— Radu Gabrea, regizorul de film, nu ar fi evreu, scrie EG. Nu știu de unde știe asta Eva Galamboș. În orice caz chestiunea evreității lui R Gabrea nu are nici o importanță în sine. Dar precizarea necerută explică ideea preconcepută a Evei Galamboș privitoare la cauzele interesului cuiva pentru temele legate de cultura și istoria evreilor. După EG ar trebui să fii evreu ca să te intereseze așa ceva. Ceea ce e desigur reducționist și fals.
— Interesul lui Gabrea pentru temele evreiești poate fi strict oportunist. După anii petrecuți în Occident a înțeles că abordarea unor astfel de teme poate fi benefică pentru cariera unui artist. Nu totdeauna. desigur. Depinde țară și de epocă.
— Citatul de mai jos, extras din ACUM, foia celor de pripas, merită câteva precizări.
«Dar filmul face şi un istoric al emigrării evreilor în Israel, începând din anii 1880 până în 1989, amintind perioada nefastă din timpul celui de-al doilea război mondial când vase cu emigranţi evrei plecaţi din Constanţa au fost torpilate. (O mică confuzie aici, Leibovici Laiş a vorbit despre vasul Mefkure, torpilat de sovietici, ori era vorba de Struma). Din film reiese că afacerea evreilor de vânzare a început ca o „iniţaitivă particulară”, când evrei din Marea Britanie au abordat un om de afaceri evreu cu relaţii în România, rugându-l să-şi folosească contactele pentru a obţine, contra cost, plecarea rudelor lor din România. Lucrurile au evoluat până când vânzarea evreilor a ajuns o politică de stat în România, depinzând de foarte mulţi factori interni şi externi. Pentru marea majoritate a evreilor, fondurile au fost furnizate de statul Israel. Una peste alta, în decurs de 35 de ani au emigrat în Israel apoximativ 250.000 de evrei. Israelul s-a folosit de acest instrument şi pentru eliberarea conducătorilor sionişti din închisori. Pe de altă parte, Ceauşescu s-a folosit de evrei ca mijloc de şantaj pentru a obţine clauza naţiunii celei mai favorizate.»A obține clauza națiunii celei mai favorizate a fost pentru România un câștig de care au beneficiat locuitorii României (toți, deci și evreii care nu au emigrat) până la criza economică și politică care a distrus România, distrugere începută sub regimul național-comunist, sub presiunea datoriei externe, și desăvârșită între 1990 și 2013, cu complicitatea unor negustori, a unor trădători și a unor slugi.
Emigrarea evreilor din România a fost o dorință a acestora, mai ales a celor mai înstăriți dintre ei, care nu aveau de ce iubi comunismul, re-manifestatată devreme , imediat după 1944, sub influența propagandei sioniste și deci având ca sursă inițială interesul Statului Israel de a concentra și mări populația evreiască. Arhivele naționale ale României sunt pline de documente privitoare la presiunea exercitată de Partidul Comunist, condus de evrei după 1945, pentru a modifica structura ocupațională a evreimii localnice, pentru a o orienta spre munca productivă și a reduce numărul comercianților evrei mici și foarte mici, considerați de doctrina comunistă ca generatori și susținători ai capitalismului contra căruia luptau «revoluționarii profesioniști » evrei, foarte adesea descendenți ai micii burghezii evreiești, declasați sau leneși, neuibitori de muncă. Activiștii de partid evrei au fost recrutați dintre cei care preferau pălăvrăgeala muncii grele a părinților lor, atunci când erau mici meseriași, sau nesiguranței comerțului non-profitabil din care se hrăneau alte grupuri sociale evreiești.
Marea prostie a antisemiților vechi sau moderni constă în considerarea evreimii ca un tot unitar, ignorând diversificarea, denivelarea socială a acestei comunități. Antisemiții de la finele secolului al XIX-lea sunt amețiți de doctrina sionistă-naționalistă, care ascundea diferențele sociale în numele unității etnice, și de solidaritatea teoretică subliniată gălăgios, de presa evreiască sau de cea năimită, sau manifestată, din interiorul comunității, de sistemul într-ajutorării etnice, religioase care părea că eludează și șterge diferențele sociale profunde.
Așa că unii evrei s-au lăsat sau au solicitat să fie vânduți și pentru că au pierdut, în concurență cu sistemul național-socialist, privilegiile extraordinare pe care le obținuseră în primul deceniu postbelic. Altfel cum s-ar explica emigrarea atâtor fii de evrei care aparțineau în mod notoriu elitei comuniste (activiști sau intelectuali), chiar dacă părinții rămâneau pe loc. Câteva exemple : Tudor Banuș, fiul poetei Maria Banuș, actorul Baranga, fiul dramaturgului Aurel Baranga, Petru Popescu, fiul ziaristului comunist Radu Popescu, ca și fiul activistului Grun de la Cabinetul PCR din Târgu Mureș, al cărui tată a rămas, alături de ceilalți tătici de-comunizați, să se bucure de pensia substanțială menținută de românii normali (din munca lor, nu din aceea a activiștilor) pentru comunizarea lor și pentru distrugerea nemiloasă a elitelor românești.
Oricum ar fi, sumele cheltuite din bugetul național pentru educarea și profesionalizarea unei părți din cei 250 de mii de emigranți trebuiau recuperate. Este o socoteală profund nedreaptă și falsă afirmația, în numele libertății de circulație, că recupararea, răscumpărarea ar fi fost un jaf și că a servit doar interesele Partidului Comunist Român. Scurgerea de intelectuali tehnici și muncitori superior calificați, către Israel, a fost un cadou pe care cetățenii României, cei rămași pe loc, nu aveau nici un motiv să-l facă, fără o minimă recuperare, unui stat străin, fie Israel, fie Canada, fie SUA.
Așa că discursul Evei Galamboș, brodat și cu acest pretext, care repetă argumentele deja tocite ale propagandei occidentale post-Helsinki, este doar un discurs fățarnic și
mincinos, reprezentând interesele celor pe care încearcă să-i reprezinte.
Dan Culcer
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu