sâmbătă, 12 mai 2012

Mircea Popescu. Propuneri pentru Ministerul Afacerilor Externe

Nu știam cine este Mircea Popescu, și nu știu încă, dar propunerile și analizele sale, redactat clar și concis, le-am citit cu atenție. De unde a apărut, care este cariera sa, pe ce se bazează și ce urmărește, se poate afla, oarecum, din textul scris cu litere mici, reprodus mai jos.
M.P. intrat în dispută cu un alt constănțean angajat politic, Ion Coja, pe tema istoriei Regalității recente. Observațiile critice ale lui Mircea Popescu par rezultatul unei mai bune informări istorice. Opțiunea politică regalistă are însă și alte componente decât destinul lui Mihai Rex, istoria dinastiei sau practica juridică a guvernării în România anilor 40. Nu de regalitate mi-ar fi teamă mie, ci de zona tulbure a comunicării dintre un Rege și «supușii» săi, unde au mișunat mereu și mișună personajele unei camarille nevertebrate.
Totuși, mi se pare evident că ne aflăm în fața unui personaj interesant. De urmărit.

Dan Culcer

Mircea Popescu. Propuneri pentru Ministerul Afacerilor Externe

In activitatea Ministerului de Externe se constata o serie de deficiente si aspecte nu tocmai pozitive:
  • Politica externa romaneasca, printr-o diplomatie de improvizatie, este reactiva, adica are un raspuns limitat si ezitant fata de provocarile internationale.
  • Diplomatia romaneasca are o prezenta sporadica si nesemnificativa in sustinerea populatiei romanesti basarabene si a Chisinaului lasat singur la discretia Moscovei.
  • Comunitatile romanilor de pretutindeni sunt supuse procesului de politizare, prin aceasta creindu-se o stare suplimentara de desbinare.
De aceea, se propun urmatoarele masuri pentru imbunatatirea activitatii de politica externa:
    1.  Formularea urgenta a unei “Doctrine a vecinatatii apropriate” pentru definirea unei zone de siguranta si interes national.
    2. Definirea si implementarea principiului “Diplomatiei in tandem“ intre Bucuresti si Chisinau.
    Avantajele sunt multiple deoarece nu numai ca vor demonstra comunitatii internationale comunitatea de interese dintre cele doua spatii romanesti, dar vor da si semnalul ca Romania, ca stat membru NATO si UE, ofera certe garantii si devine sponsorul neconditionat al Chisinaului.
    3. Infiintarea unui “Departament pentru Relatii Speciale cu Republica Moldova” in cadrul Ministerului de Externe cu scopul coordonarii relatiilor diplomatice, analizarii si atenuarii/rezolvarii problemelor populatiei romanesti, gestionarea acordarii cetateniei sau reactia rapida la orice fel de schimbari care pot afecta relatiile bilaterale.
    4. Instituirea functiei de “Trimis special al Ministrului de Externe“, un “Goodwill Ambassador”, de preferinta o persoana din spatiul privat, purtator al unei “scrisori de acreditare” din partea Ministrului de Externe. In aceasta calitate, va putea solicita intrevederi oficiale, va realiza contacte atat in mediul politic cat si civic, va transmite si receptiona semnale din diverse segmente politice, civice si populare ale societatii basarabene.
    Formula prezinta avantajul flexibilatii si eficientei fara a implica “de facto” responsabilitatea guvernului, spre deosebire de aceea a unui reprezentant guvernamental insarcinat cu o agenda fixa si actionand intr-un cadru de actiune oficial, deci rigid.
    Asemenea “trimisi speciali” sunt frecvent folositi sub diverse forme si pot fi amintiti, Bruce Jackson, consilier special al Administratiei Bush pentru extinderea NATO, sau chiar Dmitri Rogozin, trimis special al Presedintelui Rusiei pentru Transnistria, la fel ca si diversi alti “Ambasadori de Bunavointa” care au avut si au roluri importante de influenta, datorita autoritatii pe care le-o asigura guvernele respective.
    5. Depolitizarea “Departamentului pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni” este o necesitate absolută pentru restabilirea increderii intre guvern si comunitatile romanilor de peste hotare si pentru o mai buna abordare si intarire a relatiilor bilaterale, nu pe baza de subordonare si corupere politica, ci pe baza de parteneriat si cooperare inclusiv legislativa printr-o reprezentare corecta parlamentara.
    La conducerea DRRP este indicata numirea unei persoane din spatiul civic, neimplicata politic.


MIRCEA POPESCU
5 Decembrie 1945
Constanta, Romania


SUNT CRESTIN SI ROMAN SI APOI ORICE ALTCEVA
Biografie in flashuri


Decembrie '45, imediat dupa razboi. Refugiati in casa parinteasca din Constanta, ai mei imi asteptau sosirea. Si pe la 4 dupa masa a aparut spre fericirea tuturor un nou Mircea. Fratele tatei, eroul familiei, aviatorul caruia insasi Majestatea Sa Regele Mihai ii oferise medalii si titluri, se prapadise la Tiraspol, luptand pentru eliberarea Basarabiei. Mai tarziu, rusii deveniti stapani peste Constanta au hartuit-o intr-una pe mamaia. Noul prunc era reintruparea lui Mircea Popescu si nu putea avea decat acelasi nume.


Au trecut anii cu peregrinari dela Constanta, la Periam in Banat si apoi la Bucuresti.

Din nou iarna grea cu mormane de zapada cat casa spre bucuria noastra a copiilor facandu-ne cazemate si subterane. Sa fi avut vreo 9 ani? A inceput un zvon, care s-a transformat in teroarea unor nopti cu lumina stinsa, cu vorbitul in soapta, ca sa nu ne auda "ei". "Ei" care veneau noaptea si bateau in usa. "Ei" care-i luau pe basarabeni. "Ei" care vroiau s-o duca si pe mama, acolo in Siberia, pe unde i se prapadisera unchii si matusile si prietenii de scoala.


Facultatea. Greu de intrat, doar pe 25% din locuri. Dar apoi. Ce ani minunati, ce de prieteni. Si anul cand intreaga grupa, a decis sa nu se prezinte la examenul de "Socialism Stiintific" al lui Valter Roman si s-o stearga la mare. Mamaia. Ei, pana la urma nu chiar toti, dar mai mult de jumatate. Mamaia tineretii nebune. La "Modern" unde canta Moculescu erau suedezii. Ah si suedezele acelea superbe, blonde si cu ochii albastri. Cum sa le uiti! Asa o fi fost, sau sunt numai amintiri infrumusetate peste vreme? Gil Dobrica proaspat venit din Oltenia, se aciuise pe langa noi. Era timid, nu-l stia nimeni. La Picadilly l-am rugat sa cante intr-o pauza a orchestrei. A fost senzational, cu vocea a la Tom Jones.



Gara de Nord devenise o vale a plangerii cand am plecat la Ploiesti, pentru cele 6 luni de armata. Noi baietii plangeam, fetele, mai asa. Intr-o sambata am sarit gardul unitatii ca sa merg cu Albert Schuler, la Bucuresti. Era distrus, ii pleca iubita in Israel. Abia am tras de el duminica noaptea sa ne intoarcem. Vroia sa dezerteze. Mai tarziu a emigrat si Albert. Pe bulevardul garii din Ploiesti, ne-a prins patrula, fara invoire. Locotenentul, a oprit un taxi si ne-a atras atentia ca nu ne-a vazut si nu l-am vazut. Probabil fata lui Albert l-a impresionat.


Delegatiile in Baragan, mi-au dechis dorul de libertate, de neingradire. Praf care se aduna irespirabil in IMS, vant, purici, caldura, muste. Dar ce minunate erau zarile deschise, palcurile de arbori in departarea campului nesfarsit. Banuiam acolo racoarea. Aerul fierbinte facea tractoarele sa pluteasca unduindu-se in departare, intr-o tacere ireala.


La proiectare nu m-am simtit bine. Tot timpul simteam privirea sefului de atelier in ceafa mea. Ma ajutase tata sa ma transfer. A fost tare dezamagit cand am castigat concursul la Centrul de Calcul. Dar acesta a fost singurul loc pe care l-am iubit cu adevarat. Cand il visez noaptea ma trezesc fericit.


Vineri m-am intors pe la miezul noptii. Mirosind a lavanda, tata ma astepta. "Sa-ti pregatesc ceva". Spunea de toate si despre nimic. Dorea sa fim impreuna, sa-mi auda vocea, sa ma priveasca. Stia oare? In zori m-am repezit disperat in camera de alaturi. STIAM. Am impins-o pe mama care soptea "S-a terminat". Nu intelegeam, nu, nu se putea. Acolo era tatal meu, prietenul meu. Ii ramasese decshis un ochi albstru, ah, atat de albastru. Cu mana deasupra ochilor nu indrazneam sa-i inchid aceasta ultima privire indreptata spre lumina, parca asteptand sa ma mai vada odata. Nu era drept sau poate asa se cadea. Am facut-o si pentru o clipa am simtit LINISTEA. Apoi lumea a disparut pentru zile, nopti, luni. Cine mai stie. La 28 de ani am inceput sa albesc.


Cand Vladimir Sibianu a facut cerere de emigrare in Germania, eram de cateva luni seful exploatarii. "Nu este obligatoriu sa fii membru de partid, aceasta-i doar o indicatie", isi motivase directorul numirea mea pe post. Secretara de partid ne-a adunat pentru a-l critica pe Sibianu. Am deschis sedinta, ca sef si…i-am multumit colegului nostru pentru tot ce-a facut in Centrul de Calcul - de alfel un programator de system de exceptie - si i-am urat sa aiba parte de o viata fericita acolo unde se va afla. Un moment de tacere cu priviri in pamant, apoi unul cate unul colegii l-au inconjurat pe Vlady, cu zambete cu bucurie. Se rupsese cercul fricii, al teroarei. Peste sase luni, nu mai eram sef, dar eram EU.


Vlad, baiatul meu a facut Hepatita C de la o analiza la numai 8 ani. A trebuit sa fie internat la Colentina. Mizerie, gandaci. I se recomandase sa bea zilnic 2 litri de limonada cu miere de albine si lamaie. Am batut Bucurestiul cumparand uneori cu 25 de lei o lamaie, alteori primind-o pe gratis, din mila. Nici restaurantele nu mai aveau. Nu se mai importa nimic. Lumea se aseza noapte la coada pentru a apuca tacamuri de pui.


Incepusera zvonurile, stirile despre destramarea comunismului peste tot. Ma uitam la oameni pe strada. Era ceva inconfundabil in atitudinea lor, in privirea lor, ceva care te facea sa simti frica si umilinta unui popor tinut sub jug. La noi nu se putea intampla nimic. Doar o lovitura de palat.


Televizorul deschis, la serviciu. Imaginea tremura, dispare, reapare. Dictatorul se uita confuz. "S-a terminat cu el" izbucnesc in fata colegilor. Nimeni nu se mai teme. Dupa masa alerg in centru. Sunt pe Magheru impreuna cu alte mii. Trasoarele m-au inspaimantat. Le vedeam, le auzeam pentru prima data. Am fugit speriat. Lumea se imbulzea. O batrana, plangea blestemand. In fata ei o tancheta trecuse peste un om. Noaptea a trecut fara sa inchid un ochi. Eram las, oare ce voi face maine, cum voi reactiona? Mi-era sila de mine. Da, remuscarea in fata propriei lasitati exista, nu-i o vorba goala. In America n-am gasit milionarii de care tot romanul vorbeste. In schimb munca si umilinta. Ai fost inginer, acum ia-o de jos! Nu, nimeni nu mi-a dat. Descurca-te! Unde-i comunitatea, unde-s romanii? Cine esti tu de ne pui intrebari?

Oare se poate schimba ceva? Nu stiu, dar voi incerca.

Niciun comentariu: