Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Sursa http://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/21/marota-pericolului-maghiar-scrisoare-deschisa-in-apararea-lui-laszlo-tokes/
Marota „pericolului maghiar”. Scrisoare deschisă în apărarea lui Laszlo Tokes
septembrie 21, 2013
Marota „pericolului maghiar”.
Manipularea românilor cu exacerbarea naţionalistă şi farsa anticomunistă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului (Harghita) că “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.
“Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţii nimic de genul celor nefericiţi susţinuţi de un cetăţean român care nu-şi merită această calitate, cel care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, a declarat Traian Băsescu.
De fapt, în ziua de 27 iulie a.c., europarlamentarul László Tőkés i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orbán, la lucrările Universităţii de Vară “Bálványos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”,astfel încât să ofere protecţie Transilvaniei (nu“protectorat”, în sensul utilizat de Hitler, Mussolini sau Stalin), “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, poziţie perfect îndreptăţită de tratatele internaţionale la care România şi Ungaria sunt părţi semnatare.
“Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor – n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, declara László Tőkés, în prezenţa premierului Ungariei.
În pofida explicaţiilor lui Tőkés, preşedintele României nu şi-a schimbat părerea, ba chiar a încurajat criticile neîntemeiate ale altor politicieni la adresa fostului simbol al revoltei de la Timişoara din decembrie 1989, explicându-i premierului Victor Ponta care-i ceruse să-i retragă lui Tőkés Ordinului Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler dat în 2009 că nu-i poate retrage cea mai înaltă distincţie naţională pe care i-o conferise pastorului Tőkés la 20 de ani de la Revoluţie pentru contribuţia pe care acesta a avut-o în derularea evenimentelor care au condus la răsturnarea vechiului regim comunist decât după votul Consiliului de Onoare al Ordinului, care încă nu era legal constituit şi doar la propunerea unor alţi membri ai aceluiaşi ordin.
Conferirea decoraţiei era motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”, potrivit Monitorului Oficial.
László Tőkés a fost distins, de asemenea, cu medalia Robert Schuman, care i-a fost acordată de către preşedintele grupului PPE din PE, Joseph Daul, cu ocazia unei ceremonii organizate pentru a marca 20 de ani de la căderea comunismului în Europa.”
„Medalia i-a fost acordată lui László Tőkés ca semn de recunoaştere a rolului decisiv pe care l-a jucat acesta în Revoluţia din 1989, încheiată cu înlăturarea regimului dictatorial comunist condus de Nicolae Ceauşescu”, potrivit unui comunicat PPE.
Istoria României a uluit întotdeauna prin proporţiile uriaşe de fariseism şi duplicitate, trădare şi demagogie, prin clamarea ipocrită a valorilor morale, a „credinţei”, a „iubirii de neam, ţară şi aproape” pentru a masca dezgustătoarele acţiuni publice sau particulare ale… „ciocoilor vechi şi noi”, cum inspirat îi descria pe parveniţi Nicolae Filimon.
Niciodată însă nu a fost mai mare abjecţia decât în perioada comunistă, în „epoca de aur” şi mai ales în post-comunism, perioadă cunoscută de iniţiaţi ca “epoca de diamant”, era lui „vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât”. Şi, din păcate,„ciocoii roşii” au reuşit să se menţină la putere căci „somnul raţiunii naşte monştrii” şi au creat deja un nou monstru, „Infamul”, cum ar spune până şi un mason veritabil.
Aceştia clamează în numele României că sunt „români verzi”, dar fură tot şi au distrus până şi ceea ce s-a făcut bine în timpul lui Ceauşescu cu sudoarea a milioane de oameni, cu sânge şi lacrimi. În numele României ei fură munţii, apele, pădurile, sarea, aurul şi tot ce mai are ca resurse naturale ţara, dar cu „dibăcie”, mereu în numele patriotismului şi al ţării, ei identificându-se cu ţara însăşi şi cu raţiunea de a fi a României de azi şi de mâine.
Sunt o gaşcă cu ramificaţii multiple ce se articulează aparent dezordonat, dar urmează o ordine precisă în acţiunile sale. Ei sunt azi masoni, politicieni, ziarişti, oameni „de bine” şi cu afaceri „curate”, formatori de opinie şi ofiţeri de informaţii care distrug tot ce mai este încă bun şi viabil.
Ei sunt „români” şi „luptă” pentru România, dar nu dăruiesc nimic României, naţiunii române şi Europei, ci dăruiesc totul ego-lui, diavolului, celui ce le stăpâneşte inimile lor slabe şi minţile bolnave.
Nu dau nici măcar „zeciuiala” cuvenită din cât fură statului şi nici nu se arată milostivi cu ţăranul, amărâtul, orfanul, bolnavul şi văduva. Nu pot şi nu au cum să poată pentru că ei provin din pleava societăţii şi genetic sunt bolnavi, au inimile înrăite de ură, chiar şi pe ei înşişi se urăsc. Ei ar vrea să poată iubi şi să fie mai ales iubiţi, apoi realizează că nu pot şi atunci nimic din ceea ce posedă nu oferă fratern celor din jurul lor, aşa cum o cere regula de bază a omeniei şi democraţiei.
Sunt doar un grup mafiot naţional şi o reţea internaţională cu siguranţă legată prin fire invizibile, dar sensibile de toate ţările din Sud Estul European fost comunist. Provenienţa lor este în mare parte din fostul partid comunist şi mai ales din aparatul de represiune securist şi miliţienesc, dar şi din cel al armatei.
Astăzi, în România ei clamează din nou pericolul străin pentru ca să poată acapara şi puţinul ce a mai rămas de acaparat, averea imobiliară şi resursele solului, avertizează că străinii au un plan de distrugere a Transilvaniei, în mod special formând o mentalitate de cetate asediată şi încurajând astfel extremismul xenofob şi naţionalismul şovin în numele poporului mult iubit. Urmăriţi cu atenţie în Cotidianul sau la Realitatea TV, reacţiile lor isterico-patriotarde şi rezultatele lor. Chiar şi cel ce clamează la postul de televiziune amintit că este un mare patriot şi un necruţător luptător pentru „dreptate şi frăţie” are afaceri cu actualul guvern, dar susţine că este evident că pentru popor se sacrifică, deşi probabil că îşi plăteşte la negru angajaţii cu un salariu lunar sub nivelul minim legal, iar în particular îi blestemă: „nenorociţii aştia, ardei-ar focul, nu mai mor odată”.
Tunurile imobiliare ale acestei adevărate coloane a V-a neocomunisto-securiste sunt îndreptate în două direcţii fundamentale:
a) Sărăcirea populaţiei până la pauperizare pentru a putea prelua locuinţele de la bloc şi astfel să apară propietarii de blocuri şi chiriaşii, aparent ca în Occident, acţiune până acum eşuată nu numai în România.
b) Raptul de la comunităţile etnice şi religioase, altele decât „majoritatea binecuvântată” ortodoxă, strict română, condusă de „Comitetul Central” de la Patriarhie, ce se bazează pe „Comitetul Celest de Sfinţi Strict Români” (există un curent în Biserica Ortodoxă care, în zilele destinate Acatistului Domnului Isus, uneori se roagă Acatistul lui …. Ştefan cel Mare, înlocuiesc Molivtele Sfântului Vasile cel Mare cu nimic etc. – problematica aceasta este mai puţin cunoscută, dar este un alt subiect; adică distrug fundamentele milenare ale Sfintei Tradiţii Creştine în favoarea unei noi tradiţii securist-milenariste).
Astfel, averile catolicilor, germanilor, maghiarilor, cele protestante, cele evreieşti şi ale altor culte sau minorităţi sunt excelente ţinte ale furtului la fel ca şi acei membri ai minorităţii române care aveau dreptul la recuperare de proprietăţi şi în continuare sunt anticomunişti, care de asemenea sunt vizaţi ca potenţiale victime numai bune de furat.
Timp de 23 de ani, an de an, Departamentul de Stat al SUA a criticat România în raportul său anual pentru încălcarea dreptului de proprietate privată al cultelor.
Statul român plăteşte anual zeci de milioane de euro ca despăgubiri pentru greşelile materiale ale instanţelor naţionale din dosarele de revendicări imobiliare şi restituiri de proprietăţi confiscate abuziv, de 9 ani este monitorizat permanent prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, dar fără prea mare succes.
De ce? Pentru că „noua elită” post-decembristă este formată în proporţie de peste 85% din noua „aristocraţie roşie” – cine face un studiu ştiinţific, statistic, lesne va observa care sunt „familiile” beneficiare, adică tot ei, nomenclaturiştii supravieţuitori, copiii, fraţii, unchii, verii şi nepoţii lor, afinii, precum şi „afiliaţii”.
Timp de 23 de ani cei care de la Bucureşti au furat „revoluţia” din Timişoara din decembrie 1989, au plănuit să minimizeze şi să nege rolul lui Tőkés László, omul-simbol al declanşării revoluţiei, căruia i s-au recunoscut meritele în străinătate, fiind elogiat pentru contribuţia sa la cauza promovării democraţiei la nivelul Parlamentului European, inclusiv premiat şi distins cu Medalia Robert Schuman de Grupul Parlamentar Popular la 17 decembrie 2009, ocazie cu care Joseph Daul a spus:“Oameni care au avut curajul şi tăria dumneavoastră au făcut posibilă reunificarea Europei. Oamenii ca dumneavoastră simbolizează cel mai bine viziunea umanistă a societăţii pe care noi, grupul PPE, nu am încetat să o apărăm, încă din vremea părinţilor fondatori ai Europei. Din toată inima, pentru români şi pentru Europa, vă mulţumesc.”
Abia după aceea, la finele anului 2009, Preşedintele României, al cărui partid de origine PD devenise din socialist popular, a decorat formal pe Tőkés şi a vrut să arate că e în acelaşi curent european, din cauza asta a fost recunoscut parţial ce a făcut în Timişoara şi anterior în anii ’80 prin protestele sale faţă de „sistematizarea” satelor, demolările de biserici şi monumente arhitectonice istorice, cenzură, imixtiunea statului în viaţa cultelor şi alte excese ale dictaturii ceauşiste.
Dacă ar fi existat o intenţie reală de condamnare a comunismului şi de recunoaştere publică a meritelor celor care precum Tőkés s-au împotrivit totalitarismului atunci timp de 4 ani ar fi fost cazul să nu mai fie atacat nemotivat şi să fie promulgată măcar o lege pentru casarea sentinţelor politice, din respect pentru morţii din Timişoara incineraţi şi a căror cenuşă a fost aruncată apoi la gura de canal din Popeşti-Leordeni…
Ar fi fost într-adevăr date înapoi terenurile şi casele naţionalizate, adică abuziv confiscate de regimul comunist. Ar fi încetat corupţia generalizată, nepotismul şi discriminările, s-ar fi aplicat legile în mod egal pentru toţi şi ar funcţiona statul de drept, respectul faţă de cetăţean şi electorat.
În schimb, aroganţa politicienilor actuali din România merge mai departe netulburată; ei sunt în mod constant fideli mentalităţii vechi din sec. XIX a cărei regulă de bază este parşivismul pe care l-am putea sintetiza astfel: „putem să semnăm orice ni se cere din afară, pentru că acasă, unde noi facem legile, aplicăm numai ce dorim, unde, cum, cât şi când vrem…”.
Iată cel mai bun exemplu. Au trecut 17 ani de când a fost semnat Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între Ungaria şi România. Art. 15 alin. 1 prevede la lit. a) că:
„Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, să îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept internă nu există o reglementare mai favorabilă în privinţa drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor.”
Iar la lit. b) prevede respectarea documentelor internaţionale aflate în vigoare, emise pe acelaşi subiect de ONU, OSCE şi Consiliul Europei, enumerate în anexele tratatului („LISTA documentelor la care se referă paragraful (1) b) al art. 15 din Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară:
1. Documentul Reuniunii de la Copenhaga asupra Dimensiunii Umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, 29 iunie 1990.
2. Declaraţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135), 18 decembrie 1992.
3. Recomandarea nr. 1.201 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la drepturile minorităţilor naţionale.
Părţile contractante sunt de acord că Recomandarea nr. 1.201 nu se referă la drepturi colective şi nici nu obligă părţile contractante să acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice.”):
“Părţile contractante, fără a aduce atingere conţinutului paragrafului de mai sus, în scopul protejării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ungaria şi a minorităţii maghiare din România, vor aplica, ca angajamente juridice, prevederile care definesc drepturile acestor persoane, aşa cum sunt încorporate în documentele pertinente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, menţionate în anexa la prezentul tratat.
(2) Drept urmare, părţile contractante reafirmă că persoanele la care se referă paragraful precedent au dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alţi membri ai grupului lor, de a-şi exprima liber, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. În mod corespunzător, ele au dreptul să înfiinţeze şi să menţină propriile instituţii, organizaţii sau asociaţii educative, culturale şi religioase, care pot apela la contribuţii financiare voluntare şi la alte contribuţii, precum şi la sprijin public, în conformitate cu legislaţia internă.”
În continuare, tratatul stipulează, printre altele:
“(3) Părţile contractante respectă dreptul persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria şi al persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România de a folosi liber limba lor maternă, în particular şi în public, oral şi în scris. Ele vor lua măsurile necesare pentru ca aceste persoane să poată învăţa limba lor maternă şi să aibă posibilităţi adecvate pentru a fi educate în această limbă, în cadrul sistemului învăţământului de stat, la toate nivelurile şi formele, potrivit nevoilor acestora. Părţile contractante vor asigura condiţiile care să facă posibilă folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţile locale, administrative şi judiciare, în conformitate cu legislaţia internă, precum şi cu angajamentele internaţionale asumate de cele două părţi. Aceste persoane au dreptul de a folosi numele şi prenumele lor în limba lor maternă şi se vor bucura de recunoaşterea oficială a acestora. În zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite să fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri tradiţionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului.
(4) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces, în limba maternă, la informaţie şi la mijloace de comunicare în masă, electronice şi scrise, precum şi de a schimba liber şi de a difuza informaţii. Ele vor da acestor persoane posibilitatea, în cadrul legislaţiei interne a fiecăreia, de a înfiinţa şi de a administra propriile mijloace de comunicare în masă.
(5) Părţile contractante vor asigura exercitarea de către persoanele aparţinând acestor minorităţi a dreptului de a participa efectiv, individual sau prin partidele sau organizaţiile lor, la viaţa politică, economică, socială şi culturală şi la soluţionarea problemelor de interes naţional sau local, prin reprezentanţii lor aleşi în organele autorităţilor publice centrale şi locale. Fiecare parte contractantă, în luarea deciziilor asupra problemelor referitoare la protecţia şi promovarea identităţii naţionale a acestor persoane, va consulta organizaţiile, partidele politice sau asociaţiile acestora, în conformitate cu procedurile democratice de luare a deciziilor, prevăzute de lege.
(6) Părţile contractante respectă moştenirea culturală şi istorică a minorităţilor naţionale, sprijină eforturile acestora pentru protejarea monumentelor şi siturilor istorice care păstrează cultura şi istoria minorităţilor şi iau măsurile cuvenite pentru ca, în zonele cu populaţie mixtă, cetăţenii să cunoască valorile culturale româneşti, respectiv maghiare.
(7) Părţile contractante vor respecta dreptul persoanelor aparţinând acestor minorităţi de a menţine contacte libere între ele şi peste frontiere cu cetăţenii altor state, precum şi dreptul de a participa la activităţi ale organizaţiilor neguvernamentale, naţionale şi internaţionale.
(8) Părţile contractante recunosc că, în exercitarea drepturilor la care se referă acest articol, orice persoană aparţinând unei minorităţi va respecta, ca oricare alt cetăţean al statului respectiv, legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi. Aceste persoane se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii cetăţeneşti ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţării în care trăiesc.
(9) Părţile contractante, fără a aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, se vor abţine de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea, împotriva voinţei lor, a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni urmărind o astfel de asimilare. Ele se vor abţine, de asemenea, de la măsuri care, modificând proporţiile populaţiei din zonele locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate în paragraful (1) al prezentului articol.
(10) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor cuprinse în acest articol. În acest scop, în cadrul consultărilor periodice menţionate la art. 5 al prezentului tratat, părţile contractante vor examina şi probleme ale cooperării bilaterale referitoare la minorităţile naţionale, decurgând din aplicarea prevederilor prezentului tratat, şi vor constitui un comitet interguvernamental format din experţi. Ele vor coopera în desfăşurarea corespunzătoare a procedurilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, care verifică îndeplinirea angajamentelor referitoare la protecţia minorităţilor naţionale, aşa cum sunt conţinute în documentele acestor organizaţii, la care părţile contractante au subscris.
(11) Părţile contractante vor coopera în vederea dezvoltării cadrului juridic internaţional pentru protecţia minorităţilor naţionale. Ele sunt de acord să pună în aplicare, ca parte a prezentului tratat, prevederile documentelor internaţionale, în virtutea cărora ele îşi vor asuma şi alte angajamente în ceea ce priveşte promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
(12) Nici unul dintre angajamentele cuprinse în acest articol nu poate fi interpretat ca implicând vreun drept de a întreprinde vreo activitate sau de a comite vreo acţiune contrară scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite, altor obligaţii decurgând din dreptul internaţional sau prevederilor Actului final de la Helsinki şi ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă. ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, inclusiv principiul integrităţii teritoriale a statelor.
Art. 16 Părţile contractante vor dezvolta cooperarea în domeniul mijloacelor de comunicare în masă. Ele vor favoriza circulaţia liberă a informaţiei referitoare la viaţa socială, politică, economică, culturală şi ştiinţifică din ţările lor şi vor sprijini orice efort îndreptat spre inţelegere, cunoaştere reciprocă obiectivă, spre depăşirea prejudecăţilor.”
De fapt, ce a zis Tőkés despre acordul dintre Austria şi Italia din 1946 privind Tirolul de Sud nu încalcă prevederile internaţionale sau europene comunitare în domeniul protejării drepturilor minorităţilor etnice, lingvistice şi religioase, dimpotrivă. Nici nu înseamnă nimic mai mult şi nu reprezintă nici mai puţin decât ceea ce s-a semnat de comun acord în septembrie 1996 prin încheierea tratatului dintre Ungaria şi România, înscriindu-se între principiile şi valorile reciproc asumate de cele două state, Actul Final de la Helsinki din 1975 sau Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990. Acordul dintre Austria şi Italia, semnat de Gruber şi De Gasperi la 4 septembrie 1946 şi anexat ulterior la Tratatul de pace dintre Puterile Aliate şi Italia din 10 februarie 1947, acorda autonomie provinciilor Tirolului de Sud locuite de germani/austrieci, italieni şi ladini, dându-le posibilitatea să-şi folosească limba maternă şi tradiţiile şi să-şi protejeze astfel identitatea lingvistică, etnică şi culturală, denumiri topografice şi hidrografice bilingve, învăţământ şi justiţie în limba maternă, dar şi autonomie legislativă şi executivă regională din 1948, respectiv provincială din 1972 când statutul autonom a fost revizuit şi completat. Din 1992, după rezolvarea la ONU a divergenţelor dintre populaţiile locale italieni, ladini şi germani autonomia Tirolului de Sud a devenit mai complexă, ajungând să atingă şi un nivel teritorial, nu doar cultural-lingvistic, toţi locuitorii zonei indiferent de limbă şi origine etnică beneficiind de dreptul de auto-guvernare. Probabil că o atare perspectivă sperie guvernul de la Bucureşti, dar având în vedere că se pregăteşte revizuirea Constituţiei şi descentralizarea administrativă, respectiv regionalizarea frica exagerată faţă de autonomia locală administrativă nu-şi are rostul în realitate.
Aşadar, Tőkés nu a vorbit ca Germania lui Hitler despre Austria, de Anschluss, de anexarea la Ungaria, nici de modelul Protectoratului German al Boemiei şi Moraviei sau de protecţie în sensul celei acordate de Federaţia Rusă entităţii ilegale a Transnistriei, provincie din cadrul Republicii Moldova, nerecunoscută ca subiect de drept internaţional, nici măcar nu a invocat modelul autonomist catalan, unde mai recent mulţi lideri regionali revendică secesiunea de Regatul Spaniei şi independenţa fără să sufere acuzaţiile grave şi umilinţele nemotivate pe care le suferă pastorul şi europarlamentarul László Tőkés în România.
Să nu uităm că în aceste două calităţi el este dator să vorbească în numele minorităţilor pe care le reprezintă şi să apere şi promoveze interesele acestora. Şi înainte de toate are dreptul civic la opinii, inclusiv politice şi la exprimarea şi susţinerea lor publică fără să suporte represalii de vreun fel cu atât mai puţin ameninţări, injurii, calomnii, acuzaţii nefondate, linşaj mediatic prin campanii denigratoare comandate de puterea politică şi/sau de serviciile secrete.
Doar incompetenţa, ignoranţa şi reaua voinţă pot explica reacţiile atât de agresive şi superficiale, primitive ale presei, formatorilor de opinie, diplomaţilor, funcţionarilor, militarilor şi politicienilor români indiferent de funcţia şi rangul lor, inclusiv sau mai ales ale premierului şi preşedintelui – care ar trebui să-şi aleagă cu mai mare grijă consilierii sau să-i mai trimită la cursuri de reciclare profesională înainte de a-i consulta (dacă nu cumva au şi omis să-i consulte în buna tradiţie dâmboviţeană a politrucului „ştie tot”).
Întrucât majoritatea presei româneşti se află în criză financiară şi trăieşte doar din divertisment ieftin şi isterizarea populaţiei, plus publicitate şi „comenzi de stat”, se scot de la naftalină metodele vechi ale Securităţii şi se apasă pedala naţionalismului etnicist, dând alarma falsă şi ridicolă că „vin ungurii să ne ia Ardealul”. Altceva mai bun nu ştie să facă mass-media autohtonă în anul de graţie 2013, doar denaturează şi face agitaţie în continuu pe teme imaginare, în vreme ce mulţi oameni mor de foame, mulţi bolnavi nu au bani şi relaţii pentru a primi un tratament adecvat, haitele de câini vagabonzi prosperă şi înspăimântă oraşele ţării, iar protestele civice de amploare împotriva exploatării cu cianuri a aurului din Apuseni sunt cvasi-ignorate.
Să ne amintim că la fel se petreceau lucrurile în România în ultimii ani din epoca Ceauşescu când înregistram cel mai ridicat nivel de mortalitate infantilă din Europa, dacă nu din lume şi totuşi în presă nu se publica nimic despre asta, ci se făcea campanie împotriva Ungariei pe motiv că publicându-se la Budapesta în 1986 un nou tratat de istorie a Ardealului ar vrea să revizuiască graniţa comună şi ar revendica teritorii sau că permiţându-se în 1988 manifestaţii contra dictatorului ori refugierea unor cetăţeni români în Ungaria ar însemna că se organizează acţiuni de spionaj şi se pregăteşte chiar de un război ca în 1919… (cel puţin în perioada interbelică autorităţile anunţau făţiş că introduc starea de asediu în zonele de frontieră, chit că apoi uitau să o ridice sau o prelungeau temporal şi spaţial aproape indefinit).
Oamenii mureau de subnutriţie, de frig, nu aveau tratament în spitale şi nici acces curent la cele necesare unui trai decent, dar Securitatea avea ca obiectiv principal pentru UM 0544 dezinformarea prin planul macabru de a arunca vina pe maghiari şi pe iredentismul ungar…
Aşa a fost şi în 1989. Protestul pastorului Tőkés a fost minimalizat, depreciat, negat sau anulat, chiar a fost prezentat ca dublu spion, inclusiv al Securităţii, nu doar i s-a pus eticheta de spion maghiar. Sub aceste pretexte diversioniste, Securitatea, Miliţia şi Armata, plus Gărzile Patriotice, au intervenit brutal, au torturat, rănit şi ucis zeci şi sute de timişoreni de toate confesiunile şi etniile oraşului (români, maghiari, germani, sârbi, ţigani).
Paul Goma, primul dizident important anti-comunist român, este tratat în mod similar de autorităţile române şi de opinia publică românească de mai bine de 35 de ani. În ultimii ani a fost acuzat public şi vehement de anti-semitism pe baza exprimării unor păreri mai controversate cu privire la persecuţia evreilor din România sub Hitler şi Antonescu, fără să o nege, dar şi a rolului lor activ în instaurarea comunismului şi din acest motiv sau mai bine spus sub acest pretext a fost cenzurat, atacat şi desfiinţat public practic. Deşi rămâne un simbol al dizidenţei, fiind semnatarul Chartei ’77 şi iniţiatorul mişcărilor de protest anticeauşiste din România, exilat, maltratat, denigrat, ameninţat, şantajat şi chiar victimă a unor tentative de asasinare din partea Securităţii, nici acum nu a primit înapoi cetăţenia română, transmiţându-i-se în mod repetat că procedurile îl obligă să facă cerere, deşi el nu a renunţat niciodată la ea, ci i s-a retras; în schimb, de curând, a primit cetăţenia moldoveană, ceea ce poate însemna că Republica Moldova ar exista mai mult bun simţ şi democraţie ca la vest de Prut.
Poate că pastorul şi europarlamentarul László Tőkés ar trebui să urmeze oarecum exemplul altui faimos dizident anticomunist, regretatul muncitor Vasile Paraschiv, care a refuzat public să primească o decoraţie prezidenţială şi să-i returneze medalia Preşedintelui Traian Băsescu în semn de protest faţă de neîndeplinirea angajamentelor şi nerespectarea promisiunilor făcute în Parlament şi asumate în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România cu ocazia pronunţării “solemne” a declaraţiei de condamnare a regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în 18 decembrie 2006. Oricum, totul a fost şi este în continuare, în buna tradiţie mioritică, doar o farsă burlescă!!!
Andrea Varga Gabriel Catalan
