Identitatea moldoveneasca după 1991. Instrumentele inventarii unei natiuni
Ilarion TIU
Lucrare de fata este o analiza istoriografica asupra modalitatilor de inventare a unei natiuni. Contributia noastra nu se doreste a fi un instrument de critica asupra guvernarii post-sovietice de la Chisinau, deoarece respectand criteriul istoric de analiza, incercam sa ne apropiem cat mai mult de adevar. Aducand in discutie problema adevarului, dorim inca de la inceput sa precizam ca am utilizat o bibliografie clasica privitoare la problema nationalismului, fara a devia de la scopul stiintific. Obiectivul nostru este sa conturam o schema identitara a notiunii de moldovenism.
De asemenea, dorim sa precizam ca suntem in stadiul unor consideratii preliminare, atat din perspectiva surselor utilizate, cat si a bibliografiei de specialitate. Sursele folosite in momentul de fata sunt de data recenta, respectiv Istoria Moldovei1 si Dictionarul moldovenesc-romanesc2, ambele lucrari editate la Chisinau, sub semnatura filologului si istoricului Vasile Stati. Instrumentele de analiza problematica le-am identificat in lucrarile a doi specialisti ai domeniului, respectiv Eric Hobsbawn – „Natiuni si nationalism din 1780 si pana in prezent“ si Anne-Marie Thiesse – „Crearea identitatilor nationale in Europa“.
In aceasta faza dorim sa demonstram ca publicarea unor astfel de materiale, aparute sub egida Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, nu constituie simple tentative de creare a unei ideologii politice la Chisinau. Astfel ca, nu putem trece neobservat faptul ca aparitia unei istorii alternative a statului dintre Prut si Nistru3 a fost urmata de publicarea unui dictionar moldovenesc-romanesc. In consecinta, identificam o schema metodologica de definire a unei natiuni, care are la baza fundamente teoretice clasice ale nationalismului, avand ca miza demonstrarea existentei „moldovenilor“ si a „limbii moldovenesti“. In continuare, vom pune accent pe interpretarea data de autor, intervenind cat mai putin in polemicile legate de veridicitatea afirmatiilor.
In cele doua lucrari, Vasile Stati foloseste ca metodologie instrumentele nationalismului clasic, cu care s-a operat preponderent in secolul al XIX-lea. Preocuparile sale se leaga de aspecte ale definirii si identificarii unei natiuni, si nu de accelerare a potentialului sau creator, asa cum s-a intamplat in anii 1930-1940. Voluntar sau inconstient, autorul parcurge cele trei etape pe care Eric Hobsbawn le identifica ca fundament al construirii unei natiuni:
· asocierea istorica a poporului cu un stat actual sau cu o oarecare traditie istorica;
· existenta unei elite culturale cu vechi traditii, si cu o limba populara scrisa, in documente literare sau administrative;
· capacitatea de a cuceri4.
Identificarea stramosilor. Aceasta etapa se regaseste in toate incercarile de definire a unei natiuni. De cele mai multe ori, existenta unor predecesori este foarte greu de documentat pe criterii stiintifice, si tocmai de aceea sunt inventati. Se constata uneori o competitie privind paternitatea unor stramosi cu trecut glorios, mai ales in cazul statelor noi aparute, desprinse dintr-un spatiu mai larg5.
Definirea spatiului il preocupa pe Vasile Stati inca din studiile introductive ale celor doua lucrari. Pentru el, „Moldova“ nu este un termen abstract – de la Est sau Vest de Prut. Se foloseste termenul in intelesul sau primordial, de spatiu Extra-carpatic si Vest-nistrean. Evita cat poate de mult sa vorbeasca despre Republica Moldova si refuza sa accepte termenul Basarabia, intrucat Moldova este un teritoriu atestat inca din evul mediu, modificat spatial doar de interventii politice. Aceasta acceptiune este intalnita si la istoricii romani, insa dintr-o perspectiva total opusa scopurilor lui Vasile Stati.
Competitia pentru stramosi debuteaza la inceputul mileniului crestin, considerandu-i pe geti premergatorii natiunii moldovenesti. Apelul lui Vasile Stati la geti nu este intamplator, intrucat intervine sa precizeze ca dacii sunt o realitate a spatiului intra- si sud-carpatic, fara a avea vreo legatura de rudenie cu vecinii lor geti. In consecinta, autorul identifica primul abuz al istoriografiei romanesti, care include in „arborele genealogic“ al natiunii si aceasta populatie antica. Getii nu sunt desemnati intamplator ascendentii moldovenilor. Fiind o populatie estica in spatiul carpato-danubiano-pontic, nu ar fi fost inclusi in provinciile organizate la nord de Dunare de Roma, evitand astfel sa poarte, dupa expresia autorului, „lanturile romane“6. Astfel ca, se lucreaza cu o populatie „pura“ din punct de vedere etnic, dar care trebuia pana la urma romanizata. In opinia autorului romanizarea are exclusiv aspecte culturale, si nicidecum amestec etnic, realizandu-se prin patrunderi de populatii getice in fostul spatiu provincial roman vecin. Acest schimb cultural, care a fost insotit de lipsa interactiunii genetice, s-ar fi sfarsit in secolul VI, prin invazia avarilor, care ar fi taiat posibilitatile de comunicare, prin instalarea intre Curbura Carpatilor si Dunare. Imposibilitatea interactiunii dintre cele doua populatii romanizate de la nord de Dunare a fost compensata, in opinia lui Vasile Stati, de bunele relatii cu popoarele estice, cultivate de stramosii moldovenilor inca din secolul al II-lea7. Astfel ca, in opinia autorului interactiunea cu populatiile est-nistrene este continua si ireversibila, facand parte din check-list-ul identitar8. In acest context, momentul de gratie este reprezentat de instalarea slavilor, prezentati ca fiind o populatie pasnica de agricultori, cu rol civilizator in regiune. Evul mediu moldovenesc este asadar dominat, in opinia autorului, de contactul cu statele slave, si nicidecum cu celalalt stat romanic dintre Dunare si Carpati. Apartenenta institutiilor statale la modelul est-slav ii ofera autorului criterii de justificare a discursului sau9.
Intrucat in debutul expunerii noastre am facut apel la obiectivitate, nu putem observa existenta unor elemente de disputa istoriografica. In primul rand, consideram ca stadiul actual al cercetarii nu a lamurit pe deplin problematica romanizarii intregului spatiu locuit de vorbitorii limbii romanice de est. In special chestiunea continuitatii a ridicat serioase semne de intrebare, in prezent efectuandu-se o reevaluare a discursului oficial, care nu a fost definitivata si publicata. In al treilea rand, unitatea est-romanicilor in evul mediu ridica probleme de veridicitate, avand in vedere sistemul politicii externe al statelor Moldova si Valahia, cat si interactiunile culturale cu statele vecine (a se avea aici in vedere modelul ecleziastic utilizat in cele doua cazuri).
Tot ceea ce putem observa deocamdata este ca Vasile Stati a folosit criterii bine structurate de definire a natiunii, interpretarea lui respectand unele norme metodologice. Contestarea rationamentului poate fi facuta pe aceleasi baze, si nicidecum prin negarea absoluta a observatiilor sale.
Dupa ce este dezbatuta chestiunea stramosilor, autorul se va ocupa de identificarea check-list-ului identitar al moldovenilor. Punctul de pornire este de asemenea clasic pentru spatiul european, facandu-se apel la traditia folclorica10. Balada „Miorita“ ii va oferi autorului atestarea istorica a termenului de moldovean, plasand-o in secolul al XIII-lea. El foloseste acest mit, comun si spatiului cultural romanesc, extragand doar informatiile de care are nevoie in constructia sa.
Simbolul central al check-list-ului identitar este voevodul secolului al XV-lea Stefan, pe care istoriografia romaneasca il numeste „cel Mare“, dar pe care Vasile Stati il introduce intr-o lista monarhica de inspiratie occidentala, denumindu-l „al III-lea“. De fapt, dupa 1991 Stefan cel Mare / al III-lea a este plasat in centrul mitologiei de peste Prut, atat prin ridicarea unei statui in centru capitalei, Chisinau, denumirii bulevardului principal din acelasi oras cu numele sau, cat si prin simbolistica monetara, prin care voevodul apare pe toate bancnotele, de la 1 la 500 lei. Vasile Stati are o alta viziune despre politica interna si externa a lui Stefan decat istoriografia romaneasca, intrucat il aseaza intr-un sistem de aliante si relatii exclusiv cu lumea slava. Stefan ar fi fost in permanenta in conflict cu voevozii munteni, care i-au ajutat pe otomani sa-l „mazileasca“. Dupa disparitia voevodului conflictul ar fi fost mostenit de toti domnii moldoveni, conturandu-se o ideologie anti-valaha11.
Momentul 1812 este plasat de Vasile Stati anterior unor agresiuni continue ale domnilor munteni, cea mai importanta situandu-se la sfarsitul secolului al XVI-lea, prin „invazia“ lui Mihai Viteazul. In contextul evolutiei istorice a statului medieval Moldova, anexarea judetelor de la est de Prut, sustine Vasile Stati, n-a constituit decat un act „perfect legitim“, deoarece tarul i-a „eliberat“ pe moldovenii crestini de sub „jugul“ turcesc12. Efectele acestui eveniment istoric sunt considerate benefice, atata timp cat dezvoltarea ulterioara a judetelor anexate ar fi fost superioara celor ramase statului autonom Moldova13. Pentru autor, istoria Moldovei se leaga fundamental de acest „act modernizator“, asupra caruia istoriografia romaneasca nu are nici un drept de contestare, intrucat teritoriul respectiv era parte a Imperiului Otoman si nu a Romaniei. Intrucat un stat roman se fondeaza in 1859 si capata recunoastere internationala abia in 1878, orice fel de comentarii sunt considerate simple speculatii, fara legitimare juridica.
Autorul este de parere ca desi natiunea moldoveneasca se va dezvolta in state diferite, va fi unitara, deoarece la 1812 era deja formata si existau monumente de cultura scrisa: „Polemicul manastirii Bistrita“, „Cronica lui Macarie“, „Letopisetul Tarii Moldovei“ de Grigore Ureche etc14. Interesant este faptul ca „phanteonul national” invoca personalitati revendicate in mare parte, la modul cel mai serios, si de cultura romana: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, Calistrat Hogas, Gh. V. Madan, Ion Druta, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici, Nicolae Labis, V. Teleuca, Grigore Vieru15. Apartenenta autorilor est-carpatici la cultura moderna romaneasca este aspru criticata. De exemplu, Mihai Eminescu, caruia i se recunoaste contributia monumentala la mostenirea culturala a moldovenilor, se face vinovat ca s-a vandut pentru un pumn de bani ziarului „Romanul“ si Partidului Conservator, publicand articole revansarde, nationaliste16.
Folosind metode consacrate ale nationalismului clasic, Vasile Stati creeaza oarecum o natiune in sensul modern al cuvantului. Dar totusi, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca statele medievale sunt elemente politice folosite pentru argumentarea identitatii nationale si nu neaparat creatoare de state moderne. A doua problema ce dorim sa o ridicam aici se leaga de argumentatia folosita in tratarea momentului 1812. Putem oare, din punct de vedere istoric, sa contestam tratatul semnat intre Imperiul Otoman si cel Tarist? Suntem de parere ca istoriografia romana inca nu a prezentat concret statutul pe care il aveau Tarile Romane in cadrul Imperiului Otoman si propunem o meditatie asupra argumentelor folosite aici de autor.
Pornind de la premisa ca a demonstrat ca la sfarsitul epocii moderne exista o natiune si o cultura moldoveneasca, Vasile Stati, in finalul „Istoriei Moldovei“, apreciaza ca in perioada 1918-1940 s-a desfasurat o agresiune a statului roman17, eliberarea venind din nou de la rasarit. Dupa 1991 statul moldovenesc poate in sfarsit sa-si gestioneze autonom existenta si tocmai de aceea autorul sustine ca incearca, prin respectiva lucrare, sa stabileasca niste puncte de reper in studierea istoriei proprii.
Problematica limbii nationale necesita cele mai serioase si atente criterii de analiza din par-tea istoricului. Dupa cum am specificat in clasificarea de la inceputul prezentarii noastre, un al doilea element in existenta unei natiuni este limba proprie. Traditional, exponentii culturii scrise identifica un idiom cat mai apropiat de celelalte variante ale limbii dintr-un spatiu ce se doreste a deveni national, transformand-l intr-o limba comuna, care urmeaza a fi si limba de studiu in scoala18. Acest model, consacrat de teoreticienii francezi ai nationalismului, nu se poate aplica intotdeauna la toate spatiile. Perpetuarea dialectelor sau graiurilor locale a fost o realitate curenta in secolul al XIX-lea, ca un gest de protest fata de intentiile centraliste, neasimilate integral19. Interventia politicului20 este hotaratoare in acest caz, mai ales cand exista miscari separatiste sau traditionaliste.
Ideea „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ porneste cam de la aceleasi principii teoretice. in „Cuvantul inainte“21, colegiul redactional specifica faptul ca se observa dupa 1991 patrunderea unui fond important de neologisme (datorate contactului cu lumea occidentala), cat si a modelului romanesc de limba (prin dictionare ortografice, de sinonime, omonime, bilingve). Acesta, colegiul, nu contesta rolul pozitiv al acestor realitati, insa observa ca se pierde interesul pentru limba poporului (Volk).
In continuare, vom fi atenti sa observam nu cat de stiintific este criteriul de identificare a unei limbi moldovenesti, cat mai ales a modului cum este argumentata existenta acesteia.
Importanta, pentru studiul de fata, nu este analiza fondului de cuvinte relatat (nu suntem lingvisti), ci expunerea de motive a autorului. Desi uneori acesta foloseste afirmatii complet eronate, are momente cand ramane in cadrul discursului stiintific, explicand rostul dictionarului din ratiuni lingvistice. Demersul sau este ghidat de constatarea a doua ipostaze ale idiomului moldovenesc:
· limba nationala a poporului moldovenesc: totalitatea graiurilor, variantelor de vorbire moldoveneasca actuale;
· limba moldoveneasca literara contemporana, comuna si romanilor22.
In acest moment intelegem argumentatia autorului, intrucat, din analiza documentelor oficiale si a presei din Republica Moldova nu deducem nici o diferenta intre limba romana si asa-zisa limba moldoveneasca (denumire cu care apare limba de stat in Constitutie).
Modelul desprinderii de o limba-mama comuna este cvasicunoscut in Europa: cazul galez, scotian, basc, catalan etc. In aceste cazuri vest-occidentale se pare, dupa cum relateaza lucrarile consultate, ca sa se impune un studiu amanuntit pe limbile locale. Insa in cazul unor limbi din Europa de Est, cum ar fi croata sau moldoveneasca, vom vedea ca se creeaza unele structuri in afara criteriului stiintific, din ratiuni politice.
Ca si natiunea moldoveneasca, limba moldoveneasca este atesta de autor de timpuriu, prin intermediul barzilor, care ar fi purtat traditia arhaica prin balada „Miorita“23. Dezvoltandu-se separat in fostul spatiu al romanitatii orientale, ar face parte din categoria limbilor romanice de rasarit, alaturi de dalmata (astazi disparuta) si romana24. Intrucat s-a dezvoltat intr-un teritoriu neguvernat de populatia locala, ar fi fost dezvoltata in randul populatiei de rand (Volk), pierzandu-se astfel, prin forma ei literara promovata de limba romana, esenta primordiala.
Sursele „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ sunt in majoritate publicatii editate de forurile stiintifice romanesti, ceea ce demonstreaza fragilitatea instrumentelor cu care lucreaza Vasile Stati in aceasta problematica:
·„Dictionarul limbii romane literare contemporane“, vol. I-IV, Bucuresti, 1955-1957;
·„Dictionarul universal al limbii romane“ de L. saineanu, ed. A VIII-a, 1929;
·„Dictionarul limbii romane din trecut si pana astazi“, de I. A. Candrea, Bucuresti, 193125.
Punctul de referinta pentru definirea deosebirilor intre limba romana si cea moldoveneasca este editia „Dictionarului Explicativ al Limbii Romane“ (in continuare DEX) din 1998, in care sunt „strangulate“ (dupa expresia lui Vasile Stati) peste 10.000 de cuvinte apartinand „limbii moldovenesti“26. Identificarea cuvintelor ce nu apar in DEX si ar fi specifice limbii moldovenesti s-a realizat prin studiile asupra operelor scriitorilor nationali din regiunea Moldovei, despre care am amintit anterior. Glosarele intocmite de editorii respectivilor autori (Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu etc.), in care sunt „talmacite“ pentru romani expresii cu nuanta locala moldoveneasca, sunt pentru Vasile Stati dovada incontestabila a existentei limbii moldovenesti. Pe langa cuvintele existente in aceste glosare, au mai fost gasite alte cateva mii, care au mentiunea Mold. sau Bucov. in sursele mai sus-mentionate. Asa ca, folosindu-se de faptul ca in dictionarele editate de institutiile de specialitate romanesti interbelice, si mai apoi in DEX-ul din 1998, expresiile utilizate de autorii din lista in dezbatere sunt clasificate fiind Mold. sau Bucov., Vasile Stati trage concluzia ca acestia nu fac parte din cultura romana, ci din cea „moldoveneasca“. Rezultanta acestei realitati este, pentru autorul lucrarii, existenta natiunii moldovenesti, purtatoare a culturii „moldovenesti“, mai sus demonstrate.
Cu toate ca intalnim elemente din afara criteriului stiintific, trebuie avuta in vedere posibilitatea perpetuarii unui astfel de rationament. Existenta a 19.000 de cuvinte in dictionarul studiat in lucrarea de fata ar putea crea, poate, unele simpatii de veridicitate. Opinia personala este ca nu ne aflam in fata unui dictionar bilingv, in sensul obisnuit al termenului, ci mai degraba avem un dictionar de regionalisme si arhaisme. In fapt, insusi autorul, la un moment dat, afirma ca dictionarul sau este si explicativ, intrucat lamureste sensul cuvantului care nu exista in limba romana27.
Desi autorul nu a reusit sa demonstreze existenta unei limbi „moldovenesti“, cu o structura gramaticala si lexicala diferita de cea romana, trebuie totusi inregistrat demersul sau de plasare intr-o schema a nationalismului clasic a moldovenismului. Publicarea acestui dictionar constituie o contributie in mediul stiintific, care trebuie tratata atent din punct de vedere istoriografic.
Cel de-al treilea element din schema identitara, referitor la capacitatea de a cuceri este invocat printr-o orientare a discursului istoric intr-o directie expansionista.
Asa cum s-a precizat mai sus, demersul autorului este in slujba intregului teritoriu care a apartinut in evul mediu statului Moldova, inclusiv judetele de pe actualul teritoriu al Romaniei. Istoria la care face apel Vasile Stati nu apartine nici Republicii Moldova si nici spatiului ce este asociat cu termenul de Basarabia. In discursul sau identificam o orientare spatiala si temporala cu radacini in statul medieval intemeiat de voevodul Bogdan. Aceasta ar fi o prima constatare privind discursul expansionist. Trebuie remarcat, inainte de a elabora unele concluzii, ca autorul nu este sustinut in nici un fel de corespondenti la vest de Prut, tentativa sa fiind temerara. Faptul ca apeleaza in clasificarea chech-list-ului identitar la oamenii de cultura comuni si culturii romane demonstreaza ca instrumentele sale nu au baze stabile, putand fi supuse oricand interpretarii.
Discursul expansionist este mult mai vizibil in argumentarea raspandirii limbii moldovenesti. In ambele lucrari studiate se remarca preocuparea autorului de cartografiere a dispunerii spatiale a limbii. Conform respectivelor harti, limba moldoveneasca cuprinde un teritoriu extrem de vast, care include pe langa judetele din Basarabia, Bucovina si Moldova din granitele Romaniei si judetele din jumatatea de nord-est a Transilvaniei: Harghita, Covasna, Mures, Bistrita-Nasaud28. Drept exemplu, este relatata raspandirea cuvantului „curechi“ in jumatatea de nord a tarii, ca element de atestare a limbii moldovenesti.
Ambele metode de definire a spatiului identitar pot fi considerate, intr-un anumit moment al dezbaterii, drept stiintifice. Apartenenta unui spatiu din afara granitelor statului national la comuniunea de cultura nu este o metoda inventata de Vasile Stati. Nationalismul clasic de tip german, etnic, respinge legitimitatea unor state „zise nationale“, cum ar fi Belgia sau Elvetia, tocmai datorita criteriului apartenentei locuitorilor la spatii etnico-lingvistice caracteristice statelor din jur. Daca argumentatia este bine facuta, oricand se pot ridica pretentii de unificare a Moldovei vest-prutene la statul national Republica Moldova. Insa absenta receptivitatii in spatiul revendicat face ca teza lui Vasile Stati sa cada, deocamdata, in derizoriu. O alta ipoteza eronata de lucru a autorului este utilizarea hartilor lingvistice, intrucat este trecuta cu vedere existenta populatiei vorbitoare de limba maghiara din judetele Harghita si Covasna. Totodata, se utilizeaza gresit criteriul cuvintelor comune in spatiul revendicat, deoarece lingvistii au demonstrat ca formele lexicale se dezvolta pe linie orizontala si nu verticala.
Pornind de la studiul unor lucrari considerate a fi inspirate din ideologia de stanga, ajungem la concluzia ca am realizat o abordare marxista a subiectului. Consideram ca singura contributie stiintifica adusa in lucrarea de fata este realizarea unei scheme a identitatii nationale moldovenesti. Specificand ca suntem departe de a fi adeptii legitatii in istorie, putem atrage atentia asupra faptului ca sablonul utilizat de Vasile Stati in lucrarile sale poate fi oricand adaugit si imbunatatit, ceea ce ar putea servi intereselor nationalismului moldovenesc, de inspiratie antiromaneasca. Daca istoricii romani doresc sa demonstreze lipsa de substanta a unor astfel de preocupari stiintifice, trebuie sa o faca demontand punct cu punct argumentele aduse, si nu apeland la o retorica cu nuante polemice.
De asemenea, dorim sa precizam ca suntem in stadiul unor consideratii preliminare, atat din perspectiva surselor utilizate, cat si a bibliografiei de specialitate. Sursele folosite in momentul de fata sunt de data recenta, respectiv Istoria Moldovei1 si Dictionarul moldovenesc-romanesc2, ambele lucrari editate la Chisinau, sub semnatura filologului si istoricului Vasile Stati. Instrumentele de analiza problematica le-am identificat in lucrarile a doi specialisti ai domeniului, respectiv Eric Hobsbawn – „Natiuni si nationalism din 1780 si pana in prezent“ si Anne-Marie Thiesse – „Crearea identitatilor nationale in Europa“.
In aceasta faza dorim sa demonstram ca publicarea unor astfel de materiale, aparute sub egida Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, nu constituie simple tentative de creare a unei ideologii politice la Chisinau. Astfel ca, nu putem trece neobservat faptul ca aparitia unei istorii alternative a statului dintre Prut si Nistru3 a fost urmata de publicarea unui dictionar moldovenesc-romanesc. In consecinta, identificam o schema metodologica de definire a unei natiuni, care are la baza fundamente teoretice clasice ale nationalismului, avand ca miza demonstrarea existentei „moldovenilor“ si a „limbii moldovenesti“. In continuare, vom pune accent pe interpretarea data de autor, intervenind cat mai putin in polemicile legate de veridicitatea afirmatiilor.
In cele doua lucrari, Vasile Stati foloseste ca metodologie instrumentele nationalismului clasic, cu care s-a operat preponderent in secolul al XIX-lea. Preocuparile sale se leaga de aspecte ale definirii si identificarii unei natiuni, si nu de accelerare a potentialului sau creator, asa cum s-a intamplat in anii 1930-1940. Voluntar sau inconstient, autorul parcurge cele trei etape pe care Eric Hobsbawn le identifica ca fundament al construirii unei natiuni:
· asocierea istorica a poporului cu un stat actual sau cu o oarecare traditie istorica;
· existenta unei elite culturale cu vechi traditii, si cu o limba populara scrisa, in documente literare sau administrative;
· capacitatea de a cuceri4.
Identificarea stramosilor. Aceasta etapa se regaseste in toate incercarile de definire a unei natiuni. De cele mai multe ori, existenta unor predecesori este foarte greu de documentat pe criterii stiintifice, si tocmai de aceea sunt inventati. Se constata uneori o competitie privind paternitatea unor stramosi cu trecut glorios, mai ales in cazul statelor noi aparute, desprinse dintr-un spatiu mai larg5.
Definirea spatiului il preocupa pe Vasile Stati inca din studiile introductive ale celor doua lucrari. Pentru el, „Moldova“ nu este un termen abstract – de la Est sau Vest de Prut. Se foloseste termenul in intelesul sau primordial, de spatiu Extra-carpatic si Vest-nistrean. Evita cat poate de mult sa vorbeasca despre Republica Moldova si refuza sa accepte termenul Basarabia, intrucat Moldova este un teritoriu atestat inca din evul mediu, modificat spatial doar de interventii politice. Aceasta acceptiune este intalnita si la istoricii romani, insa dintr-o perspectiva total opusa scopurilor lui Vasile Stati.
Competitia pentru stramosi debuteaza la inceputul mileniului crestin, considerandu-i pe geti premergatorii natiunii moldovenesti. Apelul lui Vasile Stati la geti nu este intamplator, intrucat intervine sa precizeze ca dacii sunt o realitate a spatiului intra- si sud-carpatic, fara a avea vreo legatura de rudenie cu vecinii lor geti. In consecinta, autorul identifica primul abuz al istoriografiei romanesti, care include in „arborele genealogic“ al natiunii si aceasta populatie antica. Getii nu sunt desemnati intamplator ascendentii moldovenilor. Fiind o populatie estica in spatiul carpato-danubiano-pontic, nu ar fi fost inclusi in provinciile organizate la nord de Dunare de Roma, evitand astfel sa poarte, dupa expresia autorului, „lanturile romane“6. Astfel ca, se lucreaza cu o populatie „pura“ din punct de vedere etnic, dar care trebuia pana la urma romanizata. In opinia autorului romanizarea are exclusiv aspecte culturale, si nicidecum amestec etnic, realizandu-se prin patrunderi de populatii getice in fostul spatiu provincial roman vecin. Acest schimb cultural, care a fost insotit de lipsa interactiunii genetice, s-ar fi sfarsit in secolul VI, prin invazia avarilor, care ar fi taiat posibilitatile de comunicare, prin instalarea intre Curbura Carpatilor si Dunare. Imposibilitatea interactiunii dintre cele doua populatii romanizate de la nord de Dunare a fost compensata, in opinia lui Vasile Stati, de bunele relatii cu popoarele estice, cultivate de stramosii moldovenilor inca din secolul al II-lea7. Astfel ca, in opinia autorului interactiunea cu populatiile est-nistrene este continua si ireversibila, facand parte din check-list-ul identitar8. In acest context, momentul de gratie este reprezentat de instalarea slavilor, prezentati ca fiind o populatie pasnica de agricultori, cu rol civilizator in regiune. Evul mediu moldovenesc este asadar dominat, in opinia autorului, de contactul cu statele slave, si nicidecum cu celalalt stat romanic dintre Dunare si Carpati. Apartenenta institutiilor statale la modelul est-slav ii ofera autorului criterii de justificare a discursului sau9.
Intrucat in debutul expunerii noastre am facut apel la obiectivitate, nu putem observa existenta unor elemente de disputa istoriografica. In primul rand, consideram ca stadiul actual al cercetarii nu a lamurit pe deplin problematica romanizarii intregului spatiu locuit de vorbitorii limbii romanice de est. In special chestiunea continuitatii a ridicat serioase semne de intrebare, in prezent efectuandu-se o reevaluare a discursului oficial, care nu a fost definitivata si publicata. In al treilea rand, unitatea est-romanicilor in evul mediu ridica probleme de veridicitate, avand in vedere sistemul politicii externe al statelor Moldova si Valahia, cat si interactiunile culturale cu statele vecine (a se avea aici in vedere modelul ecleziastic utilizat in cele doua cazuri).
Tot ceea ce putem observa deocamdata este ca Vasile Stati a folosit criterii bine structurate de definire a natiunii, interpretarea lui respectand unele norme metodologice. Contestarea rationamentului poate fi facuta pe aceleasi baze, si nicidecum prin negarea absoluta a observatiilor sale.
Dupa ce este dezbatuta chestiunea stramosilor, autorul se va ocupa de identificarea check-list-ului identitar al moldovenilor. Punctul de pornire este de asemenea clasic pentru spatiul european, facandu-se apel la traditia folclorica10. Balada „Miorita“ ii va oferi autorului atestarea istorica a termenului de moldovean, plasand-o in secolul al XIII-lea. El foloseste acest mit, comun si spatiului cultural romanesc, extragand doar informatiile de care are nevoie in constructia sa.
Simbolul central al check-list-ului identitar este voevodul secolului al XV-lea Stefan, pe care istoriografia romaneasca il numeste „cel Mare“, dar pe care Vasile Stati il introduce intr-o lista monarhica de inspiratie occidentala, denumindu-l „al III-lea“. De fapt, dupa 1991 Stefan cel Mare / al III-lea a este plasat in centrul mitologiei de peste Prut, atat prin ridicarea unei statui in centru capitalei, Chisinau, denumirii bulevardului principal din acelasi oras cu numele sau, cat si prin simbolistica monetara, prin care voevodul apare pe toate bancnotele, de la 1 la 500 lei. Vasile Stati are o alta viziune despre politica interna si externa a lui Stefan decat istoriografia romaneasca, intrucat il aseaza intr-un sistem de aliante si relatii exclusiv cu lumea slava. Stefan ar fi fost in permanenta in conflict cu voevozii munteni, care i-au ajutat pe otomani sa-l „mazileasca“. Dupa disparitia voevodului conflictul ar fi fost mostenit de toti domnii moldoveni, conturandu-se o ideologie anti-valaha11.
Momentul 1812 este plasat de Vasile Stati anterior unor agresiuni continue ale domnilor munteni, cea mai importanta situandu-se la sfarsitul secolului al XVI-lea, prin „invazia“ lui Mihai Viteazul. In contextul evolutiei istorice a statului medieval Moldova, anexarea judetelor de la est de Prut, sustine Vasile Stati, n-a constituit decat un act „perfect legitim“, deoarece tarul i-a „eliberat“ pe moldovenii crestini de sub „jugul“ turcesc12. Efectele acestui eveniment istoric sunt considerate benefice, atata timp cat dezvoltarea ulterioara a judetelor anexate ar fi fost superioara celor ramase statului autonom Moldova13. Pentru autor, istoria Moldovei se leaga fundamental de acest „act modernizator“, asupra caruia istoriografia romaneasca nu are nici un drept de contestare, intrucat teritoriul respectiv era parte a Imperiului Otoman si nu a Romaniei. Intrucat un stat roman se fondeaza in 1859 si capata recunoastere internationala abia in 1878, orice fel de comentarii sunt considerate simple speculatii, fara legitimare juridica.
Autorul este de parere ca desi natiunea moldoveneasca se va dezvolta in state diferite, va fi unitara, deoarece la 1812 era deja formata si existau monumente de cultura scrisa: „Polemicul manastirii Bistrita“, „Cronica lui Macarie“, „Letopisetul Tarii Moldovei“ de Grigore Ureche etc14. Interesant este faptul ca „phanteonul national” invoca personalitati revendicate in mare parte, la modul cel mai serios, si de cultura romana: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, Calistrat Hogas, Gh. V. Madan, Ion Druta, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici, Nicolae Labis, V. Teleuca, Grigore Vieru15. Apartenenta autorilor est-carpatici la cultura moderna romaneasca este aspru criticata. De exemplu, Mihai Eminescu, caruia i se recunoaste contributia monumentala la mostenirea culturala a moldovenilor, se face vinovat ca s-a vandut pentru un pumn de bani ziarului „Romanul“ si Partidului Conservator, publicand articole revansarde, nationaliste16.
Folosind metode consacrate ale nationalismului clasic, Vasile Stati creeaza oarecum o natiune in sensul modern al cuvantului. Dar totusi, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca statele medievale sunt elemente politice folosite pentru argumentarea identitatii nationale si nu neaparat creatoare de state moderne. A doua problema ce dorim sa o ridicam aici se leaga de argumentatia folosita in tratarea momentului 1812. Putem oare, din punct de vedere istoric, sa contestam tratatul semnat intre Imperiul Otoman si cel Tarist? Suntem de parere ca istoriografia romana inca nu a prezentat concret statutul pe care il aveau Tarile Romane in cadrul Imperiului Otoman si propunem o meditatie asupra argumentelor folosite aici de autor.
Pornind de la premisa ca a demonstrat ca la sfarsitul epocii moderne exista o natiune si o cultura moldoveneasca, Vasile Stati, in finalul „Istoriei Moldovei“, apreciaza ca in perioada 1918-1940 s-a desfasurat o agresiune a statului roman17, eliberarea venind din nou de la rasarit. Dupa 1991 statul moldovenesc poate in sfarsit sa-si gestioneze autonom existenta si tocmai de aceea autorul sustine ca incearca, prin respectiva lucrare, sa stabileasca niste puncte de reper in studierea istoriei proprii.
Problematica limbii nationale necesita cele mai serioase si atente criterii de analiza din par-tea istoricului. Dupa cum am specificat in clasificarea de la inceputul prezentarii noastre, un al doilea element in existenta unei natiuni este limba proprie. Traditional, exponentii culturii scrise identifica un idiom cat mai apropiat de celelalte variante ale limbii dintr-un spatiu ce se doreste a deveni national, transformand-l intr-o limba comuna, care urmeaza a fi si limba de studiu in scoala18. Acest model, consacrat de teoreticienii francezi ai nationalismului, nu se poate aplica intotdeauna la toate spatiile. Perpetuarea dialectelor sau graiurilor locale a fost o realitate curenta in secolul al XIX-lea, ca un gest de protest fata de intentiile centraliste, neasimilate integral19. Interventia politicului20 este hotaratoare in acest caz, mai ales cand exista miscari separatiste sau traditionaliste.
Ideea „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ porneste cam de la aceleasi principii teoretice. in „Cuvantul inainte“21, colegiul redactional specifica faptul ca se observa dupa 1991 patrunderea unui fond important de neologisme (datorate contactului cu lumea occidentala), cat si a modelului romanesc de limba (prin dictionare ortografice, de sinonime, omonime, bilingve). Acesta, colegiul, nu contesta rolul pozitiv al acestor realitati, insa observa ca se pierde interesul pentru limba poporului (Volk).
In continuare, vom fi atenti sa observam nu cat de stiintific este criteriul de identificare a unei limbi moldovenesti, cat mai ales a modului cum este argumentata existenta acesteia.
Importanta, pentru studiul de fata, nu este analiza fondului de cuvinte relatat (nu suntem lingvisti), ci expunerea de motive a autorului. Desi uneori acesta foloseste afirmatii complet eronate, are momente cand ramane in cadrul discursului stiintific, explicand rostul dictionarului din ratiuni lingvistice. Demersul sau este ghidat de constatarea a doua ipostaze ale idiomului moldovenesc:
· limba nationala a poporului moldovenesc: totalitatea graiurilor, variantelor de vorbire moldoveneasca actuale;
· limba moldoveneasca literara contemporana, comuna si romanilor22.
In acest moment intelegem argumentatia autorului, intrucat, din analiza documentelor oficiale si a presei din Republica Moldova nu deducem nici o diferenta intre limba romana si asa-zisa limba moldoveneasca (denumire cu care apare limba de stat in Constitutie).
Modelul desprinderii de o limba-mama comuna este cvasicunoscut in Europa: cazul galez, scotian, basc, catalan etc. In aceste cazuri vest-occidentale se pare, dupa cum relateaza lucrarile consultate, ca sa se impune un studiu amanuntit pe limbile locale. Insa in cazul unor limbi din Europa de Est, cum ar fi croata sau moldoveneasca, vom vedea ca se creeaza unele structuri in afara criteriului stiintific, din ratiuni politice.
Ca si natiunea moldoveneasca, limba moldoveneasca este atesta de autor de timpuriu, prin intermediul barzilor, care ar fi purtat traditia arhaica prin balada „Miorita“23. Dezvoltandu-se separat in fostul spatiu al romanitatii orientale, ar face parte din categoria limbilor romanice de rasarit, alaturi de dalmata (astazi disparuta) si romana24. Intrucat s-a dezvoltat intr-un teritoriu neguvernat de populatia locala, ar fi fost dezvoltata in randul populatiei de rand (Volk), pierzandu-se astfel, prin forma ei literara promovata de limba romana, esenta primordiala.
Sursele „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ sunt in majoritate publicatii editate de forurile stiintifice romanesti, ceea ce demonstreaza fragilitatea instrumentelor cu care lucreaza Vasile Stati in aceasta problematica:
·„Dictionarul limbii romane literare contemporane“, vol. I-IV, Bucuresti, 1955-1957;
·„Dictionarul universal al limbii romane“ de L. saineanu, ed. A VIII-a, 1929;
·„Dictionarul limbii romane din trecut si pana astazi“, de I. A. Candrea, Bucuresti, 193125.
Punctul de referinta pentru definirea deosebirilor intre limba romana si cea moldoveneasca este editia „Dictionarului Explicativ al Limbii Romane“ (in continuare DEX) din 1998, in care sunt „strangulate“ (dupa expresia lui Vasile Stati) peste 10.000 de cuvinte apartinand „limbii moldovenesti“26. Identificarea cuvintelor ce nu apar in DEX si ar fi specifice limbii moldovenesti s-a realizat prin studiile asupra operelor scriitorilor nationali din regiunea Moldovei, despre care am amintit anterior. Glosarele intocmite de editorii respectivilor autori (Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu etc.), in care sunt „talmacite“ pentru romani expresii cu nuanta locala moldoveneasca, sunt pentru Vasile Stati dovada incontestabila a existentei limbii moldovenesti. Pe langa cuvintele existente in aceste glosare, au mai fost gasite alte cateva mii, care au mentiunea Mold. sau Bucov. in sursele mai sus-mentionate. Asa ca, folosindu-se de faptul ca in dictionarele editate de institutiile de specialitate romanesti interbelice, si mai apoi in DEX-ul din 1998, expresiile utilizate de autorii din lista in dezbatere sunt clasificate fiind Mold. sau Bucov., Vasile Stati trage concluzia ca acestia nu fac parte din cultura romana, ci din cea „moldoveneasca“. Rezultanta acestei realitati este, pentru autorul lucrarii, existenta natiunii moldovenesti, purtatoare a culturii „moldovenesti“, mai sus demonstrate.
Cu toate ca intalnim elemente din afara criteriului stiintific, trebuie avuta in vedere posibilitatea perpetuarii unui astfel de rationament. Existenta a 19.000 de cuvinte in dictionarul studiat in lucrarea de fata ar putea crea, poate, unele simpatii de veridicitate. Opinia personala este ca nu ne aflam in fata unui dictionar bilingv, in sensul obisnuit al termenului, ci mai degraba avem un dictionar de regionalisme si arhaisme. In fapt, insusi autorul, la un moment dat, afirma ca dictionarul sau este si explicativ, intrucat lamureste sensul cuvantului care nu exista in limba romana27.
Desi autorul nu a reusit sa demonstreze existenta unei limbi „moldovenesti“, cu o structura gramaticala si lexicala diferita de cea romana, trebuie totusi inregistrat demersul sau de plasare intr-o schema a nationalismului clasic a moldovenismului. Publicarea acestui dictionar constituie o contributie in mediul stiintific, care trebuie tratata atent din punct de vedere istoriografic.
Cel de-al treilea element din schema identitara, referitor la capacitatea de a cuceri este invocat printr-o orientare a discursului istoric intr-o directie expansionista.
Asa cum s-a precizat mai sus, demersul autorului este in slujba intregului teritoriu care a apartinut in evul mediu statului Moldova, inclusiv judetele de pe actualul teritoriu al Romaniei. Istoria la care face apel Vasile Stati nu apartine nici Republicii Moldova si nici spatiului ce este asociat cu termenul de Basarabia. In discursul sau identificam o orientare spatiala si temporala cu radacini in statul medieval intemeiat de voevodul Bogdan. Aceasta ar fi o prima constatare privind discursul expansionist. Trebuie remarcat, inainte de a elabora unele concluzii, ca autorul nu este sustinut in nici un fel de corespondenti la vest de Prut, tentativa sa fiind temerara. Faptul ca apeleaza in clasificarea chech-list-ului identitar la oamenii de cultura comuni si culturii romane demonstreaza ca instrumentele sale nu au baze stabile, putand fi supuse oricand interpretarii.
Discursul expansionist este mult mai vizibil in argumentarea raspandirii limbii moldovenesti. In ambele lucrari studiate se remarca preocuparea autorului de cartografiere a dispunerii spatiale a limbii. Conform respectivelor harti, limba moldoveneasca cuprinde un teritoriu extrem de vast, care include pe langa judetele din Basarabia, Bucovina si Moldova din granitele Romaniei si judetele din jumatatea de nord-est a Transilvaniei: Harghita, Covasna, Mures, Bistrita-Nasaud28. Drept exemplu, este relatata raspandirea cuvantului „curechi“ in jumatatea de nord a tarii, ca element de atestare a limbii moldovenesti.
Ambele metode de definire a spatiului identitar pot fi considerate, intr-un anumit moment al dezbaterii, drept stiintifice. Apartenenta unui spatiu din afara granitelor statului national la comuniunea de cultura nu este o metoda inventata de Vasile Stati. Nationalismul clasic de tip german, etnic, respinge legitimitatea unor state „zise nationale“, cum ar fi Belgia sau Elvetia, tocmai datorita criteriului apartenentei locuitorilor la spatii etnico-lingvistice caracteristice statelor din jur. Daca argumentatia este bine facuta, oricand se pot ridica pretentii de unificare a Moldovei vest-prutene la statul national Republica Moldova. Insa absenta receptivitatii in spatiul revendicat face ca teza lui Vasile Stati sa cada, deocamdata, in derizoriu. O alta ipoteza eronata de lucru a autorului este utilizarea hartilor lingvistice, intrucat este trecuta cu vedere existenta populatiei vorbitoare de limba maghiara din judetele Harghita si Covasna. Totodata, se utilizeaza gresit criteriul cuvintelor comune in spatiul revendicat, deoarece lingvistii au demonstrat ca formele lexicale se dezvolta pe linie orizontala si nu verticala.
Pornind de la studiul unor lucrari considerate a fi inspirate din ideologia de stanga, ajungem la concluzia ca am realizat o abordare marxista a subiectului. Consideram ca singura contributie stiintifica adusa in lucrarea de fata este realizarea unei scheme a identitatii nationale moldovenesti. Specificand ca suntem departe de a fi adeptii legitatii in istorie, putem atrage atentia asupra faptului ca sablonul utilizat de Vasile Stati in lucrarile sale poate fi oricand adaugit si imbunatatit, ceea ce ar putea servi intereselor nationalismului moldovenesc, de inspiratie antiromaneasca. Daca istoricii romani doresc sa demonstreze lipsa de substanta a unor astfel de preocupari stiintifice, trebuie sa o faca demontand punct cu punct argumentele aduse, si nu apeland la o retorica cu nuante polemice.
NOTE
1 Stati, Vasile, Istoria Moldovei, Chisinau, Editura „Vivar-Editor“, 2002, 404 p.
2 Idem, Dictionar moldovenesc – românesc, Chisinau, Tipografia Centrala, 2003, 340 p.
3 Tiu, Ilarion, „«Antiromânismul» prin istorie“, în Dosarele Istoriei, nr. 3/2003, martie 2003, p. 12.
4 Hobsbwan, Eric, Natiuni si nationalism din 1780 si pâna in prezent, Chisinau, Editura Arc, 1997, p. 40-41.
5 Thiesse, Anne-Marie, Creare identitatilor nationale în Europa, Iasi, Editura Polirom, 2000, p. 8.
6 Stati, Vasile, Istoria…, p. 17-19.
7 Ibidem, p. 20.
8 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 9
9 Stati, Vasile, Istoria…, p. 25-29.
10 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 17-23.
11 Stati, Vasile, Istoria…, p. 63-83.
12 Ibidem, p. 231.
13 Ibidem, p. 237-240.
14 Ibidem, p. 9.
15 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 8-9.
16 Idem, Istoria…, p. 253-254.
17 Ibidem, p. 265.
18 Hobsbwan, Eric, op. cit., p. 53-54.
19 Ibidem, p. 61.
20 Ibidem, p. 74.
21 Sati, Vasile, Dictionar…, p. 3.
22 Ibidem, p. 9.
23 Ibidem, p. 5.
24 Ibidem, cop. 3.
25 Ibidem, p. 11.
26 Ibidem, p. 12.
27 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 11.
28 Stati, Vasile, Istoria…, p. 367; Idem, Dictionar…, cop. 2.
1 Stati, Vasile, Istoria Moldovei, Chisinau, Editura „Vivar-Editor“, 2002, 404 p.
2 Idem, Dictionar moldovenesc – românesc, Chisinau, Tipografia Centrala, 2003, 340 p.
3 Tiu, Ilarion, „«Antiromânismul» prin istorie“, în Dosarele Istoriei, nr. 3/2003, martie 2003, p. 12.
4 Hobsbwan, Eric, Natiuni si nationalism din 1780 si pâna in prezent, Chisinau, Editura Arc, 1997, p. 40-41.
5 Thiesse, Anne-Marie, Creare identitatilor nationale în Europa, Iasi, Editura Polirom, 2000, p. 8.
6 Stati, Vasile, Istoria…, p. 17-19.
7 Ibidem, p. 20.
8 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 9
9 Stati, Vasile, Istoria…, p. 25-29.
10 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 17-23.
11 Stati, Vasile, Istoria…, p. 63-83.
12 Ibidem, p. 231.
13 Ibidem, p. 237-240.
14 Ibidem, p. 9.
15 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 8-9.
16 Idem, Istoria…, p. 253-254.
17 Ibidem, p. 265.
18 Hobsbwan, Eric, op. cit., p. 53-54.
19 Ibidem, p. 61.
20 Ibidem, p. 74.
21 Sati, Vasile, Dictionar…, p. 3.
22 Ibidem, p. 9.
23 Ibidem, p. 5.
24 Ibidem, cop. 3.
25 Ibidem, p. 11.
26 Ibidem, p. 12.
27 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 11.
28 Stati, Vasile, Istoria…, p. 367; Idem, Dictionar…, cop. 2.
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu