miercuri, 23 februarie 2011

Istoria dezvaluita: STRICT SECRET, Dosarul 009 - Canibalismul în socialism. Din arhiva secreta a RSSM

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, convins că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Istoria dezvaluita: STRICT SECRET, Dosarul 009 - Canibalismul în socialism. Documente din arhiva secreta a RSSM


Ani negri în istoria noastră sunt de ajuns şi de rămas. De aceea, din start avertizez  cititorul nostru, că nu este vorba de anul 1812, cînd Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nu este vorba nici de anul 1940, cînd tot aceşti „eliberatori” numai că deja sovietici ne-au poposit a doua oară. Greşeşte cititorul dacă crede că se va vorbi de 1944, cînd tot „eliberatorii roşii” ne-au  făcut o vizită şi au tot uitat să se ducă pînă azi. Fără îndoială, la anii negri din istoria Moldovei se înscriau şi anii 1940, 1941, 1944, 1949 cînd sute de mii de familii de moldoveni (şi nu numai-n.a) au fost represaţi, torturaţi, omorăţi , schilodiţi, aruncaţi de vii în gropi cu var. Aceşti oameni sunt cu adevărat martiri ai neamului. Sigur, că anii nominalizaţi sunt ani tragici din istoria noastră, dar totuşi, nu pot fi comparaţi cu anul 1947, şi nu de aceea că acesta e anul cînd a fost organizată foamete de sovietici, dar, de aceea că RSSM a fost cuprinsă de canibalism în proporţii impunătoare. Mai mult  decît atît – întrebuinţarea în calitate de hrană a cadavrelor umane.
Este binecunoscut faptul că, foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor şi acţiunilor regimului sovietic. Oricît s-a străduit istoriografia comunistă să dea vina pe o moştenire a fascismului şi a „secetei din 1945 – 1946”, n-a izbutit să justifice politica antinaţională şi antiumană a regimului stalinist.
În 1946, cînd de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentară din RSSM a depăşit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la sută, a uleiului – cu 39,5, a cărnii – cu 32,5 , a conservelor – cu 101,9 procente. Acest lucru îl aflăm din sursa oficială – gazeta „Moldova Socialistă”, 1947 din 28 ianuarie. E clar că aceste produse  alimentare  proveneau din producţia achiziţionată de la ţărani şi se exporta în URSS, în timp ce producătorii din Moldova mureau de foame.
 Istoricul Anton Moraru în lucrarea „Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria 1812 – 1993” (Chişinău, 1995) scrie:
„Foametea care s-a abătut pe capul nostru odată cu venirea armatei roşii şi a puterii sovietice a fost una dintre cele mai îngrozitoare pagini din istoria basarabenilor. Numărul morţilor şi a distroficilor creştea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sănătăţii, dacă la 25 decembrie 1946 erau înregistraţi în RSSM 53 mii de bolnavi de distrofie, apoi la 1 februarie 1947 numărul lor crescuse pînă la 190 mii.
În timpul foametei din anii 1945 – 1947 în RSSM au decedat, doar din motive de subalimentaţie, peste 200 mii de oameni...”. Cîţiva istorici şi ziarişti harnici şi îndrăzneţi, care au studiat tema respectivă au publicat un şir întreg de articole şi cărţi. Printre aceştia se numără Ion Şişcanu, Larisa Turea, Ion Ţurcanu, Valeriu Pasat, Alexandru Moraru şi alţii.
Dl V. Pasat a publicat la Moscova o culegere de documente inedite, foarte importante pentru specialiştii ce studiază perioada 1940 – 1950 din istoria Moldovei  (vezi V.I.Pasat „Trudnîe straniţî istorii  Moldovî 1940 – 1950”, Izd. „Terra” Moskva 1994). Tot la capitolul – culegeri vreau să menţionez munca neobosită a ziaristului Ilie Lupan, care încă în 1990 la editura „Cartea moldovenească” a lansat culegerea „Fărîmă cea de piîne...”. Au mai urmat şi alte articole, materiale documentare, memorii – amintiri, dar cu toate acestea, consider că tema „Foametea şi canibalismul din 1947 în RSS Moldovenească” are o sumedenie de spaţii nevalorificate, fapt care m-a determinat ca prin publicarea cîtorva documente de arhivă din prezentul articol să aduc o modestă contribuţie la dezvăluirea  celor întîmplate în 1947 în RSS Moldovenească, ţară înjghebată de Iosif Stalin în 1940. Dintre cele mai recente apariţii, se numără culegerea de documente secrete sovietice”Victimele terorii comuniste din Basarabia” (volumul I) semnată de istoricul-arhivist şi publicist Alexandru Moraru.
Autorul a dedicat  cazurilor de canibalism în Basarabia din 1947 un capitol de documente aparte. Grozăvia celor expuse in carte este de ne maginat.Este o carte- şoc !
Odată ce veni vorba de anul 1940, atunci, la 2 august la Moscova, învăţătoarea din Orhei Zinaida Crăcinescu, care a fost o marionetă din scenariul de justificare a anexării Basarabiei de URSS, a exprimat „rugămintea norodului moldovenesc” de a o primi în componenţa URSS şi de a forma RSSM. Fapt care şi s-a produs. Dar, e mare Dumnezeu! N-au trecut nici 3 luni şi casa distinsei tovarăşe învăţătoare a fost naţionalizată de puterea sovietică. Mai popular spus, a vrut „drujba” şi a rămas fără casă. (vezi: ANRM, fond 3002).
Tot în 1940, apoi cu continuare în 1944 după operaţia Iaşi – Chişinău noii stăpîni au început a “duce” de aici tot ce era mai de preţ din patrimoniul naţional . S-a furat din muzee, biblioteci, arhive şi multe alte instituţii. Poate că măcar urmaşii noştri vor îndrăzni să ceară înapoi aceste bunuri materiale ale neamului nostru. Vezi: revista „Dosarele istoriei” nr.11 din 2001 „Tezaurul României la Moscova”. La acest capitol, nu sunt chiar atat de optimistă să cred, că urmaşii vor avea izbîndă ştiindu-i pe cei,care nici azi n-au scos armata de ocupaţie din Transnistria şi pe noi, plini de curaj pînă ce nu ieşim din casă!
Voi încerca să fac o descriere a situaţiei generale, imediat după august 1944.
Pe majoritatea teritoriului Basarabiei s-au dus lupte crîncene, majoritatea caselor erau distruse sau avariate, agricultura cu un număr impunător de terenuri minate era pusă la pămînt, lipsa acută de seminţe. Satele lipsite de cei mai buni gospodari, care încă în 1940 – 1941 au fost împuşcaţi sau deportaţi în Siberia. Nu există familie, care să nu fi suferit de pe urma ocupanţilor sovietici. La sate şi oraşe bîntuiau boli şi infecţii. Îndrăznesc să amintesc că colhozurile şi sovhozurile erau încă numai pe hîrtie.
Deci, dacă statul are nevoie de grîu, el trebuia de “luat” de la ţăranii particulari, care de abia începeau să se ridice din ruinele războiului. Sigur, că pentru a face acest lucru era necesar de mai mult de patru luni. Dar, cu regret, n-a fost să fie aşa. După 4 luni de pace, Sovietul Comisarilor Norodnici ai RSS Moldoveneşti a luat o hotărîre, înregistrată cu nr.13 din 6 ianuarie 1945. Îmi voi permite să citez documentul respectiv.
„CU PRIVIRE LA EXPORTAREA GRÂULUI
 ÎN ŢINUTURILE HABAROVSC ŞI PRIMORSC”
Întru îndeplinirea hotărîrii Sovietul Comisarilor Norodnici ai URSS din 29 decembrie 1944 „Cu privire la transportarea grîului în Orientul Îndepărtat”, Sovietul Comisarilor Norodnici ai RSSM hotărăşte:
1.  A-l obliga pe şeful oficiului „lugozagotzerno” tov. Tevosean să expedieze în ţinuturile Habarovsc şi Primorsc 40,0 mii tone de cereale, inclusiv: în ianuarie – 24,0 mii de tone şi în februarie – 16,0 mii de tone.
2.  În legătură cu faptul că hotărîrea din 29 decembrie 1944 „Cu privire transportarea grîului în Orientul îndepărtat” a fost primită prin telegraf abia la 1 ianuarie 1945, a intervenit, pe lîngă Sovietul Comisarilor Norodnici, să transfere cele 16,0 mii tone, preconizate pentru luna decembrie – în luna februarie.
3.  Şeful căii ferate Chişinău tov. Baniveţki să asigure vagoane pentru a fi încărcate şi expediate conform solicitărilor „lugozagotzerno” .
4.  A-i obliga pe preşedinţii comitetelor judeţene şi raionale să asigure îndeplinirea planului de transportare a pîinii din localităţile inaccesibile la staţii.
5.  Controlul pentru îndeplinirea hotărîrii în cauză se pune pe sema Comisariatului Controlului de Stat al RSSM.
Locţiitorul Preşedintelui Sovietului
Comisarilor Norodnici a RSSM   N.Smorigo
Şeful Cancelariei Comisarilor
 Norodnici a RSSM   L.Diacenko
Din textul documentului publicat mai sus, putem trage concluzia că, nu numai patrimoniul naţional era încărcat în vagoane şi cărat în Rusia, ci şi pîinea, un produs necesar vital.
Este destul de greu de vorbit despre canibalism. Cu atît mai mult despre canibalism la noi în Moldova. Nu în junglele Africii şi nici în Amazonia, ci aici la Chişinău, Orhei, Bălţi, Cahul ş.a. A se mînca unii pe alţii (la figurat!) e specific moldovenilor din părţile locului. Noi cu uşurinţă primim în casa noastră un străin, acceptăm ca acesta să ne conducă, să culeagă roadele muncii noastre... dar cînd e vorba de cineva din conaţionalii noştri “îl păpăm”. La fel procedează şi acel, care printr-o minune a ajuns şef.
Cu regret, ceea ce vreau să vă prezint nu este la figurat ci de facto. Canibalism în socialism. Anul 1947. Vă pun la dispoziţie cîteva documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an. Majoritatea documentelor acestui dosar poartă menţiunea: STRICT SECRET. Aceasta se păstrează în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. Nu intenţionez să comentez documentele care le pun la dispoziţia cititorului nostru şi să ne ferească Bunul Dumnezeu de cele ce veţi citi mai jos.
Strict Secret
09-96 CC                               Secretarul CC al PC (b) din Moldova
21.01.47                                                                                     tov. Coval
          În raionul Cotovski, satul Caracui a avut loc un caz de ucidere şi folosire în mîncare a unui copil de 2 ani. Cetăţeana Şveţ Evdochia Sergheevna a plecat în ziua de 18 ianuarie 1947 ca să-şi primească porţia de pîine, unde s-a reţinut o oră – două. Revenind acasă ea a găsit-o omorîtă pe fiică-sa Vasiliţa în vîrsta de 2 ani. Corpul fetiţei era tăiat în două părţi.
Criminali s-au dovedit cei trei copii ai ei: Serghei – anul naşterii 1935, Maria – anul naşterii 1938 şi Gavril – 1941. Cu o zi mai înainte de omor, Serghei i-a propus mamei sale s-o omoare pe Vasiliţa. Mama s-a opus categoric şi i-a interzis să facă această crimă odioasă. Dar cînd s-a întors de la punctul de distribuire a pîinii, cei trei copii de acum mîncaseră corpul şi picioarele.
În urma controlului s-a constatat că familia Şveţ trăieşte într-o sărăcie de neînchipuit. Soţul ei a murit acum 10 zile, la întreţinere i-au rămas patru copii. Deţine 3,5 ha de pămînt. A fost scutită de impozite.
În anul 1946 a primit de la stat 130 kg de seminţe şi 160 kg pentru produse. Copiii sunt bolnavi de distrofie de gradul 1 – 3. Actualmente ei au fost izolaţi într-o casă cu bolnavi de distrofie.
Procuror al RSSM  S. Colesnic
28.02.1947                                                                     Strict  Secret
Procurorului RSSM tov. Colesnic
Notă specială
În primele zile ale lunii februarie Petru Bursacovschi din satul Olăneşti a tăiat din trupul tatălui mort în vîrstă de 63 de ani şi a mîncat o parte din corp.
La cîteva zile a decedat şi cet. P. Borsacovski.
Procuror ad-interim al judeţului Bender Scripnic

Strict secret
009-579 C
18.IV-47
Locţiitorul procurorului general al URSS
general – locotinent de justiţie
tov. Vavilov A.P.
Notă specială
Vă aduc la cunoştinţă că Repkin Ivan Vasilievici, anul naşterii 1898 din  judeţul Soroca împreună cu cetăţeana Repaţkaia Evdochia Ivanovna, în martie 1947, au ucis-o pe Repaţkaia Eufrosinia şi au mîncat-o.
În noaptea de 8 aprilie a-c- aceiaşi cetăţeni l-au ucis pe Mukomol Grigori Alexeevici în vîrstă de 12 ani şi o parte din corp au folosit-o în mîncare.
Persoanele în cauză au fost arestate şi trase la răspundere penală conform art. 56-17 al Codului Penal.
Procuror ad-interim al RSSM Drugobiţki
STRICT SECRET
27 C                                                            Locţiitorului procurorului RSSM
tov. Drugobiţki
Notă specială
La 27 martie 1947 Procuratura judeţului Bălţi le-a arestat pe locuitoarele satului Singereni – Ţurcan Afajia – anul naşterii 1887, Ţurcan Daria I., a.n.1928, Ţurcan Eudochia I. – a.n. 1932. Ele sunt învinuite că la 17 martie 1947 au invitat-o în ospeţie pe cetăţeana Chiriac Zinovia I. şi au gâtuit-o. O parte din carne au folosit-o în mîncare, iar altă parte au vîndut-o la piaţa din Bălţi la preţul de 40 de ruble kilogramul.        
Locţiitorul procurorului judeţului Bălţi
Tureţki
                                                      SURSA : ANRM , F.3085 , inv. 1 , d. 129
Cazuri de acest fel  au fost cu sutele. Nu avem mare plăcere să publicăm asemenea lucruri, dar istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost, Făptaşii înfometaţi de mult şi-au dat seamă în faţa lui Dumnezeu. Foametea organizată a fost o tragedie naţională şi a fiecărei familii in parte.
                              
Lenuţa Chiriac, absolventă a facultăţii de istorie (2010)
Universitatea de Stat “Ion Creangă”

Niciun comentariu: