duminică, 3 octombrie 2010

Nici peste 66 de ani scriitoul Paul Goma nu va veni acasă!

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Nici peste 66 de ani scriitoul Paul Goma nu va veni acasă!

01 Octombire 2010
Abonează-te la: RSS, Email

De Victoria Ungureanu
Nici cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea sa, scriitorul Paul Goma nu va veni acasă, în Basarabia, de unde s-a refugiat cu părinţii săi în anul 1944. Scriitorul şi-a dorit mult să vină la Chişinău împreună cu soţia sa şi să sărbătoarească această aniversare frumoasă alături de colegii de la Senatul onorific Hyde Park şi Uniunia scriitorilor din Moldova.
Paul Goma va continua să fie un azilant politic în Franţa, din motiv că elita politică din RM nu a binevoit să-şi facă timp şi pentru acest scriitor basarabean de valoare, oferindu-i cetăţenia ţării noastre.

Pe la începutul lunii septembrie scriitorul mai avea o speranţă, însă după data de 27 septembrie, când a primit un mesaj de la directorul pentru proiecte şi programe la Uniunea Scriitorilor Valeriu Matei, Paul Goma a rămas dezamăgit, ba mai mult indignat de atitudinea guvernanţilor şi de legislaţia R.Moldova.

Un alt moment care l-a supărat nespus de mult pe scriitor este faptul că în scrisoarea lui Valeriu Matei se specifica faptul că din start va primi cetăţenie Paul Goma şi fiul acestuia, iar mai târziu şi soţia scriitorului. “De ce să mi se acorde, mie şi fiului meu, cetăţenia Moldovei – abia apoi soţiei mele (“în scurt timp”), când noi ne cunoaştem de 45 ani, am fost împreună mai mult la rău decât la bine?Aşa este legislaţia? Să fie sănătoasă legislaţia aceea, eu nu după ea m-am condus în viaţă, până la vârsta de 75 ani, nu potrivit acelei legislaţii am scris 60 de volume – despre Basarabia – şi nu în vederea unei recompense (cetăţenia?, da, însă numai pentru mine şi pentru fiul meu, nu şi pentru soţie?)” a răspuns cu ferocitate scrisorii venite de la Chişinău.
Se pare că în curând Paul Goma nu-şi va revedea meleagurile dragi despre care a tot scris sau poate vor lua o atitudine guvernanţii după anticipate?
“Dar cine au fost/sunt legislatorii care au făcut ce au făcut, în stilul selecţionării bandiţilor: unii “na prava”, alţii “na leva” – după care criterii? Nu vreau să am de a face cu astfel de “legislaţie”, cu atât mai puţin cu “legislatorii”. Aveam de gând să vin la Chişinău împreună cu mama fiului meu. Or, neavînd acte de călătorie, (cetăţenie, deci paşaport), singur nu voi veni. Apoi, fie vorba între noi: azi, 27 septembrie (2010) e prea târziu, ca să apuc 2 octombrie. 
Ştiu, ştiu, guvernanţii au alte treburi, toate mult mai importante decât un fleac de cetăţenie pentru un fleac de basarabean ca mine – nici măcar cetăţean al Moldovei – după “legislaţie”. După ce le vor rezolva, să mă anunţe. Atunci va fi “momentul” pentru venirea mea acasă: postum” a specificat scriitorul în acelaşi răspuns adresat autorităţilor de la Chişinău.
Amintim că în data de 2 octombrie scriitorul român (de viţă basarabeană) împlineşte o vărstă de 75 de ani pe care o va sărbători şi în acest an departe de plaiul său natal. Cu această ocazie, chiar daca Paul Goma nu va fi prezent la Chişinău, Institutul de Filologie al ASM si Uniunea Scriitorilor din Moldova la Academia de Stiinte a Moldovei în data de 4 octombrie vor organiza o conferinţă consacrată scriitorului Paul Goma.
 

Un comentariu:

Victoria Ungureanu spunea...

Ma bucur mult ca de personalitatea basarabeana, Paul Goma, sunt interesati si fratii nostri de peste Prut!