MIHAI A. ANTONESCU- POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI BUCUREŞTI, 1937

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.  Câtă clariviziune, atâta orbire. Cu prietenie, Dan Culcer

MIHAI A. ANTONESCU- POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI

BUCUREŞTI, 1937

Sunt adunate aci câteva articole. Şi o credinţă.

Numai atât.

1. Publicate în ziarul "Mișcarea".

1.

Politica internaţională a ţării noastre constitue de câtăva vreme obiectul unor discuţii pasionate. Orientarea noastră diplomatică, în haosul frământărilor europene de azi, a ieşit din faza mesianică, inaccesibilă spiritului critic, pentru a deveni preocuparea firească a cugetătorilor politici şi limanul controverselor între oamenii de stat. Încercarea de a desluşi un sistem, pe care să ne fundăm poziţia de rezistenţă în viforul dezlănţuit de Europa prezentului, a adus nevoia aflării prealabile a unei tehnici de orientare şi atitudine.

Domnul Gheorghe Brătianu, preocupat ca totdeauna de marile destine naţionale, a pus problema esenţială a atitudinii şi tehnieei noastre de orientare : Politica sistemelor internaţionale sau politică românească ?

Sau, în alţi termeni : Voim să facem politica altora sau propria noastră politică internaţională ~ Ne considerăm ca simplu instrument al unor sisteme internaţionale, sau voim să reprezentăm o pârghie autonomă, care, Încadrată În mişcarea internaţională, vrea totuşi să-şi stăpănească destinul ei ?

Şi domnul Brătianu s'a rostit răspicat pentru această a doua politică. Nu numai în om de stat, român, preocupat de evoluţia internaţională a României, dar şi în european, preocupat de destinul social al civilizaţiei continentului.

*

Este cu totul străină de mine dorinţa de a reveni asupra atitudinii şi concepţiei domniei sale. Acestea n-au nevoie de adnotări. Cei cari au urmărit cu o obiectivă onestitate şi o atenţie nesimulată construirea punctului său de vedere în politica externă îşi pot da seama - dacă judecata nu le este închisă de sentimente şi resentimente - că d-l Gheorghe Brătianu şi-a construit treptat un sistem, o metodă de gândire şi acţiune, În fata noilor împrejurări internaţionale ivite în ultimii trei ani şi cari modificau structural sistemul politic dimprejurul nostru.

În momentul când Rusia reintra pretenţioasă în sistemul politic european voind să facă din teritoriul nostru, pe care nu-l recunoscuse formal, un instrument de acţiune şi o punte de penetraţie în miezul Europei; În vremea când Germania" militaristă şi fluturând un stindard ideologic de reacţiune în contra comunismului, reintra violent în eşichierul internaţional aspirând la un rol activ şi ameninţător; în clipa când Societatea Naţiunilor intra într-o gravă criză, târând în groapa înfrângerii sale sistemul securităţii colective, spart de experienţa abisiniană ; în sfârşit, atunci când o luptă de ideologii împărţea continentul, pe deasupra fruntariilor, destrămând unitatea lui spirituală, bază a aşa zisei "păci indivizibile" de mai înainte - ca să nu mai spunem atunci când marea aliată Franţa, străbătea convulsiuni interne neaşteptate, marea prietenă, Italia, prin conducătorul ei, încerca zdrobirea prestigiului moral al graniţelor noastre, iar solidara aliată, Polonia, îşi fixa o poziţie nouă faţă de vecinii săi, - atunci, d-l Gheorghe Brătianu şi-a dat seama că toate aceste fenomene /UJUi, ale vieţii internaţionale sunt realităţi fată de cari România trebuie să ia atitudine, până când nu iau alţii pentru ea.

D~l Brătianu şi-a dat seama că toate aceste evenimente noi sunt elemente recent născute şi suprapuse sistemului vechi, al politicii noastre externe - înjghebat cu 20 de ani în urmă - şi cari, cu voia sau fără voia noastră, reclamă o adaptare.

Această adaptare d-l Brătianu o concepe - cu just titlu - ca rezultanta unei cugetări autohtone : o îmbrăţişare nouă a orizontului european,

trecerea noilor evenimente internaţionale prin filtrul intereselor şi aspiraţiilor româneşti şi organizarea destinelor noastre viitoare pe aceste baze. Fireşte, nu aruncând netrebnic legăturile cari ar fi devenit între timp lanţuri; dar curăţind de pe ele rugina primejdiei adusă de noua atmosferă şi evitându o umiditate înconjurătoare insalubră ...

Pentru d-l Gheorghe Brătianu, unul din marii cugetători ai politicei noastre, naţionalismul -care este atât de Înflăcărat pretins şi apărat de roţi - nu însemnează numai formule răsunătoare şi şovine în ordinea internă şi faţă de unii indivizi, ci altitudine de cugetare şi împlinire românească în politica internaţională, faţă de celelalte naţiuni, ori cari ar fi ele.

Domnul Gheorghe Brătianu are deci un sistem.

Un sistem realist de mândrie românească, internă şi internaţională, care n-are nev6€ de nici ~ a adnotare., Cu atât mai mult, cu cât În ultima vreme o seamă de manifestări ale opiniei publice româneşti şi o serie întreagă de schimbări internaţionale îi ratifică punctul de vedere.

Sunt câteva zile de când d-l Pamfil Şeicaru da corp acestei aspiraţii româneşti, de cugetare şi acţiune autonomă în politica externă, chemând la lumina mândriei un popor de 20 milioane d4! oameni liberi şi îndemnându-i să iasă de sub umbrarul trist al psihologiei de vasali, reminiscenţă penibilă a tutelei Înaltei Porţi de altă dată ... Şi ne unesc câteva săptămâni dela faimoasele şedinţe ale Camerei, când cârmacii grupărilor noastre politice au cerut un examen serios al poziţiei noastre internaţionale.

De asemenea, puţină vreme ne desparte de când Cehoslovacia s-a legat printr-un tratat cu Rusia, cu Iugoslavi,a cu Bulgaria şi Italia, Polonia cu Germania.

Aşa dar, alţii îşi fac politica lor ţinând seama de schimbările din ultima vreme, la care fiecare se adaptează, după interesul său naţional.

Aceasta este realitatea.

Desigur între aliaţi, între prieteni, legaţi printr-o solidaritate obligatorie şi necesară, lucrul nu este ideal. De aceia, cu drept cuvânt .Universul' - de pildă - comentând tratatul italo-iugoslav se întreba ce rămâne din art. 1, 6 şi 10 din tratatul Micii Înţelegeri dela 1933 dacă fiecare lucrează pe contul său.

Dar, politica externă a unei ţări este literatură morală sau acţiune realistă ?

*

Când aceasta este realitatea din jurul nostru, când aceasta este întorsătura ce au luat legăturile noastre, - n-a venit vremea să ne dăm seama că trebuie să ne facem şi noi politica noastră ?

Prin "politica noastră" - cum se va vedea - nu Înţeleg o politică de dispreţ pentru angajamentele internaţionale ce ne leagă. Să fim bine înţeleşi. Dar, Înţeleg un drept de iniţiativă românească şi o orientare nouă de sistem internaţional în totul compatibilă cu interesele noastre. Nu alţii să ne îmbrâncească În legături noi, deschizându-ne noi primejdii, ci noi să determinăm un sistem internaţional, compatibil cu interesele tuturor şi capabil să liniştească, ci nu să provoace.

*

Dar, În ultima vreme, stăruie convingerea că România nu poate face o politică a destinului naţional, confundându-se idea aceasta a unui sistem nou şi autonom în politica externă pe care o preconizăm cu ideea neutralităţii. Oameni de o mare autoritate asupra opiniei publice româneşti - al căror nume nu-l pomenesc ca să nu se creadă că aspir Ia o pretenţioasă polemică, dar pe care îl evoc cu o sinceră stimă - cred că România nu poate să facă o politică a sa, fiindcă ar însemna o sinucidere, ci trebuie să facă numai o politică de accesoriu al sistemelor internaţionale existente.

Este adevărat că mai mult nu ni se spune.

La care sistem internaţional să ne închinăm ? La acela al Societăţii Naţiunilor - când nimeni nu se mai încrede în el ?

La acela al alianţelor noastre anterioare, deşi ele au fost modificate intre timp, unilateral, prin angajamentele luate de aliaţii noştri faţă de alte State ?

Nu ni se spune, de pildă, dacă, credincioşi acestor "alianţe legale şi fireşti", trebuie să lăsăm slobodă trecerea trupelor comuniste pe teritoriul nostru, în inima Europei, fără ca Rusia să ne fi recunoscut Basarabia şi fără ca aliaţii să ne garanteze această trecere de trupe ? Nu ni se spune dacă trebuie să mergem mai departe, noi naţionaliştii creştini, şi să ducem "alianţele legale şi fireşti" până la capătul firescului legal, adică să facem un tratat de alianţă cu Rusia ?

Sau dacă, cumva, Etiopia creştină a sud-estului european nici nu mai are nevoie de un asemenea tratat pentru ca Rusia să poată să-şi treacă trupele peste noi şi să respecte teritoriul românesc ca şi în 1877 ?

În definitiv) ne-a garantat odată teritoriul prin convenţia dela Livadia Bucureşti din 1877; de ce să mai fie nevoie de o nouă garanţie şi de un nou tratat 1... Azi, dacă facem un tratat general de asistenţă cu Cehoslovacia şi Iugoslavia,

în cadrul Micii Antante, un tratat cu Rusia devine inutil : Cehoslovacia având un tratat cu Rusia... les amis de nos amis sont nos amis.... şi teritoriul unuia poate deveni al celuilalt... Mâine, art. 10 şi 16 din Pactul Societăţii Naţiunilor ne obligă la asistenţă şi din ordinul Consiliului dela Geneva va trebui să lăsăm graniţele negarantate pentru trecerea trupelor unui membru al Ligii, setos de asistenţă internaţională ?

Acesta ne este destinul ni se spune : aparţinem unui sistem internaţional! Trebuie să ne plecăm.

A nu ne pleca Însemnează : neutralitate, izolare, sinucidere.

Este oare adevărat că - În afară de aceste vechi sisteme de securitate şi alianţe - nu mai există nicio altă cale ? Că singura atitudine ce poate adopta România nu est-e decât executarea lor docilă - fără limita interesului naţional şi a ordinii sociale - sau repudierea lor integrală, - fără scrupulul cuvântului dat - şi trecerea la un sistem contrar ?

Nu mai este o fi treia cale ? Şi aceasta a treia cale este numai neutralitatea izolării, adică laşitatea sinuciderii ?

Profundă eroare.

II.

Logica noastră În politica externă n-are decât postulate absolute :

Ori cu Parisul, ori ca Berlinul,'

Ori cu Revizioniştii, ori cu Antirevizioniştii; Ori cu Naţianalişiii, ori cu Comuniştii,'

Ori cu securitatea colectivă, ori cu neutralitatea izolării,'

Ori cu vechile alianţe, ori cu alte exact contrarii.

Că alături de Paris şi Berlin mai figurează în orizontul politic Londra, Roma, Moscova, etc. şi chiar Bucureştii, - aceasta n-are însemnătate.

Că «Anti~Revizionişti» de peste Nistru, cari au recunoscut formal graniţele Statelor cu cari au avut conflicte, n-au recunoscut Basarabia unui Stat "prieten" ale cărui frontiere sunt gata să le apere (1) - aceasta este fără consecinţe.

Că Naţionaliştii din Europa, urmărindu-şi fiecare specificul etnic, pe deasupra scopului comun, .ţintesc fiecare promovarea exaltată a propriului lor destin, nu al nostru; după cum intrarea trupelor comuniste în centrul Europei, cu concursul nostru, însemnează nu numai ameninţarea noastră dar primejduirea civilizaţiei întregului continent, - aceasta nu interesează.

Că securitatea colectivă are diferite grade,universal, continental, regional - şi că a nu mai crede în legenda securităţii universale a Societăţii Naţiunilor nu este o crimă, după cum a nu te închina la "indivizibi1itatea păcii" pe continentul nostru nu este o erezie, - deci nu însemnează să fii pentru neutralitate şi izolare dacă nu mai crezi în ficţiuni - aceasta este fără valoare.

În sfârşit, a constata că vechile alianţe ale Europei au ceva din psihologia căsătoriilor din care a dispărut parfumul entuziasmului, chiar dacă n-a început frivolitatea Infidelităţilor (d-l Stelian Popescu spunea zilele trecute că aliaţii au început să aibă chiar "des amants de coeur") şi a voi să refaci aceste legături pe baze temeinice, nu însemnează să fii contra acestor aliante, aceasta este o chestiune greu de priceput.

Bănetu în mentalitatea românească această optică de logicieni absolutişti. Numai postulatele extremiste sunt valabile; o mediană, un raţionament de mijloc, un metod inedit, central, - nu este admisibil. Numai formule extremiste şi de import străin ne pot seduce .

Aci este eroarea.

Politica externă românească poate să fie refăcută, adaptată realităţilor înconjurătoare şi ultimelor transformări Internaţionale, fără a ne închina orb la sistemele extremiste ale altora şi fără a ne Închide ermetic În cetatea impermeabilă şi absurdă a neutralităţii absolute.

*

Pentru a dovedi aceasta, este nevoie de o

recapitulare.

Poziţia internaţională a României de după război a fost) fixată pe două cadrane :

Unul de ordin general, ideologic şi juridic, al securităţii universale, reprezentat de Societatea Naţiunilor;

.A.1tul de ordin particular, limitat la interese şi aspiraţii restrânse şi reprezentat prin Mica Antantă, Pactul Balcanic, alianţa cu Franţa şi Polonia.

Primul urmăria vizionar pacea generală, universală, prin asistenta reciprocă a tuturor membrilor Societăţii Naţiunilor uniţi de o idee comună;

.Al doilea urmărea practic, evitarea agresiunii Ungariei şi a Rusiei şi apărarea teritoriului regional al Statelor sud-estice, prin sprijinul lor mutual, organizat de interesul comun.

Politica noastră externă dela război până azi fi pus temei în principal pe Societatea Naţiunilor şi numai În subsidiar pe asistenta regională. Prin urmare, România a aparţinut În principial sistemului universalist al Societăţii Naţiunilor şi pe acesta şi-a edificat tot sistemul securităţii sale.

Dar, Societatea Naţiunilor a intrat între timp în criză. Greşit zidită, neîntemeiată pe o regulă de drept rigidă şi pe o forţă de constrângere organizată, ea n-a putut să satisfacă nevoile de securitate colectivă, ale Statelor europene. De aci, carenta organului genevez, public constatată cu ocazia conflictului italo-abisinian. Noi i-am dat până în ultimul ceas tot sprijinul. Am jertfit chiar uneori interesele româneşti pentru ideea generală a securităţii universale. Rezultatul .este cunoscut.

Toţi constată azi că ideea "păcii indivizibile" este În agonie. Anglia şi Franţa urmează cursa înarmărilor începută de alţii. Europa reîncepe ciclul "păcii armate", care a precedat marele război Politica alianţelor şi a înţelegerilor militare reînvie Între State.

Aşa dar, unul din cadranele pe cari ne întemeiasem noi politica externă după război, şi-a comprimat cu desăvârşire întinderea şi importanţa Nu se mai poate conta, cel puţin în starea actuală a Societăţii Naţiunilor, pe sprijinul universalist al membrilor ei, pe securitatea universală şi pe indivizibilitatea absolută a păcii.

Dar al doilea cadran pe care ne-am aşezat viata internaţională, - sistemul politic regional,a rămas acelaş ?

Iugoslavia a făcut în ultima vreme politica sa : înţelegere cu Bulgaria, înţelegere cu Italia (se spune chiar cu Germania).

Cehoslovacia a contractat, de-asemenea angajamente noi cu U. R. S. S. ruseşti.

Franţa, a înjghebat şi ea un sistem nou cu Rusia. Iar Polonia are un tratat temporar cu Germania.

Nimeni nu va avea candoarea să susţină că sistemul regional al Micii Antante şi al Pactului Balcanic, ca şi sensul tratatului cu Polonia şi Franţa - au rămas aceleaşi.

Aşa dar, Mica Antantă şi sistemul Balcanic, prin diferitele lor capete, au pornit în direcţii deosebite. Cehoslovacia şi Franţa spre Rusia; J Iugoslavia spre Bulgaria şi Italia; Polonia spre Germania.

Noi am rămas pe loc. Şi am rămas într-o pasivitate tristă, când toţi se mişcă în jurul nostru şi îşi organizează destinul.

N-avem inimiciţii cu Italia, dar suntem departe de ea; n-avem inimiciţii cu Germania, dar suntem departe de ea; n-avem prea mari inimiciţii cu Rusia şi Bulgaria, numai perspective de primejdii, şi suntem departe de ele.

Apoi, dacă aceasta este realitatea să ne fie îngăduit a spune : aceasta este politica izolării şi nu alta,

Unii propun să ne dăm în braţele Berlinului, alţii în ale Moscovei; unii să credem în Societatea Naţiunilor, alţii în sistemul internaţional al securităţii, fără să ni se spună în care.

Fără nici o prezumţiozitate, îmi îngădui să cred că toate aceste soluţii sunt incompatibile cu interesul naţional al României, iar unele din ele chiar cu ordinea spirituală a civilizaţiei europene.

A părăsi politica cuminte a siguranţei naţionale româneşti, rezemată pe interese asemănătoare, este a ne arunca în neant.

Dislocarea grupărilor de State mici şi facerea unei politici singulare, însemnează o primă de încurajare dată Statelor mari ca să-şi facă din cele mici simple instrumente de acţiune.

Cugetătorul pan-germanist Treitscke spunea când va, cu o viziune ameninţătoare, că tendinţa în Europa este ca Statele mari să absoarbă pe cele mici. }\zi la voia unuia, mâine la îndemâna celuilalt, un Stat mic este pe punctul unei absorbiri abstracte, căreia îi lipseşte puţin ca să devină concretă.

A părăsi un sistem de alianţe, cum este acela dintre România de o parte, Iugoslavia, Cehoslovacia, Franţa şi Polonia, de alta - şi a merge spre Berlin ar fi nu numai un act de o factură morală discutabilă, dar o tentativă de asasinare naţională. Cel puţin În starea actuală de lucruri. Germania nu ne-ar putea oferi decât unele foloase economice; În schimb am pierde toate afinităţile politice şi am deveni prizonierii politicii germane. Dacă mâine, Germania ar voi să înfrângă alianţa şi să ne subordoneze, nimic nu i-ar mai rezista, apărându-ne,

Dar, dacă a ne îndrepta, solitari şi închipuiţi, spre Berlin ar fi o funestă experienţă, a deveni ostili Berlinului fără niciun motiv ar fi o Imprudenţă.

A ne da în braţele Moscovei, sub orice formă am face-o, ar fi nu numai să n-avem memorie naţională, dar să nu ştim ce vrem.

Rusia, cu frământările interne actuale, nu poate să constituie o primejdie, mai ales dacă raporturile noastre cu Berlinul nu sunt ostile ...

N-avem nimic de câştigat, ci de pierdut; fiindcă a ne oferi Rusiei, care n-a recunoscut Basarabia şi constituie o permanentă primejdie socială, - nu însemnează altceva decât o pierdere.

Sau nu va fi război - şi atunci dintr-o asemenea combinaţie diplomatică am Întări comunismul şi am slăbi Basarabia; sau va fi război, şi atunci vom' aduce teatrul luptelor pe teritoriul nostru, unde- Germanii se vor năpusti; ca să taie legătura cu Rusia. Sau va fi înţelegere între Rusia şi Germania 'şi noi o vom plăti, ca şi altă dată ...

Cine crede că fără o garantare internaţională fi Angliei şi Franţei se poate da acces trupelor. comuniste în Europa pe teritoriul românesc, fără recunoaşterea Basarabiei şi garantarea ei internaţională prealabilă, acela uită că la 1877 Ruşii ne-au garantat independenţa şi teritoriul, pentru a ne răpi Basarabia, după ce i~am_ ajutat : după cum uită că la 1916 ne-au garantat sprijinul la sud şi ne-au dus la bolşevizarea trupelor lor pe teritoriul nostru, pentru a face pacea dela Brest-Litowsk şi a ne răpi tezaurul.

De asemenea, a crede orb În securitatea colectivă a Societăţii Naţiunilor şi a sprijinului ei, Când toţi se îndoiesc azi de eficacitatea acestei forţe prea universale şi prea abstracte, ar fi să facem utopie.

Nu mai puţin adevărat, însă, este că nici sistemul regional al Micii Antante şi al Pactului Balcanic, creator de obligaţii dar - în ultima vreme - de prea puţine drepturi pentru noi, nu poate să ne fie singura garanţie, mai ales. dacă fiecare părtaş al sistemului' îşi face politica lui.

Ne trebuie un sistem nou. l)

III.

În starea actuală a zbuciumului internaţional poate fi conceput un sistem nou - naţional şi internaţional în acelaşi timp - care să ţină seama de toate realităţile sociale şi să le organizeze convergent pentru o lungă durată ?

Acest sistem nou poate să ţină seamă de opera de pace a celor două decenii dela război, pentru a o folosi şi continua, ci nu spre a o pulveriza sau reduce ?

Fără nici o prezumţiozitate, ca o simplă sugestie, dela care plecând pot fi găsite multe alte perfecte, îmi voi îngădui, la capătul acestor lungi constatări, să formulez o metodă nouă de organizare internaţională, un sistem nou, românesc şi internaţional în acelaşi timp.

Această nouă concepţie pleacă dela o seamă de constatări a căror evidenţă mi se pare neîndoielnică :

1. Că majoritatea Statelor europene vor pacea.

2. Că pacea nu mai poate fi organizată eficace prin securitatea solidară, universalistă, oferită de Societatea Naţiunilor, fără ca totuşi majoritatea Statelor să dispreţuiască iremediabil organul genevez.

3. Că unitatea spirituală şi politică a continentului nostru este destrămată şi nu se mai poate întemeia pe ea o formulă de pace indivizibilă, dar că trebuie lucrat pentru reconstituirea ei, folosind toate alianţele şi înţelegerile existente.

4. Că în Europa de azi se dă o luptă spirituală Între comunism şi Conservatorismul naţional, luptă asemănătoare cu ciocnirile religioase din Evul mediu şi de natură să desfacă unele afinităţi politice sau şi justifice imperialismul unor State. cari se fac avangarda rezistenței naţionale şi creştine.

5. Că orice operă de pace şi reconstrucţie europeană trebuie să plece dela realitatea aceasta a diviziunii continentului şi să urmărească o regrupare a forţelor pacifice, pornind dela particular la general.

6. Că orice formulă regională trebuie să fie întemeiată pe o afinitate de interese şi o osmoză de curente spirituale, solidar garantate, spre a-i asigura continuitatea şi progresul.

7. Că această formulă regională trebuie să fie o înmănunchere de forţe politice şi spirituale neprovocătoare şi care să constituie un zăgaz al ideologiilor ce se găsesc azi în Europa într-o crâncena ostilitate.

8. Că primejdia ordinii politice şi a păcii europene poate veni din partea imperialismelor naţionale sau a anarhiei sociale, care să surpe egalitatea Statelor europene sub ierarhia unei puteri sau să distrugă ordinea lor internă în convulsiunea sistemelor comuniste-anarhiste.

9. Că între Imperialismul german şi comunismul rus este normal să se organizeze o zonă izolatoare, politic şi spiritual autonomă, care să împiedice, material şi abstract, atât ciocnirea cât şi înţelegerea acestor ameninţări comune ale Continentului nostru.

10. Că geograficeşte există o asemenea zonă regională care poate izola regional cele două primejdii şi că Statele cari o compun, au şi

interese şi concepţii susceptibile de 8 fi sudate într-un sistem comun.

Pe aceste baze, iată posibilitatea ce se oferă oportun : Crearea unui bara; teritorial dela Baltică la Mediterană, între Statele situate geograficește în acest sector şi organizarea lor solidară şi neprovocatoare,

Formula politică şi juridică ? lat-o : Un tratat ... declaraţie de neutralitate (nu în înţelesul absolut ci în sensul Pactului Societăţii Naţiunilor unit cu Pactul Kelogg) prin care Statele Baltice : Norvegia, Suedia, Estonia, Letonia, Danemarca. Olanda, Polonia, apoi România, Cehoslovacia, J Iugoslavia, Grecia (eventual Bulgaria şi Turcia) declară că se abţin de la orice act de război, contra oricui.

În cazul când oricare dintre semnatari ar fi victima unei agresiuni (prin agresiune înţelegându-se Încălcarea teritoriului, ca şi în declaraţia dela Londra pentru definirea agresorului) obligaţia de neutralitate încetează şi se naşte, obligaţia de asistenţă automată intre semnatari.

Acest tratat de neutralitate, garanţie şi asistenţă reciprocă ar fi pus sub garanţia Franţei, Angliei şi eventual a Italiei. Cu obligaţia solidară pentru garantaţi de a da asistenţă, la rândul lor, garanţi1or, în cazul când ei ar fi atacaţi, săvârşindu-se în contra lor o agresiune neprovocată, iarăşi în înţelesul protocolului dela Londra privitor la determinarea agresorului.

Care ar fi foloasele acestui sistem preconizat ?

1. S-ar forma un teritoriu neutral de la Baltică Ia Mediterană reprezentând un strat pacific izolator între două regiuni ameninţătoare.

2. S-ar realiza un baraj politic şi spiritual în contra comunismului şi o pavăză în contra imperialismului german; şi în acelaşi timp o masă izolatoare capabilă să împiedice înţelegerea lor.

3. S-ar înfăptui o unitate spirituală europeană, în locul destrămării de azi, o coeziune statică. neprovocatoare, a celor cari vor pacea, putând servi la refacerea 1;r_i :!ptată a Societăţii Naţiunilor pe o bază europeană.

4. S-ar întinde concepţia înţeleaptă a neutralităţii pacifice, relative, practicată de ţările scandinavice cu atâta folos în civilizaţia europeană : această formulă de neutralitate ar înlesni şi o adeziune de principiu a Statelor-Unite ale Americii la acest sistem, întărindu-I prestigiul, neexistând nicio incompatibilitate Între concepţia neutrală americană şi aceia a noului grup european astfel format.

5. S-ar înlesni şi Întări pe o altă bază toate alianţele şi înţelegerile regionale existente, modificăndu-li-se numai direcţia, fără a le atinge substanţa.

6. S-ar înlesni şi organiza pe baze mult mai uşoare apărarea militară a Statelor intrate În sistem, reducând fronturile de luptă posibile şi dublând Înţelegerea politică cu un pact de ligă militară preventiv organizată în comun pe fronturile exterioare.

7. S-ar Întări şi consolida ,sistemul, Micii Antante şi al Înţelegerii Balcanice, apropiindu-le de Polonia.

8. Polonia, cu garantarea acestui sistem apărat de Anglia şi de Franţa ar putea să iasă din cleştele odios de azi - între Rusia şi Germania - fără ca atitudinea ei de adeziune să însemneze ostiIitate faţă de una din aceste ţări.

9. România ar vedea primejdia rusă înlăturată; fără ca să acumuleze riscuri noi; de asemenea Cehoslovacia, în privinţa Germaniei.

10. Acest sistem regional ar izola comunismul rusesc şi ar împiedica penetraţia lui în Europa, prin barajul ce-l reprezintă, constituind În acelaşi timp o massă izolantă de apărare a Rusiei, pe care Germania n-ar putea-o considera ca ostilă ei de vreme ce luptă, sau pretinde că luptă şi ea pentru îndiguirea primejdiei comuniste.

Acestea ar fi foloasele noului instrument de pace preconizat : imparţial, neîndreptat în contra nimănui, folosind vechile alianţe, însemnând un sistem spiritual şi politic de Încercuire, izolare şi calmare a primejdiilor europene, iată ce va fi noul pact.

Dar, mai ales, el ar însemna fundarea unei mistici noi a Statelor cari nu sunt mari Puteri a unei mistici de conservare naţională prin metode proprii, încetând de a mai fi instrumentul marilor Puteri În jocul lor de forţe şi organizând în modul acesta egalitatea internaţională efectivă.

Naţionalismul care frământă toate aceste State, şi-ar găsi o formulă nouă, autohtonă, de autoapărare, care ar garanta securitatea fiecăruia. Ele nu şi-ar vedea sacrificat interesul naţional pentru jocul Imperialistelor şi al comunismului.

Aceste State ar însemna în acelaşi timp printr-un asemenea pact un instrument de apărare a ordinii politice şi sociale europene, deci o contribuţie fundamentală la menţinerea civilizaţiei continentului şi primul pas pentru înfăptuirea progresului.

Adeziunea Franţei la acest sistem cred că ar li uşor de obţinut, mai ales că Franţa ar primi În schimb garanţia semnatarilor în folosul ei, în caz de agresiune" ceea ce ar Însemna în realitate reeditarea sistemului actual, pe alte baze.

Adeziunea Angliei, ca garantă, recunosc că ar fi mai grea, dar nu imposibilă.

Fiindcă, sau Anglia se Înţelege efectiv cu Italia şi În acest caz un asemenea pact, dublat de înţelegerea Anglo-Italo-Franceză evită războiul, deci garanţia ei nu va însemna în practică nici un risc; şi atunci Anglia o va da. ~

Sau Anglia nu se Înţelege cu Italia, heghemonia italiană în Mediterană creşte, drumul imperial este primejduit. Malta şi Egiptul adumbrite, - şi atunci Angliei, pentru a restabili echilibrul În Mediterană nu-i rămâne decât să lucreze pe continent; şi în acest caz Anglia îşi va da adeziunea la pactul propus ca să contracareze primejdia italiană.

Adeziunea Italiei este şi ea de presupus, de aşteptat. Nu numai fiindcă înţeleptul dictator italian îşi va da seama de însemnătatea noului instrument de pace, care îi va permite o altă politică în bazinul Dunării; dar, fiindcă acelaşi om de stat va pricepe că Austria rămâne cu simpla garanţie a Societăţii Naţiunilor, pe care ducele o cunoaşte prea bine din experienţa abisiniană, ca s-o lase descoperită Germaniei, în loc s-o alăture noului sistem, odată cu garantarea Italiei.

*

Iată deci ce ar fi noul sistem de pace pe care îl preconizăm.

Desigur el este susceptibil de discuţii, de Critici.

Se, pot găsi altele mai bune.

Dar, propunerea lui ţinteşte să dovedească posibilitatea de a afla printr-un sistem naţional calea organizării internaţionale pentru ţara noastră.

El ţine seamă de toate realităţile internaţionale, de roate alianţele "fireşti şi legale", cărora le modifică forma şi direcţia, fără a le atinge substanţa; de 'roată lupta spirituală a continentului nostru, de primejdia comunistă ca şi de aceia a imperialismelor.

El adaptează noile primejdii internaţionale şi le împiedică, fără închinarea Statelor "cu interese limitate" la sistemele Marilor Puteri, creând - cum am spus - mistica de rezistenţă naţională a acestor Naţiuni priit metode proprii, fără a dispreţui solidaritatea pacifică a marilor Puteri.

Micile State şi ar îmbina astfel politica lor naţionalistă, pe care sunt geloase s-o conserve şi pe planul internaţional, cu noua orientare a politicii lor externe.

Ele n-ar mai fi jocul orb al marilor Puteri şi ar înceta să mai trăiască În viata internaţională la umbra sistemelor create de acestea.

Cu noi şi pentru noi!

Iată lozinca pe care s-ar Întemeia noul sistem naţionalist al "Puterilor cu interese limitate" împins pe planul internaţional.

Dacă am Întreba opinia publică responsabilă şi mândră a oricăreia din acestea, dacă preferă să-şi continue drumul singure, sau să li-I con .. ducă alţii, sunt sigur că n-ar ezita să se alăture acestei lozinci noi.

Aşa dar, România poate determina prin cugetarea ei, prin acţiunea ei, o formulă nouă de politică externă. Şi aceasta nu ar fi o politică de izolare absurdă sau de neutralitate cataleptică,

La lumina ei s-ar putea organiza mai târziu bazinul Dunării. Şi tot astfel s-ar renaşte o nouă

Societate a Naţiunilor, salvată de micile State, prin forţa şi credinţa lor, şi nu prin facticea iluzie a sistemelor internaţionale experimentata şi caduce, ignorând particularismele naţionale şi primejdiile geografice ale fiecăruia.

*

Prin urmare, hotărât, domnul Gheorghe Brătianu are dreptate. Se poate face o politică românească cu sistemele internaţionale. Şi ea este de preferat aceleia a sistemelor internaţionale în politica românească.

Desigur formula ce propunem nu este uşoară, nu este uşor practicabilă, sau nu este imediat realizabilă decât în parte. Se pot găsi altele mai bune şi mai rapide.

Dar, aceasta nu însemnează că n-avem datoria de a încerca să cugetăm pentru noi,' ca şi pe aceia de a refuza să ne plecăm grumazii jugurilor vacante ale sistemelor internaţionale din Europa.

Şi aceasta nu se cheamă izolare absurdă şi laşe - ci mândrie naţională şi cugetare romanească.

DE ACELAŞ AUTOR :

Regimul Agrar Român şi Chestiunea Optanţilor Unguri.

Bucureşti, 1928, 288 pag.

Curs de Drept Administrativ Internaţional (llt.) Bucureşti, 1929.

Elemente de Drept Internaţional Public. Bucureşti, 1930, 164 pag.

Organizarea Păcii şi Societatea Naţiunilor. 3 volume :

Vol. 1. Origini!«, Bucureşti, 1929, 350 pag.

Vo1. II. Pactul Societăţii Naţiunilor, Bucureşti, 1932, 400 pag.

Vo1. III. Natura juridică a S. N., Bucureşti, 1932, 1) 212 pag.

La Vie Internationale de la Roumanie, în colecţia La Vie juridique des Peuples, Roumanie, Paris, 1933.

Essai de Determination Methodologique du Droit Administratif International. 1935.

Curs de Drept Internaţional Privat (it.) 1936, 492 pag. Respect des Engagements Internationaux. Emuisiou des Traites et des Situations Internationales, Paris, 1936. În volumul Securitc Collectiue, Institut de Cooperation Intellectuelle (Societe des Nations).

Hotărâri Judecătoreşti şi arbitrale străine în România, Bucureşti, 1936.

Criza Societăţii Naţiunilor, Bucureşti, 1936.

Le Fondement de la Societe des Nations et la crise de cet Organisme, Paris, 1937.

Ce este şi ce poate fi revizuirea tratatelor internaţionale ?

Bucureşti, 1937.

Problemele păcii europene, Bucureşti, 1937.

PREŢUL 30 LEI