Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Corneliu LEU

CADAVRUL DIN FEREASTRĂ

Figura domnitorului mort așezat în tron în fața ferestrii, ca să-l vadă mulțimea că nu s-a trecut, ci încă ocârmuiește, are ceva datări și onomastici menționate în cronicile bucureștene; dar se repetă totuși, fantomatic, circulând de mai multe ori între Curtea Veche și Cotroceni. Astfel ajunge, iată, până-n zilele noastre!

Ca dovadă chiar succesiunea evenimentelor care trebuie să aibă loc astăzi, luni 27 Gustar: Citirea deciziei care îmbălsămează și, apoi, așezarea cadavrului în văzul lumii, la fereastra Cotrocenilor.

Nu, să nu credeți că fac vreo prostie, ca domnul Predescu, dând prilej vreunei tinere infidele să mă dea în judecată. Pamfletul meu are adresa precisă și certă: Cadavrul Securității este, după părerea mea, cel care va fi pus în fereastra respectivă, în același scop ca și cel istoric: De a atrage atenția Divanului adunat să aleagă altă Domnie, că cea veche nu s-a săvârșit încă de pe fața pământului, că ea mai stă în tron și, indiferent de ce-ar pohti dumnealor boierii din Divan, își va exercita voința de a-și lăsa urmaș un mădular care să-l continue ca nărav și să-i continue familia politică a fărădelegilor.     

Ce argumente am ca să probez că e cadavrul binecunoscutului nostru aparat de opresiune și nicidecum al altcuiva?... Semnalez cititorului unele probe ADN, zic eu, inconfundabile, pe care le poate găsi în cronicile ultimelor legislaturi de mandat prezidențial, tot așa cum istoria cu hoitul la geam o găsim în cronicile ultimelor veacuri:

O probă o constituie preocuparea particulară, moștenită din practicile instituției evocate, sau deprinsă prin practici în interiorul ei, a alcătuirii de dosare pentru adversari și nu numai, cu  care, în anumite situații, să izolezi sau să șantajezi, să-ți asiguri dictatul politic, să poți arăta pisica celor care ar încerca să te contracareze, să te contrazică, sau să te trădeze. Preocupare care, din particulară și ca simplă amprentă a unui urât caracter personal de turnător sau de torționar, odată cu legislaturile respective a devenit preocupare de stat, folosind instituții de stat sau instigându-le întru aceasta în cadrul obligațiilor lor bugetare. Asiduitatea punerii în practică a unor asemenea politici de amenințare a opoziției și de manipulare a puterilor din stat prin manevre oculte, cu diversiuni față de regresul economic și pauperizarea populației, unica preocupare fiind cultivarea consecventă a dezinformării electoratului și încurajării la necinste a clientelei, probează reabilitarea aroganței dictatoriale a aparatului comunist. Astfel, singura probă care nu corespunde ADN-ului respectiv, ci își are  proveniența în corciri mai recente, este cea care metabolizează subminarea perseverentă a economiei naționale, prin cromozomi alterați mafiot în procesul globalizării.

       Dar o altă probă, vizibilă încă de la începutul mandatelor respective, este jocul de picioare care, ani întregi la rând atrăgea președinția numai la bilanțuri ale MAI, ale Procuraturii, ale Justiției, ale Serviciilor, ale tot ce se curățase democratic de urmele aparatului de represiune. Insistența vizitelor, atenției, atracției prin salarii, total disproporționată față de alte departamente, ne sugera clar suspiciunea unei nostalgii după un asemenea aparat care ar fi putut consolida oricând puterea personală. Și, de ce nu, speranța descoperirii unor sechele rămase, pentru creionarea unei sau unor instituții asemănătoare, ceva mai cosmetizate european, dar folositoare politicilor evidente de concentrare a puterii prin interveții personale în probleme pe care orânduirea noastră le distribuie democratic diferitelor instituții ale statului. Ba, mai mult, suspiciunea aceasta a început a fi confirmată atunci când, apărând ecouri cu adevărat democratice în asemenea organisme, macazul prezidențial s-a schimbat brusc, ajungând la imputări și la acuze pentru salariile prea mari, ca și cum, cu obiceiul caracteristic exprimării în mai multe ocazii, ar fi atras atenția: „Pentru ce v-am plătit? Pentru ce v-am numit în asemenea funcții grase?!”...  

Pentru ce i-a numit? Prezint în paranteză o probă suplimentară chiar prin istoria acestei suite de articole pe care am inaugurat-o începând din ziua următoare referendumului, când publicam în primul articol reclamația mea privind niște nereguli electorale, înregistrată la MAI si la BEC în 29 iulie. Din acest motiv, nu am fost printre cei care au acuzat intervențiile ulterioare ale procuraturii, așteptând să vină și la mine spre a începe ancheta sau a-mi confirma mărturia. S-au dus până și la biserici, unde erau totalmente nechemați; dar la mine, care-i chemasem, n-au venit. De ce? Rog cititorul să dea înapoi până la 30 iulie colecția acestei publicații și să vadă ce reclam în articolul intitulat „ Despre redescoperirea democrației (1)”. Reclam susținerea de către o anumită primărie a boicotului la care incita cel care le atrage procurorilor atenția că el i-a numit.

Inchid însă paranteza subiectivă și ajung la o a treia probă de bază. Proba produsă recent în văzul întregii națiuni, prin faptul că asemenea antidemocratice intenții s-au dovedit posibil de realizat, dacă nu de un aparat, măcar de o instalație mai mică, construită în umbră și căreia i s-au putut trage sforile tot din umbră, găsindu-se, în plină Europă anticomunistă, asemenea sechele considerate formal incapabile de a se mai impune. Din resturile năravurilor vechi, care nu s-au eradicat „uber alles” – ca să folosim graiul Doamnei Merkel - iată că manifestele intenții totalitariste au reușit să-și facă o jucărie proprie. Poate mai modestă, artizanală, din elemente oarecum disparate și cu simbriași mai modești, fără vechea puternică energie a urii și terorii bolșevice, dar alimentată, totuși, prin sursele unor coțcării mafiote, cât a putea fi eficientă la mici găinării dictatoriale. Prin asta s-a văzut succesul eforturilor consecvent-perfide făcute de Traian Băsescu în politica reconstituirii, din elementele admise de Constituția Statului de Drept, a unui cât de mic aparat represiv folositor intențiilor sale. 

Dar jur pe ce vreți că nu e vina lui. El vine acum la Cotroceni doar ca urmașul ereditar, poate chiar minor și lipsit de responsabilitate, infantil mădular  prin care, în ciuda Divanului care tot caută un boier mai ca lumea, familia decedatului face pe dracu-n patru să-și mai salveze din privilegiile de pe lângă spațiul Schengen, ca înainte cele de pe lângă Înalta Poartă. Cadavrul așezat în fereastră ca să impresioneze amenințând că ar mai putea fi viu, este cel menționat clar de la bun început: Poartă la șapca albastră vechea stemă cu stea în cinci colțuri și are decret de înființare parafat doar pentru „Republica Socialistă România”.