Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate
interesa. Din când în când e bine să răsfoim presa mai veche. Iată un
text din 2006 al unei autoare, Aurora Mihacea, la un moment dat
colaboratoare a revistei Asymetria. Prezența ei în diferite forumuri ale
marilor cotidiene era inviorătoare, fiindca știa să scrie, nu se ferea
de teme dificile și nici nu avea complexe de inferioritate inutile,
deși, după cât sunt informat, atunci era profesoară de filosofie într-un
oraș de provincie.
Dar dintr-o dată Aurora Mihacea a dispărut. După unele informații ar fi
emigrat. Oricum, înainte de a dispare din presă, într-o corespondenţă
privată mi-a dat de înțeles că a început să se teamă de consecințele
libertății sale de opinie. Păcat. Nu o puteam nici proteja, nici nu
ştiam cum să o încurajez. Republic un text pe care mi-l încredințase
atunci, text apărut și pe situl revistei Acum, publicație intrată între timp în relaţie de
mare amor cu Vladimir Tismăneanu, ale cărui intervenții de presă sunt
preluate cu grăbire.
Pe unde va fi fiind, vreau să-i aduc aminte Aurora
Mihacea că în România mai există libertatea opiniei, chiar dacă
restrânsă de presa oficială. Asymetria o aşteaptă cu alte articole. Ar
fi păcat să se lase înfricoşată și să i se impună tăcerea. Cultura
română ar pierde.
Cu prietenie, Dan Culcer
Detergenţii conceptuali ai domnului Tismăneanu
de Aurora MIHACEA (26-6-2006)
O
EMISIUNE ŞI DOUĂ CONCEPTE.
Odată numit la vîrful Comisiei Prezidenţiale
pentru analiza dictaturii comuniste din România, Vladimir Tismăneanu a
devenit omul către care se îndreaptă atenţia tuturor românilor a căror
istorie şi viaţă au fost deformate de 45 de ani de comunism ; iată de
ce, de cind d-l V.Tismăneanu a lansat în emisiunea lui Ion Cristoiu
(“Zig-Zag”, Antena3, 30.04.2006),
două concepte prin filtrul cărora pare a se derula analiza dictaturii
comuniste, mulţi dintre români aşteaptă detalierea lor. Pe scurt, în
această emisiune d-l V.Tismăneanu a afirmat că alegerea sa este să se
vorbească nu despre un “proces al comunismului” ci despre “decomunizare”
şi nu despre “regim comunist criminal” ci despre “regim comunist
ilegitim” (1). Cum însă d-l Cristoiu şi-a uitat datoria deontologică de a
cere cuvenitele precizări spre lămurirea auditoriului său şi cum suntem
în luna iunie 2006 şi precizările conceptuale încă se lasă aşteptate,
mă văd obligată în calitate de cititor-spectator, să atrag atenţia în
cele ce urmează asupra importanţei conceptelor folosite în orice
activitate de cercetare şi analiză, cu atât mai mult într-o analiza a
dictaturii comuniste făcută în scopul elaborării unui raport care să
permită şefului statului să condamne în mod oficial comunismul.
DESPRE INFLUENŢA CONCEPTELOR ASUPRA PERCEPŢIEI REALULUI
În
epistemologie este deja cunoscută influenţa pe care o exercită
conceptele şi teoriile împărtăşite asupra identificării fenomenelor lumii
reale (N.R.Hanson ; P.K.Feyerabend (2). Voi relua exemplul care
ilustrează excelent această teorie : doi oameni, dintre care unul
împărtăşeşte conceptele specifice heliocentrismului iar altul conceptele
specifice geocentrismului, privesc în zori spre linia orizontului,
ambii fiind pe malul mării. Când soarele devine vizibil, cel care
împărtăşeşte heliocentrismul, vede linia orizontului coborând, lăsînd
soarele să se vadă fix pe cer şi identifică ceea ce vede ca fiind
mişcarea Pământului în jurul Soarelui.
Celălalt om, adept al
geocentrismului vede linia orizontului fixă, soarele ieşind din mare şi
identifică ceea ce vede ca fiind mişcarea Soarelui în jurul
Pământului.
Aceşti doi oameni au fost în sânul Naturii în situaţii de
viaţă identice : la malul mării. Vă daţi seama la ce consecinţe ajungem
când analizăm influenţa conceptelor şi teoriilor elaborate de către doi
oameni aflați în situaţii de viaţă fundamental opuse, asupra
identificării evoluţiilor reale ce au loc în societate ?
ADAPTAREA PRIN CONCEPTE
. Dar ce sunt conceptele ?
Conceptele sunt
produse, constructe ale inteligentei. Întemeietorul epistemologiei
genetice, J.Piaget, ne spune însă că inteligenţa este o relaţie
adaptativă între om şi mediu, deci raportat la mediul social, între om
şi situaţia sa de viaţă. Adaptarea rezultă, în viziunea acestuia, în
urma unei echilibrări între asimilare (integrarea informaţiilor noi cu
cele vechi) şi acomodare (restructurarea modelelor de cunoaştere sub
influenţa noilor informaţii).
Fiind produse ale inteligenţei a cărei
ţintă finală este adaptarea, fireşte că rolul conceptelor este acela de a
reda în aşa fel situaţia de viaţă încît să-i fie utile în procesul de
adaptare subiectului ce le-a elaborat.
Cum însă indvizii umani sunt
produsul unor situaţii de viaţă diferite (coexistente în cadrul
aceluiaşi sistem social), se întâmplă ca de multe ori conceptele
elaborate şi promovate de ei pentru a descrie acelaşi sistem social sau
pentru a indica o modalitate de abordare a unei realităţi, să nu
coincidă. Iată de pildă, pentru majoritatea românilor care au suportat
condiţii de viaţă asemănătoare, respectiv colectivizarea forţată,
pierderea celor dragi care au îndrăznit să se opună, răpirea bunurilor,
batjocorirea credinței neamului, deportarea, Canalul, teroarea
sistematică, singurele concepte care s-ar impune la vremea “analizei”
sosite după o jumătate de veac, ar fi mai întâi acela de “proces al
comunismului” pentru a desemna etapa prin care ar trebui în sfârşit să
trecem, în care ar trebui condamnaţi făptaşii începând cu cei ce au
introdus comunismul în ţară şi apoi acela de “sistem comunist criminal”
pentru a desemna însuşirea esenţială a regimului comunist, aceea de
regim criminal. Altminteri, dacă s-ar face analogia cu un proces
oarecare în care exista o etapă a stabilirii ilegitimităţii faptelor
comise şi s-ar urmări algoritmul acestuia, s-ar putea ajunge la situaţii
absurde ca cea descrisă de Valerian Stan, respectiv, “judecătorii care
i-au condamnat pe securiştii vinovaţi de moartea lui Gheorghe Ursu ar fi
trebuit să aştepte, nu-i asa, Raportul d-lui Tismăneanu şi o declaraţie
politică de condamnare a comunismului, şi numai după aceea să pronunțe
şi ei hotărârea de condamnare a crimelor securiştilor comunişti. Ceea ce
ar fi fost complet absurd. Slavă Domnului că n-a fost!”
Pentru
V.Tismăneanu însă, om care s-a aflat şi în perioada comunistă şi acum în
altă situaţie de viaţă decât majoritatea românilor, par a fi mult mai
adecvate conceptele de “decomunizare”, “sistem comunist ilegitim” şi cel
de “comunism românesc”.
“COMUNISMUL ROMÂNESC” VERSUS “COMUNISMUL DIN ROMÂNIA
”
Ultimul
concept, acela de “comunism românesc”, este folosit de domnul V.
Tismăneanu, tot mai des în locul sintagmei “comunismul din România”,
deşi este cunoscut faptul că această plagă, comunismul, nu a fost o
invenţie românească şi nici nu a avut România – nici măcar în timpul lui
Ceauşescu-, independenţa necesară pentru a se abate semnificativ faţa
de ideologia comunistă şi practicile impuse nouă din URSS. Conceptul
teoretic de “societate socialistă multilateral dezvoltată”, contribuţia
originală a “geniului” P.C.R., ca şi etapă intermediară pe care o
presupunea acest concept pînă la atingerea ţelului suprem – comunismul,
era doar… o găselniţă, menită a masca eşecul edificării socialismului ca
societate prosperă, un corn al abundenţei care să permită înfăptuirea
dezideratului comunist “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după
nevoi”. Singurul moment asupra căruia pot fi dubii din punctul de vedere
al abaterii de la model este cel marcat de invadarea Cehoslovaciei de
către trupele sovietice.
LUNGUL DRUM AL DECOMUNIZĂRII.
Deci, conceptul de “decomunizare” preferat
în locul celui de “proces al comunismului”, ar putea semnifica mai
întâi o mutare a accentului în planul mentalităţilor, ceea ce înseamnă o
despăduchiere ideologică şi de reflexele comuniste întinsă pe spaţii
mari de timp, care ar trebui să preceadă, nu-i aşa, un autentic proces
al comunismului. Spun “să preceadă” pentru că ni se poate spune că nu
are cine să facă acest proces, de vreme ce toată populaţia matură este
încă contaminată. Şi atenţie, nu este vorba doar de complexul
paternalist (tratat prompt dealtfel de jurnalişti imediat după
revoluţie), nici doar de modul de gândire reducţionist , de
înregimentare şi anihilarea capacităţilor individuale; este vorba şi de
faptul că ni se prezintă în mod greşit minciuna, ura, resentimentele ca
fiind reflexe exclusiv comuniste când, de fapt, ele au fost şi sunt
prezente ca defecte ale omului dintotdeauna, indiferent de sistemul
social în care omul a trăit şi în consecinţă se vizează şi debarasarea
de această latură negativă a firii umane… vă las să decideţi asupra
perioadei de timp necesare unei asemenea iniţiative; la fel şi asupra
caracterului său utopic.
FĂURIREA OMULUI NOU ŞI SFÂNT
Inutil să spun că în acest caz,
decomunizarea ar apare ridicol, ca un proces de creare a omului nou,
unul de-a dreptul himeric, ca să nu spun chiar sfânt! Iată, la
dezbaterea care a avut loc în aprilie în cadrul organizat de fundaţia
Horia Rusu, d-na Cornea ne spune că marea crimă a comunismului se
transmite prin mentalităţi şi astăzi; citez: “Comunismul trăieşte şi azi
în noi în conştiinţele noastre, minţim, suntem oportunişti, urâm, avem
resentimente şi de aceea am vorbit şi de mine, pentru că poate şi în
mine sunt reminiscenţe ale comunismului”(3).
Să mă ierte d-na Cornea,
dar… aceasta este chiar curată manipulare! Este substituirea
adevăratelor cauze politice, sociale, economice ale prelungirii
comunismului în realitatea noastră postcomunistă cu defectele de
caracter existente dintotdeauna în plan individual, defecte pe care ne
străduim iarăşi dintotdeauna să le atenuăm prin educaţie.
DECOMUNIZARE… CA LA PITEŞTI?
Şi în plus, declaraţia d-nei
Cornea este ca un fel de invitaţie făcută tuturor românilor care au
îndurat greul opresiunii comuniste să se autoflageleze în public, să-şi
autodemaşte defectele individuale în curată tradiţie …piteşteană, luând
asupra lor, toată vina perpetuării comunismului. Vreau să cred ca d-nei
Cornea nici nu i-au trecut prin minte consecinţele malefice ale opiniei
domniei sale.
Dacă ne amintim, la acea dezbatere şi d-ul V.Tismăneanu a
abordat tematica minciunii pe care a legat-o în mod corect de ideologia
comunistă văzând-o ca substrat al ei; dar de aici să ajungi să spui că
“minciuna a intrat în codul genetic al omului care a trăit în acest
regim” (4), mi se pare o extindere nepermisă. Ea poate să fie adevărată
numai în cazul acelora care au semnat articole ideologice la Viata
Studenţească aşa ca de exemplu, Dan Pavel (5), străduindu-se să spele
creierele românilor care acum sunt în situaţia de a fi puşi să se
autodemaşte pentru că nu au avut la timpul potrivit curajul necesar să-i
înfrunte pe cei ce serveau partidul comunist scriind astfel de
minciuni, în nici un caz pentru toţi românii şi vreau să cred că nici
pentru d-na Cornea.
MINCIUNA “TIP CORNEA” FAŢĂ CU MINCIUNA “TIP VIAŢA STUDENŢEASCĂ
”
Minciuna
de care ne vorbeşte d-na Cornea este una de care omul se face vinovat
în diferite grade dintotdeauna; şi dintotdeauna omul a ţintit să se
cureţe de aceste defecte. Minciuna practicată însă în presa vremii, este
de cu totul alt tip.
Ca să ne dăm seama ce odioasă era minciuna
publicată în “Viaţa Studenţească” de pildă, să citim ce se publica în
paginile ei în 20.12 1989 despre “…. minunatele condiţii de muncă şi
viaţă, oferite de partidul şi statul nostru pentru ca tânăra generaţie a
patriei să se poată manifesta plenar în realizarea măreţelor obiective
stabilite de Comitetul Politic Executiv al CC al P.C.R.” (6).
Trebuie să
fie înţeles de către fiecare dintre noi că acest ultim text este
publicat în revista Viaţa Studențească după însângerarea Timişoarei; şi
iarăşi trebuie bine înţeles de toţi cei ce citesc aceste rânduri, că în
Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R., lăudat la 20 decembrie 1989
în “Viaţa Studenţească” pentru minunatele condiţii de muncă şi viaţă ale
tinerilor României, se luase deja decizia reprimării cu forţa a
mişcărilor revoluţionare.
De la revolta muncitorilor din Braşov, până în
iarna Revoluţiei, condeiul lui Dan Pavel este prezent la “Viaţa
Studenţească” unde contribuie la marea minciună pe care era fundată
ideologia comunistă. Şi acesta este doar un exemplu, dintre multe
altele. Dacă fiind prea tînăr, fascinat de utopia comunistă şi izolat de
suferinţa omului obişnuit, te mai puteai forţa să ai convingeri
comuniste pîna în anii ‘75-‘80, după momentul 1987 nici cei mai naivi şi
cei mai neinstruiţi români, n-ar mai fi putut crede în comunism.
Iată
de ce afirm ca minciuna tip “Viaţa Studenţească” este adevăratul
prototip de minciună publică, minciună prezentă pe toate canalele media
româneşti din epocă.
Asta da Minciună, minciună ce trebuie şi ea
“desecretizată”, făcută publică prin reamintire, împreună cu toţi aceia
care au făcut-o posibilă! Şi nu este vorba doar de “Viaţa Studenţească”
ci şi de alte publicaţii şi bineînţeles nu toţi cei care au publicat în
presă au fost foarte tineri ca să nu realizeze minciuna asumată
conştient, minţind zilnic un popor care acum este găsit ca fiind
singurul vinovat, iar după Revoluţie îi găsim pe toţi aceşti
“nevinovaţi”, “nemincinoşi”, corifei ai presei democratice, arătând cu
degetul către un popor vinovat… de a le fi înghiţit minciunile. Şi
bineînţeles toţi aceştia îşi acordă unii altora credibilitate şi nici nu
îşi pun problema vinovăţiei lor; poporul nu are nici măcar dreptul la
prezumţia de nevinovăţie ca şi cum intelectualii săi i-ar fi spus plini
de curaj adevărul, iar scriitorii săi nu s-ar fi făcut că au orbul
găinilor vorbind despre cîte în lună şi în stele numai despre ce se
întâmplă nu, lăsând unuia singur dintre ei – Paul Goma – toată povara şi
consecinţele rostirii adevărului. Consecinţa, previzibilă, este aceea
că majoritatea românilor sunt acuzaţi că au stat liniştiţi la cozi şi
s-au mulţumit să mănânce cartelat în loc să iasă în stradă şi să lupte
pentru a-i elibera în primul rînd pe mincinoşii de serviciu, adică acea
specie ciudată, autonumită “rezistentă prin cultură”. De aceea, consider
corect ca V. Tismăneanu să incrimineze adevărata minciună pusă în
slujba comunismului, adică în primul rând pe cei ce au publicat astfel
de minciuni, ca şi pe cei ce mint în continuare vorbind despre minciună
fără a avea “revelaţia” că prin Omisiune pot forma cel mai interesant
studiu de caz din volumele lor.
PĂCATUL OMISIUNII DIN CURTEA INVIZIBILĂ
În acest caz, vă întreb, dacă mai poate fi considerat vinovat un popor minţit de
“creierele” lui! Căci, foarte bine spune G. Liiceanu în recentul sau
volum “Despre minciună”(7), citez, “mintea oamenilor care trăiesc
aici a fost, în bună măsură, subtilizată. Furtul minţii nu este făcut,
aşa cum se poate întâmpla, pentru un scop nobil. Mintea poate fi furata
la cu totul altă scară, ca minte colectivă, ca minte a multora şi, dacă e
nevoie, ca minte a majorităţii”. Furtul se produce prin minciună.
Ceea ce nu ne spune însă G. Liiceanu, este care a fost locul
intelectualilor de vârf ai României în “economia minciunii publice”,
recte în cele patru “noutăţi teribile” aduse de comunism în această
privinţă; care a fost locul acelora care minţeau – aşa cum bine spune
Gheorghe Cionoiu în “Fenomenul Păltiniş”(8) – prin omisiune. Sau faptul
că G. Liiceanu a scris acum o carte care denunţă minciuna îl absolvă de
Păcatul Omisiunii în tot ce-a scris înainte de 1989 ?
În “Despre
minciună” G. Liiceanu spune pe drept cuvânt că este absurd ca România să
fi scăpat de Ceauşescu pentru a ajunge să fie stăpânită de activiştii,
securiştii şi poeţii săi de curte. Ceea ce se face că nu observă însă
este faptul că Ceauşescu nu a avut doar o curte vizibilă, unde făceau
sluj poeţii şi scriitorii de partid; dictatorul a avut şi o curte
“invizibilă”, unde se făceau temenele şi se închinau osanale prin
Omisiune, prin Absenţa Negaţiei faptelor sale. Ori absenţa negaţiei
înseamnă acceptare şi asumare a minciunii publice afirmate prin
comunism.
INVOCAREA MINCIUNII –LOCUL INTÂLNIRII DINTRE D.VOICULESCU SI V.TISMĂNEANU
Cred
şi eu ca şi V. Tismăneanu că, citez: „Din comunism nu vom ieşi prin
uitare, ipocrizie, negaţionism, cinism şi minciună”(9). De aceea, îmi
permit să atrag atenţia asupra contradicţiilor pe care le generează
extinderea nepermisă a minciunii asupra tuturor românilor care au trăit
în comunism:
a) Situarea lui V. Tismăneanu pe poziţii similare cu aceia
ale căror fapte tocmai le analizează. Revelatoare în acest sens este
deja celebra afirmaţie a lui D.Voiculescu potrivit căreia toţi românii
care au lucrat la stat în vechiul regim, au colaborat cu Securitatea.
Cum la baza “colaborării” a stat marea minciună comunistă care, după V.
Tismăneanu, „a intrat în codul genetic al omului care a trăit în acest
regim”, ar rezulta ca D.Voiculescu şi Şeful Comisiei prezidenţiale sunt
în deplin acord(
b) Dacă toţi am minţit (teza Tismăneanu), deci toţi am
colaborat (teza Voiculescu), atunci cum mai distinge Comisia între călăi
şi victime ? Sau se urmăreşte să fim convinşi că am fost şi una şi
alta? Şi să fim condamnaţi în bloc?
PARAFRAZA.
Iarăşi: dacă minciuna ne-a caracterizat pe toţi românii care
am trăit în comunism, atunci, îmi voi permite să socotesc scăzînd
tinerii (despre care Doina Cornea ne spune că erau utecişti în 1989 şi
mai pot fi recuperaţi), cam la opt milioane persoanele în plină
maturitate care au trăit în comunism. În continuare, o voi parafraza pe
Mirela Corlăţan (care îl admonestează pe D.Voiculescu în paginile
Cotidianului (10):
“Pe lista cu mincinoşi a domnului V. Tismăneanu,
rămân doar 7.999.999 de mincinoşi din cele opt milioane de români maturi
cărora, spune dînsul, minciuna le-ar fi intrat în codul genetic”! Şi-o
să-l întreb şi eu pe d-l V.Tismăneanu, om care a trăit în sistemul
comunist dar al cărui cod genetic n-a fost afectat (de ce oare…este un
cod genetic de alt tip?), deci îi poate judeca pe ceilalţi mincinoşi,
dacă d-l Paul Goma face cumva parte dintre aceşti mincinoşi motiv pentru
care ar fi de înţeles de ce n-a corespuns “standardelor” Comisiei
prezidenţiale! Deasemeni aş vrea să ştiu dacă sunt la fel de mincinoşi
şi intelectualii rezistenţi (în formă pasivă), din Grupul de la
Păltiniş, intelectuali care minţeau prin omisiune filosofind pe diverse
teme în timp ce minciuna comunistă îi strivea în lovituri pe P.Goma şi
pe V.Paraschiv, care refuzau… Omisiunea!
ALTE DEVIERI ALE SUBSTITUIRII CONCEPTUALE
Un alt efect al
folosirii acestui concept de “decomunizare” în locul celui de “proces al
comunismului” este acela al schimbării accentului în plan temporal: în
loc să se studieze în mod egal întreaga perioadă comunistă, de la
impunerea comunismului în România pînă în prezent, accentul cade pe
perioada prezentă sau oricum, relativ recentă. Nu este de neglijat nici
faptul că din această perspectivă a decomunizării se mută accentul şi de
la cauză la efect, de la călăi la victime, căci acest popor care a
îndurat lipsa căldurii, a medicamentelor, a curentului electric şi care
s-a hrănit pe cartelă ca în vreme de război, a fost victima unui regim
criminal.
CONFUZIILE TAUTOLOGIEI “SISTEM COMUNIST ILEGITIM”
În ce
priveşte conceptul de “sistem comunist ilegitim”, acesta provoacă o
confuzie evidentă, pentru orice om de bună credinţă legislaţia nici unei
ţări – nu doar a noastră – nefiind perfectă; sunt atîtea situaţii în
care îţi poţi ajuta semenii procedînd ilegitim, neautorizat (cazul unui
doctor de exemplu care adăposteşte în spital o bătrână fără adăpost,
cazul unor tineri a căror relaţie nu se finalizează printr-un act de
căsătorie, şamd) , astfel încât includerea faptelor criminale ale
regimului comunist în sfera mai largă a faptelor ilegitime, mi se pare
în cel mai bun caz, lipsită de sens. “Cui prodest” o asemenea confuzie? A
cui adaptare o asigură un asemenea concept?
În plus, folosirea
sintagmei de “sistem comunist ilegitim” este de-a dreptul o tautologie.
Este de la sine înţeles că orice sistem comunist este ilegitim.
Aşadar,
ce înseamnă sistem comunist? Simplu: ca sistem social, comunismul este
un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată,
aceasta fiind desfiinţată; asta în primul rând! Unde mai ştie d-l
V.Tismăneanu să existe un “sistem comunist legitim” instalat prin
răpirea dreptului la proprietate? Este deci clar, sintagma „sistem
comunist ilegitim” este o tautologie. Să întreb iar...”cui prodest”
confuziile provocate pe linia semnificat-semnificant prin folosirea
acestei tautologii?
CONCEPTELE DETERGENŢI
Avînd în vedere tot ce am expus aici,
aş putea să fiu tentată să cred că, pe lîngă detergenţii obişnuiţi –
substanţe sau amestecuri de substanţe naturale sau artificiale care sunt
folosite pentru curăţirea diverselor obiecte – d-l V.Tismăneanu a mai
descoperit o categorie aparte – aceea a detergenţilor conceptuali. În
funcţie de acurateţea respectării instrucţiunilor de folosinţă, ei pot
curăţa definitiv şi istoria şi memoria deopotrivă.
NOTA:
1. Ca dovadă că am redat exact conceptele din emisiunea “Zig-Zag”,
menţionez că unul dintre ele, acela de “sistem comunist ilegitim”, este
folosit de domnul V.Tismăneanu chiar în interviul acordat domnului
Ştefan Maier, pe 29 mai 2006. În plus, pentru a dovedi adevărul
relatării despre conţinutul emisiunii “Zig-Zag” din 30.apr. 2006, voi
cita dintr-un material al unui jurnalist recunoscut pentru
obiectivitatea sa, d-l Valerian Stan : «Tocmai l-am văzut la televizor
pe Vladimir Tismăneanu, alesul lui Băsescu în fruntea Comisiei
prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste, într-un dialog cu Ion
Cristoiu (emisiunea “Zig-Zag”, Ant 3, 30 apr 2006) – fostul său tovarăş
de convingeri comuniste, în presa trecutului regim. (…), Tismăneanu a
explicat senin că alegerea sa este să se vorbească nu despre un „proces
al comunismului” ci despre „decomunizare”, şi nu despre „regimul
comunist criminal”, ci despre „regimul comunist ilegitim”.. » (New York
Magazin, 3 mai 2006) ;
2. Mircea Flonta ”Natura şi dinamica ştiinţei în
concepţia lui Th.S.Kuhn”, în Thomas S. Kuhn, „Structura revoluţiilor
ştiinţifice„ pag 23, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1976;
3. Ovidiu Bancheş, „Tismăneanu îi forţează mâna lui Băsescu”,
Ziua, 20 aprilie; Maria Bercea, „Procesul comunismului – o sentinţă
amânată„ Revista „22”, 28 aprilie -4 mai, 2006;
4. Maria Bercea,
„Procesul comunismului – o sentinţă amînată„ Revista „22”, 28 aprilie – 4
mai 2006;
5. Dan Pavel, “Viaţa Studenţească”, nr 48, 02.12.1987 ; citez
:
“Participarea la activitatea revoluţionară din cadrul asociaţiei
studenţilor comunişti înseamnă un efort sistematic de realizare a unei
temeinice pregatiri politico- ideologice a studenţilor. Formarea omului
nou, constructor conştient al noii societăţi, este un proces ce capată
valenţe precise pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu le-a subliniat şi de
această dată cu pregnanţă. “
Dan Pavel, Viaţa Studenţească nr.51 din
23.12.1987 ; citez:
“Stă în puterea şi caracterul tineretului nostru
revoluţionar, a eroicului nostru popor, chezăşia vibrantelor chemări
adresate de către secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae
Ceauşescu, de la înalta tribună a democraţei de partid, întregii naţiuni
de a face totul pentru înflorirea multilaterală a patriei, pentru
triumful cauzei socialismului şi a comunismului în ţara
noastră.“
Valerian Stan, în ”Documente; Cerere de dare în judecată a lui
Dan Pavel”, pag 11, www.valerianstan.ro;
6. Valerian Stan, în ” Documente; Cerere de dare în judecată a lui Dan Pavel”,pag 11, www.valerianstan.ro;
7.
Gabriel Liiceanu, “Minciuna şi România” – studiu de caz publicat în
volumul “Despre minciună”, Editura Humanitas, 2006; Cristian
Patrasconiu, “Liiceanu face planul pentru un apel către Harap Alb”,
“Cotidianul”, vineri 23 iunie 2006, pag 17.
8. Gheorghe Cionoiu,
“Fenomenul Păltiniş” – eseu publicat în “Procesul tranziţiei”, Editura
“Brumar, Timişoara, 1996 (republicat în volumul “Mănuşa lui Schiller”,
Editura Augusta, Timişoara 1999).
9. Vladimir Tismăneanu, “Democraţie şi
memorie”, Cotidianul, vineri 16 iunie 2006, pag 18;
10. Mirela
Corlăţan, “El n-a turnat domnule Felix. Şi lucra tot la stat”,
“Cotidianul”, 19 iunie 2006, pag 3; Redau citatul pe care l-am
parafrazat în text, exact cum l-a formulat Mirela Corlăţan:
“PE LISTA cu
turnători a lui Dan Voiculescu rămân doar 7.999.999 de turnători din
cele opt milioane de români, care, spune el, lucrau la stat şi au turnat
la Securitate”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu