Monstruoasa coaliție : Pacepa și Tismăneanu despre nazism și comunism

COMMUNISM AND NAZISM: 2 MONSTROUS PEAS IN A POD

Exclusive: Lt. Gen. Ion Mihai Pacepa reviews definitive book about pair of 'bubonic plagues'

Published: 07/08/2013 at 8:10 PM

 LT. GEN. ION MIHAI PACEPA About | Email | Archive

 Subscribe to feed

Ads by Google

• “The Devil in History: Communism, Fascism and Some Lessons of the Twentieth Century” by professor Vladimir Tismaneanu is the definitive book about these two bubonic plagues. Superbly documented and elegantly written, it brings to light not only the ideological similarities between fascism and communism but also the similar manipulative methods they both used to create mass movements committed to apocalyptic ends.

I lived under both the Third Reich and the Soviet Empire, and I know that any of their normal mortals who dared to draw the slightest parallel between Communism and Nazism ended up in jail – if he or she were lucky. The Nazis indignantly discarded any conjunction with Communism, just as the Communists angrily rejected any comparison with Nazism/Fascism – but not their leaders. On Aug. 23, 1939, when the Soviet foreign minister, Vyacheslav Molotov, and his German equivalent, Joachim von Ribbentrop, met in the Kremlin to sign the infamous Hitler-Stalin Nonaggression Pact, Stalin was euphoric. He told Ribbentrop: “The Soviet government takes this new pact very seriously. I can guarantee, on my word of honor, that the Soviet Union will not betray its partner.” (John Toland, “Adolf Hitler” (New York: Doubleday, 1976), p. 548)

Ads by Google

• Livres à Prix CasséNeuf et Occasion, Profitez-en Vite à Prix Imbattable, Profitez en VitePriceMinister.com/Livres
• CAP Petite EnfanceVu à la TV : formation à distance. Accessible dès 16 ans sans diplôme.centre-europeen-formation.fr/cap

There were many reasons for Stalin’s elation. Both he and Hitler believed in the historical need to expand their territorial empires. Stalin called that need “world proletarian revolution.” Hitler termed it “Lebensraum” (living space). Both based their tyrannies on theft. Hitler stole the wealth of the Jews. Stalin stole the wealth of the church and the bourgeoisie. Both Stalin and Hitler hated religion, and both replaced God with their own cults. Both were also deeply anti-Semitic. Hitler killed over 6 million Jews. During the 1930s alone, Stalin – who came from Georgia, where the Jews had been serfs until 1871 – framed some 7 million Russians (mainly Jews) as spies in the service of American Zionism and had them killed.

“The Devil In History” is not the first book to explore the relations between Fascism and Communism, but it is the first one written by an eminent scholar who has the genes of both movements in his blood. Vladimir Tismaneanu’s parents fought Fascism in the International Brigades during the Spanish Civil War, spent World War II in Moscow as Communist activists, understood the tragedies provoked by Communism and finished their lives deeply disenchanted. Vladimir himself was seduced by Marxism (especially neo-Marxism of the Frankfurt School variety) until he left Romania, at the age of 30, in 1981. He became an anti-Communist professor of Soviet and East European studies when Marxism-Leninism was in full power and rose to head his native Romania’s Presidential Commission for the Study of the Communist Dictatorship, which strongly condemned Communism’s atrocious crimes. Vladimir’s first book in English came out in 1988. Its title is telltale – “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia.” When many Kremlinologists were focusing on Communist elites and their internecine struggles, Tismaneanu documented that it was the Leninist belief system that explained the elites’ behavior. The Communist leaders were thugs, no doubt, but they were ideological thugs. Nicolae Ceausescu, whom I knew very well, was a Communist zealot who truly believed that Communism had history on its side.

Order Lt. Gen. Pacepa’s brand new book, “Disinformation: Former Spy Chief Reveals Secret Strategy for Undermining Freedom, Attacking Religion and Promoting Terrorism.” or get both the book and DVD, “Disinformation: The Secret Strategy To Destroy The West” together – and save!

“The Devil In History” is as much a book about the past as it is about the future. In November 1989, when the Berlin Wall was torn down, millions shouted “Communism is dead.” Soviet Communism is indeed dead as a form of government. But a new generation of people who know little if anything about life under Communism is trying to give this heresy, now dressed in socialist clothes, a new lease on life in France, Greece, Spain, Portugal, Venezuela, Argentina, Brazil and Ecuador, and few people are paying attention to it. On Feb. 15, 2003, millions of Europeans took to the streets not to celebrate the freedom they enjoy because America protected them from becoming Soviet slaves, but to condemn American imperialism, as described in “Empire” (by Michael Hardt and Antonio Negri, Harvard University Press, 2000), a book co-authored by Antonio Negri, a terrorist undercover as Marxist professor who had served time in jail for his involvement in kidnapping and killing former Italian Prime Minister Aldo Moro. The New York Times called Negri’s modern-day Communist Manifesto “the hot, smart book of the moment.” (David Pryce-Jones, “Evil Empire, The Communist ‘hot, smart book of the moment,’” National Review Online, Sept. 17, 2001)

For 27 years of my other life, in Romania, I was involved in numerous operations aimed at creating various Antonio Negris as Cold War warriors throughout Western Europe and using them to turn that part of the world against the United States. “The Devil In History” is an encyclopedic study of how the Soviet and the post-Soviet disinformation machinery used those Negris to transform Europe’s old hatred for the Nazis into a hatred for America, the new occupation power.

In 1851, when Louis Bonaparte, Napoleon’s wretched nephew, came to power in France, Karl Marx issued his now famous dictum: “History always repeats itself, the first time as tragedy, and the second as farce.” “The Devil In History” documents the leftists’ current efforts to revive the Soviet lies, and it exposes their farcical nature.

“The Devil In History” has not only ideological but also historical significance as well, for it is making its author, Vladimir Tismaneanu, into a conservative American version of Eric Hobsbawn, Britain’s most respected historian.

Hobsbawm, who just died at the venerable age of 95, was an erudite polymath, superb researcher and excellent writer. Unfortunately, he also decided to become a professional Marxist, and Marxists are, by definition, liars. They have to lie, for the reality of all Marxist societies has been devastating, to a mind-boggling degree. Over 115 million people were killed worldwide in an unsuccessful attempt to keep Marxism’s lies alive.

Hobsbawm’s most celebrated quartet of books, “The Age of Revolution” and “The Age of Extremes,” to which he devoted most of his life, are also a lie: They present a history of the Soviet Marxist revolution, evolution and devolution that totally ignores the gulags. They are like a history of Nazism that ignores the Holocaust, or a history of Egypt that disregards the pharaohs and their pyramids. Hobsbawm joined the British Communist Party in 1936, and remained a member even after his lifelong idol, the Soviet Union, collapsed. Hobsbawm never relinquished his Communist Party membership. He explained: “The Party … had the first, or more precisely the only real claim on our lives. … Its demands had absolute priority. … If the Party ordered you to abandon your lover or spouse, you did so.

Vladimir Tismaneanu also joined the Communist Party when he was young – as I did – but he broke with that party when Communism was still in its full glory – as I did – and exposed its evil to the rest of the world – as I also did. For full disclosure, I should state that I greatly admire Tismaneanu and consider him a good friend, although we have never met in person. In my view, he is the best expert on Romanian Communism and one of the world’s top scholars on Eastern Europe. His “Stalinism for All Seasons” is the most comprehensive study of Romanian Communism, and his “Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe” received the Romanian-American Academy of Arts and Sciences prize. For his tireless research activty, Vladimir Tismaneanu became a fellow at the prestigious Institut fur die Wissenschaften von Menschen in Vienna, Austria, and a Public Policy Scholar at the Woodrow Wilson International Center for Scholars.

In spite of the press coverage given to the Cold War’s nuclear competition, we who were at the top of the Soviet bloc intelligence community during those years waged that war to conquer minds – in Europe, in the American left, in the Third World – because we knew we could win no military battles. The Cold War is indeed over, but, unlike other wars, it did not end with the defeated enemy throwing down his weapons. In 2000, some of my former colleagues in the KGB took over the Kremlin and transformed Russia into the first intelligence dictatorship in history. During the Soviet Union, the KGB was a state within the state. Now the KGB is the state. Over 6,000 former KGB officers are running Russia’s federal and local governments. It is like trying to democratize Germany with Gestapo guys at its helm.

Vladimir Tismaneanu is the perfect political analyst for today, for he is an expert on both the legacies of Nazism and Communism. In spite of optimistic diagnoses and rampant wishful thinking, these two pathologies are not dead. Vladimir Tismaneanu’s illuminating book is an antidote against new experiments in utopian radicalism and social engineering.

Lt. Gen Ion Mihai Pacepa is the highest-ranking Soviet bloc intelligence official ever to defect to the West. His new book, “Disinformation,” co-authored with professor Ronald Rychlak, was been just published by WND Books.

Read more at http://www.wnd.com/2013/07/communism-and-nazism-2-monstrous-peas-in-a-pod/#k3SAt15PfX1aXzmC.99 

Ciuma totalitară: Ion Mihai Pacepa despre “Diavolul în istorie”

10/07/2013

“Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX” de profesorul Vladimir Tismăneanu este cea mai importantă carte despre aceste două plăgi bubonice. Superb documentată și elegant scrisă, aduce la lumină nu doar similitudinile ideologice dintre fascism și comunism, dar și metodele asemănătoare de manipulare pe care le foloseau pentru a crea mișcări de masă dedicate unor țeluri apocaliptice.

Am trăit atât sub Al Treilea Reich cât și sub Imperiul Sovietic, și știu că orice muritor de rând care îndrăznea să tragă cea mai mică paralelă între comunism și nazism ajungea în închisoare – dacă era norocos. Naziștii respingeau cu indignare orice legătură cu comunismul, așa cum comuniștii respingeau cu furie orice comparație cu nazismul/fascismul – dar nu și liderii lor. Pe 23 august 1939, când ministrul de externe sovietic, Vyacheslav Molotovm și omologul său german, Joachim von Ribbentrop, s-au întâlnit în Kremlin pentru a semna infamul acord de nonagresiune dintre Stalin și Hitler, Stalin era euforic. I-a spus lui Ribbentrop: “Guvernul sovietic ia acest nou pact foarte în serios. Vă garantez, pe cuvântul meu de onoare, că Uniunea Sovietică nu își va trăda partenerul.” (John Toland, “Adolf Hitler” (New York: Doubleday, 1976), p. 548)

Existau multe motive pentru entuziasmul lui Stalin. Atât el, cât și Hitler, credeau în nevoia istorică de a-și extinde teritorial imperiile. Stalin numea acea nevoie “revoluția proletariatului mondial”. Hitler o numea “Lebensraum” (spațiu vital). Ambii își bazau tiraniile pe furt. Hitler a furat averea evreilor. Stalin a furat averile Bisericii și ale burgheziei. Atât Stalin cât și Lenin urau religia și ambii l-au înlocuit pe Dumnezeu cu propriile culte. Ambii erau, de asemenea, profund antisemiți. Hitler a ucis 6 milioane de evrei. Doar în anii ’30, Stalin – originar din Georgia , unde evreii au fost sclavi până în 1871 – a încadrat în jur de 7 milioane de ruși (majoritatea evrei) ca spioni în serviciul sionismului american și i-a ucis.

“Diavolul în istorie” nu este prima carte ce explorează legăturile dintre fascism și comunism, dar este prima scrisă de un cărturar eminent cu genele ambelor mișcări în sânge. Părinții lui Vladimir Tismăneanu au luptat împotriva fascismului în Brigăzile Internaționale din timpul Războiului Civil Spaniol, au trecut prin Al doilea Război Mondial ca activiști comuniști, au înțeles tragediile provocate de comunism și au murit profund dezvrăjiți. Vladimir însuși a fost sedus de marxism (în special neo-marxismul Școlii de la Frankfurt) până când a părăsit România, la vârsta de 30 de ani, în 1981. A devenit un profesor anti-comunist de studii sovietice și Est europene când marxism-leninismul era la apogeu, și a ajuns la conducerea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, care a condamnat foarte puternic crimele atroce ale comunismului. Prima carte a lui Vladimir în limba engleză a fost publicată în 1988. Titlul este sugestiv – “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” (Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste în Europa de Est). În timp ce kremlinologii se concentrau pe elitele comuniste și confruntările lor sângeroase, Tismăneanu documenta cum credința în leninism explică acel comportament al elitelor. Liderii comuniști erau asasini, fără îndoială, dar erau asasini ideologici. Nicolae Ceaușescu, pe care l-am cunoscut foarte bine, a fost un fanatic care a crezut cu adevărat că istoria era de partea comunismului.

“Diavolul în istorie” este o carte despre trecut, dar în egală măsură este și despre viitor. În noiembrie 1989, când a fost dărâmat Zidul Berlinului, milioane de oameni au strigat “Comunismul e mort.” Comunismul sovietic a murit, într-adevăr, ca formă de guvernământ. Dar o nouă generație care știe puțin sau nimic despre viața în comunism încearcă să ofere acestei erezii, acum îmbrăcate în haine socialiste, încă o șansă în Franța, Grecia, Spania, Portugalia, Venezuela, Argentina, Brazilia și Ecuador, și puțini dau atenție acestui lucru. Pe 15 februarie 2003, milioane de europeni au ieșit pe străzi nu pentru a sărbători libertatea de care se bucură deoarece America i-a protejat iar statele lor nu au devenit sclavi sovietici, ci pentru a condamna imperialismul american, așa cum este descris în “Empire” (carte lui Michael Hardt și Antonio Negri, Harvard University Press, 2000), o carte ce îl are coautor pe Antonio Negri, un terorist deghizat în profesor marxist care a fost închis pentru implicarea în răpirea și uciderea fostului prim ministru italian, Aldo Moro. New York Times a numit acest Manifest Comunist modern “cartea fierbinte și inteligentă a momentului”. (David Pryce-Jones, “Evil Empire, The Communist ‘hot, smart book of the moment,’” National Review Online, Sept. 17, 2001)

Timp de 27 de ani din fosta mea viață, în România, am fost implicat un numeroase operațiuni ce aveau ca scop crearea de replici ale lui Antonio Negri ca războinici în Războiul Rece, în toată Europa Occidentală, și să îi folosim pentru a întoarce acea parte a lumii împotriva Statelor Unite. “Diavolul în istorie” este un studiu enciclopedic despre cum mașinăria de dezinformare sovietică și post-sovietică s-a folosit de acei Negri pentru a transforma vechea ură a Europei pentru naziști în ură pentru America, noua forță de ocupație. În 1851, când Louis Bonaparte, infamul nepot al lui Napoleon, a ajuns la putere în Franța, Karl Marx a emis faimosul dicton: “Istorie se repetă întotdeauna, prima oară ca tragedie, a doua ca farsă.” “Diavolul în istorie” documentează eforturile contemporane ale stângiștilor de a revitaliza minciunile sovietice, și expune natura lor absurdă.

“Diavolul în istorie” este o carte importantă nu doar din punct de vedere ideologic, dar și istoric, pentru că face din autorul ei, Vladimir Tismăneanu, varianta americană conservatoare a lui Eric Hobsbawn, cel mai respectat istoric al Marii Britanii. Hobsbawn, decedat de curând la venerabila vârstă de 95 de ani, a fost un poet erudit, un cercetător foarte bun și un scriitor excelent. Din păcate, a decis să devină și un marxist profesionist, și marxiștii sunt, prin definiție, mincinoși. Trebuie să mintă pentru că realitatea tuturor societăților lui Marx e devastatoare, într-o măsură uluitoare. Peste 115 milioane de oameni au fost uciși în toată lumea în tentativa nereușită de a ține în viață minciunile marxiste.

Cele mai lăudate cărți ale lui Hobsbawn, “The Age of Revolution” (Secolul revoluției) și “The Age of Extremes” (Secolul extremelor), cărora și-a dedicat cea mai mare parte a vieții, sunt de asemenea minciuni: Prezintă o istorie a revoluției marxiste sovietice, evoluția și degenerarea, care ignoră complet gulagurile. Sunt ca o istorie a Nazismului care ignoră Holocaustul, sau o istorie a Egiptului care nesocotește faraonii și piramidele lor. Hobsbawn a întrat în Partidul Comunist Britanic în 1936 și a rămas membru chiar și după ce idolul lui de o viață, Uniunea Sovietică, s-a prăbușit. Hobsbawm nu a renunțat niciodată la calitatea sa de membru al Partidului Comunist. A explicat: “Partidul … este primul, sau mai exact, este singurul căruia îi aparține viața noastră. …Cerințele lui au prioritate absolută. … Dacă Partidul îți ordona să-ți părăsești iubita sau soția, așa făceai.”

Vladimir Tismăneanu a intrat în Partidul Comunist când era tânăr – cum am făcut și eu – dar s-a despărțit de acel partid când comunismul era încă la apogeu – ca și mine – și a expus răul lumii întregi – cum am făcut și eu. Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să spun că îl admir foarte mult pe Tismăneanu și îl consider un bun prieten, deși nu ne-am întâlnit niciodată în persoană. În opinia mea, este cel mai bun expert în comunismul românesc și unul dintre erudiții de vârf pe subiectul Europei de Est. Cartea lui “Stalinism for All Seasons” este cel mai cuprinzător studiu al comunismului românesc, iar “Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe” a primit premiulAcademiei româno-americane de arte și științe. Pentru activitatea de cercetare susținută, Vladimir Tismăneanu a devenit fellow la prestigiosulInstitut fur die Wissenschaften von Menschen din Viena, Austria, și Public Policy Scholar la Woodrow Wilson International Center for Scholars.

În ciuda faptului că presa a vorbit despre cursa înarmărilor cu arme nucleare din timpul Războiul Rece, noi, cei din conducerea serviciilor secrete ale blocului sovietic, am dus în toți acei ani un război de cucerire a minților – în Europa, în stânga americană, în Lumea a treia – pentru că știam că nu avem cum să câștigăm bătălii militare. Războiul Rece s-a terminat, într-adevăr, dar, spre deosebire de alte războaie, nu s-a încheiat cu armata învinsă predând armele. În 2000, unii dintre foștii mei colegi din KGB au preluat Kremlinul și au transformat Rusia în prima dictatură a serviciilor secrete din istorie. În timpul Uniunii Sovietice, KGB era un stat în stat. Acum KGB este statul. Peste 6.000 de foști ofițeri KGB conduc guvernul federal și guvernele regionale. E ca și cum ai încerca să democratizezi Germania cu băieții din Gestapo la conducere.

Vladimir Tismăneanu este analistul politic perfect pentru ziua de azi, pentru că e expert atât în moștenirea nazistă cât și în cea comunistă. În ciuda optimismului și a autoiluzionării generalizate, aceste două patologii nu au murit. Cartea lui Vladimir Tismăneanu este un antidot împotriva noilor experimente în radicalism utopic și inginerii sociale.

Originalul în engleză a fost publicat pe WND.com pe 9 iulie 2012. Traducere: Costin Andrieș

http://www.wnd.com/2013/07/communism-and-nazism-2-monstrous-peas-in-a-pod/

http://inliniedreapta.net/ciuma-totalitara-ion-mihai-pacepa-despre-diavolul-in-istorie-de-vladimir-tismaneanu/

Bogdan Diaconu. Băsescu, supărat că România a redevenit o țară, depășindu-și statutul de colonie

Atenție la rusofili și la pro-americani. Binele nu vine decât dinspre noi înșine și prin noi înșine. Când vine și dacă vine. Veche și corectă înțelepciune politică românească.  iulie 2013

Dan Culcer

Băsescu, supărat că România a redevenit o țară, depășindu-și statutul de colonie

Succesul premierului Victor Ponta în China a deranjat multe capete luminate, printre care, la loc de cinste, se află și Traian Băsescu. Firește că orice reușită a premierului este o catastrofă pentru Băsescu, PDL, Mișcarea Populară și fanii portocalii pentru că invalidează apocalipsa pe care ei o anunțau și și-o doreau din partea Guvernului. România a redevenit o țară, pe cine supără acest lucru?


Un parteneriat strategic cu China? Nu avem nevoie, este părerea Cotroceniului. Noi trebuie să stăm cuminți în cușcă și să primim din când în când câte un os, nu să fim o țară puternică și care își decide singură propriul destin și parteneriatele în funcție de interesele naționale. Acesta este mesajul de supărare al președintelui Băsescu, dar și al tuturor care nu văd cu ochi buni cum România se deschide către Asia. Cooperarea cu Banca de Dezvoltare a Chinei, așa cum a fost oficializată de ministrul Dan Șova? Foarte rea pentru România, pentru că noi nu trebuie să ne dezvoltăm, trebuie să stăm la mila unuia și a altuia care să ne dicteze câți să numărăm la referendum. Iar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să nu avem alternativă, să nu stăm pe picioarele proprii ca țară, să nu avem relații internaționale în afara celor negociate din genunchi.

Viziunea”progresistă” a adversarilor Guvernului devine astfel mai clară ca niciodată, ca și dorința de a ține granițele și oportunitățile României închise. Iar ca să-i negi șefului Guvernului dreptul de a face vizite oficiale în alte țări decât în cele europene mi se pare a arăta prea pe față că aveam un statut de colonie. Nu, mulțumim de grijă, dar avem dreptul să discutăm parteneriate cu oricine poate aduce ceva bun pentru România.

Sau poate supărarea cea mare a plecat de la cvorumul referendumului, care s-a dovedit valid, ceea ce aruncă în aer toată scenarita ”loviturii de stat”. O lovitură de stat are loc precum în Egipt, nu prin vot popular majoritar acordat în urma unei proceduri parlamentare. Sau, am uitat, acum avem de a face cu dictatura parlamentară, după ce ne-am confruntat cu lovitura de stat a dorinței populației de a scăpa de președinte. Ciudată întorsătură a cuvintelor care ajung să semnifice contrariul lor. Cum ar putea un Parlament ales să fie dictatură și cum ar putea votul popular să fie lovitură de stat? Marii învățați care satelizează Cotroceniul nu mai au proprietatea termenilor?

Ideea era că guvernarea trebuia să iasă prost, iar premierul Victor Ponta să nu fie primit niciunde în lume, și atunci portocalele de toate soiurile ar fi respirat ușurate. Asia nu e condusă însă de prietenii lui Băsescu, așa încât, de acolo, o guvernare stabilă, investită printr-un vot popular covârșitor, se vede altfel. Probabil că cei care l-au invitat pe premier nu-i citesc pe părerologii portocalii, nici nu-și setează ceasul după buna dispoziție a Cotroceniului. Păcat, nu-i așa, că mai există țări, printre care și China, care vor să coopereze cu România. Guvernările portocalii nu au reușit să ne înfunde de tot și să ne facă nefrecventabili pentru restul istoriei. Au reușit acest lucru doar pentru perioada lor de glorie. Care, din fericire, s-a terminat.

Așa încât da, avem nevoie de un parteneriat strategic cu China, avem nevoie de țările din Asia, avem nevoie de o relație pragmatică și constructivă cu Rusia, nu de atitudini copilărești de genul ne luăm jucăriile și plecăm. Nu avem unde să plecăm, trăim în această lume în care puterile non-europene au un cuvânt din ce în ce mai greu de spus. Tehnica struțului, cu băgatul capului în nisipul de la Cotroceni unde să trăim în iluzia că suntem importanți pentru că angajații se tem de noi și ne cântă osanale indiferent ce gafe am face, nu funcționează în politica internațională.

Nu am știut, când am văzut derularea turneului asiatic, că această ieșire din izolare a României și faptul că a redevenit o țară, depășind statutul de colonie, va stârni un asemenea cuib de vipere. Doar o colonie nu are voie să-și desfășoare relațiile externe după cum consideră de cuviință și după cum îi este util. Credeam că pionii portocalii îi vor lăsa României dreptul să aibă un viitor, dacă tot i-au distrus trecutul ultimilor ani, iar în prezent fac tot ce pot pentru a bloca deschiderile țării. Dar dorința lor de a distruge a fost mai puternică. România nu ar trebui să devină jucătoare tocmai pentru a-i lăsa pe cei care practică politica struțului să se simtă esențiali. Iar faptul că nu mai sunt așa îi aruncă pe culmile disperării...

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.
Bogdan Diaconu
Romania, România. TOP, România. Comentarii, România

Distribuie pe:




Lasă un comentariu 7

constantin un moldovean, 6 iulie, 13:41#
Băsescu are programat în el distrugerea României

Marian Radulescu, 6 iulie, 15:58#
Foarte bine ca Ponta a facut acest prim pas catre China.Sper sa nu se opreasca aici si sa faca urmatorul pas important:normalizarea relatiilor cu Rusia.Asteptam!!

Vasile , 6 iulie, 20:36#
Prietene deputat, termină cu propaganda asta politicianistă de prost gust: da, sunt de acord cu tine că aroganța lui Poanta supără aroganța lui Bășescu, dar succes în China, nici vorbă, iar cu o floare nu se face primăvară. Nu fi ipocrit că și Poanta pupă poala occidentalilor la fel de bine ca și Bășescu, iar acest articol triumfalist arată că nu ai intenții prea bune, decât populismele cu care ați infectat toți politicienii, nu doar cei portocalii, de fapt toți sunteți maro, vă dați cu nuanțe, umblați cu ciori vopsite, pentru a agita populația, a-i da impresia de democrație pe burta goală. Nu ne insulta inteligența că nu suntem proști, cum ne crezi tu, prost oi fi tu de ne-oi crede așa, pe cuvântul meu de pionier. Sunteți la fel de vânduți, doar vă bateți pe ciolan, iar poporului îi dați doar ce vă scapă printre dinți. Când ați fost la putere nu ați făcut nimic pentru a atenua tensiunile cu Rusia, de exemplu, ci ați stat drepți la ordinele Washingtonului, ați trimis soldați pe afară la ordin, ați vândut pe doi lei la ordin, ați jefuit bugetul țării (Bechtel își zice ceva?) la ordinul șefilor de la Washington, așa că, dacă ne crezi proști, că uităm repede, mai bine uită!

Aurora Inoan, 6 iulie, 22:19#
Cooperarea cu Asia este foarte bienevenita, una cu Rusia ar fi ideala insa eu nu am nici un dram de incredere in Ponta.Si el si Basescu au caracter de piranha.Ince-l priveste strict pe Ponta, probabil ca intelepciunea orientala isi spune cuvintul: asiaticii isi urmaresc interesul cu zimbetul pe buze.In spatele zimbetului de circumstanta, ei stiu bine cine este interlocutorul.Si vor actiona in functie de circumstante.

daniela radu, 6 iulie, 23:56#
Ce cuprinde, pe scurt, parteneriatul strategic cu China semnat de Ponta în ultima deplasare? Sau Ponta de fapt n-a semnat nimic, doar chestii nesemnificative de prietenie între popoare? Ce a adus nou pentru politica şi economia românească excursia lui Ponta în Asia, concret? Aş vrea o trimitere la documente oficiale.

Nicolae Marian, 7 iulie, 11:10#
Initiatii stiu deja ca atat Basescu cat si Ponta fac parte din aceeasi haita.....care cuprinde atat PDL-ul cat si asa zisa Miscare Populara impreuna cu M.R. Ungueanu si alti "demnitari" de carton. Faptul ca exista intepaturi intre Ponta si Basescu nu este altceva decat circ pentru plebe.....mai lipseste painea.....pentru a ne regasi in Roma in secolul I e.n. Ce-a fost odata este acum, ce este acum va fi si altadata......

Nicolae Marian, Ieri, 20:24#
Domnule Basescu, despre proiectul Israel in Romania ce ne puteti spune, va rugam : Cornel-Dan Niculae : Politica filo-sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii – Cu concursul guvernelor de dupa 1990 si al principalelor mijloace de informare în masa (ziare, posturi radio, tv) din Romania, care cenzureaza toate stirile si informatiile tangente la acest subiect, încetatenirea evreilor se face în secret, în cea mai mare taina. In prima faza evreii încetateniti nu se grabesc sa se instaleze în România, dar au grija sa cumpere valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spatii comerciale, de productie etc.) accesibile. De câtiva ani buni piata imobiliara din România a devenit monopolul unor firme evreiesti. La început, se vor stabili în Romania evreii în vârsta, motivând ca vin sa-si traiasca ultimii ani din viata în România, sa-si cheltuiasca pensia în România, ceea ce pentru multi români naivi va face suportabila si chiar tentanta ideea “revenirii” evreilor în România. Ulterior, când se va implini numarul (un milion) de evrei care si-au luat a doua sau a treia cetatenie în România, iar controlul evreilor asupra institutiilor publice din România va fi deplin, evreii vor veni cu totii “acasa”, în proprietatile lor, fara sa existe nici un temei legal pentru a li se interzice sa devina astfel o minoritate etnica suprapusa întregii societati românesti. Asa zisul “stat de drept” va considera ca invazia evreilor este perfect legala…scopul final al proiectului Israel în România este instituirea unui control deplin asupra României si deposedarea în fapt a românilor de teritoriul lor national. Beneficiind de experienta capatata în Palestina, liderii evrei au adoptat pentru Romania o strategie diferita, mult mai subtila, mai ingenioasa, dar cu acelasi tel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în tara lor si asupra tarii lor…” (Un Israel în România, Apel al Uniunii Vatra Româneasca si al ligii pentru combaterea antiromânismului.)

Nu concurența ci solidaritatea creează bogății

Ce n’est pas la concurrence, mais la solidarité qui crée les richesses

17 mars 2013

Ce dossier traite du fondement-même de la société actuelle ; la production basée sur la concurrence. On nous le rappelle chaque heure, chaque minute, chaque seconde : si nous ne sommes pas concurrentiels, nous allons tous périr ensemble. Des syndicalistes combatifs lanceront une contre-offensive au cours des prochaines semaines et des prochains mois. La concurrence n’est plus depuis longtemps un moteur pour la création de richesses, au contraire. La production actuelle, le développement de la science et de la technique, exigent un autre modèle économique dont la base ne serait plus la concurrence et la compétition, mais la coopération et la solidarité.

L’idéologie dominante

La propagande du patronat, nous la connaissons. Ce sont toujours ces mêmes patrons qui sont interviewés par une élite ‘‘choisie’’ de journalistes neutres dans des médias de masse qu’ils contrôlent eux-mêmes, que ce soit de façon directe ou indirecte.

Ce sont toujours ces mêmes politiciens qui, avec en vue de futurs postes lucratifs dans des conseils d’administrations d’entreprises, viennent répéter les mêmes ‘‘vérités’’. Dans le meilleur des cas, les journalistes sont forcés de se retenir mais, dans leur majorité, ils sont imprégnés de la logique patronale et, très souvent, sollicitent ouvertement une future carrière politique. Leur bas de laine ? Pour survivre, il faut augmenter la compétitivité des entreprises.

Il existe aussi une propagande plus raffinée, plus systématique et par conséquent mortellement efficace. Des publicités, des feuilletons, des films, des magazines, des journaux commerciaux et des quotidiens soutiennent tous, de façon consciente ou inconsciente, l’idée qu’il faut être concurrentiel pour avoir du succès. Même le sport, où une bonne dose de compétition devrait stimuler le développement physique et psychologique de tous, est transformé en un plaidoyer pour une concurrence impitoyable. Le moyen de propagande peut-être le plus efficace d’entre tous est la simple transmission des valeurs et des mœurs dominantes de la société par les parents, les amis, l’école, l’église, etc. C’est ce dont Marx parlait en disant que l’idéologie dominante dans une société est en général celle de la classe dominante.

Le socialisme scientifique

Il ne s’agissait pas simplement d’une intuition que Marx a appliquée par la suite aux sociétés précapitalistes, mais au contraire une loi tendancielle déduite après une étude approfondie de l’histoire humaine telle qu’elle était jusqu’alors connue. D’où l’appellation de socialisme scientifique. C’est tout à fait différent du ‘bon sens’ dont parlent si souvent nos politiciens. Ils ne font que repérer des caractéristiques de leur environnement immédiat pour décréter que ces “découvertes” sont des lois universelles. Quelques exemples ? ‘‘L’homme est naturellement égoïste’’, ‘‘l’exploitation a toujours existé et existera toujours’’, ‘‘l’homme a besoin de la concurrence en tant que stimulant pour produire’’,… Toutes ces ‘‘vérités’’ doivent nous convaincre de fatalisme et nous faire accepter notre sort.

Avec son approche scientifique, Marx a pu non seulement reconnaitre la validité relative d’une loi tendancielle, mais également en voir les limites. Pendant 3 millions d’années (200.000 ans pour l’Homo sapiens), les humains ont vécu en tant que chasseurs-cueilleurs. Il n’y avait ni égoïsme ni exploitation, ils vivaient de façon sociale et solidaire, non pas par générosité, mais simplement puisque les conditions matérielles – vivre de ce qu’offre la nature – ne permettait pas de faire autrement. Ce n’est qu’il y a 10.000 ans, avec la révolution agraire, que l’exploitation est devenue la meilleure forme d’adaptation à son environnement. A la division du travail selon le sexe, les capacités physiques et l’âge s’est ajoutée une division du travail permanente entre activités physiques et spirituelles.

L’espace nous manque ici pour analyser chaque type de société que nous avons connu depuis lors. Mais ce qui les caractérise tous, c’est l’existence d’un monopole de la violence aux mains de l’élite dominante et d’idéologies adaptées pour faire accepter aux sujets qu’ils cèdent une partie de leur travail à cette élite, qu’importe s’il s’agissait d’une caste dominante – dont le pouvoir est basé sur sa place spécifique dans la division de travail, comme avec le mode de production asiatique ou le stalinisme – ou d’une classe dominante qui possède directement les moyens de production telle que les sociétés esclavagistes, féodales, capitalistes ou l’une des nombreuses formes intermédiaires.

Marx est parvenu à la conclusion qu’une société peut tenir tant qu’elle réussit à développer les forces productives. Du moment qu’elle n’en est plus capable, le déclin s’amorce, le moteur de l’histoire – la lutte des classes – se met en marche ou, en cas d’absence de lutte des classes, la société est écrasée par d’autres plus dynamiques. Dans des telles périodes, les contradictions de la société deviennent plus aigües, de plus en plus visibles et de plus en plus insupportables. L’ancienne société ne veut pas encore céder la place, la nouvelle ne peut pas encore casser le carcan de l’ancienne. Cela provoque une crise qui atteint toutes les anciennes institutions, qui s’accrochent toutes désespérément à leurs privilèges et à leur vision idéologique, le dogme libéral de la concurrence dans le cas du capitalisme. C’est ce qui explique que des processus qui prendraient autrement des siècles peuvent soudainement éclater et se dérouler en quelques heures, quelques jours ou quelques années.

Une offensive pour annuler l’effet de la manifestation du 21 février

Les syndicalistes venaient à peine de ranger leurs pancartes et de replier leurs calicots que l’offensive patronale reprenait de la vigueur. “La manifestation superflue” écrivait le lendemain le quotidien flamand De Morgen. “Coene s’alarme de la compétitivité morose”, annonçait De Tijd. Le jour d’après De Standaard avertissait: “Sans mesures drastiques, la Belgique s’expose à une amende européenne”. Le message ? ‘N’écoutez pas ces 40.000 syndicalistes bruyants, conservateurs et grisonnants, divisés en interne et isolés de leurs troupes, mais écoutez plutôt des personnalités importantes comme Luc Coene, gouverneur de la Banque Nationale et le Commissaire Européen Oli Rehn, sinon nous allons tous périr.’

C’était comme si ces articles dénonçant que 18 des 100 plus grosses multinationales au monde utilisent la voie belge pour éviter de payer des milliards d’euros d’impôts n’avaient jamais étés publiés. Nous, par contre, nous avons retenu que les 25 sociétés de financement et holdings les plus capitalisés (qui gèrent ensemble 340 milliards d’euros et ont fait en 2011 un profit cumulé de 25 milliards d’euros) ont seulement payé 183 millions d’euros d’impôts, soit à peine 0,7% à peine (1) . Ne parlons pas cette fois-ci d’Arnault et de Depardieu. Mais nous ne pouvons que tirer l’attention sur le fait que les déductions d’impôts des entreprises ont, en 2010, largement dépassé la totalité des impôts de sociétés ! (2) Que disent Oli Rehn ou le rapport de Luc Coene à ce sujet ? Que dalle. Le rapport mentionne juste que “Les impôts sur les bénéfices des sociétés ont fortement progressé pour la troisième année consécutive.” (3)

Une coïncidence est fort bien possible, mais le timing de la publication du rapport annuel de la Banque Nationale arrive très exactement au bon moment pour la droite politique et le patronat. Il se peut que ce soit une coïncidence aussi qu’Oli Rehn s’est senti appelé à consacrer quelques phrases à la Belgique le lendemain de la manifestation, mais nous ne serions pas étonnés d’apprendre que cela lui a été chuchoté.

Dans la presse flamande, ça y va cash. La presse francophone doit être plus prudente. Pourquoi ? En mars de l’an dernier déjà, un sondage d’Ipsos avait dévoilé que 71% de la population Belge voulait réduire les avantages fiscaux des grosses entreprises. (4) Cette majorité se retrouvait dans toutes les régions mais, au sud de la frontière linguistique, elle n’était pas seulement plus large, mais aussi plus explicite et plus manifeste. C’est pourquoi Onkelinx réplique dans Le Soir que les nouvelles propositions de Luc Coene pour une nouvelle réforme de l’index sont une folie. Elle explique le fait qu’elle est déjà en train d’appliquer cela au gouvernement par la pression de la droite.

Sous le titre “Les Belges accusent le coût salarial’’ , La Libre a publié un sondage de Dedicated. Bien que le titre de l’article suggère le contraire, les résultats sont alarmants pour le patronat et ses laquais politiques. Pas moins de 72% des sondés veulent des garanties d’emplois des multinationales en échange des avantages fiscaux. Plus frappant encore : 60% sont favorables à l’interdiction des licenciements dans les entreprises qui font du profit (72% en Wallonie, 66% à Bruxelles et même une majorité de 52% en Flandre). A la question de savoir si les autorités doivent contrer les fermetures par des nationalisations ou des régionalisations, 43% des sondés répondent par l’affirmative, une majorité à Bruxelles (52%) et en Wallonie (53%), mais aussi une minorité significative de 36% en Flandre. (5)

Pas d’investissement

Le mythe selon lequel il est possible de sortir de la crise par l’austérité est sérieusement miné. Nombreux sont ceux qui ne croient plus que de nouvelles concessions sur les conditions de travail et les salaires suffiront à restaurer la compétitivité des entreprises et à relancer l’économie.

De plus en plus de salariés se rendent bien compte que chaque concession de leur part ne conduit qu’à de nouvelles concessions ailleurs. Ainsi, nous sommes tous entrainés dans une spirale négative de casse sociale. Le nombre de dépressions et de maladies psychologiques liées au stress augmente, tout comme le manque de perspective et le sentiment de se sentir traité comme des mouchoirs jetables.

“Nous achèterons une usine à pneus en Chine ou en Inde, nous y payerons un salaire horaire inférieur à un euro et nous exporterons vers la France tous les pneus dont elle a besoin. Vos ouvriers, faites-en ce que vous voulez.” C’est ce que l’investisseur Américain Maurice Taylor a répondu à la demande de négociations sur la reprise du site de Goodyear à Amiens, menacé de fermeture.(6) Ce n’est pas étonnant que beaucoup de gens considèrent l’austérité comme un moyen de l’élite pour accumuler encore plus de richesses. Ils ne croient plus que plus de profits conduiront à plus d’investissements. Selon Trends, l’an dernier, les 30.000 plus grosses entreprises ont payé 40% de leurs profits aux actionnaires. (7) Quant aux entreprises européennes non-financières, elles disposent d’une réserve de cash de 2000 milliards d’euros, mais refusent de les investir.

A en croire Coene, cela s’explique par le manque de confiance, tant des consommateurs (ce qui explique l’arrêt de la consommation) que des producteurs (qui craignent que les investissements ne seront pas suffisamment rentabilisés). N’est-il plutôt pas possible d’imaginer que les richesses ne sont pas réparties équitablement ? En fait, les produits de luxe se portent très bien, alors que la production de masse est partout en surcapacité malgré le besoin manifeste de logements sobres en consommation énergétique, d’écoles, de matériel convenable dans les transports publics, etc.

Un problème de redistribution?

D ans ‘Socialisme utopique et socialisme scientifique’ Friedrich Engels avait déjà accentué le fait que le capitalisme a socialisé la production. Nous sommes de nombreux producteurs à travailler sur un même produit, mais les moyens de production restent privés.

De plus, le travailleur ne reçoit en salaire qu’une partie de son travail, le reste, c’est du profit qui peut être réinvesti ou qui disparait dans les poches des actionnaires. Il y a donc d’office une tendance systématique à la surproduction. Finalement, ceux qui disposent encore d’épargnes ne sont pas tentés de les dépenser alors que rode le spectre du chômage, alors qu’augmentent les coûts des soins de santé, de l’enseignement et des autres services et alors que la retraite légale permet de survivre de plus en plus difficilement. Une nouvelle dose d’austérité n’arrangera rien.

Mais si le problème s’explique entre autres par l’inégalité de la répartition des richesses, n’est-il pas possible de corriger le marché et d’atténuer la concurrence ? Avec un gel des prix par exemple, comme Vande Lanotte l’a fait pour l’énergie ou comme Chavez au Venezuela ? Le gel des prix ne supprime pas la concurrence mais la déplace vers ailleurs, avec la diminution de la masse salariale dans le secteur concerné. De plus, un gel des prix sans nationalisation des entreprises concernées peut très bien, comme au Venezuela, conduire à des étagères vides en conséquence du refus de vendre des investisseurs privés qui peuvent aussi carrément décider de réorienter leurs investissements vers d’autres secteurs. Ne pouvons-nous pas atténuer les effets de la concurrence par un impôt plus important sur les sociétés, par un impôt sur les fortunes comme la CSC le défend ou par une taxe des millionnaires comme nos collègues du PTB le défendent ? Si le PSL avait l’occasion de voter pour ces mesures dans un parlement, nous le ferions certainement, mais pas sans expliquer d’avance les limites et les dangers de ces mesures. Les simples mesurettes de Hollande en France ont entrainé une fuite de capitaux de 53 milliards d’euros en deux mois à peine, en octobre et novembre 2012. De plus importantes mesures feraient sauter de joie les banques internationales dans la perspective d’accueillir une vague de capital en fuite. La population risquerait bien de se retrouver avec une sévère gueule de bois et l’idée que la gauche peut être positive pour le social, mais catastrophique pour l’économie.

Un problème de profitabilité

Dans ‘Misère de la philosophie’, Marx a répondu à Proudhon, qui lui aussi ne voulait pas abolir la concurrence, mais la limiter, “chercher un équilibre” . Marx y appelle la société capitaliste “l’association basée sur la concurrence.” Il démontre “que la concurrence devient toujours plus destructive pour les rapports bourgeois, à mesure qu’elle excite à une création fébrile de nouvelles forces productives, c’est-à-dire des conditions matérielles d’une société [socialiste, NDLA] nouvelle. Sous ce rapport, du moins, le mauvais côté de la concurrence aurait son bon.”

Dans ‘Beginselen van de Marxistische économie’ (les bases de l’économie marxiste, non-traduit en français), Ernest Mandel l’expliquait en disant que les causes principales de la concurrence sont l’indétermination du marché et la propriété privée des moyens de production. C’est ce qui oblige le capitaliste à se mettre à la tête du progrès technologique, afin de ne pas se laisser dépasser par la concurrence. Cela exige de plus en plus de capitaux pour l’achat de machines de plus en plus modernes. Amortir ces machines pèse de plus en plus sur la quantité de profits réalisée par unité de capital investi. Des capitalistes moins riches sont poussés vers des secteurs moins productifs, d’autres partent en faillite et rejoignent les rangs des salariés.

La concurrence conduit donc à la concentration, la formation de monopoles qui entrent en concurrence à un plus haut niveau. La concurrence économique pousse à l’accumulation de quantités de capitaux de plus en plus importantes. Ces capitaux sont soustraits du travail non rémunéré du salarié, la plus- value, d’où la contrainte économique d’augmenter cette dernière de manière permanente. La lutte sur le rapport entre le travail non-rémunéré et le travail rémunéré, entre la plus-value et le salaire (le taux d’exploitation), c’est le contenu élémentaire de la lutte des classes.

La concurrence entre capitalistes entraîne une concurrence entre travailleurs. Avec les syndicats, les travailleurs essayent d’étouffer la concurrence entre travailleurs, en vendant leur force de travail de façon collective et non plus individuelle. Leur organisation collective devient donc un moyen de partiellement compenser la relation de soumission du travailleur face au capitaliste. Ainsi, la politique économique des travailleurs fait face à celle de la bourgeoisie. Le fondement de la politique économique de la bourgeoisie, c’est la concurrence, celui de la politique économique des travailleurs, c’est la solidarité.

Dans les branches de l’industrie les plus développées, la production, la science et la technique ont depuis quelque temps atteint un niveau supérieur aux possibilités des investisseurs privés. Cela a provisoirement pu être surmonté avec la mobilisation de capitaux “dormants” (notamment des fonds de pensions), des subsides publics, des investissements militaires et la commercialisation de l’enseignement et des soins de santé. Mais la mise au point de nouveaux produits exige tellement de recherche et de développement et le capital investi doit être amorti à une échéance tellement courte (afin de ne pas se faire rattraper par des produits encore plus performants) que même ses moyens palliatifs ne suffisent plus. Des découvertes scientifiques essentielles sont cachées à l’aide de brevets afin de se protéger de la concurrence. Du temps, de l’énergie et des moyens précieux sont ainsi gaspillés.

Aujourd’hui, la concurrence provoque la paralysie, fait obstacle au libre échange de savoirs ; ne nous permet pas d’investir les moyens nécessaires à prendre à bras-le-corps les grands défis écologiques, sociaux et économiques ; et condamne des millions de jeunes et d’autres travailleurs à être des spectateurs sans emploi. La concurrence ne détruit pas seulement nos emplois, nos conditions de vies, nos communautés, notre environnement, mais aussi souvent des unités de production performantes que nous pourrions utiliser pour répondre à de nombreux besoins sociaux urgents.

Seule une société basée sur la solidarité, où toutes les banques et toutes les institutions financières seraient réunies en une seule banque sous le contrôle démocratique de la collectivité, pourra suffisamment mobiliser de moyens et les utiliser comme un levier pour une planification démocratique de l’économie en fonction des intérêts de toute la collectivité. Cette solidarité sera évidemment internationale.

Article par ERIC BYL 

Notes

1. De Tijd 2 février 2013 page 5
2. De Tijd 13 février 2013
3. http://www.nbb.be/doc/ts/Publications/ NBBreport/2012/FR/T1/rapport2012_TII. pdf Selon ce rapport, l’impôt des sociétés (plus d’un million de sociétés) représentait 3,2% du PIB en Belgique en 2011. Nous en sommes ainsi quasiment revenus au niveau d’avant la crise. Au total, cela signifie 11,6 milliards d’euros. Nous ne connaissons pas les profits cumulés de toutes les entreprises. Mais grâce à Trends, nous savons que les 30.000 plus grosses sociétés ont réalisé cette année-là un profit net cumulé de 76 milliards d’euros, contre 57 milliards d’euros en 2010 et 63 milliards d’euros en 2009. Cela laisse supposer que le taux réel d’impôt des sociétés ne peut être de plus de 9%, alors que le taux légal est de 33,99%. Les autorités perdent ainsi 30 milliards d’euros de revenus !
4. Faire payer les grandes entreprises: le Belge est pour – Le Soir 14 mars 2012
5. La Libre – 22 février 2013 page 6 en 7
6. Het Nieuwsblad – 21 février 2013
7. http://trends.knack.be/economie/nieuws/ bedrijven/trends-top-30-000-nettowinst-van- 76-miljard-euro/article-4000217926367.htm

Marianne Rigaux. La Roumanie, pays en soldes

La Roumanie, pays en soldes
La directrice du Fonds Monétaire International Christine Lagarde en visite le 15 et 16 juillet dans un pays que le FMI force à se vendre.

Source http://www.slate.fr/story/75191/roumanie-soldes-fmi


- Banlieue de Bucarest, juin 2013. REUTERS/Bogdan Cristel -


Poste, fret, aéronautique, énergie, santé : dans tous les secteurs, la Roumanie brade. Des soldes imposées par le Fonds monétaire international pour rationnaliser l’économie du pays. «Il n’y aura bientôt plus grand chose de roumain en Roumanie», plaisante-t-on amèrement à Bucarest.

Le pays est à vendre, ou du moins une dizaine de sociétés publiques, afin d’éponger les dettes. En 2009, frappée par la crise, la Roumanie emprunte 20 milliards d’euros au FMI, à Bruxelles et à la Banque mondiale pour ne pas couler. Sa croissance vient de chuter de 8,5 points et son déficit public culmine à 7,2% du PIB.Pourtant, l’économie roumaine se portait plutôt bien quelques années auparavant, avec une croissance annuelle moyenne de 6,3% entre 2002 et 2008. La Roumanie préparait son entrée dans l’UE (devenue effective en 2007), tous les indicateurs étaient au vert. Le 1er juillet 2010, le président de centre-droit Traian Basescu est obligé de baisser les salaires des fonctionnaires de 25% et les retraites de 15%. La TVA passe de 19 à 24%. Environ 200 000 fonctionnaires sont remerciés les deux années qui suivent. Un véritable traitement de choc requis en contrepartie des 20 milliards d’euros d’aide.

Outre cette politique d’austérité qui dure depuis trois ans, la troïka a imposé au pays de privatiser ses entreprises d’Etat pour attirer des capitaux et rendre ces sociétés profitables. «Inefficace», juge l’économiste roumain Ilie Serbanescu. « Ce sont des liquidations masquées. On brade des entreprises déficitaires sous la pression du FMI ».

Ainsi, la compagnie publique de fret ferroviaire CFR Marfa vient d’être rachetée par le Groupe Ferroviaire Roumain (GFR) pour 202 millions d’euros. Cependant, la valeur de CFR Marfa était estimée à 2 milliards d’euros il y a encore six ans. Dans le secteur du transport aérien, trois entreprises publiques endettées ou sur le déclin (IAR Ghimbav, Avioane Craiova et Romaero Băneasa) figurent aussi sur la liste des transactions. Le gouvernement roumain vendra aussi un quart de ses 96% de parts dans la compagnie nationale Tarom, membre de l'alliance SkyTeam.
Gaz, avions et nucléaire à vendre

Côté énergies, le gouvernement a proposé à la Bourse des paquets de 10 à 15 % de ses actions dans les sociétés d'État. Ces privatisations partielles concernent Transgaz (un transporteur de gaz), Romgaz (un producteur de gaz) et Hidroelectrica (un producteur d'hydroélectricité). Le gouvernement a aussi ouvert aussi 10% du capital-actions de Nuclearelectrica, la compagnie qui gère l'unique centrale nucléaire du pays. Une compagnie chinoise est intéressée.

Détenue à 75% par le gouvernement roumain, la Poste n’a pour l’instant pas trouvé d’acquéreur. Et pour cause, l’entreprise a accumulé plus de 120 millions d’euros de pertes ces quatre dernières années. Pour la rendre plus attractive, 3.650 salariés, soit 11% des effectifs, viennent d’être licenciés.

Toutes privatisations confondues, les syndicats estiment que 17.000 emplois sont menacés à court terme. Déjà essorée par les mesures sur les salaires, la population encaisse aussi la hausse des prix du gaz et de l’électricité. La Roumanie s’est en effet engagée à libéraliser graduellement ces deux marchés, toujours pour se conformer aux attentes des institutions financières internationales. Un rattrapage des prix inévitable depuis l’entrée dans l’UE. « Vieil héritage du communisme, le gaz et l’électricité étaient encore vendus en dessous du prix de production », note Sandrine Levasseur, qui observe à l’OFCE la transition économique des pays d’Europe de l’Est.

Tous ces changements ont fini par faire descendre les Roumains dans la rue en janvier 2012. Elément déclencheur, le projet du gouvernement de privatiser une partie du système de santé en faisant entrer quatre assureurs complémentaires privés sur le marché. Ce qui reviendrait donc à réduire le champ de la couverture médicale publique.

Les privatisations ont mauvaise presse en Roumanie. Après la chute du régime communiste de Nicolae Ceausescu en 1989, elles ont surtout profité à quelques hommes d'affaires corrompus qui se sont enrichis lors de la transition des années 1990. Le manque de transparence des transactions est toujours pointé du doigt aujourd’hui. Une opacité qui rend les investisseurs étrangers assez frileux.

L'acquittement en décembre dernier de l’ancien Premier ministre Adrian Nastase a fourni une preuve supplémentaire de l'incapacité de l'Etat roumain à sanctionner les corrompus haut placés. Adrian Nastase avait été condamné en juin 2012 à deux ans de prison ferme pour avoir détourné plusieurs millions d'euros, en accordant sans appel d'offres un contrat de construction d'autoroute.
Les Roumains guettent le retour de la croissance

Les Roumains gardent aussi en tête le feuilleton rocambolesque autour de l’usine de produits chimiques Oltchim. Mise en vente l’été dernier à la demande du FMI, attribuée à un homme politique et magnat des médias pour 45 millions d’euros, l’entreprise a finalement été placée en liquidation volontaire car le repreneur n’avait pas les moyens de payer…

«L’ouverture du capital a un côté violent pour les anciens communistes», analyse Sandrine Levasseur. Mais ça peut marcher selon elle. «La République tchèque a vendu des entreprises à des investisseurs étrangers à la fin des années 1990 et retrouvé la croissance en quelques années». Brutal, mais efficace, donc.

Le changement de majorité en Roumanie n’a pas remis en cause les engagements du pays auprès des bailleurs de fonds, car le gouvernement a intérêt à se tenir à carreau pour débloquer d’autres aides. Depuis le prêt de 2009, le gouvernement a signé un deuxième accord de type préventif en 2011, soit un prêt de 5 milliards d'euros utilisables en cas d’urgence.

Cela ne se voit pas encore au quotidien, mais la Roumanie sort doucement la tête de l’eau. «L'économie s'est stabilisée, même si la croissance est faible et qu'il faudra rester vigilant afin que la situation ne se détériore pas», déclarait fin juin Nemat Shafik, premier adjoint au directeur du FMI. Les prévisions affichent 1,6% de croissance pour 2013, après 0,9% en 2012 et 2,2 en 2011. Bien, mais pas top, nuance l’économiste Ilie Serbanescu: «La Roumanie est un pays émergent, il faut au moins 5 à 6% de croissance pour voir des effets sur les salaires».
Le FMI satisfait de la Roumanie

Christine Lagarde sera à Bucarest les 15 et 16 juillet, pour sa première visite en tant que directrice générale du FMI. Le journaliste économique roumain Moise Guran voit cette visite d’un mauvais œil. «On se félicitera mutuellement et on remerciera le FMI d'avoir servi de ceinture de sécurité. Mais soyons honnêtes : la Roumanie a perdu quatre ans. Un accord du FMI est en réalité un blocage. Une période au cours de laquelle le gouvernement n'a fait qu'exécuter les décisions prises par quelques comptables obtus», écrit-il sur son blog.

Il est encore un peu tôt pour dire si le FMI a réussi en Roumanie. En tout cas, l’institution aurait bien besoin d’un succès après les erreurs (reconnues) de son action en Grèce. Quant au gouvernement roumain, il espère être félicité pour ses efforts accomplis, en vue d’obtenir une nouvelle tranche de prêt pour 2013-2015. Il faudra pour cela continuer à vendre le pays.

Marianne Rigaux
Journaliste roumanophone. A réalisé le webdocumentaire www.stigmatises.com sur la stigmatisation des Roumains en France.  

Cetatenia ungara pentru maghiarii din România, tema inactuala? În 2009 -așa. Ulterior- altcumva.

Acordarea cetateniei ungare maghiarilor din Transilvania nu mai este o tema de actualitate, deoarece atit Romania cit si Ungaria sint tari membre ale UE, a declarat presedintele UDMR, Marko Bela, transmite NewsIn.

Aflat la Cluj-Napoca, inaugurarea primei statui din Romania care comemoreaza Revolutia Ungara din 1956, presedintele UDMR a spus ca, fata de data referendumului din Ungaria privind acordarea dublei cetatenii din 5 decembrie 2004, si Romania a devenit membra UE.

„Eu cred ca aceasta problema astazi si-a pierdut incarcatura care eventual ne-a contrapus sau tensionat atmosfera. Cele doua tari, Romania si Ungaria, sint in UE, cu totii sintem cetateni europeni, nu avem o legitimatie in acest sens, dar cine stie, poate vom avea si asa ceva”, a precizat presedintele UDMR.

Acesta a mai spus ca, in opinia sa, probabil ca exista unii maghiari care si-ar dori cetatenia ungara. „Probabil ca sint foarte multi care si-ar dori acest lucru, dar fiind vorba de ideea obtinerii mai facile a cetateniei, individual, fiecare va avea posibilitatea de a decide daca se introduce aceasta posibilitate”, a completat liderul UDMR.

Problema a fost ridicata de fostul presedinte al Parlamentului ungar si presedintele Forumului parlamentarilor maghiari din Bazinul Carpatic, Szili Katalin, care a afirmat intr-un discurs ca problema dublei cetatenii trebuie readusa pe agenda publica.

„Rolul Ungariei este de a face totul pentru a indeplini prevederile Constitutiei Ungariei referitoare la maghiarii de peste hotare. Trebuie sa spun ca problema dublei cetatenii trebuie mentinuta pe agenda publica. Acum ca piedicile politice au fost inlaturate urmeaza rezolvarea problemelor de continut. Dupa cinci ani nu e doar datoria noastra rezolvarea acestei probleme, ci un subiect care ne priveste pe toti”, a spus Szili Katalin. (DIVERS – www.divers.ro)

Informații mai vechi pe aceeași temă

http://www.9am.ro/tag/cetatenie+udmr+ungaria.html

Demografie aproximativă. Lipsa actelor de identitate pentru copii,

Identitate tarzie

http://www.divers.ro/focus_ro?wid=37452&func=viewSubmission&sid=10648

---

Aproximativ 300 de rromi caldarari traiesc în municipiul Constanta. Principala lor problema e lipsa actelor de identitate pentru copii, se arata intr-un text publicat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Pe Maricica Danila am întalnit-o pe holurile Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Are 39 de ani, este din Constanta si este mama a sapte copii. Doi dintre ei, de 4, respectiv 6 ani, nu au acte de identitate. „I-am nascut acasa. Nu am mai venit la spital. Nu aveam cu cine sa îi las pe ceilalti, stateam de colo - colo, ne daduse afara din casa…”, spune femeia. Aproximativ 300 de rromi caldarari traiesc în municipiul Constanta. Este o cifra relativa pentru ca ei migreaza în permanenta dintr-un judet în altul si chiar dintr-o tara în alta. Principala problema a lor este lipsa actelor de identitate pentru copii. Neavand acte, accesul la medic se face mult mai greu, spune Lacrimioara Georgescu, mediatorul sanitar care se ocupa direct de acestia. In anul 2009, Consiliul Judetean Constanta a derulat în 16 localitati din judet, unde traiesc comunitati mari de etnici rromi, programul „Pentru o viata sanatoasa”. Proiectul derulat în parteneriat cu Asociatia "Speranta si Încredere", Autoritatea de Sanatate Publica Judeteana Constanta si Consiliul Judetean Constanta, a avut ca scop facilitarea accesului cetatenilor rromi la serviciile de asistenta medicala si educatie pentru sanatate. In cadrul proiectului au fost infiintate grupuri de initiativa ale tinerilor voluntari si echipe comunitare interdisciplinare care au derulat activitati de examinare a problemelor de sanatate publica, activitati de constientizare si educatie cu privire la importanta prevenirii imbolnavirilor. In plus, in cele16 localitati cuprinse in proiect, s-au organizat cursuri de perfectionare a mediatorilor sanitari si de instruire a medicilor de familie, autoritatilor si functionarilor in vederea combaterii discriminarii. In urma acestui proiect s-a format si un ONG din care fac parte membrii Grupului de initiativa a tinerilor voluntari din cele 16 localitati. Valoarea proiectului – cu o durata de 11 luni - a fost de 54.989,9 euro. Proiectul a fost finantat prin Programul PHARE 2006 – Accelerarea Implementarii Strategiei Nationale de Imbunatatire a Situatiei Romilor. Lacramioara Georgescu ne-a spus ca de acest proiect beneficiaza aproximativ 500 de persoane. Copii nascuti acasa… In comunitatea de caldarari femeile nasc inca acasa, neasistate, motivele fiind dintre cele mai diverse: migratia, lipsa banilor, cutumele… Mediatorul sanitar Lacramioara Georgescu spune ca aceasta este una dintre principalele probleme cu care se confrunta în activitatea sa. Maricica Danila a venit la spital sa se intereseze ce trebuie sa faca pentru a obtine certificate de nastere pentru cele doua fetite. A adus-o la mediatorul sanitar una din femeile care a a aflat la cine trebuie sa apeleze prin intermediul proiectului „Pentru o viata sanatoasa”. „Vreau sa aiba si ei un certificat de nastere. Cand s-or face mai mari, au si ei nevoie de buletin. Ce sa facem? Am venit la doamna pentru ca noi nu stim carte, nu stim unde sa ne ducem”, spune femeia. Cei doi copii sunt, Slava Domnului, sanatosi, povesteste mama. Rar au avut vreo mica problema de sanatate. A mers atunci cu ei la medic si… s-a descurcat. Orice medic poate sa obtina usor un cod numeric provizoriu pentru a-i înscrie pe liste pe copiii nedeclarati. Tot ce ar trebui sa faca este sa trimita o cerere scrisa Casei de Asigurari de Sanatate. Lacramioara Georgescu este oarecum nemultumita de faptul ca medicii nu se îngramadesc sa demareze acest procedeu. Lamaita Antohi, purtatorul de cuvant al Casei de Asigurari de Sanatate Constanta confirma aceasta situatie: „Nici anul acesta, nici anul trecut, nu s-a inregistrat nicio cerere în acest sens”. Atunci cand vine vorba de copiii nascuti în strainatate, lucrurile sunt diferite. Cel mai mic dintre copiii Maricicai are trei ani. S-a nascut in Italia, a fost inregistrat acolo si mai apoi în Romania. Copilul este grav bolnav, urmeaza sa fie operat pe cord. Din fericire este inscris si in sistemul medical romanesc asa ca poate sa beneficieze de tratament medical gratuit. Mediatorul sanitar spune ca de cele mai multe ori copiii rromilorinregistrati in alte tari nu mai sunt declarati si la întoarcerea in Romania:. „Odata intorsi în tara, de multe ori noi le pierdem urma. Ei migreaza dintr-o parte în alta, nu mai merg sa definitiveze procesul de înregistrare a copilului si în Romania. Ne este foarte greu pana dam iar de ei”. Si cand vine vorba de vaccinare, lucrurile stau diferit in Romania. Cei mai multi dintre rromi se intorc din strainatate cu carnetele de vaccinari la zi, in timp ce aici, este o adevarata corvoada pentru mediatorii sanitari sa le convinga pe tinerele mame sa isi aduca la vaccinat pruncii. Rusinea de a merge la ginecolog O alta problema in randul femeilor din neamul caldararilor este mersul la medic pe timpul sarcinii. „Se feresc sa mearga la ginecolog, mai ales atunci cand este vorba de un medic barbat. Este o rusine pentru ele”, ne spune Lacramioara Georgescu. Au fost în comunitate cazuri de femei care au murit pentru ca au ajuns prea tarziu la doctor si asta a început sa le sperie. In plus, in ultima vreme, cei 11 mediatori sanitari duc si o campanie de informare pe tema cancerului de col uterin si a sanatatii reproducerii, care incepe sa dea roade. „Au început sa vina la noi, chiar daca mai timid, sa ne întrebe de metode de contraceptie”, spune Lacramioara Georgescu. Asa cum a mentionat mediatorul sanitar care este si presedinte alAsociatiei Rome „Speranta si incredere”, nu este vorba despre o campanie derulata printr-un anume proiect, ci ea s-a impus ca urmare a problemelor cu care mediatorii sanitari se confrunta pe teren. Si proiectul „Pentru o viata sanatoasa” a avut un capitol aparte dedicat sanatatii reproducerii. Li s-a vorbit femeilor de etnie rroma despre contraceptie si despre realizarea screening-urilor pentru HPV si cancer mamar. „Se observa schimbari. Femeile, asa cum pot, vin pentru metodele contraceptive. Si-au dat seama ca este nevoie. Nu vor pastile pentru ca nu stiu sa citeasca sau pentru ca trebuie sa le ia zilnic. Prefera steriletul, iar la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta le sunt montate sterilete gratuit. De asemenea, au fost informate despre bolile cu transmitere sexuala”, a declarat Lacramioara Georgescu, la finalul proiectului. Una din femeile care a murit pentru ca nu s-au dus la medic la timp a fost o tanara de 25 de ani din localitatea Valcele - Negru Voda. „Cand a gasit-omediatorul sanitar in comunitate, era prea tarziu. Avea dureri, a adus-o la spital… A mai trait doar sase luni dupa ce a fost practic adusa de mana la Spitalul Judetean Constanta. Daca venea mai devreme poate avea mai multe sanse…”, spune mediatoarea. (DIVERS - www.divers.ro) Text realizat de Adina Bocai in cadrul programului "Presa si accesul la sanatate in comunitatile de romi - editia regionala" derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent in perioada octombrie 2008 - decembrie 2009. Programul si-a propus sa creasca vizibilitatea problemelor de sanatate ale comunitatilor de rromi din regiune, plansandu-le intr-o perspectiva mai generala, vizand reducerea saraciei, incluziunea sociala sau lupta impotriva coruptiei.