Propunerea cu care UDMR încearcă să prostească o țară întreagă… Vă mai amintiți de doamna Mona Muscă?…
Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistă pe 09.11.2015 | 8 comentarii
UDMR propune un prim ministru „tehnocrat”: BOGDAN OLTEANU. Cu totul pe neașteptate apare numele lui Bogdan Olteanu printre candidații posibili la fotoliul din Piața Victoriei!… Pentru cine se va mira prea tare de această propunere, le recomand să citescă textul de mai jos, apărut pe site-ul meu, în iunie 2007. Așadar, aflăm astfel că Bogdan Olteanu este pregătit pentru cea mai înaltă funcție din stat, fără să putem preciza, fără să ni se explice
1. pentru care merite excepționale
2. cine l-a selecționat
3. cine îl „pregătește”
4. ce obiective i se fixează?
Până atunci, de câțiva ani Bogdan Olteanu este în stand by discret într-o funcție de „tehno-crat”, la Banca Națională, unde i se fabrică o competență pe care n-a dovedit-o niciodată înainte de a fi angajat la BNR: cea de mare finanțist…
*
Bogdan Olteanu, preşedintele României?
Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 17.06.2007 | 1 comentariu
În urmă cu vreun an-doi de zile, primesc un telefon de la un fin din străinătate care voia să ştie de la mine mai multe despre Bogdan Olteanu. Nu prea am avut ce adăuga la puţinul pe care îl cunoştea deja. De ce mă întrebi? am întrebat la rândul meu. Pentru că Bogdan Olteanu a fost zilele trecute într-o delegaţie oficială pe la noi şi un român de pe aici, care se dă mereu bine informat, mi-a zis să mă uit bine la băieţelul acesta, va fi preşedintele României! L-am pus să repete: Măi, finule, preşedintele României zici? Da, naşule, preşedintele României!
…Ce puteam să zic?! Bursa zvonurilor politice funcţionează la fel de bine şi printre românii extranei, poate chiar mai bine ca în ţară! Bogdan Olteanu preşedintele României?!… Cum era să reţin acest zvon şi să-mi încarc mintea cu asemenea ne-zdrăvenie?! Şi-aşa stau cam prost cu memoria, aşa că nu mi-am adus aminte de discuţia mea telefonică transoceanică nici măcar când, după câteva luni, Bogdan Olteanu ne-am trezit cu el preşedinte al Camerei Deputaţilor!… M-am mirat eu, dar nu mai tare decât tot românul, care comenta la data aceea mai mult căderea lui Năstase decât ascensiunea unui Olteanu, cine o mai fi şi ăsta?!
De Lăsata Secului, mă sună finul Mihai, după rânduială, să se lamenteze că nu poate veni la uşa naşului cu curcanul fript, ca pe timpuri. Îl consolez: nimic nu mai e ca pe vremuri! Trecem la politica mondială, ce se mai aude pe la ei pe acolo, pe la antipozi: va fi sau nu încă un război în Golf? Nu mă lămureşte, are altele în cap, şi mă întoarce cam ex abrupto la oile de acasă: ce zici, naşule, de Bogdan Olteanu? Ce să zic? Ce a făcut? Cu ce l-au prins? A pus şi el botul, ca Şereş? A dat şi ăsta vreun tun?
…Şi încă ce tun! îmi bubuie în ureche finul Mihai, hohotind satisfăcut. Nu ştiu nimic, cer lămuriri. Păi, naşule, de la Bucureşti nu se prea vede ce se întâmplă în Ţară! Nu se vede cum cresc şansele lui Bogdan Olteanu de a ajunge preşedintele României? …Măi să fie! Şi abia atunci mi-am adus aminte de profeţia finului meu: Bogdan Olteanu, preşedintele României!…
Discuţia s-a lungit mai mult ca oricând, eu sceptic, finu’ gata să pună pariu, eu dezorientat ca tot românul, finu’ perfect cunoscător al sforăriei politice, ca tot românul din Occident! La sfârşit, după ce ne-am contrazis la fiecare vorbă, finul meu ajunge şi la ameninţări: Naşule, eu tot ce ţi-am spus nu este numai de la mine, suntem aici mai mulţi români care ştim cum stau lucrurile şi vrem să se afle şi în Ţară. Toţi mă ştiu că eşti naşul meu, că scrii în toată presa, aşa că, crezi nu crezi ce ţi-am spus, ai sarcină de la noi să le publici în Ţară, în vreun ziar sau vreo revistă! Să fie păcatul nostru dacă batem câmpii…
Mai pot face ceva?! Cel mult comentariul meu, înainte de a expune „ipoteza finului Mişu”. Iar acest comentariu ar fi pe ideea că orice cetăţean, cu atât mai mult un tînăr, este liber să aspire, să viseze la funcţia de preşedinte al României, al Ţării în care trăieşte. Chiar educaţia, din şcoală începând, ar trebui să-i stimuleze pe feciorii noştri să-şi asume această candidatură, să-şi edifice personalitatea şi „biografia” cu gândul să-i fie de folos când, vreodată, s-ar ivi ocazia, obligaţia chiar, de a candida la preşedinţia României. Toate astea în ipoteza, în ideea că celui care candidează la Preşedinţia României îi sunt musai necesare anumite calităţi, un anumit „dosar” imaculat şi prestigios, prin care să se confirme calitatea morală, profesională şi civică prin care se face prezidenţiabil.
Aşadar, dacă Bogdan Olteanu doreşte, dacă urmăreşte chiar să devină preşedintele României, are din partea mea toată stima, este absolut onorabilă o asemenea ambiţie. Mai mult decât onorabilă, este firească. Bănuiesc că o nutreşte tot politicianul român, nu mai zic de parlamentari. (O amintire, cu Silviu Grigore, la Casa Universitarilor, la o bere şi o bârfă colegială prin anii ‘70. Când am ajuns la Puşi Dinulescu, bucuros că mă încuie, Silviu mă întreabă: Dar lui Puşi, drăguţul, ce defect îi găseşti? Unul major, răspund eu prompt. Puşi, deşi nu-i lipsesc calităţile necesare, nu doreşte nicicum să ajungă preşedintele României. Nici măcar în vis!… A-ţi dori şi chiar a-ţi propune să ajungi preşedintele Ţării este un gând normal, este un reper moral…)
Trec acum la preopinent, la Ipoteza lu’ finu’ Mişu. Iat-o:
(1) nimeni nu poate să explice pentru care merite Bogdan Olteanu este azi preşedintele Camerei Deputaţilor, este adică al treilea am politic din stat;
(2) nici măcar pentru calitatea de deputat nu este uşor de înţeles ce anume l-a recomandat pe Bogdan Olteanu în faţa alegătorilor. Care au fost atuurile sale electorale, altul decât că este finul lui Tăriceanu (aşa este? Eu habar nu am.)
(3) La începutul legislaturii, în ianuarie 2005, candidatul Alianţei DA la funcţia de preşedinte al Camerei era dna Mona Muscă, persoană bine cunoscută, apreciată de multă lume, cu tendinţa vădită de a creşte în preţuirea opiniei publice, a electoratului. Evident, între Mona Muscă şi Bogdan Olteanu nici nu se punea problema cine să fie preferat. Iar numele lui Bogdan Olteanu nici nu era pronunţat. Ne-am fi mirat cu toţii. Drept care, pentru a fi îndepărtată, dnei Mona Muscă i se înscenează povestea cu dosarul de informator şi iese din joc, dispare din calea lui Bogdan Olteanu. Poate că şi pe alţii incomoda, inclusiv pe Băsescu;
(4) Mai rămânea Adrian Năstase. Mai rămânea ca şi PSD să fie de acord cu căderea lui Adrian Năstase şi cu pierderea dreptului la funcţia respectivă. Primul care a fost de acord cu vacantarea scaunului de preşedinte al Camerei a fost însă însuşi Adrian Năstase. I s-a dresat un dosar penal, de ochii lumii, iar Năstase şi-a prezentat demisia înainte ca instanţa să se pronunţe asupra dosarului. Nu era deloc în firea unuia ca Năstase să cedeze aşa uşor. A cedat pentru că aşa a primit ordin de la cei care l-au umflat până atunci de au făcut din el, un ins relativ mediocru, o persoană politică aşa de mare. Lumea toată cu ochii la căderea lui Năstase, cu gândul la ce va urma – îl vor aresta pe Năstase?, nici nu au băgat de seamă cine îi ia locul lui Adişor (diminutivul nu-mi aparţine – I.C.).
Finu’ Mişu susţine că ar fi vorba de o schemă – menţionată în toate manualele occidentale de manipulare a fraierilor (citeşte electoratul), prin care poate fi propulsat un candidat complet necunoscut, că aşa s-a procedat şi cu Leonard Orban, pe care nimeni nu l-ar fi acceptat ca primă propunere la postul de consilier european: l-au propus mai întâi pe Varujan Vozganian, s-a iscat scandalul cunoscut, iar când ne-am trezit cu o nouă propunere, a lui Leonard Orban, eram deja prea obosiţi ca să reacţionăm normal şi să ne întrebăm care merite, care fapte excepţionale îl recomandau pe tînărul Orban? Cu ce era mai bun decât Varujan?! În plus, în mod cu totul neaşteptat, PSD nu propune pe nimeni să-l înlocuiască pe Năstase! Uită argumentele şi drepturile pentru care s-au bătut în ianuarie 2005…
(5) Se lansează mai apoi iniţiativa debarcării lui Băsescu. Indiferent de ce credem în momentul de faţă cu privire la şansele acestei iniţiative, ceea ce este interesant este că, în eventualitatea reuşitei acestei iniţiative, locul lui Băsescu, ca preşedinte interimar, nu este sigur că-l va lua dl Nicolae Văcaroiu, chiar dacă naşul finului meu îl consideră pe dl Văcăroiu cel mai bun prim ministru pe care l-a avut România după 1990. Mai există şi varianta Bogdan Olteanu, întrevăzută, adică sugerată chiar şi de Nicolae Văcăroiu, variantă de nimeni gândită vreodată, pe care presa a consemnat-o şi atât, nici un comentator politic nu a discutat-o ca să se crucească de perspectiva spre care ne îndreptăm: Bogdan Olteanu preşedintele României! Nici mai mult, nici mai puţin! Ce zici, naşule?
Ce să zic?! Aş zice mai întâi de (1) dna Mona Muscă. La studenţi străini am predat şi noi, profesorii de la Universitatea din Bucureşti. Cu acelaşi consemn ca şi la Timişoara: printre studenţii străini se află şi agenţi secreţi, unii agenţi ai terorismului chiar, dacă vom sesiza ceva ciudat să semnalăm decanului. În scris sau oral. Decanului sau colegului care răspundea de studenţii străini. Care este vina dnei Muscă? Vina dumneaei este că nu a fost un minstru al culturii pe placul meu, că, după părerea mea, a greşit când a cedat tentaţiei unei funcţii internaţionale ş.a.m.d. Dar povestea cu studenţii străini e jenant să o coste aşa de mult! E clar că este o făcătură mizerabilă, de pe urma căreia au avut de câştigat mai multe dintre hienele din clasa noastră politică. Nu este exclus ca dna Muscă să fi acceptat, aidoma lui Năstase, să se dea bătută, primind ordin de la cine?… Să fie deci valabilă ipoteza cu Bogdan Olteanu? Că trebuia să cadă capul dnei Muscă pentru a nu stânjeni cariera lui B.O.? (La vremea aceea am încercat s-o caut pe dna Mona Muscă, să-i ofer sprijinul colegial, dar organizaţia PNL nu mi-a pus la dispoziţie un număr de telefon utilizabil.)
(2) E clar, într-adevăr, că Năstase a acceptat să cadă. E de neînţeles şi unanimitatea de care s-a bucurat candidatura lui Bogdan Olteanu şi mai ales unanimitatea cu care presa centrală a înghiţit această găluşcă. Chiar nimeni să nu se scandalizeze de anomalia în care ne situam prin accesul unui june perfect necunoscut la funcţia respectivă, atât de înaltă?! Nu cred că Bogdan Olteanu este mai incapabil decât toţi incapabilii din România care au onorat şi onorează încă funcţii dintre cele mai importante, dezonorându-le propriu zis. Dar nu de calităţile ascunse ale dlui Olteanu este vorba, ci de calităţile care l-au impus în viaţa publică, cele care l-au făcut atât de remarcabil încât nu se putea să fie altul în opţiunile electoratului! Care sunt aceste calităţi? Şi, mai ales, întrebarea întrebărilor: în ce măsură electoratul a avut un cuvînt de spus în ascensiunea politică a lui Bogdan Olteanu la funcţia de preşedinte (interimar) al României?
Am încercat să-mi liniştesc finul, zicându-i că toate şansele sunt pentru Văcăroiu să fie numit preşedinte interimar. La care ce credeţi că mi-a răspuns finul Pepelei? „Naşule, dacă-l cunoşti pe Văcăroiu şi dacă ţii la el, mergi şi convinge-l să nu accepte cumva funcţia de preşedinte interimar! Da, da, să nu accepte, că cine ştie ce i se poate întâmpla şi lui, ca după câteva zile să-i lase locul lui Bogdan Olteanu!” Ce să i se întâmple, mă, nerodule?! „La vârsta lui i se poate întâmpla şi un accident de avion! Sau, mai ieftin, de helicopter, naşule!” Finule, eu nu cred că Bogdan Olteanu ăsta al tău este aşa de tare cum îl credeţi voi acolo! „Dar cine a zis că-i tare?! Tare şi mare sunt cine l-au ales, cine l-a desemnat să ajungă la funcţiile astea atât de importante!” Nu te întreb, fine, cine, cunosc povestea!… „Nu cunoşti nimic, naşule! Şi nici nu te rog să mă crezi pe cuvînt, dar măcar fiţi acolo în România mai atenţi cu ce ne-a dat tuturor Dumnezeu: capacitatea de a raţiona! De a gândi logic! Pune-ţi-o la lucru! Şi răspunde-mi în ziar care este greşeala noastră de raţionament, dar numai după ce ne publică ipoteza.
Ion Coja
Nota bene. Să nu se creadă că finul Mişu este partizan Băsescu… N-am astfel de fini!
*
Post scriptum 2015. Între timp, adică din 2007 și până acum, lucrurile s-au lămurit, iar propunerea venită din partea UDMR confirmă cele aflate: junele BOGDAN OLTEANU este urmașul celei mai longevive kominterniste din România. Bunica sa, evreică de limbă maternă maghiară, venită din bozgorime la București via Moscova, imediat după 23 August, a avut mereu funcții de mare răspundere și greutate în CC al PCR. A acționat din umbră, nu s-a expus vederii publicului, a știut, alături de Silviu Brucan, Leonte Răutu etc., să saboteze politica „național-comunistă” a lui Ceaușescu, iar după 1990 a rămas efectiv la conducrea Țării. Tot așa, din umbră și cu maximă eficiență!
Firește, m-aș bucura ca cineva, însuși junele Bogdan, să ne ofere o altă explicație, onorabilă. Eu, ca prostul, în 2007 credeam că l-a ajutat mult cumetria cu Tăriceanu. Acum mă întreb dacă nu cumva e invers: Bogdan Olteanu și gașca lu bunică-sa au tutelat cariera politică domnului Tăriceanu!…
Dar și mai mult m-ar interesa ca doamna Mona Muscă să rupă tăcerea și să dezvăluie mașinațiunile ticăloase din sistemul care a rejectat-o ca pe un corp străin. Nu este prea târziu să aflăm de ce o persoană onorabilă ca doamna MONA MUSCĂ a deranjat întreaga clasă politică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu