Cu prietenie, Dan Culcer
| INDICATORI STATISTICI PENTRU TRANSPORTUL FEROVIAR | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
* Datele statistice sunt disponibile anual |
Se afișează postările cu eticheta relații. România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relații. România. Afișați toate postările
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
INDICATORI STATISTICI PENTRU TRANSPORTUL FEROVIAR din ROMÂNIA
Vă rog să citiți acest tablou comentat de mine, în speranța că vă poate interesa. Iată ce s-a întâmplat cu transporturile feroviare din România. Ele nu mai asigură decât o mică parte din circulația mărfurilor. Ceea ce înseamnă că s-a transferat transportul spre camioane. Deci spre drumuri și șosele. Care sunt în stare proastă și fiindcă nu mai suportă mărirea acestui trafic. Și nu sunt reparate fiindcă excesul de criculație nu permite blocare pe timp îndelungat. In aceste condiții, trsnporturile feeroviare devin din ce în ce mai puțin rentabile, deci privatizarea lor, care e preconizată tocmai acum, se va face din nou pe nimic. Comunitatea națională va transfera o activitatea strategică unor străini sau unor români care vor putea deființa liniile ferate nerentabile, fără să țină seama de interesele colective.
Cu prietenie, Dan Culcer
Cu prietenie, Dan Culcer
vineri, 12 noiembrie 2010
Tom Gallagher. România: pregătirea pentru înrobire
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Adauga comentariu
1 jacques
Presa ar trebui interzisa. Dictatura mediatica trebuie sa ia sfarsit. Destul au pervertit acesti moguli neoliberali ai micilor ecrane familia, religia si elitele biologice de biblioteca. Ar trebui pastrat un singur ziar in care sa nu scrie decat distinsul auctore, HRP (si ce daca-i secretar de stat) TRU (si ce daca-i candidat) si dan tapalaga aka "ultimul mohican". Si un post de TV cu un program de doua ore in care sa se reia in bucla, alternativ: HRP: "TB e Vocea Adevarului" si TRU: "Noi va dam pita nu mita". Sambata, la matinal, fericitii telespectatori s-ar putea delecta cu slagare precum VOCEA ADEVARULUI tunde oaia, VOCEA ADEVARULUI prinde pasarica si cate altele...la radio, in schimb, nu se vor putea citi pasaje din orwell.
2 SIMUT IOAN IONEL
O analiza exacta si la obiect,T. G. ,FIIND CEL MAI BUN ANALIST DIN PRESA ROMANA LA ORA ACTUALA....Analizele lui ramin in timp....Regret si eu absenta ziaristilor de valoare din presa romana....De ce cei care au lucrat la BBC SI EUROPA LIBERA APAR TOT MAI PUTIN IN PRESA SI LA TELEVIZIUNI?PENTRU CA AU VALOARE, IAR LA NOI VALORILE NU TREBUIESC AUZITE SI VAZUTE....POPORUL TREBUIE SA DISECE DIVERSIUNILE AMATORILOR....PACAT MARE PACAT...
3 jacques
Ah, i-am uitat pe mogulii internetului. "In aceste vremuri crepusculare, exista destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosfera. Sunt foarte multi tineri care spun prostii si lanseazã atacuri cinice". Aha, exista juni pervertiti cu plete blugi si bloguri. Nu-i nimic, se confisca! La uzina cu ei. Sa te vedem atunci, tu Untergang des Abendlandes pe unde scoti camasa!
4 Marius Delaepicentru
Spusele domnului Ghallager, cu puţine şi nesemnificative excepţii, exprimă ceea ce şi eu gîndesc despre analfabetizarea politică a românilor. Aş risca să merg mai departe, să mă leg de finalitatea procesului de idiotizare. (De aici încolo începe teoria conspiraţiei). Regimul autoritarist ce se profilează a fost clocit împreună cu consilierii sovietici. Temporizarea reformelor, harababura legislativă, birocraţia obeză, privatizările pe bani ruseşti plasaţi prin interpuşi "onorabili", toate au ca scop restaurarea influenţei ruseşti în Balcani. Asemănările capitalismului românesc cu cel rusesc sunt frapante. Urmează era asasinatelor politice. Pentru detalii futurologice, consultaţi lucrarea "Russia 2010" de Daniel Yerghin&Al.
5 Had Gaunescu
Impresionant rechizitoriul dlui Gallagher, dar futil. Niciun proces de constiinta sau deontolgic nu va avea loc.Acuzatii vor fi in continuare acuzatorii, vinovatii cei ce vor vina vine.Presa independenta pe care domnia o doreste ramine o utopie.Suntem o natiune pasionala.Uram sau iubim fara a incerca sa rationalizam.Presa nu face decat sa fie o oglinda a jalnicelor noastre arderi pe rugul umorilor noastre.Pentru mine nu asta e problema, prin insusi faptul ca nu poate fi rezolvata.The crux of the matter este in schimb faptul ca avem prea multi "comentatori" , "analisti" si prea multe programe TV cu aceleasi mafalde de presa sufocandu-ne cu vorbaria lor goala. Aceasta inundatie de asa zis jrnalisti ar trebui asanata pentru a putea rasari si ceva mai rasarit din mocirla postcomunista.
6 judex
In mare parte adevarat, articolul d-lui TG identifica absolut corect "starea natiunii" in 2009, demontand cu precizie mecanismul putrefactiei sociale in Romania. Este un binevenit semnal de alarma inaintea celor mai importante alegeri din Ro, prezidentialele care ameninta cu restauratia, amintind ca cel mai mare pericol este absenteismul la vot, promovat asiduu de Parvulescu si ONG-ul lui, Prodemocratia (...sic !). In acelasi timp, cred ca identificarea cauzelor mu este corecta. Nu cred ca asaltul noilor capi ai puterii asupra avutiei statului a fost un proces individual, utilizat in propriul beneficiu propriu de catre unii indivizi mai agili, pe fondul amortirii simtului civic al populatiei. Cred ca a fost mai curand un atac bine coordinat si de o coeziune aproape militara, probabil coordonat de varfuri politice inca din 1989. De asemenea, nici lipsa de speranta nu se justifica, desi datele de pana acum indreptatesc pesimismul autorului - lipsa de sustinere populara masiva la referendum, rezultatele sub asteptari ale PDL la alegerile parlamentare, lipsa stindardului anticoruptie de la guvernare (Monica Macovei), etc. Toate acestea pot intr-adevar culmina cu refuzul lui Basescu de a mai candida, echivaland infaptuirea scenariului apocaliptic al apropiatei victorii a restauratiei prezis de TG. Totusi...poate ca TG greseste si totul nu este decat reflectarea unei realitati masluite pe toate planurile de catre mai toate canalele mediatice. In sprijinul unei atitudini de optimism moderat, poate mai potrivita situatiei, se poate spune ca mai sunt si alte voci libere in lumea jurnalistilor in afara lui Dan Tapalaga, unele grupate in acest ziar, dar si risipite pe la alte publicatii - d-na Pora, Culcer, TRU, Mihaies, Sorin Ionita, Tia Serbanescu si altii...
7 Anodos
Englezul Tom Gallagher a rămas UNICUL ziarist român care contează... http://morfoze.wordpress.com/
8 cetateanu
1.Cine este de fapt dl. T.G.? Nu este cumva un pseudonim pentru multitudinea de lupi moralizatori care au stricat asa de mult aceasta tzara? 2. Autorul(nu stim daca exista cu adevarat ,parca-i gen. Pacepa!!) este un mare ipocrit! Face parte din echipa de zgomote de dupa 90 care au indus coruptia in Romania ca arma de lupta anticomunista! Nu-i pasa catusi de putzin de Romania! Pe el il intereseaza doar capitalismul gros, transnatzionalele occidentale sa prospere!!!
9 martin
Cu regret, stimate domn Octavian Manea; in paragraful 23. forma corecta este " impotriva lor INSISI", nu "insile".
10 Mircea Milescu
Comentariul lui jacques la articolul lui T Gallagher este reprezentativ pentru voi,toti romanii.Nu va intereseaza ce spune omul,ce puteti invata sau corecta. Bascalia pe locul 1. Va credeti destepti si sunteti in rahat pana in gat. Sunteti hoti,furati sinele, liniile electrice si instalatiile de irigare. Furati bancomatele si banii oriunde sunt. Infrastructura voastra este de tip african La toate astea raspundeti cu vitriol la adresa TRU si HRP. N-aveti un gram de mandrie patriotica, sau de barbati. Cand trebuie sa votati mergeti la schi, cand votati alegeti pirati si curve. va plangeti de politicieni dar voi i-ati ales, magarilor! V-au bagat in Nato si UE ca pe niste elevi repetenti si tot asa ramaneti. Nu munciti,nu va integrati, degeaba condamnati tiganii,faceti ca ei. UE va scoate din buda si voi sariti inapoi. Bravos natiune, bravos popor!
11 skorpion
Articol excelent de adevarat si trist; pe mine pur si simplu m-a bulversat, desi stiam cum stam. Si este dezolant ca oameni inteligenti, cu studii superioare din asa zisa clasa mijlocie au devenit victimele acestei sinistre manipulari din mass media. Si atunci ce putem astepta de la talpa tarii, sa inteleaga ea? ce sa inteleaga? ce vede la televizor...sa fim totusi optimisti si sa mergem la vot si pe 7 iunie si la toamna/iarna. Poate mai putem schimba ceva!
12 Neacsu Virgil
Excelenta analiza!Cutremurator cat de jos pot decade oamenii(ex:dl Hurezeanu) pentru o punga de bani...Felicitari autorului pentru mintea limpede si pentru onestitate...
13 jacques
@mircea milescu: "cand votati alegeti pirati si curve". My point exactly. Numai ca articolul este o a n-spea variatiune pe tema mogulii/presa/internetul sunt de vina pentru ca se opun elanurilor emancipatoare ale lui traian basescu si ale elenei udrea. Or, argumentul este fals si pernicios: pentru ca tb si elena udrea sunt o creatie a presei; pentru ca demonizarea presei/ mogulilor este un paravan in spatele caruia se ascund mafiotii de partid si de stat. Pentru ca numai libertatea presei si a blogurilor pe care le condamna cu atat aplomb mr gallagher sta intre noi si adevarata inrobire. Autorul poate avea dreptate in abstract (media manipuleaza uneori) dar in contextul dat el formuleaza o alegere: Basescu sau presa. Or nu de o noua epoca de aur cu o presa cenzurata sau redusa la doi propagandisti vanduti ca TRU sau tapalaga avem nevoie.
14 Rad
Multumesc jacques. Daca nu citeam si cateva randuri de bun simt dupa acest articol absurd, imi pierdeam cu totul speranta. Sanatatea mintala se pare ca a disparut dintre romani si englezii romanofili.
15 jacques
In alta parte, Gallagher ii compara pe competitorii lui Basescu cu niste "maidanezi vorbitori." Basescu ar fi un" proscris prezidential", martirizat de presa. E discutabil dar poate are dreptate. Dar apoi o ia complet razna, vorbeste de Mussolini si Ceausescu, care ar fi bine serviti de aceeasi presa si incheie apocaliptic: "Manipulatorii media sunt pe punctul de a crea o societate in genere intalnita doar intr-o lume asediata, in orase cu strazi ocupate de tancuri, in timp ce disidentii sunt dirijati in masa catre stadioane de fotbal. Optiunile politice aflate la indemana electoratului vor fi la fel de variate ca in Burma sau Venezuela." Este un delir, dar nu unul inocent. Romania e prezentata ca o lume asediata, ocupata de tancuri, cu cetateni masati pe stadioane. Romania ar fi deci situabila langa Burma, Venezuela sau Burkina Faso. De ce acest ton apocaliptic? De ca aceste penibile tentative de isterizare? Unde s-a vazut o dictatura a presei si a blogurilor? Toate dictaturile au avut in schimb un tatuc care si-a aservit presa si a interzic, mai nou, accesul liber la internet. Mie mi-e clar de ce parte se situeaza d-l Gallagher. Condusa sau nu de afaceristi verosi, presa a luptat pana acum mai mult impotriv coruptiei decat toata echipa de procurori ai lui Basescu. Autorul profita de gustul romanilor pentru (auto)stigmatizare, care functioneaza pentru ei ca semnificant al patriotismului, fara sa-si dea seama ca acest masochism ii descalifica. Si tot ei se mira apoi ca Romania e privita ca o tara bananiera intrata prin efractie in Europa.
16 slucian
Mie-mi pare ca UE sta la masa cu oricine. Daca Nastase iesea presedinte, cu el negociau. N-a iesit, il cer la justite. UE valideaza pe oricine controleaza masa. Ce interes are UE sa exista un popor roman?Si de ce ar avea? UE are nevoie de forta de munca ieftina. Romanii? Specie pe cale de disparitie, UE se va bucura sa-i puna la muzeu. Si pe buna dreptate, cine nu poate sa existe, nu are decit sa fie inlocuit de altii care stiu si pot. Nu trebuie interzis nimic, fiecare trebuie sa gindeasca si sa aleaga ce citeste si ce priveste. Apoi gindirea isi va face treaba. Poate s-or gasi mai multi englezi sa vina sa ne scrie in ziare. :) Tot ce pot face e sa incurajez aceasta revista. Incurajarea inseamna ca de la 1 iulie fac abonament la revista. Poate cu mai multi bani reusesc sa ia citiva ucenici pe linga omul asta. Multumesc
17 Vasile, Gheorghe, Ion
Jacques, daca n-ai fi asa destept poate ca ai pricepe cite ceva. Gallagher arata ca romanii au ajuns in situatia asta pentru ca s-au modernizat, occidentalizat intr-un ritm care nu le era propriu, doar pentru ca asa le-a cerut UE in virtutea propriului grafic, "plan de lucrari". Singurii care au putut raspunde si impune acest ritm nefiresc au fost fostii oameni de sistem, comunistii si securistii. Din simplul motiv ca acesti indivizi au mai aplicat cindva planul cincinal si proiectul unei societati artificiale.
18 liana_enescu
Poate ar fi bine sa incercati un mic exercitiu de imaginatie toti acei care ati cazut in admiratie citind articolul domnului Gallagher . Oare cum ar comenta media din Anglia daca Basescu si ai lui (Udrea ,Ridzi , Costel Iancu ,TRU, Berceanu etc. )s-ar muta in biata lor tarisoara . Va rog incercati si judecati cu capul personal , nu cu cel al mogulilor de media .
19 tincu goran
textul amesteca (poate fara intentie, doar din cauza unei intelegeri insuficiente a celor ce se intimpla in romania) adevarul cu opusul sau. in al doilea rind, partizanatul pro-basescu si pd al dlui tg din ultimii 5 ani explica si el minusurile acestui articol.
20 Bogdan Duca
Domnul Tom Gallagher a arătat că poate să fie şi nesimţit. Nu e vina nimănui că este "chelios" sau miop...Dar este vina cuiva (a părinţilor măcar) că cineva (în acest caz domnul Tom Gallagher) este nesimţit. Apoi, dacă dorim să facem un rechizitoriu al presei, de ce ne legăm doar de criticii vocali ai Preşedintelui şi sectei sale (PD-L)? De ce nu ne legăm şi de autorii care au readus în mass-media românească cultul personalităţii? Prin ce diferă, obiectiv vorbind, insultele aduse de un jurnalist unui politician de elogiile băloase aduse de alt jurnalist? Am uitat atât de repede de "Traian cel Mare", de jurnalişti care doreau să sară de pe blocuri, de "omul pentru alte coordonate istorice"? Cred ca domnul Gallagher ar trebui să se întoarcă în Marea Britanie şi să mai stea "7 ani acasă". Nu de alta, dar devine la fel de murdar ca şi dădătorii cu părerea de pe malurile Dâmboviţei...Şi e păcat.
România: pregătirea pentru înrobire
Nicio altă dictatură nu este asociată mai mult cu teroarea, paranoia şi supravegherea maselor din romanul 1984 al lui George Orwell, ca România lui Ceauşescu. Oare este posibil ca moştenitorii acestei tiranii şi aliaţii pe care i-au câştigat pe drumul lor către putere, în special în zona afacerilor şi în mass-media, să fie pe punctul de a dezvolta o formă mai rafinată, dar la fel de sufocantă de control înregimentat, care îi va asigura României un loc important în manualele de ştiinţă politică ale secolului XXI?
Unul dintre secretele succesului lor a constat în abilitatea de a exploata vulnerabilităţile colective ale poporului român. O populaţie care, în urmă cu 60 de ani, era alcătuită într-un procent covârşitor din ţărani poate fi uşor exploatată de demagogi, în special pe fondul unor schimbări sociale rapide, precum o urbanizare lipsită de suportul unor instituţii capabile să modereze efectele dezordinii. Argentina a fost martora lansării mişcării peroniste în aceleaşi condiţii.
Dar, în România, îndepărtarea de pământ a fost însoţită de impunerea unei dictaturi necruţătoare, hotărâtă să dezrădăcineze acele valori care împiedicau statul totalitar să ia în stăpânire minţile oamenilor. Luate împreună, acestea au constituit o dublă lovitură pentru România, din care îşi va reveni după multe generaţii sau poate niciodată. Populaţia de astăzi este într-o stare psihologică precară, fragmentată şi incapabilă să articuleze sau să se pună de acord asupra unui set de valori publice care să-i permită să modeleze măcar o mică parte din destinul său naţional. Într-o ţară în care psihologii şi sociologii au fost, practic, interzişi în anii ’70, astăzi guvernanţii fac uz de o armată de angajaţi din aceste ramuri ale ştiinţelor sociale, dar şi din media sau din zona de management, pentru a dezvolta mijloace şi mai eficiente de a-i ţine pe români sedaţi şi, prin urmare, incapabili să-şi îmbunătăţească situaţia socială.
Experienţa comunistă oferă, în mod evident, un sprijin extrem de valoros pentru aceşti tehnocraţi ai puterii. Distrugerea instituţiilor şi a elitelor care au susţinut cu maxim devotament o moralitate colectivă a fost o pierdere devastatoare. Sistemul de valori al naţiunii a fost pervertit. S-au lansat atacuri împotriva familiei, a religiei şi asupra oricărei alte forme de ataşament pe care statul nu o putea manipula.
S-a dovedit curând, pe fondul regrupării artizanilor vechiului regim, că societatea românească este una atomizată în care funcţionează spiritul de turmă. În 1990 şi 1991, Ion Iliescu a mobilizat cele mai brutale elemente ale societăţii pentru a-i intimida pe aceia care nu doreau să continue să trăiască într-un stat în care prevalează regulile comuniste ale conformismului sufocant. O mare parte din societate a fost antrenată, de către tehnicienii comunişti, în efortul de a crea noi aranjamente pentru a menţine o ordine în care cei puţini îi exploatează pe cei mulţi, în care reformatorii din justiţie şi educaţie sunt ferm sancţionaţi, o ordine care să folosească cele mai ingenioase mijloace pentru a ţine la distanţă ideile noi şi a-i descuraja pe oamenii talentaţi să îşi dorească să folosească aceste idei pentru a schimba în bine România.
Au existat câteva perioade în care societatea s-a trezit din narcoză: 1996, 2004 şi, din nou, la referendumul din 2007, atunci când s-a dorit întreruperea preşedinţiei lui Băsescu. Au existat, de asemenea, începuturi ratate, cum a fost implicarea UE în afacerile interne ale României începând cu 1999: moştenirea majoră a acestui angajament a fost aceea de a impune, din exterior, o faţadă nouă, a structurilor pluraliste europene, pe care o elită locală abilă a golit-o de orice conţinut reformist. Momentele de luciditate populară nu au fost legate de vreun partid politic sau de vreun ONG, căci niciunul dintre acestea nu a rămas imun la sistemul de valori postcomunist, ci au fost momente realizate de media independentă care, vreme de câţiva ani, a contribuit la consolidarea conştiinţei civice.
Afost nevoie de câţiva ani înainte ca foştii securişti şi alte componente adaptabile ale vechiului regim să îşi dea seama ce profituri se pot obţine din media sau de capacitatea sa extraordinară de a controla minţile a milioane de oameni. Sub Ceauşescu, televiziunea fusese raţionalizată, iar presa scrisă era supravegheată în detaliu. Nu a fost de mirare deci că, la începutul anilor ’90, a erupt o avalanşă de publicaţii, multe efemere. A fost totuşi începutul presei independente. Cei care au dus-o mai departe au fost tineri energici şi ambiţioşi care nu au avut deschidere spre alte ocupaţii mai convenţionale. Au fost idealişti, au avut curaj, dar totodată au fost oportunişti şi egoişti şi nici pe departe imuni la avantajele oferite de ispitele bogăţiei şi ale puterii. Au fost câteva publicaţii care au tras guvernul la răspundere mai bine decât au reuşit partidele din opoziţie.
Dacă ritmul schimbării în România ar fi fost mai alert, atunci această presă scrisă ar fi putut să promoveze un simţ naţional autentic al opiniei publice, care să susţină o etică de responsabilizare a comportamentului în spaţiul public. O presă îndrăzneaţă, cu editori şi jurnalişti care să acţioneze ca tribuni ai poporului nu se poate autosusţine. Pentru a contesta oligarhia politicienilor transpartinici şi clientela lor economică, forţe proaspete ar trebui să se angajeze decisiv în arena publică din România.
Mai mult decât atât, UE ar trebui să dovedească mai multă fermitate şi luciditate în deciziile legate de acele schimbări care trebuie să devină prioritare, pentru ca România să beneficieze de un val de reforme care să-i permită să se comporte în mod responsabil, ca membru cu drepturi depline al Uniunii. În schimb, UE a prezidat un pseudo-proces de europenizare. România a absorbit legile, valorile şi procedurile de luare a deciziilor specifice Uniunii numai la nivel superficial şi declarativ. Un grup restrâns de actori locali şi-a creat o legitimitate proprie pe fondul iniţierii procesului de extindere. Ei s-au folosit de un anumit instrument al UE pentru a anula până şi acel minim progres realizat prin crearea unei societăţi axate mai mult pe valori. Este vorba despre privatizarea rapidă – terapia de şoc recomandată de Bruxelles.
Efectul asupra industriei media a fost instantaneu. Neoliberalismul economic s-a armonizat cu instinctele cleptomane ale deţinătorilor locali ai puterii. Rezultatul a fost dispariţia rapidă a presei independente şi înlocuirea ei cu un set de televiziuni şi publicaţii care răspund dorinţelor celor care le deţin.
Această presă a suferit o transformare spectaculoasă. A devenit un manipulator abil, scopul ei fiind acela de a întări pasivitatea unei societăţi care nu-i va mai contesta niciodată pe cei puţini care au confiscat puterea şi a căror ascensiune a început în 1989. Înainte de a-şi atinge obiectivele, această presă a creat pagube enorme calităţii vieţii publice, prin degradarea culturii şi împiedicarea oricărei reflecţii serioase asupra opţiunilor politice pentru viitor.
După 2000, românii au devenit numai spectatori, fără nicio posibilitate de a influenţa ritmul accelerat al schimbării, care a adus rate înalte de creştere economică, dar care a creat, pe de altă parte, averi personale spectaculoase şi alte inegalităţi frapante între clasa politică şi restul societăţii. Toate acestea s-au întâmplat pe fondul liberalizării economice sponsorizate de către UE. Era necesară existenţa unei economii competitive care să atragă investiţii şi care să transforme România, într-o bună zi, într-un membru de succes al UE.
A fost deci o cale accelerată de liberalizare politică şi reformă instituţională, elemente cheie în proiectul Uniunii de extindere către Est. Dar, pe parcursul celor şapte ani de negocieri, Bruxellesul a fost prioritar interesat de îndeplinirea criteriilor economice, nu a celor politice. UE a uitat că elita conducătoare postcomunistă se ocupase deja, de câţiva ani, de transferul valorilor statului în mâini private, în cele mai variate moduri.
Industria media nu putea rămâne imună la acest ritm al schimbării. Dimpotrivă, a fost una dintre cele mai profitabile şi inovative industrii, jucând şi un rol strategic, întrucât multitudinea de titluri tranşante din presă a tras la răspundere mai mult PSD decât pe oricare alte forţe politice.
Câteva trusturi au intrat în sectorul media din România. Unele au rămas, altele nu. Serviciul BBC World şi-a extins operaţiunile în 2003-2004 pentru a dispărea complet din România în decursul a cinci ani. Firmele străine nu aveau, însă, nicio strategie şi erau dispuse să facă unele concesii guvernului prin limitarea reportajelor critice în numele unui profesionalism sporit. De o şi mai mare importanţă a fost decizia unor elite locale care au încercat să profite de pe urma acestui amestec dezordonat, transferând avuţia statului în holdinguri private pentru a investi mare parte din câştigurile lor în operaţiuni media.
Aşa şi-au făcut apariţia, în prima jumătate a acestui deceniu, puternice holdinguri media. Nu asta a dorit UE atunci când s-a ostenit să facă remarce critice asupra mass-media. Jonathan Scheele, şeful delegaţiei UE la Bucureşti pentru cinci ani, a declarat în mijlocul unor negocieri că el se aştepta la apariţia unei prese normale competitive, finanţată din publicitate. Acest tip de venit e pe cale de dispariţie în ţările vestice, dar Scheele a asumat în mod evident că România ar fi incapabilă să evite un tip normal de capitalism, bazat pe o piaţă largă de consum, cu un excelent nivel al competiţiei între diferitele interese economice.
Dar lanţul Antenelor, prima construcţie media privată majoră, a anticipat tipul de monopoluri care vor apărea în diferite ramuri ale economiei, fără să ţină cont de mecanismele de reglementare a căror introducere fusese solicitată de către UE guvernelor. Antena 1 a fost cea care a lansat reteţa talk show-urilor care expuneau lumea politică verdictului comentatorilor populişti. Talk show-ul lui Marius Tucă a oferit, noapte de noapte, o platformă de denunţare neinhibată a coaliţiei anti-PDSR care a ajuns la putere la sfârşitul anilor ‘90. Atacurile nocturne au avut în mod sigur o contribuţie la succesul alarmant al extremiştilor lui Vadim Tudor la alegerile din 2000.
În timpul primei guvernări PSD şi apoi a celei dominate de PNL, importante părţi din media electronice au simţit nevoia de a induce un dezinteres masiv în ceea ce priveşte politicul. Luptele pentru putere au fost tratate în termeni de telenovelă. Nu există chestiuni politice sau etice în joc care să determine direcţia viitoare pe care ţara să o urmeze. Sau, dacă sunt, pericolul corupţiei, derivei autoritare sau falimentul statului nu pot fi explicate în stereotipurile pe care străinii sau complicii lor locali le preferă – cei care refuză să dea României şansa de a se adapta lumii moderne în propriul său ritm şi în modul ei caracteristic.
Banalitatea, dispariţia bunului simţ, discuţia despre nimic şi aceeaşi galerie de figuri au dominat canalele TV. Mustăciosul de Savonarola a fost cel care l-a perpelit pe Băsescu, cel puţin trei nopţi pe săptămână, la Antenă. Pe lângă el, mai era şi tăcutul său asociat, mai cinic şi mai şiret, care şi-a folosit experienţa editorialistică pentru a arunca un ochi cinic asupra lumii politice, dar şi acel Peter Pan trecut de 30 de ani, miop şi chel, care părea că vinde o nouă pastă de dinţi senzaţională. Vocile independente au dispărut de pe canale.
Din 2008, Academia Caţavencu a încetat să mai reprezinte vocea curajoasă şi subversivă a celor care au rămas fideli în susţinerea unei platforme a schimbării. În încercarea de a păstra traiectoria hipioţilor îmbătrâniţi şi a figurilor nonconformiste, vândute însă unuia dintre cei mai deştepţi moguli economici, obiectivele AC au devenit predictibile. Tipul de nonconformist, neras, arătând un pic hippie – tipul studentului etern –, este întâlnit din ce în ce mai des în birourile ziarelor şi în studiourile televiziunilor. În comunism, asemenea figuri îmbrăcate casual ar fi fost ridicate de pe stradă şi trimise în Băragan pentru a săpa şanţuri. Aceşti tipi care arată asemenea disidenţilor radicali sunt de fapt profund conformişti. Ei pot scrie la ordin, pentru că nu au niciun set de valori fundamentale.
Ei ar râde dacă cineva le-ar reproşa că nu încearcă să descopere adevărul într-o anumită întâmplare. Pentru aceşti postmodernişti, este OK să mistifice adevărul, pentru că adevărul nu există, aşa cum valorile sunt numai un anacronism burghez.
Noii capitalişti împreună cu aliaţii lor politici au reuşit să creeze un proletariat media care este mai eficient în a-i păstra pe oameni pasivi şi inofensivi decât predecesorii săi din timpurile comuniste. Primul lor succes relevant a fost pe 30 noiembrie 2008, când doar 39% din electorat a votat. Aşa numita „clasă educată“ a dominat prin absenţă. Lipsa lor de angajament este tributară modului în care media private şi de stat au trivializat constant politica. Evident că, prin neimplicarea lor, partidele şi-au întărit forţele, reuşind să afecteze, într-o măsură tot mai mare, interesele fragilei clase de mijloc.
România ar putea experimenta într-adevăr ascensiunea unei noi forme de autoritarism, în care un popor docil sprijină un sistem în mod evident ostil propriei bunăstări, efectul fiind o marginalizare a sa. Nu avem de-a face cu niciun fel de intimidare sau coerciţie. În schimb, oamenii au comis o lovitură de stat împotriva lor înşile. Aceştia sunt adevăraţii copii pe care Elena Ceauşescu i-a invocat înainte de a fi executată, deşi nu a mai trăit să-i vadă în floarea vârstei. Sunt atât de mulţi tineri care au extenuarea şi cinismul celor de 60 de ani, deşi singura viaţă pe care ei au cunoscut-o cu adevărat este cea pe care o întâlneşti pe Youtube, Facebook sau alte platforme de socializare media.
Îşi au aceste apariţii macabre şi îngrijorătoare originile în comunism? Sau putem să identificăm sursele acestui rău în lunga perioadă de tranziţie de după 1989, atunci când speranţele de mai bine s-au epuizat pe fondul neîmplinirii lor? Sau a fost UE cea care a distrus speranţele, atunci când voci influente, precum cea a d-lui Scheele, afirmau cu ipocrizie că el lucrează împreună cu tot poporul, şi nu doar cu elitele Bucureştiului? În schimb, pasivitatea celor mulţi a permis ca o entitate presupus puternică, precum UE, să fie păcălită şi neutralizată de către gangsteri politici locali, într-un mod similar celui în care piraţii somalezi acaparează acum tancurile petroliere.
Oricare ar fi cauzele, este cert că acei jurnalişti cu o gândire independentă şi cu o abordare profesionistă a expertizei lor sunt o specie pe cale de dispariţie rapidă, mai ales în media naţionale. Astăzi, acei jurnalişti care se întâlneau în mod regulat cu ambasadorii UE în timpul procesului de aderare (şi care se considerau voci publice importante) se zbat din greu să-şi păstreze joburile. Unii au fost nevoiţi să devină translatori sau profesori ca pe vremea comunismului, semnalând că locul celor care au o gândire liberă nu este în media. Dan Tăpălagă este încă excepţia care confirmă regula, cel care sparge tiparele, reuşind cu agilitate şi tenacitate să găsească resursele pentru jurnalismul independent şi analitic.
Dar el este aproape ultimul mohican. Un întuneric politic se lasă asupra României. În aceste vremuri crepusculare, există destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosferă. Sunt foarte mulţi tineri care spun prostii şi lansează atacuri cinice la adresa oricui insistă să spună că mai există lucruri pentru care merită să lupţi în România. Mă întreb chiar dacă unii dintre tehnocraţii puterii ar putea lua o pauză pentru a reflecta asupra faptului că au mers prea departe, reducând aproape o generaţie întreagă la stadiul de legumă. //
Unul dintre secretele succesului lor a constat în abilitatea de a exploata vulnerabilităţile colective ale poporului român. O populaţie care, în urmă cu 60 de ani, era alcătuită într-un procent covârşitor din ţărani poate fi uşor exploatată de demagogi, în special pe fondul unor schimbări sociale rapide, precum o urbanizare lipsită de suportul unor instituţii capabile să modereze efectele dezordinii. Argentina a fost martora lansării mişcării peroniste în aceleaşi condiţii.
Dar, în România, îndepărtarea de pământ a fost însoţită de impunerea unei dictaturi necruţătoare, hotărâtă să dezrădăcineze acele valori care împiedicau statul totalitar să ia în stăpânire minţile oamenilor. Luate împreună, acestea au constituit o dublă lovitură pentru România, din care îşi va reveni după multe generaţii sau poate niciodată. Populaţia de astăzi este într-o stare psihologică precară, fragmentată şi incapabilă să articuleze sau să se pună de acord asupra unui set de valori publice care să-i permită să modeleze măcar o mică parte din destinul său naţional. Într-o ţară în care psihologii şi sociologii au fost, practic, interzişi în anii ’70, astăzi guvernanţii fac uz de o armată de angajaţi din aceste ramuri ale ştiinţelor sociale, dar şi din media sau din zona de management, pentru a dezvolta mijloace şi mai eficiente de a-i ţine pe români sedaţi şi, prin urmare, incapabili să-şi îmbunătăţească situaţia socială.
Experienţa comunistă oferă, în mod evident, un sprijin extrem de valoros pentru aceşti tehnocraţi ai puterii. Distrugerea instituţiilor şi a elitelor care au susţinut cu maxim devotament o moralitate colectivă a fost o pierdere devastatoare. Sistemul de valori al naţiunii a fost pervertit. S-au lansat atacuri împotriva familiei, a religiei şi asupra oricărei alte forme de ataşament pe care statul nu o putea manipula.
S-a dovedit curând, pe fondul regrupării artizanilor vechiului regim, că societatea românească este una atomizată în care funcţionează spiritul de turmă. În 1990 şi 1991, Ion Iliescu a mobilizat cele mai brutale elemente ale societăţii pentru a-i intimida pe aceia care nu doreau să continue să trăiască într-un stat în care prevalează regulile comuniste ale conformismului sufocant. O mare parte din societate a fost antrenată, de către tehnicienii comunişti, în efortul de a crea noi aranjamente pentru a menţine o ordine în care cei puţini îi exploatează pe cei mulţi, în care reformatorii din justiţie şi educaţie sunt ferm sancţionaţi, o ordine care să folosească cele mai ingenioase mijloace pentru a ţine la distanţă ideile noi şi a-i descuraja pe oamenii talentaţi să îşi dorească să folosească aceste idei pentru a schimba în bine România.
Au existat câteva perioade în care societatea s-a trezit din narcoză: 1996, 2004 şi, din nou, la referendumul din 2007, atunci când s-a dorit întreruperea preşedinţiei lui Băsescu. Au existat, de asemenea, începuturi ratate, cum a fost implicarea UE în afacerile interne ale României începând cu 1999: moştenirea majoră a acestui angajament a fost aceea de a impune, din exterior, o faţadă nouă, a structurilor pluraliste europene, pe care o elită locală abilă a golit-o de orice conţinut reformist. Momentele de luciditate populară nu au fost legate de vreun partid politic sau de vreun ONG, căci niciunul dintre acestea nu a rămas imun la sistemul de valori postcomunist, ci au fost momente realizate de media independentă care, vreme de câţiva ani, a contribuit la consolidarea conştiinţei civice.
Afost nevoie de câţiva ani înainte ca foştii securişti şi alte componente adaptabile ale vechiului regim să îşi dea seama ce profituri se pot obţine din media sau de capacitatea sa extraordinară de a controla minţile a milioane de oameni. Sub Ceauşescu, televiziunea fusese raţionalizată, iar presa scrisă era supravegheată în detaliu. Nu a fost de mirare deci că, la începutul anilor ’90, a erupt o avalanşă de publicaţii, multe efemere. A fost totuşi începutul presei independente. Cei care au dus-o mai departe au fost tineri energici şi ambiţioşi care nu au avut deschidere spre alte ocupaţii mai convenţionale. Au fost idealişti, au avut curaj, dar totodată au fost oportunişti şi egoişti şi nici pe departe imuni la avantajele oferite de ispitele bogăţiei şi ale puterii. Au fost câteva publicaţii care au tras guvernul la răspundere mai bine decât au reuşit partidele din opoziţie.
Dacă ritmul schimbării în România ar fi fost mai alert, atunci această presă scrisă ar fi putut să promoveze un simţ naţional autentic al opiniei publice, care să susţină o etică de responsabilizare a comportamentului în spaţiul public. O presă îndrăzneaţă, cu editori şi jurnalişti care să acţioneze ca tribuni ai poporului nu se poate autosusţine. Pentru a contesta oligarhia politicienilor transpartinici şi clientela lor economică, forţe proaspete ar trebui să se angajeze decisiv în arena publică din România.
Mai mult decât atât, UE ar trebui să dovedească mai multă fermitate şi luciditate în deciziile legate de acele schimbări care trebuie să devină prioritare, pentru ca România să beneficieze de un val de reforme care să-i permită să se comporte în mod responsabil, ca membru cu drepturi depline al Uniunii. În schimb, UE a prezidat un pseudo-proces de europenizare. România a absorbit legile, valorile şi procedurile de luare a deciziilor specifice Uniunii numai la nivel superficial şi declarativ. Un grup restrâns de actori locali şi-a creat o legitimitate proprie pe fondul iniţierii procesului de extindere. Ei s-au folosit de un anumit instrument al UE pentru a anula până şi acel minim progres realizat prin crearea unei societăţi axate mai mult pe valori. Este vorba despre privatizarea rapidă – terapia de şoc recomandată de Bruxelles.
Efectul asupra industriei media a fost instantaneu. Neoliberalismul economic s-a armonizat cu instinctele cleptomane ale deţinătorilor locali ai puterii. Rezultatul a fost dispariţia rapidă a presei independente şi înlocuirea ei cu un set de televiziuni şi publicaţii care răspund dorinţelor celor care le deţin.
Această presă a suferit o transformare spectaculoasă. A devenit un manipulator abil, scopul ei fiind acela de a întări pasivitatea unei societăţi care nu-i va mai contesta niciodată pe cei puţini care au confiscat puterea şi a căror ascensiune a început în 1989. Înainte de a-şi atinge obiectivele, această presă a creat pagube enorme calităţii vieţii publice, prin degradarea culturii şi împiedicarea oricărei reflecţii serioase asupra opţiunilor politice pentru viitor.
După 2000, românii au devenit numai spectatori, fără nicio posibilitate de a influenţa ritmul accelerat al schimbării, care a adus rate înalte de creştere economică, dar care a creat, pe de altă parte, averi personale spectaculoase şi alte inegalităţi frapante între clasa politică şi restul societăţii. Toate acestea s-au întâmplat pe fondul liberalizării economice sponsorizate de către UE. Era necesară existenţa unei economii competitive care să atragă investiţii şi care să transforme România, într-o bună zi, într-un membru de succes al UE.
A fost deci o cale accelerată de liberalizare politică şi reformă instituţională, elemente cheie în proiectul Uniunii de extindere către Est. Dar, pe parcursul celor şapte ani de negocieri, Bruxellesul a fost prioritar interesat de îndeplinirea criteriilor economice, nu a celor politice. UE a uitat că elita conducătoare postcomunistă se ocupase deja, de câţiva ani, de transferul valorilor statului în mâini private, în cele mai variate moduri.
Industria media nu putea rămâne imună la acest ritm al schimbării. Dimpotrivă, a fost una dintre cele mai profitabile şi inovative industrii, jucând şi un rol strategic, întrucât multitudinea de titluri tranşante din presă a tras la răspundere mai mult PSD decât pe oricare alte forţe politice.
Câteva trusturi au intrat în sectorul media din România. Unele au rămas, altele nu. Serviciul BBC World şi-a extins operaţiunile în 2003-2004 pentru a dispărea complet din România în decursul a cinci ani. Firmele străine nu aveau, însă, nicio strategie şi erau dispuse să facă unele concesii guvernului prin limitarea reportajelor critice în numele unui profesionalism sporit. De o şi mai mare importanţă a fost decizia unor elite locale care au încercat să profite de pe urma acestui amestec dezordonat, transferând avuţia statului în holdinguri private pentru a investi mare parte din câştigurile lor în operaţiuni media.
Aşa şi-au făcut apariţia, în prima jumătate a acestui deceniu, puternice holdinguri media. Nu asta a dorit UE atunci când s-a ostenit să facă remarce critice asupra mass-media. Jonathan Scheele, şeful delegaţiei UE la Bucureşti pentru cinci ani, a declarat în mijlocul unor negocieri că el se aştepta la apariţia unei prese normale competitive, finanţată din publicitate. Acest tip de venit e pe cale de dispariţie în ţările vestice, dar Scheele a asumat în mod evident că România ar fi incapabilă să evite un tip normal de capitalism, bazat pe o piaţă largă de consum, cu un excelent nivel al competiţiei între diferitele interese economice.
Dar lanţul Antenelor, prima construcţie media privată majoră, a anticipat tipul de monopoluri care vor apărea în diferite ramuri ale economiei, fără să ţină cont de mecanismele de reglementare a căror introducere fusese solicitată de către UE guvernelor. Antena 1 a fost cea care a lansat reteţa talk show-urilor care expuneau lumea politică verdictului comentatorilor populişti. Talk show-ul lui Marius Tucă a oferit, noapte de noapte, o platformă de denunţare neinhibată a coaliţiei anti-PDSR care a ajuns la putere la sfârşitul anilor ‘90. Atacurile nocturne au avut în mod sigur o contribuţie la succesul alarmant al extremiştilor lui Vadim Tudor la alegerile din 2000.
În timpul primei guvernări PSD şi apoi a celei dominate de PNL, importante părţi din media electronice au simţit nevoia de a induce un dezinteres masiv în ceea ce priveşte politicul. Luptele pentru putere au fost tratate în termeni de telenovelă. Nu există chestiuni politice sau etice în joc care să determine direcţia viitoare pe care ţara să o urmeze. Sau, dacă sunt, pericolul corupţiei, derivei autoritare sau falimentul statului nu pot fi explicate în stereotipurile pe care străinii sau complicii lor locali le preferă – cei care refuză să dea României şansa de a se adapta lumii moderne în propriul său ritm şi în modul ei caracteristic.
Banalitatea, dispariţia bunului simţ, discuţia despre nimic şi aceeaşi galerie de figuri au dominat canalele TV. Mustăciosul de Savonarola a fost cel care l-a perpelit pe Băsescu, cel puţin trei nopţi pe săptămână, la Antenă. Pe lângă el, mai era şi tăcutul său asociat, mai cinic şi mai şiret, care şi-a folosit experienţa editorialistică pentru a arunca un ochi cinic asupra lumii politice, dar şi acel Peter Pan trecut de 30 de ani, miop şi chel, care părea că vinde o nouă pastă de dinţi senzaţională. Vocile independente au dispărut de pe canale.
Din 2008, Academia Caţavencu a încetat să mai reprezinte vocea curajoasă şi subversivă a celor care au rămas fideli în susţinerea unei platforme a schimbării. În încercarea de a păstra traiectoria hipioţilor îmbătrâniţi şi a figurilor nonconformiste, vândute însă unuia dintre cei mai deştepţi moguli economici, obiectivele AC au devenit predictibile. Tipul de nonconformist, neras, arătând un pic hippie – tipul studentului etern –, este întâlnit din ce în ce mai des în birourile ziarelor şi în studiourile televiziunilor. În comunism, asemenea figuri îmbrăcate casual ar fi fost ridicate de pe stradă şi trimise în Băragan pentru a săpa şanţuri. Aceşti tipi care arată asemenea disidenţilor radicali sunt de fapt profund conformişti. Ei pot scrie la ordin, pentru că nu au niciun set de valori fundamentale.
Ei ar râde dacă cineva le-ar reproşa că nu încearcă să descopere adevărul într-o anumită întâmplare. Pentru aceşti postmodernişti, este OK să mistifice adevărul, pentru că adevărul nu există, aşa cum valorile sunt numai un anacronism burghez.
Noii capitalişti împreună cu aliaţii lor politici au reuşit să creeze un proletariat media care este mai eficient în a-i păstra pe oameni pasivi şi inofensivi decât predecesorii săi din timpurile comuniste. Primul lor succes relevant a fost pe 30 noiembrie 2008, când doar 39% din electorat a votat. Aşa numita „clasă educată“ a dominat prin absenţă. Lipsa lor de angajament este tributară modului în care media private şi de stat au trivializat constant politica. Evident că, prin neimplicarea lor, partidele şi-au întărit forţele, reuşind să afecteze, într-o măsură tot mai mare, interesele fragilei clase de mijloc.
România ar putea experimenta într-adevăr ascensiunea unei noi forme de autoritarism, în care un popor docil sprijină un sistem în mod evident ostil propriei bunăstări, efectul fiind o marginalizare a sa. Nu avem de-a face cu niciun fel de intimidare sau coerciţie. În schimb, oamenii au comis o lovitură de stat împotriva lor înşile. Aceştia sunt adevăraţii copii pe care Elena Ceauşescu i-a invocat înainte de a fi executată, deşi nu a mai trăit să-i vadă în floarea vârstei. Sunt atât de mulţi tineri care au extenuarea şi cinismul celor de 60 de ani, deşi singura viaţă pe care ei au cunoscut-o cu adevărat este cea pe care o întâlneşti pe Youtube, Facebook sau alte platforme de socializare media.
Îşi au aceste apariţii macabre şi îngrijorătoare originile în comunism? Sau putem să identificăm sursele acestui rău în lunga perioadă de tranziţie de după 1989, atunci când speranţele de mai bine s-au epuizat pe fondul neîmplinirii lor? Sau a fost UE cea care a distrus speranţele, atunci când voci influente, precum cea a d-lui Scheele, afirmau cu ipocrizie că el lucrează împreună cu tot poporul, şi nu doar cu elitele Bucureştiului? În schimb, pasivitatea celor mulţi a permis ca o entitate presupus puternică, precum UE, să fie păcălită şi neutralizată de către gangsteri politici locali, într-un mod similar celui în care piraţii somalezi acaparează acum tancurile petroliere.
Oricare ar fi cauzele, este cert că acei jurnalişti cu o gândire independentă şi cu o abordare profesionistă a expertizei lor sunt o specie pe cale de dispariţie rapidă, mai ales în media naţionale. Astăzi, acei jurnalişti care se întâlneau în mod regulat cu ambasadorii UE în timpul procesului de aderare (şi care se considerau voci publice importante) se zbat din greu să-şi păstreze joburile. Unii au fost nevoiţi să devină translatori sau profesori ca pe vremea comunismului, semnalând că locul celor care au o gândire liberă nu este în media. Dan Tăpălagă este încă excepţia care confirmă regula, cel care sparge tiparele, reuşind cu agilitate şi tenacitate să găsească resursele pentru jurnalismul independent şi analitic.
Dar el este aproape ultimul mohican. Un întuneric politic se lasă asupra României. În aceste vremuri crepusculare, există destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosferă. Sunt foarte mulţi tineri care spun prostii şi lansează atacuri cinice la adresa oricui insistă să spună că mai există lucruri pentru care merită să lupţi în România. Mă întreb chiar dacă unii dintre tehnocraţii puterii ar putea lua o pauză pentru a reflecta asupra faptului că au mers prea departe, reducând aproape o generaţie întreagă la stadiul de legumă. //
Traducere de OCTAVIAN MANEA
Adauga comentariu1 jacques
Presa ar trebui interzisa. Dictatura mediatica trebuie sa ia sfarsit. Destul au pervertit acesti moguli neoliberali ai micilor ecrane familia, religia si elitele biologice de biblioteca. Ar trebui pastrat un singur ziar in care sa nu scrie decat distinsul auctore, HRP (si ce daca-i secretar de stat) TRU (si ce daca-i candidat) si dan tapalaga aka "ultimul mohican". Si un post de TV cu un program de doua ore in care sa se reia in bucla, alternativ: HRP: "TB e Vocea Adevarului" si TRU: "Noi va dam pita nu mita". Sambata, la matinal, fericitii telespectatori s-ar putea delecta cu slagare precum VOCEA ADEVARULUI tunde oaia, VOCEA ADEVARULUI prinde pasarica si cate altele...la radio, in schimb, nu se vor putea citi pasaje din orwell.
2 SIMUT IOAN IONEL
O analiza exacta si la obiect,T. G. ,FIIND CEL MAI BUN ANALIST DIN PRESA ROMANA LA ORA ACTUALA....Analizele lui ramin in timp....Regret si eu absenta ziaristilor de valoare din presa romana....De ce cei care au lucrat la BBC SI EUROPA LIBERA APAR TOT MAI PUTIN IN PRESA SI LA TELEVIZIUNI?PENTRU CA AU VALOARE, IAR LA NOI VALORILE NU TREBUIESC AUZITE SI VAZUTE....POPORUL TREBUIE SA DISECE DIVERSIUNILE AMATORILOR....PACAT MARE PACAT...
3 jacques
Ah, i-am uitat pe mogulii internetului. "In aceste vremuri crepusculare, exista destul zgomot, venind mai ales dinspre blogosfera. Sunt foarte multi tineri care spun prostii si lanseazã atacuri cinice". Aha, exista juni pervertiti cu plete blugi si bloguri. Nu-i nimic, se confisca! La uzina cu ei. Sa te vedem atunci, tu Untergang des Abendlandes pe unde scoti camasa!
4 Marius Delaepicentru
Spusele domnului Ghallager, cu puţine şi nesemnificative excepţii, exprimă ceea ce şi eu gîndesc despre analfabetizarea politică a românilor. Aş risca să merg mai departe, să mă leg de finalitatea procesului de idiotizare. (De aici încolo începe teoria conspiraţiei). Regimul autoritarist ce se profilează a fost clocit împreună cu consilierii sovietici. Temporizarea reformelor, harababura legislativă, birocraţia obeză, privatizările pe bani ruseşti plasaţi prin interpuşi "onorabili", toate au ca scop restaurarea influenţei ruseşti în Balcani. Asemănările capitalismului românesc cu cel rusesc sunt frapante. Urmează era asasinatelor politice. Pentru detalii futurologice, consultaţi lucrarea "Russia 2010" de Daniel Yerghin&Al.
5 Had Gaunescu
Impresionant rechizitoriul dlui Gallagher, dar futil. Niciun proces de constiinta sau deontolgic nu va avea loc.Acuzatii vor fi in continuare acuzatorii, vinovatii cei ce vor vina vine.Presa independenta pe care domnia o doreste ramine o utopie.Suntem o natiune pasionala.Uram sau iubim fara a incerca sa rationalizam.Presa nu face decat sa fie o oglinda a jalnicelor noastre arderi pe rugul umorilor noastre.Pentru mine nu asta e problema, prin insusi faptul ca nu poate fi rezolvata.The crux of the matter este in schimb faptul ca avem prea multi "comentatori" , "analisti" si prea multe programe TV cu aceleasi mafalde de presa sufocandu-ne cu vorbaria lor goala. Aceasta inundatie de asa zis jrnalisti ar trebui asanata pentru a putea rasari si ceva mai rasarit din mocirla postcomunista.
6 judex
In mare parte adevarat, articolul d-lui TG identifica absolut corect "starea natiunii" in 2009, demontand cu precizie mecanismul putrefactiei sociale in Romania. Este un binevenit semnal de alarma inaintea celor mai importante alegeri din Ro, prezidentialele care ameninta cu restauratia, amintind ca cel mai mare pericol este absenteismul la vot, promovat asiduu de Parvulescu si ONG-ul lui, Prodemocratia (...sic !). In acelasi timp, cred ca identificarea cauzelor mu este corecta. Nu cred ca asaltul noilor capi ai puterii asupra avutiei statului a fost un proces individual, utilizat in propriul beneficiu propriu de catre unii indivizi mai agili, pe fondul amortirii simtului civic al populatiei. Cred ca a fost mai curand un atac bine coordinat si de o coeziune aproape militara, probabil coordonat de varfuri politice inca din 1989. De asemenea, nici lipsa de speranta nu se justifica, desi datele de pana acum indreptatesc pesimismul autorului - lipsa de sustinere populara masiva la referendum, rezultatele sub asteptari ale PDL la alegerile parlamentare, lipsa stindardului anticoruptie de la guvernare (Monica Macovei), etc. Toate acestea pot intr-adevar culmina cu refuzul lui Basescu de a mai candida, echivaland infaptuirea scenariului apocaliptic al apropiatei victorii a restauratiei prezis de TG. Totusi...poate ca TG greseste si totul nu este decat reflectarea unei realitati masluite pe toate planurile de catre mai toate canalele mediatice. In sprijinul unei atitudini de optimism moderat, poate mai potrivita situatiei, se poate spune ca mai sunt si alte voci libere in lumea jurnalistilor in afara lui Dan Tapalaga, unele grupate in acest ziar, dar si risipite pe la alte publicatii - d-na Pora, Culcer, TRU, Mihaies, Sorin Ionita, Tia Serbanescu si altii...
7 Anodos
Englezul Tom Gallagher a rămas UNICUL ziarist român care contează... http://morfoze.wordpress.com/
8 cetateanu
1.Cine este de fapt dl. T.G.? Nu este cumva un pseudonim pentru multitudinea de lupi moralizatori care au stricat asa de mult aceasta tzara? 2. Autorul(nu stim daca exista cu adevarat ,parca-i gen. Pacepa!!) este un mare ipocrit! Face parte din echipa de zgomote de dupa 90 care au indus coruptia in Romania ca arma de lupta anticomunista! Nu-i pasa catusi de putzin de Romania! Pe el il intereseaza doar capitalismul gros, transnatzionalele occidentale sa prospere!!!
9 martin
Cu regret, stimate domn Octavian Manea; in paragraful 23. forma corecta este " impotriva lor INSISI", nu "insile".
10 Mircea Milescu
Comentariul lui jacques la articolul lui T Gallagher este reprezentativ pentru voi,toti romanii.Nu va intereseaza ce spune omul,ce puteti invata sau corecta. Bascalia pe locul 1. Va credeti destepti si sunteti in rahat pana in gat. Sunteti hoti,furati sinele, liniile electrice si instalatiile de irigare. Furati bancomatele si banii oriunde sunt. Infrastructura voastra este de tip african La toate astea raspundeti cu vitriol la adresa TRU si HRP. N-aveti un gram de mandrie patriotica, sau de barbati. Cand trebuie sa votati mergeti la schi, cand votati alegeti pirati si curve. va plangeti de politicieni dar voi i-ati ales, magarilor! V-au bagat in Nato si UE ca pe niste elevi repetenti si tot asa ramaneti. Nu munciti,nu va integrati, degeaba condamnati tiganii,faceti ca ei. UE va scoate din buda si voi sariti inapoi. Bravos natiune, bravos popor!
11 skorpion
Articol excelent de adevarat si trist; pe mine pur si simplu m-a bulversat, desi stiam cum stam. Si este dezolant ca oameni inteligenti, cu studii superioare din asa zisa clasa mijlocie au devenit victimele acestei sinistre manipulari din mass media. Si atunci ce putem astepta de la talpa tarii, sa inteleaga ea? ce sa inteleaga? ce vede la televizor...sa fim totusi optimisti si sa mergem la vot si pe 7 iunie si la toamna/iarna. Poate mai putem schimba ceva!
12 Neacsu Virgil
Excelenta analiza!Cutremurator cat de jos pot decade oamenii(ex:dl Hurezeanu) pentru o punga de bani...Felicitari autorului pentru mintea limpede si pentru onestitate...
13 jacques
@mircea milescu: "cand votati alegeti pirati si curve". My point exactly. Numai ca articolul este o a n-spea variatiune pe tema mogulii/presa/internetul sunt de vina pentru ca se opun elanurilor emancipatoare ale lui traian basescu si ale elenei udrea. Or, argumentul este fals si pernicios: pentru ca tb si elena udrea sunt o creatie a presei; pentru ca demonizarea presei/ mogulilor este un paravan in spatele caruia se ascund mafiotii de partid si de stat. Pentru ca numai libertatea presei si a blogurilor pe care le condamna cu atat aplomb mr gallagher sta intre noi si adevarata inrobire. Autorul poate avea dreptate in abstract (media manipuleaza uneori) dar in contextul dat el formuleaza o alegere: Basescu sau presa. Or nu de o noua epoca de aur cu o presa cenzurata sau redusa la doi propagandisti vanduti ca TRU sau tapalaga avem nevoie.
14 Rad
Multumesc jacques. Daca nu citeam si cateva randuri de bun simt dupa acest articol absurd, imi pierdeam cu totul speranta. Sanatatea mintala se pare ca a disparut dintre romani si englezii romanofili.
15 jacques
In alta parte, Gallagher ii compara pe competitorii lui Basescu cu niste "maidanezi vorbitori." Basescu ar fi un" proscris prezidential", martirizat de presa. E discutabil dar poate are dreptate. Dar apoi o ia complet razna, vorbeste de Mussolini si Ceausescu, care ar fi bine serviti de aceeasi presa si incheie apocaliptic: "Manipulatorii media sunt pe punctul de a crea o societate in genere intalnita doar intr-o lume asediata, in orase cu strazi ocupate de tancuri, in timp ce disidentii sunt dirijati in masa catre stadioane de fotbal. Optiunile politice aflate la indemana electoratului vor fi la fel de variate ca in Burma sau Venezuela." Este un delir, dar nu unul inocent. Romania e prezentata ca o lume asediata, ocupata de tancuri, cu cetateni masati pe stadioane. Romania ar fi deci situabila langa Burma, Venezuela sau Burkina Faso. De ce acest ton apocaliptic? De ca aceste penibile tentative de isterizare? Unde s-a vazut o dictatura a presei si a blogurilor? Toate dictaturile au avut in schimb un tatuc care si-a aservit presa si a interzic, mai nou, accesul liber la internet. Mie mi-e clar de ce parte se situeaza d-l Gallagher. Condusa sau nu de afaceristi verosi, presa a luptat pana acum mai mult impotriv coruptiei decat toata echipa de procurori ai lui Basescu. Autorul profita de gustul romanilor pentru (auto)stigmatizare, care functioneaza pentru ei ca semnificant al patriotismului, fara sa-si dea seama ca acest masochism ii descalifica. Si tot ei se mira apoi ca Romania e privita ca o tara bananiera intrata prin efractie in Europa.
16 slucian
Mie-mi pare ca UE sta la masa cu oricine. Daca Nastase iesea presedinte, cu el negociau. N-a iesit, il cer la justite. UE valideaza pe oricine controleaza masa. Ce interes are UE sa exista un popor roman?Si de ce ar avea? UE are nevoie de forta de munca ieftina. Romanii? Specie pe cale de disparitie, UE se va bucura sa-i puna la muzeu. Si pe buna dreptate, cine nu poate sa existe, nu are decit sa fie inlocuit de altii care stiu si pot. Nu trebuie interzis nimic, fiecare trebuie sa gindeasca si sa aleaga ce citeste si ce priveste. Apoi gindirea isi va face treaba. Poate s-or gasi mai multi englezi sa vina sa ne scrie in ziare. :) Tot ce pot face e sa incurajez aceasta revista. Incurajarea inseamna ca de la 1 iulie fac abonament la revista. Poate cu mai multi bani reusesc sa ia citiva ucenici pe linga omul asta. Multumesc
17 Vasile, Gheorghe, Ion
Jacques, daca n-ai fi asa destept poate ca ai pricepe cite ceva. Gallagher arata ca romanii au ajuns in situatia asta pentru ca s-au modernizat, occidentalizat intr-un ritm care nu le era propriu, doar pentru ca asa le-a cerut UE in virtutea propriului grafic, "plan de lucrari". Singurii care au putut raspunde si impune acest ritm nefiresc au fost fostii oameni de sistem, comunistii si securistii. Din simplul motiv ca acesti indivizi au mai aplicat cindva planul cincinal si proiectul unei societati artificiale.
18 liana_enescu
Poate ar fi bine sa incercati un mic exercitiu de imaginatie toti acei care ati cazut in admiratie citind articolul domnului Gallagher . Oare cum ar comenta media din Anglia daca Basescu si ai lui (Udrea ,Ridzi , Costel Iancu ,TRU, Berceanu etc. )s-ar muta in biata lor tarisoara . Va rog incercati si judecati cu capul personal , nu cu cel al mogulilor de media .
19 tincu goran
textul amesteca (poate fara intentie, doar din cauza unei intelegeri insuficiente a celor ce se intimpla in romania) adevarul cu opusul sau. in al doilea rind, partizanatul pro-basescu si pd al dlui tg din ultimii 5 ani explica si el minusurile acestui articol.
20 Bogdan Duca
Domnul Tom Gallagher a arătat că poate să fie şi nesimţit. Nu e vina nimănui că este "chelios" sau miop...Dar este vina cuiva (a părinţilor măcar) că cineva (în acest caz domnul Tom Gallagher) este nesimţit. Apoi, dacă dorim să facem un rechizitoriu al presei, de ce ne legăm doar de criticii vocali ai Preşedintelui şi sectei sale (PD-L)? De ce nu ne legăm şi de autorii care au readus în mass-media românească cultul personalităţii? Prin ce diferă, obiectiv vorbind, insultele aduse de un jurnalist unui politician de elogiile băloase aduse de alt jurnalist? Am uitat atât de repede de "Traian cel Mare", de jurnalişti care doreau să sară de pe blocuri, de "omul pentru alte coordonate istorice"? Cred ca domnul Gallagher ar trebui să se întoarcă în Marea Britanie şi să mai stea "7 ani acasă". Nu de alta, dar devine la fel de murdar ca şi dădătorii cu părerea de pe malurile Dâmboviţei...Şi e păcat.
miercuri, 22 septembrie 2010
François Fontan. LES PRINCIPES DE L'ETHNISME
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Capitol al programului geopolitic etnist, scris de Jean-Louis Veyrac, un militant occitan ethnist în 1994, acum, în 2010, propuneri care acum un deceniu păreau simple fantezii, au devenit posibilități,chiar realități.
Hărți similare cu aceea la care puteți accede la adresa de mai jos, circulă pe Internt, provenind mai ales de pe situri iredentiste ungurești. În Principiile etnismului este citat însuși Stalin, cu definiția celui care a fost creatorul Regiunii Autonome Evreiești din Orientul Imperiului Sovietic.
Voi reproduce în postarea următoare și soluțiile preconizate pentru Yugoslavia, stat care nu mai există, după războiul Balcanic de la finele secolului trecut. Cum între timp, statul Slavilor de Sud a fost dizolvat în soluția etnistă, lectura textului este plină de învățăminte privitoare la ideologiile marginale, virulența lor și influența lor asupra politicii, precum și privind realizarea unor proiecte aparent absurde atunci cînd ele sunt folosite de statele-imperiale europene, de genul Angliei, Germaniei și Franței, subordonate temporar intereselor Statelor Unite.
Cu prietenie, Dan Culcer
L'ethnisme est un élément de base dans la définition d'une politique scientifique globale, ce n'est pas le seul. L'ethnisme proprement dit étudie la "question nationale", les nations, les rapports entre nations. Il consiste d'une part en une définition objective de la nation, sans laquelle tout ce qu'on peut dire par ailleurs n'a plus aucune rigueur, n'a pas de valeur scientifique, et donc n'est plus d'aucune utilité politique, et d'autre part en une conception des rapports entre nations, conception basée sur l'inter-nationalisme, la collaboration pacifique entre nations indépendantes, condition d'une voie de progrès pour l'humanité dans son ensemble.
La question des rapports entre les nations n'est pas le seul problème politique fondamental, il y a d'une part la question des rapports entre classes socio-économiques issues de la division du travail, et d'autre part la question des rapports entre sexes et entre classes d'âge liée à la structure socio-familiale qui constituent deux autres problèmes politiques fondamentaux. En disant que ces trois séries de problèmes sont fondamentales, nous voulons dire qu'elles ne sont pas réductibles les unes aux autres, c'est-à-dire qu'on ne peut pas les déduire les unes des autres, elles sont spécifiques ; mais en même temps, l'être humain n'étant pas fait de compartiments séparés les uns des autres, elles sont constamment en inter-action, ce dont toutes les solutions qu'on peut proposer doivent tenir compte.
En montrant que le problème politique prioritaire est celui des nations et des rapports entre nations, la théorie ethniste aurait tendance à englober dans une même doctrine ces trois séries de problèmes, en utilisant pour cela les rapports de toutes les sciences de l'homme, et notamment l'analyse marxiste des classes et des rapports entre classes (révisés par l'expérience historique et les progrès dans le domaine des sciences sociales acquis depuis Marx) et les travaux de Wilhelm Reich dans le domaine de la psycho-physiologie appliqués à l'analyse des relations entre sexes et entre classes d'âge. Toutefois, l'exposé global d'une telle théorie ethniste soulève quelques difficultés tenant entre autre à l'état actuel des recherches scientifiques et des travaux de synthétisation nécessaire des résultats, et aussi à l'ampleur des matérieux et de l'argumentation à mobiliser pour la clarté de l'exposition (ce que nous ne pouvons entreprendre dans l'immédiat). Par conséquent, nous présenterons ici quelques éléments essentiels à l'élaboration d'une doctrine politique scientifique globale, de façon relativement autonome, en soulignant que nous les considérons comme faisant partie d'un même ensemble, et que ce ne sont pas les seuls. En premier lieu, l'ethnisme...
Iată acum aplicarea geopolitică teoretică a acestor principii în cazul României, extrasă din același sit ethnist.
ROUMANIE
République de Roumanie
Capitale : Bucarest
Superficie : 237 500 km2
Population : 22 900 000 hab.
Situation actuelle (1994)
Très nettement caractérisée par sa latinité dans un environnement slave, l'ethnie roumaine ne connaît pas de variations internes majeures. Même les bergers valaques, disséminés dans l'ensemble balkanique, peuvent s'identifier sans difficulté à la nation et à l'État roumains. N'appelle-t-on pas Valachie, la partie méridionale de celui-ci ?
Problèmes
1) La question moldave
Du fait de l'indépendance moldave, l'unité nationale se pose actuellement en termes d'unification de deux États dans les mêmes proportions qu'elle s'est posée pour l'Allemagne, sinon dans le même contexte.
Or, alors que l'indépendance de la Moldavie semblait ne devoir être qu'une étape obligée vers la réunion de ce qui était précédemment uni (et qui fut divisé par les Soviétiques en 1945), il s'avère que la Moldavie entend suivre sa propre voie.
En effet, l'État moldave envisage une réunion des deux Moldavies, l'indépendante et la roumaine, renonçant ainsi à l'unité de tous les Roumains.
Cette voie, peu conforme à l'idéal ethniste, a des chances objectives d'aboutir, car la Roumanie est et sera affaiblie internationalement par son incapacité à résoudre ses contradictions internes, politiques, économiques et sociales et à aborder avec sérénité ses problèmes de minorités ethniques.
La seule parade consisterait à imaginer un fédéralisme roumain respectueux des disparités régionales et des réalités ethno-culturelles et à le mettre en place sans tarder. Ce serait la seule politique crédible pouvant mener à une confédération pan-roumaine.
2) Moins grave mais cependant pas sans conséquences, demeure le sort des Serbes de langue valaque de la région des Portes de Fer dans la République fédérale de Yougoslavie. Lorsque l'État serbo-monténégrin aura trouvé son assise et adopté un minimum d'institutions démocratiques, ces Valaques pourraient alors assumer leur identité ethnique roumaine.
De l'autonomie nationale au rattachement à la mère-patrie, le cheminement paraît assez évident. Mais cette minorité devra d'abord renoncer à son ultra-patriotisme serbe, témoin négatif d'une identité profonde refoulée.
Il est à noter que les Roumains de Voïvodine doivent être considérés à part, leur situation s'apparentant à celle des autres nationalités non-territoriales de la Yougoslavie.
3) Pour ce qui est des Aromounes, autrement dit Zinzares, Koutsovalaques, Vlaques ou Anovlaques, la création d'un foyer national autonome dans le massif du Pinde en Grèce semble s'imposer comme la solution la plus appropriée.
4) La question la plus épineuse pour l'État roumain reste bien sûr celle de ses minorités territoriales magyares.
Une redélimitation des frontières avec la Hon-grie permettrait de résoudre le problème des zones magyares ou roumaines des confins. Par contre, en ce qui concerne les Szeklers (ou Sicules), le rétablissement de leur territoire qui fut autonome entre 1955 et 1968 est une nécessité incontournable. Si d'évidentes raisons psycho-politiques interdisent pour longtemps le rattachement de la Siculie à la Hongrie, l'obtention par les Szeklers d'un libéral statut de minoritaires permettrait des liens de bon voisinage durables entre Roumanie et Hongrie.
5) En ce qui concerne les petits districts ukrainiens du nord du pays, leur sort est naturellement lié au règlement de tous les litiges pendants entre l'Ukraine, d'une part, la Moldavie et la Roumanie, de l'autre.
Un remodelage de la frontière est donc concevable dans le cadre d'une négociation tripartite. L'échange de la zone ukrainienne contre l'essentiel de la Bucovine du Nord pourrait être réalisé parallèlement au troc de la Transnistrie moldave contre e Bujak ukrainien.
6) La question tsigane revêt en Roumanie une importance considérable du fait du nombre élevé de membres de cette ethnie. Pourquoi ne pas leur accorder un statut de nationalité territoriale ? Le nord de la Transylvanie conviendrait parfaitement à la constitution d'un foyer national autonome des Tsiganes. C'est un territoire que Roumains et Magyars se disputent sans que l'une ou l'autre des revendications opposées apparaisse comme particulièrement fondée ; la question se trouverait ainsi résolue. De plus, cette région correspond à peu près au centre géographique de la diaspora tsigane en Europe de l'Est.
Evidemment, l'aspect le plus crucial réside dans la grande inconnue que représente l'émergence ou non d'un sentiment national même relatif chez ce peuple et qui seul, justifierait un regroupement sur un territoire donné. Néammoins, le sort peu enviable qui est réservé de toutes parts aux Tsiganes mérite qu'on s'efforce sérieusement de résoudre la question, dans les mêmes termes qui s'imposent partout ailleurs.
Perspectives et propositions
Comme avancé ci-dessus, la perspective souhaitable de l'unification roumano-moldave et la solution des problèmes sicule et tsigane, passent par la mise sur pied d'institutions fédérales.
De plus, les différentes minorités ethniques non territoriales devraient ainsi que les minorités religieuses, se voir reconnaître et garantir un statut particulier.
Il est un fait que la nation roumaine doit renoncer à une propension marquée au chauvinisme et doit apprendre le sens et la vertu de la tolérance à l'égard de l'Autre. L'histoire moderne nous enseigne que les politiques ultra-nationalistes conduisent inmanquablement à la catastrophe les nations qui les adoptent. Les Roumains, plus que d'autres, en ont fait la bien triste expérience : il serait suicidaire de la renouveler.
Jean-Louis Veyrac 1994
Voir aussi :
Bulgarie, Grèce, Hongrie, Moldavie, Ukraine, Yougoslavie
Hartă cu propunerile ethniste de redesemnare a frontierelor României
tableau des populations, ethnies, l
Hărți similare cu aceea la care puteți accede la adresa de mai jos, circulă pe Internt, provenind mai ales de pe situri iredentiste ungurești. În Principiile etnismului este citat însuși Stalin, cu definiția celui care a fost creatorul Regiunii Autonome Evreiești din Orientul Imperiului Sovietic.
Voi reproduce în postarea următoare și soluțiile preconizate pentru Yugoslavia, stat care nu mai există, după războiul Balcanic de la finele secolului trecut. Cum între timp, statul Slavilor de Sud a fost dizolvat în soluția etnistă, lectura textului este plină de învățăminte privitoare la ideologiile marginale, virulența lor și influența lor asupra politicii, precum și privind realizarea unor proiecte aparent absurde atunci cînd ele sunt folosite de statele-imperiale europene, de genul Angliei, Germaniei și Franței, subordonate temporar intereselor Statelor Unite.
Cu prietenie, Dan Culcer
L'ethnisme est un élément de base dans la définition d'une politique scientifique globale, ce n'est pas le seul. L'ethnisme proprement dit étudie la "question nationale", les nations, les rapports entre nations. Il consiste d'une part en une définition objective de la nation, sans laquelle tout ce qu'on peut dire par ailleurs n'a plus aucune rigueur, n'a pas de valeur scientifique, et donc n'est plus d'aucune utilité politique, et d'autre part en une conception des rapports entre nations, conception basée sur l'inter-nationalisme, la collaboration pacifique entre nations indépendantes, condition d'une voie de progrès pour l'humanité dans son ensemble.
La question des rapports entre les nations n'est pas le seul problème politique fondamental, il y a d'une part la question des rapports entre classes socio-économiques issues de la division du travail, et d'autre part la question des rapports entre sexes et entre classes d'âge liée à la structure socio-familiale qui constituent deux autres problèmes politiques fondamentaux. En disant que ces trois séries de problèmes sont fondamentales, nous voulons dire qu'elles ne sont pas réductibles les unes aux autres, c'est-à-dire qu'on ne peut pas les déduire les unes des autres, elles sont spécifiques ; mais en même temps, l'être humain n'étant pas fait de compartiments séparés les uns des autres, elles sont constamment en inter-action, ce dont toutes les solutions qu'on peut proposer doivent tenir compte.
En montrant que le problème politique prioritaire est celui des nations et des rapports entre nations, la théorie ethniste aurait tendance à englober dans une même doctrine ces trois séries de problèmes, en utilisant pour cela les rapports de toutes les sciences de l'homme, et notamment l'analyse marxiste des classes et des rapports entre classes (révisés par l'expérience historique et les progrès dans le domaine des sciences sociales acquis depuis Marx) et les travaux de Wilhelm Reich dans le domaine de la psycho-physiologie appliqués à l'analyse des relations entre sexes et entre classes d'âge. Toutefois, l'exposé global d'une telle théorie ethniste soulève quelques difficultés tenant entre autre à l'état actuel des recherches scientifiques et des travaux de synthétisation nécessaire des résultats, et aussi à l'ampleur des matérieux et de l'argumentation à mobiliser pour la clarté de l'exposition (ce que nous ne pouvons entreprendre dans l'immédiat). Par conséquent, nous présenterons ici quelques éléments essentiels à l'élaboration d'une doctrine politique scientifique globale, de façon relativement autonome, en soulignant que nous les considérons comme faisant partie d'un même ensemble, et que ce ne sont pas les seuls. En premier lieu, l'ethnisme...
-
L'EXISTENCE DES NATIONS : LA REALITE NATIONALE
- Comme point de départ fondamental, on devrait toujours faire une constatation : à un certain moment de l'histoire de l'univers, il y a eu l'apparition de l'espèce humaine, espèce bien caractérisée biologiquement, physiologiquement, morphologiquement, etc.
L'ESPECE HUMAINE
Depuis ce moment et tant qu'elle ne sera pas supplantée par une nouvelle espèce - une espèce "sur-humaine" -, nous avons une espèce dotée d'un ensemble de caractéristiques fondamentales (d'une nature humaine), qui ont conditionné son développement, son évolution, son histoire : il est essentiel de le constater, et d'en tenir compte pour toute élaboration d'une voie humaine du progrès.
Autant que l'on puisse savoir, cette espèce humaine est apparue dans une zone assez vague située dans le sud de l'Asie, l'est de l'Afrique, ... les territoires autour de l'Océan Indien (c'est la seule précision que l'on puisse donner), il y a environ 30 000 ans. On a retrouvé les ossements des espèces intermédiaires entre le singe et l'homme essentiellement dans cette zone. Et il est probable que l'espèce humaine vient de cette zone, mais ce n'est qu'une probabilité dans l'état actuel des connaissances, on ne peut pas l'affirmer catégoriquement. Nous ne pouvons pas non plus savoir exactement comment se sont faites les diverses mutations qui ont permis d'arriver à l'homo-sapiens, à l'espèce humaine.
De là, il y a eu dispersion, à des dates évidemment inconnues. On peut supposer que cette espèce humaine était d'abord une race de type physique brun qui se retrouve d'ailleurs dans ces zones là. Puis, avec la dispersion des régions les plus éloignées du globe, il y a eu apparition de trois types extrêmes divergents par rapport au tronc commun : blanc (dispersion vers l'ouest), jaune (dispersion vers l'est), noir (dispersion vers le sud). Il est probable que tous les types bruns intermédiaires ne sont pas, comme certains l'affirment, le résultat d'un mélange de blancs ou de jaunes et de noirs : au contraire, blancs, jaunes et noirs sont très probablement une apparition ultérieure par l'évolution de ces bruns.
Il n'y a pas de coupure nette, pas de limite précise au point de vue racial pour aucune population du monde, sauf peut-être des points absolument isolés (archipels où a survécu en vase clos une population). Il n'y a que des dégradés qui ont probablement correspondu assez largement à une évolution progressive d'une zone à l'autre. Cela n'exclut pas tout métissage ultérieur évidemment. Toujours est-il que, dans la mesure où on n'a pas de documents précis sur tout cela, on tend actuellement à classer encore l'humanité en trois grands groupes raciaux : blancs, jaunes et noirs, ce qui ne sera pas forcément démontré exact ultérieurement.
- Donc, pendant des millénaires, il y a eu la dispersion de cette espèce humaine sur la surface de la terre. Il y a eu, en fonction des différences de milieu géographique, l'apparition de races différentes qui ensuite se sont elles-mêmes subdivisées, mélangées, pour former des ethnies (ou nations).
L'APPARITION DES NATIONS
Celles-ci pouvaient apparaître et se maintenir ou disparaître, soit pas assimilation à une autre, soit en se divisant en nouvelles ethnies "filles" (exemple de la subdivision de la "Romania" - ethnie latine ayant absorbé diverses nations conquises - en nations néo-latines, puis de l'extinction d'une d'elles, l'ethnie Dalmate, au XVIIIème siècle) ; la ramification ethnique de l'humanité et le sort des divers rameaux constituent la trame de son histoire. On en est arrivé - en ce qui concerne l'Europe, il y a environ mille ans - à un peuplement partout assez dense et relativement stable, et à partir de ce moment là, à la formation à peu près définitive et stable des ethnies actuelles.
Dans certaines parties du monde, ce peuplement dense et stable ne s'est pas encore achevé, et il continue d'y avoir davantage de mélanges de populations et de nouvelles délimitations ethniques : une situation de peuplement ethnique différente. Mais, en Europe et dans la plus grande partie du monde, toute cette période historique de peuplement, de migrations, de formation et de stabilisation des ethnies s'est achevée depuis au moins un millénaire. Et même dans les régions où ont continué de s'opérer des migrations, on constate à peu près toujours depuis la même époque que cela n'aboutit pas à la formation de nouvelles nations. L'exemple le plus typique en est le continent américain qui s'est peuplé depuis 500 ans, puisqu'avant il y avait à peine quelques millions d'habitants, et où nulle part de nouvelles ethnies sont apparues.
Il y a ainsi une différenciation, une caractérisation de l'humanité en nations ou ethnies qui s'est opérée au cours des siècles, au cours des millénaires, et qui a tendance à demeurer stable. C'est un des phénomènes essentiels de l'histoire de l'espèce humaine.
Ce fait, on constate malheureusement que les différents mouvements politiques, les différentes doctrines politiques en font généralement abstraction. Alors que cela devrait être le point de départ indispensable de toute conception politique scientifique sérieuse.
Il faudrait maintenant dire plus précisément ce que l'on entend par nation ou ethnie (qui étymologiquement ont la même signification), car il y a eu diverses définitions qui ont été données de la nation.
-
LES DEFINITIONS DE LA NATION
- Elle se contente d'enregistrer et de valoriser les résultats de rapports de force momentanés, c'est-à-dire identifie la nation à l'état. Elle ne repose évidemment sur aucune base scientifique, mais seulement sur un fait de domination momentanée que ces conceptions là tendent à valoriser.
Définition étatiste :
Entre également dans cette définition la valorisation d'un état qui n'existe plus actuellement, mais qui a été autrefois, ce qui n'est bien sûr pas plus scientifique (par exemple, l'idée d'une Bretagne comprenant Rennes et Nantes, souvenir d'un ancien état breton).
- C'est la définition de la philosophie libérale démocratique bourgeoise qui a été exprimée le mieux par Renan : c'est-à-dire, une nation c'est l'ensemble des gens qui veulent vivre ensemble.
Définition volontariste :
Cela est tout à fait illusoire dans la mesure où l'on prend la volonté des gens comme quelque chose de non déterminé par des causes objectives, précises, analysables. Les gens seraient animés de cette volonté de vivre ensemble. Pourquoi ? Quelle est la cause de la volonté des gens de former une nation ?
C'est une définition purement subjective, et, on peut dire, pré-scientifique. C'est pourquoi il a été nécessaire de chercher une définition objective des nations.
- Le premier essai dans ce sens a été fait par Staline (ou plutôt par Lénine et Staline, et publié sous la signature de Staline). C'est la première définition à prétention scientifique qui ait été donnée de la nation. Nous allons critiquer rapidement cette conception et donner la nôtre puisque, à notre connaissance, il n'en existe pas d'autres.
Définition de Staline :
D'après Staline, la nation se caractérise par :
- un territoire ;
- une communauté de destin historique ;
- une vie économique commune ;
- une langue ;
- un caractère national.
Ensuite, il y a la communauté de destin historique et la communauté de vie économique : ces deux critères ne sont nullement utilisables, ils ne sont nullement exacts, parce qu'en raison des rapports de force entre nations, c'est-à-dire des impérialismes, les différentes nations ont été très fréquemment coupées en plusieurs états, et par conséquent les morceaux de telle ou telle nation ont subi un destin historique différent et ont été intégrés à des communautés économiques différentes. Les exemples les plus récents en sont l'Allemagne de l'est et de l'ouest, la Corée du nord et du sud, le Vietnam du nord et du sud ; ce fut pendant plus d'un siècle la Pologne partagée entre trois états et chacun des morceaux soumis à un destin historique différent, il n'y avait pas de marché national polonais, pourtant personne ne contestera aujourd'hui l'existence d'une nation polonaise. Cela rend ces critères inutilisables.
Il y a aussi le caractère national, c'est-à-dire que d'après Staline chaque nation a une psychologie bien déterminée, un caractère... C'est certainement vrai. Seulement on n'en a aucune connaissance scientifique à l'heure actuelle, les études d'ethnopsychologie en sont à peine aux premiers balbutiements et on ne connait encore aucune méthode pour déterminer le caractère national. Ce qui fait que cette notion ne peut pas nous servir à grand chose non plus.
Il ne rest donc plus que la langue... (nous allons y revenir).
Ceux qui prétendent se rattacher à cette théorie ne l'utilisent jamais en pratique pour déterminer leurs positions sur les questions nationales : il n'y a pas d'exemple de parti se revendiquant de cette théorie, et à qui elle servirait de guide pour l'action. C'est simplement une référence théorique, et comme les cinq critères en question ne coïncident jamais, ils utilisent l'un ou l'autre pour justifier telle ou telle position suivant la nécessité de l'opportunisme politique le plus immédiat.
-
- Nous en venons à la théorie de la nation qui considère que le seul critère utilisable pratiquement pour déterminer quand et jusqu'où il y a nation est celui de la langue indigène. Et il faut dire qu'il y a des précurseurs de cette théorie : ce sont les fondateurs du nationalisme allemand, Fichte en particulier, vers 1800 à l'époque où le nationalisme allemand était un des premiers nationalismes progressistes. Et ces premières conceptions ne se voulaient pas applicables seulement à la nation allemande : Herder se consacrait à l'étude des ethnies de l'Europe centrale et orientale, il fut le premier à faire de l'ethnisme pour une dizaine de nations.
LE CRITERE LINGUISTIQUE
- Précisons sur cet indice linguistique. D'abord, il faut bien dire que nous ne l'avons pas adopté comme ça parce qu'il nous plaisait : c'est parce que depuis des siècles il s'est vérifié qu'il était en effet le seul indice permettant de préciser quand et jusqu'où il y a nation.
Un indice synthétique :
Nous ne disons pas du tout que la nation se résume à la langue, nous disons que la langue est le seul indice utilisable pratiquement, mais que, en effet, c'est un indice synthétique, et qu'il correspond en plus à des situations de composé racial, d'économie, de psychologie, de caractère national qui ne sont pas très aisément délimitables géographiquement.
Depuis quelques siècles, on constate que cet indice linguistique est valable partout, c'est-à-dire que si en 1800 on avait pris une carte des états d'Europe et une carte des langues, on pouvait prévoir très exactement les 20 états nationaux qui se sont formés depuis ; il n'y avait que 9 états nationaux à l'époque, il y en a maintenant une trentaine. Et la même chose ailleurs dans le monde. Nous avons ainsi un fil conducteur pour les questions de nations que toute l'expérience démontre rigoureusement exact : un fil conducteur pour comprendre et prévoir l'évolution historique en ce qui concerne les nations. Sous réserve de l'anéantissement d'une ethnie par une bombe atomique, bien sûr !
Seule la langue est suffisamment exacte et précise pour être utilisable concrètement pour cette délimitation. Nous ne pouvons absolument pas prévoir à partir de cela les formes que prendra le mouvement de libération nationale, l'époque à laquelle il arrivera, etc., évidemment.
Il faut préciser aussi la notion de langue : une langue, ce n'est pas seulement une langue déjà strictement unifiée, c'est pour la plupart des nations indépendantes un ensemble de dialectes étroitement apparentés et plus ou moins intercompréhensibles. Pour une classification stricte, on se réfère aux linguistes spécialistes de chaque langue (ou groupe de langues). Et toujours on prend évidemment en considération la langue indigène : il y en a un peu moins de 200 dans le monde, il n'y en a pas des milliers comme on le dit parfois (seulement, dans ces cas là, on considère comme des langues toutes les nuances dialectales de chaque tribu africaine...).
- Cependant par rapport à ce critère linguistique il y a certaines exceptions générales qui doivent être faites :
Application pratique du critère linguistique :
- Nous pensons qu'un changement d'appartenance linguistique récent doit être annulé, et qu'on doit considérer une population qui a perdu au cours des deux ou trois derniers siècles sa langue au profit d'une autre comme appartenant toujours à la même nation, étant donné que cette disparition de la langue laisse subsister tout un ensemble de traits de leur personnalité, que la langue qui n'a pas disparu par ailleurs (car si la langue a totalement disparu de l'usage, le processus d'assimilation est irréversible) demeure encore au niveau des structures mentales, et que ce serait encourager un impérialisme en cours que de se limiter strictement à l'usage linguistique actuel. Un exemple, les vallées occitanes sous domination italienne : les dernières communes (deux ou trois) de chaque vallée parlaient encore occitan il y a environ 100 ans ; les noms des familles sont bien occitans, les noms de lieu sont occitans, l'architecture des maisons est occitane, et les gens, les vieux surtout, se souviennent encore de certains mots, ils transforment même parfois les mots italiens selon des règles phonétiques occitanes ; ils ont encore le sentiment net de leur originalité par rapport aux Piémontais de la plaine. Autre exemple, un morceau de l'ethnie rhétique, romanche, se trouve dans l'état autrichien et ne parle plus la langue rhète depuis 1800 environ, c'est la vallée de Muntafun : nous avions donc considéré que cette vallée devait revenir à la nation rhétique, mais personne n'avait jamais entendu parler d'une conscience nationale rhète au Muntafun, c'était disons une prévision scientifique ; et il y a quelque temps nous avons apris qu'au Muntafun des gens commençaient à revendiquer qu'on revienne, pour commencer, officiellement aux toponymes et aux noms de familles en langue rhétique. Donc, première série d'exceptions, les populations et territoires récemment assimilés. On ne peut pas fixer de date précise. En Europe, pour diverses raisons, depuis environ 300 ans. (Et c'est également valable pour l'expulsion récente d'une population de son territoire). Le cas de l'Irlande est typique puisqu'en 1910 les trois-quarts de l'Irlande ne parlaient plus irlandais ; mais en 1860 la totalité de l'Irlande parlait plus ou moins irlandais.
- Dans le cas des nationalités qui ont perdu leur territoire, qui en ont été chassées, mais qui continuent d'exister en tant qu'ethnies bien différenciées, et qui n'ont pas acquis un nouveau territoire, nous estimons qu'on doit leur restituer leur ancien territoire, en tenant compte dans ce cas de la densité des deux ethnies en présence, l'ancienne qui y retourne et la nouvelle qui l'a occupé. Cela s'applique en particulier pour les différentes nations amérindiennes des Etats Unis.
- Les territoires pratiquement vides, actuellement ou récemment, doivent être légitimement attribués à des nations surpeuplées. L'exemple type c'est l'Australie, où il y a d'une part environ 100 000 indigènes australiens qui ont droit à un territoire, mais l'Australie est grande comme les trois-quart de l'Europe ; il y a d'autre part 15 millions d'Anglais dans le sud-est, et les trois-quart du territoire sont pratiquement vides. Nous pensons que ces territoires doivent être attribués à des nations totalement surpeuplées de certaines zones d'Asie, les Bengalis par exemple qui s'entassent à 2 000 habitants au km2. Ces attributions doivent se faire en tenant compte autant que possible des mouvements spontanés d'émigration, c'est-à-dire que dans le cas des ethnies surpeuplées d'Inde, s'il n'y avait pas eu interdiction stricte du gouvernement australien, il y aurait déjà peut-être 30 millions de Bengalis et de Tamouls en Australie.
Si le gouvernement américain n'avait pas strictement interdit l'immigration massive des peuples apparentés aux Chinois, dans tout l'ouest des Etats-Unis il y en aurait maintenant des dizaines de millions.
- Nous pensons qu'un changement d'appartenance linguistique récent doit être annulé, et qu'on doit considérer une population qui a perdu au cours des deux ou trois derniers siècles sa langue au profit d'une autre comme appartenant toujours à la même nation, étant donné que cette disparition de la langue laisse subsister tout un ensemble de traits de leur personnalité, que la langue qui n'a pas disparu par ailleurs (car si la langue a totalement disparu de l'usage, le processus d'assimilation est irréversible) demeure encore au niveau des structures mentales, et que ce serait encourager un impérialisme en cours que de se limiter strictement à l'usage linguistique actuel. Un exemple, les vallées occitanes sous domination italienne : les dernières communes (deux ou trois) de chaque vallée parlaient encore occitan il y a environ 100 ans ; les noms des familles sont bien occitans, les noms de lieu sont occitans, l'architecture des maisons est occitane, et les gens, les vieux surtout, se souviennent encore de certains mots, ils transforment même parfois les mots italiens selon des règles phonétiques occitanes ; ils ont encore le sentiment net de leur originalité par rapport aux Piémontais de la plaine. Autre exemple, un morceau de l'ethnie rhétique, romanche, se trouve dans l'état autrichien et ne parle plus la langue rhète depuis 1800 environ, c'est la vallée de Muntafun : nous avions donc considéré que cette vallée devait revenir à la nation rhétique, mais personne n'avait jamais entendu parler d'une conscience nationale rhète au Muntafun, c'était disons une prévision scientifique ; et il y a quelque temps nous avons apris qu'au Muntafun des gens commençaient à revendiquer qu'on revienne, pour commencer, officiellement aux toponymes et aux noms de familles en langue rhétique. Donc, première série d'exceptions, les populations et territoires récemment assimilés. On ne peut pas fixer de date précise. En Europe, pour diverses raisons, depuis environ 300 ans. (Et c'est également valable pour l'expulsion récente d'une population de son territoire). Le cas de l'Irlande est typique puisqu'en 1910 les trois-quarts de l'Irlande ne parlaient plus irlandais ; mais en 1860 la totalité de l'Irlande parlait plus ou moins irlandais.
-
- Un point important à voir, c'est le rapport qu'il y a eu, au point de vue historique, entre nations et classes, le rapport que l'apparition et le développement des classes sociales a avec le développement des nations.
NATIONS ET CLASSES
La division de l'humanité en classes, autant que l'on sache, n'est apparue que sur la base d'une division du travail, et donc d'un certain développement des forces productives. Il n'y a eu apparition de classes qu'avec l'apparition de l'agriculture essentiellement, et peut-être d'une industrie très élémentaire.
Or, cela ne s'est fait que 20 à 25 000 ans après l'apparition de l'humanité, et donc des millénaires après que l'humanité se soit divisée en ethnies. Quand on lit dans certains ouvrages que les nations sont un produit du capitalisme, c'est très humoristique et cela fait beaucoup rire : il est bien évident qu'il y avait des Chinois et des Japonais avant que le capitalisme ait commencé d'apparaître à la fin du 19ème siècle en Chine et au Japon, qu'il y avait des Anglais, des Français et des Allemands avant 1600, etc. ; et de même chez des peuples primitifs actuellement existants où il n'y a toujours pas de classes, on distingue cependant des ethnies bien différenciées.
Ce qu'il y a eu, c'est qu'à partir du moment où des classes se sont formées dans certaines nations, le développement de chacune de ces nations et des rapports entre nations s'est fait en inter-action étroite avec le développement des classes et des rapports entre classes, c'est-à-dire qu'aucun de ces deux phénomènes n'est le produit de l'autre.
Par exemple, la nation française est apparue de façon stable à peu près comme toutes les ethnies d'Europe vers l'an 900, à partir du moment où l'on peut dire qu'il y a une langue française, le groupe dialectal français bien déterminé. Au moment de l'apparition de la nation française il existait déjà des classes, la féodalité. Et donc les relations entre l'ethnie française et les ethnies voisines ont été en même temps des relations entre la féodalité française et les féodalités des pays voisins. Mais ce n'est pas l'existence de classes qui a fait apparaître la nation française, ni la nation française qui en tant que telle a produit la féodalité.
Une fois l'ethnie constituée, toute sa structure, son organisation intérieure, comme de même ses rapports avec l'extérieur sont étroitement dépendants de sa structure de classes et des formes politiques qui en découlent. Lorsque l'ethnie russe s'est consituée définitivement, il semble qu'elle était encore à l'époque d'un semi-communisme primitif, plus ou moins ; à un certain moment il est apparu une féodalité qui a duré jusqu'à la fin du 19ème siècle, et c'est seulement à la fin du 19ème siècle qu'on a vu apparaître en son sein un début de classe bourgeoise qui a été liquidée avant même d'être devenue classe dominante ; et cela n'a absolument pas changé le fait qu'il y ait une ethnie russe ; seul a changé simplement le mode d'organisation de cette nation, et cela a influé évidemment sur le comportement de cette nation vis à vis des autres nations.
-
LES DOCTRINES POLITIQUES CONCERNANT LES RAPPORTS ENTRE NATIONS
- Les premières, qui se rattachent d'ailleurs à la définition de la nation uniquement d'après l'état, sont les conceptions impérialistes, et en pratique étatiste.
Les doctrines impérialistes :
Le phénomène de l'impérialisme c'est toute domination politique, exploitation économique, assimilation culturelle et linguistique, et au maximum destruction physique d'une nation par une autre. Les idéologies impérialistes - et surtout les pratiques impérialistes - sont évidemment très répandues à travers le monde, et cela depuis les origines de l'humanité. Avant même que n'apparaissent les classes. On peut toujours constater même chez les peuples primitifs sans classes l'impérialisme d'une ethnie sur une autre.
On peut dire ainsi que d'une part l'apparition des classes, d'autre part l'impérialisme d'une nation sur une autre sont des conséquences parallèles des contradictions économiques, c'est-à-dire des besoins économiques insatisfaits. Ce sont les contraditions économiques qui ont poussé les êtres humains à une lutte de tous contre tous, laquelle a donné, et la stratification en classes, et l'impérialisme d'une nation sur une autre. Il est essentiel de bien voir que l'impérialisme n'est pas un produit de l'existence des classes.
- Une deuxième conception concernant les rapports entre nations est uniquement une conception, elle n'est pas une pratique politique concrète : c'est le cosmopolitisme. Le cosmopolitisme est une théorie qui consiste à refuser d'admettre la réalité ou la profondeur des faits nationaux, et qui pense possible et souhaitable de supprimer les nations.
Les doctrines cosmopolites :
C'est fondamentalement faux dans la mesure où il faudrait pour cela un super-impérialisme gigantesque qui à la fois forcerait les gens à des émigrations massives, des mélanges massifs, alors que nous allons au contraire vers une stabilisation du peuplement, et imposerait une langue et une culture à l'ensemble du monde. En pratique on en arrive à ceci : les idéologies cosmopolites sont simplement un masque, consciemment ou inconsciemment, d'une politique bien précise, celle dont on vient de parler, l'impérialisme.
Le cosmopolitisme n'est qu'un nuage de fumée idéologique masquant des pratiques impérialistes : dès que des gens se revendiquant d'idéologies cosmopolites ne sont plus de simples rêveurs et prennent le pouvoir quelque part, ils pratiquent une politique impérialiste au profit de la nation dans laquelle ils ont pris le pouvoir. On a vu dans l'histoire toutes sortes d'idéologies servant à cela : d'abord des religions comme le christianisme ou l'islam qui sont en tant que telles cosmopolites, qui ne parlent pas de la question nationale, n'ont pas de position là-dessus, et qui en pratique - du moins dans la plupart des pays où elles se sont imposées - ont été impérialistes au profit de la nation qui s'en revendiquait.
Nous disons dans la plupart des cas, parce que le cosmopolitisme peut être utilisé de façon extrêmement variable. Par exemple, à partir du christianisme, en lui-même cosmopolite, il a pu se développer des conceptions qui ne le sont pas, les conceptions orthodoxes, opposées aux catholiques et protestants : la valorisation des langues et des cultures nationales a été une innovation dans le christianisme. Par contre, l'islam sunnite majoritaire s'identifiant à l'impérialisme arabe a été une interprétation maximum du cosmopolitisme dans un sens impérialiste.
De la même manière, la philosophie démocratique bourgeoise, le libéralisme, qui se voulait encore plus expressément cosmopolite, s'est identifié à la nation française, à l'impérialisme français de Napoléon à travers l'Europe, puis à l'expansion de l'empire colonial français sous la troisième république...
Il y a toujours, à la fois, différents aspects dans le phénomène impérialiste : conquête politique, immigration de colons, oppression et tentative d'assimilation culturelle, dans certains cas métissage de différentes populations (mais toujours au profit de l'une des nations, qui tente d'assimiler l'autre), etc. L'idéologie cosmopolite vient simplement dans bien des cas masquer la chose, la rendre acceptable. Elle est presque toujours destinée à masquer aux gens qui y croient la réalité de leur comportement, à les mystifier, à leur faire voir la réalité autrement qu'elle n'est. Parmi les individus qui se réclament de telle ou telle idéologie cosmopolite, on peut trouver toutes les sortes de cas psychologiques : il y en a qui sont réellement mystifiés, d'autres au contraire ont très bien conscience qu'il s'agit d'un outil dont ils se servent pour exploiter les autres...
Un exemple des plus récents et des plus répandus d'idéologie cosmopolite, c'est le marxisme. Dès que ses partisans ont pris le pouvoir dans un pays, le marxisme a immédiatement servi de justification à l'impérialisme de cette nation, sous le prétexte toujours de réaliser certains objectifs à l'échelle mondiale. Mais de même qu'il y a eu des interprétations non cosmopolites du christianisme, le marxisme a donné aussi des interprétations non cosmopolites, c'est-à-dire les interprétations nationalistes, nationales-communistes que nous pouvons voir se développer de plus en plus.
Le noyau même de la conception historique et politique de Marx est sa négation des nationalités : ne voyant l'histoire de l'humanité que comme celle des classes, voyant les nations comme un produit de l'époque bourgeoise, voyant que la bourgeoisie crée le prolétariat, et concevant le socialisme uniquement comme le résultat de la conscience des intérêts et de l'action du prolétariat, et comme ce prolétariat n'existait à son époque, et du moins pour une période assez longue prévisible, que dans certaines nations d'Europe occidentale, il était inévitable qu'il en vienne en pratique, ainsi que ses disciples, à un impérialisme occidental. Marx précise dans le Manifeste Communiste que le prolétariat doit devenir la nation : si seul le prolétariat peut faire et fera le socialisme, et s'il n'y a de prolétariat que dans certaines nations, la conséquence c'est que seule la "dictature du prolétariat", donc en fait l'impérialisme de ces nations là puisqu'il n'y a pas de prolétariat ailleurs, pourra faire et fera le socialisme dans le reste du monde. Marx a été jusqu'à parler de la disparition non seulement des classes réactionnaires, mais aussi de peuples entiers réactionnaires comme faisant partie du progrès.
Il y a tout un impérialisme occidental absolument inhérent au marxisme en occident, ce qui donné selon les interprétations des différentes tendances marxistes chaque fois un impérialisme bien précis. On a vu par exemple les sociaux-démocrates français s'identifier au colonialisme français en Algérie, ce qui était tout à fait logique, les Algériens ne pouvant pas faire le socialisme. Et de même, à la même époque, l'écrasement d'un "peuple réactionnaire entier" - le peuple hongrois - par l'armée russe, la Russie étant devenue un pays prolétaire. Voilà des exemples concrets de cosmopolitisme prolétarien marxiste comme idéologie de justification de l'impérialisme.
Cela a même atteint des proportions délirantes chez un petit peuple de 30000 habitants sur les bords de l'Océan Arctique, les Nénétsis, appelés jadis Samoyèdes. Comme il fallait que partout il y ait des luttes de classes, le parti communiste russe a essayé de développer les luttes de classes dans la nation nénétsi à partir de 1925. Tous ces gens étaient dans la misère et vivaient uniquement de l'élevage de leurs rennes ; entre les plus pauvres et les plus riches, l'écart était de 10 à 20 rennes environ ; alors, quand il a fallu diviser la société nénétsi en classes, on l'a fait suivant le nombre de rennes : jusqu'à 12 des paysans pauvres, de 12 à 16 des paysans moyens, à 18 ou 20 c'étaient des koulaks, et s'il y en avait un qui avait 25 rennes, c'était un chef de tribu, un roitelet, vraiment le féodal épouvantable. On a donc essayé de détruire cette classe dirigeante nénétsi : cela a donné le refus massif des Nénétsis de participer à aucune sorte de socialisme ainsi conçu, ils ont égorgé la totalité de leur troupeau de rennes. A partir de quoi, on a été un peu plus modéré... Voilà jusqu'à quel délire peut conduire l'application du marxisme orthoxe, du marxisme strict, dans certains peuples.
On a de nombreux autres exemples révélateurs : en Algérie, le premier soulèvement a eu lieu en 45, alors que Maurice Thorez était vice-président du Conseil et Charles Tillon ministre de l'armement ; ce sont les avions de Tillon et Thorez qui ont massacré 45 000 Algériens dans la région de Sétif. A la même époque, M. Thorez a contresigné l'envoi du corps expéditionnaire français en Indochine. Et quand le soulèvement algérien s'est fait définitivement, l'Humanité a dénoncé les hitléro-trotskistes, la provocation fasciste que représentait le soulèvement du F.L.N. ; et jusqu'en 1959 ou 60, le P.C.F. était contre le principe de l'indépendance de l'Algérie, il ne l'a adopté que lorsqu'elle a été virtuellement faite et que personne n'en doutait plus ; jusque là, il défendait "une Algérie démocratique dans une vraie Union Française".
A Cuba, le Parti Communiste était dans le gouvernement Battista, et condamnait les castristes comme aventuriers petits-bourgeois fascistes. Trois mois avant la chute du gouvernement, ils se sont retirés pour attendre ce qui allait se passer, et quand Castro a pris le pouvoir ils sont entrés dans le mouvement castriste en espérant s'en emparer facilement. Mais ce sont eux qui ont eu quelques désagréments : tous les dirigeants, la clique Escalante, ont été condamnés pour trahison de la révolution et expédiés par le premier avion pour Prague ; et c'est le contraire qui s'est passé : ce sont les dirigeants castristes qui ont amené à eux la masse des militiants communistes sincères.
Nous voyons par ces différents exemples que les idéologies cosmopolites sont simplement des nuages de fumée servant en fait les impérialismes de nations bien précises.
- C'est de façon empirique qu'il a tendu à se constituer la seule idéologie correspondant à une pratique qui soit l'inverse de l'impérialisme : c'est l'internationalisme (ou si l'on veut l'ethnisme). L'internationalisme est le contraire du cosmopolitisme comme le mot l'indique : il consiste à reconnaître la profondeur, la réalité, la permanence des faits nationaux, et se prononce pour l'indépendance et l'unité de chaque nation dans le monde, et la collaboration maximum entre nations indépendantes.
Les doctrines internationalistes :
Cette politique tend à se réaliser de façon plus ou moins empirique dans un très grand nombre de pays : en particulier, à mesure que des régimes socialistes s'établissent, nous voyons qu'ils ne le font que grâce à la création de partis communistes nationalistes qui, bien que n'ayant pas élaboré une doctrine ethniste et internationaliste rigoureuse et conséquente tendent en bonne partie à cela et le réalisent partiellement. C'est le cas du P.C. roumain, qui est sans doute le plus avancé dans cette voie, c'est partiellement le P.C. chinois, le P.C. albanais, le Pan-Acabisme (qui ne se dit pas communiste), etc., quantité de tendances qui, dans le monde, tendent plus ou moins à cette politique. Mais jusqu'à présent, à notre connaissance, la seule élaboration théorique totale a été la théorie ethniste faite par le Parti Nationaliste Occitan.
Un point important est à préciser : nous avons dit tout à l'heure que l'impérialisme d'une nation sur une autre était une conséquence des contradictions économiques. Il est donc bien évident que les tendances impérialistes ne disparaîtront que lorsque les contradictions économiques auront disparu. De la même manière que les classes ne disparaîtront que lorsque ces mêmes contradictions économiques auront été résolues. Nous pensons que cela ne se fera que dans une période malheureusement assez lointaine, qui est la réalisation de la société sans classes et sans états, conditionnée par une automatisation de la production et une abondance des biens. Jusque là, il continue d'y avoir des tendances impérialistes dans toutes les nations : on peut seulement les empêcher de se réaliser. Ce qui demande d'une part une lutte à l'intérieur de chaque nation, et d'autre part une politique internationaliste, qu'on appelle aujourd'hui neutralisme actif (ce nom n'est sans doute pas très bon, mais il est dû aux origines de cette politique qui consistait essentiellement à faire un jeu de bascule entre les deux principaux blocs).
Il faut bien faire attention de ne pas dire : l'impérialisme, comme une abstraction qui désignerait seulement un certain camp, alors qu'il y a des impérialismes.
Il faut bien voir aussi que le mouvement de libération nationale doit être le plus total et le plus conséquent, c'est-à-dire que l'indépendance nationale ne doit pas être une formule abstraite. Pour qu'on puisse se dire réellement nationaliste, il faut que l'on précise toutes les conséquences économiques et socialistes du nationalisme. En pratique, on n'est pas nationaliste à notre époque si on ne s'aperçoit pas que l'indépendance nationale exige une structure socialiste.
-
-
- Dans l'exposé qui précède, un certain nombre de points n'ont pas pu être (ou pas suffisamment) explicités. Afin que les choses soient mieux en place, il serait bon maintenant d'examiner (plus ou moins brièvement) quelques situations nationales concrètes, d'en dégager l'explication ethniste, et d'indiquer en même temps nos positions sur les problèmes politiques qui se posent. Cela permettra d'illustrer l'exposé de la théorie ethniste par des exemples variés, d'en préciser un certain nombre d'éléments, de signaler des points qui n'ont pas (ou peu) été abordés.
ANALYSE DE FAITS NATIONAUX : POSITIONS POLITIQUES ETHNISTES
Ce faisant, nous recouperons sans aucun doute les positions de l'une ou l'autre des diverses tendances politiques existant à l'heure actuelle sur tel ou tel cas particulier. Mais il est certain que ce ne sera en général pas avec la même optique. Car aucune de ces tendances n'a, à notre connaissance, de positions cohérentes et générales sur les questions nationales, et se détermine toujours avec plus ou moins de fantaisie et de connaissance véritable du problème posé. Nos positions découlent au contraire d'une analyse homogène du fait national et de sa signification. (1)
Iată acum aplicarea geopolitică teoretică a acestor principii în cazul României, extrasă din același sit ethnist.
ROUMANIE
République de Roumanie
Capitale : Bucarest
Superficie : 237 500 km2
Population : 22 900 000 hab.
Situation actuelle (1994)
Très nettement caractérisée par sa latinité dans un environnement slave, l'ethnie roumaine ne connaît pas de variations internes majeures. Même les bergers valaques, disséminés dans l'ensemble balkanique, peuvent s'identifier sans difficulté à la nation et à l'État roumains. N'appelle-t-on pas Valachie, la partie méridionale de celui-ci ?
Problèmes
1) La question moldave
Du fait de l'indépendance moldave, l'unité nationale se pose actuellement en termes d'unification de deux États dans les mêmes proportions qu'elle s'est posée pour l'Allemagne, sinon dans le même contexte.
Or, alors que l'indépendance de la Moldavie semblait ne devoir être qu'une étape obligée vers la réunion de ce qui était précédemment uni (et qui fut divisé par les Soviétiques en 1945), il s'avère que la Moldavie entend suivre sa propre voie.
En effet, l'État moldave envisage une réunion des deux Moldavies, l'indépendante et la roumaine, renonçant ainsi à l'unité de tous les Roumains.
Cette voie, peu conforme à l'idéal ethniste, a des chances objectives d'aboutir, car la Roumanie est et sera affaiblie internationalement par son incapacité à résoudre ses contradictions internes, politiques, économiques et sociales et à aborder avec sérénité ses problèmes de minorités ethniques.
La seule parade consisterait à imaginer un fédéralisme roumain respectueux des disparités régionales et des réalités ethno-culturelles et à le mettre en place sans tarder. Ce serait la seule politique crédible pouvant mener à une confédération pan-roumaine.
2) Moins grave mais cependant pas sans conséquences, demeure le sort des Serbes de langue valaque de la région des Portes de Fer dans la République fédérale de Yougoslavie. Lorsque l'État serbo-monténégrin aura trouvé son assise et adopté un minimum d'institutions démocratiques, ces Valaques pourraient alors assumer leur identité ethnique roumaine.
De l'autonomie nationale au rattachement à la mère-patrie, le cheminement paraît assez évident. Mais cette minorité devra d'abord renoncer à son ultra-patriotisme serbe, témoin négatif d'une identité profonde refoulée.
Il est à noter que les Roumains de Voïvodine doivent être considérés à part, leur situation s'apparentant à celle des autres nationalités non-territoriales de la Yougoslavie.
3) Pour ce qui est des Aromounes, autrement dit Zinzares, Koutsovalaques, Vlaques ou Anovlaques, la création d'un foyer national autonome dans le massif du Pinde en Grèce semble s'imposer comme la solution la plus appropriée.
4) La question la plus épineuse pour l'État roumain reste bien sûr celle de ses minorités territoriales magyares.
Une redélimitation des frontières avec la Hon-grie permettrait de résoudre le problème des zones magyares ou roumaines des confins. Par contre, en ce qui concerne les Szeklers (ou Sicules), le rétablissement de leur territoire qui fut autonome entre 1955 et 1968 est une nécessité incontournable. Si d'évidentes raisons psycho-politiques interdisent pour longtemps le rattachement de la Siculie à la Hongrie, l'obtention par les Szeklers d'un libéral statut de minoritaires permettrait des liens de bon voisinage durables entre Roumanie et Hongrie.
5) En ce qui concerne les petits districts ukrainiens du nord du pays, leur sort est naturellement lié au règlement de tous les litiges pendants entre l'Ukraine, d'une part, la Moldavie et la Roumanie, de l'autre.
Un remodelage de la frontière est donc concevable dans le cadre d'une négociation tripartite. L'échange de la zone ukrainienne contre l'essentiel de la Bucovine du Nord pourrait être réalisé parallèlement au troc de la Transnistrie moldave contre e Bujak ukrainien.
6) La question tsigane revêt en Roumanie une importance considérable du fait du nombre élevé de membres de cette ethnie. Pourquoi ne pas leur accorder un statut de nationalité territoriale ? Le nord de la Transylvanie conviendrait parfaitement à la constitution d'un foyer national autonome des Tsiganes. C'est un territoire que Roumains et Magyars se disputent sans que l'une ou l'autre des revendications opposées apparaisse comme particulièrement fondée ; la question se trouverait ainsi résolue. De plus, cette région correspond à peu près au centre géographique de la diaspora tsigane en Europe de l'Est.
Evidemment, l'aspect le plus crucial réside dans la grande inconnue que représente l'émergence ou non d'un sentiment national même relatif chez ce peuple et qui seul, justifierait un regroupement sur un territoire donné. Néammoins, le sort peu enviable qui est réservé de toutes parts aux Tsiganes mérite qu'on s'efforce sérieusement de résoudre la question, dans les mêmes termes qui s'imposent partout ailleurs.
Perspectives et propositions
Comme avancé ci-dessus, la perspective souhaitable de l'unification roumano-moldave et la solution des problèmes sicule et tsigane, passent par la mise sur pied d'institutions fédérales.
De plus, les différentes minorités ethniques non territoriales devraient ainsi que les minorités religieuses, se voir reconnaître et garantir un statut particulier.
Il est un fait que la nation roumaine doit renoncer à une propension marquée au chauvinisme et doit apprendre le sens et la vertu de la tolérance à l'égard de l'Autre. L'histoire moderne nous enseigne que les politiques ultra-nationalistes conduisent inmanquablement à la catastrophe les nations qui les adoptent. Les Roumains, plus que d'autres, en ont fait la bien triste expérience : il serait suicidaire de la renouveler.
Jean-Louis Veyrac 1994
Voir aussi :
Bulgarie, Grèce, Hongrie, Moldavie, Ukraine, Yougoslavie
Hartă cu propunerile ethniste de redesemnare a frontierelor României
tableau des populations, ethnies, l
vineri, 17 septembrie 2010
Mihai Ghimpu: Le doresc cetăţenilor ambelor state să se întâlnească cât mai repede
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Interviu EXCLUSIV Mihai Ghimpu: Le doresc cetăţenilor ambelor state să se întâlnească cât mai repede
Vineri, 17 Septembrie 2010 17:16
Scris de Marius BÂTCĂ
- Domnule Presedinte, pe 5 septembrie, a avut loc referendumul pentru modificarea Constitutiei. Care credeti ca au fost motivele pentru care nu s-a obtinut prezenta necesara? Au inteles cetatenii importanta demersului?
Explicaţiile sunt mai multe. Cea mai mare greşeală a fost existenţa pragului electoral, lucru pe care Comisia de la Veneţia nu l-a cerut. Cetăţenii s-au prezentat, totuşi, într-un număr mare la urne, circa 800 000, ceea ce a însemnat un succes din acest punct de vedere. AIE a adus la urne circa 75% din electoratul său. Faptul că nu a existat o prezenţă mai consistentă se datorează şi faptului că AIE nu a avut un staff comun în această campanie, comuniştii au boicotat masiv referendumul, iar sondajele de opinie indicau prezenţă la urme de 70%, ceea ce a făcut ca o parte a electoratului AIE să se demobilizeze.
-Domnule Presedinte, se anunta o toamna agitata la Chisinau si, vazuta de la Bucuresti, situatia pare destul de grava in ceea ce priveste viitorul democratiei. Sunt intemeiate aceste temeri? Mai are vreo sansa Alianta pentru Integrare Europeana?
Nu sunt întemeiate. AIE are mari şanse să câştige alegerile, chiar să obţină 61 de mandate în Parlament pentru a putea alege şi preşedintele. Dacă nu vor fi 61 de mandate câştigate, avem altă opţiune, adică un Referendum constituţional anul viitor, pe care eu l-am propus deja chiar la începutul acestui an. Nu am fost ascultat, din păcate, şi iata-ne în ce situaţie suntem. Oricum, eu sunt optimist, referendumul s-a desfăşurat în condiţii democratice indiscutabile, aşa va fi şi cu alegerile din noiembrie. AIE are prima şansă în alegerile parlamentare.
-Desi, oficial, nici macar nu se poate vorbi despre campanie electorala, la Chisinau, exista politicieni care lasa impresia ca aceasta a inceput, anuntandu-si deja candidatura la functia de presedinte. Am observat ca v-ati distantat de aceste "jocuri". Care este preocuparea dumneavoastră în acest moment? Miercuri, 15 septembrie, aţi avut o conferinţă de presă la Chişinău cu tema „7 aprilie şi corupţia instituţionalizată din R. Moldova”.
Da. Este convingerea mea şi a Partidului Liberal că Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) trebuie să ia atitudine atunci când unele instituţii ale statului sunt blocate de anumite cercuri de interese. Astfel, este blocată şi schimbarea promisă la 29 iulie 2009. Am anunţat în conferinţa de presă că am pregătit proiectul de hotărâre privind demiterea conducerii Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi urmează să văd dacă voi avea susţinerea tuturor componentelor AIE. Noi, liberalii, am spus-o limpede: vrem schimbarea până la capăt. Asta înseamnă reformă în toate domeniile, schimbarea modului de a conduce, a mentalităţilor, funcţionarea cu adevărat a statului de drept.
-Despre 7 aprilie ce se mai aude?
Nu sunt mulţumit nici de ancheta privind evenimentele din aprilie 2009. Procuratura Generală, Ministerul de Interne şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice nu aduc la cunoştinţă ceea ce s-a întâmplat în aprilie 2009. Se creează impresia că nu-şi fac treaba aceste instituţii. Au fost pornite mai multe dosare penale pentru abuz de putere, tortură, dar lumea aşteaptă de fapt altceva. Totul a fost dirijat de Voronin, deoarece el conducea cu organele de drept. De ce PG nu îl cercetează pe Voronin? Sunt gata să renunţ la imunitatea de preşedinte interimar şi să merg chiar acum la PG să depun mărturii în acest dosar. Dacă Ghimpu se face e vinovat, să răspundă. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Voronin. Dar el este lăsat în pace. Am spus că le mai dăm o şansă organelor de drept să facă lumină în cazurile enumerate mai sus. În caz contrar, vom adopta decizii în Parlament. Să nu creadă cineva că Legislativul nu va fi funcţional după semnarea decretului de dizolvare.
-Aţi vorbit şi despre situaţia TVR-ului în R: Moldova…
Cei care au preluat TVR-ul, să aibă grijă să-l întoarcă, să nu aştepte decizia CEDO în acest caz. Eu nu ştiu dacă a fost preluat legal, sau ilegal, dar să facă un gest cetăţenesc până la urmă. TVR-ul trebuie să revină în Republica Moldova, să se facă dreptate.
-Ati semnat doua decrete care au iscat isterie la Moscova si reactii de neinteles in clasa politica din Republica Moldova. Ma refer aici la Ziua ocupatiei sovietice si decorarea grupului de patrioti de pe Nistru. Ati ramas singur in calea lupilor?
Eu sper că nu. Alături de mine aştept să vină şi ceilalţi colegi ai AIE, dar mai ales cetăţenii R. Moldova. E timpul să spună ce vor, să spună dacă mai vor să trăiască în minciună, în umilinţă sau în sărăcie.
-Decenii la rand, popoarele din Uniunea Sovietica au baut si apreciat vinul moldovenesc. S-a "stricat" el atat de mult, de cand Chisinaul aspira la valorile europene, de nu le mai place rusilor?
Cam stranie coincidenţa, nu-i aşa? În ceea ce mă priveşte, am spus şi repet: R. Moldova este un stat suveran, democratic, şi are dreptul să îşi exprime propriile puncte de vedere în ceea ce priveşte realităţile internaţionale. Noi vrem pentru politicienii şi cetăţenii noştri nu mai mult decât ceea ce doresc şi autorităţile de la Kremlin pentru Rusia şi cetăţenii ei: dreptul de a spune, demn, ceea ce gândesc, dreptul de a-şi decide singuri alianţele şi orientarea strategică, dreptul de a-şi evalua singuri istoria, dreptul de a spune adevărul. În acest sens am spus răspicat că eu, ca preşedinte al unui stat recunoscut de comunitatea internaţională, am toate drepturile ce îmi revin din această calitate, inclusiv dreptul de a da decrete. Vrem relaţii bune cu Rusia, nu avem nicio problemă cu cetăţenii Federaţiei Ruse, dar nu putem accepta şantajul economic sau geopolitic ca instrument în relaţiile internaţionale.
-Domnule Presedinte, ati afirmat in nenumarate randuri ca viitorul Republicii Moldova este in Uniunea Europeana. Autoritatile de la Chisinau fac eforturi sustinute pentru integrare, dar sunt intr-adevar cetatenii convinsi ca acesta este drumul ce trebuie urmat? A reusit clasa politica sa isi faca auzit si inteles mesajul chiar si in ultimul sat din Republica Moldova?
Cetăţenii noştri vor, în proporţie de 60-70%, în Uniunea Europeană. Nu există nici o îndoială pentru asta. Integrarea europeană este opţiunea noastră ireversibilă, care nu are alternativă. Spre deosebire de abordarea ipocrită a subiectelor privind integrarea europeană, adoptată în anii precedenţi de către guvernarea comunistă, Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să asigure coerenţa declaraţiilor şi acţiunilor. În consecinţă, partenerii europeni au făcut dovada unei deschideri fără precedent şi a unor schimbări calitative în relaţiile Uniunii Europene cu Republica Moldova. Susţinerea permanentă a eforturilor noastre de apropiere de comunitatea europeană pe care o resimţim din partea structurilor Uniunii Europene, Parlamentului European, Consiliului Europei, din partea tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene este văzută de către întreaga societate ca un credit de încredere deosebit de valoros.
-Organismele financiare internationale vorbesc de ceva vreme despre o revenire a economiei Republicii Moldova. La nivel statistic, situatia este descrisa in tente de roz. Cu toate acestea, la nivelul cetateanului de rand, lucrurile sunt percepute altfel. Ce credeti ca trebuie facut ca nivelul de trai al omului simplu sa cunoasca o imbunatatire reala?
În primul rând trebuie să îi convingem pe cetăţenii noştri, cei care cu mare răbdare susţin eforturile noastre, ca Republica Moldova să îşi reia locul în familia europeană, de care este legată prin valori şi principii. Nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că viitorul nostru european se construieşte, în primul rând, aici, la noi acasă. Lupta pentru integrare se dă şi se câştigă în Republica Moldova. Tindem spre Uniunea Europeană şi pentru faptul că purtăm o amprentă istorică dificilă. De aceea, anume acum, este momentul să ne eliberăm definitiv de trecutul comunist şi să ne mobilizăm pentru ceea ce urmează de acum încolo. Spiritul european, modul de a gândi şi regulile europene se instalează treptat în viaţa cetăţenilor noştri. Drum înapoi, spre dezastrul pe care l-am avut timp de 20 de ani, nu există.
- In presa din Germania, Marea Britanie, Italia si Rusia au aparut articole in care Romania este acuzata ca, prin acordarea cetateniei romane locuitorilor din Republica Moldova, este incurajata migratia catre piata de munca occidentala. Cum comentati?
Este o mare greşeală când se spune că oamenii vor să-şi redobândească cetăţenia pentru a pleca la muncă peste hotare. Pentru moldoveni, redobândirea cetăţeniei este un principiu. Eu pot să spun că niciunul dintre liderii sau demnitarii europeni cu care am discutat nu a abordat această chestiune. Este o speculaţie a presei. A început presa din Moscova, apoi din Germania şi nu ştiu pe unde a mai ajuns. Se ştie foarte bine că şi Germania acordă cetăţenie, şi Spania, şi Franţa, dar nu se face atâta vâlvă în cazul lor, chiar dacă numărul de cetăţenii acordat de aceste state este de zeci de ori mai mare decât cel acordat de România cetăţenilor moldoveni.
- Domnule presedinte, sunt multi cetateni ai Republicii Moldova care lucreaza in strainatate. Ce se poate face pentru ca acestia sa se intoarce in tara? Iar, pana atunci, ce credeti ca trebuie facut pentru a-i determina sa se implice mai activ in viata politica din Republica Moldova?
Cauzele emigraţiei sunt în principal economice. Aşa că tot în zona aceasta trebuie căutate şi remediile. Doar dezvoltarea R. Moldova şi accelerarea proceselor de integrare europeană îi va face pe cetăţenii noştri să se întoarcă acasă. Noi asta facem acum. Dar le cerem tuturor un pic de răbdare.
-Prezenta trupelor rusesti de ocupatie din estul Nistrului reprezinta o amenintare la adresa libertatii cetatenilor si democratiei din Republica Moldova. Stiu ca militati pentru retragerea acestora, in conformitate cu angajamentele internationale pe care Federatia Rusa si le-a asumat, si ca, in luna iulie, la Geneva, in cadrul Conferintei Mondiale a Presedintilor de Parlament, ati tras un semnal de alarma, pe acest subiect. Au aparut semnale pozitive? Exista reactii de sustinere a demersului dumneavoastra?
Cu siguranţă. Iar partenerii noştri europeni şi americani nu şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană. Eu am cerut şi vom cere în continuare retragerea trupelor şi a muniţiilor din regiunea transnistreană, iar în ceea ce priveşte dependenţa economică de piaţa rusească – care ne face vulnerabili şi în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană -, vedem astăzi cu claritate că nu avem altă soluţie decât diversificarea pieţelor, pentru a nu mai fi dependenţi de un unic sau principal cumpărător. Relaţia economică cu Rusia este, desigur, foarte importantă, dar nici demnitatea noastră nu poate fi călcată în picioare atunci când unora sau altora nu le place atunci când preşedintele R. Moldova rosteşte adevărul.
-La nivelul Uniunii Europene, se observa un interes crescut fata de Republica Moldova. Cum ati caracteriza relatia cu statele Uniunii?
Interesul UE faţă de R. Moldova a crescut considerabil după 29 iulie 2009 şi asta nu face decât să ne bucure. Integrarea europeană este obiectivul nostru major. Suntem europeni şi trebuie să fin în Uniunea Europeană. Cu an în urmă încă nu cunoşteam ce va fi cu viitorul nostru, dar datorită cetăţenilor Republicii Moldova, în special al tinerilor, care au votat democraţia şi libertatea, noi putem acum liber să ne declarăm nu doar intenţiile de aderare, dar să şi muncim pentru asta, să anunţăm tare şi clar că suntem europeni şi dorim să fim în marea familie europeană. Este limpede că reformele pe care dorim să le întrprindem nu vor fi deloc uşoare, dar numai prin realizarea lor putem ajunge în Uniunea Europeană. Şi noi vom reuşi acest lucru, deoarece dorim să trăim într-o ţară liberă şi democrată.
Aderarea la Uniunea Europeana va fi, în primul rând, un beneficiu pentru generaţia tânără a Republicii Moldova. Avem tineri talentaţi, care se formează deja în spiritul valorilor democraţiei. Sunt convins că ei au energia, dinamismul şi entuziasmul de a se include activ în procesul de integrare europeană. Pe ei îi încurajez să valorifice oportunitatea apartenenţei noastre la Uniunea Europeană, să recupereze decalajele care ne despart la acest moment de ţările din Uniunea Europeană şi să transforme Republica Moldova într-o ţară prosperă, un exemplu de reuşită pentru construcţia europeană. Misiunea şi datoria noastră, a tuturor forţelor politice din Republica Moldova, constă astăzi în a arăta Europei că se poate conta pe statul nostru şi că familia europeană va primi nu numai un nou membru, dar şi un plus de sprijin pentru proiectele sale, şi nu în ultimul rând o stabilitate politică în această zonă.
- Dar cele cu SUA?
Relaţiile cu Statele Unite ale Americii au fost şi ele relansate şi pot spune că sunt în acest moment excelente. Cu America noi dorim să avem un parteneriat strategic formalizat. Şi lucrăm la asta.
-Anul acesta, inundatiile au afectat ambele maluri ale Prutului. Considerati ca autoritatile de la Chisinau au reactionat eficient? Sunteti multumit de ajutorul acordat de autoritatile de la Bucuresti sau puteau face mai mult?
Da, suntem extrem de mulţumiţi că România, care trece şi ea printr-o perioadă dificilă, a oferit ajutoare consistente cetăţenilor R. Moldova. Eu am mulţumit deja autorităţilor din România, personal preşedintelui Băsescu şi mă folosesc şi de acest prilej pentru a mulţumi autorităţilor şi cetăţenilor României pentru tot ajutorul pe care îl acordă cetăţenilor noştri, nu doar acela oferit pe timpul inundaţiilor. Şi le doresc cetăţenilor ambelor state să se întâlnească cât mai repede în marea familie europeană. Noi oricum suntem aşezaţi aici în sânul Europei. Eu sunt convins că acest obiectiv îl vom realiza şi, cu cât mai repede ne vom apropia de valorile europene, cu atât mai repede vom realiza şi valorile noastre naţionale, pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru noi, toţi românii.
Articol aparut in numarul 23 al saptamanalului ZIUAVECHE.RO
Interviu EXCLUSIV Mihai Ghimpu: Le doresc cetăţenilor ambelor state să se întâlnească cât mai repede
Vineri, 17 Septembrie 2010 17:16
Scris de Marius BÂTCĂ
.Este timpul ca cetăţenii din stânga Prutului “să spună ce vor, să spună dacă mai vor să trăiască în minciună, în umilinţă sau în sărăcie”. Aceasta este opinia Preşedintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, exprimată în interviul acordat ZiuaVeche.ro. De asemenea, acesta le doreşte cetăţenilor ambelor state, România şi Republica Moldova, să se „întâlnească cât mai repede în marea familie europeană”.
„Eu sunt convins că acest obiectiv îl vom realiza şi, cu cât mai repede ne vom apropia de valorile europene, cu atât mai repede vom realiza şi valorile noastre naţionale, pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru noi, toţi românii”, consideră Mihai Ghimpu. Citiţi, în continuare, cum vede Preşedintele R. Moldova situaţia politică de la Chişinău, viitorul Alianţei pentru Integrare Europeană, stadiul anchetei privind evenimentele din 7 aprilie, relaţiile tensionate cu Federaţia Rusă, dar şi relaţiile cu Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
- Domnule Presedinte, pe 5 septembrie, a avut loc referendumul pentru modificarea Constitutiei. Care credeti ca au fost motivele pentru care nu s-a obtinut prezenta necesara? Au inteles cetatenii importanta demersului?
Explicaţiile sunt mai multe. Cea mai mare greşeală a fost existenţa pragului electoral, lucru pe care Comisia de la Veneţia nu l-a cerut. Cetăţenii s-au prezentat, totuşi, într-un număr mare la urne, circa 800 000, ceea ce a însemnat un succes din acest punct de vedere. AIE a adus la urne circa 75% din electoratul său. Faptul că nu a existat o prezenţă mai consistentă se datorează şi faptului că AIE nu a avut un staff comun în această campanie, comuniştii au boicotat masiv referendumul, iar sondajele de opinie indicau prezenţă la urme de 70%, ceea ce a făcut ca o parte a electoratului AIE să se demobilizeze.
-Domnule Presedinte, se anunta o toamna agitata la Chisinau si, vazuta de la Bucuresti, situatia pare destul de grava in ceea ce priveste viitorul democratiei. Sunt intemeiate aceste temeri? Mai are vreo sansa Alianta pentru Integrare Europeana?
Nu sunt întemeiate. AIE are mari şanse să câştige alegerile, chiar să obţină 61 de mandate în Parlament pentru a putea alege şi preşedintele. Dacă nu vor fi 61 de mandate câştigate, avem altă opţiune, adică un Referendum constituţional anul viitor, pe care eu l-am propus deja chiar la începutul acestui an. Nu am fost ascultat, din păcate, şi iata-ne în ce situaţie suntem. Oricum, eu sunt optimist, referendumul s-a desfăşurat în condiţii democratice indiscutabile, aşa va fi şi cu alegerile din noiembrie. AIE are prima şansă în alegerile parlamentare.
-Desi, oficial, nici macar nu se poate vorbi despre campanie electorala, la Chisinau, exista politicieni care lasa impresia ca aceasta a inceput, anuntandu-si deja candidatura la functia de presedinte. Am observat ca v-ati distantat de aceste "jocuri". Care este preocuparea dumneavoastră în acest moment? Miercuri, 15 septembrie, aţi avut o conferinţă de presă la Chişinău cu tema „7 aprilie şi corupţia instituţionalizată din R. Moldova”.
Da. Este convingerea mea şi a Partidului Liberal că Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) trebuie să ia atitudine atunci când unele instituţii ale statului sunt blocate de anumite cercuri de interese. Astfel, este blocată şi schimbarea promisă la 29 iulie 2009. Am anunţat în conferinţa de presă că am pregătit proiectul de hotărâre privind demiterea conducerii Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi urmează să văd dacă voi avea susţinerea tuturor componentelor AIE. Noi, liberalii, am spus-o limpede: vrem schimbarea până la capăt. Asta înseamnă reformă în toate domeniile, schimbarea modului de a conduce, a mentalităţilor, funcţionarea cu adevărat a statului de drept.
-Despre 7 aprilie ce se mai aude?
Nu sunt mulţumit nici de ancheta privind evenimentele din aprilie 2009. Procuratura Generală, Ministerul de Interne şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice nu aduc la cunoştinţă ceea ce s-a întâmplat în aprilie 2009. Se creează impresia că nu-şi fac treaba aceste instituţii. Au fost pornite mai multe dosare penale pentru abuz de putere, tortură, dar lumea aşteaptă de fapt altceva. Totul a fost dirijat de Voronin, deoarece el conducea cu organele de drept. De ce PG nu îl cercetează pe Voronin? Sunt gata să renunţ la imunitatea de preşedinte interimar şi să merg chiar acum la PG să depun mărturii în acest dosar. Dacă Ghimpu se face e vinovat, să răspundă. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Voronin. Dar el este lăsat în pace. Am spus că le mai dăm o şansă organelor de drept să facă lumină în cazurile enumerate mai sus. În caz contrar, vom adopta decizii în Parlament. Să nu creadă cineva că Legislativul nu va fi funcţional după semnarea decretului de dizolvare.
-Aţi vorbit şi despre situaţia TVR-ului în R: Moldova…
Cei care au preluat TVR-ul, să aibă grijă să-l întoarcă, să nu aştepte decizia CEDO în acest caz. Eu nu ştiu dacă a fost preluat legal, sau ilegal, dar să facă un gest cetăţenesc până la urmă. TVR-ul trebuie să revină în Republica Moldova, să se facă dreptate.
-Ati semnat doua decrete care au iscat isterie la Moscova si reactii de neinteles in clasa politica din Republica Moldova. Ma refer aici la Ziua ocupatiei sovietice si decorarea grupului de patrioti de pe Nistru. Ati ramas singur in calea lupilor?
Eu sper că nu. Alături de mine aştept să vină şi ceilalţi colegi ai AIE, dar mai ales cetăţenii R. Moldova. E timpul să spună ce vor, să spună dacă mai vor să trăiască în minciună, în umilinţă sau în sărăcie.
-Decenii la rand, popoarele din Uniunea Sovietica au baut si apreciat vinul moldovenesc. S-a "stricat" el atat de mult, de cand Chisinaul aspira la valorile europene, de nu le mai place rusilor?
Cam stranie coincidenţa, nu-i aşa? În ceea ce mă priveşte, am spus şi repet: R. Moldova este un stat suveran, democratic, şi are dreptul să îşi exprime propriile puncte de vedere în ceea ce priveşte realităţile internaţionale. Noi vrem pentru politicienii şi cetăţenii noştri nu mai mult decât ceea ce doresc şi autorităţile de la Kremlin pentru Rusia şi cetăţenii ei: dreptul de a spune, demn, ceea ce gândesc, dreptul de a-şi decide singuri alianţele şi orientarea strategică, dreptul de a-şi evalua singuri istoria, dreptul de a spune adevărul. În acest sens am spus răspicat că eu, ca preşedinte al unui stat recunoscut de comunitatea internaţională, am toate drepturile ce îmi revin din această calitate, inclusiv dreptul de a da decrete. Vrem relaţii bune cu Rusia, nu avem nicio problemă cu cetăţenii Federaţiei Ruse, dar nu putem accepta şantajul economic sau geopolitic ca instrument în relaţiile internaţionale.
-Domnule Presedinte, ati afirmat in nenumarate randuri ca viitorul Republicii Moldova este in Uniunea Europeana. Autoritatile de la Chisinau fac eforturi sustinute pentru integrare, dar sunt intr-adevar cetatenii convinsi ca acesta este drumul ce trebuie urmat? A reusit clasa politica sa isi faca auzit si inteles mesajul chiar si in ultimul sat din Republica Moldova?
Cetăţenii noştri vor, în proporţie de 60-70%, în Uniunea Europeană. Nu există nici o îndoială pentru asta. Integrarea europeană este opţiunea noastră ireversibilă, care nu are alternativă. Spre deosebire de abordarea ipocrită a subiectelor privind integrarea europeană, adoptată în anii precedenţi de către guvernarea comunistă, Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să asigure coerenţa declaraţiilor şi acţiunilor. În consecinţă, partenerii europeni au făcut dovada unei deschideri fără precedent şi a unor schimbări calitative în relaţiile Uniunii Europene cu Republica Moldova. Susţinerea permanentă a eforturilor noastre de apropiere de comunitatea europeană pe care o resimţim din partea structurilor Uniunii Europene, Parlamentului European, Consiliului Europei, din partea tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene este văzută de către întreaga societate ca un credit de încredere deosebit de valoros.
-Organismele financiare internationale vorbesc de ceva vreme despre o revenire a economiei Republicii Moldova. La nivel statistic, situatia este descrisa in tente de roz. Cu toate acestea, la nivelul cetateanului de rand, lucrurile sunt percepute altfel. Ce credeti ca trebuie facut ca nivelul de trai al omului simplu sa cunoasca o imbunatatire reala?
În primul rând trebuie să îi convingem pe cetăţenii noştri, cei care cu mare răbdare susţin eforturile noastre, ca Republica Moldova să îşi reia locul în familia europeană, de care este legată prin valori şi principii. Nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că viitorul nostru european se construieşte, în primul rând, aici, la noi acasă. Lupta pentru integrare se dă şi se câştigă în Republica Moldova. Tindem spre Uniunea Europeană şi pentru faptul că purtăm o amprentă istorică dificilă. De aceea, anume acum, este momentul să ne eliberăm definitiv de trecutul comunist şi să ne mobilizăm pentru ceea ce urmează de acum încolo. Spiritul european, modul de a gândi şi regulile europene se instalează treptat în viaţa cetăţenilor noştri. Drum înapoi, spre dezastrul pe care l-am avut timp de 20 de ani, nu există.
- In presa din Germania, Marea Britanie, Italia si Rusia au aparut articole in care Romania este acuzata ca, prin acordarea cetateniei romane locuitorilor din Republica Moldova, este incurajata migratia catre piata de munca occidentala. Cum comentati?
Este o mare greşeală când se spune că oamenii vor să-şi redobândească cetăţenia pentru a pleca la muncă peste hotare. Pentru moldoveni, redobândirea cetăţeniei este un principiu. Eu pot să spun că niciunul dintre liderii sau demnitarii europeni cu care am discutat nu a abordat această chestiune. Este o speculaţie a presei. A început presa din Moscova, apoi din Germania şi nu ştiu pe unde a mai ajuns. Se ştie foarte bine că şi Germania acordă cetăţenie, şi Spania, şi Franţa, dar nu se face atâta vâlvă în cazul lor, chiar dacă numărul de cetăţenii acordat de aceste state este de zeci de ori mai mare decât cel acordat de România cetăţenilor moldoveni.
- Domnule presedinte, sunt multi cetateni ai Republicii Moldova care lucreaza in strainatate. Ce se poate face pentru ca acestia sa se intoarce in tara? Iar, pana atunci, ce credeti ca trebuie facut pentru a-i determina sa se implice mai activ in viata politica din Republica Moldova?
Cauzele emigraţiei sunt în principal economice. Aşa că tot în zona aceasta trebuie căutate şi remediile. Doar dezvoltarea R. Moldova şi accelerarea proceselor de integrare europeană îi va face pe cetăţenii noştri să se întoarcă acasă. Noi asta facem acum. Dar le cerem tuturor un pic de răbdare.
-Prezenta trupelor rusesti de ocupatie din estul Nistrului reprezinta o amenintare la adresa libertatii cetatenilor si democratiei din Republica Moldova. Stiu ca militati pentru retragerea acestora, in conformitate cu angajamentele internationale pe care Federatia Rusa si le-a asumat, si ca, in luna iulie, la Geneva, in cadrul Conferintei Mondiale a Presedintilor de Parlament, ati tras un semnal de alarma, pe acest subiect. Au aparut semnale pozitive? Exista reactii de sustinere a demersului dumneavoastra?
Cu siguranţă. Iar partenerii noştri europeni şi americani nu şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană. Eu am cerut şi vom cere în continuare retragerea trupelor şi a muniţiilor din regiunea transnistreană, iar în ceea ce priveşte dependenţa economică de piaţa rusească – care ne face vulnerabili şi în ceea ce priveşte chestiunea transnistreană -, vedem astăzi cu claritate că nu avem altă soluţie decât diversificarea pieţelor, pentru a nu mai fi dependenţi de un unic sau principal cumpărător. Relaţia economică cu Rusia este, desigur, foarte importantă, dar nici demnitatea noastră nu poate fi călcată în picioare atunci când unora sau altora nu le place atunci când preşedintele R. Moldova rosteşte adevărul.
-La nivelul Uniunii Europene, se observa un interes crescut fata de Republica Moldova. Cum ati caracteriza relatia cu statele Uniunii?
Interesul UE faţă de R. Moldova a crescut considerabil după 29 iulie 2009 şi asta nu face decât să ne bucure. Integrarea europeană este obiectivul nostru major. Suntem europeni şi trebuie să fin în Uniunea Europeană. Cu an în urmă încă nu cunoşteam ce va fi cu viitorul nostru, dar datorită cetăţenilor Republicii Moldova, în special al tinerilor, care au votat democraţia şi libertatea, noi putem acum liber să ne declarăm nu doar intenţiile de aderare, dar să şi muncim pentru asta, să anunţăm tare şi clar că suntem europeni şi dorim să fim în marea familie europeană. Este limpede că reformele pe care dorim să le întrprindem nu vor fi deloc uşoare, dar numai prin realizarea lor putem ajunge în Uniunea Europeană. Şi noi vom reuşi acest lucru, deoarece dorim să trăim într-o ţară liberă şi democrată.
Aderarea la Uniunea Europeana va fi, în primul rând, un beneficiu pentru generaţia tânără a Republicii Moldova. Avem tineri talentaţi, care se formează deja în spiritul valorilor democraţiei. Sunt convins că ei au energia, dinamismul şi entuziasmul de a se include activ în procesul de integrare europeană. Pe ei îi încurajez să valorifice oportunitatea apartenenţei noastre la Uniunea Europeană, să recupereze decalajele care ne despart la acest moment de ţările din Uniunea Europeană şi să transforme Republica Moldova într-o ţară prosperă, un exemplu de reuşită pentru construcţia europeană. Misiunea şi datoria noastră, a tuturor forţelor politice din Republica Moldova, constă astăzi în a arăta Europei că se poate conta pe statul nostru şi că familia europeană va primi nu numai un nou membru, dar şi un plus de sprijin pentru proiectele sale, şi nu în ultimul rând o stabilitate politică în această zonă.
- Dar cele cu SUA?
Relaţiile cu Statele Unite ale Americii au fost şi ele relansate şi pot spune că sunt în acest moment excelente. Cu America noi dorim să avem un parteneriat strategic formalizat. Şi lucrăm la asta.
-Anul acesta, inundatiile au afectat ambele maluri ale Prutului. Considerati ca autoritatile de la Chisinau au reactionat eficient? Sunteti multumit de ajutorul acordat de autoritatile de la Bucuresti sau puteau face mai mult?
Da, suntem extrem de mulţumiţi că România, care trece şi ea printr-o perioadă dificilă, a oferit ajutoare consistente cetăţenilor R. Moldova. Eu am mulţumit deja autorităţilor din România, personal preşedintelui Băsescu şi mă folosesc şi de acest prilej pentru a mulţumi autorităţilor şi cetăţenilor României pentru tot ajutorul pe care îl acordă cetăţenilor noştri, nu doar acela oferit pe timpul inundaţiilor. Şi le doresc cetăţenilor ambelor state să se întâlnească cât mai repede în marea familie europeană. Noi oricum suntem aşezaţi aici în sânul Europei. Eu sunt convins că acest obiectiv îl vom realiza şi, cu cât mai repede ne vom apropia de valorile europene, cu atât mai repede vom realiza şi valorile noastre naţionale, pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru noi, toţi românii.
Articol aparut in numarul 23 al saptamanalului ZIUAVECHE.RO
Abonați-vă la:
Postări (Atom)