D.C. Georgescu - ARGUMENTE REVIZIONISTE MAGHIARE [1936]

Extras din revista SOCIOLOGIE ROMÂNEASCA, ANUL I, 1936, NR. 7-9

ARGUMENTE REVIZIONISTE MAGHIARE p. 66-71

ARGUMENTE REVIZIONISTE MAGHIARE

In loc de orice introducere ne simţim indemnaţi să propunem cititorilor noştri-şi in special celor cărora activitatea propagandei revizioniste din ultimii 10-15 ani nu le este străină -drept test de politică externă, următoarea intrebare : care este Statul al cărui teritoriu este întocmit cu

armonie ? Cititorul nostru, dispensându-se de cea mai elementară obiectivitate, del tot ceiace constitue bagajul său de cunoştinţe temeinice In domeniul ştiinţelor sociale şi politice, de toate Invăţămintele istoriei, va răspunde limpede, fără nici o şovăială, dar sub rezerva unui zâmbet aproape involuntar : Un singur stat În lumea Întreagă ar fi în stare să îndeplinească această condiţiune, adică aceia de a avea Un teritoriu compus cu o ideală armonie şi anume statul ce s'ar constitui in bazinul dunărean, larg îmbrăţişat de lanţul Carpaţilor şi mărginit de cealaltă parte de Alpii orîentalf. Sau precizând : Statul Sfântului Ştefan, regele apostolic, vechea, ilustra, milenara Ungarie.

Răspunsul acesta se dă în chip deliberat, cu acelaşi simţământ pe care îl ai În faţa copilului care îşi trăieşte aevea dar nevinovat visul, sau pe care il are medicul in faţa unui maniac incurabil. Spre deosebire de Germani, cari promovează o realitate ultimă, supremă şi mesianică : poporul german, sieşi suficientă, indiferent de timp şi spaţiu, Ungurii, în afara ideii de Stat ungar, se simt primejduiţi în însăşi substanţa lor etnică. Numai că acest Stat ungar nu îmbracă, în concepţia vecinilor noştri de dată recentă (abia un mileniu), forma unui stat naţional. Această ultimă şi necesară treaptă de existentă colectivă, de evoluţie : storică, le este cu totul străină. Statul naţional implică o structură omogenă, o creştere organică, o ierarhie firească, fapte cu totul de neînţeles pentru mentalitatea poporului maghiar.

Aşa numitul Stat naţional maghiar însemnează, la drept vorbind, un Stat in care orice contradictie socială şi politică este cu putinţă, orice absurditate istorică justificată, dacă acel stat satisface pornirile exacerbate, paroxistice, de dominaţie ale acelei clase feudale, anacronice. Monstruoasa monarchie Austro-Ungară apare încă in ochii maghiarilor ca un Stat ideal, iar actul definitiv justiţiar al istoriei, prin care atătea popoare, împilate secole de-a-rândul, au fost eliberate şi şi-au creeat o nouă şi adevărată soartă, este socotit de catre clasa magnaţilor unguri ca o profundă, inimaginabilă nedreptate, impusă fără drept de apel glorioasei patrii, apostolicului regat maghiar. De unde continuul, neobositul efort revizionist, lozinca lapidară clamată (până la sațietate şi demenţă) de-a-lungul şi de-a-latul Europei : dreptate Ungariei !

Dreptate Ungariei ! Cărei Ungarii ? Aceleia reprezentată de cele câteva mii de magnaţi maghiari cari astăzi (când Ungaria este redusă la graniţele ei etnice fireşti şi formează un Stat naţional) dețin încă, În deplină şi absolută proprietate 30,2 % din teritoriul actual al Ungariei, dacă lăsăm la o parte teritoriul celor 56 de oraşe autonome şi departamentale şi al celor 4 comune industriale ?), — faţă de cei 8,690,000 de locuitori cari trebuie să se mulţumească cu restul de 69.8 % 7. Din 3 417 comune ale Ungariei, numai : în 1 050 comune, adică numai in 30,7 % din totalul lor, marii proprietari nu~au domenii, mai mult sau mai puţin întinse. În 512 comune chiar pământurile arabile ale marii proprietăţi, depăşesc simţitor 40 % din totalul pământurilor arabile locale.

Dreptate Ungariei magnaţilor unguri cari tânjesc după senioralele latifundii smulse populaţiilor autohtone, latifundii împărţite astăzi [în România] ţăranilor, fără deosebire de limbă şi neam ?

De aceia convingerea noastră este că revizioniştii maghiari nu sunt cei 8 milioane de oameni nevoiaşi a căror modestă, dacă nu chiar tristă soartă, nu s'ar schimba cu nimic in cazul unei ipotetice modificări de frontieră, ci numai marea burghezie şi clasa feudală a magnaţilor cari ar avea numai de câştlgat. De fapt revizionismul maghiar poate fi considerat că este în ordine internă şi În cadrul evoluţiei sociale a Ungariei de astăzi, o diversiune politică menită să canalizeze, într'o singură directie, nemulţumirile păturilor ţărăneşti şi lucrătoare, iar în ordinea politicei externe, o incercare absurdă de a intoarce mersul Suveran al istoriei.

În legătură cu argumentele revizioniste maghiare, trebuie să mărturisim că am citit cu deosebită atenţie, studiul d-Iui Andras Ronai, apărut În revista trimestrială Journal de la Societe hongroise de Statistique, An. XIV, Nr. 1, 1936. Iar la sfârşit n'am ştiut ce să admirăm mai mult : lipsa gravă a oricărei obiectivităţi teoretice in tratarea problemei, intenţia frauduloasă a unei prezentări pseudo-ştiinţifice, sau trista mentalitate creată de mişcarea revizionistă maghiară, capabilă să prostitueze orice adevăr, să întunece orice raţionament valabil, să nege orice evidenţă. A reduce întreaga lume de valori, de fapte, de simţăminte, la un singur şi unic plan de raportare, la o singură semnificaţie, însemnează a te aşeza în chip necesar în categoria profeţilor, a vizionariIor, a iluminaţilor, a atinge însăşi infailibila logică a demenţei.

În această ordine de idei vecinii noştri dela apus excelează prin a căuta să dovedească cu orice prilej şi cu orice preţ, unul şi acelaşi lucru, cu care au Împuiat auzul celor cari au avut sau [65] au încă naivitatea să-i asculte şi anume să arate necesitatea imperioasă de refacere a Ungariei apuse, pentru o mie' şi una de motive arhicunoscute, închipuite numai, sau chiar inimaginabile. Oricum ai Int _ arce chestiunea, oricum ai privi lucrurile, dreptatea (I) cauzei maghiare iese deasupra, intocmai ca proverbialul untdelemn. Toate faptele trecute au dovedit, şi toate cari se vor mai întâmpla nu pot la rândul lor decât să demonstreze vecinicul, infaiHbilul adevăr : Ungaria trebuie repusă În vechile ei graniţe.

Acelaşi lucru încearcă să ne dovedească şi d-I Andre Rouai În studiul aău, al cărui conţinut tendenţios este mascat iniţial de stilul potolit, sfătos chiar, al titlului : Image siaiisiique d'un Etat dont le ierritoire est compose aoec harmonie,

Şi armonia aceasta perfectă se strădueşte nutorul să o demonstreze, sprijinit pe analiza a trei din elementele fundamentale, constitutive ale oricărui Stat, şi anUme : teritoriul, populaţia şi economicul, redus însă, pentru d-sa, la un raport sumar între producţie 'şi consumatie.

La baza studiului d-Iui Ronai, stă concepţia metodologică a geopoliticil, iar pentru întemeierea premizelor şi pentru accentuarea concluziilor pe care le trage, se revendică dela diverşi autori printre cari citează pe Kţellen, părintele geopoliticel, pe Maull şi Haushofer.

După ce arată sumar importanţa geopollticei pentru studierea raporturilor dintre un teritoriu şi o populatie dată, d-sa afirmă că s'a procedat (bineînţeles) greşit la o remaniere atât de radicală (şi noi adăugăm : şi definitivă) a hărţii Europei Centrale numai pe baza criteriului etnic. Pocedeul a fost atât de greşit încât, 20 de ani au fost îndeajuns să demonstreze până la evidenţă că « noua hartă politică a Europei Centrale şi Orientale păcătuieşte prin erori foarte grave » (1). De unde necesitatea absolută de a se clădi « o nouă hartă a Europei Centrale pe baza unui studiu strâns şi a unor reflexiuni mature », Şi cum era de aşteptat, d-sa făgăduieşte şi invită ştiinţa maghiară "să îndeplinească o sarcină foarte merituoasă" In acest domeniu.

Şi tocmai un asemenea' exemplu de efort "meritos" al ştiinţei maghiare vrea probabil să ne ofere d-l Ronai prin studiul său.

D-sa insă — după ce spune că statul poate fi definit din punct de vedere politic şi geografic drept legătura organică Între Un teritoriu şi o populaţie dată — face dintr'un început o considerabilă eroare atunci când afirmă că "civilizaţia şi technica nu sunt capabile să facă viaţa oamenilor mereu mai independentă de condiţiunile locale şi naturale". Ca orice neofit (în geopolitică) autorul îmbrăţişează cu căldură tocmai poziţiile cele mai extreme, mai intransigente şi tot odată mai discutabile, ale nouii discipline, la care a fost probabil de curând convertit. Cu alte cuvinte în raportul dintre natură deoparte şi cultură şi civilizaţie de alta, d-sa afirmă dominatia implacabilă a celei dintăi, a condiţiunilo r mediului fizic. Urmează de aci că întreaga evoluţie a omenirii se reduce la un proces de continuă şi pasivă adaptare la mediu.

Ceiace incontestabil constituie o gravă eroare sociologică întrucât se nesocoteşte celălalt termen al procesului şi anume intervenţia efortului modificator şi constructiv al omului. Ar însemna să negăm însăşi evidenţa, însăşi aportul pozitiv al unor milenii de străduinţă pentru eliberarea de sub tirania mediului, ar însemna să negăm însăşi substanţa activă a omului, însăşi majestatea ştiinţei şi geniului uman.

O asemenea poziţiune spirituală din partea reprezentantului autoriza ! al unui, popor care se consideră de o esenţă superioară şi se vrea stăpân pe destinele sale, ne surprinde pe drept cuvânt. Şi atunci ne întrebăm : cum îşi inchipue poporul maghiar că ar mai putea să subjuge, să domine fermentul viu reprezentat de viguroasele, conştientele şi activele neamuri din fosta AustroUngarie, - neamuri cari cred adânc În soarta şi geniul lor constructiv, - cum nădăjduesc maghiari) o asemenea minune, atunci când mărturisesc neputinta lor de a domina ingratitudinea mediului, pământul pe care stau ? Tristă, lamentabilă capitulare I Cum ? O Ungarie reînviată pentru simplul motiv că fericita îmbinare geografică a bazinului dunărean li se potriveşte de minune, că îi dispensează de orice alt efort, decât acela de a face pe stăpânit pe pământul pe care alţii l'au păstrat şi îl muncesc ? Nu, niciodată ! Maghiarii trebuie să înţeleagă că au dreptul să trăiască numai acele popoare cari nu se tem de ingratitudinea unui teren, cari au ştiut şi pot culege rodul unui efort înverşunat, chiar din piatră seacă. Nu sunt mulţumiţi cu pământul pe care stau pentru că îi obligă la un efort de care nu sunt capabili şi în eficacitatea căruia nu cred ? Pământul este mare şi nu au decât să-şi aleagă alt loc mai binecuvântat sub soare şi să nu ceară ceiace nu li se cuvine. Şi pentrucă, in cadrul unei evoluţii normale, totdeauna muntele a dominat câmpia şi a fost rezervorul nesecat de roire al aşezărilor omeneşti, pot fi siguri că alte popoare mai vrednice vor popula acea ingrată câmpie ungară, văduvită.

După cum spuneam, d-l Andre Ronai, câştigat pentru virtuţile ştiinţei geopoHtice, ne oferă ca obiect de studiu şi ca exemplul cel mai fericit ales (ce obiectivitate naivă l] bazinul dunărean.

Se întreabă d-sa : care este teritoriul cel mai potrivit ales, ideal, ales chiar, pentru a servi drept aşezare unui singur (subliniem : singur) şi ideal Stat (citiţi : Ungaria) ? Răspunsul este : bazinul dunărean ! Dece ? Pentrucă, după spusele tuturor autorilor geopolitici, acest bazin constitue o unitate oro-hldro-grafică. Constituie o unitate ideală, pentrucă- acest teritoriu este înconjurat de lanturi de munţi, deci graniţe naturale, pentrucă toate apele curg la vale (nesecatul izvor de vecinică înţelepciune al Eclesiastului !) dând astfel putinţa stabilirii unor uşoare căi de comunicaţie ale centrului cu periferia şi, in sfârşit, pentrucă în mijloc se află însăşi nucleul Statului (citiţi : Budapesta). Nu trebue să ne îndoim de cele constatate de către autor când afirmă că totul : structura reliefului solului, reţeaua hidrografică, fauna şi flora naturală sau cultivată, cari sunt tributare celor dintăi, pe scurt tot ce a lăsat bunul Dumnezeu pe acele locuri, reprezintă tocmai condiţiunile ideale pentru închegarea unui Stat.

Aşezarea nucleului Statului, nucleu care constituie o mare piaţă de consumaţie a produselor agricole şi pastorale, oferite de către regiunile periferice şi în care se aglomerează o populaţie numeroasă de meseriaşi, negustori şi funcţionari, aşezarea lui deci în chiar mijlocul teritoriului, are o deosebită importanţă întrucât comandă modul de distributie al populaţiei pe un teritoriu dat. Regulel e generale formulate de către diverşi autori în geopolitică, reguli confirmate de altfel şi de bunul simţ (1) precum şi de celelalte ştiinţe relative la organizarea Statului, spune d-l Ronai stabilesc că populaţia unui Stat este distribuită în chip ideal dacă densitatea ei prezintă un maximum în chiar centrul teritoriului şi descreşte treptat spre periferie, răspunzând astfel în chipul cel mai potrivit nevoilor administrative, culturale, intelectuale şi schimburilor comerciale. Există vreun stat în întreaga lume care să îndeplinească această condiţiune ideală de distribuţie a populaţiei ? Ori care din cititorii noştri poate răspunde în mod negativ la această Întrebare, dacă n'ar fi prevenit însă prin cele spuse până acum. Fiindcă există sau - mai bine zis a existat - o singură excepţie la această constatare şi anume regiunea bazinului dunărean din AustroUngaria dinainte de răsboi. Şi pentru ca să ne dovedească lucrul acesta, autorul nostru duce o serie de 4 secţiuni transversale pe teritoriul bazinului dunărean, secţiuni cari se Intr etaie în regiunile vecine Budapestei şi orientate radial :

S.-N., S, W.-N. E., W.-E., N. W.-S. E. Apoi autorul stabileşte in planul acestor sectiuni profilul densităţii populaţiei şi constată că distributia ideală este perfect realizată în cazul primei sectiuni. este de o regularitate frapantă In cazul celei de a doua şi mai mult sau mai puţin regulată În cazul ultimilor 2 profiluri. Concluzia se impune ; şi În acest domeniu bazinul dunărean Îndeplineşte condiţiunea cerută de a II-a regulă a geopollticei şi teza maghiară trece un nou examen victorios in faţa ştiinţei (1). D-I Ronai nu Incearcă Însă o verificare a metodei pe alte ţări europene, cari nu ar fi interesah în discuţie. Prima incercare i-ar dovedi neîndoios absurditatea p rocedeului. Ce ar fi de pildă, dacă ar aplica sistemul d-sale Italiei sau Angliei, Germaniei chiar, sau Franţei - şi mai ales Suediei palr'ia lui Kiell en, părintele, după cum spuneam, al geopolilicei şi maestrul d-sale ? In schimb autorul se străduieşte să ne evidenţieze, pe baza aceleiaşi metode, că nici Jugoslavia, nici România (sărmane State !) nu indeplinesc această condiţie ideală cerută de geopolitică. Parcă ar fi singura dată când realităţile infirmă - şi mai cu seamă se dispensează suveran - de asemenea prescrîpţiuni ideale, utopice şi simpliste.

Trebue însă să precizăm următorul fapt : când dl. Ronai analizează cazul Jugoslaviei, nu mai alege ca punct de intersecţie al planurilor - dispoziţia radială - şi centrul, geometric al teritoriului, ci regiunea Belgradului, a capitalei ţării, şi Zagrebului, ca să ne arate că densitatea maximă a populaţiei este excentrică, chiar periferică. Deci Jugoslauia contravine grav la condiţiunil e puse de ştiinţa geopollticei, conci ude autorul.

Cât priveşte România, d-sa afirmă că. din acelaşi punct de vedere, situaţia sa este deadreptul desastruoasă, devreme ce Unul din profilurile de distribuţie ale populaţiei este, nici mai mult nici mai putin, decât chiar inversul idealului prestabilit. Pentru a dovedi acest lucru autorul are grijă să schimbe din nou centrul de inters ecţie al planurilor şi anume îl aşează undeva îu regiunea dintre Braşov şi Trei Scaune. Prin acest punct de intersecţie duce două planuri perpendiculare, unul N.-S,. iar al doilea E.- W" planuri cari în jumătatea lor nordică pentru primul şi de Vest pentru al doilea, urmăresc exact lanţul Carpaţilor, adică exact regiunile cu o densitate de populaţie minimă. Şi pentrucă, in cazul primului plan, extremităţile lui trec prin judeţele Cernăuţi şi Ilfov, regiunile cele mai populate ale ţării, iar in mijloc "regiunea Ciucului are (…) populaţie rară, d-l Ronai după ce $şi oferă singur prilejul, clatină îndurerat din cap : «rău, rău este făcută România asta că nu ţine deloc seama de idealul geopolitic !", Şi deaceia d-sa şi-a luat sarcina să ne deschidă, şi nouă şi altora, capul : în aşa fel de rău e întocmită România încât «populația are aerul că formează două grupuri distincte». Aţi reţinut desigur insinuarea nevinovată a frazei de mai sus şi concluzia care se impune, revenirea la Ungaria a Transilvaniei, ca să se împlinească minunatul, idealul Stat maghiar. Mai cu seamă că «deplasarea naturală a locuitorilor din marginile bazinului (către centrul lor firesc de atractiune Budapesta) comandată de condiţiunile fizice şi economice «a fost oprită prin remanierea hărții politice, din care pricină Rutenii, Slovacii şi Românii din Bihor au astăzi să indure consecințe dezastruoase»(1).

În sfârşit despre Cehoslovacia d-l Ronai socoteşte că nici nu merită să mai vorbească, ci apelează la imaginaţia cititorului invitându-i să-şi închipuie (dacă poate) o forţă de coeziune în stare să reziste la la la 900 km, lungime. D-sa nu ne spune însă ce crede, în această privinţă, despre Italia sau Anglia, despre Suedia, sau despre Japonia, de pildă. A surprins din întâmplare la aceste State, tendinţe centrifuge, tendinţe de desagregare, din pricina faptului că teritoriul lor este nemăsurat de alungit ? Cât priveşte formula unui Stat cu un singur şi central nucleu de maximă densitate a populatiei, nu o putem şi nici nu e nevoe să o acceptăm, pentru simplul motiv că simetrlile de natura aceasta sunt cu totul în afara conditiunilor esenţiale de existentă ale unui Stat, şi chiar a realităţilor. Şi d-sa nu are decât să privească în jurul său, sau pe o hartă a globului şi să ne demonstreze contrariul.

Cu cele arătate mai sus, dl. Andras Ronai a încercat să ne mai dovedească încă odată temeiurile obiective (l) care pledează pentru refacerea Statului ungar, Apoi, pentru a nu fi invinuit că a neglijat un aspect mult prea important al problemei, d-sa ia in discuţie şi criteriul etnic. Adoptă însă o pozlţiune puţin cam prea ciudată şi anume afirmă că acest criteriu este valabil numai pentru Statele din occident, Unde Statul se suprapune etnicului (dar Elveţia, dar Belgia ?) nu şi pentru Europa Centrală şi Orientală, Asemenea afirmări nu ne pot surprinde, întrucât neputând să ignoreze metodologic criteriul etnic şi nici să-l revendice pentru teza pentru care militează : Ungaria milenară, d-sa nu are altă ieşire decât să-l declare, cu dela sine putere, fără valoare şi să sublinieze proeminenţa primelor două argumente : 1. Unitatea oro-hidrografică a bazinului, şi 2. Distributia ideală a populaţiei cu un nucleu central de maximă densitate, în acest basin.

Ultimul argument pe care îl aduce autorul studiului, în discuţie, este de ordin economic. D-sa face pe baza datelor statistice furnizate de Ladislas Buday, pentru Ungarla In 1913, o analiză a raportului dintre producţie şi consumaţie pentru un număr de 10 articole şi anume : grâu, secară, orz, porumb, cartofi, zahăr, sare, lemne de foc, cărbuni şi minereu de fier. După ce stabileşte producţia şi consumaţia, precum şi excedentul sau deficitul dintre prima şi ultima, şi aceasta la fiecare provincie in parte, pentru Ungaria dinainte de război şi deasemenea pentru Ungaria în graniţele actuale, autorul trece la analiza datelor obţinute. Şi constată încă o dată cât de fericit se soldează raportul dintre producţie şi consumaţie în cazul Ungariei de odinioară. Nu am avut putința să controlăm cifrele, însă d-sa ne arată că, la toate articolele enumerate mai sus, Ungaria avea în 1913, un excedent cu două excepţiuni, la sare şi la cărbuni, unde consumul depăşia la sare cu 4,5 %, iar la cărbuni cu 24,6 %, producţia. Nu tot aşa ar fi dacă s'ar face socoteala de mai sus pentru Ungaria în limitele actuale. Deficitele apar la 4 din cele 10 articole şi anume deficite de : 11,6 % la porumb, 100,0 % la sare, 55,3 % la lemnele de foc şi 24,7 % la minereul de fier. Din acelaşi punct de vedere, situaţia provinciilor allpite este şi mai gravă, întrucât d-sa găseşte că diferenta dintre producţia şi consumaţia lor, este negativă. pentru mai mult de jumătate din numărul articolelor menţionate,

In cazul Transilvaniei, de pildă, autorul susţine că productia locală este inîerioară consumaţiei, la o parte din articolele enumerate, cu 56,4 % pentru secară, 36,9 % la orz, 42,4 % la cartofi, 41,5 % la zahăr,  3,7 % la cărbuni şi, însfârşit, un deficit de 12,1 % pentru minereurile de fier.

Din aceste șase articole de consumaţie, deficitare în Transilvania, pot fi procurate de Ungaria, (actuală) cinci dintre ele şi anume secara, orzul, cartofii (numai parţial adică : 2 265 mii, faţă de o lipsă de 4 058 mii chintale), zahărul şi cărbunii, întrucât ultima le are în exces. În schimb Transilvania ar putea acoperi cu prisosinţă lipsurile Ungariei de astăzi la : porumb, sare şi lemne de foc. Cu alte cuvinte - şi lăsând la o parte deficitul de minereuri de fier (- 994 mii pentru Ungaria şi -607 mii chintale pentru Transilvania), gol care ar putea fi totuşi împlinit de către Slovacia şi Rutenia, - d-l Ronai ne sileşte să constatăm că Ungaria şi Transilvania se completează, din punctul de vedere al producţiei şi consumaţie în chipul cel mai potrivit cu putinţă. Şi atunci oare nu au dreptate maghiarii să ceară Transilvania ? Fără îndoială că răspunsul celor direct interesaţi nu poate fi decât afirmativ.

Noi însă avem de făcut două observaţiuni principale. Mai întâi, la acest capitol, d-I Andras Ronai ar fi trebuit să ne arate nu numai că Ungaria duce lipsă de anumite produse pe care le găseşte din abundenţă în Transilvania, şi viceversa - ci obiectivitatea ştiinţifică l'ar fi obligat să ne demonstreze că, in actuala aşezare politică, adică în cadrul României Mari, nevoile esenţiale de consumaţie ale Transilvaniei nu pot fi acoperite de către productia celorlalte provincii ale României şi nici excedentele celei dintăi nu-şi pot găsi o piaţă de desfacere. Or, poate cineva susţine că astăzi îi lipseşte Transilvaniei orzul, secara, cartofii şi zahărul, că aceste articole nu se găsesc pe piața internă şi că nu sunt de productie indigenă ? Iar în privinta cărbunilor, nu posedă vechiul Regat un combustibil cu totul superior : petrolul, care lipseşte atât Transilvaniei cât şi Ungariei de astăzi, sau dinainte de război ? Ar rămâne deci In discutie chestiunea minereurilor de fier, dar acestea lipsesc atât Transilvaniei, cât şi Ungariei de astăzi (într'o proporţie de 1: 8 pentru cea dintâi şi 1: 4 pentru ultima).

A doua obiecţiune este următoarea : nici o

ţară din lume nu este strict independentă fată de celelalte, din punctul de vedere economic. Distribuţia bogăţiilor sau resurselor de materii prime este cu totul inegală pe suprafaţa globului şi nu vom găsi niciun stat (afară numai dacă nu lucrăm cu continente, - şi totuşi) care să cuprindă, in limitele sale politice, absolut toate materiile prime de care are nevoie şi care sunt cerute de gradul înaintat al technicei şi de standardul actual de viaţă al popoarelor. Intrebăm pe d-l Ronai : a existat, există şi va exista sau nu o piaţă internaţională ? Răspunde acest fapt unor nevoi reale şi unor stări de fapt sau, aşa fiindcă nu aveau ce face, Statele şi-au complicat fără rost existenţa ? Nu-şi procură de aiurea produse agricole Germania, Belgia, Elveţia, Anglia, Ţările Nordice, etc. etc. ? Nu exportăm noi petrol, nu cumpăram din străinătate, noi şi atâtea alte State, materii prime şi produse industriale ?

Sunt toate aceste State, rău întocmite pentrucă apelează la piaţa internaţională ? Liber este d-l Andras Ronai să susţină nu numai că sunt rău constituite, dar chiar că nu există - pentru simplul motiv că nu îndeplinesc condiiiunile ideale ale Statului ideal. Liber e să creadă ce vrea, dar să nu vină în faţa noastră cu pretenţiunea de a ne învăţa ce este bine sau rău intocmit, ce este sau nu este un Stat.

Că nu va renunţa la ideile d-sale şi că nu are noţiunea ridicol ului, nu există nici umbră de îndoială. Dovadă jalea care il cuprinde când În incheierea studiului (1) său exclamă : "Iată deci un teritoriu, ideal intocmit pentru a constitui un Stat, sfâşiat fără nici o consideraţie in bucăţi de către ignoranta umană".

Ignoranţă ? Din partea cui ? Şi numai simplă

ignoranţă ? Toate acele expuse de câtre noi până acum au îngăduit cititorilor noştri să-şi facă o opinie exactă asupra naturei şi calităţii argumentelor folosite de autorul maghiar şi vor răspunde singuri la Întrebările de mai sus,

Cât priveşte vecinicul şi jalnicul refren al idealităţii Statului maghiar, mărturisim că nu ne convinge şi nici nu ne înduiosează. O poveste pe care o vor povesti peste o mie de ani, urmaşii noştri1

Astăzi însă, după sentinţa implacabilă a istoriei, noi Românii, stăpân ii peutru totdeauna al acestui pământ, nu avem decât să facem o singură şi simplă constatare În faţa faptului iremediabil : Hungaria fuit !

D. C. GEORGESCU

NOTE

*) Vezi : Magyar Statisztikai Szemle. An, XIV, Nr. 4 Aprilie1936,

Dr Morlcz Miklos : Marea proprietate In Ungaria, considerată din punctul de vedere al creşterii şi densităţii populaţiei. Pag, 296

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer