Naționalizarea comunismului și disidența

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Ce aflăm din textul de mai jos? Că Stalin, comunistul, comunica aliatului german, național-socialistul, intenția lui de a se debarasa de evrei îndată ce se va putea. De care evrei? Nu de evrei în general ci de evreii care constituiseră, după cum afirmă recent Vladimir Putin, desigur în cunoștință de cauză, 80-85 % din aparatul de conducere al Rusiei bolșevice. Este această declarație expresia antisemitismului funciar al georgianului? Cred că nu. Mai degrabă expresia unei dorințe evidente de a controla aparatul și deci statul, de a naționaliza, să zicem chiar "rusifica" revoluția, de a se debarasa de slugile, executante zeloase, devenite un soi de locum tenens, precum în alte locuri arendașii delegați ai stăpânilor, prea puternice în raport cu dorința dictatorului de a fi el unic stăpân. 
Câtă vreme bolșevici evrei controlau și realizau revoluția lor, prin supunerea celorlalte comunități și chiar prin exterminarea lor, sub pretextul revoluției sociale (cazul ucrainienilor din Holodomor), totul era acceptabil și Stalin era preamărit fără rușine de slugile revoluției. 
Când Stalin a vrut să schimbe compoziția activului de partid și de stat, acesta, atins în interesele sale, a reacționat devenind ceea ce s-a numit, cu un termen indecvat și ambiguu, disident. Cu foarte puține excepții disidenții de după Congresul al XX-lea proveneau din foști activiști sau fii/fiice de foști activiști bolșevici, uimitor de mulți dintre ei fiind evrei. Ce semnificație are acest fapt? Că disidența a fost de fapt o acțiune din interiorul activului de partid sau a »privilighenției« (Macrea-Toma) și țința sau pretextul protestului era tendința de naționalizare a comunismului bolșevic, adică pierderea privilegiilor deținute anterior de activ. În România de după 1964 situația este perfect ilustrată de cârtelile foștilor privilegiați, evrei sau neevrei, din epoca dejistă (Beniuc, căsătorit cu Emma; Nina Cassian și Al. I. Ștefănescu, Maria Banuș, Dan Deșliu, ca să ne limităm la casta scriitorilor de duzină, slugoii dezgustători ai colonialismului româno-sovietic).  
Cu prietenie, Dan Culcer

« Vladimir Tismăneanu: Stalin, Ribbentrop si evreii. 29 iulie 2015  •  MONITORUL NEOFICIAL. In super-documentata, captivanta biografie a lui Beria de Francoise Thom, aparuta in 2014 (Les Editions du Cerf), in capitolul despre Pactul din august 1939, citesc despre confesiunile cordiale ale lui Koba catre gangsterul national-socialist sosit in vizita la Moscova: „Stalin a mers pana acolo incat i-a declarat (lui Ribbentrop) ca era obligat sa tolereze evrei in posturi de responsabilitate intrucat nu dispunea inca de o inteligentsia sovietica [ Notă Dan C. Aș verifica citatul, e poate vorba mai degrabă de o inteligentsia rusă, căci sovietică fusese și cea de origine evreieaască.] capabilă sa preia franele, dar ca de indata ce aceasta va fi pregatita, se va debarasa de evrei”. De fapt, Stalin eliminase, inca din 1938, evreii din garda sa personala. Ministrul de extern nazist a fost incantat de ceea ce i-au auzit urechile si i-a raportat optimist lui Hitler despre liderul (vozhd) de la Kremlin. Ros de invidie pentru succesul lui Ribbentrop, Goebbels nota in jurnalul sau ca seful diplomatiei naziste ar crede ca „bolsevismul este un fel de national-socialism”. Ma rog, poate nu gresea chiar atat de tare fostul negustor de vinuri…

(Extras din În linie dreaptă http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-stalin-ribbentrop-si-evreii/)