Îmi aduc aminte, cu drag, de sărbătoarea de Crăciun din copilărie. Părinţii mei, D-zeu să-i odihnească, ştiau secretele tainice ale acestei sărbători. Erau copii de ţărani de pe Valea Mureşului şi a Târnavelor.
Cardinalul Todea, părintele confesor, i-a educat la Casa Domnului din Blaj în credinţa faţă de D-zeu. De fapt, în ’şcoalele’ Blajului nu se făcea decât politica bunei credinţe în neamul românesc şi în D-zeu. În acest fel şi-au construit părinţii mei familia. Eram trei băieţi şi doua fete, dintr-un total de şase copii. Primul copil le-a murit pe vremea când erau profesori într-un sat amărât din Ardeal. Seria de cinci a venit după cum erau repartizaţi ca profesori. Ultima destinaţie pentru ei a fost liceul din Ocna Mureş.
În fiecare an, o sora mai mare de-a tatălui meu venea acasă la noi şi se îmbrăca în Moş Crăciun. N-o recunoşteam nici în ruptul capului, deşi, cu ea făceam ore de religie. Orele de religie le făceam pe ascuns, ca şi slujbele oficiate de către ‘mafia blajeană’, la noi în casă. Mătuşa mea, călugăriţă pe post de Moş Crăciun, fusese închisă şase ani la Gherla pentru că nu a renunţat la greco-catolicism. Securitatea ne supraveghea intens. La noi acasă ‘mari minuni se întâmplară’. Marile sărbători religioase, după calendarul greco-catolic, se ceremoniau cu uşile închise şi cu foşti preoţi, proaspăt ieşiţi din închisorile comuniste. Cardinalul Todea era capul răutăţilor şi mijlocitorul ‘beţiilor spirituale’.
O adevărată corvoadă erau zilele de sărbători. Podelele din casă trebuiau ’şurluite’, curtea imensă trebuia măturată, covoarele, cam subţirele şi uzate, trebuiau să fie curate şi vesele. Pe ele urma să păşească Moş Crăciun cu daruri. Gândul meu, ca al fiecărui copil lipsit de lucruri materiale dar înconjurat de bogaţii spirituale, era la daruri. Toate darurile de Crăciun erau condiţionate de credinţă, ascultarea de părinţi şi învăţat.
Mai târziu, copil fiind, D-zeu mi-a răpit cu discreţie părinţii şi sărbătorile. Eu încerc, în postura de părinte, să-mi aduc aminte în primul rând de ceea ce am trăit şi să retransmit bucuria naşterii Domnului tuturor celor pe care îi iubesc.
Poftiţi la masa de Crăciun.
Cardinalul Todea, părintele confesor, i-a educat la Casa Domnului din Blaj în credinţa faţă de D-zeu. De fapt, în ’şcoalele’ Blajului nu se făcea decât politica bunei credinţe în neamul românesc şi în D-zeu. În acest fel şi-au construit părinţii mei familia. Eram trei băieţi şi doua fete, dintr-un total de şase copii. Primul copil le-a murit pe vremea când erau profesori într-un sat amărât din Ardeal. Seria de cinci a venit după cum erau repartizaţi ca profesori. Ultima destinaţie pentru ei a fost liceul din Ocna Mureş.
În fiecare an, o sora mai mare de-a tatălui meu venea acasă la noi şi se îmbrăca în Moş Crăciun. N-o recunoşteam nici în ruptul capului, deşi, cu ea făceam ore de religie. Orele de religie le făceam pe ascuns, ca şi slujbele oficiate de către ‘mafia blajeană’, la noi în casă. Mătuşa mea, călugăriţă pe post de Moş Crăciun, fusese închisă şase ani la Gherla pentru că nu a renunţat la greco-catolicism. Securitatea ne supraveghea intens. La noi acasă ‘mari minuni se întâmplară’. Marile sărbători religioase, după calendarul greco-catolic, se ceremoniau cu uşile închise şi cu foşti preoţi, proaspăt ieşiţi din închisorile comuniste. Cardinalul Todea era capul răutăţilor şi mijlocitorul ‘beţiilor spirituale’.
O adevărată corvoadă erau zilele de sărbători. Podelele din casă trebuiau ’şurluite’, curtea imensă trebuia măturată, covoarele, cam subţirele şi uzate, trebuiau să fie curate şi vesele. Pe ele urma să păşească Moş Crăciun cu daruri. Gândul meu, ca al fiecărui copil lipsit de lucruri materiale dar înconjurat de bogaţii spirituale, era la daruri. Toate darurile de Crăciun erau condiţionate de credinţă, ascultarea de părinţi şi învăţat.
Mai târziu, copil fiind, D-zeu mi-a răpit cu discreţie părinţii şi sărbătorile. Eu încerc, în postura de părinte, să-mi aduc aminte în primul rând de ceea ce am trăit şi să retransmit bucuria naşterii Domnului tuturor celor pe care îi iubesc.
Poftiţi la masa de Crăciun.
Antoniu Poienaru
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu