30 de ani de la discursul lui Reagan asupra Imperiului Răului
La 8 martie 1983, Ronald Reagan s-a adresat membrilor Asociaţiei evanghelicilor din Orlando, California. În discursul său, cunoscut mai târziu ca Discursul asupra Imperiului răului, a abordat două teme importante ale actualităţii politice din acel moment: dreptul la viaţă şi negocierile pentru dezarmare. În argumentaţia sa simplă şi clară, bazată pe morala biblică, a arătat pericolele abordării iresponsabile ale chestiunilor legate de dreptul la viaţă, ca şi riscurile refuzului de a vedea regimul sovietic drept ceea ce este: o religie brutală care perpetuează iluzia că omul poate să Îl refuze pe Dumnezeu şi să îi ia locul. Punctul de vedere creştin şi opiniile politice exprimate au dezlănţuit critica violentă a presei de stânga. Reagan a fost comparat cu ayatolahul Komeini, a fost numit „războinic rece” şi vânător de vrăjitoare. Scurgerea timpului au confirmat atât afirmaţiile politice, cât şi perspectiva morală a preşedintelui Reagan. (Mihaela Bărbuș)
8 martie 1983
Cucernic cler,
Senator Hawkins,
Distinşi membri ai delegaţiei Congresului Statului Florida
şi voi toţi,
Nu pot să vă spun cât de mult mi-aţi încălzit inima cu primirea voastră. Sunt încântat să fiu astăzi aici.
Cei dintre voi care sunteţi în Asociaţia Naţională a Evanghelicilor sunteţi cunoscuţi pentru lucrarea voastră spirituală şi umanitară. Aş fi deosebit de neglijent dacă nu mi-aş arăta chiar acum recunoştinţa personală pe care v-o datorez. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Nancy şi cu mine am simţit prezenţa lor de multe ori şi în multe feluri. Şi, credeţi-mă, ele contează foarte mult pentru noi.
Zilele trecute, în Camera de Est din Casa Albă, cineva m-a întrebat dacă îmi dau seama de toţi cei din afară care se roagă pentru preşedinte. Şi a trebuit să spun „Da, sunt. Am simţit. Cred în rugăciunea de mijlocire.” Însă nu m-am putut abţine să nu îi spun celui care mi-a pus această întrebare, sau cel puţin să le transmită celorlalţi, că, dacă atunci când se roagă aud că „sună ocupat”, înseamnă doar că am fost eu pe fir înaintea lor. Cred că înţeleg cum a simţit Abraham Lincoln când a spus „de multe ori m-a îngenunchiat convingerea copleşitoare că nu am unde să mă duc în altă parte”.
De la bucuria şi sentimentele bune ale acestei conferinţe, mă voi duce la o recepţie politică. Acum, nu ştiu de ce, însă această bucată de program îmi aduce aminte de o istorioară pe care o voi împărtăşi cu voi. Într-o zi, un pastor evanghelic şi un politician au ajuns împreună la poarta Cerurilor. Sfântul Petru, după ce a făcut toate formalităţile necesare, i-a preluat ca să le arate care vor fi locurile lor și i-a dus la cameră mică, de o persoană, cu un pat, un scaun şi o masă şi a spus că aceasta era pentru cleric. Politicianul era puţin îngrijorat de ce putea să i se pregătească lui și nu i-a venit să creadă când Sfântul Petru s-a oprit în faţa unui conac cu terenuri frumoase şi mulţi servitori şi i-a spus că acesta va fi locul lui. Nu s-a putut abţine să nu întrebe „Stai puţin, cum… ceva nu e în regulă… cum să primesc eu acest conac în timp ce omul acela bun şi sfânt a primit doar o cameră de o persoană?” Şi Sfântul Petru i-a spus „Trebuie să înţelegi cum sunt lucrurile aici, sus. Avem mii şi mii de clerici. Tu eşti primul politician care a reuşit vreodată să ajungă.”
Însă nu vreau să contribui la un stereotip. Aşa că vă spun că există în viaţa publică un mare număr de bărbaţi şi femei temători de Dumnezeu, devotaţi şi nobili, incluzând compania de faţă. Şi, da, avem nevoie de ajutorul vostru pentru ca să ne ţineţi mintea mereu atentă la ideile şi principiile care ne-au adus în arena publică în primul rând. Temelia acestor principii şi idei este un angajament pentru libertate (politică) şi libertate individuală, care însele sunt bazate pe mult mai adânca înţelegere a faptului că libertatea prosperă numai acolo unde binecuvântările lui Dumnezeu sunt căutate cu aviditate şi primite cu smerenie.
Experimentul american de democraţie se întemeiază pe înţelegerea acestui lucru. Descoperirea lui a fost marea biruinţă a Părinţilor Fondatori, exprimată de William Penn când a spus „dacă nu vom fi conduşi de Dumnezeu, va trebui să fim conduşi de tirani”. Explicând drepturile inalienabile ale omului, Jefferson a zis„Dumnezeu care ne-a dat viaţa, ne-a dat în acelaşi timp şi libertatea”, iar George Washington a fost cel care a spus că „între toate înclinaţiile şi obiceiurile care duc la prosperitate politică, religia şi moralitatea sunt nişte ajutoare indispensabile”. Şi, în sfârşit, cel mai subtil dintre observatorii democraţiei americane, Alexis de Tocqueville, a spus-o cu elocvenţă după ce a cercetat secretul măreţiei şi geniului Americii: „până nu am intrat în bisericile din America şi nu am auzit amvoanele sale înflăcărate de dreptate, nu am înţeles măreţia şi geniul Americii… America este bună. Şi dacă America va înceta să fie bună, va înceta să fie măreaţă”.
Ei bine, mă bucur că sunt aici astăzi cu voi, cei care menţineţi măreţia Americii, păstrând-o bună. Numai prin lucrarea şi rugăciunile voastre şi ale altor milioane putem să sperăm că vom supravieţui acestui secol periculos şi că vom ţine în viaţă experimentul de libertate – această cea din urmă şi cea mai bună speranţă a omului.
Vreau să ştiţi că această administraţie este motivată de o filosofie politică ce vede în voi măreţia Americii, oamenii şi familiile, bisericile, vecinătăţile, comunităţile voastre – instituţiile care promovează şi nutresc valori ca grija faţă de celălat şi respect pentru domnia legii în supunere faţă de Dumezeu.
Nu trebuie acum eu să vă spun că aceasta ne pune în contradicție, sau cel puţin în contratimp, cu atitudinea predominantă a multora care se duc către secularismul zilelor moderne, lepădându-se de valorile încercate, trecute prin proba timpului, pe care se bazează societatea noastră. Indiferent cât de bine intenţionaţi sunt, sistemul lor de valori este radical diferit de cel al celor mai mulţi americani și în timp ce proclamă că ne eliberează de superstiţiile trecutului, şi-au luat asupra lor sarcina de a ne fi comisari de poliţie prin administraţie şi reglementări guvernamentale. Câteodată vocile lor sunt mai puternice decât ale noastre, însă nu sunt încă o majoritate.
Un exemplu al acestei superiorităţi vocale este vizibil în controversa care se derulează acum la Washington. Şi pentru că sunt implicat, am aşteptat să aud părerea părinţilor tineretului american. Cât de mult vor ei să dea guvernului din prerogativele lor de părinţi?
Daţi-mi voie să prezint cazul cât pot de simplu şi de scurt. O organizaţie de cetăţeni, motivaţi sincer şi adânc îngrijoraţi de creşterea naşterilor şi avorturilor nelegitime la fete cu mult sub vârsta matrimonială, a stabilit de câtva timp o reţea naţională de clinici care să ofere ajutor şi, cu toată speranţa, uşurarea situaţiei. O spun din nou, nu le învinovăţesc intenţia. Cu toate aceasta, în efortul lor bine intenţionat, aceste clinici au decis să furnizeze recomandări, medicamente şi dispozitive pentru controlul naşterilor la fete minore, fără ştirea părinţilor lor.
De câţiva ani deja, Guvernul federal a ajutat cu fonduri la finanţarea acestor clinici. Când a dat acest sprijin financiar, Congresul a decretat că se vor depune toate eforturile să mărească pe cât posibil participarea părinţilor. Cu toate acestea, medicamentele şi dispozitivele sunt prescrise fără consimţământul părinţilor sau informarea lor ulterioară. Fete denumite „active sexual” – această expresie înlocuind cuvântul „promiscuu” – sunt ajutate astfel pentru a se preveni naşteri nelegitime sau avorturi.
Ei bine, am ordonat clinicilor care primesc fonduri federale să anunțe părinţii atunci când s-a oferit un astfel de ajutor. Unul din ziarele naţionale de frunte a creat expresia „regula guiţatului” într-un editorial îndreptat din acest motiv împotriva noastră și suntem criticaţi că violăm viaţa privată a tinerilor. Recent, un judecător a acordat un ordin de interzicere împotriva executării reglementării noastre. Am văzut discuţii televizate, am vazut ziarişti predicând asupra rătăcirii noastre, însă nici unul nu pare să fi menţionat că moralitatea are un rol de jucat în domeniul sexualității.
Este greşită toată tradiţia iudeo-creştină? Trebuie să credem că ceva atât de sacru poate fi privit doar ca un lucru fizic, fără nici un potenţial de vătămare emoţională sau psihologică? Şi nu este dreptul părinţilor să dea sfaturi şi recomandări ca să îi ferească pe copiii de greşeli care pot să le afecteze toată viaţa?
Mulţi dintre noi, cei implicați în guvernare, am vrea să ştim ce cred părinţii despre această invadare a familiei lor de către guvern. Ne vom lupta în tribunale. Drepturile părinţilor şi drepturile familiei au precădere asupra acelor birocraţi şi ingineri sociali de la Washington.
Însă lupta împotriva informării părinţilor este într-adevăr numai un exemplu din multele încercări de a dilua valorile tradiţionale şi chiar de a abroga clauzele de bază ale democraţiei americane. Libertatea prosperă atunci când religia este vibrantă şi se recunoaşte domnia legii în supunere faţă de Dumnezeu. Atunci când Părinţii Fondatori au adoptat primul amendament, s-au gândit să ocrotească bisericile de interferenţa guvernului. Nu au avut niciodată intenţia de a construi un zid de duşmănie între guvern şi însăşi conceptul de credinţă religioasă.
Toată istoria şi modul nostru de guvernare sunt pătrunse de dovada că este aşa. Declaraţia de Independenţă menţionează Fiinţa Supremă nu mai puţin de patru ori. Pe monedele noastre este gravat „In God we trust” („În Dumnezeu ne încredem”). Curtea Supremă îşi deschide procedurile cu o invocaţie religioasă și membrii Congresului îşi încep sesiunile cu o rugăciune. Mi se întâmplă să cred doar că elevii de şcoală au dreptul la acelaşi privilegii ca judecătorii Curţii Supreme şi membrii Congresului.
Anul trecut, am trimis Congresului un amendament constituţional pentru a se restaura rugăciunea în şcolile publice. Deja în această sesiune, creşte sprijinul de ambele părţi pentru amendament şi chem Congresul să acţioneze rapid să o adopte şi să îi lase pe copiii noştri să se roage.
Poate că unii dintre voi au citit recent despre cazul şcolii Lubbock, unde un judecător a hotărât efectiv că este neconstituţional ca o şcoală de district să acorde tratament egal grupurilor de elevi religioase şi nereligioase, chiar atunci când reuniunile grupurilor au loc în timpul liber al elevilor. Primul amendament nu a avut niciodată intenţia să ceară guvernului să discrimineze împotriva exprimării religioase.
Senatorii Denton şi Hatfield au prezentat Congresului propuneri legislative în toată chestiunea legată de interzicerea discriminării libertăţii de expresie în domeniul religios. Această legislaţie ar putea fi un progres important în restaurarea libertăţii cuvântului la elevii şcolilor publice. Am speranţa că aceste documente vor fi repede luate în seamă de către Congres și, cu ajutorul vostru, cred că este posibil să se adopte amendamentul constituţional anul acesta.
Cu mai mult de zece ani în urmă, o decizie a Curţii Supreme a eliminat la propriu 50 de statute ale Statelor care prevedeau protejarea copiilor nenăscuţi. Astăzi avortul la cerere curmă vieţile a un milion şi jumătate de copii pe an. Într-o zi se va adopta legislţie în favoarea vieţii umane care va pune capăt acestei tragedii, însă până atunci voi şi cu mine nu trebuie să avem linişte. Atât timp cât nu se va putea dovedi că pruncul nenăscut nu este o entitate vie, dreptul său la viaţă, libertate şi căutarea fericirii trebuie să fie ocrotit.
Poate vă amintiţi că atunci când a început avortul la cerere, mulţi şi, sunt sigur, mulţi dintre voi, au atras atenţia că practica va atrage o scădere a respectului pentru viaţă, că premisele filosofice utilizate pentru justificarea avortului la cerere vor fi folosite până la urmă pentru a se justifica alte atacuri la caracterul sacru al vieţii umane – infanticidul şi uciderea de milă. În mod foarte tragic, aceste atenţionări s-au dovedit a fi foarte adevărate. Anul trecut un tribunal a permis moartea prin înfometare a unui sugar handicapat.
Am ordonat Departamentului pentru Sănătate şi servicii Umane să explice fiecărei unităţi de îngrijiri de sănătate din Statele Unite că Legea Reabilitării din 1973 protejează toate persoanele handicapate împotriva discriminării bazate pe handicap, incluzându-i aici şi pe sugarii. Am mers mai departe şi am cerut absolut fiecărui beneficiar de fonduri federale care furnizează servicii de sănătate să afişeze într-un loc vizibil că „în această unitate este interzisă de legea federală eroarea discriminatorie de a nu îngriji şi alimenta sugarii handicapaţi”. Se afişează, de asemenea, un număr de telefon gratuit la care surorile sau alte persoane pot raporta la timp neregulile pentru a salva viaţa sugarului.
În plus, legislaţie recentă introdusă în Congres de Reprezentantul Henry Hyde din Illinois nu doar că măreşte restricţiile pentru avortul finanţat din fonduri publice, ci tratează întreaga chestiune a infanticidului. Insist pe lângă Congres să înceapă audierile şi să adopte legislaţia care va proteja dreptul la viaţă al tuturor sugarilor, inclusiv al celor cu disabilităţi sau handicap.
Președintele Ronald Reagan
Sunt sigur că sunteţi descurajaţi câteodată, însă aţi reuşit mai mult decât credeţi. America este într-o trezire spirituală, o reînoire a valorilor tradiţionale care au fost piatra de temelie a Americii bune şi măreţe.
Un sondaj recent realizat de un centru de cercetare din Washington a ajuns la concluzia că americanii sunt oameni mult mai religioşi decât populaţiile altor naţiuni; 95% din cei intervievaţi credeau în Dumneze şi o imensă majoritate credeau că cele 10 Porunci au o semnificaţie reală pentru vieţile lor. Un alt studiu a constatat că o majoritate covârşitoare a americanilor nu sunt de acord cu adulterul, începerea vieţii sexuale în adolescenţă, pornografia, avortul şi drogurile. Acelaşi studiu a arătat un respect adânc pentru importanţa legăturilor de familie şi a credinţei religioase.
Cred că temele pe care le-am discutat astăzi aici trebuie să fie o parte esenţială a agendei politice a naţiunii. Pentru prima dată, Congresul dezbate şi tratează deschis şi serios chestiuni legate de rugăciune şi avort – aceasta este un progres enorm tocmai acolo. Repet: America este în mijlocul unei treziri spirituale şi a unei reînoiri morale și voi spune astăzi în spiritul vostru biblic „ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată”!
Evident, o mare parte din acest nou consens politic şi social despre care am vorbit este bazat pe o privire pozitivă asupra istoriei Americii, care se mândreşte cu realizările şi trecutul ţării noastre. Trebuie însă să nu uităm niciodată că nici o schemă guvernamentală nu îl va desăvârşi pe om. Ştim că a avea de-a face cu lumea aceasta înseamnă a avea de-a face cu ceea ce filosofii ar numi fenomenologia răului sau, cum ar spune teologii, doctrina păcatului.
În lume există păcat şi rău şi Scriptura şi Domnul Isus ne poruncesc să ne împotrivim lor cu toată puterea. Şi naţiunea noastră are o moştenire de rău pe care trebuie să o gestioneze. Gloria acestui pământ a stat capacitatea de a transcende relele morale ale trecutului. De exemplu, lupta îndelungată a cetăţenilor minoritari pentru drepturi egale, odinioară sursă de dezbinare şi de război civil, este acum un motiv de mândrie pentru toţi americanii. Nu trebuie să ne întoarcem niciodată înapoi. În această ţară nu este loc de rasism, antisemitism sau alte forme de ură etnică sau rasială.
Ştiu că aţi fost la fel de îngroziţi ca şi mine de reapariţia unor grupuri de ură care predică bigotism şi prejudecăţi. Folosiţi vocea puternică a amvoanelor şi marea reputaţie a bisericilor pentru a denunţa şi izola aceste grupuri din mijlocul vostru. Porunca ce ne-a fost dată este simplă şi clară „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Însă, indiferent de episoadele triste existente în trecutul nostru, orice observator trebuie să aibă o privire pozitivă a istoriei americane, o istorie care a fost una a speranţelor împlinite şi a visurilor devenite realitate. Mai cu seamă în acest secol, America a ţinut aprinsă flacăra libertăţii, însă nu numai pentru noi, ci şi pentru milioane de alţi oameni din toată lumea.
Şi cu aceasta ajung la ultimul meu punct astăzi. În timpul primei mele conferinţe de presă ca preşedinte, într-un răspuns la o întrebare directă, am atras atenţia că liderii sovietici, ca buni marxişti-leninişti, au declarat public şi deschis că singura moralitate pe care o recunosc este aceea care înaintează cauza lor, adică revoluţia mondială. Cred că ar trebui să notez că doar l-am citat pe Lenin, spiritul lor călăuzitor, care a spus în 1920 că repudiază orice moralitate care provine din idei supranaturale (acesta este termenul lor pentru religie) sau din idei care sunt în afara conceptului de clasă. Moralitatea este subordonată în întregime intereselor războiului de clasă și este moral orice este necesar pentru anihilarea orânduirii sociale vechi, exploatatoare, şi pentru unificarea proletariatului.
Cred că refuzul multor oameni influenţi de a accepta această realitate elementară a doctrinei sovietice ilustrează o şovăială istorică de a vedea regimurile totalitare drept ceea ce sunt. Am vazut acest fenomen în anii 1930. Îl vedem prea adesea astăzi.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne izolăm şi să refuzăm să căutăm o înţelegere cu ei. Am intenţia să fac tot ce pot pentru a-i convinge de intenţiile noastre pașnice, să le reamintesc că, în anii ’40 şi ’50, Vestul a fost acela care a refuzat să folosească monopolul nuclear pentru a câştiga teritorii şi că acum propune o reducere de 50% a rachetelor balistice şi eliminarea unei întregi clase de rachete nucleare terestre cu rază medie de acţiune.
Totuși, în același timp trebuie să înţeleagă că nu ne vom pune în pericol niciodată principiile şi standardele. Nu ne vom preda libertatea. Nu vom părăsi niciodată credinţa în Dumnezeu. Şi nu vom înceta să căutăm pacea autentică. Însă nu putem să asigurăm nici unul din lucrurile pe care le reprezintă America prin aşa-zisa soluţie a îngheţului nuclear propus de unii.
Adevărul este că un îngheţ ar fi acum o fraudă foarte periculoasă pentru că e doar o iluzie de pace. Realitatea e că trebuie să găsim pacea prin putere.
Aş accepta îngheţul doar dacă am putea îngheţa dorinţele globale ale sovieticilor. O îngheţare a armamentului la nivelul actual ar elimina stimulentul sovieticilor de a negocia serios la Geneva şi ar pune practic capăt şanselor noastre de a ajunge la reducerea majoră a armamentului pe care am propus-o. În schimb, prin îngheț ei îşi vor atinge obiectivele.
Un îngheţ ar răsplăti Uniunea Sovietică pentru creşterea sa militară enormă şi neegalată. Ar împiedica modernizarea esenţială şi demult întârziată a apărării Statelor Unite şi a aliaţilor săi şi ar lăsa din ce în ce mai vulnerabile forţele noastre îmbătrânite. Pe urmă, un îngheţ cinstit ar cere negocieri prealabile extinse asupra sistemelor şi cifrelor care vor fi limitate şi asupra măsurilor care să asigure verificarea eficientă şi conformitatea. Felul de îngheţ care a fost sugerat ar fi practic imposibil de verificat. Un astfel de efort major ne-ar deturna complet de la negocierile actuale pentru atingerea unor reduceri substanţiale.
Acum câţiva ani, am auzit un tânăr tată, un tânăr foarte important în lumea divertismentului, vorbind unei foarte mari adunări în California. Era în timpul războiului rece şi comunismul şi felul nostru de viaţă erau foarte mult prezente în gândurile oamenilor. Şi vorbea despre acest subiect. Şi dintr-o dată l-a auzit spunând „îmi iubesc fetiţele mai mult decât orice”. Şi mi-am spus „O, nu, nu face asta. Nu poţi…”. Dar l-am subestimat. A continuat; „mai degrabă mi-aş vedea fetiţele murind acum, crezând încă în continuare în Dumnezeu, decât să fie crescute sub comunism şi să moară într-o zi fără să mai creadă în Dumnezeu”.
Erau mii de tineri în acea adunare. Au îngenunchiat în aclamaţii de bucurie. Şi-au dat imediat seama de adevărul adânc din cele ce spusese privitor la trup şi la suflet şi la ce este important.
Da, să ne rugăm pentru mântuirea tuturor celor care trăiesc în întunericul totalitar – să ne rugâm să descopere bucuria de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Însă până o vor face, să fim conştienţi că ei sunt focarul răului în lumea modernă atâta timp cât predică supremaţia statului, declară omnipotenţa sa asupra omului individual şi prezic într-un final stăpânirea tuturor popoarelor de pe pământ.
C.S. Lewis a fost cel care a scris în neuitatele sale Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr că „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi în lagărele de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri curate, aşternute cu covoare, încălzite şi bine luminate, de oameni liniştiţi cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.
Ei bine, pentru că aceşti „oameni liniştiţi” nu „ridică tonul”, pentru că uneori vorbesc în tonurile de alinare ale frăţiei şi păcii, pentru că asemenea altor dictatori dinaintea lor fac mereu „o ultimă solicitare teritorială”, unii ar vrea să ne facă să-i acceptăm după vorbe şi să ne acomodăm cu pornirile lor agresive. Însă, dacă istoria ne învaţă ceva, ea ne învaţă că împăciuitorismul naiv sau gândurile conduse de dorinţe sunt o nebunie. Înseamnă trădarea trecutului nostru, ratarea libertăţii noastre.
Aşadar, vă cer să vorbiţi tare împotriva celor care ar vrea să pună Statele Unite într-o poziţie de inferioritate morală şi militară. Ştiţi, totdeauna am crezut că bătrâna talpă-a-iadului îşi păstrează cele mai mari strădanii pentru voi, cei din Biserică. Deci, în discuţiile voastre despre propunerile de îngheţ, vă solicit să vă păziţi de ispita mândriei, ispita de a vă declara cu seninătate deasupra tuturor acestora, şi să etichetaţi ambele părţi la fel de greşelnice, să ignoraţi adevărurile istoriei şi impulsurile agresive ale unui imperiu al răului, să numiţi cursa înarmărilor doar o uriaşă neînţelegere şi prin aceasta să vă sustrageţi din lupta dintre ce este drept şi ce e greşit, dintre bine şi rău.
Vă cer să rezistaţi celor care ar vrea să vă retrageţi sprijinul pentru eforturile noastre, eforturile acestei administraţii, de a menţine America puternică şi liberă, în timp ce negociem reduceri reale şi verificabile în arsenalele lumii şi într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, eliminarea lor totală.
Deşi puterea militară a Americii este importantă, permiteţi-mi să adaug că am susţinut mereu că lupta care are loc acum nu va fi niciodată hotărâtă de bombe şi rachete, de armate şi forţă militară. Criza reală cu care ne confruntăm este una spirituală; la rădăcină este o încercare de voinţă morală şi de credinţă.
Whittaker Chambers, omul pe care convertirea religioasă l-a făcut să fie martor într-una dintre cele mai teribile traume ale timpurilor noastre, cazul Hiss-Chambers, a scis că lumea occidentală este în criză numai în măsura în care este indiferentă faţă de Dumnezeu, în măsura în care colaborează cu tentativa comunismului de a-l face pe om să stea de unul singur, fără Dumnezeu. Deoarece, a spus după aceea, marxism-leninismul este de fapt cea de-a doua credinţă ca vechime, proclamată pentru prima dată în Grădina Edenului cu cuvintele ispitirii „veţi fi ca Dumnezeu”.
Lumea vestică poate răspunde acestei provocări, a scris el, „numai cu condiţia de a avea o credinţă în Dumnezeu şi în libertatea poruncită de El la fel de mare ca şi credinţa comunismului în Om”.
Cred că trebuie să ne ridicăm la înălţimea acestei provocări. Comunismul este, după părerea mea, un alt trist, bizar, capitol al istoriei umane, ale cărui pagini din urmă se scriu chiar acum. Cred aceasta deoarece izvorul tăriei noastre în căutarea libertăţii umane nu este material, ci spiritual. Şi pentru că nu cunoaşte limite, trebuie să îi înspăimânte şi în cele din urmă să îi biruiască pe cei care îi robesc pe semenii lor. Pentru că, după cuvântul lui Isaia, „El dă tărie celui obosit şi celui slab îi dă putere mare… Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi…”
Da, schimbaţi-vă lumea. Unul din Părinţii noştri Fondatori, Thomas Paine, spunea „stă în puterea noastră să începem lumea încă o dată”. Putem să o facem, lucrând împreună ce o singură biserică nu poate face prin ea însăşi.
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc foarte mult.
