Pericolul legionar, un prieten imaginar
22 February 2011 # 2:34 # Corectitudine politică,
“Măicuţele de la Manastirea Petru Voda îi cântă părintelui Justin Parvu “Sfânta tinereţe legionară”.
N-aş fi ţinut să mă exprim a propos de acest subiect, dar mi-e din ce în ce mai greu să văd cum discuţia din spaţiul public derapează fără vreun efort real de explicare.
Aşadar, la mănăstirea Petru Voda s-au intonat cântece legionare în cel puţin două ocazii, şi anume în zilele în care Părintele Iustin Pârvu a împlinit 90, respectiv 92 de ani. Se presupune că măicuţele au făcut şi repetiţii, prin urmare hai să zicem că “Sfânta tinereţe legionară” s-a auzit de cel puţin 20 de ori în incinta mănăstirii.
De ce? Ce înseamnă asta?
Nu se poate răspunde la nici una din aceste întrebări fără un răspuns la întrebarea : Cine este Părintele Iustin Pârvu? Fără această din urma întrebare, avem fapte, dar nu avem context.
Părintele Iustin Pârvu nu este Biserica Ortodoxă Română. Mai mult decât atât, BOR este oripilată la ideea că ar putea fi confundată cu Părintele Pârvu sau cu mănăstirea pe care o pastoreşte pentru simplul fapt că radicalii nu au ce căuta la sânul vizibil al ortodoxiei româneşti. Pentru că este ok să existe foşti securişti şi turnători la conducerea BOR, dar un fost legionar, nu.
Facţiunile de stânga pe filon marxist din România pot să răsufle uşurate – există alţii mai excluşi şi mai prost înţeleşi decât ei.
Părintele Iustin Pârvu nu este nici Dan Puric, adică nu e un artist care a văzut lumina ortodoxiei şi care predică darurile de superioritate spirituală care chipurile ar copleşi poporul român încercat de soarta şi uitat de lume. Cărţile lui Iustin Pârvu nu se vând ca pâinea caldă în lansări simandicoase şi puţinele interviuri cu el nu încap pe TVR Cultural, cu atât mai puţin pe PRO TV sau pe Trinitas. Asta nu pentru că Părintele nu ar avea nimic interesant de spus şi nici pentru că ceea ce spune el nu este rezonabil, ci pentru că nimeni nu îşi asumă responsabilitatea de a transmite un mesaj condamnat din start la izolare.
Înainte de a-i aplica eticheta de legionar, o specie adusă pe cale de dispariţie de comunişti şi devenită ridicolă prin acţiunile epigonilor (v. Noua Dreapta din România), Părintele Iustin Pârvu este un om care a infundat inchisorile comuniste după instaurarea regimului sovietic în România. Într-o perioada istorica în care erai fie legionar, fie comunist, el a ales să fie legionar, ca majoritatea românilor care şi-au pus la vremea respectiva problema supravieţuirii morale şi mentale a unei populaţii în curs de colonizare sovietică. În 1945 existau câteva sute de comunişti, câteva mii de susţinători ai partidelor istorice (a căror voce s-a dovedit prea slabă ca să nu fie înăbuşită rapid de un bocanc stalinist în gură) şi câteva zeci de mii de simpatizanţi legionari care veneau din toate păturile sociale ale României de la acea vreme. După ’45, legionarismul nu a mai avut de-a face cu Sima sau Codreanu, ci a devenit singura celulă de rezistenţă românească împotriva sovietizării. Fraţiile legionare active din preajma instituţiilor de învăţământ româneşti au dat României grupurile de partizani care au luptat împotriva aberaţiei regimului lui Dej.
Părintele Iustin Parvu nu a suportat iadul închisorilor comuniste timp de 12 ani pentru că ar fi fost antisemit sau ucigaş de ministri, simist sau codrist, ci pentru că nu s-a dezis de un adevăr pe care generaţia actuală nu îl mai deţine în mod conştient. Părintele Iustin Pârvu a cântat imnuri legionare pentru că ăsta era singurul mod prin care îşi putea exprima identitatea – cea de român, într-o vreme în care această identitate naţională nu putea să o excludă pe cea de creştin. Ca preot, el a văzut în sovietizare un pericol pentru integritatea psihică şi morală a populaţiei din care făcea parte. O idee simplă, care l-a susţinut pe el, pe Petre Ţuţea şi pe alte zeci de mii de români îndeajuns de naivi şi de curajoşi încât să încerce să ţină piept tăvălugului istoriei. Aşa cum 40 de ani mai târziu, câteva mii de români au fost îndeajuns de naivi şi de curajoşi încât să se lase ciuruiţi pe străzile României comuniste. Erau şi ei legionari? sau doar revoluţionari?
Părintele Iustin Pârvu are peste 90 de ani. Şansele sunt să nu-l mai auzim mult timp vorbind despre identitate, despre spirit, despre pericolul lenei şi al prostiei, despre sfârşitul istoriei, despre îndobitocirea maselor şi despre controlul social care amuţeşte din ce în ce mai eficient orice voce lucidă. În curând, n-or să se mai cânte imnuri legionare unui bătrân naiv într-o mănăstire pe care BOR abia aşteaptă s-o elibereze de eretici. În sfârşit, ţara va fi liberă de legionari. Asta şi-a dorit Partidul Comunist, asta ne dorim şi noi, nu?
sursa: blogul Prietenul Imaginar
Comentariu : Asta și-o doresc și alții, cei care se îngrozesc de «blasfemia» evocată mai sus, solidarizându-se ca o turmă de oi cărora li se arată o blană de lup pentru a fi mai ușor dusă în țarc, de către ciobanii, păstorii educați în glorioasa tradiție globalizantă, neocominternistă, a lumii negustorilor și mercenarilor fără granițe.
Să ne amintim că, după această metodă, am fost îndemnați de cam aceiași să votăm Ion Iliescu de frică să nu vină C.V. Tudor președinte. În loc să se susțină și impună o altă soluție. Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu