraţi) şi nici nu insist pe ideea asta, să nu fiu acuzată de „trivializare”...
Ce este grav în problematica de faţă - că termeni precum „negaționist”, „trivializare”, „antisemit” sunt folosiţi (şi) de istorici în discursuri pretins ştiinţifice, dar în scop ideologic-justiţiar. Unii analizează fraze, pretinse „nuanţe” sau intenţii detectabile printre rânduri pentru a depista „negaționismul”, „trivializarea”, „antisemitismul”. Nu contează integralitatea textului incriminat, ce a vrut, totuşi, autorul să sublinieze, nuanţeze, propună spre dezbatere, ci frânturile selectate. Autorul este pus la stâlp, gata condamnat.
De ce? Pentru că Adevărul a fost decretat, dreptul la discernământ şi la opinie sistat.
Din frică, chiar şi aceia care vor să facă precizări în apărarea unui confrate pus la zid sfârşesc prin a folosi abuziv cuvinte ca „antisemit” sau - o expresie tot mai frecventă - „derapaje antisemite”. Cu toate acestea, nu scapă de etichetările aplicate la grămadă de către „vânători”. Cum au mirosit că pretinsul preopinent este cât de cât alături de victima antisemitizării, cum au simţit că îl apucă spaima-de-etichetare, cum l-au înhăţat cu logica lor, căreia îi devine captiv în scurtă vreme.
Ca în orice discuţie, se bagă în vorbă multă lume, de toată mâna. Unii comentatori au vagi sentimente sau impresii ce pot fi exploatate de oricare dintre extreme. În schimb, să ai argumente şi să fii coerent este cumplit de greu.
Aflând despre judecarea şi condamnarea sa în contumacie pe facebook, Paul Goma a scris următorul text, pe care-l reproduc, de dragul unui echilibru, fie el cât de precar&virtual, de dragul dreptului la opinie:
(o „ştire” de ultimă oră de pe pagina de facebook ce apără dreptul la „Cultură şi civilizaţie” al statului-împotriva-firii RM: principalii combatanţi împotriva lui Paul Goma au decis să organizeze „un grup de lectura, pe Saptamana Rosie (si alte proze ale lui Goma), sa lecturam cate 20-30 pagini pe saptamana si sa discutam lecturile. Sa adaugam si alte cercetari/texte despre soarta evreilor din Romania, despre regimul Antonescu, despre Uniunea Sovietica si anexarea Basarabiei in 1940, despre Holocaust etc.”)
„Azi, 17 august, 2014
Absența de probe nu este o probă de absență
Nu, nu este, totdeauna.
Faptul cà în ultimul an si ceva am absentat de pe
“forum” nu înseamnà cà am absentat din viatà, cum s-au gràbit unii comentatori-explicàtori sà làmureascà absenta mea.
Ii asigur pe “sustinàtorii” mei, holocaustologii: nu
am decedat, cum decretase procurorul de veselà amintire Eduard Ilie. Am avut alte preocupàri decât sà ràspund làtràtorilor.
Sànàtatea noastrà - a sotiei si a mea - m-a (pre)ocupat cu totul: Sotia mea, Ana a fost diagnosticatà cu o boalà gravà, de anul trecut urmeazà un tratamentu prin chimioterapie; Eu am fost îngenunchiat de vârstà, de trai bun, in libertate: tot de anul trecut m-au abandonat picioarele, umblu în cârji. Iar când o pereche totalizeazà patru decenii de càsnicie, bàrbatul, asa, sontorog, nu poate absenta de lângà sotie nici màcar o jumàtate de ceas. Aceasta fiind explicatia “absentei” mele. Dealtfel, holocaustologii, (trans)nistrologii!, paznicii la poarta Holocaustului evreilor nu s-au sfiit sà atace un “cadavru” - al meu. Am simtit cu toatà carnea si gândul minciunile, nelecturile càrtilor mele, toate acuzatiile nedrepte.
Este a câta campanie “anti-goma”? Va fi in jur de a
zecea si tot asa; în haità, în cor-sovietic, cu urlete
ritmate, care nu permit replicà, iar dacà se strecoarà o contestatie a mea (vizînd citate fabricate, reaua-credintà în interpretare - si mai ales: în necunostintà de cauzà), n-am fost luat în seamà; holocaustologii nu cunosc dialogul, fiind ei robi ai monologului acuzator-repetitiv. De pildà, Laszlo Alexandru: in numeroasele - recente interventii - el repetà, ca-papagalele-si-maimutii aceiasi “arie”, dind-o drept citat din mine, Goma - acesta: “Doar stim, avem si hàrtii […]” Dacà ar fi citit cartea citatà cu minimà atentie - si nu orbit de furie sinistrologicà - nu ar fi repetat de trei ori (m-am oprit la trei) “citatul invinovàtitor”, atribuindu-mi-l. Ei, din cine ai citat, domnule Laszlo? Nu astept sà-mi comunici adevàrul - eu il stiu. D-ta nu l-ai luat in seamà si mi l-ai lipit de ceafà, venit pe la spate. De pildà, Victor Eskenasy: acest bolsevic intârziat, (ex-tras din Bela Kun) isi ingàduie sà “restabileascà el ordinea“ pe site, ca la cazarma Cekài, a NKVD-ului AVO-ului, prin comenzi atât de obraznic-autoritare, încât te întrebi ce “ascendente” va fi avînd el fatà de ceilalti participanti - dintre care câteva “tovaràse femei”?
Eu stiu care: ”Elftarsul” Eskenasy este coautor cu Jean Ancel, istoric mincinos al Holocaustului, al “Bibliografiei evreilor din România”; “Elftarsul” bolsevic Eskenasy este coautor al unui volum “Istoricul si màrturii ale deportàrilor la Evreii din
România” - am diminuat meritele autorului (Eskenasy), ca sà pun in evidentà suprameritul prefatistului, rabinul Moses Rosen. Si pentru cà am ajuns la Sanctitatea Sa (ierte-mi-se “Sanctitatea”): Victor Eskenasy l-a insotit pe Moses Rosen la materializarea-legiferarea Holocaustului românesc:
- La 1 iulie 1991, la Iasi, rabinul a aruncat anatema: ”Românii sunt vinovati de lichidarea a
400 000 de evrei”, -La 2 iulie (ce coincidentà!), New York Times a publicat discursul rabinului ceausisto-securist, cel cu 400 000 victime ale românilor; - La 3 iulie, tot în New York Times impostorul Elie Wiesel i-a amenintat pe “antisemitii români” cu izolarea internationalà; - La 11 iulie 1991 Senatul american a acuzat intreg poporul român: “antisemit, sovin, fascist”, “vinovat de reabilitarea criminalilor de ràzboi” Ce a càutat Eskenasy in toate aceste momente? A càrat servieta rabinului? Dar Moses Rosen nu avea nevoie de continutul servietei, càpàtase pe cale bucalà,
de la servietarul-consilier, informatia: “Românii sunt vinovati de lichidarea a 400 000 de evrei”
Iar cifra a fost inscrisà în piatrà, la Coral. Sinistrologul Laszlo Alexandru mà mai acuzà cà am citat cu incredere “Testamentul lui Fielderman”. De ce, pentru cà, în 1948 triumviratul Pauker-Ràutu-Kisinevschi il declarase “fituicà fascistà, antisemità”? Ne intoarcem în urmà cu peste o jumàtate de secol? Sà se intoarcà Laszlo si Eskenasy - in ciuda faptului cà sufleurul-bolsevic declara: “Ca unul dintre moderatori (cine il numise? )(…) pentru cei care trag Moldova în jos, spre trecut, negînd valorile culturale europene (sic-sic) (…) Frustratii sà nu transforme un bun comun, o paginà dedicatà civilizatiei si culturii moldovenesti într-o càldare de làturi” Elftarsul Eskenasy nu era la zi cu bibliografia kamunistà, putinianà: Tarul kaghebist, într-o convorbire cu un fel de plutonier ràmas la sânul maicii Rossia, zicea: “Noi nu privim în urmà, nu ne intereseazà trecutul, noi privim numai inainte, tot inainte, in viitor” V. Drutà îmi explicà de ce eu nu sunt moldovean - el: da - “fiindcà eu sunt un basarabean dintr-o Basarabie
care nu mai existà. Lumea de la noi e mai tolerantà
dupà tot ce s-a intâmplat ”(subl. mea, P.G.). Dar ce s-a întâmplat tovaràse Drutà, dupà? De ce nu-i spui pe nume ocupatiei rusesti? Ti-e rusine? Sau ti-e fricà? De cine: de rusi? Sau de propriii frati, veri, cumnati, sotie, copii, pàrinti? Ai devenit mai “tolerant”, cu càlàii nostri? Ai devenit mai crestin iertàtor cu bolsevicii feroci? “Dupà tot ce s-a intâmplat” (ocupatia ruseascà): arestàri, deportàri, executii sumare, foamete decretatà de la Kremlin, d-ta si ai d-tale ati devenit, ca prin minune, “toleranti”, gata sà và propuneti, dupà amândoi obrajii - întru pàlmuire, scuipare - si picioare-n
cur de la Ocupant - crezi cà memoria, sufletul
omului mai poate fi “tolerant” cu Intoleranta, cu
Brutalitatea, cu Sàlbàticia? Pe mine, asa, “absent” cum par, mà intereseazà si viitorul, dar si trecutul.
Drept care, mà întreb: De ce vor fi atât de “sensibili” elftarsii Laszlo si Eskenazy la problemele “Maldovei? Sà fie nostalghia popasului de acum un mileniu pe “aceste meleaguri”?
Paul Goma”
Poţi să nu fii de acord cu stilul, să nu-ţi placă pamfletul, polemica etc., să nu-ţi placă... omul Goma, dar să vedem o idee întreagă, nefalsificată prin citarea abruptă, din Săptămâna Roşie, atât de des invocată în ultimele zile:
miercuri, 20 august 2014
Paul Goma, „memoria, sufletul omului”...
În contextul ultimei puneri în scenă a „antisemitismului” lui Paul Goma, determinată de un text al lui Petru Negură, în care acesta neagă dreptul scriitorului refugiat politic la Paris de a primi Premiul Național al Rep. Moldova, anunțasem zilele trecute că ofer trei cărți semnate de Paul Goma primilor trei interesați care vor răspunde corect la trei întrebări din biobibliografia scriitorului. Dar numai în cazul în care mă voi fi înșelat.
Iată, nu m-am înșelat. Premiul Național pentru literatură nu a fost acordat lui Goma, nici altcuiva.
Postat pe pagina de facebook intitulată Moldova People, textul lui Petru Negură a atras o replică timidă din partea poetului și prozatorului Dumitru Crudu. Timidă, însă a fost scânteia care a aprins o falsă polemică pro și contra.
Schimbul de replici este atât de inegal (doar vreo două-voci proGoma ceva mai curajoase, la restul se simte tremurul degetelor apăsând tastele), încât am jurat - public, pe pagina mea - că nu voi mai comenta, și nici nu voi mai da like la vreun text de pe această „foaie”, care apără „cultura și civilizația moldovenească”, pretins europeană (în realitate o fantasmă ideologică), de „lăturile” neeuropenilor...
Un pluton de cetățeni moldoveni, apărători cu orice preț ai corectitudinii politice, susținuți cu inepuizabilă energie din dreapta Prutului, de către „frați” la fel de „europeni” în cuget și-n simțiri, au sărit ca la comandă la grumazul „antisemit” al lui Paul Goma, acest sălbatic „negaționist”, acest odios practicant al „trivializării prin comparație”, acest degrabă vărsător de sânge evreiesc, care a luptat toată viața pentru dreptate, pentru adevăr, pentru toleranță, pentru ca acești curajoși vânători de „antisemiți” de azi să poată deschide gura.
Dacă îi spui cuiva, să zicem unui român, fie el și „moldovean”, care în curând și tocmai în context va pleca în State cu o bursă, că minte din interes, că rupe din întreg, că falsifică prin nelectură și prin omisiune... poți avea surpriza să te trezești cu eticheta de antisemit. Ce este mai ușor decât să arunci anatema, când știi că există centre de monitorizare și combatere a antisemitismului, că ai susţinere logistică, politică şi diplomatică?
În logica acestei tendințe de a monitoriza tot, n-ar fi rău să fie monitorizate şi cozile de topor, sinecuriştii care mint făcând rău altora şi aşa mai departe. Securiştii şi comuniştii care au distrus România şi minţile românilor oricum nu mai pot fi monitorizaţi (lustraţi) şi nici nu insist pe ideea asta, să nu fiu acuzată de „trivializare”...
Ce este grav în problematica de faţă - că termeni precum „negaționist”, „trivializare”, „antisemit” sunt folosiţi (şi) de istorici în discursuri pretins ştiinţifice, dar în scop ideologic-justiţiar. Unii analizează fraze, pretinse „nuanţe” sau intenţii detectabile printre rânduri pentru a depista „negaționismul”, „trivializarea”, „antisemitismul”. Nu contează integralitatea textului incriminat, ce a vrut, totuşi, autorul să sublinieze, nuanţeze, propună spre dezbatere, ci frânturile selectate. Autorul este pus la stâlp, gata condamnat.
De ce? Pentru că Adevărul a fost decretat, dreptul la discernământ şi la opinie sistat.
Din frică, chiar şi aceia care vor să facă precizări în apărarea unui confrate pus la zid sfârşesc prin a folosi abuziv cuvinte ca „antisemit” sau - o expresie tot mai frecventă - „derapaje antisemite”. Cu toate acestea, nu scapă de etichetările aplicate la grămadă de către „vânători”. Cum au mirosit că pretinsul preopinent este cât de cât alături de victima antisemitizării, cum au simţit că îl apucă spaima-de-etichetare, cum l-au înhăţat cu logica lor, căreia îi devine captiv în scurtă vreme.
Ca în orice discuţie, se bagă în vorbă multă lume, de toată mâna. Unii comentatori au vagi sentimente sau impresii ce pot fi exploatate de oricare dintre extreme. În schimb, să ai argumente şi să fii coerent este cumplit de greu.
Aflând despre judecarea şi condamnarea sa în contumacie pe facebook, Paul Goma a scris următorul text, pe care-l reproduc, de dragul unui echilibru, fie el cât de precar&virtual, de dragul dreptului la opinie:
(o „ştire” de ultimă oră de pe pagina de facebook ce apără dreptul la „Cultură şi civilizaţie” al statului-împotriva-firii RM: principalii combatanţi împotriva lui Paul Goma au decis să organizeze „un grup de lectura, pe Saptamana Rosie (si alte proze ale lui Goma), sa lecturam cate 20-30 pagini pe saptamana si sa discutam lecturile. Sa adaugam si alte cercetari/texte despre soarta evreilor din Romania, despre regimul Antonescu, despre Uniunea Sovietica si anexarea Basarabiei in 1940, despre Holocaust etc.”)
„Azi, 17 august, 2014
Absența de probe nu este o probă de absență
Nu, nu este, totdeauna.
Faptul cà în ultimul an si ceva am absentat de pe
“forum” nu înseamnà cà am absentat din viatà, cum s-au gràbit unii comentatori-explicàtori sà làmureascà absenta mea.
Ii asigur pe “sustinàtorii” mei, holocaustologii: nu
am decedat, cum decretase procurorul de veselà amintire Eduard Ilie. Am avut alte preocupàri decât sà ràspund làtràtorilor.
Sànàtatea noastrà - a sotiei si a mea - m-a (pre)ocupat cu totul: Sotia mea, Ana a fost diagnosticatà cu o boalà gravà, de anul trecut urmeazà un tratamentu prin chimioterapie; Eu am fost îngenunchiat de vârstà, de trai bun, in libertate: tot de anul trecut m-au abandonat picioarele, umblu în cârji. Iar când o pereche totalizeazà patru decenii de càsnicie, bàrbatul, asa, sontorog, nu poate absenta de lângà sotie nici màcar o jumàtate de ceas. Aceasta fiind explicatia “absentei” mele. Dealtfel, holocaustologii, (trans)nistrologii!, paznicii la poarta Holocaustului evreilor nu s-au sfiit sà atace un “cadavru” - al meu. Am simtit cu toatà carnea si gândul minciunile, nelecturile càrtilor mele, toate acuzatiile nedrepte.
Este a câta campanie “anti-goma”? Va fi in jur de a
zecea si tot asa; în haità, în cor-sovietic, cu urlete
ritmate, care nu permit replicà, iar dacà se strecoarà o contestatie a mea (vizînd citate fabricate, reaua-credintà în interpretare - si mai ales: în necunostintà de cauzà), n-am fost luat în seamà; holocaustologii nu cunosc dialogul, fiind ei robi ai monologului acuzator-repetitiv. De pildà, Laszlo Alexandru: in numeroasele - recente interventii - el repetà, ca-papagalele-si-maimutii aceiasi “arie”, dind-o drept citat din mine, Goma - acesta: “Doar stim, avem si hàrtii […]” Dacà ar fi citit cartea citatà cu minimà atentie - si nu orbit de furie sinistrologicà - nu ar fi repetat de trei ori (m-am oprit la trei) “citatul invinovàtitor”, atribuindu-mi-l. Ei, din cine ai citat, domnule Laszlo? Nu astept sà-mi comunici adevàrul - eu il stiu. D-ta nu l-ai luat in seamà si mi l-ai lipit de ceafà, venit pe la spate. De pildà, Victor Eskenasy: acest bolsevic intârziat, (ex-tras din Bela Kun) isi ingàduie sà “restabileascà el ordinea“ pe site, ca la cazarma Cekài, a NKVD-ului AVO-ului, prin comenzi atât de obraznic-autoritare, încât te întrebi ce “ascendente” va fi avînd el fatà de ceilalti participanti - dintre care câteva “tovaràse femei”?
Eu stiu care: ”Elftarsul” Eskenasy este coautor cu Jean Ancel, istoric mincinos al Holocaustului, al “Bibliografiei evreilor din România”; “Elftarsul” bolsevic Eskenasy este coautor al unui volum “Istoricul si màrturii ale deportàrilor la Evreii din
România” - am diminuat meritele autorului (Eskenasy), ca sà pun in evidentà suprameritul prefatistului, rabinul Moses Rosen. Si pentru cà am ajuns la Sanctitatea Sa (ierte-mi-se “Sanctitatea”): Victor Eskenasy l-a insotit pe Moses Rosen la materializarea-legiferarea Holocaustului românesc:
- La 1 iulie 1991, la Iasi, rabinul a aruncat anatema: ”Românii sunt vinovati de lichidarea a
400 000 de evrei”, -La 2 iulie (ce coincidentà!), New York Times a publicat discursul rabinului ceausisto-securist, cel cu 400 000 victime ale românilor; - La 3 iulie, tot în New York Times impostorul Elie Wiesel i-a amenintat pe “antisemitii români” cu izolarea internationalà; - La 11 iulie 1991 Senatul american a acuzat intreg poporul român: “antisemit, sovin, fascist”, “vinovat de reabilitarea criminalilor de ràzboi” Ce a càutat Eskenasy in toate aceste momente? A càrat servieta rabinului? Dar Moses Rosen nu avea nevoie de continutul servietei, càpàtase pe cale bucalà,
de la servietarul-consilier, informatia: “Românii sunt vinovati de lichidarea a 400 000 de evrei”
Iar cifra a fost inscrisà în piatrà, la Coral. Sinistrologul Laszlo Alexandru mà mai acuzà cà am citat cu incredere “Testamentul lui Fielderman”. De ce, pentru cà, în 1948 triumviratul Pauker-Ràutu-Kisinevschi il declarase “fituicà fascistà, antisemità”? Ne intoarcem în urmà cu peste o jumàtate de secol? Sà se intoarcà Laszlo si Eskenasy - in ciuda faptului cà sufleurul-bolsevic declara: “Ca unul dintre moderatori (cine il numise? )(…) pentru cei care trag Moldova în jos, spre trecut, negînd valorile culturale europene (sic-sic) (…) Frustratii sà nu transforme un bun comun, o paginà dedicatà civilizatiei si culturii moldovenesti într-o càldare de làturi” Elftarsul Eskenasy nu era la zi cu bibliografia kamunistà, putinianà: Tarul kaghebist, într-o convorbire cu un fel de plutonier ràmas la sânul maicii Rossia, zicea: “Noi nu privim în urmà, nu ne intereseazà trecutul, noi privim numai inainte, tot inainte, in viitor” V. Drutà îmi explicà de ce eu nu sunt moldovean - el: da - “fiindcà eu sunt un basarabean dintr-o Basarabie
care nu mai existà. Lumea de la noi e mai tolerantà
dupà tot ce s-a intâmplat ”(subl. mea, P.G.). Dar ce s-a întâmplat tovaràse Drutà, dupà? De ce nu-i spui pe nume ocupatiei rusesti? Ti-e rusine? Sau ti-e fricà? De cine: de rusi? Sau de propriii frati, veri, cumnati, sotie, copii, pàrinti? Ai devenit mai “tolerant”, cu càlàii nostri? Ai devenit mai crestin iertàtor cu bolsevicii feroci? “Dupà tot ce s-a intâmplat” (ocupatia ruseascà): arestàri, deportàri, executii sumare, foamete decretatà de la Kremlin, d-ta si ai d-tale ati devenit, ca prin minune, “toleranti”, gata sà và propuneti, dupà amândoi obrajii - întru pàlmuire, scuipare - si picioare-n
cur de la Ocupant - crezi cà memoria, sufletul
omului mai poate fi “tolerant” cu Intoleranta, cu
Brutalitatea, cu Sàlbàticia? Pe mine, asa, “absent” cum par, mà intereseazà si viitorul, dar si trecutul.
Drept care, mà întreb: De ce vor fi atât de “sensibili” elftarsii Laszlo si Eskenazy la problemele “Maldovei? Sà fie nostalghia popasului de acum un mileniu pe “aceste meleaguri”?
Paul Goma”
Poţi să nu fii de acord cu stilul, să nu-ţi placă pamfletul, polemica etc., să nu-ţi placă... omul Goma, dar să vedem o idee întreagă, nefalsificată prin citarea abruptă, din Săptămâna Roşie, atât de des invocată în ultimele zile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu