Imitația, Tranziția, Grupurile de interese

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Sursa citatului :

Silviu Cerna

http://www.ecol.ro/content/tranzitia-si-grupurile-de-interese

«În primăvara anului 2009, România a obţinut un ajutor vital din partea FMI şi UE pentru a surmonta criza economică. Guvernul a evitat încetarea plăţilor, însă nu a profitat de răgazul acordat de marile puteri democratice, cu care, pentru prima oară în istoria sa, România este aliată, pentru a continua transformarea economiei şi a reforma statul.»

România a mai fost aliată cu aceste MPD-uri («Marile Puteri Democratice»), nu e prima dată, cum afrmă cu pripire autorele textului din care citez. Ce folos, aplicarea metodelor de căutare a rentei este chiar consecința acestei alinațe. Nu economia românească a inventat metodele, bandiții le-au preluat de la bandiții din MPD-uri, MPD s-ar putea traduce Marile Puteri ale Devalizării. (Dan Culcer)

«O analiză lucidă, informată şi echilibrată a cauzelor acestor evoluţii contradictorii ale economiei şi societăţii româneşti este oferită de T. Gallagher, într-o lucrare recentă, intitulată: Deceniul pierdut al României. Mirajul integrării europene după anul 2000 (Gallagher 2010). Conform amplei şi documentatei demonstraţii a autorului, încetinirea sau chiar oprirea reformelor economice, administrative, legislative şi politice, după intrarea în UE, este consecinţa acţiunii elitei româneşti foarte versate în privinţa simulării schimbării. Această elită a adoptat o mare parte a aquis-ului comunitar şi a vocabularului european, însă, aceste achiziţii nu sunt decât artificii menite să-i convingă pe eurocraţi că România a iniţiat un proces de însuşire a normelor şi valorilor europene. Din comoditate sau incompetenţă, principalele organisme ale UE au acceptat treptat, în bună măsură, comportamentul şi explicaţiile elitei autohtone. Rezultatul a fost că în loc să se producă un proces de europenizare, a avut loc un proces de eurobalcanizare (Gallagher 2010, 3). Astfel, România a asimilat legile şi valorile UE la nivel superficial sau declarativ, iar, în realitate, unele dintre trăsăturile clasice ale politicii balcanice, în care grupuri restrânse îşi impun voinţa asupra întregii societăţi, nu numai că au fost perpetuate, ci au fost şi consolidate ca urmare a aderării României la UE (Gallagher 2010, 3-4).
Strălucita analiză pe care T. Gallagher o face modului paradoxal în care România se integrează în UE constituie o bună ilustrare a teoriei economice a grupurilor de interese (căutării de rente, rent-seeking). Această teorie a fost elaborată de G. Tullock (1967, 224-232), care a identificat fenomenul în cazul monopolurilor, iar apoi a fost dezvoltată, printre alţii, de A. Krueger (1974, 291-303), care a inventat sintagma.
Conform acestei teorii, fenomenul căutării de rentă constă în obţinerea unui câştig prin manipularea şi exploatarea mediului economic şi politic, mai degrabă decât printr-o activitate economică susceptibilă să sporească avuţia naţională. Termenul “rentă” are aici un alt sens decât cel din analiza economică tradiţională. Renta însuşită de grupurile de interese nu este una naturală, în sensul că nu este exterioară acţiunii umane, cum ar fi renta funciară, analizată de A. Smith şi de D. Ricardo.[1] Dimpotrivă, câştigul este un produs al legislaţiei, iar, ca urmare, este creat de stat. De aceea, există o deosebire între încercarea de a obţine profit şi căutarea de rentă. Prima urmăreşte obţinerea unui câştig din faptul că beneficiul marginal al unei activităţi este mai mare decât costul marginal privat; încercarea de a obţine profit dă naştere unei externalităţi de care beneficiază întreaga societate. A doua, dimpotivă, creează un beneficiu privat mai mare decât beneficiul social marginal. După cum arată J. Bhagwati (1982, 988-1002), în acest caz, capitalul este folosit într-o activitate care nu produce nimic (activităţi de căutare de profit direct improductive, Directly Unproductive Profits seeking activities).»

Bătălia dintre sincronism și protocronism. Dacă protocronismul nu ar fi fost preluat și instrumentalizat de ideologia oficială a național-comunismului nu exista nici un motiv ca această orientare să fie tratată cu dispreț. În loc să considerăm protocronismul ca o erezie, pe baza acaparării tezelor și rezultatelor sale valide sau ipotezelor sale, de către doctrinari oficioși ai național comunismului, ca o teorie închisă și dogmatizată, sau un produs de propagandă, ar fi mai util și inteligent să recuperăm esența fenomenului, adică deschiderea unui domeniu de cercetare al unei perioade insuficient cunoscută din cultura română.
Dacă sincronizarea a avut rosturile ei în secolul al XIX-lea și efectele ei benefice pot fi recunoscute, nu se poate demonstra că prin ritmul adoptat de acest proces de implantare a unor ideologii și practici economice occidentale, societatea românească ar fi avut neapărat doar de câștigat. Argumentul fluturat mereu de lăudătorii sincronizării, și deci și de adepţii incondiționali ai practicilor și teoriilor sincronismului —o variantă a liberalismului— se reduce declararea caracterului ineluctabil al acestor procese, ca și cum ceea ce s-a întâmplat undeva la Vest ar trebui să se întâmple și undeva la Est, prin import. Adaptarea, localizarea nu sunt luate suficient în considerare. Într-o cultură care a suferit și suferă de un complex de inferioritate, protocronismul a avut toate defectele și slăbiciunile reacţiei care transformă complexul de inferioritate în complex de superioritate.
Nu vedem o diferenţă notabilă între teoriile și practicile importului de revoluţie comunistă, până la urmă o violentă formă a acculturației, și teoriile susţinute în secolul al XIX-lea de pașoptiștii români cei mai virulenți şi mai naivi. Desigur, revoluția burgheză a avut loc în România pe o perioadă mai lungă și a fost realizată aparent din interior, nu sub ocupaţie militară sovietică. Dar caracterul ei distructiv nu poate fi ignorat. Secolul al XIX-lea merită o recitire culturală și mai ales politică și economică, înlăturarea pojghiţei de idei preconcepute și de teoretizări ulterioare ale faptului împlinit.
Societatea românească actuală ar avea nevoie de o desincronizarea coordonată, de o perioadă de autarhie, dependența excesivă dăunează reflexiei și găsirii unor soluții locale pentru probleme locale, aplicabile, manevră de descățare (contrariul lui a acăța, a lega de ) a vagoanelor româneşti de trenul care a luat o viteză prea mare și de parcare pe o linie secundară, pentru revizii și reparaţii, manevră uşurată evident de scăderea presiunii demografice interne .
E doar o imagine și nu putem în cadrul notei noastre argumenta și dezvolta această ipoteză doctrinară. În orice caz ea se bazează pe conceptele de organicitate și de ritm istoric, adică pe ideologia implicit sau explicit formulată de Mihai Eminescu, Vasile Conta, Vasile Pârvan, Aurel C. Popovici, Victor Jinga. O linie politică care nu a fost urmată până acum.
Dan Culcer