Din excelentul număr 8 (august) al revistei timișorene „Orizont”, dedicat aproape integral SF-ului, se poate afla o veste cu adevărat tulburătoare. După cum destăinuie spaniolul Mariano Martin Rodriguez într-un interviu luat de Cornel Secu, în 2013 va apărea în Statele Unite traducerea cărții lui Gheorghe Săsărman „Cuadratura cercului”. Senzaționalul știrii stă în detaliul că traducerea este realizată de nimeni alta decât Ursula K. Le Guin. Pentru cei care ignoră literatura SF și scrierile acestei doamne, traduc informația conform unor referințe mainstream: corespondentul ei ar fi vestea că Thomas Pynchon traduce „Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu.
Ursula K. Le Guin s-a slujit de traducerea în spaniolă realizată de Mariano Martin Rodriguez (publicată de editura La Biblioteca del Laberinto, Madrid, 2010). Acesta, după cum se poate afla din caseta interviului, „s-a născut în 1966, la Toledo. A studiat filologia romanică la Universitatea Complutense din Madrid între anii 1984 și 1989, grație unei burse de studii. Tot ca bursier și-a susținut doctoratul în 1994 la aceeași universitate, cu teza «Teatrul limbilor romanice în Madrid (1918–1936)», după ce a făcut, timp de opt luni (1993–1994), cercetări la Universitatea Berkeley din California. A predat limba și literatura spaniolă la Université des Sciences Humaines de Strasbourg (Franța) între anii 1994–1995. Din 1995 se numără printre traducătorii Comisiei Europene la Bruxelles. A publicat numeroase articole în publicații științifice din domeniul umanist în Spania, Brazilia, Marea Britanie, S.U.A., Germania, România. Ca o contribuție la dubla misiune de a studia unele aspecte ale literaturii române din perioada interbelică, a publicat în ediție bilingvă «Destellos y teatro — Sclipiri și teatru», de Eugène Ionesco la editura madrilenă Fundamentos în 2008. Din același autor a mai tradus și publicat, la editura Cuardenos de Langre (Madrid, 2009 ), «Hugoliada», scrisă între anii 1935–1936. La Cluj-Napoca (Casa cărții de știință) a publicat studiul «Ionesco înainte de ‘La cantatrice chauve‘. Opera absurdă românească» (2009)”.
Iată povestea traducerii lui Săsărman, relatată de Mariano Martin Rodriguez în interviul cu pricina:
„Săsărman m-a impresionat cel mai mult dintre scriitorii români, după Crohmălniceanu, în afara clasicilor, firește. Îl citisem deja când nu vorbeam românește, în antologia franceză realizată de Marabout, într-un volum unde i-am descoperit și pe Crohmălniceanu, Aderca și alții. Poate faptul că exista o anumită influență a lui Borges în opera lui m-a atras, dar este un scriitor original, care a știut să creeze societăți imaginare închegate, ori borgesiene, ori kafkiene, în afara și înăuntrul s.f.-ului ortodox. Când am fost la Cluj am găsit într-un anticariat «Cuadratura cercului», care a fost o revelație pentru mine. Francisco Arellano, directorul editurii madrilene La Biblioteca del Laberinto și bun prieten al meu, m-a întrebat dacă îl știu pe Săsărman și mi-a zis că dorea să-l traducă din franceză. Am răspuns: «De ce din franceză? Mă ai pe mine. Traduc cartea direct din română, din dragoste». A fost însă o mare provocare. Când m-am apucat să traduc, mi-am dat seama de greutatea întreprinderii. Săsărman are în compoziția textelor un sistem armonic. Stilul este discret, așa cum este și omul, dar are o limpezime «geometrică» foarte greu de transpus în alte limbi. Am ajuns la capăt, a apărut cartea și am decis să i-o trimit idolului meu literar, Ursula K. Le Guin. Știam că a tradus din spaniolă (din argentiniana Angélica Gorodischer, care ar putea fi considerată un soi de Le Guin hispanică)și că se interesează de descrierile de lumi imaginare. Surpriza și plăcerea mea a fost uriașă când am primit o scrisoare de la ea în care îmi spunea că a fost impresionată de mai multe povestiri. Pe urmă, a dorit să traducă mai multe texte din carte și, de fapt, a tradus două treimi în engleză, după traducerea mea spaniolă. Mărturisesc însă că versiunea ei este mult mai bună decât cea făcută de mine. Este o traducere magistrală. Deși Săsărman nu prea dorea să vorbească de acest proiect până n-a fost sigur, am început să semnăm contractele de publicare cu Aqueduct Books (Seattle, Washington)și cred că se poate anunța acum că «Squaring the Circle» va fi la dispoziția cititorilor în engleză în primăvara lui 2013. Acest episod ar putea contribui la promovarea literaturii speculative românești în lumea anglo-saxonă, după cum sper să o facă și în lumea hispanică o antologie de povestiri science-fiction românești, pe care plănuiesc să le traduc când se vor lămuri niște probleme privind finanțarea proiectului (să sperăm că ICR-ul va ajuta!) Încerc astfel să dovedesc că o literatură aproape necunoscută, precum este cea română în lumea hispanică, ascunde în realitate o imensă bogăție, având o valoare universală de netăgăduit, cel puțin în ceea ce privește literatura s.f.”.

În ce privește nădejdea pusă de Mariano Martin Rodriguez în sprijinul Institutului Cultural Român („să sperăm că ICR-ul va ajuta!”), ea se întâlnește cu un context destul de interesat – acela în care la volanul instituției a fost instalat Andrei Marga, care a și anunțat, în mai multe rânduri, că are de gând să schimbe strategia, favorizând nu doar artele și disciplinele umaniste, ca până acum, ci și „lucrurile tari, (…) ipoteze, teorii, teoreme ştiinţifice. (…) inovaţia tehnologică, să fim clari, e cea care îţi aduce beneficiile pe piaţă” (apud Mediafax, 18 septembrie a.c.). Deși răuvoitorii s-ar putea întreba diverse lucruri (ipotezele hazardate vor fi avute și ele în vedere? Horia Gârbea a fost numit vicepreședinte în calitatea tare de inginer în construcții sau în cea flască de autor al volumului „Maimuța sus, pe pian”? teorema lui Pitagora va fi probă eliminatorie la interviul de angajare la ICR? oare cum va  fi recompensat de către ICR un ins care se distinge în inovația tehnologică – inventatorul unei bujii va fi plimbat cu ea în mână prin New York?), fără îndoială că astfel de cârteli vor fi făcute uitate sub geniala conducere a lui Andrei Marga. Prin urmare, la sânul alăptător al ICR, vechiul război dintre „cele două culturi” (științifică și umanistă), problematizat cândva de C. P. Snow, va deveni caduc. Iar literatura științifico-fantastică românească, pionieră a apropierii „lucrurilor tari” de lucrurile moi, va binemerita, în viitorul luminos ce i se promite, să fie rostogolită către lume.