Ioan Bucur - „Gândeşte liber!” sau reeducarea soft prin filme şi TV

„Gândeşte liber!” sau reeducarea soft prin filme şi TV

Ioan Bucur | Familia Ortodoxă
Promovarea homosexualităţii prin divertisment 

În lumea totalitară a lui Orwell, impunerea minciunii şi controlul gândirii se manifestau într-o manieră brutală, plină de silnicie. Astfel, departamentul ce se ocupa cu propaganda se numea „Ministerul Adevărului”, iar lozincile sale se caracterizau prin contradicţia flagrantă faţă de realitate: „Războiul înseamnă pace”, suna una dintre cele mai cunoscute. Modelul acesta de control al gândirii nu dă prea multe alternative omului: fie se va lăsa complet spălat pe creier, renunţând la propria gândire şi adoptând, mecanic, propaganda oficială – fie va gândi pe cont propriu, ceea ce e totuna cu a gândi subversiv…

O lume totalitară de acest gen, prin însăşi natura sa, nu poate dura mult în timp. Ea poate subzista, fără a se prăbuşi, doar în condiţii extreme: război extern, teroare internă. Când aceste condiţii încetează, societatea totalitară va cunoaşte regimul „dublu-gândirii”: pe de o parte, frazeologia oficială şi propaganda regimului, pe de altă parte gândirea oamenilor şi regimul vieţii cotidiene, obişnuite. Spre exemplu, cei care au apucat vremurile regimului comunist dinainte de 1989 îşi pot aduce aminte că nimeni nu lua de bună propaganda oficială. Toată lumea ştia că prin intermediul postului public de televiziune şi a puţinelor ziare se împrăştia sistematic minciuna, deci nimeni nu se obosea să o ia măcar în serios.

După 1989, societatea românească a experimentat din plin un alt model de control al gândirii, mult mai eficient decât cel orwellian. Acesta, spre deosebire de cel anterior, nu se bazează pe coerciţie, frică sau teroare, ci pe plăcere. Nu acţionează prin silnicie, ci prinatracţie. Nu foloseşte metode dure de manipulare, ci metode soft, care se bazează pe consimţământul celor vizaţi. De asemenea, acest model nu este direct politic, ca în cazul anterior, ci indirect, căci principalul său obiectiv ţine de manipularea psihologiei sociale a grupului „ţintă” şi de modificarea mentalităţilor – realizate însă, cel puţin în cazul unor ţări periferice ca a noastră, cu scopul satisfacerii intereselor marilor puteri (fenomenul se numeşte colonizare culturală şi am mai discutat despre el în numerele anterioare). Mijloacele sale de realizare sunt, însă, nepolitice: televizorul şi divertismentul.

Dacă în modelul orwellian succesul reeducării constă în obţinerea unei persoane lipsite de individualitate, depersonalizate, conformiste până la lipsa de gândire proprie, în modelul reeducării soft succesul constă în obţinerea unui individ „dezinhibat”, „nonconformist”, „emancipat”, „diferit”, care se îmbracă şi se comportă „aşa cum simte” şi nu aşa cum îi dictează normele sociale. Ghilimele sunt intenţionate, pentru că, în realitate, individul „dezinhibat” şi „nonconformist” al reeducării soft prin televizor şi divertisment este transformat într-o plastilină, modelată după bunul plac al „regizorilor” de opinie şi al stilului de viaţă vândut prin reclame. Aici este, de fapt, marea perversitate a modelului: să-i influenţezi pe oameni să gândească, să se îmbrace şi să se comporte aşa cum le dictezi, făcându-i, totodată, să creadă că sunt liberi şi că la mijloc este vorba de alegerea lor.

Vârf de lance al reeducării soft în România a fost, în deceniile de post-comunism, canalul privat de televiziune ProTV. Bineînţeles că, în ultimă instanţă, majoritatea televiziunilor practică acest model de control al gândirii, însă ca importanţă, impact şi metodă, ProTV se distinge în mod deosebit. Şi-a propus explicit modelarea tinerilor, dacă ar fi să amintim numai vestita sa campanie „Generaţia PRO”. Sloganul televiziunii este, de asemenea, extrem de sugestiv: „Gândeşte liber!”.

Dornici să-şi păstreze acest rol de avangardă în reeducarea culturală a românilor, cei de la ProTV s-au gândit să atace frontal o temă faţă de care societatea românească este încă „conformistă”: homosexualitatea. Este vorba despre o emisiune de divertisment intitulată „Patru nunţi şi-o provocare”, în cadrul căreia, după cum au răsuflat „pe surse” realizatorii, va fi prezentată şi „nunta” unui cuplu de homosexuali ce a beneficiat şi de „serviciul religios” al unei „preotese” adusă special pentru acest rol de ProTV. Nimic întâmplător în acest atentat cultural, după cum vom detalia în continuare.

Context. Mize

Lansarea acestei emisiuni care intră în flagrantă contradicţie cu mentalitatea, totuşi, încă conservatoare a societăţii româneşti cu privire la relaţiile homosexuale, are loc într-un context politic – chiar geopolitic, după cum vom vedea – în care chestiunea homosexualităţii s-a pus inclusiv la nivel constituţional.

Aşa cum am reflectat în paginile revistei, clasa politică a iniţiat un vast proces de revizuire a Constituţiei. Grupările de lobby homosexual au căutat să profite la maximum de această „oportunitate” şi au sprijinit amendamente favorabile (cum ar fi cel care interzice discriminarea pe orice tip de criteriu, ceea ce înseamnă inclusiv pe bază de „orientare sexuală”) sau au blocat (cu largul concurs al unor forţe politice interne, de la preşedinte la premier, precum şi al unora externe, precum Ambasada S.U.A.) amendamente pro-familie (care consfinţeau definirea normală a familiei, ca însoţirea dintre bărbat şi femeie).

A izbucnit un intens scandal mediatico-politic, în care O.N.G.-urile pro-homosexualitate, cu un larg sprijin instituţional occidental, au declanşat „jihadul” împotriva Bisericii şi a societăţii civile creştine, atacând la baionetă „fascismul ortodoxist” al celor care au propus protejarea familiei normale prin Constituţie. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în replică, şi-a asumat obiectivul oficial al definirii familiei normale în Constituţie, iar diferiţi episcopi au criticat dur forţele politice potrivnice acestui deziderat. Aşa cum am menţionat, Ambasada S.U.A. s-a implicat direct în aceste controverse, susţinând în mod sistematic agenda homosexualilor, ca parte a politicii sale diplomatice. Mai mult decât atât, O.N.G.-urile au şantajat, practic, România, cu Raportul de Ţară al Departamentului de Stat al S.U.A. (echivalentul Ministerului de Externe), raport care face o evaluare a respectării drepturilor omului de către diferite ţări din lume şi care funcţionează, de fapt, ca un puternic instrument de presiune americană pe plan internaţional. Pe plan intern, „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării” a susţinut, la rândul său, cu toate forţele, acest lobby.

Este impresionantă această desfăşurare de forţe recapitulată aici pe scurt, care are ca obiectiv impunerea căsătoriilor homosexuale sau, „măcar”, a parteneriatelor civile între homosexuali. Această presiune are, însă, un „defect”: se manifestă doar la nivel instituţional-politic şi există un oarecare risc de creare a unei rupturi faţă de societate – care s-ar putea simţi, încă odată, total înstrăinată de „reformele” politice şi constituţionale. O înstrăinare care poate crea sau adăuga tensiunilor deja existente în societate şi care poate duce, în anumite condiţii, la crearea unui curent de opoziţie socială faţă de transformările programatice la care este supusă România.

Totuşi, după cum arată şi sondajele, majoritatea românilor văd ca legitimă implicarea Bisericii pe tema homosexualităţii şi consideră îndreptăţită menţionarea acesteia sau a lui Dumnezeu în Constituţia ţării. Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în problema revizuirii Constituţiei şi a protejării familiei poate crea, pentru structurile de putere care guvernează ţara, un neplăcut precedent în care „reformele” şi „modernizarea” de tip euro-atlantic ar fi respinse pe considerente de mentalitate tradiţională. Ar fi, de asemenea, un precedent în care societatea autohtonă, poate pentru prima oară, şi-ar cere propriile sale drepturi şi şi-ar afirma propria sa identitate, respingând agendele străine dizolvante.

Lucrurile sunt complicate şi din cauza rivalităţii celor doi poli de putere mondială: S.U.A. şi U.E. versus Rusia lui Putin. Rusia a adoptat câteva legi împotriva propagandei homosexuale (fără să incrimineze homosexualitatea ca atare), într-o acţiune de diferenţiere ideologică explicită faţă de lumea euro-atlantică. Noi, aflaţi la periferia imperiului european şi anexă a S.U.A., suntem cu atât mai mult expuşi acestui conflict ideologic – afirmarea drepturilor homosexualilor fiind, aşadar, un semn de apartenenţă la complexul de putere euro-atlantic, pe când o legislaţie pro-familie ar fi un semn ambiguu, dacă nu de apropiere de „lagărul” eurasiatic al Rusiei, atunci măcar de veleităţi de independenţă pe anumite domenii.

Este important de precizat totuşi că alţi membri ai complexului euro-atlantic din aceeaşi zonă ca noi şi-au păstrat identitatea spirituală – vezi exemplele Poloniei, Greciei şi Bulgariei, care nu sunt supuse unor presiuni similare. Ţine, deci, şi de abilitatea şi voinţa elitei politice locale ca identitatea naţională să nu devină obiect de negociere…

Acesta fiind contextul, miza unei emisiuni care popularizează homosexualitatea devine evidentă. Presiunea instituţională este dublată de propaganda perfidă şi insidioasă prin intermediul divertismentului, prin care o „valoare” respinsă iniţial de societate începe să devină acceptată, „tolerată”, pentru ca în final să devină asumată ca normalitate.

Reeducarea prin divertismentul TV, factor de acceptare socială a homosexualităţii

În S.U.A. se desfăşoară, în prezent, una din cele mai puternice şi sistematice ofensive în favoarea adoptării legislaţiilor pro-homosexualitate. Lucrul cel mai important este însă faptul că la nivelul opiniei publice s-a constatat o puternică schimbare de mentalitate în doar zece ani, homosexualitatea devenind acceptată social de o majoritate a americanilor.

Care a fost factorul determinant al acestei schimbări? Într-un studiu recent al Pew Research Center, ce căuta motivele pentru care o proporţie a americanilor anterior defavorabili căsătoriei homosexuale s-a „răzgândit” între timp, printre răspunsurile relevante la această întrebare, s-au reţinut următoarele: „Am devenit mai deschis / M-am gândit mai mult” (25%), „E ceva inevitabil” (18%) şi „Oricine e liber să aleagă” (18%).

Aparent, schimbarea de mentalitate ar fi spontană şi ar fi rezultatul unei „emancipări” a indivizilor, a eliberării de normele sociale conservatoare. Doc Sweitzer, un consultant politic al Democraţilor (partidul care susţine agenda gay) „citeşte” diferit sondajul: „Iată răspunsul: televiziunea! E cel mai mare instrument de socializare din toate timpurile. (…) Homosexualii sunt prezentaţi în tot felul de emisiuni într-o lumină pozitivă, de la «Lege şi ordine» la «Crime şi investigaţii» (seriale populare americane – n.n.). Sunt arătaţi ca fiind nişte oameni care vor doar să-şi trăiască viaţa liniştiţi” (cf. WashingtonPost.com). Având această constatare în minte, devine limpede ce e cu răspunsurile date de americanii care s-au răzgândit în privinţa susţinerii căsătoriilor homosexuale: practic, sunt lozincile cu care au fost hrăniţi de industria TV, de serialele preferate, de show-urile favorite – sunt acele lozinci care le-au modelat insidios gândirea, făcându-i să creadă că e vorba de propriile lor gânduri, credinţe, convingeri…

Să ne amintim, de pildă, de filmul „Philadelphia” (1993), premiat cu Oscar şi beneficiind de o distribuţie cu actori mari şi carismatici ca Tom Hanks şi Denzel Washington. A fost primul blockbuster (film de mare succes) în care homosexualitatea a fost promovată ca un lucru normal, ba chiar eroic, având în vedere „homofobia” societăţii şi viaţa ascunsă pe care aceştia o duceau. Reţeta unor astfel de filme este, de fapt, aceeaşi: o practică (sexuală în acest caz) anterior respinsă social este prezentată într-o lumină favorabilă, chiar cool (ca şi ceva demn, de care poţi fi mândru, cu care dacă te afişezi devii mai popular), folosindu-se actori îndrăgiţi de public, care prin interpretarea lor provoacă empatie faţă de personajele homosexuale din „poveste”.

Avem în faţă o reeducare-tip care, ca şi la românescul ProTV, constă în principiul „gândeşte liber – adică gândeşte cum îţi spunem noi”. O strategie subtilă, prin care gusturile şi opiniile sunt induse tocmai sub aparenţa emancipării şi a libertăţii de opţiune. Conformismul într-o societate guvernată de controlul social spontan este înlocuit cu un conformism indus programatic prin socializarea via televizor (şi, în anii din urmă, via internet). În primul caz avem de-a face cu reguli de comportament care au fost probate secole de-a rândul şi care sunt asumate de individ în urma unui proces lent de formare a personalităţii şi caracterului. În al doilea caz, avem de-a face cu o programare a gusturilor, opiniilor şi noilor reguli de comportament prin sugestii hipnotice, transmise televizual, care fac apel la patimi.

O spune chiar celebrul Aldous Huxley, care a analizat mai îndeaproape propaganda prin divertisment în cartea „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, ulterioară celebrei sale distopii. Huxley remarcă „pofta aproape nelimitată a oamenilor de a avea parte de divertisment” – lucru speculat prin TV într-o manieră fără precedent în istoria umanităţii. Huxley considera că acest lucru se făcea în mod intenţionat de către „Marea Finanţă” pentru „a-i împiedica pe oameni să dea prea mare atenţie realităţilor situaţiei sociale şi politice”.

În acest sens, reeducarea prin televizor, din păcate, a făcut deja ravagii în ţara noastră. Ajunge să ne uităm la tinerii noştri – dar nu numai! –, la cât de comune au devenit stereotipiile de genul „să fim deschişi la minte”, „e treaba lor / e alegerea lor” (evident că e alegerea fiecăruia ce face cu viaţa lui, dar valorile sociale sunt o „treabă” şi o „alegere” comună!), „aşa merg lucrurile acum” (adică e inevitabilă noua „moralitate” a desfrânărilor nefireşti) etc. În plus, conform unui sondaj recent, românii sunt pe primul loc la consumul de TV pe plan european!

Ce se poate face împotriva unei astfel de reeducări? Punctual, prin proteste publice şi demersuri instituţional-juridice faţă de intenţia ProTVde realizare a unei emisiuni de largă audienţă prin care se popularizează „căsătoria homosexuală”. Există deja câteva iniţiative în acest sens, demarate de câteva organizaţii creştine.

La un nivel mai general, însă, trebuie să ne răspundem singuri la câteva întrebări: Ce schimbare în bine ne-a adus televizorul în ultimii douăzeci şi trei de ani de viaţă? Este astăzi familia noastră mai unită, mai puternică? Sunt copiii noştri mai bine realizaţi, cu o capacitate de muncă, cu o motivaţie şi o mai mare putere de a răzbate în viaţă? Ne-a adus televizorul mai multă linişte şi pace în viaţă? Ne-a dezvoltat cumva atenţia şi concentrarea, memoria şi iniţiativa sau celelalte abilităţi mentale? Ne simţim oare mai împliniţi în viaţă, mai mulţumiţi de cele pe care le avem sau le-am trăit în ultimii ani? Şi întrebările pot continua…

Iar dacă vom răspunde sincer la aceste întrebări am făcut primul pas în demitizarea propagandei lui „gândeşte liber”, nu altfel decât reînvăţând noi înşine să gândim pe cont propriu. Poate că noul demers al ProTV-ului este o provocare pe care Dumnezeu a îngăduit-o tocmai pentru a conştientiza că cei care adesea ne-au distrat, şocat sau excitat nu fac altceva decât să ne modeleze gândirea, să ne condiţioneze pavlovian răspunsurile pe care le doresc de la noi. Sau, chiar mai mult, pentru a ne trezi sau a se despărţi apele, prin poziţionarea noastră: pro TV sau pro Dumnezeu…

Nu există cale de mijloc decât pentru cei care nu L-au cunoscut cu adevărat pe Hristos, deşi încă îşi mai zic creştini, dar care în ultimele două decenii s-au părăsit pe sine pentru a fi împreună cu lumea. Să ne luptăm „lupta cea bună”, aşadar, pentru copiii noştri, pentru familia noastră, lepădându-ne de cel care ne-a subjugat în ultimii ani, dar care acum îşi arată mai cu neobrăzare şi neruşinare adevărata faţă – televizorul.

Ioan Bucur

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă, nr. 56 (Septembrie 2013)