Ion VARLAM. Plângere împotriva numitului BRUCAN Silviu

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Argumentele plângerii penale erau corecte. Nu a fost luată în seamă. Grupul de dialog social, al cărui mentor și manipulator a fost Brucan, va trebui să dea seama pentru complicitatea cu un criminal. Cu prietenie, Dan Culcer

Domniei Sale

Domnului Procuror General al Republicii România[1][1],

Bucureşti

Subsemnatul Ion VARLAM, născut în Bucureşti la 8 Iunie 1938, condamnat politic între 1952, şi 1954 şi 1956, constrâns la exil de opoziţia mea faţă de regimul totalitar din România, cu domiciliul actual la Paris (adresa), am onoarea ca prin prezenta să depun plângere împotriva numitului BRUCAN Silviu, a cărui inculpare o cer pentru următoarele motive :

1)      CRIMĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII  - comisă în calitatea de director al ziarului « Scânteia ». Între 1945 şi 1955 această publicaţie

a.       A propăvăduit instaurarea unei discriminări instituţionale menite să excludă din comunitatea naţională categorii umane desemnate oprobiului în numele « responsabilităţii » colective şi ereditare ;

b.      A incitat la intoleranţă, la ură şi la omucidere ;

c.       A  făcut apologia crimei – cerând « lichidarea fizică şi morală a duşmanului de clasă »;


Cele da mai sus având drept efect exterminarea în masă a opoziţiei politice şi a elitelor spirituale şi  sociale ale României, BRUCAN Silviu este principalul autor moral[2][2] al acestor crime împotriva umanităţii şi a demnităţii omului.

2)      ETNOCID – săvârşit în calitatea de responsabil local al instrumentului de dominare a imperialismului sovietic – ideologia marxist-leninistă :

a.       Prin înjosirea şi distrugerea sistematică a tradiţiilor şi a patrimoniilor istoric, cultural şi artistic ale poporului roman;

b.      Prin pervertirea metodică a procesului de creaţie - în toate domeniile;

c.       Prin caracterul organizat al operei de alienare a identităţii naţionale şi de  denigrare a valorilor specific româneşti ;

d.      Prin înlocuirea conştiinţei naţionale de către supunerea faţă de o putere străină.


BRUCAN Silviu, ca director al « Scânteii » şi al radio-difuziunii, între 1945 şi 1955, este principalul autor[3][3] al crimei de etnocid prin depersonalizare din perioada stalinistă.

3)      ÎNALTĂ TRĂDARE – crimă ce rezultă din :

a.       Participarea la complotul împotriva independenţei naţionale a României, având drept scop subjugarea poporului român de către o putere străină ;

b.      Conspirarea împotriva stării de drept, în vederea distrugerii democraţiei şi a instaurării unei dicaturi totalitare.

BRUCAN Silviu, ca membru notoriu al ierarhiei P.C.R. între 1945 şi 1955, este direct implicat în acţiunea de înaltă trădare a acestei organizaţii.


Toate aceste crime dovedesc implicarea personală a lui BRUCAN Silviu în stabilirea în România a unui regim de natură criminală şi de obârşie străină – comunismul, varianta sovietică a fascismului[4][4].

Ţin să precizez că, neavând nimica personal cu BRUCAN Silviu, nu sunt inspirat de răsbunare şi nu caut vre’o satisfacţie. Prezenta plângere îmi este dictată de simţul datoriei : doresc să contribui la opera de salubritate publică care este condiţia prealabilă a întoarcerii la democraţie[5][5].

Bucureşti, 5 Februarie 1990.
Ion Varlam



N.B. Acuzaţiile pe care i le-am adus în presă lui Brucan au avut un efect revelator neaşteptat, dând în vileag adevărata orientare a solidarităţilor « disidentului » (la comandă şi sub control) Mircea Dinescu (soţul unei fiice de nomenclaturist sovietic). Director, pe atunci, al revistei « Caţavencu », a replicat automat atacându-mă personal, în cel mai pur stil comunist şi pe tonul suburban pe care-l cultivă.


[1][1] Plângere depusă la Procuratura Generală la 5 Februarie 1990 şi înregistrară sub Nr. 75/63. A fost publicată pentru prima dată în „Dreptatea” din 9 Februarie 1990.

[2][2] Dintre cei rămaşi în viaţă.

[3][3] Ca supravieţuitor.

[4][4] Termenul fascism, scos din contextul italian, are aceeaşi semnificaţie ca totalitarism şi constituie varianta „populistă” a acestei noţiuni.

[5][5] Legea prevede că, atunci când în cauză este ordinea publică, producerea probelor îi revine ministerului public. Cu toate acestea, în 1991, Procurorul General a clasat dosarul, sub motivul că „pârâtorul nu a constituit probe”.