1- Despre discriminarea minorităților, reală, imaginară sau despre discriminarea majorității?
http://discriminare.md/



« Notă: Conform ultimului recensământ din 2004, în Republica Moldova locuiesc peste 3.600 de evrei, însă, potrivit datelor asociaţiilor evreieşti, numărul acestora depăşeşte cifra de 20.000. În opinia istoricilor, secolul XX a însemnat pentru evreii din Basarabia o perioadă tragică. Pogromul din Chişinău şi lagărele de concentrare din Transnistria, din perioada celui de-al doilea război mondial, au condamnat circa 250 mii de evrei la represiune şi emigrare.

Totodată, solicitată de mai multe organizaţii şi instituţii, Academia Română a făcut modificări în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ca adresările de “ţigan” şi “jidan” să fie considerate jignitoare la adresa etniei rome şi respectiv cea a evreilor.»

Sursa : Ca să nu provoace ură, evită sa-şi afiseze identitatea evreiască

de Cristina Zavatin (16-9-2012)


2- Despre istoria modernă. Adevăruri parțiale, manipulări, falsuri.
http://www.rts.ch/archives/tv/culture/dossiers-de-l-histoire/3443848-l-ete-1914.html

Autorul seriei de emisiuni de istorie. "Henri Guillemin laisse un nom qu'aucun historien de la France contemporaine ne peut ignorer", tel était le jugement que portait René Rémond dans "Le Monde", saluant "une oeuvre qui s'impose à l'attention en dépit - ou à cause, qui sait ? - de ses partis pris". Bertrand Poirot-Delpech voyait en Guillemin "un empêcheur de mystifier en rond".

Qui était donc cet écrivain prolifique (80 titres) et infatigablement non-conformiste, dont les audaces lui valurent d'être presque jusqu'à sa mort proscrit des ondes françaises, alors qu'en Suisse et Belgique tout le monde se souvient de ses émissions passionnantes ? Il avait en effet le rare don de susciter l'intétêt, tant il était ardent dans ses démonstrations, si austères que fussent parfois ses sujets.

On l'a accusé d'avoir jeté à bas la gloire de certains "grands hommes" dont il est de bon ton de ne retenir que les mérites : Voltaire, Napoléon, Benjamin Constant ou Alfred de Vigny. Bonaparte ? un aventurier qui mit l'Europe à sang et à feu. L'auteur de "La Mort du Loup", Vigny ? Un grand poète certes, mais qui s'abaissait à dénoncer à la police impériale ses compatriotes mal pensants (et gênants pour lui). Péguy ? Chantre admirable; hélas ! traînant sa plume lyrique dans l'ordure, il lui arriva d'appeler de ses voeux la mise à mort de Jean Jaurès, son ami de la veille, et de tourner en dérision avec cruauté Romain Rolland, son bienfaiteur. D'irrévérencieuses révélations qui suscitèrent contre leur auteur d'inexorables haines. Pourtant, ce "procureur des lettres" (dixit ses ennemis), plus qu'un accusateur fut davantage l'avocat des mal connus. Il a pris la défense de J.-J. Rousseau dénigré; réhabilité Lamartine que la critique convenable entendait réduire au rôle de "mandoliniste"; insisté sur le courage, la générosité de Victor Hugo, l'héroïsme de Zola renonçant à sa tranquillité pour défendre Dreyfus, ce à quoi rien ne l'obligeait, sinon cette "réquisition" morale dont parle Guillemin.

Enfin, chrétien fervent, Guillemin a évoqué la personnalité de Jésus comme il croyait qu'elle fut et le message que le Christ adressa au monde; là encore sa sincérité violente et son aversion pour les conventions dressèrent contre lui les critiques timides et les dévots.

Né le 19 mars 1903 à Mâcon, 57 rue Lacretelle, Henri Guillemin a été élève du lycée Lamartine de cette ville, puis du lycée du Parc à Lyon et enfin de la prestigieuse École Normale supérieure, où il fut le commensal de Sartre - ils restèrent bons amis - de Nizan et de Jean Guitton. Il fut le disciple et le secrétaire de Marc Sangnier, fondateur du Sillon, mouvement chrétien social. Une amitié très grande liait Guillemin à François Mauriac. Il eut de fréquents entretiens avec Claudel, à qui il consacra de nombreuses pages.

Après avoir enseigné dans différentes villes de province, dont Lyon, il fut nommé professeur au Caire puis à Bordeaux qu'il dut quitter en 1942 pour échapper à la police de Vichy et se réfugier en Suisse. La guerre finie, il devint attaché culturel à l'ambassade de France à Berne, où il restera jusqu'en 1962.

Vă rog să consultați aceste situri selectate de mine, în speranța că vă pot interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Problema revendicărilor minorităţilor din România

Publicat de admin in Textele altora pe 21.09.2012 | 1 comentariu

Ec. Dr. Radu Golban
Problema revendicărilor minorităţilor germană şi maghiară şi ale cultelor religioase romano-catolice şi protestante din România
Dezbaterea actuală pe tema revendicării averii minorităţii germane şi a cultelor religioase Romano-Catolic şi Protestante ar trebui supusă unui dialog bine ancorat în societatea civilă, fiind vorba despre averi imense aflate astăzi în posesia statului şi prevenind astfel un pescheş pentru politicienii recuperatori români şi pentru Înalta Poartă de la Berlin. O acţiune politică de acest gen nu are legitimitate electorală, fiind doar un guvern care s-a născut din traseism parlamentar fără legitimitate electorală.
O dată cu instalarea noului guvern U.S.L., la 21 mai curent a fost înfiinţată şi o comisie a U.S.L. condusă de Călin Popescu Tăriceanu[ ] privind restituirea proprietăţilor UDMR; minorităţile ceruseră deja şi fostului guvern restituirea în natură a proprietăţilor confiscate de comunişti. Fostul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat în urmă cu câteva săptămâni că din totalul de 16 miliarde de euro estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate, mai mult de jumătate ar reveni cultului Romano-Catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile, iar cealaltă parte ar reveni minorităţilor din România.
Prea uşor însă se pierde în discuţia publică adevăratul motiv al acestei confiscări a averii minorităţilor, care din motive politice este prezentată ca fiind un act de nedreptate comunistă. De fapt, încă înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Aliaţii, prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, au impus, la articolul 15, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Convenţia de Armistiţiu a preluat principiile de realizare a păcii în Europa precum au fost stabilite prin Acordul de la Potsdam, încheiat la 1 august 1945 de către Puterile Aliate. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Prin aceeaşi lege s-a hotărât şi confiscarea tuturor bunurilor imobile ale respectivei organizaţii hitleriste şi legionare. Se remarcă faptul că această lege (nr. 485/1944) nu a fost abrogată nici până în zilele noastre. Prevederile articolului 15 au fost implementate în România şi prin legea nr. 187 din 23 martie 1945, Art. 3: În scopul înfăptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru a fi împărţite:
a) Pământurile şi proprietăţile agrare de orice fel aparţinând cetăţenilor germani şi cetăţeni români, persoane fizice sau juridice, de naţionalitate (origine etnică) germană, care au colaborat cu Germania hitleristă.
b) Pământurile şi alte proprietăţi ale criminalilor de război şi ale celor vinovaţi de dezastrul ţării;
c) Bunurile agricole de orice fel ale cetăţenilor români care s-au înscris voluntari pentru a lupta împotriva Naţiunilor Unite;
Dar care este totuşi legătura dintre Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe), până la desfiinţarea sa prin lege în octombrie 1944, şi cultele religioase? Începând cu data de 23 mai 1932 Fritz Fabritius, reprezentatul saşilor din România, a cerut din partea României dreptul de autonomie al grupului etnic german şi administrarea proprie a şcolilor şi bisericilor germane. După 21 noiembrie 1940 Grupul Etnic German, când a fost oficializat prin Decretul-Lege nr. 830, a căpătat un statut de semi-autonomie în cadrul statului român. Conform politicii expansioniste a Reichului, s-a constituit la scurt timp „N.S.D.A.P. der Deutschen Volksgruppe in Rumänien” (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din România). Conform structurii de semi-autonomie în cadrul României, Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) era sub comanda directă şi subordonat Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist din Germania (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – NSDAP). O mare parte a averii, printre care se numără şcoli şi spitale, nu a aparţinut cultului religios, ci grupului etnic german. La baza acestei administrări a proprietăţii cultelor religioase a stat, de pildă, Convenţia generală privind reglementarea relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi etnicii germani din România, încheiată în anul 1942.
În 1941 s-a semnat Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universităţi săseşti” (desfiinţată de Curtea Regală a României în 1 iunie 1937 pentru că funcţiona abuziv ca un stat în stat) la Grupul Etnic German. „Convenţia” este semnată de Episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel, şi de liderul Grupului Etnic German (Volksgruppenführer) din Braşov, Andreas Schmidt. Iată ce cuvântau cei doi „camarazi” hitlerişti în 31 martie 1941, la Braşov: „Germanii din patria noastră, care sub uriaşa influenţă a mişcării naţional-socialiste a lui Adolf Hitler aspiră la o nouă şi puternică unitate, sunt divizaţi din punctul de vedere al credinţei religioase în cel puţin două mari grupuri. Conştiinţa naţională a germanilor şi credinţa religioasă nu se mai suprapun. De aceea conducerii Grupului Etnic German îi revine azi o mai mare importanţă în comparaţie cu trecutul [...]. Acum însă, după ce Grupul nostru Etnic German este recunoscut în România prin decretul lege din data de 20 noiembrie 1940 ca personalitate juridică înzestrată cu certe competenţe în cadrul comunităţii, misiunea Bisericii noastre, de conducere politică a poporului, necesară în trecut, se sfârşeşte, iar conducerea populară revine iarăşi în drepturile sale…” Legătura cu minoritatea maghiară rezidă în recunoaşterea calităţii de succesor în drepturi de la Judecătoria Sibiu, nr 4884/2006, în care prin sentinţa civilă nr. 3567 din 30.08.2006 se recunoaşte că F.D.G.R. este şi succesorul Asociaţiei Agricole Săsească-Ardelenească (cuprinzând Societatea de Agricultură Săsească din Ardeal şi „Mişcarea cooperatistă maghiară din Transilvania până în 1918”).
În concluzie, nu comuniştii, cum tot încearcă să inducă în eroare până în zilele noastre Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), au naţionalizat imobilele care aparţineau Grupului Etnic German, inclusiv cele ale Bisericii Evanghelice şi Romano-Catolice, ci aceste două Biserici s-au integrat de bunăvoie cu proprietăţi cu tot în respectiva organizaţie hitleristă. F.D.G.R., condus de Klaus Johannis, se declară astăzi, pe urma unei sentinţe oficiale a Judecătoriei Sibiu din 2006, urmaşul juridic al Grupului Etnic German. F.D.G.R. este, în consecinţă, succesorul unei organizaţii naziste recunoscută ca atare de Puterile Aliate care au învins Germania nazistă. Ca urmare România ar trebui să consulte toate Puterile Aliate dacă intenţia de a despăgubi o grupare nazistă ar putea să contravină sau nu unui tratat internaţional aflat încă în vigoare. Deoarece nici Republica Federală Germană nu a revendicat proprietăţile naţionalizate de către U.R.S.S. până în 1948, invocând o obligaţie în baza dreptului internaţional public, ar trebui şi guvernanţii noştri să apere patrimoniul ţării prin eforturi politice şi diplomatice.
Actuala coaliţie la putere ar face bine să ţină cont şi de Constituţia României, care prevede la Art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Statul român a fost parte semnatară a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, care prevedea, la articolul 15, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc, or, Grupul Etnic German, dizolvat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, dar reactivat de judecătoria Sibiu prin sentinţa civilă nr. 2790, a fost exact o astfel de organizaţie care ar intra astăzi, prin politica de restituire generoasă a statului, în posesia averii confiscate! A fost chiar Convenţia de Armistiţiu cea care l-a obligat pe regele Mihai să emită Decretul- Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944. Dar mai ales guvernul de la Bucureşti trebuie să atragă atenţia Germaniei că problema revendicărilor ar trebui conectată cu problema creanţelor comerciale, tot în valoare de aproximativ 19 miliarde de euro, din clearingul bilateral, pe care această ţară nu le-a achitat României. Fiind ambele litigii un produs al anului 1945, am avea şi cele mai bune şanse de succes, ca să nu scoatem ţara la mezat.
Dialogul politic pe tema revendicării averii bisericeşti în România este la fel de vechi precum structura feudală a redistribuirii inegale a averii în ţara noastră; tocmai de aceea trebuie să purtăm un dialog social cât se poate de larg înainte de a acţiona pripit. „Alexandru Ion Cuza – scria acum mai bine de o sută de ani cărturarul şi filantropul Vasile Stroescu (1845-1927), primul preşedinte al Parlamentului României Mari – a sechestrat averile mânăstireşti în folosul ţării, iar pentru persoana sa nu s-a folosit cu nimic. Nimeni nu a îndrăznit să-i propună să-şi facă apanaje din moşii închinate de străbuni pentru omenie şi binefaceri.”[ ]

Identitatea moldoveneasca după 1991. Instrumentele inventarii unei natiuni

Revista ERASMUS, nr. 14/2003-2005, Bucureşti, Tipografia Media & Marketing, 2005.

Ilarion TIU

Lucrare de fata este o analiza istoriografica asupra modalitatilor de inventare a unei natiuni. Contributia noastra nu se doreste a fi un instrument de critica asupra guvernarii post-sovietice de la Chisinau, deoarece respectand criteriul istoric de analiza, incercam sa ne apropiem cat mai mult de adevar. Aducand in discutie problema adevarului, dorim inca de la inceput sa precizam ca am utilizat o bibliografie clasica privitoare la problema nationalismului, fara a devia de la scopul stiintific. Obiectivul nostru este sa conturam o schema identitara a notiunii de moldovenism.
De asemenea, dorim sa precizam ca suntem in stadiul unor consideratii preliminare, atat din perspectiva surselor utilizate, cat si a bibliografiei de specialitate. Sursele folosite in momentul de fata sunt de data recenta, respectiv Istoria Moldovei1 si Dictionarul moldovenesc-romanesc2, ambele lucrari editate la Chisinau, sub semnatura filologului si istoricului Vasile Stati. Instrumentele de analiza problematica le-am identificat in lucrarile a doi specialisti ai domeniului, respectiv Eric Hobsbawn – „Natiuni si nationalism din 1780 si pana in prezent“ si Anne-Marie Thiesse – „Crearea identitatilor nationale in Europa“.
In aceasta faza dorim sa demonstram ca publicarea unor astfel de materiale, aparute sub egida Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, nu constituie simple tentative de creare a unei ideologii politice la Chisinau. Astfel ca, nu putem trece neobservat faptul ca aparitia unei istorii alternative a statului dintre Prut si Nistru3 a fost urmata de publicarea unui dictionar moldovenesc-romanesc. In consecinta, identificam o schema metodologica de definire a unei natiuni, care are la baza fundamente teoretice clasice ale nationalismului, avand ca miza demonstrarea existentei „moldovenilor“ si a „limbii moldovenesti“. In continuare, vom pune accent pe interpretarea data de autor, intervenind cat mai putin in polemicile legate de veridicitatea afirmatiilor.
In cele doua lucrari, Vasile Stati foloseste ca metodologie instrumentele nationalismului clasic, cu care s-a operat preponderent in secolul al XIX-lea. Preocuparile sale se leaga de aspecte ale definirii si identificarii unei natiuni, si nu de accelerare a potentialului sau creator, asa cum s-a intamplat in anii 1930-1940. Voluntar sau inconstient, autorul parcurge cele trei etape pe care Eric Hobsbawn le identifica ca fundament al construirii unei natiuni:
· asocierea istorica a poporului cu un stat actual sau cu o oarecare traditie istorica;
· existenta unei elite culturale cu vechi traditii, si cu o limba populara scrisa, in documente literare sau administrative;
· capacitatea de a cuceri4.
Identificarea stramosilor. Aceasta etapa se regaseste in toate incercarile de definire a unei natiuni. De cele mai multe ori, existenta unor predecesori este foarte greu de documentat pe criterii stiintifice, si tocmai de aceea sunt inventati. Se constata uneori o competitie privind paternitatea unor stramosi cu trecut glorios, mai ales in cazul statelor noi aparute, desprinse dintr-un spatiu mai larg5.
Definirea spatiului il preocupa pe Vasile Stati inca din studiile introductive ale celor doua lucrari. Pentru el, „Moldova“ nu este un termen abstract – de la Est sau Vest de Prut. Se foloseste termenul in intelesul sau primordial, de spatiu Extra-carpatic si Vest-nistrean. Evita cat poate de mult sa vorbeasca despre Republica Moldova si refuza sa accepte termenul Basarabia, intrucat Moldova este un teritoriu atestat inca din evul mediu, modificat spatial doar de interventii politice. Aceasta acceptiune este intalnita si la istoricii romani, insa dintr-o perspectiva total opusa scopurilor lui Vasile Stati.
Competitia pentru stramosi debuteaza la inceputul mileniului crestin, considerandu-i pe geti premergatorii natiunii moldovenesti. Apelul lui Vasile Stati la geti nu este intamplator, intrucat intervine sa precizeze ca dacii sunt o realitate a spatiului intra- si sud-carpatic, fara a avea vreo legatura de rudenie cu vecinii lor geti. In consecinta, autorul identifica primul abuz al istoriografiei romanesti, care include in „arborele genealogic“ al natiunii si aceasta populatie antica. Getii nu sunt desemnati intamplator ascendentii moldovenilor. Fiind o populatie estica in spatiul carpato-danubiano-pontic, nu ar fi fost inclusi in provinciile organizate la nord de Dunare de Roma, evitand astfel sa poarte, dupa expresia autorului, „lanturile romane“6. Astfel ca, se lucreaza cu o populatie „pura“ din punct de vedere etnic, dar care trebuia pana la urma romanizata. In opinia autorului romanizarea are exclusiv aspecte culturale, si nicidecum amestec etnic, realizandu-se prin patrunderi de populatii getice in fostul spatiu provincial roman vecin. Acest schimb cultural, care a fost insotit de lipsa interactiunii genetice, s-ar fi sfarsit in secolul VI, prin invazia avarilor, care ar fi taiat posibilitatile de comunicare, prin instalarea intre Curbura Carpatilor si Dunare. Imposibilitatea interactiunii dintre cele doua populatii romanizate de la nord de Dunare a fost compensata, in opinia lui Vasile Stati,  de bunele relatii cu popoarele estice, cultivate de stramosii moldovenilor inca din secolul al II-lea7. Astfel ca, in opinia autorului interactiunea cu populatiile est-nistrene este continua si ireversibila, facand parte din check-list-ul identitar8. In acest context, momentul de gratie este reprezentat de instalarea slavilor, prezentati ca fiind o populatie pasnica de agricultori, cu rol civilizator in regiune. Evul mediu moldovenesc este asadar dominat, in opinia autorului, de contactul cu statele slave, si nicidecum cu celalalt stat romanic dintre Dunare si Carpati. Apartenenta institutiilor statale la modelul est-slav ii ofera autorului criterii de justificare a discursului sau9.
Intrucat in debutul expunerii noastre am facut apel la obiectivitate, nu putem observa existenta unor elemente de disputa istoriografica. In primul rand, consideram ca stadiul actual al cercetarii nu a lamurit pe deplin problematica romanizarii intregului spatiu locuit de vorbitorii limbii romanice de est. In special chestiunea continuitatii a ridicat serioase semne de intrebare, in prezent efectuandu-se o reevaluare a discursului oficial, care nu a fost definitivata si publicata. In al treilea rand, unitatea est-romanicilor in evul mediu ridica probleme de veridicitate, avand in vedere sistemul politicii externe al statelor Moldova si Valahia, cat si interactiunile culturale cu statele vecine (a se avea aici in vedere modelul ecleziastic utilizat in cele doua cazuri).
Tot ceea ce putem observa deocamdata este ca Vasile Stati a folosit criterii bine structurate de definire a natiunii, interpretarea lui respectand unele norme metodologice. Contestarea rationamentului poate fi facuta pe aceleasi baze, si nicidecum prin negarea absoluta a observatiilor sale.
Dupa ce este dezbatuta chestiunea stramosilor, autorul se va ocupa de identificarea check-list-ului identitar al moldovenilor. Punctul de pornire este de asemenea clasic pentru spatiul european, facandu-se apel la traditia folclorica10. Balada „Miorita“ ii va oferi autorului atestarea istorica a termenului de moldovean, plasand-o in secolul al XIII-lea. El foloseste acest mit, comun si spatiului cultural romanesc, extragand doar informatiile de care are nevoie in constructia sa.
Simbolul central al check-list-ului identitar este voevodul secolului al XV-lea Stefan, pe care istoriografia romaneasca il numeste „cel Mare“, dar pe care Vasile Stati il introduce intr-o lista monarhica de inspiratie occidentala, denumindu-l „al III-lea“. De fapt, dupa 1991 Stefan cel Mare / al III-lea a este plasat in centrul mitologiei de peste Prut, atat prin ridicarea unei statui in centru capitalei, Chisinau, denumirii bulevardului principal din acelasi oras cu numele sau, cat si prin simbolistica monetara, prin care voevodul apare pe toate bancnotele, de la 1 la 500 lei. Vasile Stati are o alta viziune despre politica interna si externa a lui Stefan decat istoriografia romaneasca, intrucat il aseaza intr-un sistem de aliante si relatii exclusiv cu lumea slava. Stefan ar fi fost in permanenta in conflict cu voevozii munteni, care i-au ajutat pe otomani sa-l „mazileasca“. Dupa disparitia voevodului conflictul ar fi fost mostenit de toti domnii moldoveni, conturandu-se o ideologie anti-valaha11.
Momentul 1812 este plasat de Vasile Stati anterior unor agresiuni continue ale domnilor munteni, cea mai importanta situandu-se la sfarsitul secolului al XVI-lea, prin „invazia“ lui Mihai Viteazul. In contextul evolutiei istorice a statului medieval Moldova, anexarea judetelor de la est de Prut, sustine Vasile Stati, n-a constituit decat un act „perfect legitim“, deoarece tarul i-a „eliberat“ pe moldovenii crestini de sub „jugul“ turcesc12. Efectele acestui eveniment istoric sunt considerate benefice, atata timp cat dezvoltarea ulterioara a judetelor anexate ar fi fost superioara celor ramase statului autonom Moldova13. Pentru autor, istoria Moldovei se leaga fundamental de acest „act modernizator“, asupra caruia istoriografia romaneasca nu are nici un drept de contestare, intrucat teritoriul respectiv era parte a Imperiului Otoman si nu a Romaniei. Intrucat un stat roman se fondeaza in 1859 si capata recunoastere internationala abia in 1878, orice fel de comentarii sunt considerate simple speculatii, fara legitimare juridica.
Autorul este de parere ca desi natiunea moldoveneasca se va dezvolta in state diferite, va fi unitara, deoarece la 1812 era deja formata si existau monumente de cultura scrisa: „Polemicul manastirii Bistrita“, „Cronica lui Macarie“, „Letopisetul Tarii Moldovei“ de Grigore Ureche etc14. Interesant este faptul ca „phanteonul national” invoca personalitati revendicate in mare parte, la modul cel mai serios, si de cultura romana: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, Calistrat Hogas, Gh. V. Madan, Ion Druta, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici, Nicolae Labis, V. Teleuca, Grigore Vieru15. Apartenenta autorilor est-carpatici la cultura moderna romaneasca este aspru criticata. De exemplu, Mihai Eminescu, caruia i se recunoaste contributia monumentala la mostenirea culturala a moldovenilor, se face vinovat ca s-a vandut pentru un pumn de bani ziarului „Romanul“ si Partidului Conservator, publicand articole revansarde, nationaliste16.
Folosind metode consacrate ale nationalismului clasic, Vasile Stati creeaza oarecum o natiune in sensul modern al cuvantului. Dar totusi, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca statele medievale sunt elemente politice folosite pentru argumentarea identitatii nationale si nu neaparat creatoare de state moderne. A doua problema ce dorim sa o ridicam aici se leaga de argumentatia folosita in tratarea momentului 1812. Putem oare, din punct de vedere istoric, sa contestam tratatul semnat intre Imperiul Otoman si cel Tarist? Suntem de parere ca istoriografia romana inca nu a prezentat concret statutul pe care il aveau Tarile Romane in cadrul Imperiului Otoman si propunem o meditatie asupra argumentelor folosite aici de autor.
Pornind de la premisa ca a demonstrat ca la sfarsitul epocii moderne exista o natiune si o cultura moldoveneasca, Vasile Stati, in finalul „Istoriei Moldovei“, apreciaza ca in perioada 1918-1940 s-a desfasurat o agresiune a statului roman17, eliberarea venind din nou de la rasarit. Dupa 1991 statul moldovenesc poate in sfarsit sa-si gestioneze autonom existenta si tocmai de aceea autorul sustine ca incearca, prin respectiva lucrare, sa stabileasca niste puncte de reper in studierea istoriei proprii.
Problematica limbii  nationale necesita cele mai serioase si atente criterii de analiza din par-tea istoricului. Dupa cum am specificat in clasificarea de la inceputul prezentarii noastre, un al doilea element in existenta unei natiuni este limba proprie. Traditional, exponentii culturii scrise identifica un idiom cat mai apropiat de celelalte variante ale limbii dintr-un spatiu ce se doreste a deveni national, transformand-l intr-o limba comuna, care urmeaza a fi si limba de studiu in scoala18. Acest model, consacrat de teoreticienii francezi ai nationalismului, nu se poate aplica intotdeauna la toate spatiile. Perpetuarea dialectelor sau graiurilor locale a fost o realitate curenta in secolul al XIX-lea, ca un gest de protest fata de intentiile centraliste, neasimilate integral19. Interventia politicului20 este hotaratoare in acest caz, mai ales cand exista miscari separatiste sau traditionaliste.
Ideea „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ porneste cam de la aceleasi principii teoretice. in „Cuvantul inainte“21, colegiul redactional specifica faptul ca se observa dupa 1991 patrunderea unui fond important de neologisme (datorate contactului cu lumea occidentala), cat si a modelului  romanesc de limba (prin dictionare ortografice, de sinonime, omonime, bilingve). Acesta, colegiul, nu contesta rolul pozitiv al acestor realitati, insa observa ca se pierde interesul pentru limba poporului (Volk).
In continuare, vom fi atenti sa observam nu cat de stiintific este criteriul de identificare a unei limbi moldovenesti, cat mai ales a modului cum este argumentata existenta acesteia.
Importanta, pentru studiul de fata, nu este analiza fondului de cuvinte relatat (nu suntem lingvisti), ci expunerea de motive a autorului. Desi uneori acesta foloseste afirmatii complet eronate, are momente cand ramane in cadrul discursului stiintific, explicand rostul dictionarului din ratiuni lingvistice. Demersul sau este ghidat de constatarea a doua ipostaze ale idiomului moldovenesc:
· limba nationala a poporului moldovenesc: totalitatea graiurilor, variantelor de vorbire moldoveneasca actuale;
· limba moldoveneasca literara contemporana, comuna si romanilor22.
In acest moment intelegem argumentatia autorului, intrucat, din analiza documentelor oficiale si a presei din Republica Moldova nu deducem nici o diferenta intre limba romana si asa-zisa limba moldoveneasca (denumire cu care apare limba de stat in Constitutie).
Modelul desprinderii de o limba-mama comuna este cvasicunoscut in Europa: cazul galez, scotian, basc, catalan etc. In aceste cazuri vest-occidentale se pare, dupa cum relateaza lucrarile consultate, ca sa se impune un studiu amanuntit pe limbile locale. Insa in cazul unor limbi din Europa de Est, cum ar fi croata sau moldoveneasca, vom vedea ca se creeaza unele structuri in afara criteriului stiintific, din ratiuni politice.
Ca si natiunea moldoveneasca, limba moldoveneasca este atesta de autor de timpuriu, prin intermediul barzilor, care ar fi purtat traditia arhaica prin balada „Miorita“23. Dezvoltandu-se separat in fostul spatiu al romanitatii orientale, ar face parte din categoria limbilor romanice de rasarit, alaturi de dalmata (astazi disparuta) si romana24. Intrucat s-a dezvoltat intr-un teritoriu neguvernat de populatia locala, ar fi fost dezvoltata in randul populatiei de rand (Volk), pierzandu-se astfel, prin forma ei literara promovata de limba romana, esenta primordiala.
Sursele „Dictionarului moldovenesc-romanesc“ sunt in majoritate publicatii editate de forurile stiintifice romanesti, ceea ce demonstreaza fragilitatea instrumentelor cu care lucreaza Vasile Stati in aceasta problematica:
·„Dictionarul limbii romane literare contemporane“, vol. I-IV, Bucuresti, 1955-1957;
·„Dictionarul universal al limbii romane“ de L. saineanu, ed. A VIII-a, 1929;
·„Dictionarul limbii romane din trecut si pana astazi“, de I. A. Candrea, Bucuresti, 193125.
Punctul de referinta pentru definirea deosebirilor intre limba romana si cea moldoveneasca este editia „Dictionarului Explicativ al Limbii Romane“ (in continuare DEX) din 1998, in care sunt „strangulate“ (dupa expresia lui Vasile Stati) peste 10.000 de cuvinte apartinand „limbii moldovenesti“26. Identificarea cuvintelor ce nu apar in DEX si ar fi specifice limbii moldovenesti s-a realizat prin studiile asupra operelor scriitorilor nationali din regiunea Moldovei, despre care am amintit anterior. Glosarele intocmite de editorii respectivilor autori (Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu etc.), in care sunt „talmacite“ pentru romani expresii cu nuanta locala moldoveneasca, sunt pentru Vasile Stati dovada incontestabila a existentei limbii moldovenesti. Pe langa cuvintele existente in aceste glosare, au mai fost gasite alte cateva mii, care au mentiunea Mold. sau Bucov. in sursele mai sus-mentionate. Asa ca, folosindu-se de faptul ca in dictionarele editate de institutiile de specialitate romanesti interbelice, si mai apoi in DEX-ul din 1998, expresiile utilizate de autorii din lista in dezbatere sunt clasificate fiind Mold. sau Bucov., Vasile Stati trage concluzia ca acestia nu fac parte din cultura romana, ci din cea „moldoveneasca“. Rezultanta acestei realitati este, pentru autorul lucrarii, existenta natiunii moldovenesti, purtatoare a culturii „moldovenesti“, mai sus demonstrate.
Cu toate ca intalnim elemente din afara criteriului stiintific, trebuie avuta in vedere posibilitatea perpetuarii unui astfel de rationament. Existenta a 19.000 de cuvinte in dictionarul studiat in lucrarea de fata ar putea crea, poate, unele simpatii de veridicitate. Opinia personala este ca nu ne aflam in fata unui dictionar bilingv, in sensul obisnuit al termenului, ci mai degraba avem un dictionar de regionalisme si arhaisme. In fapt, insusi autorul, la un moment dat, afirma ca dictionarul sau este si explicativ, intrucat lamureste sensul cuvantului care nu exista in limba romana27.
Desi autorul nu a reusit sa demonstreze existenta unei limbi „moldovenesti“, cu o structura gramaticala si lexicala diferita de cea romana, trebuie totusi inregistrat demersul sau de plasare intr-o schema a nationalismului clasic a moldovenismului. Publicarea acestui dictionar constituie o contributie in mediul stiintific, care trebuie tratata atent din punct de vedere istoriografic.
Cel de-al treilea element din schema identitara, referitor la capacitatea de a cuceri este invocat  printr-o orientare a discursului istoric intr-o directie expansionista.
Asa cum s-a precizat mai sus, demersul autorului este in slujba intregului teritoriu care a apartinut in evul mediu statului Moldova, inclusiv judetele de pe actualul teritoriu al Romaniei. Istoria la care face apel Vasile Stati nu apartine nici Republicii Moldova si nici spatiului ce este asociat cu termenul de Basarabia. In discursul sau identificam o orientare spatiala si temporala cu radacini in statul medieval intemeiat de voevodul Bogdan. Aceasta ar fi o prima constatare privind discursul expansionist. Trebuie remarcat, inainte de a elabora unele concluzii, ca autorul nu este sustinut in nici un fel de corespondenti la vest de Prut, tentativa sa fiind temerara. Faptul ca apeleaza in clasificarea chech-list-ului identitar la oamenii de cultura comuni si culturii romane demonstreaza ca instrumentele sale nu au baze stabile, putand fi supuse oricand interpretarii.
Discursul expansionist este mult mai vizibil in argumentarea raspandirii limbii moldovenesti. In ambele lucrari studiate se remarca preocuparea autorului de cartografiere a dispunerii spatiale a limbii. Conform respectivelor harti, limba moldoveneasca cuprinde un teritoriu extrem de vast, care include pe langa judetele din Basarabia, Bucovina si Moldova din granitele Romaniei si judetele din jumatatea de nord-est a Transilvaniei: Harghita, Covasna, Mures, Bistrita-Nasaud28. Drept exemplu, este relatata raspandirea cuvantului „curechi“ in jumatatea de nord a tarii, ca element de atestare a limbii moldovenesti.
Ambele metode de definire a spatiului identitar pot fi considerate, intr-un anumit moment al dezbaterii, drept stiintifice. Apartenenta unui spatiu din afara granitelor statului national la comuniunea de cultura nu este o metoda inventata de Vasile Stati. Nationalismul clasic de tip german, etnic, respinge legitimitatea unor state „zise nationale“, cum ar fi Belgia sau Elvetia, tocmai datorita criteriului apartenentei locuitorilor la spatii etnico-lingvistice caracteristice statelor din jur. Daca argumentatia este bine facuta, oricand se pot ridica pretentii de unificare a Moldovei vest-prutene la statul national Republica Moldova. Insa absenta receptivitatii in spatiul revendicat face ca teza lui Vasile Stati sa cada, deocamdata, in derizoriu. O alta ipoteza eronata de lucru a autorului este utilizarea hartilor lingvistice, intrucat este trecuta cu vedere existenta populatiei vorbitoare de limba maghiara din judetele Harghita si Covasna. Totodata, se utilizeaza gresit criteriul cuvintelor comune in spatiul revendicat, deoarece lingvistii au demonstrat ca formele lexicale se dezvolta pe linie orizontala si nu verticala.
Pornind de la studiul unor lucrari considerate a fi inspirate din ideologia de stanga, ajungem la concluzia ca am realizat o abordare marxista a subiectului. Consideram ca singura contributie stiintifica adusa in lucrarea de fata este realizarea unei scheme a identitatii nationale moldovenesti. Specificand ca suntem departe de a fi adeptii legitatii in istorie, putem atrage atentia asupra faptului ca sablonul utilizat de Vasile Stati in lucrarile sale poate fi oricand adaugit si imbunatatit, ceea ce ar putea servi intereselor nationalismului moldovenesc, de inspiratie antiromaneasca. Daca istoricii romani doresc sa demonstreze lipsa de substanta a unor astfel de preocupari stiintifice, trebuie sa o faca demontand punct cu punct argumentele aduse, si nu apeland la o retorica cu nuante polemice.

NOTE
1 Stati, Vasile, Istoria Moldovei, Chisinau, Editura „Vivar-Editor“, 2002, 404 p.
2 Idem, Dictionar moldovenesc – românesc, Chisinau, Tipografia Centrala, 2003, 340 p.
3 Tiu, Ilarion, „«Antiromânismul» prin istorie“, în Dosarele Istoriei, nr. 3/2003, martie 2003, p. 12.
4 Hobsbwan, Eric, Natiuni si nationalism din 1780 si pâna in prezent, Chisinau, Editura Arc, 1997, p. 40-41.
5 Thiesse, Anne-Marie, Creare identitatilor nationale în Europa, Iasi, Editura Polirom, 2000, p. 8.
6 Stati, Vasile, Istoria…, p. 17-19.
7 Ibidem, p. 20.
8 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 9
9 Stati, Vasile, Istoria…, p. 25-29.
10 Theisse, Anne-Marie, op. cit., p. 17-23.
11 Stati, Vasile, Istoria…, p. 63-83.
12 Ibidem, p. 231.
13 Ibidem, p. 237-240.
14 Ibidem, p. 9.
15 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 8-9.
16 Idem, Istoria…, p. 253-254.
17 Ibidem, p. 265.
18 Hobsbwan, Eric, op. cit., p. 53-54.
19 Ibidem, p. 61.
20 Ibidem, p. 74.
21 Sati, Vasile, Dictionar…, p. 3.
22 Ibidem, p. 9.
23 Ibidem, p. 5.
24 Ibidem, cop. 3.
25 Ibidem, p. 11.
26 Ibidem, p. 12.
27 Stati, Vasile, Dictionar…, p. 11.
28 Stati, Vasile, Istoria…, p. 367; Idem, Dictionar…, cop. 2.

Like

Be the first to like this.

This entry was posted on January 1, 2005 at 7:45 pm and is filed under Revista Erasmus. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackbackfrom your own site.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Televiziunea occidentala( franceza) a mediatizat intens protocolul semnat saptamina trecuta la Bucuresti intre primul ministru roman (Victor Ponta) si ministrul francez de interne (Manuel Valls) utilizind sintagma/denumirea de ROM pentru a desemna etnia TIGANILOR …Timp de citeva zile am incercat sa gasesc explicatii privind originea denumirii de ROM (atribuita TIGANILOR), consultind motoarele de cautare.
Va semnalez o analiza rara… in ideea unei dezbateri de fond !

Cu stima,

Valentin C.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Adaug la documentul de mai jos un link pe care l-am mai propus atenției celor interesați. este vorba de proiectul de Stat al țiganilor propus acum peste două decenii http://ethnisme.ben-vautier.com/analyses/cartes/carte_roumanie.htmlCu prietenie, Dan Culcer

Schimbarea denumirii tiganilor din Rom/Roma/Romani/Romanies in Tigani sau in etnonimul lor original care este Dom si nu Rom

In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene. Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman.

Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund termenii "romeno" si "rom", este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri. Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: "tiganii, tiganii", referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea uneisecte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care insemna "de neatins".

Prima atestare a tiganilor in Imperiul Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrajile si faptele rele pe care le fac.

Istoria europeana a tiganilor incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia, venind din Asia Mica. Prin anii 1415 - 1419 ii intalnim in toata Europa Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de "egipteni" (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il poarta si astazi.

Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia:

"Satra" vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.

"Tigan/Zigeneur/Zingaro etc" vine de la "Athinganoi", secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte.

"Gypsy" vine de la "Egyptian" cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.

"Yansser" cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman, mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu.

Cea mai timpurie informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din 1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova, tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea.

In mod paradoxal, perioada cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii '70 PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc?).

Imediat dupa '90 Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii sociale "sanatoase" tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al tiganilor pana in anii '50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou construite, iar din anii '70, '80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de tigani.

Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:

1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in '71 era un tigan care fusese deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit

2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in '71-'72

3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)

4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din '71 unde apare prima oara etnonimul de Rom

5) Anii '70 inseamna plecarea masiva a sasilor

6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si svabimii

7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).

Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor '90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa 1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept tigani, ci romani.

Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de "rom" simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma "romani/romanies" in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume.Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin.

Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din Romania?

Agresiunea lexicala rom/roma/roman - romani/romani - romanies/romanians - romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania. Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei - sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu - dupa "Memorandumul" lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul "romi", romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu "rromi", o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de "romalli", forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu "romani" si varianta "rromani". Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu "roma/romani/romanies". Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul "DOM", care pe limba originara a tiganilor inseamna "om".

Prin denaturare (voita) "dom" s-a transformat in "rom" cu "r" accentuat, apoi din "rom" s-a trasformat in "roma" apoi in "romani" si in "romanies" . S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului "rom". Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului "tigan" in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.

Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de "rom" erau indicative, si nu obligatorii.

Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad.

In condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism,Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul.

In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti. Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.

Luand in considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor .

Orice nationalism se bazeaza pe:

1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah .

Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept "Romani" cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca "olahii" sau "vlahii" sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca "un dialect al limbii romane" vorbit de populatia "Vlax/Vlach". Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.

2) etnia comuna = natiunea

3) etnonimul

4) teritoriul

5) statul

6) drapelul

7) istoria comuna

Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.

Articol publicat in Ziarul de Cluj de catre Ioan ABRUDAN (29 noiembrie 2007)

DIVERSE PETITII/TEXTE :

Schimbarea denumirii tiganilor din Rom/Roma/Romani/Romanies in Tigani sau in etnonimul lor original care este Dom si nu Rom. http://www.petitiononline.com/qd3xx666/petition.html

Petitie: "Tigan = cuvant corect, termen real pentru a denumi etnia respectiva" :http://www.petitieonline.ro/petitie/tigan_cuvant_corect_termen_real_pentru_a_denumi_etnia_respectiva-p18092050.html

REFERINTE :

1.)“Tigani, da, nu romi”. Sau invers?/ Deputatul roman Sebastian Bodu a initiat un proiect de rezolutie a Parlamentului European care urmareste sa determine autoritatile comunitare sa inlocuiasca in terminologia oficiala cuvantuL “rom” cu “tigan”. Domnul Bodu explica astfel solicitarea: TEXT INTEGRAL:http://www.contributors.ro/dezbatere/tigani-da-nu-romi-sau-invers/

Tigani sau Romi: http://www.elystar.ro/modules/news/article.php?storyid=1656

2.) „Jidan“ - „tigan“: preocuparea de vara a secretarilor de stat de la CNCD : http://www.roncea.net/index.php/component/k2/item/15-%E2%80%9Ejidan%E2%80%9C-%E2%80%9Etigan%E2%80%9C-preocuparea-de-vara-a-secretarilor-de-stat-de-la-cncd

3.)Mă numesc Dan-Marius Sabău iar pagina asta există datorită perspectivei mele personale pe care o am la adresa ţiganilor. Aşa cum am scris şi aici, nu sînt de acord cu termenul de “rrom” adresat ţiganilor. TEXT INTEGRAL:: http://www.tiganii.ro/category/tiganii-din-romania/

4.) Cum s-a revenit la normalitatea TIGAN in loc de ROM : TEXT INTEGRAL:http://roncea.ro/2010/12/06/cum-s-a-revenit-la-normalitatea-tigan-in-loc-de-rom-o-munca-de-trei-ani-inceputa-de-civic-media-si-continuata-de-zurlii-iulian-urban-si-victor-roncea-boc-rastoarna-carul-lui-roman-plesu-si-bac/

5)[Documente] Este “romi” un cuvant inventat de Soros ca sa ia tiganii Romania? Ce scria despre “rom” un mare patriot roman.  Oare-i adevarat ca numele “rom” a fost “inventat de Soros”  si Cioaba pentru ca tiganii sa ne ia tara? Sau ca  “nu are baza istorica”, “tiganii nu au fost purtat (sic) niciodata” acest nume (vezi Petitia pentru schimbarea denumirii…)? Nu! Petitia, Victor Roncea si altii mint/preiau minciuni, iar dovada a fost scrisa cu peste un secol in urma. De nimeni altul decat Mihail Kogalniceanu!Istoricul si marele om politic roman, care avea sa faureasca, alaturi de Cuza, Romania,  scria in 1837:

TEXT INTEGRAL: http://maghiaromania.wordpress.com/2012/01/27/petitie_romi_tigani_soros/

***

Grupul de tigani “hungaros” din Mexic au emigrat in 1890, …ceva despre valul acum de emigranti in Canada si Roma/Gypsy …TORONTO, Oct. 27, 2011 (UPI) — Canadian immigration authorities say an unprecedented number of gypsies from Hungary are seeking refugee status on arrival in Toronto. : TEXT INTEGRAL:http://www.upi.com/Top_News/World-News/2011/10/27/Hungarian-Gypsies-flocking-to-Canada/UPI-23241319741127/

***

6.)Țigani este denumirea dată în Europa centrală și de est unei populații nomade care își spune rroma sau sinti, și care provine din nordul Indiei. fiind vorbitoare a unor dialecte neo-indiene, cunoscute mai ales ca limba rromani, romani sau rromanes. În vestul Europei această etnie este cunoscută sub numele gitani, gipsies, zingari, boemieni, manuși,ieniși etc.

TEXT INTEGRAL: http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aigani

7.) Romii (uneori scris rromi, cunoscuți și ca „țigani”) reprezintă un grup etnic originar din India medievală. Romii sunt răspândiți în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai importante grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Turcia, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. Importante comunități de romi trăiesc de asemenea și în America, în special în Brazilia, unde romii au fost deportați de către guvernul portughez în timpul erei coloniale. Migrația etniei rome a făcut ca aceasta să se fi răspândit în istoria mai recentă și în alte zone ale emisferei vestice.

TEXT INTEGRAL: http://ro.wikipedia.org/wiki/Romi

8.)Minoritatea romă din România (romi, uneori scris și rromi, cunoscuți popular și ca țigani, roma - în limba romani) constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România. Conform recensământului din 2002,[1][2] aceștia numărau 535.140 de persoane sau 2,5% din totalul populației, fiind al doilea grup etnic minoritar din România după cel maghiar. Din acești 535.140 de oameni 60% locuiesc în mediul rural (325.000). Există opinii că cifra estimată nu corespunde realității.

TEXT INTEGRAL: http://ro.wikipedia.org/wiki/Romii_din_Rom%C3%A2nia

9.) Citat/Romii vor rectificari si scuze publice, caci in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, in dreptul cuvantului tigan figureaza "epitet dat unei persoane cu apucaturi rele". Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna", Asociatia Romilor "Egalitate de Sanse" Tulcea si Asociatia ACCEPT au formulat o plangere catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii indreptata impotriva Academiei Romane şi Institutului de Lingvistica Iorgu Iordan - Al. Rosetti, cerand constatarea faptei de discriminare, sanctionarea acestor institutii si obligarea lor la prezentarea de scuze publice. "Consideram ca echivalarea termenului 'rom' cu termenul 'tigan' şi nespecificarea expresa a caracterului peiorativ şi popular al definitiilor pentru termenul 'tigan', omisiune care determina asocierea etniei rome cu criminalitatea (apucaturile rele), constituie o fapta de discriminare şi cauzeaza un prejudiciu grav şi cert minoritatii rome, aducand atingere demnitatii umane a persoanelor apartinand acestei minoritati. De asemenea, determina perpetuarea unor stereotipuri discriminatorii la nivelul populatiei", a declarat Gelu Duminica, directorul executiv al Agentiei "impreuna", citat de realitatea.net.

DEZBATERE: http://forum.softpedia.com/topic/806710-tigani-sau-romi/

Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii

Marţi, 18 Septembrie 2012. 3676 vizualizări, 93 comentarii, 8 voturi

Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii
Autor: Mihai Șoica
Au închis oţelăria şi-au rămas fără materie primă. Au externalizat Vânzările şi au pierdut contactul cu piaţa. Au schimbat anual directorii ca pe soşete. Mechel s-a sabotat singură

Peste 13.000 de produse se fabricau la Câmpia Turzii, aproape orice pentru industrie şi construcţii, fiind cam imposibil să dai faliment. Oţelul de aici era cel mai bun din România

Dispariţia Mechel Câmpia Turzii este asemănătoare unei bombe cu hidrogen căzute în mijlocul oraşului de 40.000 de locuitori. Aproape toată suflarea este dependentă de combinat, aici lucrând, până în urmă cu câţiva ani, 5.600 de angajaţi şi dând de muncă, pe orizontală, altor 20.000 de oameni. Dispare Mechel, şi mai are un pas şi e gata, pot să se îngroape şi toţi oamenii din oraş. E ca şi cum i-ar culca la pământ o boală extrem de contagioasă, iar acea boală grea este sărăcia.
Autorităţile locale şi reprezentanţii Guvernului nu ştiu ce să creadă: a fost acesta un faliment premeditat sau este rezultatul unor erori manageriale uriaşe? Iată, pas cu pas, cum poţi culca la pământ un colos industrial, care era modern şi gata restructurat în momentul privatizării.

Nu i-a interesat să-şi vândă marfa
Drumul spre faliment al Combinatului de Industria Sârmei din Câmpia Turzii a început din vara anului 2004, la nici şase luni de la privatizare. Primele măsuri luate de ruşii de la Conares Trading, devenit ulterior Mechel, au dus fabrica spre un impas din care nu s-a mai putut ieşi niciodată. Fostul manager al fabricii, Marius Bordea a fost singurul român care a fost ajuns vicepreşedinte al grupului metarlugic rus pentru Europa de Est, intrând în graţiile oligarhului rus Igor Ziuzin. Bordea spune că prima mişcare greşită a ruşilor a fost lipsa unor specialişti în vânzări care să cunoască piaţa românească şi pe cea din Europa de Est.
Combinatul de la Câmpia Turzii, avea la momentul privatizării, anul 2003, capacitatea să producă 13.000 de feluri de produse, astfel că putea să se adapteze din mers nevoilor pieţei româneşti. „Dacă era nevoie foarte mare de cuie, puteam produce cuie. Dacă era nevoie de sârmă puteam produce sârmă”, spune fostul director. În august 2004, a fost luată decizia ca producţia să fie vândută prin societatea Mechel Trading, o altă firmă a concernului rus. „Nu ştiau piaţa, erau nepricepuţi şi, astfel, din 2005, în fiecare a treia decadă a lunii opream producţia”.
Următoarea decizie catastrofală pentru ISCT a venit în februarie 2006 când ruşii au închis „temporar” oţelăria. „Era cea mai modernă oţelărie din România şi producea 300.000 de tone pe an. La această secţie lucrau 500 de oameni. Era inima combinatului. Au ucis combinatul pentru că toată materia primă de care aveai nevoie o aduceai din altă parte, cu alte costuri. Noi puteam produce la Câmpia Turzii oţelul de care aveam nevoie, în funcţie de tipul de produs”. Prin închiderea acestei secţii s-a terminat cu ISCT Câmpia Turzii. “Era un flux integrat. Dacă aveai oţelărie putea să produci ceea ce se cere pe piaţă. Altfel nu, pentru că depindeai de alţii”, explică fostul director.
Greşeli enorme de management s-au comis la combinat. Fie voit, fie din prostie, cert este că un oraş întreg va muri de frig şi de foame

Cadoul primit de ruşi în 2003
În 2003, România a semnat contractul de privatizare a Combinatului de la Câmpia Turzii cu firma Conares Trading Elveţia, care aparţinea oamenilor de afaceri ruşi Igor Ziuzin şi Vladimir Iorich. Potrivit datelor oficiale, Conares Trading a devenit Mechel, prescurtare de la Metal Celiabinsk. În Celiabinsk funcţionează al doilea combinat ca mărime din Rusia. Acest combinat a fost proprietatea lui Mark Rich, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Societatea prin care combinatul din Celiabinsk – Rusia, îşi vindea marfa este Conares Trading AG. Înainte de semnarea contractului de privatizare, Guvernul Năstase a radiat, în 2003, datoriile către stat ale combinatului, pentru a-l face mai atractiv pentru ruşi. Exista însă o clauză: dacă Mechel nu-şi îndeplineşte toate angajamentele din contractul de privatizare, atunci plăteşte o penalizare egală cu datoria radiată. Acum, miza analizării respectării contractului este uriaşă: la mijloc sunt 72 milioane de euro.

Să plătească despăgubiri oamenilor
Şeful sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, spune că, din informaţiile pe care le are, combinatul va fi închis definitiv până la finalul lunii septembrie. Pentru ziarul Bursa, Pascu a declarat că ruşii de la Mechel nu şi-au respectat obligaţiile contractuale. „Se numeşte jaf ce s-a petrecut la Câmpia Turzii. Se pare că acţionariatul străin a încălcat o serie de articole din contractul de privatizare. În baza unui acord cu sindicatul, cei de la Mechel s-au angajat că nu vor înstrăina şi dezafecta niciun utilaj, că vor rămâne în conservare.

Yuri Gushkin, ultimul director al Mechel România, are puteri limitate, deciziile fi ind luate la Moscova FOTO: AGERPRES
Documentele arată că, în perioada 2006- 2011, 72.000 de tone de fier, ce a rezultat din utilaje tăiate, au ieşit spre Târgovişte şi Oţelul Roşu. Secţii întregi au fost transformate în ruine”, a declarat Popa. Câmpia Turzii este oraş monoindustrial, Mechel fiind principalul contributor la bugetul local şi principalul angajator. Se estimează, că una din două familii din acest oraş cu 40.000 de locuitori, va avea un şomer în casă din cauza falimentului combinatului. „În 2003, înainte de privatizare, aici se produceau 700.000 t de oţel, acum se mai produc 40.000t. Vă daţi seama ce s-a întâmplat în 9 ani”, a spus şeful sindicatului.

Ruşii şi-au furat propriul patron: vindeau pe nimica
De la privatizarea din 2004, ISCT Câmpia Turzii a avut cinci directori. Marius Bordea pentru trei ani, iar pentru ceilalţi opt ani, directoratul a fost deţinut de patru persoane. „Nici nu se acomodau bine cu ce e la Câmpia Turzii, pentru că erau schimbaţi. Eu zic că au avut şi o politică comercială care nu a fost adaptată pentru România. Eu cred că ei au vrut să facă bani şi s-au ciocnit de propriile lor interese”, afirmă directorul Bordea sugerând că Mechel putea cuceri piaţa din România cu marfa produsă de propriile oţelării din Rusia.


Au vândut oţel pe ochi frumoşi


Ultimii ani, au adus după sine multe dosare penale în care Mechel Câmpia Turzii figurează ca parte vătămată. Cu alte cuvinte, combinatul a fost „ţepuit” de tot felul de firme care cumpărau marfă de milioane de euro, pe care nu o mai plăteau. La momentul achiziţiei mărfii se emiteau CEC-uri care nu aveau acoperire în numerar.
Omul de afaceri Mircea Iova a fost trimis în judecată de DNA Cluj după ce a dat un tun 10,3 milioane de lei. Din anul 2009, iar de atunci şi până în prezent Tribunalul Cluj nu a dat nicio sentinţă. Oficial, judecătorii aşteaptă rezultatul unei expertite contabile. Iova susţine în declaraţia dată la DNA că cei de la Mechel ştiau de faptul că nu are niciun ban în conturi. „La data la care lăsam filele CEC la compartimentul facturare, cei de la Mechel cunoşteau că nu există provizia necesară la bancă întrucât în această situaţie aş fi făcut plata în avans şi aş fi beneficiat de reducere de preţ, ceea ce mi-ar fi convenit“, a declarat Iova.
Această declaraţie a dus la cercetarea penală a doi dintre directorii comerciali, Oleg Cosciug şi Victor Mehlikov, cei doi primind soluţii de scoatere de sub urmărirea penală.

Ruşii se furau între ei cu milioanele de euro
La dosarul lui Iova mai există un document interesant şi anume o scrisoare trimisă de un patron din Timişoara, Ivan Ciocan, administrator la societatea Intersido SRL, care îi anunţa pe patronii Mechel despre faptul că la Câmpia Turzii se poate cumpăra marfă pe „ochi frumoşti”. „Rog analizaţi o situaţie foarte gravă prin care cei mai importanţi clienţi ai dv. vând în toată ţara oţel beton fabricat la Câmpia Turzii, foarte ieftin, mult sub preţul de la Câmpia Turzii, astfel încât veţi constata că au ajuns în imposibilitate de plată. Domnul Mehlikov pretinde doar file cec de la clienţii care nu prezintă garanţii de plată. Hoţii încasează milioane de dolari anual, iar dv. puteţi preveni lucrul acesta dacă le impuneţi clienţilor să prezinte scrisori de garanţii bancare“, le scria Ciocan patronilor de la Mechel. După aceasta, toţi directorii de la Câmpia Turzii au fost schimbaţi din funcţii.
Marius Bordea spune că şi în timpul mandatului său s-a dat un tun de către trei firme, în valoare de 1,5 milioane de euro. „Am fost şi la DNA pentru Mechel. Era vorba despre o afacere din Gara Căţelu din Bucureşti. Mechel a cumparat un teren cu 1.6 milioane de euro de la o femeie care, la rândul ei, l-a cumpărat de la altă firmă, cu doar două zile înainte pentru doar 400.000 de euro. Acolo, acum funcţionează un depozit”.

25 milioane de euro au produs ruşii numai din vânzarea fierului vechi, tăind, bucată cu bucată, toate secţiile.
Au schimbat patru directori în opt ani. Nici n-apucai să înveţi afacerea că erai dat afară, creând instabilitate.”

MARIUS BORDEA, fost director Mechel

Citiţi mai mult: Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cum-au-dat-faliment-ruii-de-la-Cmpia-Turzii-1001234.html#ixzz26opsPm26
EVZ.ro