Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
Am să încerc să evidențiez și aici tehnicile manipulării, așa cum am făcut-o în comentariul unui text cu statistici inventate despre România recentă. Ca deobicei, documentele de acest gen, care sunt doar suite de afirmații, fără nici un act anexat, fără nici o bibliografie, pregătesc «opinia» maselor Internistice, așa cum altădată o făceau gazetele stipendiate, pentru manevre economice și politice în curs de realizare. Nu se dă nici o explicație violențelor anti-evreiești care se manifestaseră în Ucraina în timpul Revoluției bolșevice, în timpul ocupației naziste, dar și mai înainte, pe când Ucraina nu exista ca stat separat ci făcea parte spre Vest din Polonia, spre Est din Imperiul Rusiei țariste. Evoluția relațiilor dintre populația locală și evreii localnici sau imigrați este descrisă documentat și rațional de către Soljenițân în atât de ocultatul său studiu, Două secole împreună, tradus din fericire și în românește, accesibil deci oricărui cititor curios. Nu este scopul meu de a rezuma o carte monumentală și serioasă. Evident, acuzată în dodii de antisemitism.
Precizez doar că violențele au fost o realitate, adesea însă violent exagerată. Cum nu există fenomen fără cauză, excepție făcând Divinitatea, ocultarea cauzelor unui fenomen este proba unei manifestări manipulatorii de către cei interesați, oricine ar fi aceștia. Veți observa că acum un deceniu, au apărut declarații similare privitoare la România, «cea mai antisemită țară din lume». Tăvălugul propagandei se îndreaptă mai spre Est.
Nu se face nici o referire în acest text sau în altele similare la faptul că pentru cei care se simțeau în 1918 ucrainieni și ar fi dorit o Ucraină independentă, integrarea țării lor în Rusia bolșevică era insuportabilă, că funcționarii care reprezentau puterea centrală și ocupantă erau în anii de după 1918 evrei și ruși, chiar dacă, evident, puterea se baza și pe colaboraționiștii ucrainieni comuniști, de genul lui Hrușciov.
Fiind țări «socialiste», dar mai ales țări sărace cu economie planificată și neintegrate în structuri atlantice, României și Urainei nu i se solicitaseră înainte de 1990 despăgubiri pe această temă. Deși în arhivele românești se află documente care probează că demersuri recuperatorii s-au încercat și înainte. Nici nu se angajaseră și finalizaseră acțiuni concrete de recuperare ale unor bunuri evreiești confiscate, naționalizate, fie sub pretextul românizării, fie sub pretextul comunizării.
După 1990, astfel de acțiuni de holocash, sprijinite de guverne și purtate de cabinete de avocați evrei specializați, au devenit posibile. În sudul Ucrainei, pe teritoriul vechii Zone de rezidență a Imperiului țarist (vezi pentru explicații Soljenițân și Yuri Slezkine, Secolul evreiesc), au apărut ziare și publicații on-line în limba engleză, cu capital străin, pentru un public exterior Ucrainei, care participă la crearea atmosferei necesare pentru revendicări și pentru actualizarea unei spiritualități evreiești al cărui suport demografic este însă ipotetic, pentru moment. Dacă nu luăm în considerare efectele viitoare ale recuperării cetățeniilor de către evrei stabiliți prin proprie voință și în mod legal sau ilegal în Israel prin alia sau în alte țări ale lumii.
Pentru acest tip de texte două surse pot fi indicate ca generatoare posibile de story-telling : sursele evreiești și cele rusești. Primele au eventuale interese economice și lucrează pentru destabilizarea simbolică a Ucrainei, în opoziție aparentă cu interesele Statelor Unite, care preferă o Ucraină stabilă. Cele rusești ar putea fi motivate de descalificarea Ucrainei ca stat european democratic și în consecință le-ar ușura menținerea acesteia în zona de influență rusă. E de precizat că identitatea ucraineană fiind de data relativ recentă (un stat ca atare există doar după 1918) ea este cu atât mai sensibilă la atacuri și invazii, cași la contestații sau prezențe revendicative și resimțite ca invazive de vecinătăți interioare, adică de minorități.
Statul ucrainean luptă, așa cum luptase pe vremuri cel francez absolutist sau cel republican post-revoluționar pentru uniformizare, contra comunitarismelor și separatismelor de orice fel. Asta explică nu doar situația din Ucraina de Est ci și politica față de minorități, inclusiv față de românii din Ucraina.
Cu prietenie, Dan Culcer
Sursa imaginii
http://archives.allier.fr/uploads/Image/fc/8728_1331113278_image_10_3.jpg
Bibliografie privind munca voluntară sau obligatorie în Germania și pentru Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
http://www.histoquiz-contemporain.com/Histoquiz/Lesdossiers/LaFrance19391945/vichytravailleurs/Dossiers.htm
Am să încerc să evidențiez și aici tehnicile manipulării, așa cum am făcut-o în comentariul unui text cu statistici inventate despre România recentă. Ca deobicei, documentele de acest gen, care sunt doar suite de afirmații, fără nici un act anexat, fără nici o bibliografie, pregătesc «opinia» maselor Internistice, așa cum altădată o făceau gazetele stipendiate, pentru manevre economice și politice în curs de realizare. Nu se dă nici o explicație violențelor anti-evreiești care se manifestaseră în Ucraina în timpul Revoluției bolșevice, în timpul ocupației naziste, dar și mai înainte, pe când Ucraina nu exista ca stat separat ci făcea parte spre Vest din Polonia, spre Est din Imperiul Rusiei țariste. Evoluția relațiilor dintre populația locală și evreii localnici sau imigrați este descrisă documentat și rațional de către Soljenițân în atât de ocultatul său studiu, Două secole împreună, tradus din fericire și în românește, accesibil deci oricărui cititor curios. Nu este scopul meu de a rezuma o carte monumentală și serioasă. Evident, acuzată în dodii de antisemitism.
Precizez doar că violențele au fost o realitate, adesea însă violent exagerată. Cum nu există fenomen fără cauză, excepție făcând Divinitatea, ocultarea cauzelor unui fenomen este proba unei manifestări manipulatorii de către cei interesați, oricine ar fi aceștia. Veți observa că acum un deceniu, au apărut declarații similare privitoare la România, «cea mai antisemită țară din lume». Tăvălugul propagandei se îndreaptă mai spre Est.
Nu se face nici o referire în acest text sau în altele similare la faptul că pentru cei care se simțeau în 1918 ucrainieni și ar fi dorit o Ucraină independentă, integrarea țării lor în Rusia bolșevică era insuportabilă, că funcționarii care reprezentau puterea centrală și ocupantă erau în anii de după 1918 evrei și ruși, chiar dacă, evident, puterea se baza și pe colaboraționiștii ucrainieni comuniști, de genul lui Hrușciov.
Fiind țări «socialiste», dar mai ales țări sărace cu economie planificată și neintegrate în structuri atlantice, României și Urainei nu i se solicitaseră înainte de 1990 despăgubiri pe această temă. Deși în arhivele românești se află documente care probează că demersuri recuperatorii s-au încercat și înainte. Nici nu se angajaseră și finalizaseră acțiuni concrete de recuperare ale unor bunuri evreiești confiscate, naționalizate, fie sub pretextul românizării, fie sub pretextul comunizării.
După 1990, astfel de acțiuni de holocash, sprijinite de guverne și purtate de cabinete de avocați evrei specializați, au devenit posibile. În sudul Ucrainei, pe teritoriul vechii Zone de rezidență a Imperiului țarist (vezi pentru explicații Soljenițân și Yuri Slezkine, Secolul evreiesc), au apărut ziare și publicații on-line în limba engleză, cu capital străin, pentru un public exterior Ucrainei, care participă la crearea atmosferei necesare pentru revendicări și pentru actualizarea unei spiritualități evreiești al cărui suport demografic este însă ipotetic, pentru moment. Dacă nu luăm în considerare efectele viitoare ale recuperării cetățeniilor de către evrei stabiliți prin proprie voință și în mod legal sau ilegal în Israel prin alia sau în alte țări ale lumii.
Pentru acest tip de texte două surse pot fi indicate ca generatoare posibile de story-telling : sursele evreiești și cele rusești. Primele au eventuale interese economice și lucrează pentru destabilizarea simbolică a Ucrainei, în opoziție aparentă cu interesele Statelor Unite, care preferă o Ucraină stabilă. Cele rusești ar putea fi motivate de descalificarea Ucrainei ca stat european democratic și în consecință le-ar ușura menținerea acesteia în zona de influență rusă. E de precizat că identitatea ucraineană fiind de data relativ recentă (un stat ca atare există doar după 1918) ea este cu atât mai sensibilă la atacuri și invazii, cași la contestații sau prezențe revendicative și resimțite ca invazive de vecinătăți interioare, adică de minorități.
Statul ucrainean luptă, așa cum luptase pe vremuri cel francez absolutist sau cel republican post-revoluționar pentru uniformizare, contra comunitarismelor și separatismelor de orice fel. Asta explică nu doar situația din Ucraina de Est ci și politica față de minorități, inclusiv față de românii din Ucraina.
Cu prietenie, Dan Culcer
http://archives.allier.fr/uploads/Image/fc/8728_1331113278_image_10_3.jpg
Bibliografie privind munca voluntară sau obligatorie în Germania și pentru Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
http://www.histoquiz-contemporain.com/Histoquiz/Lesdossiers/LaFrance19391945/vichytravailleurs/Dossiers.htm
Rusia a ridicat secretul de stat asupra documentelor din Arhivele de Război.
NU GERMANIA A FOST CEA MAI NAZISTĂ ȚARĂ DIN LUME. A EXISTAT ÎN EUROPA UN STAT NAZIST MULT MAI BESTIAL DECÂT CEL GERMAN. EL TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ ISRAELULUI DESPĂGUBIRI DE CEL PUȚIN DOUĂ SUTE DE MILIARDE DE EURO
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS. De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucrainieni vinovați de genocid> și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainienii erau un popor criminal (sic! Ce rasism!!) care, indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă. Stalin, ca marxist-leninist, nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainienilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucrainieni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați. După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov (care era ucrainian) au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii. [Cine, când și unde a fixat o asemenea pretenție de despăgubire?? Dan Culcer]Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german și decât Gestapoul. Armata Ucrainiană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei le scoteau inimile din piept cu cuțitele și le mâncau. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucrainieni în Ucraina de Sud-Est (Doneț. Lugansk, Harkov etc). Adică în locurile unde astăzi actuala Armată Ucrainiană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943. Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de ucrainieni. Fasciștii ucrainieni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900 000 (nouă sute de mii) de evrei. [s. n. D.C.] Numărul polonezilor uciși a fost de 200 000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400 000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainiene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste. Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucrainieni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.
[Altfel scris, trei milioane de bărbați ucrainieni sunt declarați în acest text, colaboraționiști, criminali prin delegarea acțiunii criminale. De fapt, ca și în tot restul Europei, lucrătorii au fost recrutați pentru a înlocui brațele de muncă germane plecate pe front. Industria de bază ca și cea de armament trebuiau menținute în stare de funcționare în Germania, ca spate de front. La început germanii au mizat pe starea de necesitate și pe șomajul endemic din statele ocupate, apoi pe recrutarea forțată, aproape pe luare cu japca a muncitorilor tineri. Voluntariatul avea un aspect de constrângere mascată. Nevoia îi mâna și poate doar o minoritate de tineri s-au angajat ca voluntari dar nu pentru muncă ci pentru luptă în batalioanele de străini, belgieni, francezi, volksdeutsch etc. Exagerarea și concluzia falsă sunt fețe ale manipulării!]
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Șukovici a executat cu glonț în ceafă trei mii de polonezi ucrainieni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrîni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gîtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un servicu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”. Biserica Catolică Ucrainiană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainiene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar [Poetul sovietic Evghenii Evtușenko a scris un poem pe această temă], o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucrainieni i-au dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele neținând cont că părinții și rudele lor erau de față. După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicilor le tăiau sînii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominală că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsîndu-i pe călăii ucrainieni să ducă la capăt genocidul. În cele din urmă totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ. Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei și copii și peste 160 000 (o sută șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucrainieni fasciști și muncitorii ucrainieni fasciști [s.n. Utilizarea calificativului fascist pentru fenomene sau persoane, în afara celor legate de Italia, este greșită și flasificatoare. Acest calificativ este specific celor două servicii de propagandă care l-au folosit din abundență după 1944, cel comunist sovietic, cu extensie în țările comunizate, și cel evreiesc. Dan Culcer] care aveau o ură atât de mare față de evrei și ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de maior în Armata Germană. Ucrainianul Șutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană. În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucrainieni ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane. Ura ucrainienilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât dacă o fată ucrainiană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau cu forța [sic!]. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus. Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor. Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucrainiană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei. Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasa noastră politică și toți conducătorii noștri fraternizază azi cu clasa politică ucrainiană fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldovă pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu? În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu