Stânga în frunte și palmă monumentală pentru Reuniunea Națională

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.

Cu prietenie, Dan Culcer

"Reuniunea NaționalĂ, mai ales având în vedere ceea ce a devenit astăzi, un partid filomason, ultra-sionist, iudeoservil, homosexualist, LGBTist, secularist, nu este în niciun caz o soluție pentru a ne SALVA patria. El este o momeală."
https://rivarol.com/version-papier-1-an-d-archive/3108-rivarol-n3448-du-2122020-papier.html
VARIANTA DE HÂRTIE
RIVAROL NR. 3622 DIN 7.10.2024 (HÂRTIE)

Editorial

Stânga în frunte și palmă monumentală pentru Reuniunea Națională

O UITĂM prea des, dar turul doi al unui scrutin poate nuanța, invalida sau chiar contrazice primul tur. Acesta nu este cel mai frecvent caz, dar se poate întâmpla. Buni cunoscători ai istoriei electorale a Franței își amintesc că al doilea tur al alegerilor legislative din martie 1978 a inversat tendințele și dinamica observate în primul. În timp ce stânga, extrema stângă și ecologistii au ajuns pe primul loc în primul tur cu 52% din voturi și au avut vântul în pânze după victoria uniunii stângii la alegerile cantonale din 1976, apoi în alegerile municipale din 1977, în cele din urmă majoritatea prezidențială din jurul lui Valéry Giscard d'Estaing și Raymond Barre au câștigat votul în turul doi cu 50,46% din voturi (și 291 de locuri) față de 49,54%. și 200 de locuri). Acest lucru nu a împiedicat stânga să se răzbune trei ani mai târziu cu alegerea lui François Mitterrand ca președinte al Republicii la 10 mai 1981, dar această înfrângere din 1978 a fost totuși o surpriză crudă pentru o stângă pe care toate sondajele au văzut-o câștigătoare.
Ce s-a întâmplat la urne pe 7 iulie este și mai spectaculos. În timp ce RN și noii săi aliați cioștiști au trecut cu mult înaintea votului legislativ din primul tur, cu peste cinci puncte înaintea Noului Front Popular și cu peste treisprezece peste Macronie, și că toate sondajele dintre ei - două tururi au oferit pentru o majoritate, cel puțin relativă, cu RN, stânga este în cele din urmă cea care ocupă primul loc în clasament, ca număr de mandate (182, la ultima numărare), înaintea majorității prezidențiale (163) și vine FN. ultimul cu doar 126 de aleși (plus 17 pentru aliații săi citoști), dacă e excepția republicanilor și a diferitelor partide de dreapta care au obținut, la rândul lor, ceva mai puțin de 70 de locuri.

CE S-A ÎNTÂMPLAT într-o săptămână ca rezultatele să fie atât de inversate și ca marii câștigători ai primei runde să apară drept principalii învinși ai celui de-al doilea? Explicația nu se regăsește în diferența de participare dintre cele două tururi întrucât, de la o duminică la alta, abținerea a fost aproape identică (33,29% dintre cei înscriși în primul tur, 33,37% în al doilea), în timp ce buletinele de vot în alb și cele nevalide au crescut. destul de semnificativ într-o săptămână (de la 2,58% la 5,50% alegători, sau mai mult decât dublu), dovadă a unei anumite nemulțumiri față de oferta electorală propusă.
Principala explicație este că „dreapta populistă” (sau ceea ce îi ia locul) încă nu este majoritară în Franța. Nu este suficient să obțineți votul unei treimi dintre alegători pentru a câștiga alegerile majoritare în două tururi. Trebuie să câștigi votul a cel puțin 50% dintre alegători, plus un vot (cu excepția desigur în contextul triunghiular sau patruunghiular dar care au fost puțini la număr din cauza retragerilor masive și a retragerilor pentru blocarea RN). Cu toate acestea, contul încă nu este acolo. Cu siguranță, înființarea rapidă și eficientă a unui vast Front Republican a complicat din punct de vedere aritmetic sarcina candidaților RN și a micilor săi aliați. Dar uităm că în cabina de vot alegătorul este liber. Liber de alegerea sa, de decizia sa, de votul său pe care îl poate păstra și perfect secret. Dacă majoritatea francezilor ar fi vrut să voteze în al doilea tur pentru RN, ar fi făcut-o. În ciuda instrucțiunilor de vot, retrageri și retrageri. În ciuda presiunii mediatice. În 2005, peste 55% dintre ei au respins Constituția Europeană prin referendum, deși aproape toate grupurile și personalitățile politice, presa scrisă și principalele mass-media audiovizuale le-au îndemnat să voteze da. E bine, așadar, că majoritatea nu au vrut să dea cheile camionului RN-ului în ciuda situației catastrofale din țară și chiar dacă RN a beneficiat de o dinamică puternică după succesele sale succesive la alegerile europene din 9 iunie. iar primul tur al alegerilor legislative pe 30.

JORDANIA Bardella și Marine Le Pen explică că este o amânare, că vor câștiga data viitoare, în 2027, sau chiar înainte în cazul unei alte dizolvari. Problema este că am auzit același discurs care a fost suprimat timp de patruzeci de ani de la apariția FN-ului. De fiecare dată, suntem asigurați, următoarele alegeri vor fi cele potrivite. Francezii au înțeles în sfârșit. Au deschis ochii. Sunt pregătiți pentru o răsturnare națională (sau mai bine zis pentru ceea ce ni se prezintă ca atare foarte abuziv). Și totuși, de fiecare dată, la al doilea tur al tuturor alegerilor generale, fie ele departamentale (foste cantonale), regionale, legislative sau prezidențiale, se înregistrează înfrângere. Și foarte des în lățimi mari. Indiscutabil și crud. Și asta se întâmplă chiar dacă rezultatele sunt excelente sau chiar excepționale în primul tur. Cine nu-și amintește de cei peste 40% obținut la alegerile regionale din decembrie 2015 de Marine Le Pen în Hauts-de-France și de Marion Maréchal în PACA, la doar câteva săptămâni după atentatele sângeroase de la Bataclan? Ei bine, în turul doi, amândoi fuseseră înfrânți puternic, aproape fără progres, primul de Xavier Bertrand, al doilea de Christian Estrosi care beneficiase amândoi de retragerea listei de stânga care preferase să renunțe la orice ales. timp de șase ani la consiliul regional, mai degrabă decât să-și asume riscul de a permite FN să câștige într-un triunghi. Pe scurt, a obține peste 40% în primul tur nu este suficient pentru a ajunge la 50% în al doilea, când toate partidele (sau aproape) se combină împotriva unuia și alegătorii aderă în creier, în inimă, în măruntaie la principiul acestui Front Republican.
Ceea ce a fost adevărat în regionalele din 2015 a fost adevărat și, ne amintim, în cadrul regionalelor din 2021 de la PACA unde stânga s-a retras din nou pentru a-i permite lui LR Renaud Muselier, care a ajuns pe locul secund în primul tur la cinci puncte în spatele RN Thierry Mariani, să câștige pe locul doi cu 57,30%. Frontul Republican funcționase din nou perfect. Atât la nivel de lideri politici, cât și de alegători. Și de data aceasta a fost din nou cazul. Electoratul de stânga votează masiv pentru candidații majorității prezidențiale împotriva celor ai RN și, în mod similar, alegătorii centriști, și chiar deseori de dreapta, preferând de asemenea să voteze pentru stânga, chiar dacă radicală, mai degrabă decât pentru RN. Chiar dacă stânga era în luptă împotriva palmaresului lui Macron, a reformei pensiilor, a politicilor sale considerate antisociale, a aroganței sale etc. Dar, după cum vedem, antifascismul este un lipici mult mai puternic și unificator decât opoziția dintre așa-zisul guvern de dreapta și stânga.
Ați observat că între cele două runde de vot intențiile de vot continuă să scadă pentru FN redenumit RN? Acest lucru a fost valabil pentru alegerile prezidențiale din 2017 și din nou pentru cele din 2022 și a fost din nou cazul pentru aceste alegeri legislative. Și de fiecare dată urnele au fost și mai crude cu FN-RN decât cu cei de la sondaj. Acest lucru a fost adevărat în timpul alegerilor prezidențiale din 2002 (între Chirac și Le Pen), 2017 și 2022. Decalajul dintre Emmanuel Macron și Marine Le Pen a fost de ambele ori mult mai mare la final decât în intențiile de vot măsurate de institutele de votare. Cu alte cuvinte, cu cât trece timpul (și totuși succesiunea este scurtă), cu atât electoratul se mobilizează masiv împotriva FN-RN-ului asimilat fascismului și văzut ca un pericol pentru libertăți. Vincent Reynouard a explicat foarte bine acest lucru și a demonstrat-o timp de treizeci de ani în studiile sale (vezi articolul său de la pagina 11). Demonstrația lui este de neoprit și se verifică de fiecare dată. Un partid descris (chiar și greșit) ca de extremă dreaptă nu poate reuși să depășească 50% din voturile exprimate în al doilea tur al alegerilor generale și, prin urmare, nu poate câștiga puterea. Datorită demonizării politice și mediatice al cărei subiect este. Și asta, orice ar spune și orice ar face.
Este posibil ca Marine Le Pen să fie demonizata excesiv și să fie normalizata până la moarte, până la înmulțirea epurărilor de directori și activiști merituoși și curajoși, până la renunțarea la secțiuni întregi din programul istoric al Frontului Național, până la uciderea tuturor. sufletul lor (atât de mult încât ar trebui să-i numim partidul Negarea sau Renunțarea Națională), nimic nu ajută. În al doilea tur al alegerilor generale, când contează cu adevărat, când vine vorba de a da sau nu cheile puterii partidului propriu, francezii, în majoritatea lor, în jur de 60%, refuză absolut să o facă. Au făcut-o alaltăieri, ieri, iar azi. După toate probabilitățile, o vor face din nou mâine. Pentru că aceleași cauze produc aceleași efecte. Cu Marine Le Pen și slujitorii ei, este atât înfrângere, cât și dezonoare. Derularea electorală și trădarea de principii, idei și oameni. Henri Guaino a spus, într-un interviu recent și foarte interesant cu Le Figaro, că diferența dintre gaullisti și RN este că primii (din care face parte) au fost crescuți politic în cultul tatălui (De Gaulle), în timp ce FN-RN a făcut exact contrariul, prin comiterea uciderii tatălui (Jean-Marie Le Pen). Și, a adăugat el în fond, acest lucru nu este de bun augur pentru RN, pentru realizările sale la guvernare, dacă într-adevăr va reuși. Într-adevăr, cel care trădează va trăda. Oricine acceptă să se supună unui singur gând nu poate fi decât nedrept. RN responsabil ar fi de fapt, după toate probabilitățile, un centru moale și, mai mult, unul al incompetenței totale. Trebuie doar să ne uităm la performanțele jalnice ale multora dintre candidații săi, mulți dintre care chiar refuză să-și pună fotografiile pe profesiuni de credință și afișe.
Pe vremea canalului istoric FN, nu a fost cazul. Desigur, totul nu a fost perfect. Dar calitatea candidaților, precum și cea a aleșilor (precum cea a celor 35 de deputați RN din 1986 până în 1988) a fost infinit mai mare decât în prezent. Și antrenamentul este clar mai bun, deși imperfect și neterminat. Cu Institutul General de Formare (IFN) al regretatului Georges-Paul Wagner, jurnalul doctrinar Identity, argumentele și fișele delegației generale, universitățile de vară, în special FNJ din Neuvy-sur-Barangeon, unde am învățat să vorbesc în fața unei camere, să răspundă la întrebări, să țină un discurs, să scrie un pliant și un comunicat de presă, să participi la o dezbatere cu un adversar și unde, în fiecare dimineață, în zori, în timpul răsăririi culorilor, cu Roger Holeign , am stat în atenție în timp ce steagul tricolor pentru care atâția bărbați și-au sacrificat sănătatea, viața, libertatea a fost arborat treptat în vârful catargului. A fost cu siguranță altceva decât trio-ul Rose Marine format din Chenu, Odoul și Tanguy, toți trei în mare parte realeși, care sunt purtători de cuvânt oficiali și media ai partidului National Denial. Flota Gay Pride a înlocuit bereta lui Popeye. Mulțumesc, Marine Le Pen!
Pentru a se liniști și a nu-și pierde trupele pe parcurs, conducerea RN susține că RN este partidul de frunte în Franța ca voturi și locuri, că a făcut Grand Slam în 9 departamente, a câștigat în doi ani 54 de deputați ( de fapt 37, daca ii punem deoparte pe cei 17 deputati ciotisti care vor avea in rest propriul grup parlamentar), ca progresul lui este continuu si ca data viitoare va fi cea potrivita. Această analiză, însă, nu rezistă controlului. Între cele două tururi Marine Le Pen și Jordan Bardella au afirmat în fața camerelor că urmează să obțină majoritatea absolută în Adunare și că al doilea va merge la Matignon. Cu toate acestea, nici măcar nu au o majoritate relativă și ajung umilitor pe a treia poziție. Timp de 40 de ani, în al doilea tur al alegerilor generale, FN, acum RN, a oferit doar înfrângere activiștilor, susținătorilor și alegătorilor săi și promite invariabil că următoarele alegeri vor fi în sfârșit cele potrivite. Dar un partid nu poate oferi suporterilor și activiștilor săi doar eșecuri amare și necontenite pentru o perioadă atât de lungă. Acest lucru descurajează cele mai bune intenții bune. Acest lucru demotivează, frustrează, îmbolnăvește, dezgustă, demobilizează. Este un pariu sigur că, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare sau în următoarele săptămâni sau luni, RN ar experimenta un declin foarte semnificativ, poate chiar o formă de colaps, deoarece dezamăgirea este imensă și, prin urmare, atât de multă Abținere ar fi masivă. în rândurile sale.
Mariniștii cred că, în fața eșecurilor viitoarei guvernări, RN-ul va ridica antetul. Acest lucru este foarte departe de a fi sigur. O personalitate susținută de mass-media și care beneficiază de o finanțare semnificativă poate foarte bine să seducă alegătorii RN obosiți și demotivați de succesiunea înfrângerilor, așa cum a fost cazul lui Sarkozy în 2007. Acesta este în mare măsură eșecul amar al Menhirului din turul doi din 2002. alegeri prezidențiale care i-au permis lui Sarkozy să reușească în încercarea sa de a seduce electoratul lepenist. Ceea ce ar fi putut funcționa în 2007 ar putea foarte bine să funcționeze din nou douăzeci de ani mai târziu, cu un alt politician prezentat ca nou. Nu trebuie să subestimăm gradul de traumă, dezgust și descurajare a alegătorilor și activiștilor RN încă de duminică seara. Remotivarea și recuperarea tuturor acestor trupe nu va fi simplă, rapidă sau automată. Mai ales că Marine Le Pen se va confrunta în această toamnă cu un proces cu risc ridicat privind finanțarea asistenților FN în Parlamentul European și unde riscă o amendă foarte mare, închisoare (cel puțin suspendată) și ineligibilitate. Acest lucru este probabil să agraveze în interior o atmosferă făcută dăunătoare de la acest eșec amar din 7 iulie, care va rămâne ca o zi neagră pentru RN. Fețele liderilor săi au fost năucite duminică seara, iar noaptea alegerilor a fost întreruptă. Șampania nu era disponibilă. Iar condamnările judiciare, sentințele de ineligibilitate, după cum știm, sunt întotdeauna susceptibile de a provoca tensiuni și antagonisme. Despărțirea dintre Le Pen și Mégret s-a datorat în mare măsură ineligibilității provizorii a primului, care l-a împins pe cel din urmă să iasă din pădure. Timpul lui, se gândi el, venise în sfârșit.

MAI FUNDAMENTAL, cine poate crede că ceea ce a fost imposibil timp de patruzeci de ani (victoria dreptului național), în ciuda deteriorării constante a situației țării, a conturilor sale publice, în ciuda dezordinei de pe străzi, a greutății imigrației , prăbușirea structurilor tradiționale care încadrau societatea, ar deveni brusc așa? Ca prin magie. Este nevoie de naivitate profundă sau orbire puternică pentru a crede asta. Să ne amintim de celebra formulă a lui Bossuet: „Nu există o tulburare mai rea a minții decât a vedea lucrurile, nu așa cum sunt, ci așa cum ne-am dori să fie”. Oh, cu siguranță, Mitingul Național, mai ales având în vedere ceea ce a devenit astăzi, un partid filomason, ultra-sionist, iudeoservil, homosexualist, LGBTist, secularist, nu este în niciun caz o soluție pentru a ne îndrepta patria. El este o momeală. Dar francezii să se teamă (pentru că într-adevăr este vorba despre frică, nu este frica forța motrice a istoriei și a comportamentului majoritar uman?) de un partid și totuși la fel de moale, moale și inconsecvent precum RN Marinist, pur și simplu pentru că este descris ca fiind extrema dreapta, până la mobilizarea masivă la urne pentru a o învinge, în ciuda verii și a sărbătorilor, a căldurii și a cerului albastru, a soarelui și a mării, a pajiștilor verzi și a naturii în floare, spune multe, foarte mult timp, despre starea de spirit a multora dintre compatrioții noștri. Nu poți salva un popor împotriva lui însuși. Sau avem nevoie de elite hotărâte, îndrăznețe și virtuoase, ceea ce este de neconceput într-un cadru democratic și într-o societate la fel de degenerată ca a noastră. Liderii nu sunt decretați, sunt secretați. Cu toate acestea, astăzi trăim în era deșertului și haosului. Atâta timp cât o majoritate absolută a francezilor nu simte că nu mai au nimic de pierdut, atâta timp cât supermarketurile rămân pline, câtă vreme se plătesc salariile și pensiile, oricât de modeste, atâta timp cât stațiile de Când benzina vor fi plătite. să fie deschis, apa potabilă, gazul și electricitatea vor fi asigurate, Frontul Republican își va păstra toată eficiența.

VICTORIA, cu siguranță foarte relativă și iluzorie, a stângii este, evident, o catastrofă pentru țară. Ne putem aștepta la imigraționism frenetic, LGBTism delirante, impozitare confiscatoare, represiune sporită împotriva „extremei drepte”, toate tendințele combinate și o revoluție socială și mai radicală. François Hollande, abia reales în Corrèze, a cerut un vot fără întârziere asupra proiectului de lege care deschide calea eutanasiei. Asta ne dă o idee despre ceea ce ne așteaptă. Mai rău urmează să vină. Și asta, oricare ar fi combinațiile născocite de politicieni și de Președintele Republicii, care iese mult mai puțin slăbit de la aceste alegeri decât au avut în vedere majoritatea comentatorilor și analiștilor, partidul său făcând mult mai bine decât să salveze mobila. În primul tur, marcase deja cu șase puncte mai mult decât în Europa. Cu siguranță se așează puțin, ceea ce este logic după șapte ani la putere, dar în niciun caz nu se prăbușește. Și asta spune multe.
Mai mult, nu este sigur că actuala configurație a peisajului politic îl nemulțumește atât de mult pe șeful statului. Până la urmă, nu a cerut el întotdeauna să treacă dincolo de dreapta și de stânga, pentru a face ca forțele de până acum opuse să lucreze împreună? După un macronism strict, ar putea apărea un macronism pătrat cu o coaliție, fie de guvernare, fie formându-se, făcându-se și desfăcând, în Adunare, proiect cu proiect, care ar putea varia de la comuniștii lui Fabien Roussel până la republicanii lui Xavier Bertrand. Macron este practic un transformist căruia îi place să surprindă, să se machieze, să se deghizeze, să meargă acolo unde nu este așteptat și, cu siguranță, va fi în largul său să gestioneze această situație în care „în același timp” lui își poate prelua sens deplin, capătă o amploare și mai extinsă decât ceea ce am văzut până atunci. În același timp, țara va continua să se prăbușească în toate domeniile. Dar principalul este în siguranță, oamenii pot respira din nou: „extrema dreaptă” a fost învinsă! […]