Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Corpul Muncitoresc Legionar în mărturiile lui Constantin Teja şi Dumitru Groza

Published By Remus Tanasa On Wednesday, February 23rd 2011. Under Istorie  Tags: adevar istoric, Corpul Muncitoresc Legionar, Mişcarea Legionară  

Interviu cu Constantin Teja realizat de Lavinia Ivascu (10 mai 2000).

Nu stiu daca toata lumea stie de ce s-a infiintat acest corp legionar…Corneliu Zelea Codreanu, cand a vazut toate nedreptatile si ca toti muncitorii inclina spre comunism, pentru “dreptate sociala” – ceea ce era o minciuna dar oamenii nu stiau, se luau dupa promisiunile lor –, atuncea a infiintat Corpul Muncitoresc Legionar (25 octombrie 1936). Comandantul CML era inginerul George Clime, la origine tot macedo-roman. Dupa asasinarea lui George Clime, i-a luat locul Dumitru Groza. El facea parte din muncitorime, era tehnician la ora cand s-a incadrat in Miscarea Legionara si, intr-adevar, a organizat acest Corp Muncitoresc.

Ce activitate avea acest Corp Muncitoresc? Care erau scopurile sale?

Sa nu adere la comunism. Deci sa…sa-i castige pe muncitori de partea Miscarii Legionare…Exact! Ce vor sa faca cu muncitorii…si sa le explicau ce fac comunistii cu acesti muncitori: deci, unii muncesc, se dau peste cap, altul trage chiulul, si in loc sa ia salariu dupa munca lui, ia cel care trage chiulul. Asta e comunismul! Deci…sa aiba pentru toata lumea hrana…Pe cata vreme Miscarea Legionara spunea asa: muncitorul sa fie platit ca lumea si sa fie actionar la intreprinderea unde lucreaza, si atunci va munci cu drag, pentru ca acolo cresc si actiunile lui. Si…sa mearga pe strada nu incovoiat, gandindu-se ca nu-i ajung banii pentru incaltamintea si imbracamintea copiilor, ci sa mearga cum merge si neamtul, cu baston, imbracat bine pe strada. Iar taranul roman sa fie intrebat cat pamant poate sa munceasca cu familia lui fara sa-l vanda. I se da titlu de proprietate. Si muncitorii au inteles, ca drept dovada ca in fostul STB, Societatea Tramvaielor Bucuresti, erau toti legionari. Ei, deci asta era, ca sa nu se piarda acesti muncitori, deci sa se mearga pe linia pe care trebuie sa mearga, nu pe linia comunistilor care distrug bisericile, care iau avutul altora, facut cu sudoare. Deci unii oameni, cum erau cei de la tara, cumparau pamant pentru fete, ca sa le dea zestre. Deci ei nu mergeau la carciuma sa-si piarda timpul, ci munceau si cumparau pentru copiii lor. Ca sa vina comunismul sa ia si cenusa din vatra! Si in felul acesta muncitorii au inteles ca asta era adevarul.

Interviu cu Dumitru Groza realizat de Mariana Conovici, Virginia Calin si Octavian Silivestru (6 septembrie 1995).

Prima unitate in care am fost incadrat a fost Sectorul II Negru, sub sefia inginerului Aurel Serafim, asasinat la Ramnicu Sarat. In acest sector am activat pana in 1936, cand printr-un comunicat dat de Corneliu Zelea Codreanu, am aflat ca se infiinteaza in cadrul Miscarii Legionare un corp special, al muncitorilor. Eu, care aveam tangenta si de la Cugir, si de la Bucuresti cu mai multe intreprinderi din capitala, fiind procurist la o societate germana de articole electrice, am socotit  ca, intr-adevar, as putea sa aduc un aport mai mare idealului in care m-am angajat din frageda tinerete si m-am prezentat la sediul legionar din strada Gutenberg. Acolo am cunoscut pe inginerul Gheorghe Clime. I-am spus cine sunt si ca vreau sa activez in cadrul corpului nou-infiintat, Corpul Muncitoresc. Sigur ca am fost acceptat imediat, pentru ca aveam deja cativa ani de activitate legionara, deci eram cunoscut. Mi-a dat prima sarcina: sa iau contact cu fabrica de avioane din Bucuresti si sa infiintez acolo primele unitati. Mi-am luat acest angajament, am luat contact cu unii muncitori de-acolo…[…] si am infiintat primele cuiburi, printer primele din cadrul Corpului Muncitoresc Legionar. Aderenta muncitorilor, nu numai la fabrica de avioane, ci din toata capitala, era asa de mare, incat eu am reusit in cadrul acelei fabrici, unde nu era nici un legionar pana atunci, in timp de trei-patru luni de zile, sa formez o unitate foarte puternica de muncitori legionari.

Care credeti ca este secretul acestei reusite, sa-i zicem?

Secretul se intelege foarte bine din, hai sa zic, cateva sintagme din comunicatele date de catre Corneliu Zelea Codreanu: in Miscarea Legionara, muncitorii se vor bucura, bineinteles, de dreptate sociala, vor avea un pat mai moale, o paine mai alba, ei isi vor face legile care socotesc ei ca sunt mai potrivite pentru ei, in cadrul neamului insa, si nu impotriva neamului, si se vor conduce dupa aceste legi. Un mare efect l-a avut si imnul muncitorilor legionari care a aparut cam tot atunci, “La lupta muncitori”, al lui Radu Gyr, pe melodie de Nelu Manzzati. A avut un efect extraordinar! In scurt timp, acest Corp Muncitoresc Legionar a devenit una din cele mai puternice unitati, nu numai legionare, ci din toate partidele.

Datorita activitatii mele, promovarii in functiuni care in Miscarea Legionara sa faceau prin clasificare, adica cine depune o activitate mai mare, cine are mai multe zile de tabere – ca erau tabere de munca –, care erau o dovada mare de sacrificiu pentru Miscarea Legionara. Eu, timp de sase luni de zile, am iesit primul pe tara, cu unitatile mele, pe care le conduceam.

In cursul anului 1937 sigur ca am fost inaltat in grad, in grad de instructor legionar. Am fost numit definitiv, in urma rezultatelor activitatii mele, sef al Garnizoanei Muncitoresti pe Bucuresti. [...]

Practic, ce aveati dumnevoastra de facut ca sef al Garnizoanei Muncitoresti Bucuresti?

Sa tii sedinte, sa recrutezi oameni, sa cantam, sa marsaluim, sa le facem educatie legionara, asta misiune o aveam eu in calitatea pe care o aveam, de sef al Garnizoanei Muncitoresti Bucuresti. Dupa aceea am devenit comandantul intregului Corp, cand a fost ucis inginerul Clime.

Si aveati o evidenta a muncitorilor carea faceau parte din legiune?

Cum sa nu, sigur ca da…

Cam cati muncitori erau in legiune cand erati seful Garnizoanei Bucuresti?

Ei, atuncea, in 1937, eram in jur de 5-6000 numai in Bucuresti.

Cand ati fost comandantul Corpului Muncitoresc cam cat apreciati ca erau in tara?

Aproximativ vreo 20000…iar in 1940, cred ca erau peste 100000[...]. Deci, eu eram seful Garnizoanei Bucuresti. Asta a durat pana la desfiintarea partidelor politice de la noi din tara, in 1938, cand se intrezareau timpuri foarte grele pentru noi. Atunci, inginerul Clime care-si dadea seama ca o sa fie arestat, a fixat o ierarhie, cine urmeaza la comanda CML si primul dupa el, care sa ia comanda pe intreaga tara, a fost Ion Victor Vojen, comandant legionar. Al doilea, urmam eu. Al treilea era un avocat, Alexandru Pavelescu si altii.

“Miscarea Legionara va da muncitorimii mai mult decat un program , mai mult decat o paine mai alba , mai mult decat un pat mai bun.Ea va da muncitorimii dreptul de a se simti stapana peste tara , deopotriva cu toti ceilalti romani.Muncitorul va pasi cu pas de stapan, nu de rob ,pe strazile pline de lumini si luxuri pe unde astazi nu indrazneste sa isi ridice ochii in sus. Pentru prima data el va simti bucuria, mandria de a fi stapan, de a fi stapanul tarii lui…” Corneliu Zelea Codreanu.

Tara, Legiunea si Capitanul. Miscarea Legionara in documente de istorie orala; Mariana Conovici, Silvia Iliescu, Octavian Silivestru, ed. Humanitas, 2008.