Un principiu constituțional care trebuie formulat explicit: Primatul Gintei – Protecția Majorității

Un principiu constituțional care trebuie formulat explicit: 

Primatul Gintei – Protecția Majorității

În Constituția și legislația României, la fel ca și în celelalte țări europene, există numeroase prevederi privind drepturile minoritarilor etnici. Există chiar legi întregi care au drept scop să detalieze dreptul minoritarilor la identitate și la supraviețuire/dăinuire ca entitate. 

În fiecare țară, pe lângă minorități, își duce existența și o majoritate etnică, cea care dă, de regulă, numele țării respective. Constatăm însă că în Constituția României, ca și în legile țării, nu există nici măcar o singură propoziție al cărei subiect să fie majoritatea românească! Nu există nici măcar o mențiune a acestei majorități! Avem convingerea că aceeași situație o găsim, din nou, la mai toate țările din Europa!

  

Așadar, despre majoritatea etnică nu se face nicio referire în legile românești, inclusiv în legea supremă: Constituția! Majoritatea românească nu este subiect de drept în România!

Nu cunosc legile și constituția din celelalte țări europene, dar sunt gata să pariez că pretutindeni situația este aceeași, dacă nu în toate, măcar în majoritatea statelor europene.

Este evident că avem de-a face cu o anomalie (sau, în cel mai bun caz, o neglijență!): nu este firesc să vorbim despre drepturile și obligațiile minoritarilor, fără să identificăm deopotrivă care sunt drepturile și obligațiile persoanelor care aparțin majorității etnice, naționale!

Este lucrul cel mai firesc din lume să vorbim despre drepturile și obligațiile  tuturor comunităților care alcătuiesc, ca părți componente, întregul care se numește populația unei țări, națiunea respectivă! Dacă avem legi și prevederi constituționale pentru minoritarii etnici, trebuie să avem asemenea prevederi și pentru majoritarii etnici!

Semnalând această anomalie unor cunoscuți parlamentari, aceștia nu au sesizat ușor anomalia semnalată. Mi-au răspuns mai întâi prin observația că „se subînțelege” existența majorității, că există prevederi care privesc pe toți cetățenii, deci și pe majoritari! Sau că, deși nu este subiect de drept, deși nu este menționată expressis verbis, existența acestei majorități se deduce din ...numele țării și al limbii de stat! Iar drepturile și îndatoririle persoanelor respectivenu pot fi altele decât ale oricărui cetățean, în general!... Însăși majoritatea se subînțelege (din nou!) ca reper în mai multe prevederi! 

O fi așa, dar e prea puțin totuși ceea ce se subînțelege din textul Constituției! Subînțelesul nu poate fi izvor de drepturi, de legi. 

Deși se spune că minoritarii au drepturi individuale, iar nu colective, în realitate acestora li se recunoaște statutul de entitate, de parte componentă a societății.

Pentru majoritatea românească nu există însă nicio prevedere care să-i ia în considerație pe români, pe etnicii români, ca entitate, ca posibil subiect sau obiect al legilor. Nici ca sumă de indivizi, de persoane, nici ca întreg omogen, ca entitate cu o anumită identitate etnică distinctă și inconfundabilă! Cu interese comune vitale și specifice! Cu drepturi și obligații specifice!

Și vom spune din capul locului că principalul drept al majoritarilor este, ca și în cazul minoritarilor, dreptul la identitate, la ceea ce are mai specific și mai de preț această entitate. Și afirm că elementul principal care definește majoritatea etnică din orice stat, din orice țară, este însuși statutul de populație majoritară, de grup etnic definitoriu pentru un teritoriu statal. 

Cu alte cuvinte, cuvinte preluate din textul Constituției, (1) grupul etnic majoritar are și el dreptul la „păstrarea, dezvoltarea și exprimarea statutului său” de populație majoritară!

Prin reciprocitate, rezultă că minoritarii au datoria, obligația de a-și păstra și ei statutul de minoritari! De a nu aspira la alt statut, care ar uzurpa statutul majorității! Apariția unei astfel de perspective urmând să fie evitată prin măsuri ad hoc concepute!

În esență, cam asta ar fi de spus: dreptul populației majoritare și datoria populației minoritare de a respecta și proteja statutul de populație majoritară al celor care au dobândit acest statut după sute de ani de istorie! Pe scurt, protecția majorității! Aceasta este teza pe care încercăm s-o promovăm! Acesta este adevărul ignorat până acum în Europa, cu consecințe dintre cele mai inacceptabile!

*

În termenii propuși de un cunoscut politolog francez, Jules Monnerot, s-ar putea spune că protecția majorității este o lege ne-scrisă. Există astfel de legi. Legi care funcționează prin tradiție și prin sub-înțelegere. Așa funcționează, bunăoară, și cele două principii ale suveranității franceze care, după același autor, lipsesc din textul Constituției galice. Sunt prevederi atât de importante și atât de definitorii încât toată lumea le cunoaște, le sub-înțelege și le acceptă ca pe niște axiome. În cazul Franței, ar fi vorba de prevederile pe care românii le-au introdus în primul articol din Constituție: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Așadar, în mod surprinzător la prima vedere, aceste prevederi considerate de români că de la ele trebuie să înceapă Constituția unei țări, lipsesc din Constituția Franței. În formularea lui Monnerot, cele două principii ar fi „l'intégrité du patrimoine (donc du territoire) national et la non-subordination de la volonté nationale à une volonté extérieure”.

De ce lipsesc aceste prevederi din Constituția Franței? Pentru motivul binecuvîntat că Franța a trecut prin altă experiență istorică. Cam nimeni nu a mai formulat pretenții teritoriale asupra Franței și nici nu s-a atentat serios la suveranitatea sa națională... România însă a fost pusă de mai multe ori la zid, de mai multe ori teritoriul național românesc a fost tăiat felii și împărțit între mai marii istoriei de prin părțile noastre... La fel, în aceleași împrejurări, suveranitatea României a fost serios dijmuită! (Dar niciodată anulată complet, astfel că românii se pot înregistra în Analele lumii cu una dintre cele mai vechi statalități neîntrerupte din Europa: din secolul al XIV-lea până azi!)

Cum poate fi definită la volonté nationale - voința națională, altfel decât ca voința majorității? Dar ce se întâmplă cu suveranitatea națională, ce sens mai are aceasta, atunci când statutul etnic al majorității se modifică, când majoritatea încetează a mai fi franceză?!... Nu se constituie oare o nouă voință, deloc „exterioară”, care, în chip firesc, își va subordona voința națională, o va reformula? Când minoritarii din Franța s-au simțit majoritari pe stadion, la meciul de fotbal dintre Franța și o țară nord-africană, spectatorii, majoritatea dintre ei, au huiduit Marseilleza!... Ce mai rămăsese din voința națională, din suveranitatea franceză în acele clipe penibile?!

În termenii politologului Jules Monnerot, se exprima astfel, pe stadion, altă voință decât cea națională, dar nu, nu era vorba totuși de „une volonté extérieure”! Era voința unei minorități aflate într-un proces de emergență demografică, o minoritate conștientă de perspectiva de a-și schimba statutul. Ne punem întrebarea simplă: ce mai rămâne din voința națională odată cu pierderea de către etnicii francezi a statutului de componentă demografică majoritară? 

Și mai ales punem întrebarea lămuritoare: este constituțional și legal procesul prin care într-un stat, într-o țară, se constituie o nouă majoritate etnică?

Putem formula aceeași întrebare în termenii următori, poate mai expliciți: Procesul ce se petrece deja în Franța, de uzurpare/pierdere de către francezi a statutului de populație majoritară, este un proces legal și constituțional? 

Și ne grăbim să precizăm: raportat la actuala constituție a Franței și la legile Franței, acest scenariu sumbru – pierderea de către francezi a statutului de componentă etnică majoritară, are un carcter perfect constituțional, este pe deplin legal, nu contravine niciunei legi, niciunui articol de lege sau din Constituție! Și mai ales are, har Domnului, un caracter profund democratic! Bașca drepturile omului, care nu sunt cu nimic încălcate atunci când, peste câteva decenii, populația Franței va decide că nu se mai recunoaște în versurile Marseillezei!... Nu se mai recunoaște în istoria Franței! 

Este puțină neclaritate în aceste întrebări, în felul cum punem problema. Această neclaritate, care se transmite în toată legislația europeană în materie, vine de la ezitarea și sfiala legiuitorului de a defini în termeni clari cuvîntul cheie: național. Trăim de câteva decenii sub teroarea de a nu fi acuzați de rasism, șovinism, anti-semitism etc. Mai nou, se vehiculează și acuzația de naționalism!... Lăsăm de ani buni, de fapt dintotdeauna, ca funcționarea legii să se bazeze prea mult pe inerție, pe cutumă, pe „sub-înțelesuri”. Fără să băgăm de seamă că se acumulează în spatele acestor cuvinte vagi – și mai ales în „amontele” cuvintelor nerostite, o tensiune și o realitate demografică copleșitoare, explozivă!

Credem că în lumea în care trăim azi și mai ales în cea de mâine nu ne mai putem permite o constituție ...romantică, de felul celor europene, în care ce este mai important să rămână ne scris (non écrit), la latitudinea bunei credințe și a bunului simț cetățenesc. Nu mai trăim de mult într-o Europă în care onoarea și respectul angajamentului verbal să fie mai presus de orice, mai presus de interese sau alte comandamente! N-ar fi rău să vedem de la ce ni se trage această pierdere, această de-clasificare a ființei noastre, dar nu cred că de pe lista cauzelor care au produs acest dezastru moral și instituțional poate lipsi propaganda deșănțată și iresponsabilă a drepturilor, în detrimentul asumării senine a obligațiilor și a îndatoririlor cu care te încarcă condiția umană, norocul de a te naște om! De a te naște franțuz sau român!... 

Este cazul să fie identificate toate aceste legi ne-scrise, non écrites, pentru a fi cu grijă introduse în textul constituțional spre a-l face pe deplin univoc și pentru totdeauna valabil. Scripta manent!

Cred că este corectă și inspirată identificarea acestei categorii: prevederi ne-scrise! Legi ne-scrise!... Prevederi care sunt atât de firești, de naturale, încât nu le mai pomenești în scris! O asemenea lege a funcționat dintotdeauna și pretutindeni privind regimul populației majoritare, statutul acesteia! Iar Jules Monnerot ar fi putut identifica și această lege nescrisă, dar respectată cu strictețe până acum, ca dat elementar constitutiv: În Franța suveranitatea aparține majorității etnice franceze, și este exercitată în folosul acesteia, în scopul primordial de a se prezerva și spori această majoritate etnică, căreia i se datorează cel mai mult din istoria și avuția Franței!

Sau, în termenii expliciți și mult mai inspirați ai lui Mihai Eminescu, enunțați în urmă cu un veac și jumătate, „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc (respectiv francez, italian, german, olandez etc., paranteza noastră) să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.” 

Putem încerca o reformulare generalizatoare: 

Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a unei țări este ca elementul majoritar să fie și să rămână cel determinant, el să dea tiparul vieții de stat și norma de dezvoltare a țării.

Credem că acest principiu constitutiv, formulat în urmă cu un veac și jumătate într-un articol de ziar, este azi deosebit de actual. Dureros de actual pentru multe state europene... E timpul să devină articol de lege! Capitol de prevederi constituționale! 

În momentul de față este foarte probabil că nimeni în Franța, dintre francezii etnici, nu ar avea ceva de zis împotriva acestui principiu, împotriva înregistrării sale ca atare în textul Constituției, în legislația țării. Acest principiu încă mai corespunde unei realități, faptului că etnicii francezi sunt majoritari în Franța. Dar dacă nu este înscris acum, cât mai curând, peste două-trei generații acest principiu s-ar putea să intre în contradicție cu însăși realitatea demografică, iar înscrierea sa în textul Constituției franceze să fie tardivă! Cu alte cuvinte, dacă acest principiu este just, el trebuie înscris în Constituție cât mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se impun! Mai târziu va fi prea târziu!... 

Situația Franței este și situația Europei! Deocamdată a celei Occidentale...

 Martie 2013, București

 ION  COJA, fost senator 

ionzcoja@yahoo.com

http://www.ioncoja.ro