Mihai Eminescu- Deviza asasinilor

Existã, se vede, între radicalii din România un fel de dictionar secret de locutiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rãmîn necunoscute nouã profanilor precum: „Vegheati! Ora a sosit” si altele de acestea.

O foaie din Focsani, „Luptãtorul”, dînd seamã despre atentatul încercat asupra d-lui Brãtianu, încheie cu cuvintele : „Ale tale dintru ale tale, frate Brãtiene!” Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asuprã-ne nu stim, destul cã, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însã a explica cum instinctele rele, înclinãrile criminale ale oamenilor gãsesc în precedentele create de principiile si apucãturile rosiilor o atmosferã ce le prieste, pusesem si noi cuvintele, rãmase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.

Nici prin vis nu ne trecea cã, din întîmplare, puseserãm mîna pe una din acele locutiuni mistice, din acele devize ale partidului rosu de cari ascultã orbeste toatã suflarea patrioticã, cã noi, neconsacratii în misterele organizatiei internationale ale societãtii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretã a partidului.

Odatã atinsã, aceastã formulã a început sã geamã sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a tinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe si a fãcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios si apocaliptic care-i-e propriu.

Iatã ce însemneazã aceastã nefericitã cabalã dupã esplicarea „Românului”.

Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat si aruncate victimei asasinatului, cuprind însãsi legitimarea crimei.

A zice unui om asupra cãruia s-a fãcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.

Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamã în asasinatele politice aceasta este o regulã fãrã esceptiune.

E foarte trist cã organul de cãpetenie al partidei conservatoare a adoptat aceastã devizã a asasinilor. . .

Depinde de partida conservatoare de a proba tãrii, printr-o dezaprobare categoricã, cã nu în numele ei „Timpul” a adoptat aceastã devizã. Nouã ni se pare cã principiele conservatoare ar reclama aceastã regulare, cãci altfel ar putea sã intre în societatea noastrã un virus dizolvãtor care sã nu crute pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; si la fiece loviturã de cutit sau de pistol ar rãsuna deviza adoptatã de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.

A zice „ale tale dintru ale tale” unui bãrbat politic în urma unei încercãri de asasinat. . . este în adevãr culmea neomeniei.

Iatã dar ce însemneazã acest fatal cuvînt, asupra adîncimii întelesului cãruia d. C.A. Rosetti a trebuit sã ne lãmureascã.

„Ale tale dintru ale tale” însemneazã:

Legitimarea crimei;

Judecata: „Ai meritat sã fii asasinat”,

În regulã fãrã esceptie aceasta e deviza asasinilor;

Un virus dizolvãtor;

Culmea neomeniei.

Poate fi sigur d. C.A. Rosetti cã nu-i sîntem decît multumitori pentru aceastã explicatie. Am suportat cinci articole de insinuatiuni nemeritate pînã acum, pînã sã ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revolutionarilor. Deodatã ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodatã am simtit cã atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodatã ne-am adus aminte cã acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuintat într-o ocazie analogã de cãtrã chiar esplicatorul ei actual.

În adevãr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuintarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile politenesti si care n-o putuse restitui, a fost depãrtat din functie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro functie, dar stiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o micã sumã. Din cauza refuzului de-a-l pune în functie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.

Iatã însã ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:

Oricît de reprobabil este faptul, dacã vreodatã cuvintele ale tale dintru ale tale si-au gãsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.

Cum cuteazã „Monitorul” a spune cã acest functionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecãtii, astfel ca sã nu mai aibã cuvînt de-a cere slujba, nici îndrãznealã de-a mai cãlca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.

D. Catargiu a înlãturat juratii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteste? Ale tale dintru ale tale…

… ªi dacã l-a primit si s-a servit de dînsul, pentru ce în urmã l-a dat afarã? Ale tale dintru ale tale…

….Însusi primul-ministru este bãtut de propriul sãu agent politenesc: ale tale dintru ale tale.

… Iatã-te acum bãtut de tocmai acei pe care-i plãteai: ale tale dintru ale tale. . .

Va sã zicã aceastã vorbã misticã, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de sapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd si cui? Dupã un atentat, victimei atentatului.

Va sã zicã de sapte ori, cu deplinã cunostintã a întelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronuntat legitimarea crimei, de sapte ori a fost în culmea neomeniei, de sapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor si a aruncat un virus dizolvator în societate.

Hotãrît, e ceva din soarta tragicã a regelui Oedipus în purtarea rosiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sutã de porti, trãia acest nefericit rege care, fãrã s-o stie, ucisese pe pãrintele sãu si se cununase cu mumã-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi cã tara e bîntuitã de ciumã din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cãrei autor nu-l stia, a pronuntat cu mare furie o osîndã energicã asupra autorului … asupra sa însusi. Astfel îi vezi pe rosii cãzînd într-o adîncã furie cînd îsi condamnã vorbele si faptele lor proprii. Sînt momente de tainã în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei însii, cînd descopãr pe demonul relelor în ei si-l blestemã orbeste, nestiind cã lovesc cu aceastã estremã cruzime în pieptul lor propriu.

Nu, linisteascã-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimãm, nu justificãm nicicînd crimele. E o lege constantã a spiritului omenesc, legea cauzalitãtii, care sileste pe orice inteligentã de-a explica ceea ce se întîmplã. Dar de la o explicare curat cauzalã pînã la scuzã, pînã la legitimare, pînã la justificare, care implicã un act de aprobare din partea simtului nostru de dreptate si a constiintei noastre, e o deosebire cît cerul de pãmînt.

E în adevãr vrednicã de mirare analogia cazului.

Paraschivescu era bãnuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevãr. Deosebirea e numai cã d. Lascar Catargiu n-a voit sã-l numeascã în functie pe cel dentîi, d. Brãtianu 1-a numit pe cel din urmã functionar în resortul sãu.

Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru si acela al „Românului” de atunci, care se va vedea si mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mîine.

Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului” am crezut cã nu e demn de pana noastrã de-a repeta acea necuviintã. Ne doare însã soarta tãrii, ne doare aceastã anarhie de idei, aceastã viciare a simtului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectualã si moralã din tarã si de aceea am fost siliti nu de-a diminua cu greutatea unui fir de mustar mãcar responsabilitatea fãptuitorului, ci de-a arãta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altã datã, în crime de rînd, alunecã azi pe clina cea mai periculoasã din toate, pe clina atentatelor contra sigurantei statului.

Iatã de ce am relevat antecedentele d-lui Brãtianu si ale partidului sãu. Am declarat-o anume cã nu recriminatiuni, nu imputãri facem, dar ne adresãm omului cugetãtor, patriotului, care stie a pune interesele tãrii sale mai presus de ambitia proprie si de interesele amicilor sãi politici. Conditiile de existentã ale tãrii noastre au devenit, de la asa-numita Independentã încoace, atît de gingase încît nu mai e permis nici partidului rosu chiar odiosul lux al libertinajului de idei si de procedimente.

Dacã vom lua lista revolutionarilor de la Ploiesti vom observa cã aproape toti sînt azi în functii si demnitãti ale statului. Știm foarte bine cã Domnul poate ierta asemenea lucruri, ca statul are pînã la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toatã asprimea cuvenitã. Dar de la iertare pînã la recompensare e mare deosebire. Ei bine, afarã de nefericitul Comiano, încãput sub deplina greutate a justitiei militare, toti ceilalti sînt favoriti ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano — care trebuie sã fie tot atît de nevinovat ca si complicii sãi — n-a fost înaintat în rang, nu e în gratia d-lui Brãtianu, pe cînd altii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensati?

Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde cã aspirã la civilizatie, nu se fac dacã nu voim sã demoralizãm constiinta publicã si sã-i inspirãm acea scepticã nepãsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rãu si drept de nedrept.

Timpul, 17 decembrie 1880

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Matei Cazacu. Răspuns lui Neagu Djuvara

Motto : 

"Pe Argeș în jos,

Pe un mal frumos,

 Negru Voda trece,

Cu tovarăși zece."

Un nou club select şi-a făcut apariţia în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Preşedintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieţii publice româneşti care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar post-modern al "bunului sălbatic", mai precis al cumanului civilizator şi catolic care acum şapte secole şi ceva i-a învăţat pe românașii noştri să-şi creeze în fine un stat, Muntenia sau Ţara românească, termen care în vremea aceea însemna "Ţara românilor". Nu a cumanilor, nu a cumanilor şi românilor, ci doar a românilor!

M-am tot întrebat cum a ajuns Neagu Djuvara, un istoric matur şi cu frumoase şi erudite lucrări, la o asemenea concluzie şi la atâta intoleranta fata de sceptici şi critici, printre care, cu toată modestia, ma număr şi eu. Singura explicaţie la care am ajuns, după multe frământări, este următoarea : deşi se proclama român "neaoş", Neagu Djuvara este el însuşi...cuman sau mai degrabă peceneg (frate al cumanului, cum au fost şi uzii, găgău(t)zii şi multi alţii). Cum ? Păi, foarte simplu căci răspunsul ni-l da chiar domnia sa : prenumele lui deriva de la etniconul Peceneagu, devenit, în româna veche, Beșineagu, iar apoi, din motive de eufonie, prima parte urât sunătoare a numelui s-a evaporat şi a rămas... Neagu. Căci, urmând logica domniei sale, dacă un om (exemplu Basarab I) poarta un nume turc, cuman, el este cuman. Așa şi el, oricât se pretinde "român neaoş", cine ştie din ce bascac pecenego-cuman se trage. In copilăria mea am citit cu nesaţ o carte cu aventurile unui băieţel năzdrăvan pe nume Neagu Beagu Cotoiagu, de Neagu Radulescu, un bun caricaturist şi scriitor, care a scris mai multe cărţi dintre care îmi amintesc doar de "Napoleon fuge repede", istoria unui cal de curse etc. Și mai adaug că mă trag şi eu, din partea mamei, dintr-un Neagu (zis Trei fete), conţopist la cancelaria isprăvniciei (prefecturii) de Buzău care pe la 1842 a avut straşnica idee să cumpere cu bani buni de la Vodă Gheorghe Bibescu o diplomă de pitar pe care o posed şi azi, transmisă cu sfinţenie în familia sa, Negulescu, înscrisă ca atare în arhondologia Tării Româneşti în epoca în care, vorba lui Ion Ghica, se făceau "pitarii, ca măgarii". Deci, "et in Arcadia ego", ș.a.m.d., am dreptul la o opinie privind pe strămoşii (cui?) cumani şi pecenegi.

Lasând la o parte gluma (desi anecdota primează, cum se spunea la Junimea), Thocomerius-Negru Voda. Un voivod (sic!) de origine cumană la începuturile Țării Româneşti (Bucuresti, Humanitas, 2007 şi reeditări, 231 de pagini) a stârnit discuţii printre istoricii români care s-au simţit «atinşi la tricolor» (vorba e a lui Neagu Djuvara) de teza principala a cărţii : întemeietorul de la 1290 al Tării Româneşti, legendarul Negru Vodă, ar fi fost un principe cuman catolic pe numele sau adevărat Thocomerius (Toktämir ; nu căutaţi numele în calendarul bisericesc, nu exista sfântul Toktämir, nici Thocomerius), tatal lui Basarab I (+1352. Nu exista nici sfântul Basarab la catolici). Care Basarab, deci, în viziunea autorului, nu a fost întemeietor, chiar dacă ţara întreagă şi apoi dinastia i-a purtat, vreme de câteva secole, numele, până la Constantin Brâncoveanu, ultimul care s-a intitulat Basarab (+1714). Și bine a fost, căci altfel ar fi trebuit să se cheme "Thocomeria" pâna și oropsita Moldova de răsărit cunoscuta şi sub numele de Basarabia.

Iritat de rezervele şi de criticile aduse de diverşi istorici, literaţi şi jurnalişti acestei teze, Neagu Djuvara a răspuns printr-un nou volum, şi mai belicos, intitulat foarte eminescian Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă (2011, aceeaşi editura, 119 pagini). Printre acesti "neprieteni" (de ce nu le zice "duşmani", doar e cuvânt cuman ?), mă aflu şi eu, "executat" la paginile 79-84, cu menţiunea speciala ca sunt "singurul care atacă frontal teza" autorului. Am făcut-o într-o comunicare la Institutul de istorie Nicolae Iorga din Bucureşti, comunicare la care Neagu Djuvara nu a putut asista, dar de care a luat cunoştinţă din textul publicat în Revista istorica nr. 1-2 pe 2008, p. 49-58. Deci, Neagu Djuvara îmi răspunde, dar nu mă convinge ; argumentele domniei sale sunt de mai multe feluri : răspunsuri directe, eschive şi cazuri când m-a înţeles greşit sau nu răspunde deloc la criticile mele. De aceea voi relua aici ansamblul argumentelor sale şi le voi discuta în amănunt.

Primul punct - și cel mai important, deoarece de la el decurge toată teoria autorului -este următorul : Basarab Întemeietorul şi tatăl său poartă nume turceşti vechi (türce, sau turcice, pe româneşte). Prin urmare, întrucât la acea data - pe la 1290-1300 - singurii turci care hălăduiau pe meleagurile noastre și prin împrejurimi erau cumanii, înseamnă că Basarab (şi, evident, şi tatăl său) erau cumani. Citând un filolog ungur, Laszlo Raszony, Neagu Djuvara afirma senin ca "are dreptate Raszony să spună că, în niciun caz, cnezii şi voivozii slavo-români şi creştini nu şi-ar fi botezat copiii cu asemenea nume " (Criticilor mei, p. 81). De unde ştie Raszonyi cum îşi botezau copiii cnezii și voievozii români din secolele XIII-XIV ?

Aceasta afirmaţie este foarte gravă şi ea denotă o ignorantă totala a istoriei numelor proprii de persoana de la noi și din toată Europa, ca să nu mai vorbim de alte țări şi continente. Căci ceea ce caracterizează, între altele, onomastica europeană din toate timpurile este fenomenul de moda : e ca și cum ai spune ca jazzmanul român Gioni Răducanu era american deoarece poarta un nume anglo-saxon (John, Johnny), sau generalul de securitate Giani Bucurescu ar fi fost italian (Gianni)! Căci iată ce scria Ferdinand Lot, unul din cei mai mari istorici francezi despre acest fenomen :

"Scriitori latini din secolul al V-lea, Merobaude, Frigeridus, poartă, unul un nume franc, celalalt un nume gotic. Romani și romane, născuţi înainte de căderea Imperiului (roman) de Occident (476), au deja nume germanice, cum ar fi sfinţii Medard şi Gildard, sfântul Vast (Vedastus), sfânta Genoveva (franţuzeşte Geneviève, din Genofeva). Moda nemaiauzită a numelor germanice, care a dus la exterminarea completa a onomasticei latine în secolele VII și VIII, începuse deja."(La fin du monde antique et le début du Moyen Age, Paris, 1938, p. 273 (Evolution de l'humanité).

Exemple de acest fel s-ar putea înmulţi, dar în cele ce urmează vom cita doar exemple clare de români purtând nume de origine străina - ungureşti, slave, germanice, turcice, etc. Iată-i în ordine cronologică pe cei al căror nume este precizat ca aparţinând unui român:

- Intre 1186 și 1207, trei fraţi, români din munţii Balcani, întemeiază şi conduc pe rând statul româno-bulgar al Asaneștilor ( cel de-al doilea imperiu bulgar). Numele lor este Petru (1186-1191 şi 1196-1197), Asan (1191-1196) și Ioan zis Ioniţă (1197-1207). Toate izvoarele vremii, cu o singură exceptie, îi numesc "vlahi", deci români. Asan deriva din arabo-turcescul Hasan.

- Un caz asemănător din aceeaşi regiune este cel al celor trei fraţi Balica, Dobrotici şi Teodor din secolul al XIV-lea, care au stăpânit Cavarna şi Dobrogea de sud : primul are un nume cuman (balik=pește), al doilea un nume slav iar al treilea un nume grecesc. Bulgarii zic ca erau bulgari, unii istorici români îi credeau slavo-români sau români.(Vezi articolul postum al lui George I. Brătianu, "Une nouvelle interprétation du nom de la Dobroudja", în Revue des études roumaines, 17-18 (Iaşi, 1993), p. 19.

- La 1341, întâlnim pe Maxim (Makszem) românul (Makszem Olachy), fiul lui Tatamer (Thatamer, Thattamer Olachy) de Iloșva, un sat din comitatul Bereg, care este pus în posesiunea moşiei sale de baştină Makszemhaza (sau Makszemfalva), un sat dispărut din comitatul Bereg. Editorii actului observă că tatăl acestui Maxim purta acelaşi nume ca tatăl lui Basarab I și că "pare a fi fost şi el de origine turcă". Deci iată un Toktämir sau Thocomerius ...român, cu acte în regula! El este întemeietorul familiilor nobile Ilosvay şi Kishazy și a avut ca urmaşi în secolul al XIV-lea pe Nicolae şi Maxim, apoi în generaţia următoare pe Simon, Ştefan, Clement, Ioan, Ştefan (Nan) şi Gheorghe. (E. Lukinich şi L. Galdi, Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia, Budapesta, 1941, p. 90-93, nr. 60 ; p. 93-94, nr. 62, acte din 3 decembrie 1341 și 6 iulie 1342).

- La 1349 și 1355, întâlnim în Maramureş pe Dragoş românul, fiul lui Gyula (Jula), fiul lui Dragoş, proprietar la Giulești. El are ca fraţi pe Ştefan, Tatar, Dragomir, Costea și Miraslău . (Documenta Romaniae Historica, seria C, Transilvania, volumul X, p. 362-4, nr. 344 şi 375, nr. 353.Prescurtat în continuare DRH). La 29 noiembrie 1355 este menţionat iarăşi "Dragoş, fiul lui Gyula românul", care nu ezita să-şi boteze un fiu Tatar!

- La 1353, în comitatele Dăbâca şi Szolnok, apar românii Gyula (Jula) și Ioan, fiii lui Brerer, Petru fiul lui Dominic, şi Grigore (DRH, C, X, p. 239-244, nr. 230) : vasăzică românul Gyula (nume unguresc) are un frate Ioan, iar românul Dominic (nume latinesc venit din ungureşte) are un fiu Petru.

- La 1 iunie 1360, Petru, castelanul de Haţeg, convoacă obştea cnezilor şi a oamenilor de orice alta stare din district pentru reaşezarea drepturilor lor. Se prezintă 12 cnezi, 6 preoţi şi 6 români "de rând". In fața lor vine Mic (Myk, deci Micu), fiul lui Murgu (Murk) care s-a plâns de acţiunile altor români împotriva lor. Aceştia sunt : Costea, un fiu al său nenumit, și fiii acestuia din urmă care poartă nume cumane (Balata (Balota?) și Bay, apoi Surs (Jurj ?) şi Nan. Tot în acest document mai apare cneazul român Ciomac (nume cuman, Ciomag) care are un fiu Român.(DRH, seria C, vol. XI, p. 506-510).

- La 1361, șase fraţi, fiii lui Locovoy (probabil Litovoi) primesc întărire regală pentru moşia româneasca Ozon (Uzun) (DRH, seria C, vol. XII, p. 27-29, nr.37). Ei sunt numiţi "credincioşii noştri români din Ţara Maramureşului" şi poartă numele de Bud, Şandor, Opriță, Ioan, Dragomir și Bayla. Uzun înseamna pe turceşte "lung", Şandor este forma ungurească a lui Alexandru, iar Bayla vine din turcescul "bay" care înseamna "bogat"; Bud este de origine slavă (vezi orașul Budapesta), iar Opriță este de obicei numele ultimului copil, când părintii se hotărăsc să se oprească de a mai procrea (vezi şi Oprea, Oprişan, etc). Iată onomastica unei familii de cnezi maramureşeni din secolul al XIV-lea!

-La 2 iunie 1362, regele Ludovic cel Mare rasplateste pentru slujbă credincioasă pe "credinciosul nostru român iubit, comitele Ladislau, fiul lui Mușat de Almaș, care locuieşte în districtul cetăţii Deva". (DRH, seria C, vol. XII, p. 78-80, nr.104). Acest nobil român poarta numele sfântului rege Ladislau (Laslău, pe româneşte, din ungurescul Laszlo), un prenume adesea folosit în secolele următoare de români, chiar şi ortodocşi, cum e cazul celor trei fii - Ioan, Ladislau și Petru - ai lui Neacşu (Nexe), cărora li se confiscă18 moşii din comitatul Timiş deoarece erau " valahi necredincioşi cunoscuţi şi făţişi ai noştri" (DRH, seria C, vol. XIII, p. 614-616, nr. 403).

- Un caz interesant căci extrem de rar este actul din 16 mai 1366 prin care regele Ungariei face cunoscut ca l-a botezat catolic pe Şerban (Sorban) de Acina căruia i-a dat numele de Ştefan (quem baptizatum Stephanus fecimus appellari) (DRH, seria C, vol. XIII, p. 100-101, nr. 59). Deci, dacă Thocomerius şi Basarab s-ar fi botezat catolici, ar fi primit și ei nume din calendarul catolic, nu ar fi rămas cu cele vechi păgâneşti.

- Într-o serie de acte din 1358, 1361, 1377 și 1378, apare doamna Margareta, fiica lui Ivan, fiul lui Mic (Myk) de Urmezeu, românul. Acest Ivan are şi un fiu, Dumitru. Dacă Margareta putea fi catolică, în schimb tatăl ei, Ivan, era român deşi purta un nume rusesc.

- Un cneaz român Gylian (probabil Iulian) apare la 1371 (DRH, seria C, vol. XIV, p. 19-20, nr. 21).

- La 24 septembrie 1380 întâlnim un personaj numit Sarachenus, deci Sarazinul, dar care, vai, este "românul nostru din Bylke (comitatul Bereg). El are fii pe Ioan şi Dragoş. (Documenta Valachorum, p. 286, nr. 253 și 254).

- Într-un pact dintre saşii din Sibiu şi românii din regiune încheiat la 13 ianuarie 1383, întâlnim nume ca Fladmir (Vladimir ?) și Oldamar( Aldemir) deci un nume rusesc și un altul turcic, din "El-tämir" (=imperiu de fier) (DRH, seria D, Relaţii între cele trei țări române, vol. I, p.114-116, nr. 70). În act se precizează clar ca e vorba de români .

- La 28 octombrie 1390 apare în Hațeg Tatul (nume cuman) "Wolachus" (românul". (Documenta Valachorum, p. 399, nr. 357).

-In fine, la 6 mai 1392, regele Sigismund de Luxemburg întăreşte judelui curţii regale mai multe domenii din comitatul Bihor care aparţinuseră voevodului român, Petru fiul lui Komorzowan, mort fără urmaşi. (Documenta Valachorum, p. 427-8, nr. 380 și 437-8).

Închei aici lista de exemple româneşti : în ea nu apar numele cnezilor din Ardeal și Banat, din Haţeg și Făgăraş, care se numesc Bărcan sau Brătan, Basarab, Bibarch, etc, deoarece actele îi desemnează doar ca şefi ai românilor, fără a le preciza originea etnica. Pare evident că ei erau români (căci dreptul cutumiar românesc preciza că românii îşi alegeau cnezii din rândurile lor, nu dintre străini), dar prin exemplele citate am vrut să infirm afirmaţia gratuită a lui Neagu Djuvara ca "vădit, comunităţile valahilor sedentari luaseră de câteva veacuri obiceiul de a-si alege ca apărători şefi barbari războinici" (Criticilor mei, p. 79). De câte ori este menţionată "legea românilor" (Lex Valachorum), atât în Croaţia cât şi în Polonia, se precizează ca ei aveau să-şi aleagă cnezi din rândurile lor.

Intenţia mea a fost de a demonstra cu exemple din cele mai vechi timpuri ca românii deşi creştini ortodocşi, utilizau prenume de origini variate pentru copiii lor. Nu ştiu pe ce autoritate se baza Raszonyi, urmat de Neagu Djuvara, când scria ca "în niciun caz cnezii și voievozii slavo-români şi creştini nu şi-ar fi botezat copiii cu asemenea nume" turceşti, tătăreşti etc.(De unde o fi ştiind el acest detaliu de care nu vorbeşte niciun document ?) Este foarte adevărat că nu le dădeau aceste nume la botez, ci la naştere, deci înainte de a fi botezaţi când primeau un nume creştin. Acest obicei al dublului nume, cunoscut şi în alte ţări vecine sau mai îndepărtate, este vechi şi bine cunoscut : să amintim doar de cazul domnilor români care poarta nume păgâne - Radu,Vlad(islav), Mircea, Vintilă etc. Ori, în cazul lui Mircea Ciobanul, domn al Țării Româneşti (1545-1557, 1558-1559), ştim dintr-un act al său că la botez s-a numit Dimitrie. Pentru ceilalţi, ştim că îşi luau un nume domnesc când erau aleşi - Neagoe Craiovescu şi-a zis Basarab şi a rămas Neagoe Basarab ; Petru de la Argeş, devenit călugărul Paisie, şi-a zis ca domn Radu şi a rămas cunoscut ca Radu Paisie (1535-1545). Și pentru toţi funcţiona numele teofor Ioan, prezent în titlul domnesc "Io(an) Radu voievod", "Ioan Ştefan voievod" etc.

Dar să revenim la Basarab I şi la tatăl său. Deşi purtau nume turceşti vechi (cumane), ei erau români şi dovada ne este oferită de cel mai mare duşman al lui Basarab, regele Ungariei Carol Robert de Anjou, învinsul de la Posada din 1330. În trei acte oficiale emise de cancelaria regală în 1332 şi 1335, Carol Robert îl numeşte pe adversarul şi fostul sau vasal "Basarab schismaticul...necredinciosul nostru român", "Basarab, necredinciosul nostru român" şi "Basarab românul". Aceste dovezi nu suferă contradicţie, căci ele sunt contemporane cu evenimentele şi provin de la autoritatea cea mai în măsură să cunoască originea fostului vasal "infidel" şi "schismatic", deci necredincios şi ortodox. Prin urmare, concluzia lui Neagu Djuvara se bazează pe doua considerente false : numele unei persoane nu indică automat şi originea ei etnică, pe de o parte ; actele regale maghiare îl desemnează pe Basarab ca român, deci şi tatăl său Thocomer era român, şi basta!

*

Un reproş sever este adresat de Neagu Djuvara istoricilor români în general ca nu au studiat istoria noastră în cadrul mai larg al istoriei universale. Afirmaţie neconcludentă deoarece nu se pot pune pe picior de egalitate toţi istoricii de la Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino încoace. Să vedem deci cum înţelege autorul raportarea istoriei noastre la istoria universală în cazul care ne interesează : decadenţa imperiului roman, emascularea politică a băştinaşilor şi salvarea lor de către viguroşii "barbari buni". Exemplele citate de domnia sa se referă la istoria antică (nu ne băgăm în acest domeniu), dar în cazul Europei medievale întâlnim cazul popoarelor germanice care au întemeiat state în Galia, Spania, Anglia, precum şi pe varegii chemaţi de slavi să-i conducă la Novgorod și la Kiev în secolul al IX-lea : "Țara noastră este vastă și roditoare, dar ordinea lipseşte ; veniţi deci să domniţi asupra noastră şi să ne cârmuiţi!". Observ doar ca prietenul Djuvara se înşeală când crede ca apelul la varegi a fost înregistrat de Cântecul despre oastea lui Igor, un fals din secolul al XVIII-lea (fapt dovedit de Edward Keenan, profesor la Harvard). In realitate, apelul se găseşte în cea mai veche cronica ruseasca, Povestea anilor de demult (Povest vremennych let) din secolul al XII-lea, opera în parte a cronicarului Nestor, tradus şi în româneste de G. Popa-Lisseanu (apelul la p. 43-4 ; eu am tradus după ediţia de la Moscova-Leningrad, din 1950, vol. I, p. 18).

Aşadar, Neagu Djuvara pune pe picior de egalitate şi compara evenimente din secolele IV și V din Europa occidentală (întemeierea statelor) cu cele din secolul al XIII-lea care au dus la întemeierea Țării Româneşti. In viziunea domniei sale, barbarii cei buni au fost, aici, cumanii, o federaţie (ca să nu zic adunătură) de triburi de pastori nomazi de origine turca printre care s-au amestecat, ca la toate aceste "popoare", și elemente mongole. Toți istoricii care s-au ocupat de trecutul acestora au notat asemănările dintre organizaţia şi modul lor de trai începând cu hunii lui Attila, apoi cu avarii și cu pecenegii și uzii pe care tradiţia populara, reluată de Alecsandri, îi vedea cam asa :

"Norul crunt se sparge!...Iată!

Iată hoardele avane

Iată limbile duşmane

De gepizi şi de bulgari,

De lombarzi şi de avari!

Vin și hunii, vin şi goţii,

Vin potop, potop cu toţii,

Pe cai iuţi ca rândunele

Fără frâie, fără şele

Cai sirepi ce fug ca vântul

De cutremură pământul."

Cum trăiau aceşti nomazi, ne-o spun câteva izvoare ce acoperă secolele I-XIII și pe care le vom reproduce în continuare. Un lucru trebuie însa avut permanent în vedere : este o mare deosebire între barbarii germani (vizigoţi, ostrogoţi și vandali, pe de o parte, saxoni și danezi pe de alta) care au creat state în Occident, și pastorii nomazi sciţi, huni, avari, pecenegi, uzi și cumani. Cei din primul grup erau agricultori și sedentari, și au intrat în imperiul roman izgoniţi de nomazii huni, (în cazul primilor trei) în dorinţa de a profita de condiţiile de trai și de securitate pe care le oferea civilizaţia romana. Sciţii, hunii și ceilalţi nomazi erau duşmani ireductibili ai civilizaţiei, marea lor plăcere era să distrugă și să jefuiască, ducându-şi traiul în continuare călare și în corturi de pâslă. De aceia primul grup a creat state, iar cel de-al doilea a distrus și a prădat teritorii enorme. Cele mai autorizate descrieri ale modului de trai și organizarea nomazilor sunt următoarele : Strabon (63 î.d.H.-19 d.H.), Geografia și Arian (95-175 d.Hr.) care vorbesc despre sciti (textele publicate în Fontes historiae daco-romanae, I, Bucuresti, 1964, p.242-245 și 599) ; Ammianus Marcellinus, din secolul al IV-lea, despre huni (Fontes..., vol. II, Bucuresti, 1971, p. 129-131 ; Pseudo-Mauricius, un autor bizantin din secolul al VII-lea, Strategikon (Arta militară), ediţie Haralambie Mihăescu, Bucureşti, 1970, p. 268-271 despre avari ; în fine mai multe acte ale cancelariei maghiare din secolul al XIII-lea, în special cel din 16 iulie 1264 și cel din 10 august 1279 prin care regii unguri Bela IV și Ladislau IV Cumanul constata necredinţa cumanilor colonizaţi în câmpia dintre Tisa și Dunăre, apoi în zona unde Crişul și Mureşul se varsă în Tisa, care au acceptat botezul doar de formă și continua să trăiască în corturi și să adore idoli păgâni (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I/1, p. 317-319 și 426-9). Aș mai adăuga și sinteza magistrală a domnului Victor Spinei, cunoscutul arheolog și istoric de la Iasi, despre Marile migratii din estul și sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Iasi, 1999, p. 202-320 (despre cumani și alani=iasi).

Toate aceste izvoare și rezultatele săpăturilor arheologice spun acelaşi lucru : nomazii stepelor din toate timpurile îsi petrec viata cu turmele în câmpie (de aceea rușii le-au zis cumanilor "polovți", de la "pole", câmpie", deci oameni de la câmpie) de-a lungul râurilor și fluviilor, urcând și coborând pe cursul lor pentru iernat și văratic. Familiile trăiesc în corturi care sunt puse pe căruţe cu care se deplasează când cauta alte locuri de păşune. Organizaţi în triburi, ei se aduna numai când vreun şef mai războinic (sau care se plictisea) organiza o campanie militară împotriva oraşelor bogate din imperiul roman și bizantin, din Rusia sau din Ungaria. Uneori un trib părăseşte teritoriul său și se duce în alte părţi, alăturându-se altor confederaţii (sau adunături) de triburi. Când pleacă la război, îşi aleg un şef suprem, de obicei şeful tribului cel mai puternic, dar odată războiul terminat fiecare se întoarce la sălaşurile sale. Ei urăsc și le e frica de oraşe și case de piatră, se mulţumesc cu laptele de iapă și cu o bucată de carne, uneori crudă, bătută bine sub șea (de acolo vine denumirea de "steack tartare", biftec de carne crudă tocată).

Prin urmare, cumanii trăind numai în câmpie (şi acest lucru este dovedit de toponimie, deci de numele de locuri de origine veche turca, sau amintind de ei, cum ar fi Teleorman, din Deli Orman, "pădurea nebună" ; Comana,Comăneşti, etc), ni se pare imposibil de conceput ca un şef cuman să întemeieze statul Țării Româneşti la Argeş și la Câmpulung, de unde şi-a întins apoi stăpânirea în zona de coline și câmpie până la Dunăre. Dacă ar fi fost cumani, Thocomerius și Basarab și-ar fi stabilit reşedinţa la Giurgiu sau la Oltenița, la Lehliu sau la Călărași, dar în niciun caz la Argeș.

Matei Cazacu

Istoric, Franța

România liberă, Nr. din 26 octombrie 2012
Neagu Djuvara va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti

Istoricul Neagu Djuvara va primi, marţi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultăţii de Drept, informează un comunicat citat de Mediafax.

Memorialist, filosof al istoriei şi istoric, Neagu Djuvara este unanim recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi intelectuali români.

Doctor Honoris Causa este un titlu onorific acordat unor persoane eminente de către o universitate, o instituţie de înalte studii sau de o organizaţie care le grupează pe cele două. Acest titlu se acordă în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti, în 1916, într-o familie de origine aromână care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. S-a format ca om de ştiinţă în cadrul studiilor sale de istorie şi drept de la Paris, în perioada interbelică. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe, în mai 1943, este trimis ofiţer diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legatură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică.

Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, Neagu Djuvara va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, acesta hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale exilului românesc. În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Afacerilor Străine. Între timp, reia studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei, iar mai târziu obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris.

Partea memorialistică a operei lui Neagu Djuvara se împleteşte armonios cu lucrările ştiinţifice din domeniul istoriei. Printre cele mai recente volume ale sale se numără "Există istorie adevărată? Despre «relativitatea generală» a istoriei. Eseu de epistemologie" (Humanitas, 2004), "Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948 - 1990)" ( L'Harmattan, 2004), "Amintiri din pribegie" (Humanitas, 2005), "Civilizaţii şi tipare istorice" (Humanitas, 2006), "Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti" (Humanitas, 2007), "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991)" (Humanitas, 2008), "Amintiri şi poveşti mai deocheate" (Humanitas, 2009), "Ce-au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor" (Humanitas, 2010), "Vie et mort de Georges Milesco" (L'Harmattan, 2011), "Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă" (Humanitas, 2011) şi "Misterul telegramei de la Stockholm" (Humanitas, 2012).

"Neagu Djuvara s-a remarcat în tot ceea ce a făcut prin dragostea sa faţă de istorie, prin pasiunea de a se dedica cercetării trecutului, prin iubirea faţă de ţară şi prin promovarea libertăţii ca valoare umană supremă. În faţa uneia dintre marile personalităţi ale culturii naţionale, Universitatea din Bucureşti este onorată să îi ofere titlul de Doctor Honoris Causa, cea mai prestigioasă distincţie pe care comunitatea academică o poate decerna", spune lect. univ. dr. Andrei Alexandrescu.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

P. S. Extras din Blogul ideologix al lui Titus Filipaș
Neagu Djuvara, Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti ?
octombrie 27, 2012

“Neagu Djuvara va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti”http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/neagu-djuvara-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-al-universitatii-bucuresti-282121.html Pe bune ? Păi Neagu Djuvara spunea : „I-am acceptat pe cumani in funcţii de conducere” (http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/gingis-han-erou-sau-orchestrator-de-genocid-200800.html ). Cred că domnia sa, Neagu Djuvara, nu a citit/audiat Prelegerile din 1926 de la Universitatea din Bucureşti, prelegeri ţinute de filosoful Nae Ionescu privind descrierea corectă a realităţii prin construcţia firului de cauzalitate. Cronicarii noştri cei mai de seamă vorbeau despre două „descălecări” separate printr-o distanţă în timp de care „se sparie gândul”. Eu tind să-l cred mai mult pe Miron Costin decât pe Neagu Djuvara. Dacă îl interpretăm corect pe Miron Costin, atunci primul „descălecat” are loc în vremurile de Pax Romana, iar cel de al doilea „descălecat” are loc în vremurile de Pax Mongolica. Şi un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’ ar fi ridicat o capitală de iurte în Câmpia Română, bineînţeles, nu o „şatră”, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte „incorect” în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un ‚Xanadu în Bărăgan’. Cumanii, în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu ungurii, alt popor de călăreţi ce au simţit mereu ‘atracţia pustei’. Laslău Cumanul, unicul rege ungur provenind dintr-o legătură cumană dovedită, era foarte departe de virtuţile cerute unui ctitor de ţară. Dacă tratăm istoria noastră precum Neagu Djuvara, atunci România are drepturi legitim identificate doar într-un patrulater fiziografic delimitat de Olt şi Jiu, de Carpaţii Meridionali între defileul Jiului şi defileului Oltului, de un fragment dunărean curprins între gura Jiului şi gura Oltului. La răsărit de Olt având drepturi legitime, –apud Neagu Djuvara–, roxolanii ruşi, iar la apus de Jiu posedând drepturi legitime iazygii unguri. În fine, vorbind aşa laudativ despre cumani, domnul Neagu Djuvara nu ne spune faptul că istoriografii unguri îi identifică parţial cu iazygii! „Istoricul” Neagu Djuvara nu ne vorbeşte despre clamarea drepturilor ungureşti din drepturile istorice ale iazygilor. Prin teoria cumană a Basarabilor, Neagu Djuvara vrea să spună că România este o parte legitimă a Ungariei. Oricum, dacă un Ladislau Cumanul cu sânge regal din casa dinastică Arpad nu reuşeşte să menţină închegat un stat pe care îl primise moştenire, circumstanţa forţează ca prin Cumania de pe documentele medievale să înţelegem mai curând teritoriul, –foarte vast, într-adevăr–, unde limba cumană era Lingua Franca. Cumania nu a fost imperiu politic real. Închegarea unui imperiu, menţinerea şi guvernarea lui, necesită o anumită doză de înţelepciune şi de cumpătare. Prinţii cumani nu le-au dovedit. În LA SCIENZA NUOVA, Giambattista Vico vorbeşte despre “corsi e ricorsi storici”. Denumirea Cumania poate fi văzută ca recurenţa schimbată a denumirii Sciţia. Într-adevăr, după ce dispare termenul fiziografic Scythia, el este înlocuit cu termenul Cumania.
Titus Filipas

Paradis sous terre. Comment le Canada est devenu la plaque tournante de l’industrie minière mondiale Description :  Titre : Paradis sous terre  Auteurs : Alain Deneault et William Sacher  Préface de Richard Desjardins  Langue : Français  Edition : Rue de l’échiquier 2012 193 pages  Prix : 23 € Le Canada est le refuge idéal de sociétés minières qui spéculent en Bourse et mènent à travers le monde des opérations controversées, voire criminelles. Elles y trouvent un système boursier-casino favorable à la spéculation, des exonérations dignes d’un paradis fiscal, des mesures législatives canalisant vers elles l’épargne des citoyens, une diplomatie de complaisance soutenant ses pires desseins, ainsi qu’un droit taillé sur mesure pour la couvrir à l’étranger, comme sur le front de la critique intérieure. En six chapitres d’une redoutable efficacité, Alain Deneault et William Sacher retracent l’histoire du Canada et exposent comment cette ancienne colonie est devenue le paradis réglementaire et judiciaire d’une industrie évoluant hors de tout contrôle. Pillage, expropriations violentes de populations, pollution durable de vastes territoires sont le lot des pays qui subissent les méthodes de cette industrie aveuglément tournée vers le profit. La Bourse de Toronto se révèle le pilier de ce système où s’enregistrent 60 % des sociétés minières mondiales, des entreprises protégées par des politiques serviles. Grâce à un travail minutieux de recensement de sources internationales, les auteurs nous montrent comment le Canada, trop souvent présenté comme vertueux et pacifiste, est devenu la Suisse des mines. Alain Deneault est titulaire d’un doctorat de philosophie de l’Université de Paris-VIII et enseigne la « pensée critique » au département de science politique de l’Université de Montréal. Il est l’auteur de Noir Canada, de Offshore et de Faire l’économie de la haine (Écosociété). William Sacher est titulaire d’un doctorat en sciences atmosphériques et océaniques de l’Université McGill. Il est actuellement doctorant en économie du développement à la Faculté latino-américaine de sciences sociales. Il est également coauteur de Noir Canada.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Enquête sur les drones-tueurs
http://www.dedefensa.org/article-enqu_te_sur_les_drones-tueurs_26_10_2012.html

La “guerre des drones” est, pour l’instant, devenue, par la grâce du très-progressiste président Obama, la “tuerie par lesdrones”. Il s’agit d’une institutionnalisation de l’exécution sommaire, hors de toute légalité civilisée, l’équivalent gouvernemental et hautement sophistiqué de la pratique du “contrat” qui échoit aux tueurs du crime organisé. On ajoutera que le “contrat”, au contraire des tueurs de la Cosa Nosta qui savent ce qu’ils font et le font d’une manière professionnelle, est réalisé par une technologie aveugle, c’est-à-dire une sophistication du phénomène du “déchaînement de la Matière” avec l’assassinat collatéral qui touche des innocents qui se trouvaient là par les hasards de la vie, et en général victimes de la stupidité de la Matière, de l’ineptie du renseignement, de l’aveuglement dessapiens réduits à la fonction de robots exécutant des ordres issus de l’activité de professionnels qui ne savent même plus être ce qu’ils devraient être (par “contrats”, eux aussi), – par conséquent, tueurs professionnels qui ne savent même pas être professionnels… Tout cela est le legs du président Obama, en passe d’éventuellement être réélu, selon les prières ferventes du monde progressiste et libéral du bloc BAO. Amen.

Heureusement, le Système a ses contradictions, il en est même littéralement criblé… Donc, le 25 octobre 2012 sur leGuardian (information reprise sur RAW Story le 25 octobre 2012 et le sur TVPress.com le 26 octobre 2012), on annonce que Ben Emmerson QC, nommé rapporteur spécial de la commission des droits de l’homme de l’ONU, doit mettre en place une unité spéciale d’investigation, et conduire cette investigation, sur le fait de savoir si les “contrats” des drones-tueurs sont légaux dans les cas, – innombrables, certes, – où il y a mort de civils innocents.

«The announcement was made by Ben Emmerson QC, a UN special rapporteur, in a speech to Harvard law school in which he condemned secret rendition and waterboarding as crimes under international law. His forthright comments, directed at both US presidential candidates, will be seen as an explicit challenge to the prevailing US ideology of the global war on terror. Earlier this summer, Emmerson, who monitors counter-terrorism for the UN, called for effective investigations into drone attacks. Some US drone strikes in Pakistan may amount to war crimes, Emmerson warned.

»In his Harvard speech, he said: “If the relevant states are not willing to establish effective independent monitoring mechanisms … then it may in the last resort be necessary for the UN to act.” “Together with my colleague Christof Heyns, [the UN special rapporteur on extra-judicial killings], I will be launching an investigation unit within the special procedures of the [UN] Human Rights Council to inquire into individual drone attacks.”

»The investigation unit will also look at “other forms of targeted killing conducted in counter-terrorism operations, in which it is alleged that civilian casualties have been inflicted”. Emmerson maintained that the US stance that it can conduct counter-terrorism operations against al-Qaida or other groups anywhere in the world because it is deemed to be an international conflict was indefensible. “The global war paradigm has done immense damage to a previously shared international consensus on the legal framework underlying both international human rights law and international humanitarian law,” he said. “It has also given a spurious justification to a range of serious human rights and humanitarian law violations.

»“The [global] war paradigm was always based on the flimsiest of reasoning, and was not supported even by close allies of the US. The first-term Obama administration initially retreated from this approach, but over the past 18 months it has begun to rear its head once again, in briefings by administration officials seeking to provide a legal justification for the drone programme of targeted killing in Pakistan, Yemen and Somalia …” “[It is] alleged that since President Obama took office at least 50 civilians were killed in follow-up strikes when they had gone to help victims and more than 20 civilians have also been attacked in deliberate strikes on funerals and mourners. Christof Heyns … has described such attacks, if they prove to have happened, as war crimes. I would endorse that view…”»

Pour notre information, ou simplement pour nous rafraîchir la mémoire, – et l’on sait dans quel sens, – TVPress.comnous rappelle quelques données de base concernant l’action des drones-tueurs, à partir d’une compilation de diverses sources US. Cette compilation montre qu’il y a en réalité un champ extrêmement vaste d’exploration des “victimes collatérales” des attaques, de ces “victimes” dont l’identification et l’appréciation rencontrent les définitions de “crime de guerre” dans l’esprit du rapporteur spécial Ben Emmerson QC, tel qu’exposé dans son discours de Harvard.

«The United Nations has identified the U.S. as the world's number one user of “targeted killings” largely due to its drone attacks in Pakistan and Afghanistan. The CIA and the U.S. military have used drones to target and kill those Washington describes as “suspected militants” in Pakistan, Afghanistan, Iraq, Yemen, Somalia and Libya. In 2008, after Barack Obama won the presidency in the U.S., the drone strikes escalated and soon began occurring almost weekly, later nearly daily, and so became a permanent feature of life for those living in the tribal borderlands of northern Pakistan. (CBS News.)

»Pakistan's Interior Minister Rehman Malik has recently said that only 20 percent of those killed in drone attacks are militants while the rest are innocent people. (thenews.com.)

»A new report on the secret U.S. drone war in Pakistan says the attacks have killed far more civilians than acknowledged, traumatized a nation and undermined international law. In “Living Under Drones,” researchers conclude the drone strikes “terrorize men, women, and children, giving rise to anxiety and psychological trauma among civilian communities.” (Democracy Now.) “The number of 'high-level' militants killed as a percentage of total casualties is extremely low – estimated at just 2% [of deaths]”, says the report. Human rights lawyers deem the drone strikes as “extrajudicial killings” charging that there is no legal basis for the attacks.»

Ben Emmerson QC est un des directeurs et fondateurs de Matrix Chambers, un cabinet d’avocats spécialisés dans les questions de “droits de l’homme”, de liberté d’expression, etc. Le même jour où Emmerson faisait son discours à Harvard, Glenn Greenwald, le 24 octobre 2012 dans le Guardian, consacrait l’une de ses chroniques au programme “Disposition Matrix”, à propos duquel le Washington Post venait de consacrer un article (le 23 octobre 2012). Greenwald présentait la chose de cette façon : «Obama moves to make the War on Terror permanent… Complete with a newly coined, creepy Orwellian euphemism – ‘disposition matrix’ – the administration institutionalizes the most extremist powers a government can claim…» Le détail de l’article critique de Greenwald concerne effectivement la mise en place d’une énorme structure tendant à pérenniser les activités dites “antiterroristes”, et qui concernent évidemment toutes les actions illégales et violatrices des dispositions des lois de la guerre, en commençant évidemment par la “guerre desdrones”, ou plutôt les abus des drones-tueurs…

« A primary reason for opposing the acquisition of abusive powers and civil liberties erosions is that they virtually always become permanent, vested not only in current leaders one may love and trust but also future officials who seem more menacing and less benign. The Washington Post has a crucial and disturbing story this morning by Greg Miller about the concerted efforts by the Obama administration to fully institutionalize – to make officially permanent – the most extremist powers it has exercised in the name of the war on terror.»

Il y a là une confluence caractéristique, symbolisée par l’emploi du terme “matrix”, entre l’institutionnalisation de la pratique illégale et criminelle des drones-tueurs et de tout ce qui l’accompagne, et la mis en place d’une riposte légaliste de la part de l’ONU à partir de sa commission des droits de l’homme. Il n’est pas question d’apprécier ici les différences capacités qui vont s’opposer dans ce cadre, pour tenter de déterminer qui a une chance de l’emporter sur l’autre, voire de déterminer ce qui peut paraître illusoire ou convenu, ou dépourvu de véritables moyens, notamment du côté de la démarche de l’ONU et de Ben Emmerson QC. Il est plutôt question d’observer, d’un point de vue conceptuel et pour déterminer l’évolution de tendances difficiles sinon impossibles à contrôler… :

• D’abord, que l’affrontement qui se dessine entre les pratiques des USA (avec quelques supplétifs d’occasion), qui ressortent d’un énorme projet d’actions illégales et criminelles placées sous l’égide de ce qui prétend être un État, et plus précisément cette chose étrange nommée “État de droit”, et l’initiative de l’ONU d’autre part, est un affrontementintra-Système typique. Mieux encore, il s’agit de deux pratiques, deux tendances, qui sont dénoncées en général comme des legs de la globalisation et de l’irrespect destructeur des principes structurants, essentiellement la souveraineté, – les actions des USA-Obama (même sac) étant effectivement commises au détriment absolu des souverainetés, et les actions de l’ONU étant très souvent dénoncées comme ennemies et prédatrices de la souveraineté. Le cas est donc bien que ces deux tendances objectivement complices s’affrontent ;

• Ensuite, que l’action de l’ONU ne peut être minorée, sous prétexte qu’en face il y a la puissance US, ou sous prétexte que la puissance US serait soi-disant maîtresse et manipulatrice de l’ONU. Dans le cas envisagé, il s’agit bien d’une initiative qui aura un très fort effet de communication, parce qu’elle est notamment entreprise par des hommes disposant d’une réputation et d’une infrastructure importantes dans des milieux juridiques anglo-saxons, donc au cœur de la citadelle même que constituent justement l’anglosaxonisme et les USA, – une querelle fratricide, en quelque sorte. Le fait que Emmerson ait fait son discours à la Harvard Law School, qui est l’un des établissements sacrés du juridisme américaniste et anglo-saxon, implique combien cette initiative rencontre d’écho dans le monde juridique anglo-saxon ;

• Enfin, que l’intervention, justement, du facteur juridique anglo-saxon, qui est un pan fondamental de l’anglosaxonisme, est aussi un facteur d’importance. Il implique un engagement professionnel opiniâtre, d’ailleurs autant justifié par la pratique et le goût du juridisme lui-même, que par éventuelle référence à la morale. Le Système est à cet égard impitoyable pour lui-même, dès lors que le champ s’ouvre pour une action juridique coordonnée. Il va œuvrer pour suggérer la mise en place d’une juridiction internationale adéquate dans ce qui est un champ nouveau de l’activité criminelle internationale. La communauté juridique internationale, qui est essentiellement anglo-saxonne et qui est également un des facteurs de la puissance anglo-saxonne, va peser de tout son poids pour une telle mise en place, qui exprimera un renforcement de soin importance et de son influence. Il s’agit d’une véritable concurrence infra-Système, dans ce Système où la concurrence est l’une des règles d’or des rapports entre les pouvoirs. Cela signifie que la prépondérance de Washington dans la bataille juridique qui se prépare n’est nullement assurée ni acquise d’avance.

Il s’agit par conséquent d’une circonstance de plus où la dynamique de surpuissance du Système débouche bien sur un processus à potentialité autodestructrice incontestable. Les projets de l’administration Obama, avec constitution d’une véritable bureaucratie du “crime par drone”, sont monstrueux, et structurellement considérables. Mais dès lors qu’ils sont cela, à la différence de l’administration GW Bush qui n’alla jamais jusqu’au projet d’installer de telles structures, ils tombent sous le coup des lois internes du Système, où le juridisme et sa capacité de concurrence des décisions des pouvoirs en place tiennent une place importante et jugée incontestablement nécessaire par l’idéologie du Système. (C’est ce principe du juridisme qui est essentiel pour permettre l’évolution coordonnée du système des puissances économiques du corporate power, notamment par rapport aux bureaucraties des structures émanant du pouvoir politique, sans tomber dans un chaos qui pourrait profiter aux adversaires du Système. Par conséquent, le juridisme est un bras armé du Système qui ne peut être ignoré ni réduit au silence.) Il est donc possible que l’activité criminelle de l’administration/l’organisation Obama codifiée comme elle l’est désormais en bureaucratie du crime par drones, se heurte à une contre-offensive juridique (l’action de la commission de l’ONU débouchant sur des actions fragmentaires aux niveaux divers, internationaux, nationaux, etc.) articulée sur une nouvelle jurisprudence.

Il est à noter, comme complément instructif, qu'on rencontre une situation similaire au niveau des sanctions du bloc BAO contre l’Iran, où un mouvement très fort se dessine, de contestation juridique, de procès, etc., contre les autorités instigatrices des sanctions, dont l’UE, à partir de juridictions internationales. Le paradoxe antiSystème est également présent dans ce cas, les plaignants étant iraniens, faisant partie du business iranien qui s’était inscrit depuis plusieurs années dans le courant libéral et globalisant du bloc BAO, qui figure donc les alliés objectifs et reconnus du bloc BAO en Iran, éventuellement même les soutiens d’une opposition dont nul ne doute qu’elle est démocratique et libérale, et dont le bloc BAO attend le soulèvement libérateur et vertueux. Ces alliés du bloc BAO, privés de business par les sanctions, demandent aujourd’hui des compte à ceux-là même qui, de Davos à la City, les ont attirés dans le circuit globalisant du Système. C’est, aujourd’hui, un des sujets de préoccupation principaux de l’UE dans l’affaire de la crise iranienne, voire un sujet “de panique” par les ressources et l’énergie que de telles actions vont mobiliser dans les technostructures du bloc BAO, en même temps que l'installation d'un climat bien ambigu par rapport aux engagements et aux orientations du bloc BAO dans la crise iranienne.

Mis en ligne le 26 octobre 2012 à 12H27Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

[Spionaj industrial. ]

Cetăţeanul rus care a încercat să iasă din ţară cu documente clasificate despre zăcăminte de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă are interdicţie de a părăsi Bucureştiul, măsura fiind luată de procurorii DIICOT după ce a fost prins pe Aeroportul Otopeni. 

Cetăţeanul rus O.M., în vârstă de 42 de ani, a fost prins în 19 octombrie pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni în timp ce încerca să părăsească România având asupra sa documente şi hărţi geologice emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi SUVOROV, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Procurorii au luat în cazul cetăţeanului rus măsura interdicţiei de a părăsi Bucureştiul.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală fac cercetări în cazul unui grup infracţional constituit din cetăţeni ruşi şi români, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 19 din Legea 51/1991, articolul 169 şi articolul 298 din Cod penal.

Potrivit procurorilor, factori de decizie din IPROMIN SA Bucureşti ar fi divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusa informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul "SUVOROV".

Procurorii DIICOT fac verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale, precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Suportul informativ în acest caz a fost asigurat de către SRI.

Cercetările continua in vederea documentarii întregii activităţi infracţionale, a precizat sursa citată.

Contactat telefonic de MEDIAFAX, directorul executiv al societăţii IMPROMIN, Gabriel Neamţu, a declarat că nu ştie despre ce este vorba şi a solicitat un răgaz de 30 de minute pentru a se documenta. Ulterior, acesta şi-a închis telefonul mobil.

Ultimele stiri | Revista 22 Editie online

26.10.2012

SPIONAJ industrial la IPROMIN: Documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din România, divulgate către afacerişti ruşi

 

1 comentariu

DIICOT face verificări după ce factori de decizie din IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusă informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul "Suvorov", relateaza Mediafax.

UPDATE: O.M., 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor MOLDOVA NOUĂ şi SUVOROV.

Cetateanul rus nu a fost arestat, ci obligat sa nu paraseasca Bucurestii.  La aceasta ora procurorii ii audiaza pe  responsabilii de la IPROMIN.

Un cetăţean rus a fost depistat pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului român.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală fac cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 19 din Legea 51/1991, articolul 169 şi articolul 298 Cod penal.

"În fapt, s-a reţinut că factori de decizie din cadrul SC IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusă, informaţii şi documente clasificate, referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul «SUVOROV»", se arată într-un comunicat de vineri al DIICOT.

Procurorii DIICOT fac verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale, precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.

În 19 octombrie, O.M., în vârstă de 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului român, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi SUVOROV, a precizat DIICOT.

Suportul  informativ a fost asigurat de către SRI.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, a precizat sursa citată.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer