marți, 22 februarie 2011

ONU il acuza pe Kadhafi de genocid

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
Două întrebări. Cine a organizat această reacție în serie? Nu vi se par cunoscute elementele discursului de presă critic : acuza de genocid, prezența mercenarilor străini în represiune? Aceste element au fost folosite și în pregătirea de artilerie pentru eliminarea lui Ceaușescu. Cine are interesul ca să facă revoluție??
Titlul e fals, nu ONU îl acuză ci diplomații libieni, adică reprezentanții țării pe care o conduce. Este clar că e vorba de agenți întorși, cărora li s-a garantat imunitatea și sprijinul de către «organizatorii revoluției» și din care se vor recruta noii conducători al Libiei. Afacere clasată.
Cu prietenie, Dan Culcer

ONU il acuza pe Kadhafi de genocid

ONU il acuza pe Kadhafi de genocid
http://www.flickr.com/photos/opendemocracy/761769637/
Mai multi diplomati libieni acreditati la ONU au cerut, luni, armatei libiene sa inlăture regimul lui Muammar Kadhafi, "un tiran" pe care il acuza de genocid impotriva propriului popor.
 
Mai multi membri ai echipei diplomatice libiene, condusi de adjunctul ambasadorului libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, il acuza pe Kadhafi ca a facut apel la mercenari straini pentru a reprima manifestatiile si cer inchiderea spatiului aerian libian, potrivit MEDIAFAX.

"Tiranul Muammar Kadhafi a demonstrat clar, prin fiii sai, nivelul de ignoranta care ii caracterizeaza pe el si pe copiii lui si dispretul fata de Libia"
, se arata intr-un comunicat in limba araba al diplomatilor libieni.

Ei le cer militarilor libieni "indiferent de grad, sa se organizeze si sa plece catre Tripoli, pentru a taia capul sarpelui", si avertizeaza asupra "masacrului fara precedent" din Libia, unde regimul reprima violent manifestatiile de strada.

Diplomatii libieni au cerut tarilor din intreaga lume sa nu ii acorde azil lui Kadhafi si sa urmareasca toate transferurile de fonduri dinspre Libia. Dabbashi a citit declaratia la intrarea misiunii libiene la ONU, in apropierea unui portret al lui Muammar Kadhafi.

  • Ar trebui judecat de Curtea Penala Internationala

"Anuntam clar ca misiunea libiana (la ONU) este o misiune care apartine poporului libian si nu regimului. Regimul Kadhafi a inceput deja un genocid impotriva poporului libian", a spus el.

In timpul interventiei, Ibrahim Dabbashi era inconjurat de alti sase diplomati libieni, printre care nu se afla insa si ambasadorul Abdurrahman Shalgham.

Dabbashi declarase luni ca inlaturarea regimului de la Tripoli "nu este decat o chestiune de zile".


Diplomatii libieni au decis sa se delimiteze de guvernul de la Tripoli "din cauza agresiunilor detestabile ale regimului impotriva poporului libian", a declarat diplomatul Adam Tarbah, citat de Los Angeles Times. "Stim ca aceasta actiune ne pune in pericol familiile de acasa, dar ele se afla oricum in pericol", a adaugat el.

Seif al-Islam, fiul lui Muammar Kadhafi, a declarat duminica seara ca regimul "va lupta pana la ultimul glont" pentru a pune capat manifestatiilor. "A incitat la razboi civil (...) Este rusinos", a afirmat Tarbah.

Sute de persoane si-au pierdut viata in confruntarile dintre manifestanti si fortele de ordine libiene, conform bilanturilor anuntate de Human Rights Watch si Federatia International a Ligii Drepturilor Omului.

Niciun comentariu: