| |
| Dragi
prieteni ai Roşiei Montane, pe 6 februarie se împlinesc 1881 ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane. Este un moment de sărbătoare, nu doar a unei istorii memorabile, ci mai ales a unei istorii meritate, pentru a cărei continuitate, fiecare dintre noi luptă în fiecare zi. În plus, ziua Roşiei Montane ne reaminteşte să fim mândri de identitatea noastră şi mai ales de înţelepciunea de care dau dovadă cei ce o preţuiesc. În ultimii 10 ani, Roşia Montană s-a transformat din simbolul cărţilor de istorie, în simbolul libertăţii generaţiei noastre. Astfel că în acest al 1881-lea an al existenţei sale, te invităm să spunem împreună La Mulţi Ani! La ceas aniversar fiecărui sărbătorit se obişnuieşte să-i fie oferit un dar. Pentru Roşia Montană cel mai de preţ cadou ar fi includerea sa în patrimoniul UNESCO, astfel încât şi generaţiile viitoare să se poată mândri cu ea precum noi astăzi. 7 km de galerii romane şi pre-romane, 80 km de galerii medievale şi de epocă modernă, un mic târg păstrat exemplar şi tăbliţele cerate – izvorul dreptului roman, ne determină să cerem, o dată în plus Ministrului Culturii să nu mutileze patrimoniul nostru cultural unic în lume. Luni, 6 februarie se desfăşoară evenimente ce reunesc proiecţii de filme documentare, dezbateri, expoziţii şi concerte atât în Roşia Montană, cât şi în Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Arad, Braşov, Sibiu, Chişinău şi Berlin. Intrarea la evenimente este liberă. Programul detaliat poate fi consultat la adresa: www.ziuarosieimontane.ro De asemenea, un eveniment facebook (http://www.facebook.com/ Ziua Roşiei Montane este un eveniment organizat pe bază de voluntariat, unde artiştii invitaţi susţin concertele pro-bono. Mulţumim tuturor celor implicaţi în desfăşurarea acestor evenimente, inclusiv partenerilor media care ne sprijină: EcoMagazin, Think Outside the Box, Revista Kamikaze, Hipmag şi Muzicabuna.ro. |
| |
| Roşia
Montană - dezbatere în Parlamentul European Marţi, 31 ianuarie, la iniţiativa eurodeputatului Victor Boştinaru, Parlamentul European a găzduit o dezbatere privind proiectul minier de la Roşia Montană. Conferinţa intitulată „Riscurile utilizării cianurii în minerit: Proiectul Roşia Montană din România” a avut ca scop o dezbatere obiectivă asupra proiectului, în condiţiile în care, în spaţiul public din România, nu este asigurată imparţialitatea. Mai multe informatii.
Licenţa de minerit a Roşiei Montane
Gold Corporation - ilegală
Potrivit analizei europarlamentarului Monica Macovei, licenţa de minerit RMGC este obţinută ilegal, iar în opinia ei, întreaga procedură de avizare ar trebui reluată şi întoarsă la Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi Guvern. Iar Agenţia trebuie să verifice dacă se poate exploata aurul şi prin alte metode, nu cu cianură, iar dacă nu, să se renunţe la acest proiect. Mai multe informaţii Lucrările conferinţei "Roşia Montană în Istoria Universală" publicate
Universitatea
Babeş-Bolyai anunţă publicarea în limba engleză a
lucrărilor conferinţei internţionale ”Roşia Montană
în Istoria Universală”, din noiembrie 2011, de la
Cluj, desfăşurată sub egida UBB, Academiei Române şi
a ICOMOS România. Textul
lucrărilor
Discursul
lui Eugen David - presedintele Asociatiei Alburnus
Maior Fotografii şi interviuri de la manifestarea Salvaţi Roşia Montană de la Bucureşti, 28 ianuarie 2012 Discursuri: Mihnea Blidariu - muzician | activist, Eugen David - preşedinte Asociaţia Alburnus Maior, Adrian Dohotaru - activist | membru al Grupului pentru Acţiune Socială, Nicuşor Dan - preşedinte Asociaţia Salvaţi Bucureştiul Campania Salvaţi Roşia Montană în Piaţa Universităţii Campania Salvaţi Roşia Montană în Piaţa Universităţii partea a 2-a Motive contra proiectului minier de la Roşia Montană Alte motive contra proiectului minier de la Roşia Montană ”NOI NU EXISTĂM PENTRU PRESĂ!" - un protest inedit al susținătorilor campaniei "Salvati Rosia Montana" adresat presei care cenzurează opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană. Protestul a avut loc în Piața Universității din București, 28 Ianuarie 2012. |
sâmbătă, 4 februarie 2012
1881 ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
vineri, 3 februarie 2012
George Pruteanu. Dacă ar trăi azi Eminescu...
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. George Pruteanu a fost un cinstit cetățean român, adică un bun român. S-a născut la 15 decembrie 1947 în București și a murit la 27 martie 2008 la București. Profesor universitar, politician, traducător și critic literar român.
Criticul literar a aparținut aceiași serii căreia i-am aparținut și eu, manifestându-ne în presă cenzurată a epocii cu destul de mult echilibru. Preiau articolul de mai jos de pe situl rămas accesibil după moartea scriitorului.
Reamintesc astfel tuturor cititorilor, inclusiv slugoiului care se pretinde ziarist și om liber, Petru Clej, dar fircălește insanități pe un site de adunături, că Eminescu a fost un mare ziarist, un om liber și este un mare poet, inclusiv pentru că a scris Doina.
Cu prietenie, Dan Culcer
DACĂ AR TRĂI AZI EMINESCU... publicat inițial în Jurnalul naţional din 11 ianuarie 1999
Ar constata mîhnit că nici Iliescu n-a fost Ion cel Bun, nici Constantinescu nu e Emil cel Mare.
Ar aşterne rânduri care ar isca mare scandal. Ar spune, de pildă, aşa: "Daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi - îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi" (Timpul, 23 dec. 1877)1.
Citind el prin gazete serioase că leafa medie de azi nu e nici măcar o cincime din cît îţi trebuie ca să mănînci într-o lună, ar scrie iar negru pe alb: "Noi credem însă că un sistem care, oricît s-ar îmbogăţi «patrioţii», are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem" (Timpul, 8 mai 1881). Ar fi la fel de indignat de "augmentabilitatea discreţionară a unui budget a/le/ cărui cheltuieli sporesc în realitate, a/le/ cărui venituri se îmflă fără realitate" (Timpul, 22 febr. 1880).
Dezamăgit, dacă nu dezgustat, de "ficţiunea parlamentară", ar observa şi acum, în era ordonanţelor de urgenţă, că "regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus" (Timpul, 22 febr. 1880).
Ca tot omul cu scaun la cap, ar fi îngreţoşat de vagul şi poşirca "tranziţiei": "Chiar dacă epoca formelor goale, care domneşte..., s-ar putea explica, deşi nu justifica, prin cuvîntul «epoca de tranziţiune», e evident că sarcinile cu care tranziţiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează de a ne întoarce de pe calea greşită, de a privi în mod mai limpede starea adevărată a ţării, de-a judeca în mod mai limpede necesităţile ei" (Timpul, 17 febr. 1880).
Privind la servilismul cu care se adoptă modele şi soluţii care nu ni se potrivesc organic ("o serie de fraze ieftene, copiate din gazete străine, din discursurile unor politici/eni/ trăiţi şi crescuţi în alte ţări, a înlocuit şi înlocuieşte încă silinţa de-a învăţa singuri; raţionamente străine, răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exerciţiul propriei judecăţi" (Timpul, 17 febr. 1880), Eminescu ar clama din nou: "Ţinta noastră a fost totdeauna conservarea elementului naţional şi ocrotirea acestui element contra concurenţei excesive şi a propriei lui neprevederi" (Timpul, 6 dec.1881). Şi, ca un corolar: "Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie" (Timpul, 6 aug.1881). Multe jurnale însă l-ar beşteli amarnic pentru asta şi l-ar acuza că vrea să rupă coaliţia şi să ne scoată din Europa. Nu l-ar lua nici un ştab în echipa de gazetari care-l însoţesc peste hotare.
Contemplînd mănoasele holdinguri şi reclamele galeşe care ne-ndeamnă pe englezeşte să make things go better, într-o capitală atît de fandosită, încît nici hotelul din buricul tîrgului nu se mai cheamă "Bucureşti", ci "Bucharest", Eminescu ar mai scrie o dată: "Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de desvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămîie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămîie şi pentru viitor norma de desvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această desvoltare. Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană" (Timpul, 17 dec. 1881).
Nu era şovin - punea doar condiţia elementară ca individul, de orice viţă ar fi, să fie loial, fidel şi devotat ţării: "Noi credem că e mai mult ori mai puţin indiferent dacă oamenii care supun desvoltarea lor proprie desvoltării naţionale a României sunt, în orice caz, de origină pură traco-romană sau dacă, într-un număr de cazuri, această origine nu este atît de proprie" (Timpul, 17 dec. 1881). Viziunea sa, nu etnocratică, era una de demnitate şi dominanţă naţională.
Dacă ar trăi azi Eminescu, ar fi foarte înjurat şi probabil că ar înnebuni mai repede.
George PRUTEANU
________________________
1) Citatele sunt din ediţia: M. Eminescu, Scrieri politice, ediţia a III-a, comentate de D. Murăraşu, Ed. Scrisul Românesc, col. "Clasicii români comentaţi" (sub îngrijirea d-lui N. Cartojan), Craiova, [1937].
George PRUTEANU
Criticul literar a aparținut aceiași serii căreia i-am aparținut și eu, manifestându-ne în presă cenzurată a epocii cu destul de mult echilibru. Preiau articolul de mai jos de pe situl rămas accesibil după moartea scriitorului.
Reamintesc astfel tuturor cititorilor, inclusiv slugoiului care se pretinde ziarist și om liber, Petru Clej, dar fircălește insanități pe un site de adunături, că Eminescu a fost un mare ziarist, un om liber și este un mare poet, inclusiv pentru că a scris Doina.
Cu prietenie, Dan Culcer
DACĂ AR TRĂI AZI EMINESCU... publicat inițial în Jurnalul naţional din 11 ianuarie 1999
Ar constata mîhnit că nici Iliescu n-a fost Ion cel Bun, nici Constantinescu nu e Emil cel Mare.
Ar aşterne rânduri care ar isca mare scandal. Ar spune, de pildă, aşa: "Daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie sănătoşi şi avuţi - îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi mizeri şi bolnavi" (Timpul, 23 dec. 1877)1.
Citind el prin gazete serioase că leafa medie de azi nu e nici măcar o cincime din cît îţi trebuie ca să mănînci într-o lună, ar scrie iar negru pe alb: "Noi credem însă că un sistem care, oricît s-ar îmbogăţi «patrioţii», are de rezultat moartea reală a unei naţii, e tot ce se poate mai rău şi mai ucigaş ca sistem" (Timpul, 8 mai 1881). Ar fi la fel de indignat de "augmentabilitatea discreţionară a unui budget a/le/ cărui cheltuieli sporesc în realitate, a/le/ cărui venituri se îmflă fără realitate" (Timpul, 22 febr. 1880).
Dezamăgit, dacă nu dezgustat, de "ficţiunea parlamentară", ar observa şi acum, în era ordonanţelor de urgenţă, că "regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus" (Timpul, 22 febr. 1880).
Ca tot omul cu scaun la cap, ar fi îngreţoşat de vagul şi poşirca "tranziţiei": "Chiar dacă epoca formelor goale, care domneşte..., s-ar putea explica, deşi nu justifica, prin cuvîntul «epoca de tranziţiune», e evident că sarcinile cu care tranziţiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează de a ne întoarce de pe calea greşită, de a privi în mod mai limpede starea adevărată a ţării, de-a judeca în mod mai limpede necesităţile ei" (Timpul, 17 febr. 1880).
Privind la servilismul cu care se adoptă modele şi soluţii care nu ni se potrivesc organic ("o serie de fraze ieftene, copiate din gazete străine, din discursurile unor politici/eni/ trăiţi şi crescuţi în alte ţări, a înlocuit şi înlocuieşte încă silinţa de-a învăţa singuri; raţionamente străine, răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exerciţiul propriei judecăţi" (Timpul, 17 febr. 1880), Eminescu ar clama din nou: "Ţinta noastră a fost totdeauna conservarea elementului naţional şi ocrotirea acestui element contra concurenţei excesive şi a propriei lui neprevederi" (Timpul, 6 dec.1881). Şi, ca un corolar: "Sau ţara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie" (Timpul, 6 aug.1881). Multe jurnale însă l-ar beşteli amarnic pentru asta şi l-ar acuza că vrea să rupă coaliţia şi să ne scoată din Europa. Nu l-ar lua nici un ştab în echipa de gazetari care-l însoţesc peste hotare.
Contemplînd mănoasele holdinguri şi reclamele galeşe care ne-ndeamnă pe englezeşte să make things go better, într-o capitală atît de fandosită, încît nici hotelul din buricul tîrgului nu se mai cheamă "Bucureşti", ci "Bucharest", Eminescu ar mai scrie o dată: "Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de desvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămîie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămîie şi pentru viitor norma de desvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această desvoltare. Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană" (Timpul, 17 dec. 1881).
Nu era şovin - punea doar condiţia elementară ca individul, de orice viţă ar fi, să fie loial, fidel şi devotat ţării: "Noi credem că e mai mult ori mai puţin indiferent dacă oamenii care supun desvoltarea lor proprie desvoltării naţionale a României sunt, în orice caz, de origină pură traco-romană sau dacă, într-un număr de cazuri, această origine nu este atît de proprie" (Timpul, 17 dec. 1881). Viziunea sa, nu etnocratică, era una de demnitate şi dominanţă naţională.
Dacă ar trăi azi Eminescu, ar fi foarte înjurat şi probabil că ar înnebuni mai repede.
George PRUTEANU
________________________
1) Citatele sunt din ediţia: M. Eminescu, Scrieri politice, ediţia a III-a, comentate de D. Murăraşu, Ed. Scrisul Românesc, col. "Clasicii români comentaţi" (sub îngrijirea d-lui N. Cartojan), Craiova, [1937].
George PRUTEANU
Cristian Orgonas. Populatia Romaniei a scazut cu 2,6 milioane in ultimii 10 ani! Cum s-a ajuns aici si care vor fi efectele?
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
http://businessday.ro/02/2012/populatia-romaniei-a-scazut-cu-26-milioane-in-ultimii-10-ani-cum-s-a-ajuns-aici-si-care-vor-fi-efectele/
Economie Publicat la 2.2.2012 24 comentarii
Populatia Romaniei a scazut cu 2,6 milioane in ultimii 10 ani! Cum s-a ajuns aici si care vor fi efectele?
Potrivit INS, populatia stabila a Romaniei a scazut la 19 milioane de locuitori, ceea ce inseamna ca de la ultimul recensamant care a avut loc in 2002 am pierdut 2,6 milioane de persoane. Practic, avem acum cu 13.604 locuitori mai mult decat am avut in 1965. Evolutia populatiei intre 1948 si 2011 se poate observa in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.
http://businessday.ro/wp-content/uploads/2012/02/Populatie-300x184.jpg
Cum am ajuns aici
1. Potrivit datelor Eurostat, intre 2002 si 2009, numarul romanilor emigrati in tari membre UE a fost de aproximativ 2 milioane, varful fiind atins in 2007, cand din tara au plecat peste 500.000 de persoane, detalii aici. Cei mai multi au plecat in Spania (783.000) si Italia (797.000), aceste doua tari atragand 80% din total.
2. Intre 2002 si 2011, sporul natural a fost negativ, numarul deceselor fiind cu aproape 450.000 mai mare decat al nou-nascutilor.
Care sunt efectele (printre altele)
1. Va creste valoarea indicatorului “PIB/capita”: anul trecut, valoarea PIB a fost de aproximativ 127 miliarde euro, iar la o populatie de 21,5 milioane, PIB/capita era de 5.900 euro. Acum, suma creste la aproape 6.700 euro.
2. Va creste rata de ocupare: numarul locuitorilor a fost rectificat in scadere cu 2,4 milioane, cea mai mare parte provenind in mod evident din randul populatiei in varsta de munca. Cum cei plecati in strainatate pe o perioada mai mare de un an erau inclusi in populatia inactiva, rata de ocupare va creste pentru ca numarul persoanelor inactive se va reduce prin excluderea celor plecati. Ultimele date arata ca rata de ocupare a fost de 59,1% in T3, iar daca populatia inactiva s-a redus cu doua milioane, procentul va depasi 65%. Intrebarea este cu s-a redus populatia activa, si cu cat populatia inactiva.
3. Va creste rata somajului, nu si numarul somerilor: in conditiile in care populatia activa scade, iar numarul somerilor va ramane constant, rata somajului raportata de ANOFM in mod evident va creste. Nu stim ce se va intampla cu rata somajului BIM, pentru ca in cazul acesteia, numarul somerilor se estimeaza pe baza anchetelor de familie, iar daca populatia scade, si numarul somerilor ar trebui sa scada.
4. Se va reduce numarul de parlamentari: reducerea populatiei cu 11% ar trebui sa determine si reducerea numarului de parlamentari cu 11%, de la 469 cati sunt acum, pana la 417.
La final
Datele comunicate de INS astazi indica o situatie care exista deja, insa abia acum este reflectata in statistici. Prin urmare, scaderea populatiei nu va determina modificarea numarului de angajati, de asistati social sau de pensionari, si nici nu va determina o modificare a cererii sau ofertei intr-un anumit sector.
Tot 19 milioane de persoane erau si ieri, numai ca noi nu stiam asta, ci doar banuiam.
http://businessday.ro/02/2012/populatia-romaniei-a-scazut-cu-26-milioane-in-ultimii-10-ani-cum-s-a-ajuns-aici-si-care-vor-fi-efectele/
Economie Publicat la 2.2.2012 24 comentarii
Populatia Romaniei a scazut cu 2,6 milioane in ultimii 10 ani! Cum s-a ajuns aici si care vor fi efectele?
Potrivit INS, populatia stabila a Romaniei a scazut la 19 milioane de locuitori, ceea ce inseamna ca de la ultimul recensamant care a avut loc in 2002 am pierdut 2,6 milioane de persoane. Practic, avem acum cu 13.604 locuitori mai mult decat am avut in 1965. Evolutia populatiei intre 1948 si 2011 se poate observa in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.
http://businessday.ro/wp-content/uploads/2012/02/Populatie-300x184.jpg
Cum am ajuns aici
1. Potrivit datelor Eurostat, intre 2002 si 2009, numarul romanilor emigrati in tari membre UE a fost de aproximativ 2 milioane, varful fiind atins in 2007, cand din tara au plecat peste 500.000 de persoane, detalii aici. Cei mai multi au plecat in Spania (783.000) si Italia (797.000), aceste doua tari atragand 80% din total.
2. Intre 2002 si 2011, sporul natural a fost negativ, numarul deceselor fiind cu aproape 450.000 mai mare decat al nou-nascutilor.
Care sunt efectele (printre altele)
1. Va creste valoarea indicatorului “PIB/capita”: anul trecut, valoarea PIB a fost de aproximativ 127 miliarde euro, iar la o populatie de 21,5 milioane, PIB/capita era de 5.900 euro. Acum, suma creste la aproape 6.700 euro.
2. Va creste rata de ocupare: numarul locuitorilor a fost rectificat in scadere cu 2,4 milioane, cea mai mare parte provenind in mod evident din randul populatiei in varsta de munca. Cum cei plecati in strainatate pe o perioada mai mare de un an erau inclusi in populatia inactiva, rata de ocupare va creste pentru ca numarul persoanelor inactive se va reduce prin excluderea celor plecati. Ultimele date arata ca rata de ocupare a fost de 59,1% in T3, iar daca populatia inactiva s-a redus cu doua milioane, procentul va depasi 65%. Intrebarea este cu s-a redus populatia activa, si cu cat populatia inactiva.
3. Va creste rata somajului, nu si numarul somerilor: in conditiile in care populatia activa scade, iar numarul somerilor va ramane constant, rata somajului raportata de ANOFM in mod evident va creste. Nu stim ce se va intampla cu rata somajului BIM, pentru ca in cazul acesteia, numarul somerilor se estimeaza pe baza anchetelor de familie, iar daca populatia scade, si numarul somerilor ar trebui sa scada.
4. Se va reduce numarul de parlamentari: reducerea populatiei cu 11% ar trebui sa determine si reducerea numarului de parlamentari cu 11%, de la 469 cati sunt acum, pana la 417.
La final
Datele comunicate de INS astazi indica o situatie care exista deja, insa abia acum este reflectata in statistici. Prin urmare, scaderea populatiei nu va determina modificarea numarului de angajati, de asistati social sau de pensionari, si nici nu va determina o modificare a cererii sau ofertei intr-un anumit sector.
Tot 19 milioane de persoane erau si ieri, numai ca noi nu stiam asta, ci doar banuiam.
joi, 2 februarie 2012
Institutul National de Statistica (INS) a eliberat datele provizorii ale recensamantului realizat in octombrie 2011
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Potrivit rezultatelor provizorii ale recensamantului din 20 octombrie 2011, populatia
stabila a Romaniei a fost de 19.043.936 de persoane, din care:
18.384.049 au fost persoane prezente, iar 658.887 temporar absente.
Mai sunt 910.264 de romani plecati din tara pe o perioada foarte lunga.
Din totalul de 19 milioane de persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1.678.000 persoane).
Judetele cu populatia cea mai numeroasa sunt Prahova (cu 735.900 locuitori), Iasi (cu 723.600), Cluj (cu 659.400), Timis (cu 649.800), Constanta (cu 630.700), Dolj (cu 618.300), Suceava (cu 614.500).
Cel mai mic numar de populatie il au judetele Tulcea (201.500), Covasna (206.300), Salaj (217.900), Mehedinti (254.600), Ialomita (258,7 mii), Giurgiu (265.500), Caras-Severin (274.300) si Bistrita-Nasaud (277.900).
Numarul populatiei Romaniei, inregistrat la recensamantul din martie 2002, a fost de 21.680.974 locuitori. In aproape 10 ani, populatia tarii a scazut cu 2,68 de milioane de locuitori, mai precis o scadere de peste 10%.
Afla care este structura etnica a populatiei in urma recensamantului
Click pe imagine pentru a mari harta
Sursa foto: INS
insse.ro
Institutul National de Statistica
(INS) a eliberat datele provizorii ale recensamantului realizat in
octombrie 2011. Statisticile finale vor fi eliberate in semestrul al
doilea al anului 2012.
Mai sunt 910.264 de romani plecati din tara pe o perioada foarte lunga.
Din totalul de 19 milioane de persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1.678.000 persoane).
Judetele cu populatia cea mai numeroasa sunt Prahova (cu 735.900 locuitori), Iasi (cu 723.600), Cluj (cu 659.400), Timis (cu 649.800), Constanta (cu 630.700), Dolj (cu 618.300), Suceava (cu 614.500).
Cel mai mic numar de populatie il au judetele Tulcea (201.500), Covasna (206.300), Salaj (217.900), Mehedinti (254.600), Ialomita (258,7 mii), Giurgiu (265.500), Caras-Severin (274.300) si Bistrita-Nasaud (277.900).
Numarul populatiei Romaniei, inregistrat la recensamantul din martie 2002, a fost de 21.680.974 locuitori. In aproape 10 ani, populatia tarii a scazut cu 2,68 de milioane de locuitori, mai precis o scadere de peste 10%.
Afla care este structura etnica a populatiei in urma recensamantului
Click pe imagine pentru a mari harta
Sursa foto: INS
Une curieuse association, l'Union des Français juifs, affiche son soutien à la présidente du FN.
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Marine Le Pen, le 31 janvier, devant le Sénat. (BERTRAND GUAY / AFP)
Une curieuse association, l'Union des Français juifs, affiche son soutien à la présidente du FN.
Mots-clés :
juifs, Marine, Le Pen, FN, Front national, présidentielle
Est-ce une nouvelle initiative orchestrée par le FN pour s'adresser à
la communauté juive ? Une curieuse association vient de voir le jour
dans la galaxie frontiste : l'Union des Français juifs. Son objectif
affiché sur son site internet : regrouper des "juifs patriotes",
inquiets des "conséquences désastreuses d'une immigration incontrôlée",
qui affichent leur soutien à Marine Le Pen. "Ses déclarations sans
ambiguïté sur la Shoah sont de nature à lever les préventions", écrit
l'UFJ qui conteste la représentativité des organisations juives de
France, Crif et UEJF en tête. L'association a publié un communiqué de
soutien à la patronne du Front national, aussitôt repris sur les sites
"pro-Marine" après la polémique née de sa participation à un bal de
l'extrême-droite autrichienne.
Contacté par "le Nouvel Obs", ce dernier a commencé par nier tout lien avec l'UFJ, avant de reconnaître servir de "relais" pour des amis préférant rester anonymes. Des sources internes au FN confirment pourtant que Ciardi est très impliqué. L'homme, retraité, contribue par ailleurs au site Riposte laïque, à qui l'on doit des apéros saucisson-pinard et une dénonciation de "l'islamisation de la France".
Au Crif, l'initiative n'étonne qu'à moitié : "Marine Le Pen cherche toutes les vertus. Pour couper avec son père, il faut couper avec cette accusation d'antisémitisme. D'où ses appels du pied aux juifs et le récent voyage d'Aliot en Israël", explique le chercheur Marc Knobel. "Mais je ne suis pas sûr qu'ils soient quatre dans cette association. L'UFJ, c'est du pipeau !".
(Article publié dans "le Nouvel Observateur" du 2 février 2012)
Qui se cache derrière l'Union des Français juifs ?
Qui se cache derrière l'UFJ ? Sur le Net, les auteurs restent discrets. Seule certitude : l'initiative est suivie de près au FN. A commencer par le numéro 2, Louis Aliot. Après l'annulation d'une émission de Marine Le Pen sur Radio J, il disait vouloir relancer le "Cercle national des Français juifs", une association satellite du FN dans les années 1980 et 1990. Il explique avoir rencontré il y a six mois les créateurs de l'UFJ, qui "ne sont pas du Front", et lâche un nom : Michel Ciardi.Contacté par "le Nouvel Obs", ce dernier a commencé par nier tout lien avec l'UFJ, avant de reconnaître servir de "relais" pour des amis préférant rester anonymes. Des sources internes au FN confirment pourtant que Ciardi est très impliqué. L'homme, retraité, contribue par ailleurs au site Riposte laïque, à qui l'on doit des apéros saucisson-pinard et une dénonciation de "l'islamisation de la France".
Au Crif, l'initiative n'étonne qu'à moitié : "Marine Le Pen cherche toutes les vertus. Pour couper avec son père, il faut couper avec cette accusation d'antisémitisme. D'où ses appels du pied aux juifs et le récent voyage d'Aliot en Israël", explique le chercheur Marc Knobel. "Mais je ne suis pas sûr qu'ils soient quatre dans cette association. L'UFJ, c'est du pipeau !".
(Article publié dans "le Nouvel Observateur" du 2 février 2012)
miercuri, 1 februarie 2012
Miron Damian. Despre avatarurile fantastice ale legii privind confiscarea averilor
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Un exmplu despre piruetele justiției la cel mai înalt nivel care acoperă manevrele frauduloase ale cleptocrației. De ce nu s-ar putea modifica Constituția ca să nu se mai recurgă la astfel de tertipuri, câtă vreme mai toate marile averi de după 1989 nu au fost obținute licit sau au fost obținute prin legi care au facilitat fraudele în condiții așa zis «legale»? A se vedea demonstrația lui Ioan Roșca pe tema jefuirii fondului funciar. Cu prietenie, Dan Culcer
Am greșit, recunosc. Mi se întâmplă să greșesc,
sunt gata întotdeauna să recunosc când se întâmplă, am făcut-o deja, o
să repet. Scrisesem
că pe Constituția actuală nu se poate confisca decât ceea ce statul
dovedește a fi dobândit ilicit, și că extinderea confiscării ar fi
neconstituțională. Am greșit aici? Nu, nici vorbă. Am greșit scriind că
acest punct de vedere a fost susținut constant de Curtea
Constituțională, până la decizia privind revizuirea. Nu puteam fi mai
departe de adevăr. Când ÎCCJ a decis să confiște o parte din averea lui
Dan Ioan Popescu a trebuit să verific cum a fost posibil. Am descoperit o
inconstanță cronică a Curții Constituționale; am descoperit, prin
urmare, la fel cum a descoperit probabil Dan Ioan Popescu, că acea
”garanție constituțională” nu garantează nimic. Iată povestea:
Cu alte cuvinte, art 18. din legea 115/1996, fiind echivalent în această privință cu cel din 1968, are aceeași problemă cu încălcarea prezumției de liceitate. Plus, eventual, și o problemă cu formularea imprecisă și confuză. Curios lucru, însă, vreme de 9 ani Curtea Constituțională n-a fost solicitată să se pronunțe. Bănuiala mea e că legea nu deranja pe nimeni, fiind aplicată doar la un nivel simbolic, deci nimeni nu și-a bătut capul să sesizeze Curtea. Lucrurile aveau să se schimbe dramatic după 2005, când pe baza ei începe controlul averii fostului ministru Dan Ioan Popescu.
Acum, cineva ar putea spune că mai sus fac tot felul de deducții dubioase asupra neconstituționalității legii 115, că descriu ca evidente lucruri pe care le văd doar eu. Așa să fie? Nu, nu e așa:
– Într-un proiect de lege din 2006, înainte de vreo pronunțare a CCR asupra legii 115, ministerul Justiției intenționa s-o abroge, cu tot cu confiscarea bunurilor nejustificate – care ar fi fost înlocuită cu impozitarea lor. Pentru asta dna Macovei s-a văzut acuzată (de dl Voiculescu!, între alții) că ”ține cu infractorii”, sau ceva similar. Pe atunci ministrul a explicat, nu o dată, de ce renunță la confiscarea respectivă.
– Prima din cele 3 excepții de neconstituționalitate ridicate împotriva legii 115 a fost una din oficiu, din partea Avocatului Poporului.
– Cea de-a doua, ridicată chiar de Dan Ioan Popescu în procesul de control al averii sale, a avut suportul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Toate aceste înalte autorități, toate aceste voci de autoritate, dna Macovei, dl Muraru, judecătorii de la ÎCCJ, toți au avut aceeași convingere formulată de mine mai sus: legea 115/1996 încalcă Constituția. Apoi a venit însă pronunțarea CCR, care a decis (cu 3 opinii divergente, totuși) că nu e nicio problemă constituțională în articolul 18 din 115/1996 în raport cu prezumția de liceitate! Explicația:
Aici aș putea pune punct. Confiscarea bunurilor a căror dobândire nu este justificată, art. 18 din 115/1996, a rămas în vigoare protejat de această decizie; e în vigoare și acum. În baza lui, ÎCCJ a decis săptămâna trecută confiscarea unei părți din averea lui Dan Ioan Popescu. Însă această saga continuă.
Surpriză!! Aceeași Curte Constituțională sare acum trei coți în sus, și declară că proiectul încalcă legea fundamentală pentru că formularea citată e imprecisă și inadecvată (sic!), pentru că sunt reglementate măsuri excesive, pentru că se încearcă răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, încălcându-se prezumția de liceitate, pentru că se prevede confiscarea averii care nu este justificată (?! unde anume?). Cu toată morga și sobrietatea lor, judecătorii constituționali au reușit o piruetă atât de rapidă încât ar muri de invidie cel mai priceput balerin. Au revenit la precedentul din 1996 ca și cum cele trei decizii din 2006-2007 nu ar fi existat. Dacă n-aș ști mai bine, aș zice că tocmai art. 18 original este cel supus controlului! Or, din contră, proiectul de lege fiind respins (zace și acum în parlament), art. 18 rămâne în forma originală. Cireașa de pe tort e că modificarea respinsă urmărea tocmai… corectarea articolului pentru a-l face să respecte prezumția constituțională de liceitate! Cum spuneam, te doare capul…
Însă, în 2008, parlamentul decide că precauțiile sunt inutile, prin urmare termenul ”ilicit” este înlocuit cu ”nejustificat” și articolul care cerea inspectorilor să demonstreze caracterul ilicit al dobândirii unui bun e eliminat. Decizia e una optimistă, dar are bun-simț categoric: de vreme ce e constituțional ca o instanță să decidă confiscarea unui bun dobândit in mod nejustificat, trebuie să fie constituțional și să i se poată cere același lucru, în aceleași condiții. Nu? Nu. Doi ani mai târziu, Curtea Constituțională masacrează legea, găsindu-i nenumărate motive de neconstituționalitate. Între ele, din nou, încălcarea prezumției de liceitate prin inversarea sarcinii probei:
Apoi, așa cum am arătat deja, în 2011 Curtea Constituțională reiterează faptul că nu se pot confisca decât acele bunuri pe care autoritățile le pot dovedi a fi fost dobândite ilicit. În același timp, însă, acceptă confiscarea extinsă. Extinsă la alte bunuri decât cele pe care autoritățile le pot dovedi a fi fost dobândite ilicit.
I. Parcursul pronunțărilor Curții Constituționale în materia confiscării averilor este unul complet aiuritor și cât se poate de contradictoriu. În aceste condiții, a argumenta asupra caracterului și semnificației prezumției de liceitate și a confiscării extinse exclusiv cu un argument de autoritate de tipul ”așa a decis Curtea Constituțională” este mai mult decât lipsit de valoare, este pefect ridicol. Curtea Constituțională a decis după un tipic descris de Groucho Marx : ”Iată jurisprudența mea în această materie. Când nu-mi place, am alta.”
II. Că veni vorba, haide să facem un test. Legea de care am vorbit la punctul 5 nu a fost încă atacată la Curte. Aș dori, din partea celor care nu sunt de acord cu ce am spus la I., un punct de vedere. O pronunțare asupra deciziei Curții într-o viitoare excepție de neconstituționalitate care i-ar cere să constate că (și) noile prevederi încalcă prezumția de liceitate. Sunt tentat să cer un pronostic, dar, tocmai, nu ar trebui să fim la fotbal, nu? Dacă lucrurile au fost clare până acum, dacă se poate extrage un argument din jurisprudența în această materie a CCR, înseamnă că la fel de clare și predictibile ar trebui să fie lucrurile de acum încolo! Deci, ce va decide CCR? Hm? Se încumetă cineva?
III. Mi s-a explicat că art. 44 alin 8 e o garanție a proprietății, din acest motiv nu poate fi scos. Bun. Atunci aș dori, de la autorii acestui argument, o explicație pentru faptul că Dan Ioan Popescu a fost scos de sub protecția ei. Să fim înțeleși, sunt absolut de acord că și în condițiile actualei Constituții garanția respectivă nu se traduce că averea nu poate fi niciodată confiscată. Ceea ce doresc eu să aflu este temeiul legal, predictibil și rezonabil pentru care, în cazul Dan Ioan Popescu, protecția asta n-a funcționat.
E o avanpremieră a răspunsului pe care reprezentanți ai statului nostru vor trebui să-l dea la CEDO. Presupunând că recursul îi va fi respins, fostul ministru se va adresa sigur instanței europene, având într-o mână decizii repetate ale Curții Constituționale (poate chiar și punctul de vedere al CSM, cine știe) care scriu negru pe alb că statul nu poate confisca decât ce probează că a fost dobândit ilicit, iar în cealaltă mână având concluzia procurorului de caz care cere și obține confiscarea, scriind, la fel de negru pe alb ”apreciem că sarcina probei, în cadrul procedurii speciale de cercetare a averilor așa cum este reglementată de dispozițiile Legii 115/1996 modificată și completată, aparține persoanei cercetate”. Ar fi bine ca reprezentanții statului nostru să aibă un răspuns bun la întrebare, altfel averea dlui Dan Ioan Popescu, nu doar că nu va avea de suferit, în final, dar va fi chiar sporită din banii noștri. La CEDO, cel puțin, nu se joacă fotbal.
http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/despre-avatarurile-fantastice-ale-legii-privind-confiscarea-averilor/
Despre avatarurile fantastice ale legii privind confiscarea averilor
1. Legea 18/1968
O lege pentru controlul averilor am moștenit-o din regimul anterior. Legea sancționa cu un impozit de 80% partea de avere a persoanelor fizice a cărei proveniență putea fi justificată. Legea scria explicit ce înseamnă asta: ”Prin justificarea provenientei bunurilor se intelege obligatia persoanei in cauza de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobindirea sau sporirea bunurilor”. În 1996 Curtea Constituțională declară că acest pasaj a fost abrogat de noua Constituție, cu un argument unic și clar: legea încalcă prezumția constituțională a dobândirii licite a bunurilor.2. Legea 115/1996
În replică, parlamentul adoptă o nouă lege care copiază în mare parte prevederile legii anterioare, fiind însă aplicabilă doar demnitarilor. Conform art. 18 instanța de judecată decidea confiscarea unui bun sau a contravalorii sale, ”dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată”. Atât! E primul exemplu de sofism legislativ și juridic în această chestiune : Legiuitorul încearcă să ocolească prezumția de liceitate, aplicată în decizia anterioară a CCR, pur și simplu renunțând să mai explice cum anume se decide că ”dobândirea unui bun nu este justificată”, cine anume și ce este obligat să probeze. Sigur, faptul că nu mai e prevăzut explicit în lege nu înseamnă ca există vreun dubiu rezonabil: posesorul bunului e singurul care are interesul și posibilitatea să justifice dobândirea lui. De asemenea, legea nu mai avea nevoie să pomenească explicit că acesta are ”obligația” de a justifica dobândirea unui bun, e îndeajuns că-l amenință cu confiscarea lui în caz contrar!Cu alte cuvinte, art 18. din legea 115/1996, fiind echivalent în această privință cu cel din 1968, are aceeași problemă cu încălcarea prezumției de liceitate. Plus, eventual, și o problemă cu formularea imprecisă și confuză. Curios lucru, însă, vreme de 9 ani Curtea Constituțională n-a fost solicitată să se pronunțe. Bănuiala mea e că legea nu deranja pe nimeni, fiind aplicată doar la un nivel simbolic, deci nimeni nu și-a bătut capul să sesizeze Curtea. Lucrurile aveau să se schimbe dramatic după 2005, când pe baza ei începe controlul averii fostului ministru Dan Ioan Popescu.
Acum, cineva ar putea spune că mai sus fac tot felul de deducții dubioase asupra neconstituționalității legii 115, că descriu ca evidente lucruri pe care le văd doar eu. Așa să fie? Nu, nu e așa:
– Într-un proiect de lege din 2006, înainte de vreo pronunțare a CCR asupra legii 115, ministerul Justiției intenționa s-o abroge, cu tot cu confiscarea bunurilor nejustificate – care ar fi fost înlocuită cu impozitarea lor. Pentru asta dna Macovei s-a văzut acuzată (de dl Voiculescu!, între alții) că ”ține cu infractorii”, sau ceva similar. Pe atunci ministrul a explicat, nu o dată, de ce renunță la confiscarea respectivă.
– Prima din cele 3 excepții de neconstituționalitate ridicate împotriva legii 115 a fost una din oficiu, din partea Avocatului Poporului.
– Cea de-a doua, ridicată chiar de Dan Ioan Popescu în procesul de control al averii sale, a avut suportul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Toate aceste înalte autorități, toate aceste voci de autoritate, dna Macovei, dl Muraru, judecătorii de la ÎCCJ, toți au avut aceeași convingere formulată de mine mai sus: legea 115/1996 încalcă Constituția. Apoi a venit însă pronunțarea CCR, care a decis (cu 3 opinii divergente, totuși) că nu e nicio problemă constituțională în articolul 18 din 115/1996 în raport cu prezumția de liceitate! Explicația:
”(…)deşi dispoziţiile de lege criticate sunt redactate cu destulă precizie şi claritate pentru a face efectivă protecţia instituită de textul constituţional invocat şi pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi, în cuprinsul lor sunt utilizate formule inadecvate, ceea ce, într-adevăr, ar putea genera probleme şi greutăţi în aplicarea acestora, şi că rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.”N-aș acorda nici măcar statutul elevat de ”sofism” aiurelii extraordinare de mai sus. E o beție confuză de vorbe. Repet, dispozițiile legale criticate nu făceau decât să reia, într-o formulare mai puțin clară, ceea e o decizie precedentă a CCR decisese că e neconstituțional. Or, din câte știu, două rele nu fac un bine nici în domeniul legal, așa cum nu fac în oricare altul.
Aici aș putea pune punct. Confiscarea bunurilor a căror dobândire nu este justificată, art. 18 din 115/1996, a rămas în vigoare protejat de această decizie; e în vigoare și acum. În baza lui, ÎCCJ a decis săptămâna trecută confiscarea unei părți din averea lui Dan Ioan Popescu. Însă această saga continuă.
3. Proiectul de lege 588/2007
Episodul acesta mi-a dat dureri de cap. La doar un an după aceste decizii, în 2008, în fața Curții este adus un proiect de modificare a art. 18 din legea 115/1996. În loc ca instanța să decidă confiscarea bunurilor a căror dobândire nu este justificată, noua lege spune doar că dacă se constată ”diferențe nejustificabile prin veniturile realizate” în averea dobândită de demnitar pe parcursul exercitării funcției, atunci instanța hotărește mai departe ce bunuri nu au fost dobândite din surse legale …dar nu le poate confisca decât dacă sunt rezultate de pe urma unei infracțiuni sau contravenții.Surpriză!! Aceeași Curte Constituțională sare acum trei coți în sus, și declară că proiectul încalcă legea fundamentală pentru că formularea citată e imprecisă și inadecvată (sic!), pentru că sunt reglementate măsuri excesive, pentru că se încearcă răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, încălcându-se prezumția de liceitate, pentru că se prevede confiscarea averii care nu este justificată (?! unde anume?). Cu toată morga și sobrietatea lor, judecătorii constituționali au reușit o piruetă atât de rapidă încât ar muri de invidie cel mai priceput balerin. Au revenit la precedentul din 1996 ca și cum cele trei decizii din 2006-2007 nu ar fi existat. Dacă n-aș ști mai bine, aș zice că tocmai art. 18 original este cel supus controlului! Or, din contră, proiectul de lege fiind respins (zace și acum în parlament), art. 18 rămâne în forma originală. Cireașa de pe tort e că modificarea respinsă urmărea tocmai… corectarea articolului pentru a-l face să respecte prezumția constituțională de liceitate! Cum spuneam, te doare capul…
4. Legea 144/2007
… De altfel, la vremea respectivă, piruetele Curții au început să dea dureri de cap și guvernanților. Proiectul legii ANI, incluzând controlul averilor, trebuia adoptat într-o formă sau alta. Bun, pe partea deciziei instanței Legiuitorul stă liniștit: trebuie doar să păstreze art. 18 din legea 115/1996 și instanțele au voie să confiște bunurile a căror dobândire nu e justificată. Problema e că instanța nu poate decide asta decât dacă i se propune; cum anume să formulezi prevederea ca să treacă de vigilența nou descoperită a Curții? Iată cum : ”[ANI] constată că între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă există o diferență vădită care nu poate fi justificată și sesizează instanța competentă pentru stabilirea părți de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter ilicit, a cărui confiscare o solicită”. E același chin de a trece legea pe sub prezumția de liceitate: ce e ”nejustificat” se transformă în ”ilicit” o propozitie mai încolo. În articolul 43, precaut, este preluată explicit prezumția de liceitate, și se spune că inspectorul de integritate trebuie să demonstreze caracterul ilicit al oricărui bun dorește să ceară instanței să-l confiște.Însă, în 2008, parlamentul decide că precauțiile sunt inutile, prin urmare termenul ”ilicit” este înlocuit cu ”nejustificat” și articolul care cerea inspectorilor să demonstreze caracterul ilicit al dobândirii unui bun e eliminat. Decizia e una optimistă, dar are bun-simț categoric: de vreme ce e constituțional ca o instanță să decidă confiscarea unui bun dobândit in mod nejustificat, trebuie să fie constituțional și să i se poată cere același lucru, în aceleași condiții. Nu? Nu. Doi ani mai târziu, Curtea Constituțională masacrează legea, găsindu-i nenumărate motive de neconstituționalitate. Între ele, din nou, încălcarea prezumției de liceitate prin inversarea sarcinii probei:
”Recunoscând posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita instanţei de judecată competente – în ipoteza nejustificării dobândirii unei cote-părţi din avere sau a unor bunuri determinate – confiscarea acestei părţi sau a bunului determinat, prevederile art.46 din Legea nr.144/2007 extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit şi cu privire la bunurile nejustificate, încălcând astfel prevederile art.44 alin.(8) şi (9) din Constituţie.”Prin urmare, e constituțional ca o instanță să ia o decizie pe un anumit temei, însă e neconstituțional să-i fie solicitat acest lucru.
5. Legea 176/2010
Parlamentul va răspunde acestui masacru, între altele, luând ANI dreptul de a mai sesiza instanța direct. În loc de asta, între Agenție și instanță revine o comisie de cercetare a averilor (identică cu cea din 1968! și 1996), formată din 2 judecători și un procuror. Aceasta poate dispune, ”trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat”. Vedem aici același procedeu sofistic care a avut succes in 1996: legiuitorul caută să treacă legea de filtrul Curții pur și simplu eliminând explicitarea unor prevederi, în acest caz, nu se mai explică ce decizie i se solicită instanței.Apoi, așa cum am arătat deja, în 2011 Curtea Constituțională reiterează faptul că nu se pot confisca decât acele bunuri pe care autoritățile le pot dovedi a fi fost dobândite ilicit. În același timp, însă, acceptă confiscarea extinsă. Extinsă la alte bunuri decât cele pe care autoritățile le pot dovedi a fi fost dobândite ilicit.
6. Concluzii și întrebări
Bun, dacă nu ați obosit citind până aici, haide să punem concluziile. De fapt, prima concluzie e evidentă dacă ați obosit citind până aici:I. Parcursul pronunțărilor Curții Constituționale în materia confiscării averilor este unul complet aiuritor și cât se poate de contradictoriu. În aceste condiții, a argumenta asupra caracterului și semnificației prezumției de liceitate și a confiscării extinse exclusiv cu un argument de autoritate de tipul ”așa a decis Curtea Constituțională” este mai mult decât lipsit de valoare, este pefect ridicol. Curtea Constituțională a decis după un tipic descris de Groucho Marx : ”Iată jurisprudența mea în această materie. Când nu-mi place, am alta.”
II. Că veni vorba, haide să facem un test. Legea de care am vorbit la punctul 5 nu a fost încă atacată la Curte. Aș dori, din partea celor care nu sunt de acord cu ce am spus la I., un punct de vedere. O pronunțare asupra deciziei Curții într-o viitoare excepție de neconstituționalitate care i-ar cere să constate că (și) noile prevederi încalcă prezumția de liceitate. Sunt tentat să cer un pronostic, dar, tocmai, nu ar trebui să fim la fotbal, nu? Dacă lucrurile au fost clare până acum, dacă se poate extrage un argument din jurisprudența în această materie a CCR, înseamnă că la fel de clare și predictibile ar trebui să fie lucrurile de acum încolo! Deci, ce va decide CCR? Hm? Se încumetă cineva?
III. Mi s-a explicat că art. 44 alin 8 e o garanție a proprietății, din acest motiv nu poate fi scos. Bun. Atunci aș dori, de la autorii acestui argument, o explicație pentru faptul că Dan Ioan Popescu a fost scos de sub protecția ei. Să fim înțeleși, sunt absolut de acord că și în condițiile actualei Constituții garanția respectivă nu se traduce că averea nu poate fi niciodată confiscată. Ceea ce doresc eu să aflu este temeiul legal, predictibil și rezonabil pentru care, în cazul Dan Ioan Popescu, protecția asta n-a funcționat.
E o avanpremieră a răspunsului pe care reprezentanți ai statului nostru vor trebui să-l dea la CEDO. Presupunând că recursul îi va fi respins, fostul ministru se va adresa sigur instanței europene, având într-o mână decizii repetate ale Curții Constituționale (poate chiar și punctul de vedere al CSM, cine știe) care scriu negru pe alb că statul nu poate confisca decât ce probează că a fost dobândit ilicit, iar în cealaltă mână având concluzia procurorului de caz care cere și obține confiscarea, scriind, la fel de negru pe alb ”apreciem că sarcina probei, în cadrul procedurii speciale de cercetare a averilor așa cum este reglementată de dispozițiile Legii 115/1996 modificată și completată, aparține persoanei cercetate”. Ar fi bine ca reprezentanții statului nostru să aibă un răspuns bun la întrebare, altfel averea dlui Dan Ioan Popescu, nu doar că nu va avea de suferit, în final, dar va fi chiar sporită din banii noștri. La CEDO, cel puțin, nu se joacă fotbal.
http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/despre-avatarurile-fantastice-ale-legii-privind-confiscarea-averilor/
Constantin Cojocaru. «Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc au trădat poporul, au minţit şi mint ca să poată fura, să se îmbogăţească ei şi camarila lor cu banii furaţi de la popor»
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Comunicat nr. 2/15.01.2012
Deoarece,
Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc au trădat poporul, au minţit şi mint ca să poată fura, să se îmbogăţească ei şi camarila lor cu banii furaţi de la popor (anexăm DOVADA),
Cerem:
1. Demisia preşedintelui Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc;
2. Organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, în luna mai 2012;
3. Desemnarea de către Parlamentul României a unui guvern provizoriu, care să administreze treburile curente ale ţării şi să organizeze alegerile anticipate.
4. Guvernul provizoriu să fie format din persoane care nu au făcut, niciodată, parte din conducerea statului român.
DOVADA
Preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Emil Boc ne-au spus că trebuie să ni se reducă salariile şi pensiile, că trebuie ca statul român să se împrumute zeci de miliarde de euro la FMI, la bănci şi alte instituţii financiare, deoarece nu mai sunt bani la buget pentru plata salariilor şi pensiilor.
Au minţit. Au trădat.
Aşa cum se poate vedea în graficul anexat, în ultimii 3 ani, veniturile bugetului consolidat al statului român au crescut, în fiecare an, au fost mult mai mari decât totalul cheltuielilor cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. În anul 2009, veniturile bugetului a fost de 37 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale a fost de 26 miliarde de euro. În anul 2010, veniturile bugetului au fost de 40 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarelor sociale au fost de 26 miliarde de euro. În anul 2011, veniturile bugetului au fost de 42 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale au fost de 25 miliarde de euro.
Iată, deci, că au avut suficienţi bani pentru salarii şi pensii.
În ultimii 3 ani, statul român ar fi putut funcţiona foarte bine fără tăierea salariilor şi pensiilor, fără creşterea TVA-ului, fără împrumuturi.
Nu pentru salarii şi pensii s-au împrumutat peste 30 de miliarde de euro, în ultimii 3 ani.
S-au împrumutat ca să aibă mulţi bani la dispoziţie pentru achiziţii de bunuri şi servicii, pentru ca să umple buzunarele şi conturilor firmelor căpuşe ale guvernanţilor, ale „regilor” bordurilor, asfalturilor, telegondolelor etc.
În ultimii 3 ani, au făcut achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 58 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor miliarde s-a transformat în profituri pentru camarila guvernanţilor.
Pentru asta s-au împrumutat. Ca să se îmbogăţească ei şi camarila lor de hoţi.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, aurul şi celelalte zăcăminte de la Roşia Montană.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, contra comisioane grase, şi ultimele întreprinderi ridicate cu banii poporului român, în timpul regimului comunist.
Pentru asta vor să „privatizeze” şi serviciul public de sănătate.
Pentru asta nu vor să spună poporului adevărul despre situaţia economică a ţării. Nu vor să-i spună poporului că au „privatizat”, adică au vândut pe nimic străinilor capitalul national. Că, din acestă cauză, cea mai mare parte a avuţiei pe care o producem pleacă în afara ţării, sub forma profiturilor încasate de străinii care au devenit proprietarii capitalului românesc. Din acestă cauză, nu mai rămân bani nici pentru salarii şi pensii, nici pentru investiţii. Pentru că au trădat, pentru că au vândut ţara, ca să poată fura.
Trebuie opriţi înainte de a ne lăsa fără ţară, înainte de a ne transforma pe toţi în sclavi.
Avem soluţie. Ea se numeşte LEGEA COJOCARU privind construcţia economiei democratice.
Dr. Constantin Cojocaru
Preşedinte
Partidul Poporului
Comunicat nr. 2/15.01.2012
Deoarece,
Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul condus de Emil Boc au trădat poporul, au minţit şi mint ca să poată fura, să se îmbogăţească ei şi camarila lor cu banii furaţi de la popor (anexăm DOVADA),
Cerem:
1. Demisia preşedintelui Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc;
2. Organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, în luna mai 2012;
3. Desemnarea de către Parlamentul României a unui guvern provizoriu, care să administreze treburile curente ale ţării şi să organizeze alegerile anticipate.
4. Guvernul provizoriu să fie format din persoane care nu au făcut, niciodată, parte din conducerea statului român.
DOVADA
Preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Emil Boc ne-au spus că trebuie să ni se reducă salariile şi pensiile, că trebuie ca statul român să se împrumute zeci de miliarde de euro la FMI, la bănci şi alte instituţii financiare, deoarece nu mai sunt bani la buget pentru plata salariilor şi pensiilor.
Au minţit. Au trădat.
Aşa cum se poate vedea în graficul anexat, în ultimii 3 ani, veniturile bugetului consolidat al statului român au crescut, în fiecare an, au fost mult mai mari decât totalul cheltuielilor cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale. În anul 2009, veniturile bugetului a fost de 37 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale a fost de 26 miliarde de euro. În anul 2010, veniturile bugetului au fost de 40 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarelor sociale au fost de 26 miliarde de euro. În anul 2011, veniturile bugetului au fost de 42 miliarde de euro, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale au fost de 25 miliarde de euro.
Iată, deci, că au avut suficienţi bani pentru salarii şi pensii.
În ultimii 3 ani, statul român ar fi putut funcţiona foarte bine fără tăierea salariilor şi pensiilor, fără creşterea TVA-ului, fără împrumuturi.
Nu pentru salarii şi pensii s-au împrumutat peste 30 de miliarde de euro, în ultimii 3 ani.
S-au împrumutat ca să aibă mulţi bani la dispoziţie pentru achiziţii de bunuri şi servicii, pentru ca să umple buzunarele şi conturilor firmelor căpuşe ale guvernanţilor, ale „regilor” bordurilor, asfalturilor, telegondolelor etc.
În ultimii 3 ani, au făcut achiziţii de bunuri şi servicii în valoare de 58 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor miliarde s-a transformat în profituri pentru camarila guvernanţilor.
Pentru asta s-au împrumutat. Ca să se îmbogăţească ei şi camarila lor de hoţi.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, aurul şi celelalte zăcăminte de la Roşia Montană.
Pentru asta vor să vândă, pe nimic, contra comisioane grase, şi ultimele întreprinderi ridicate cu banii poporului român, în timpul regimului comunist.
Pentru asta vor să „privatizeze” şi serviciul public de sănătate.
Pentru asta nu vor să spună poporului adevărul despre situaţia economică a ţării. Nu vor să-i spună poporului că au „privatizat”, adică au vândut pe nimic străinilor capitalul national. Că, din acestă cauză, cea mai mare parte a avuţiei pe care o producem pleacă în afara ţării, sub forma profiturilor încasate de străinii care au devenit proprietarii capitalului românesc. Din acestă cauză, nu mai rămân bani nici pentru salarii şi pensii, nici pentru investiţii. Pentru că au trădat, pentru că au vândut ţara, ca să poată fura.
Trebuie opriţi înainte de a ne lăsa fără ţară, înainte de a ne transforma pe toţi în sclavi.
Avem soluţie. Ea se numeşte LEGEA COJOCARU privind construcţia economiei democratice.
Dr. Constantin Cojocaru
Preşedinte
Partidul Poporului
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)