Consiliul Legislativ avizează negativ iniţiativa legislativă promovată de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC)

Consiliul Legislativ avizează negativ iniţiativa legislativă promovată de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC)

Monitorul Oficial al României, PARTEA 3: AVIZ nr. 308 din 22 aprilie 2013 (aviz publicat în Monitorul Oficial, joi 23 mai 2013) referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României Constituţia Cetăţenilor :  Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor - NOUA Constitutie a Romaniei 2013 Forum CONSTITUŢIONAL: Revizuirea Constituţiei României - Noua Constituţie 2013  Ioan Roşca : opinii la Proiectul de LEGE privind Revizuirea Constituţiei României - promovat de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor 2013  *** Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României, formulată de un comitet de iniţiativă în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, şi transmisă de împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu Adresa înregistrată la Consiliul Legislativ sub nr. R475 din 25 martie 2013, CONSILIUL LEGISLATIV: În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, şi al art. 46 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, precum şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 189/1999, republicată, avizează negativ iniţiativa legislativă, pentru următoarele considerente: 1.Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect de reglementare revizuirea Constituţiei României, republicată, fiind formulată în temeiul art. 150 din Legea fundamentală. Conform Expunerii de motive, intervenţiile legislative propuse vizează, în principal, următoarele aspecte: - instituirea unui Parlament unicameral compus din maximum 300 de parlamentari; - instituirea unui număr de maximum două mandate pentru toate funcţiile elective; - participarea la vot obligatorie; - stabilirea zilei naţionale pe data de 9 Mai, precum şi stabilirea ca imn naţional al României a melodiei "Trăiască România, Trăiască Tricolorul"; - afirmarea faptului că România este continuatoarea de drept a Daciei şi a statului naţional şi unitar constituit în anul 1918; - o reală şi completă separaţie şi independenţă a puterilor în stat, prin alegerea de către popor a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor. Prin obiectul său de reglementare, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente prevederile art. 151 din Legea fundamentală. 2.Constituţia reprezintă baza întregului sistem juridic al unui stat şi trebuie să aibă un caracter vizionar pentru a răspunde cerinţelor şi necesităţilor actuale şi viitoare care apar în evoluţia unui stat, ea reflectând stadiul dezvoltării şi modernizării societăţii. Prin Constituţie sunt reflectate interesele tuturor cetăţenilor unui stat, imprimându-i, astfel, o valoare supremă ce determină respectul de care trebuie să se bucure Legea fundamentală. În Constituţia unui stat democratic sunt consacrate principiile vieţii economice, sociale, politice şi juridice care îşi au corespondent în valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără. Ca atare, Constituţia unei ţări reglementează aspectele cele mai importante şi generale ale ordinii juridice ale societăţii, principiile şi liniile directoare, formulate într-un limbaj concis, sobru, accesibil şi previzibil, fără detalierea unor aspecte care să încarce inutil normele constituţionale, aspecte ce vor fi reglementate în detaliu în legislaţia subsecventă. Constituţia reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, precum şi autorităţile publice fundamentale. Forţa juridică a Constituţiei este supremă, fapt ce o situează în vârful ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii întregului sistem legislativ cu dispoziţiile ei. În acest context, semnalăm că prezenta iniţiativă cetăţenească conţine ipoteze juridice care nu se corelează cu reglementările Uniunii Europene şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, cuprinde norme contradictorii cu reglementările constituţionale rămase nemodificate şi excede cadrului reglementării fundamentale, învestite cu forţă juridică superioară, printr-o serie de norme care nu au caracter de principiu sau de generalitate şi care nu trebuie să se regăsească la nivelul Legii fundamentale, astfel cum se va reliefa în cele ce urmează. 3.Referitor la textul propus la pct. 2 pentru art. 2 alin. (1), precizăm că excluderea posibilităţii exercitării suveranităţii naţionale de către popor prin organele sale reprezentative, prevăzută în prezent de textul Legii fundamentale, are ca efect instituirea unui regim de suveranitate populară. Aşa cum se subliniază în doctrină[1], una dintre principalele consecinţe ale acestei concepţii asupra suveranităţii este aceea că, "întrucât poporul este titularul suveranităţii, iar suveranitatea nu poate fi alienată, democraţia trebuie să se realizeze direct(iniţiativa legislativă populară, veto legislativ popular, referendum etc.)".Fundamentarea exercitării suveranităţii de stat în aceşti termeni face însă imposibilă calificarea Parlamentului drept "organ reprezentativ suprem al poporului român", aşa cum se prevede în art. 61 alin. (1) din Constituţie, rămas nemodificat. În plus, principiul suveranităţii populare nu este dus la ultimele lui consecinţe prin proiect, întrucât, cu excepţia unei legi organice care ar urma să fie adoptată prin referendum [art. 3.2 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 5], adoptarea legilor rămâne o atribuţie a Parlamentului. 4. Norma propusă la pct. 3 pentru art. 3 alin. (1.1) nu poate fi acceptată, întrucât acordarea posibilităţii cetăţenilor străini şi apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor este necesară ca urmare a faptului că România este stat membru al Uniunii Europene cu drepturi şi obligaţii depline, motiv pentru care ţara noastră trebuie să respecte reglementările tratatelor Uniunii Europene, inclusiv pe aceea referitoare la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor (art. 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Această posibilitate a fost acordată prin Legea de revizuire a Constituţiei din anul 2003.  Precizăm că, analizând respectiva normă, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 148/2003, a subliniat următoarele: "Integrarea României în Uniunea Europeană presupune respectarea dispoziţiilor acquis-ului comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile cetăţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de egalitate cu cetăţenii români. Curtea Constituţională observă că posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza finală din Constituţia României, prin care se interzice cetăţenilor străini şi apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicţii şi pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privată se propune modificarea art. 41. Prima modificare vizează denumirea articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecţia proprietăţii private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată" Cea de-a doua modificare vizează chiar alin. (2) al art. 41. În noua redactare proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală. Curtea Constituţională constată că sunt înscrise în această nouă redactare suficiente garanţii constituţionale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general şi cu respectarea prevederilor acquis-ului comunitar."Pe cale de consecinţă, este evident că nu poate fi acceptată modificarea art. 3 alin. (1.1), întrucât se exclude posibilitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor. În plus, în textul propus pentru art. 3 alin. (1.1), precizăm că persoanele juridice sunt entităţi cu personalitate juridică proprie, ale căror drepturi şi obligaţii sunt distincte de cele ale persoanelor fizice, astfel încât nu se poate afirma că un drept ar putea aparţine cetăţenilor români "constituiţi în persoane juridice române". 5.Cu privire la pct. 4, precizăm că norma din cuprinsul art. 3.1 alin. (2) ridică problema succesiunii statelor din punctul de vedere al dreptului internaţional, problemă care apare atunci când au loc modificări teritoriale care conduc la apariţia unor noi state. "Mutaţiile pe care un teritoriu este susceptibil să le sufere şi care dau naştere unor situaţii calificate în dreptul internaţional drept «succesiune»"[2] sunt: reunirea mai multor state într-un singur stat; dezmembrarea unui stat; separarea sau secesiunea şi transferul de teritorii. Statul succesor nu este un simplu moştenitor al drepturilor şi obligaţiilor statului predecesor. În prezent, în dreptul internaţional contemporan, succesiunea statelor este reglementată prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor la tratate, adoptată la Viena în anul 1978, şi prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor în ceea ce priveşte bunurile, arhivele şi datoriile, adoptată la Viena în anul 1983. Mai mult, Guvernul României a încheiat înţelegeri internaţionale referitoare la acest aspect, cum ar fi Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind succesiunea la acordurile încheiate între România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, semnat la Bucureşti la 5 martie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 951/2004. Prin urmare, statul român nu poate fi "moştenitorul de drept" al statului naţional şi unitar, aşa cum se propune prin proiect. Având în vedere că alin. (3) prevede că"statul român este obligat să militeze, necontenit, şi să facă toate demersurile necesare pentru Reîntregirea Patriei (...) cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional", precizăm că modalităţile de modificare a teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan sunt următoarele[3]: modificările intervenite ca urmare a procesului de decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat şi formarea unui[4] sau unor state independente[5]; alăturarea la teritoriul unui alt stat ori alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state[6]. Indiferent însă de modalitatea de dobândire sau de modificare a teritoriului, admisă de dreptul internaţional, aceasta trebuie să aibă ca fundament consimţământul liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriul în cauză[7]. În caz contrar, s-ar încălca cel puţin două dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional, şi anume: neamestecul în treburile interne ale altor state şi dreptul popoarelor la autodeterminare. Prin urmare, referirea, în cuprinsul normei, la obligaţia statului român de a face toate demersurile pentru "Reîntregirea Patriei" vine în contradicţie cu principiile dreptului internaţional. 6.Norma propusă la pct. 7 pentru art. 6 alin. (3) este identică cu norma propusă într-un alt proiect de revizuire a Legii fundamentale, proiect care a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale în cuprinsul Deciziei nr. 799/2011. în respectiva decizie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "Textul introdus, care prevede obligaţia autorităţilor publice de a consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase, dă expresie obligaţiei statului de recunoaştere şi garantare pentru această categorie de persoane a dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor, prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol, constituind una dintre modalităţile de garantare a dreptului la care textul constituţional face referire. Această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Curtea reţine. însă, că reglementarea modalităţilor în care statul garantează dreptul la identitate al minorităţilor naţionale nu este de domeniul Constituţiei, ci al legii, ridicarea la rang de principiu constituţional a uneia dintre aceste garanţii negăsindu-şi justificarea. În situaţia în care se va menţine această reglementare, pentru ca deciziile organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale privitoare la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase să nu contravină principiilor de egalitate şi nediscriminare faţă de ceilalţi cetăţeni români, ar trebui să se prevadă şi obligaţia acestor organizaţii de a consulta în scris autorităţile publice în legătură cu deciziile pe care urmează să le adopte". 7. Precizăm că norma preconizată la pct. 10 pentru art. 13 alin. (1) este identică cu cea aflată în vigoare, motiv pentru care propunerea de modificare a acestui text nu se justifică. Totodată, semnalăm că dispoziţia propusă pentru alin. (2) referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administraţiei publice nu poate fi acceptată, întrucât contravine obligaţiilor asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992. În conformitate cu prevederile Cartei, la nivel constituţional se regăsesc norme care asigură posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în învăţământ, justiţie, autorităţile administraţiei publice locale. Amintim, în acest sens, dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Legea fundamentală, rămase nemodificate, potrivit cărora dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. De asemenea, dispoziţiile art. 120 alin. (2), rămase nemodificate, prevăd asigurarea folosirii, în scris şi oral, a respectivei limbi a minorităţii naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (20% conform prevederilor din Legea administraţiei publice locale). În acest context, amintim şi dreptul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, care este consacrat de art. 128 alin. (2) din Legea fundamentală, normă rămasă, de asemenea, nemodificată. 8. Referitor la textul propus la pct. 12 pentru art. 16 alin. (3), relevăm că acest alineat a cunoscut o modificare esenţială prin revizuirea Constituţiei din anul 2003, în sensul că, faţă de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, s-a considerat că nu mai este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. Soluţia propusă prin proiect revine la vechea redactare, care permitea accesul la funcţiile şi demnităţile publice a celor care aveau numai cetăţenia română[8]. Pentru aceste considerente, norma propusă nu poate fi acceptată. 9. La art. 32 alin. (2), astfel cum este propus la pct. 16[vezi punctul 14], semnalăm că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile materiale de a urma cursurile unor "şcoli private". 10. Cu privire la textul propus la pct. 20[pct.18] pentru art. 36 alin. (3), referitor la obligativitatea votului, semnalăm că regimul juridic al dreptului de vot trebuie interpretat sistematic, luând în considerare prevederile art. 62, astfel cum sunt propuse la pct. 32, precum şi dispoziţiile art. 81, rămase nemodificate, referitoare la alegerea membrilor Parlamentului şi a Preşedintelui României, care prevăd că "membrii Parlamentului (...) sunt aleşi prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret şi liber exprimat". În ceea ce priveşte votul liber exprimat, în doctrină[]9 se apreciază că acesta "vizează, pe de o parte, faptul că exprimarea voinţei cetăţenilor în alegeri nu trebuie viciată în niciun fel, iar, pe de altă parte, faptul că votul nu este obligatoriu. În România participarea la vot nu este obligatorie pentru niciun fel de alegeri, cetăţenii având opţiunea liberă de a participa sau nu la scrutin". Sub acest aspect, relevăm faptul că dreptul la vot este încadrat în categoria drepturilor fundamentale (prevăzute la capitolul II al titlului II din Constituţie), şi nu a îndatoririlor fundamentale (prevăzute la capitolul III al titlului II din Constituţie), astfel că titularul hotărăşte modalitatea de exercitare a acestuia. În aceeaşi opinie se susţine că unele state, precum Grecia sau Belgia, folosesc votul obligatoriu, însă problema cea mai dificilă este stabilirea sancţiunilor în caz de neexercitare a votului. În astfel de state, votul devine nu doar un drept, ci şi o obligaţie pentru care însă este greu de aplicat o sancţiune corpului electoral. 11. Referitor la textul propus la pct. 23[punctul 21 MCC] pentru art. 44 alin. (6), apreciem că prevederea actuală a modalităţii de despăgubire în caz de expropriere sau de folosire a subsolului proprietăţilor imobiliare reprezintă o garanţie a dreptului de proprietate, a cărei suprimare depăşeşte limitele revizuirii, potrivit art. 152 alin. (2) din Constituţie. Totodată, cu privire la alin. (8), care are ca finalitate eliminarea din Constituţie a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii, semnalăm că norma s-a regăsit şi în proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011, reţinând că această prezumţie constituie o garanţie a dreptului de proprietate al persoanei. În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia, ci deţinătorului bunului. Tocmai de aceea, în cadrul lucrărilor Adunării Constituante, în şedinţa din 9 octombrie 1991, a fost respins amendamentul de eliminare a dispoziţiei privind prezumţia dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul a 14 parlamentari, astfel cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1991. Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora, Curtea a constatat că eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia"Caracterul licit al dobândirii se prezumă", este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie. Curtea a subliniat în acest context cele reţinute în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996 sau prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, în sensul că reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii. 12. Referitor la textul propus la pct. 31 pentru art. 61 alin. (2), potrivit căruia Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră, semnalăm că o astfel de soluţie legislativă a fost prevăzută şi în proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011. Cu această ocazie, instanţa de contencios constituţional a arătat că această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de revizuire a Constituţiei. Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală. Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris" al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională. După Revoluţia din Decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului.Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional. Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe "lecturi"succesive ale unui text....Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar. În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor; care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative. Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism. 13. La pct. 32 este de discutat dacă excluderea dreptului la un loc de deputat pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, prevăzut în prezent de art. 62 alin. (2), nu este de natură a crea o discriminare între cetăţenii care aparţin unor minorităţi naţionale. Avem în vedere că, aşa cum s-a subliniat în doctrină[10], această prevedere constituţională "permite cetăţenilor care aparţin unei minorităţi naţionale să-şi manifeste vocaţia electorală în cadrul unei organizaţii reprezentative". Totodată, în literatura de specialitate[11] s-a reţinut că norma "reprezintă una din modalităţile prin care cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale îşi realizează propriile aspiraţii, la nivelul reprezentanţei naţionale". 14. La pct. 43, referitor la textul propus pentru art. 72 alin. (2), având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 799/2011, norma propusă nu poate fi acceptată, întrucât "vizează eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii parlamentare". Menţionăm că, în această decizie, s-a precizat că, întrucât "prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată inviolabilitatea parlamentarului, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut. Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de ari. 152 alin. (2) din Constituţie". 15. În sistemul constituţional actual este "instituţionalizat modelul executivului bicefal sau dualist", potrivit căruia "puterea executivă este repartizată echilibrat între şeful statului şi Guvern"[12]. Prin normele propuse însă, concepţia legiuitorului constituant este radical modificată, Preşedintele României exercitând puterea executivă în stat şi răspunzând în faţa poporului pentru buna funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun puterea executivă a statului [art. 80 alin. (1) şi (3), propuse la pct. 51]. În aceeaşi ordine de idei, proiectul prevede că Preşedintele României are drept de iniţiativă legislativă [art. 74 alin. (1) propus la pct. 46],"îl revocă pe prim-ministru" [art. 85 alin. (1) lit. a) propus la pct. 54], "aprobă hotărârile adoptate de Guvern" [art. 108 alin. (4) propus la pct. 74], "numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti" [art. 123 alin. (1) propus la pct. 85]. Totodată, "Guvernul răspunde politic numai în faţa Preşedintelui României pentru întreaga sa activitate" [art. 109 alin. (1) propus la pct. 75], iar "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Preşedintelui pentru a emite ordonanţe de urgenţă în domenii care nu fac obiectul legilor organice" [art. 115 alin. (1) propus la pct. 81]. Noile soluţii juridice nu pot fi însă integrate în cadrul Legii fundamentale, alături de normele rămase nemodificate, care consacră un regim semiprezidenţial "atenuat", fiind în contradicţie cu acestea, creând confuzii şi, în consecinţă, fiind inaplicabile. Amintim, în acest sens, norma prevăzută la pct. 5, care prevede adoptarea unei legi organice prin referendum, deşi, la art. 73 alin. (1), legile organice se adoptă de Camera Reprezentanţilor (Parlament), ori divergenţa dintre norma propusă la pct. 70 pentru art. 102 alin. (1), potrivit căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, şi norma de la art. 80 alin. (1) şi (3), astfel cum este propusă la pct. 51, care prevede că Preşedintele României exercită puterea executivă şi răspunde în faţa poporului. Este adevărat că, potrivit acestei din urmă norme, exercitarea puterii executive de către Preşedintele României se realizează "în limitele stabilite de Constituţie", însă exercitarea conducerii generale a administraţiei publice reprezintă principala modalitate de manifestare a puterii executive în stat. Din acest punct de vedere, competenţele Preşedintelui României şi ale Guvernului, ca autorităţi executive, nu sunt suficient de bine delimitate prin proiect. Şi în cadrul pct. 81 se constată o necorelare între norma propusă pentru alin. (1) al art. 115 şi norma de la alin. (4) al aceluiaşi articol, care rămâne nemodificată. Astfel, potrivit normei propuse pentru alin. (1), Preşedintele va emite ordonanţele de urgenţă în temeiul unei legi de abilitare adoptate de Parlament, soluţie care nu este corelată cu dispoziţiile art. 115 alin. (4), rămase nemodificate, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă se adoptă de către Guvern. De asemenea, prin terminologia folosită, se creează o confuzie între cele două categorii de ordonanţe, ordonanţele simple, respectiv cele de urgenţă. În plus, adoptarea ordonanţelor de urgenţă "în domenii care nu fac obiectul legilor organice" este în contradicţie cu prevederile alin. (6), rămase nemodificate, care permit adoptarea ordonanţelor de urgenţă în toate domeniile, cu excepţia celor expres şi limitativ prevăzute de acest text. Totodată, semnalăm că norma propusă la pct. 85 pentru art. 123 alin. (1), potrivit căreia Preşedintele României numeşte prefecţii, nu este corelată cu dispoziţiile alin. (2), rămase nemodificate, potrivit cărora prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. 16. Referitor la pct. 86-89, care cuprind norme referitoare la alegerea prin vot, de către popor, a judecătorilor şi procurorilor, semnalăm că o asemenea modalitate de accedere în funcţie nu poate fi acceptată, întrucât activitatea desfăşurată de aceştia este una de natură profesională, care urmăreşte înfăptuirea justiţiei, iar nu una reprezentativă. Astfel, menţionăm că, spre deosebire de parlamentari, care sunt în serviciul poporului, magistraţii, deşi au ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor, soluţionează cazuri concrete, în care sunt implicate interesele unor persoane determinate. În plus, votul presupune un mandat. Or, dacă parlamentarii au un mandat reprezentativ, activitatea judecătorilor şi procurorilor nu este şi nu are de ce să fie limitată în timp la unul sau mai multe mandate. Totodată, la pct. 86, referitor la textul propus pentru art. 125 alin. (1), întrucât inamovibilitatea judecătorilor constituie o garanţie a realizării principiului independenţei justiţiei, eliminarea normei cu privire la acest aspect nu poate fi acceptată, întrucât depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei consacrate de art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală. Observaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte norma propusă pentru alin. (4), privind revocarea din funcţie a judecătorilor prin referendum. În vederea garantării independenţei judecătorilor, consacrată de art. 124 alin. (3), text rămas nemodificat, este necesar ca demiterea din funcţie a acestora să se facă pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, şi nu ca urmare a manifestării discreţionare a voinţei corpului elector. Precizăm că, prin adoptarea unei soluţii precum cea prevăzută de proiect, s-ar deschide posibilitatea pronunţării unor soluţii prin care să se "mulţumească opinia publică", în detrimentul aplicării stricte a legii. Observaţia este valabilă, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte norma propusă la pct. 87 pentru art. 132 alin. (4), referitoare la revocarea din funcţie, prin referendum, a procurorilor. 17. În cuprinsul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei se regăsesc norme care nu sunt fundamentate, nu sunt complete, creează ambiguităţi, incoerenţe şi care nu pot fi acceptate la nivelul Legii fundamentale. a) Astfel, referitor la art. 1 alin. (3) propus la pct. 1, precizăm că dragostea pentru semeni, pentru neam şi pentru ţară, omenia, ospitalitatea, meritul, cinstea, munca, hărnicia, spiritul de iniţiativă, cumpătarea şi economisirea reprezintă calităţi morale ale individului, şi nu ale unei colectivităţi. De asemenea, cu privire la textul propus pentru art. 1 alin. (4),referirea la "puterea mediatică" şi la "puterea financiară", alături de enumerarea celor 3 puteri clasice - legislativă, executivă şi judecătorească -, nu poate fi acceptată, întrucât cele două "puteri" nu corespund vreuneia dintre funcţiile prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină[13], cele 3 funcţii principale prin care puterea se exercită în stat sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească. b) Referitor la textul propus la pct. 5 pentru art. 3.2 "Regiunile de dezvoltare", relevăm că regionalizarea s-a impus în ultimii ani în statele europene. În literatura de specialitate[14], regionalizarea este definită ca reprezentând "procesul prin care se realizează instituirea unei capacităţi de acţiune autonome, ce are ca obiectiv promovarea unui teritoriu infranaţional sau supralocal, prin mobilizarea mecanismului său economic şi, dacă este cazul, a raporturilor de solidaritate locală sau regională, precum şi a dezvoltării potenţialului său". Introducerea acestui articol trebuia corelată, în primul rând, cu art. 3 alin. (3) din Legea fundamentală, rămas nemodificat, care reglementează modul în care este organizat din punct de vedere administrativ-teritorial statul român, dar şi cu capitolul V al titlului III, referitor la administraţia publică locală. c) La art. 12 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 9, semnalăm că stabilirea drept imn naţional a cântecului "Trăiască România, Trăiască Tricolorul" este inadecvată, întrucât, potrivit înregistrărilor din perioada respectivă, în varianta sa completă, interpretată în cadrul Cenaclului Flacăra înainte de Decembrie 1989, acesta cuprindea şi versul "Trăiască Ceauşescu, Partidul şi poporul!". d) La art. 15 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 11, precizăm că stabilirea unui moment de la care începe să curgă "dreptul de acţiune" în cazul săvârşirii unor infracţiuni nu este specifică dreptului penal. Este adevărat că, în sens larg, dreptul statului de a trage la răspundere o persoană care a săvârşit o infracţiune se naşte de la momentul comiterii respectivei infracţiuni, însă acest principiu este valabil pentru orice infracţiune, nu numai pentru cele avute în vedere de textul propus prin proiect. e) La art. 34 alin. (1), astfel cum este propus la pct. 18, considerăm că statul nu poate garanta "dreptul la sănătate", ci poate avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art. 34 alin. (1). În ceea ce priveşte referirea expresă la calităţile pe care trebuie să le îndeplinească hrana, precizăm că acestea nu sunt necesare, întrucât rezultă din prevederea, în alin. (2), a obligaţiei statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer curat, prevăzută în norma propusă pentru art. 34 alin. (1.1), rezultă din dispoziţiile art. 35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la "cetăţeni", în vreme ce prin art. 35 alin. (1) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, "oricărei persoane" aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români. f) La pct. 19, referitor la textul propus pentru art. 35 alin. (3), precizăm că includerea statului între entităţile care au îndatorirea de a proteja resursele naturale ale ţării şi mediul înconjurător este superfluă, întrucât această obligaţie a statului rezultă, indirect, din obligaţia prevăzută la alin. (2). în plus, întrucât animalele intră în sfera noţiunii de "mediu înconjurător", referirea expresă la ocrotirea acestora este, de asemenea, superfluă. g) La pct. 24, referitor la art. 45, apreciem că soluţia legislativă privind prevederea competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a autoriza desfăşurarea de activităţi economice nu se justifică, întrucât excede funcţiei judiciare pe care o îndeplinesc respectivele instanţe. Pe de altă parte, alin. (4) al art. 45, care se referă în mod exclusiv la exercitarea activităţilor economice de către "cetăţeni", face ca, de principiu, să fie excluse de la control persoanele fizice şi juridice străine care desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României. h) Norma propusă pentru art. 47 alin. (1) la pct. 25 este incompletă, întrucât nu precizează cui anume ar urma să ceară cetăţenii dizolvarea Parlamentului şi demisia Preşedintelui României, şi nici procedura aplicabilă într-o astfel de situaţie. Referitor la norma propusă pentru alin. (1.1), considerăm că instituirea obligaţiei stabilirii, prin lege, a unor criterii, fie ele şi "elaborate ştiinţific", care să definească în mod concret toate elementele care compun noţiunea de "nivel de trai decent", este imposibil de realizat în practică. i) La pct. 44, cu referire la textul propus pentru art. 72.1, precizăm că norma este incompletă, întrucât nu reglementează numărul de alegători care pot cere demiterea din funcţie a unui parlamentar şi organizarea referendumului şi nici cine anume finanţează cheltuielile aferente acestei operaţiuni. De altfel, se constată că referendumul capătă o altă accepţiune decât cea cunoscută, în sensul că tinde să devină singura modalitate de alegere sau de demitere a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor. Mai mult decât atât, în cuprinsul proiectului nu se reglementează finanţarea referendumurilor, indiferent de obiectul lor. În absenţa acestei reglementări, nicio astfel de normă nu poate fi operaţională. j) La pct. 46, referitor la norma propusă pentru art. 74, soluţia legislativă privind eliminarea limitărilor referitoare la domeniul de reglementare a iniţiativelor legislative cetăţeneşti prevăzute în prezent de art. 74 alin. (2) este discutabilă. Menţionăm că, în doctrină, s-a subliniat că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea au fost excluse din obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor pentru a se evita propunerile legislative demagogice[15]. k) Norma propusă la pct. 54 pentru art. 85 alin. (1) lit. k), prin instituirea unei sancţiuni radicale - dizolvarea Parlamentului în cazul nerespectării unui termen destul de scurt de 45 de zile în care trebuie să se pronunţe asupra respectivelor proiecte de lege - este de natură a avea efecte negative atât asupra calităţii actului de legiferare, cât şi asupra stabilităţii politice a ţării. În acelaşi context, amintim şi soluţiile propuse la pct. 118 pentru art. 151 alin. (2) şi (3), în condiţiile în care textul art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, rămâne nemodificat. Prin urmare, organizarea unui referendum pentru aprobarea proiectului de revizuire a Constituţiei, respins iniţial de către această autoritate, precum şi dizolvarea acestui for în situaţia în care proiectul este aprobat, astfel cum se propune la pct. 118, aduc atingere principiilor statului de drept. l) La pct. 76, precizăm că se impune modificarea, şi nu abrogarea art. 110, întrucât aspectele legate de încetarea mandatului Guvernului trebuie reglementate în mod expres la nivelul Legii fundamentale. m) Referitor la norma propusă la pct. 82 pentru art. 118.1 alin. (6), menţionăm că aceasta are caracterul unei dispoziţii de incriminare, care nu este specifică unei Legi fundamentale, ci Codului penal. Mai mult decât atât, redactarea propusă este deficitară, întrucât prima parte a textului stabileşte o obligaţie (destul de neclar reglementată) în sarcina unor persoane juridice, în timp ce teza finală are în vedere pedeapsa aplicabilă unor persoane fizice. Precizăm, în plus, că stabilirea sancţiunii"confiscării întregii averi a făptuitorilor" nu este corectă nici în raport cu principiul stabilit prin art. 44 alin. (9), astfel cum este propus la pct. 23, şi nici în raport cu prevederile actuale ale art. 44 alin. (9), potrivit cărora sunt supuse confiscării numai anumite categorii de bunuri, şi nu întreaga avere a unei persoane. Din acest motiv, stabilirea unei astfel de sancţiuni apare ca o suprimare a unei garanţii a dreptului de proprietate, depăşind, astfel, limitele revizuirii consacrate de art. 152 alin. (2) din Constituţie. n) în legătură cu textul art. 135 alin. (2) lit. c), propus la pct. 90, precizăm că norma este contradictorie, întrucât veniturile obţinute din muncă aparţin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi supuse unei "distribuţii echitabile". În ceea ce priveşte salariul minim brut şi salariul mediu brut, menţionăm că acestea reprezintă cifre statistice variabile, care nu pot fi reţinute la nivelul Constituţiei. Referitor la Fondul Naţional de Capital Distributiv care urmează "să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv", semnalăm că norma propusă la alin. (2) lit. d) tinde să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, garantat de Constituţie, precum şi proprietăţii publice şi private a statului. La alin. (2) lit. l) norma are mai mult caracter declarativ şi nici nu s-ar putea concretiza în fapt, întrucât doar unele dintre domeniile enumerate pot furniza servicii publice gratuite şi numai în anumite condiţii. o) La pct. 101, referitor la textul propus pentru art. 137.2 alin. (1), menţionăm că "administrarea legislaţiei naţionale" nu poate constitui obiectul de activitate al vreunei autorităţi publice, întrucât legile nu se administrează, ci se aplică. p) Semnalăm că normele propuse la pct. 102, în corelare cu cele propuse la pct. 92-94, referitoare la Fondul Naţional de Pensii Publice, Fondul Naţional de Şomaj şi Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate, par să înlocuiască bugetul asigurărilor sociale de stat prevăzut la art. 138 din Constituţie. Având în vedere că bugetul asigurărilor sociale de stat acoperă în prezent şi aceste drepturi de asigurări sociale, necuprinse în prezenta iniţiativă cetăţenească, normele propuse nu pot face obiectul revizuirii, deoarece ar avea ca rezultat suprimarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor. r) La pct. 116, referitor la textul propus pentru art. 149, precizăm că, potrivit art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, hotărârile care au caracter militar nu se publică. În plus, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele prevede că "În cazuri temeinic justificate, Parlamentul şi, respectiv, Guvernul pot hotărî ca textele anumitor tratate să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea urmând să fie comunicate tuturor instituţiilor interesate". Prin urmare, aprobarea de către popor, prin referendum, a tratatelor internaţionale nu poate avea loc întotdeauna, deoarece, prin natura lor, unele tratate militare au caracter secret, fiindu-le aplicabile prevederile sus-menţionate. Or, exprimarea consimţământului de a deveni parte la un tratat internaţional, fie el şi militar, prin referendum, implică aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a conţinutului respectivului tratat, lucru care, uneori, nu este posibil. 18. Iniţiativa legislativă cetăţenească cuprinde reglementarea unor instituţii care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în cuprinsul Legii fundamentale, cum ar fi dispoziţiile art. 31.1 şi 31.2, propuse la pct. 14 şi 15, care prevăd organizarea Serviciului Naţional al Informaţiei Publice şi a Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, precum şi dispoziţiile privind Fondurile naţionale de la art. 135.1, 135.2, 135.3, 135.4, astfel cum sunt propuse la pct. 91-94 etc. Şi la pct. 99, a cărui parte dispozitivă are în vedere, în fapt, modificarea în integralitate a art. 137, intitulat, în forma actuală, "Sistemul financiar", iar în forma propusă, "Banca Naţională a României", articolul cuprinde prevederi legate de statutul legal al Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale acesteia, precum şi unele aspecte referitoare la guvernatorul băncii. Or, aceste dispoziţii trebuie să se regăsească la nivel de lege, şi nu în cadrul Constituţiei. În acelaşi context, amintim şi pct. 101, 102 şi 103, prin care sunt introduse reglementări referitoare la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Având în vedere că acestea sunt calificate ca fiind autorităţi administrative, precizăm că intră sub incidenţa prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Eventual, ele se pot regăsi la nivelul Legii fundamentale sub forma unor norme generale, care să stabilească natura juridică şi rolul lor, urmând ca reglementarea obiectului de activitate, precum şi a competenţei şi modului de numire a membrilor acestora să se facă prin lege. De asemenea, textele propuse la pct. 104 pentru art. 137.4 alin. (3)-(7) cuprind dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, astfel că acestea trebuie să se regăsească în cuprinsul actului normativ ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii de credit, şi nu la nivelul Legii fundamentale. Având în vedere observaţiile formulate în prezentul aviz, rezultă că, din punctul de vedere al coeziunii normelor propuse cu dispoziţiile constituţionale rămase nemodificate, proiectul este deficitar, în numeroase cazuri existând necorelări şi contradicţii ale noilor soluţii în raport cu cele al căror conţinut nu se schimbă. În plus, mare parte din prevederile constituţionale propuse nu sunt suficiente şi eficiente şi, prin urmare, nu pot fi aplicate efectiv în practică.Prezenta iniţiativă nu corespunde nici exigenţelor de redactare a unui act constituţional, aceasta nefiind sistematizată corespunzător şi nici redactată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Având în vedere amploarea şi consistenţa intervenţiilor legislative propuse asupra Constituţiei, prezenta iniţiativă cetăţenească, în loc să aducă un plus de valoare actualei reglementări, nu face decât să favorizeze interpretările eronate şi confuziile cu privire la normele din cadrul Legii fundamentale. În aceste condiţii, în redactarea actuală, iniţiativa legislativă cetăţenească privind revizuirea Constituţiei nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi promovată. -****- PREŞEDINTELEConsiliului Legislativ dr. Dragoş Iliescu Bucureşti, 22 aprilie 2013/nr. 308 Consiliului Legislativ Document integral/MONITORUL OFICIAL : http://www.monitoruloficial.ro/emoni...MzM5NTMzRSszMA Dezbateri : ©® Document-[NC-01][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 1. Forma de guvernamant ©® Document-[NC-02][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 2. Teritoriul national ©® Document-[NC-03][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 3. Pensiile ©® Document-[NC-04][] Constitutia si imprumuturile statului - opinie pentru domnul Cojocaru, de Ioan Rosca ©® Document-[NC-05][] Statul poate rastalmaci: pensionarii lui de ''suflet'' si pensionarii de ''pripas''! ©® Document-[NC-06][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 4. Economia ©® Document-[NC-07][] Noua Constitutie a Romaniei-Propuneri: 5. Proprietatea ©® Document-[NC-08][] COMUNICAT : Conform articolului 150 din Constitutia Romaniei ©® Document-[NC-09][] Noua constitutie 2013 - manual de utilizare: Legea fundamentala se cere fondata! **********  ©® Document-[NC-11][] Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor - NOUA Constitutie a Romaniei 2013 ©® Document-[NC-12][] Reactii la Noua Constitutie - Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor ©® Document-[NC-12][] Catre Romanii de pretutindeni - Memorandum pentru Reintregirea Romaniei *** NOTE: [1] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României-comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 15. [2] Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 41 şi urm. [3]idem, pag. 147. [4]De exemplu: desprinderea Norvegiei de Suedia în anul 1905. [5]Destrămarea URSS şi a RSF Iugoslavia. [6]Cazul celor două state germane în anul 1990. [7]Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 147. [8] Ioan Muram, Elena Simina Tânăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 153. [9] idem, pag. 340. [10] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României - comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 139. [11] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsascu, Constituţia României. Comentariu pe articole. Editura CH. Beck, Bucureşti. 2008, pag. 612. [12] C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia 2, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 819. [13] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României-Explicaţii şi comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 5. [14] R. Ioţa, "Regionalizarea", p. 86-citat de Verginia Vedinaş în Reforma organizării administrativ-teritoriale - o prioritate pentru România în Constituţia României. Comentariu pe articole, coordonatori: Ioan Muraru, Elena Simina Tânăsescu, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 39. [15] Mihai Constantinescu, Ioan Muram, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României - Explicaţii şi comentarii. Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 172. ***