Dan Culcer. Aventurile statuii lui Lenin de la București

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. La începutul Restaurației mi s-a propus să devin corespondent al periodicului Contrast, din Constanța, al cărui director era un tip ce se numea Radu MAZĂRE. Nu știam cine era, nici mai ales nici ce va deveni! Am acceptat și am scris câteva articole pe care le-am regăsit recent pe o dischetă de Macintosh, rătăcită și scăpată de distrugere. Reproduc integral unui din articole, inclusiv naiva precizare către patron, prin care ceream să fiu plătit pentru munca mea. Evident, nu am văzut revista, nu știu dacă am fost publicat și niciodată nu am primit vreun leu. Iar banca la care aveam un cont a dat faliment, faliment de care am aflat destul de târziu ca să mai pot recupera ceva.
Cu prietenie, Dan Culcer

Corespondență din Paris 1992
Dan Culcer
Aventurile statuii lui Lenin de la București
Sub titlul "Lenin la Toronto : Ce-i de făcut?" săptămînalul parizian Le Courrier International publică o notă privind instalarea,de către artistul canadian Mark Lewis, a unei cópii a statuii lui Lenin, care se înălța cîndva în Piața Scânteii din București, în fața Galeriei Power Plant din Toronto (Canada),  Sursa informației nu este precizată.
Reacția "torontezilor" a fost imediată și furibundă : nasul statuii a fost pictat cu minium (culoare roșie  a unui oxid de plumb folosită pentru vopsirea țevilor și armăturilor metalice pentru protejarea lor de coroziune), un picior i-a fost rupt.
Autorii notei se întreabă care e cauza acestei reacții iconoclaste contra unei modeste (doar doi metri înălțime) relicve a realismului socialist. Se presupune că din cauza titlului dat de Lewis " Ce-i de făcut? ", același cu faimosul opuscul scris de Vladimir Ilici Ulianov, zis Lenin.
După declarațiile lui Mark Lewis, obiectivul său a fost să provoace libertatea de expresie în inima sistemului democratic nord-american. Ceea ce, zice nota din Le Courrier, i-a reușit fără îndoială.
Dar știrea îmi evocă cîteva vechi informații care circulau oral acum cîteva decenii prin România.. Canada, nu știu dacă chiar Toronto, a fost locul unde a emigrat un vechi dar sper că nu complet uitat publicist, din generația lui Silviu Brucan, tovarășul Sergiu Fărcășan. Imediat după Festivalul internațional al tineretului, de care românii și mai ales bucureștenii care nu erau sugaci în 1953 își vor mai fi aducînd aminte, Sergiu Fărcășan a publicat un fel de roman-pamflet anticapitalist intitulat JBC trece cortina ( e vorba, evi dent, de cortina de fier care despărțea simbolic, cele două jumătăți ale Europei), în care trasa portretul, aventurile și prejudecățile unui ziarist american venit să facă reportaj în Est, care vedea peste tot agenți ai KGB-ului, sau dacă vreți ai Securității, interpreta eronat reali tatea înfloritoare în funcție de ideile propagandei capitaliste de care era îmbuibat.
După cum reiese din experiența românilor densitatea agenților era totuși reală, dar Sergiu Fărcășan voia să ne convingă de contrariu, dacă nu cumva subtilitatea consta în antifrază vorbind despre ei ca și cum ar fi produsul imaginației bolnave și manipulate a americanu lui, pentru ca, adresîndu-se tocmai românilor, mai la curent cu realitatea, să le spună indi rect ceea ce toți știau, că străinii dar și românii erau strict supravegheați și că în epocă efectivele de agenți filatori et autres au fost concentrate în București.
Ori cît de subtile și ironice ar fi fost aluziile romancierului, care nu era lipsit de un anume umor, cartea nu a devenit o capodoperă, mai mult, după o vreme a intrat pe listă cărților interzise care nu se mai aflau în catalogul general al bibliotecilor ci în cel special, alături de Mein Kampf al lui Adolf Hitler, de publicistica lui Lucrețiu Pătrășcanu, comunist național, un fel de precursor luminat al ceaușismului, ucis în 1955 la ordinul lui Gheorghiu Dej pentru deviaționism ideologic și pentru concurență neloială, pamfletele anti-titoiste de după 1948, cînd Stalin se supărase pe dictatorul Jugoslaviei, Josif Broz Tito,devenite inde zirabile după spectaculoasa împăcare regizată de Hrușciov, sau studiile revoluționare de biologie sovietică ale lui Lîsenko.
Vă puteți întreba care-i legătura?
Primul fir e realismul socialist : statuia realizată de Boris Caragea, dacă nu mă înșel, ca și romanul lui Fărcășan aparțin aceleiași tendințe estetice.
Al doilea fir e Canada. : Sergiu Fărcășan a emigrat legal, avea dreptul, sau a rămas "ilegal" ca atâîția cetățeni români în ospitaliera (acum mai puțin, vezi cozile din fața consulatului canadian din București) țară nord-americană.
Sergiu Fărcășan și-a făcut adevărata carieră în imensele birouri ale redacție Scînteii (cu î din i cîndva) unde mai era încă prin 1968, sub oblăduirea lui Dumitru Popescu romancier ratat și autorul discursurilor fluviu ale lui Ceaușescu, din prima etapă.
La sfîrșitul carierei sale europene, Sergiu Fărcășan devenise pamfletarul de serviciu al Scânteii ( cu â din a), unde veștejea moravurile celor care nu voiau să se supună Codului eticii și echității socialiste ( mai țineți minte campania de după 1971 ?)
Nu știu exact cînd, Sergiu Fărcășan a vrut să–și publice în volum pamfletele. Strînse și ti părite fără ezitare de un editor care știa că ele sunt extrase din Scânteia ,difuzarea volumu lui nu a fost totuși posibilă din cauza concentrării excesive pe metru cub a relelor sociale evocate pentru a fi reformate, îndiguite. Cartea, gata tipărită deci, a fost retrasă și topită. Legenda zice că Fărcășan ar fi fost bolanv de contrarietate și supărare, că s-ar fi internat într-un spital pentru a-și trata nevroza și că, apoi, a ajuns în Canada. Unde ce credeți că făcea, măre făcea ? Devenise profesor universitar de marxism.
Nu știu dacă modul în care își preda Fărcășan cursul va fi semănat cu acela propus cîndva de Constantin Noica, care ar fi vrut să devină antrenor de marxism vorbind despre tot restul filozofiei, despre Kant, Hegel și alții. Inclin să cred că Sergiu Fărcășan făcea mai degrabă "revizionism" în tradiția lui Lukacs Gyorgy, sau poate a Scolii de la Frankfurt.
Oricum, reciclarea era interesantă.
Cum tot ceea ce am scris pînă acum despre Sergiu Fărcășan este "transcrierea "unor zvonuri cu caracter anecdotic, pe care mi le-am notat în acea vreme, mai ales cu privire la a doua parte a carierei sale, mă adresez celor care l-au cunoscut și poate stimat pentru a mă ajuta să-i reconstitui biografia și bibliografia. Sunt dispus să retractez sub semnătură orice informație imprecisă pe care, fără rea voință, am dat-o aici. Un dicționar exhaustiv de autori nu îl poate ignora.
Si acum "la chute", cum se numește încheierea unui articol în termeni profesioanali franțuzești.
Să ne imaginăm că printre cei care au vospit cu miniu nasul bucureșteano-torontez al lui Lenin se aflau foștii auditori ai cursurilor de marxism canadian ale lui Sergiu Fărcășan, cel care trecea cîndva zilnic pe sub nasul lui Lenin în încă neinventata Piață a Presei Libere pentru a se întâlni cu Dumitru Popescu și a schimba informații cu Silviu Brucan la șosea, cu discreție.
Nu-i așa că lumea este mică?
P.S. A propos, unde va fi fiind originalul din Piața Scânteii? Au trebui trei zile ca să-l debuloneze și l-am video-văzut plecînd într-o direcție necunoscută. Poate să fi alimen tat cu bronz industria clopoțeilor de Crăciun din Canada, colecția bizară a unui magnat excentric sau zace într-o mahala, bucureșteană culcat pe spate și privind stupefăcut cerul Patriei.

Paris, 12 martie 1992                            Dan CULCER

Pentru D-l RADU MAZARE
Nu am primit încă revista. Insist să mi se trimită conform promisiunii de la început. Nu pot scrie la o revistă al cărui conținut nu mi-e cunoscut, nu din rațiuni doar politice ci profesionale.
Contul meu personal în devize germane DM este deschis la Banca de credit cooperatist SA BANKCOOP sub numărul 40250983280 (lipsesc ultimele două cifre pe care Bankoop nu mi le putea comunica la data deschiderii din motive tehnice. Dar având restul datelor contul poate fi regăsit ușor.) la Sediul central din București de la data de 17 ianuarie 1992.
Vă rog să-l alimentați cu onorariile mele, transformate în devize la cursul zilei în care faceți plățile, pe care le puteți face grupate și să încredințati sarcina unei persoane anume din serviciul dvs administrativ, al cărui nume vă rog să mi-l comunicați în scris. Aș vrea să sper că toate lucrurile se vor aranja. Dacă aveți observații, le aștept. Doresc însă rigoare în relațiile noastre și insist să menținem o comunicație fluidă., adică să mi se răspundă la mesaje în timp util.
Confirmați astăzi prin fax primirea celor trei articole și datele de apariție. Fax  Paris 46318930. Prietenie. Dan Culcer