vineri, 7 decembrie 2012


A apărut zilele astea la Paris romanul lui Eugen Barbu Groapa, sub titlul Le Grand Dépotoir, în traducerea Laurei Hinkel la editura Denoël cu sprijinul material al Centrului cultural român.
Ce e amuzant este sa citesti numeroasele precauții luate de la început de traducatoare și editor în Avertismentul destinat cititorului cu privire la rolul autorului tradus prezentat ca « relais de la Securitate, la police politique, auprès des écrivains » în anii 1980, si, imediat dupa căderea lui Ceausescu , ca « cofondateur d’une publication, la Grande Roumanie, d’abord vouée à la haine des minorités avant de se recentrer sur un populisme aggressif », înainte de a-l compara cu Céline si de a conclude ca Groapa, publicata pentru prima data în 1957, e una dintre marile opere ale literaturii române.
Ce e mai puțin amuzant, e că, contemplând coperta cărții si răsfoind-o, e greu să nu te gândești la noile gropi care s-au înmulțit în ultimul timp la marginea unor orașe din România și nu numai din România.
In acest sens cartea este, poate involuntar, de actualitate chiar și pentru cititorul francez.
Nicolas Trifon

Operațiunea Keelhaul

Salt la: Navigare, căutare
Operațiunea Keelhaul a fost desfășurată în nordul Italiei de către forțele britanice și americane și a avut ca scop repatrierea forțată a prizonierilor de război ruși, care luptaseră în cadrul forțelor armate germane, în Uniunea Sovietică. Operațiunea a avut loc în perioada 14 august 1946 – 9 mai 1947.[1] Denumirea a fost mai apoi aplicată, (în mod special după publicarea cărții omonime a lui Epstein), altor acte de forțare de repatriere după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial ale foștilor cetățeni ai URSS și din Europa Răsăriteană, care încercau să fugă de amenințarea comunismului.[2] [3]
Cuprins  [ascunde
  • 1 Conferința de la Ialta
  • 2 Numele operațiunii
  • 3 Repatrierea forțată
  • 4 Vezi și
  • 5 Note
  • 6 Bibliografie suplimentară
  • 7 Legături externe
Conferința de la Ialta
Printre hotărârile luate în timpul Conferinței de la Ialta a fost și aceea ca Aliații occidentali să repatrieze în URSS toți cetățenii sovietici pe care aveau să-i găsească în zonele lor de ocupație. Această hotărâre îi privea prizonierii sovietici de război eliberați de Aliați din lagărele germane,[4] dar a fost extinsă la toți refugiații din Europa Răsăriteană.
Pe 31 martie 1945, Secretarul General al Partidului Comunist al URSS, I. V. Stalin, Premierul Regatului Unit, Winston Churchill și Președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, au căzut de acord asupra formei finale a planurilor lor post-belice într-un codicil secret. Planul repatrierii forțate a refugiaților sovietici în URSS a fost ținut secret, nefiind dezvăluit popoarelor american și britanic timp de peste 50 de ani.[2]
Numele operațiunii


„Tragerea pe sub chilă”, litografie din secolul al XVI-lea
„Keelhaul” (în traducere „tragere pe sub chilă”) a fost o pedeapsă fizică aplicată în marină în vechime. În cartea Operation Keelhaul, Julius Epstein afirmă ca numele operațiunii ales de responsabilii militari a ilustrat perfect lipsa de respect a acestora pentru dorința de libertate a celor care aveau fie să ajungă în lagăre de concentrare, ori în fața plutoanelor de execuție sau în ștreang.
Repatrierea forțată
Milioane de refugiați căutau să fugă din regiunile ocupate de sovietici în Europa Răsăriteană și Centrală. Printre aceștia se aflau diferiți anticomuniști], membrii familiilor lor, civili din Uniunea Sovietică și Iugoslavia, și colaboraționiști.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa Occidentală se aflau aproximativ cinci milioane de „persoane strămutate” din Uniunea Sovietică,[3] dintre care aproximativ trei milioane fuseseră muncitori aduși la muncă forțată ( OST-Arbeiter – „muncitori răsăriteni”).[5] „Muncitorii răsăriteni” au fost de multe ori tratați la reîntoarcerea lor în URSS precum trădătorii, fiind deportați în regiuni îndepărtate ale țării, interzicânduli-se anumite drepturi.[6]
Soarta cea mai grea au avut-o cazacii care au făcut parte din Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă din cadrul Waffen-SS, rudele lor, ca și ustașii iugoslavi, care au fost repatriați din regiunile de ocupație americană și britanică din Germania și Austria în URSS, respectiv în Iugoslavia (Slovenia).
Uneori, persoanele repatriate au fost executate sumar imediat după ce autoritățile militare predaseră aceste persoane celor sovietice, precum a fost cazul colaboraționiștilor uciși de partizanii din Iugoslavia în timpul masacrului de la Bleiburg. Cei care nu au fost executați au fost deportați în lagărele de muncă obligatorie (gulaguri). [2]
Printre repatriații cu forța s-au numărat și emigranții „albi”, care nu fuseseră niciodată cetățeni sovietici, dar care luptaseră de parte Germaniei Naziste împotriva Uniunii Sovietice. Printre deportați s-au aflat personalități ale emigrației precum generalul Andrei Șkuro și atamanul cazacilor de pe Don, Piotr Krasnov. Deportările emigranților albi contravenea angajamentelor asumate de delegația britanică la Conferința de la Ialta, prin care aceștia se angajau să predea doar cetățenii sovietici, care avuseseră această calitate după 1 septembrie 1939. (Vedeți și: Trădarea cazacilor).
Ultima repatriere forțată din cadrul Operațiunii Keelhaul, care a implicat selectarea și transferul ulterior a aproximativ 1.000 de „ruși” din lagărele Bagnoli, Aversa, Pisa, și Riccione,[1] ca urmare a aplicării „Directivei NcNarney-Clark Directive”, a început pe 14 august 1946. Au fost transferați sub jurisdicția autorităților sovietice persoanele care au activat în Armata germană. Operațiunea de transfer a primit numele de cod „East Wind” (Vântul de la răsărit) și a avut loc în Austria, în localitatea Sankt Valentin pe 8 și 9 mai 1947.[1]
Vezi și
Note
  1. ^ a b c Nikolai Tolstoy (1977). The Secret Betrayal. Charles Scribner's Sons. p. 360. ISBN 0-684-15635-0
  2. ^ a b c Jacob Hornberger Repatriation — The Dark Side of World War II. The Future of Freedom Foundation, 1995. [1] 
  3. ^ a b Joel Skousen. „Historical Deceptions: Operation Keelhaul ”.
  4. ^ „Patriots ignore greatest brutality” . The Sydney Morning Herald. 13 august 2007
  5. ^ "Forced Labor at Ford Werke AG during the Second World War" 
  6. ^ ru Павел Полян - Остарбайтеры 
Bibliografie suplimentară


Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Dedic acest link tuturor naivilor sau proștilor care cred că interesele marilor puteri pot fi compatibile cu morala și cu intereselor statelor mici. Cu prietenie, Dan Culcer

REVOLUTION
By
Antony C. Sutton

TABLE OF CONTENTS
Preface
Chapter I:
Chapter II:Trotsky Leaves New York to Complete theRevolution
     Woodrow Wilson and a Passport for Trotsky
     Canadian Government Documents on Trotsky's Release
     Canadian Military Intelligence Views Trotsky
     Trotsky's Intentions and Objectives
Chapter III:Lenin and German Assistance for the Bolshevik Revolution
     The Sisson Documents
     The Tug-of-War in Washington
Chapter IV:Wall Street and the World Revolution
     American Bankers and Tsarist Loans
     Olof Aschberg in New York, 1916
     Olof Aschberg in the Bolshevik Revolution
     Nya Banken and Guaranty Trust Join Ruskombank
     Guaranty Trust and German Espionage in the United States, 1914-1917
     The Guaranty Trust-Minotto-Caillaux Threads
Chapter V:The American Red Cross Mission in Russia — 1917
     American Red Cross Mission to Russia — 1917
     American Red Cross Mission to Rumania
     Thompson in Kerensky's Russia
     Thompson Gives the Bolsheviks $1 Million
     Socialist Mining Promoter Raymond Robins
     The International Red Cross and Revolution
Chapter VI:Consolidation and Export of the Revolution
     A Consultation with Lloyd George
     Thompson's Intentions and Objectives
     Thompson Returns to the United States
     The Unofficial Ambassadors: Robins, Lockhart, and Sadoul
     Exporting the Revolution: Jacob H. Rubin
     Exporting the Revolution: Robert Minor
Chapter VII:The Bolsheviks Return to New York
     A Raid on the Soviet Bureau in New York
     Corporate Allies for the Soviet Bureau
     European Bankers Aid the Bolsheviks
Chapter VIII:120 Broadway, New York City
     American International Corporation
     The Influence of American International on the Revolution
     The Federal Reserve Bank of New York
     American-Russian Industrial Syndicate Inc.
     John Reed: Establishment Revolutionary
     John Reed and the Metropolitan Magazine
Chapter IX:Guaranty Trust Goes to Russia
     Wall Street Comes to the Aid of Professor Lomonossoff
     The Stage Is Set for Commercial Exploitation of Russia
     Germany and the United States Struggle for Russian Business
     Soviet Gold and American Banks
     Max May of Guaranty Trust Becomes Director of Ruskombank
Chapter X:J.P. Morgan Gives a Little Help to the Other Side
     United Americans Formed to Fight Communism
     United Americans Reveals "Startling Disclosures" on Reds
     Conclusions Concerning United Americans
     Morgan and Rockefeller Aid Kolchak
Chapter XI:The Alliance of Bankers and Revolution
     The Evidence Presented: A Synopsis
     The Explanation for the Unholy Alliance
     The Marburg Plan
Appendix I:Directors of Major Banks,
Firms, and Institutions Mentioned
in This Book (as in 1917-1918)
Appendix II:The Jewish-Conspiracy Theory of the
Bolshevik Revolution
Appendix III:Selected Documents from Government
Files of the United States and Great Britain
Selected Bibliography
Index

*****
 TO
those unknown Russian libertarians, also
known as Greens, who in 1919 fought both
the Reds and the Whites in their attempt to
gain a free and voluntary Russia

*****
Copyright 2001
This work was created with the permission of Antony C. Sutton.
All rights reserved. No portion of this book may be reproduced without written permission from the author, except by a reviewer who may quote brief passages in connection with a review.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Pamflete politice. Vă rog să vizionați acest fragment de spectacol politic, în interpretarea lui Horațiu Mălăele. În speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

joi, 6 decembrie 2012

South Stream


Rusia şi Turcia – dezbinate de gazoductul South Stream şi oleoductul Samsun-Ceyhan

Nezavisimaia Gazeta
Vinerea aceasta se va da startul construcţiei South Stream. Turcia şi-a dat acordul pentru construcţia gazoductului pe teritoriului său, însă nu intenţionează să participe la proiect. Moscova continuă să solicite de la UE statutul de “reţea europeană transfrontalieră” (Trans European Network, TEN) pentru South Stream, statut care să scoată gazoductul patronat de Gazprom de sub incidenţa normelor antimonopol ale UE.
În ajunul vizitei lui Putin la Istanbul analiştii menţionau că relaţiile ruso-turceşti sînt departe de a fi ideale. Divergenţele s-au remarcat în special pe marginea oleoductului Samsun-Ceyhan. Un acord privind construcţia oleoductului a fost semnat în 2009.
Potrivit declaraţiilor făcute de ministrul rus al energeticii, Aleksandr Novak, realizarea acestui oleoduct este în suspensie. “Companiile ruseşti au trimis părţii turce în 2011 propuneri în vederea îmbunătăţirii proiectului de oleoduct Samsun-Ceyhan, cu o lungime de 550 de km, însă nu au primit nici la această oră un răspuns”, a declarat Novak.
Analistul rus Dmitri Aleksandrov îşi exprimă nedumerirea în legătură cu stoparea proiectului Samsun-Ceyhan. “Proiectul este avantajos pentru ambele părţi – şi pentru Rusia, şi pentru Turcia”, declară Aleksandrov. În acelaşi timp, în opinia analistului, poziţiile Rusiei sînt mai puternice, pentru că, în cazul în care turcii nu vor accepta condiţiile Moscovei, partea rusă nu va pierde nimic.
Această opinie este împărtăşită de expertul Valeri Nesterov. “Cred că Turcia este mai interesată de oleoductul Samsun-Ceyhan. Totuşi, Bosforul nu se poate întinde la infinit, în timp ce Rusia nu are deocamdată foarte mare nevoie de acest proiect. De proiect sînt interesate Turcia şi Kazahstanul, al căror petrol caută încă modalităţi de a ajunge la consumatorii străini”, a subliniat Nesterov.
La rîndul său, Rusia este interesată de South Stream, un proiect ambiţios şi cu mult mai greu de realizat, care continuă să se confrunte cu serioase probleme economice. Astfel, Rusia nu a obţinut nici la această oră de la Comisia Europeană statutul TEN pentru South Stream. “Considerăm că acest proiect trebuie să obţină statutul TEN, deoarece este unul strategic, trece pe teritoriul multor state şi trebuie să asigure, după finalizarea şi darea sa în exploatare, livrări de 63 de miliarde de metri cubi de gaz către consumatorii europeni”, a declarat Novak în faţa jurnaliştilor turci, în ajunul vizitei lui Putin la Istanbul.
Ministrul rus a subliniat că, la ora actuală, multe ţări pe teritoriul cărora trece acest gazoduct iau decizia de a-i conferi proiectului statutul de “naţional”. “Sîntem de părere că acest lucru trebuie să devină un factor suplimentar, care să permită obţinerea statutului TEN la Comisia Europeană”, a precizat Novak.
Statutul TEN ar permite ca South Stream să iasă de sub incidenţa celui de-al treilea pachet energetic al UE, care cere accesul unor terţe părţi la acest gazoduct. În prezent, de statutul TEN beneficiază două proiecte ale Gazprom – North Stream şi Yamal-Europa, precum şi proiectul Nabucco, concurentul South Stream.
Cu toate acestea, experţii evaluează ca extrem de mici şansele South Stream de a obţine statutul TEN. Nesterov subliniază că lucrurile nu sînt tocmai simple în cazul South Stream. “Inaugurarea lui, programată pentru 7 decembrie, va fi una strict simbolică. Adevărata realizare a proiectului va începe abia în 2014, iar astăzi este greu să vorbim despre şansele obţinerii acestui statut”, este de părere analistul.
Potrivit lui Nesterov, lucrurile nu se vor rezolva fără o decizie politică, mai ales că au fost anunţate şi proiecte concurente, fără participarea Rusiei. “Trebuie să înţelegem că Europa nu este astăzi foarte interesată de extinderea infrastructurii sale gazifere: consumul de gaz se reduce, iar piaţa este asigurată. Astfel, este posibil ca nu toate doleanţele Gazprom să fie satisfăcute”, a declarat Nesterov.

2012.12.05. | 20:24 Pénteken ünnepélyesen elindítják a Déli Áramlat építését 


A gázvezeték Oroszországból Ukrajna elkerülésével a Fekete-tenger alatt fut, majd Bulgárián és Szerbián át Magyarországra, Szlovéniába és Olaszországba jut el.

Pénteken ünnepélyesen elindítják a Déli Áramlat földgázvezeték építését Oroszországban.

Az eseményre a Fekete-tenger partján lévő Anapánál, a vezeték kiindulási pontján kerül sor. A Déli Áramlat tenger alatti szaka- szát építő South Stream Transport B.V. és a fő részvényes orosz Gazprom magas rangú vendégekre számít a projektben résztvevő és az orosz földgázból a Gazprom tervei szerint 2015. végétől részesedő országokból.

Magyar részről Németh Lászlóné nemzeti fejlesztési miniszter, Kovács Pál klíma-és energiaügyért felelős államtitkár, Baji Csaba, a Magyar Villamos Művek (MVM) Zrt. elnök-vezérigazgatója és Kiss Csaba Attila, az MVM vezérigazgatói tanácsadója vesz részt az építés megkezdése alkalmából tartandó ünnepi rendezvényen.


A South Stream Transport igazgatótanácsának milánói ülésén az orosz Gazprom, az olasz ENI, a francia EDF és a német BASF SE képviselői november 14-én hozták meg a végleges döntést a tenger alatti szakasz építéséről.

Alekszej Miller, a Gazprom vezérigazgatója a megállapodás aláírását követően jelentette be, hogy december 7-én kezdik meg a Déli Áramlat építését.

Az Oroszországból Ukrajna elkerülésével a Fekete-tenger alatt, majd Bulgárián és Szerbián át Magyarországra, Szlovéniába és Olaszországba továbbhaladó gázvezeték megépítésében az orosz Gazprom 50, az olasz ENI 20, a francia GDF és a német BASF-Wintershall energia- és gázcégek 15-15 százalékos részesedéssel vesznek részt.

Az RBK orosz üzleti hírportál november 16-kén közölt értesülése szerint nem Ausztriában, hanem Olaszországban alakítanák ki a Déli Áramlat szárazföldi végpontját.

A Gazprom a szárazföldi szakaszok megépítéséről szóló végleges befektetői megállapodásokat novemberben alig három hét leforgása alatt írta alá Magyarországgal, Szlovéniával, Szerbiával és Bulgáriával.

A vezeték egy mellékágon szállítana földgázt Horvátországba és Bosznia-Hercegovinába is, utóbbiba Szerbián keresztül.

A Prime orosz gazdasági hírügynökség jelentése szerint a Déli Áramlatnak összesen négy elágazása lesz, és azokon keresztül egyenként 15,75 milliárd köbméter gázt szállítanak évente. Az Oroszországból kiinduló földgázvezeték az évi 63 milliárd köbméteres éves teljesítményt 2018-ra érné el. A Prime értesülése szerint a földgázszállítás Európába 2016 első negyedévében kezdődne. A vezeték beruházási költségét 16 milliárd euróra becsülik.

A Déli Áramlatban való részvényesi megállapodást október 31-én írta alá Budapesten Baji Csaba, a Magyar Villamos Művek Zrt. elnök-vezérigazgatója és Alekszandr Medvegyev, a Gazprom elnökhelyettese. A Hercegszántó és Tornyiszentmiklós közötti szakaszon keresztül Magyarország évente mintegy 30 milliárd köbméter földgázt kapna 2016 januárjától. A beruházás költsége a tervek szerint 600 millió euró, ennek 70 százalékát fedeznék hitelből.

A Déli Áramlat építésének ünnepélyes elindítására készülődés közepette jelentette hétfőn az orosz rendkívüli helyzetek minisztériuma, hogy aznap este 3,2 erősségű földrengés volt a Fekete-tenger partján lévő Anapa város közelében. A földmozgás az üdülővárostól 32 kilométerre a Fekete-tengerben, 5-10 kilométeres mélységben történt.

A minisztérium honlapján szereplő tájékoztatás szerint Anapa lakói nem érzékelték a földrengést, nem sérült meg senki és a közintézmények sem szenvedtek kárt.

MTI

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

miercuri, 5 decembrie 2012

PROPOSITIONS POUR SORTIR DU LIBÉRALISME


Parution : mai 2006
Pages : 128 pages
Format : 105 x 165
ISBN : 2-84950-090-9

Présentation
Depuis plus de huit ans, la Fondation Copernic organise des groupes de travail, pour répondre à la révolution conservatrice libérale.
On trouvera ici, le bilan de cette contre-expertise d’assez longue durée. Ce bilan est délibérément orienté vers la formulation de propositions pour une politique qui rompe enfin avec le libéralisme, ou le social-libéralisme.
Pendant longtemps en effet, l’heure était au diagnostic, à la fabrication d’analyses communes sur la situation (voir Diagnostics pour sortir du libéralisme, Syllepse 2002). Mais l’urgence impose désormais de porter au plus vite des causes communes, d’avancer des réponses. Car le libéralisme n’est pas une fatalité, malgré ce que tous les experts officiels (et les médias) s’emploient à nous faire croire. Mais le libéralisme de plus en plus constitue une violence, et dans tous les domaines de l’existence : pour ceux qui galèrent sur des contrats précaires, ceux qui subissent les réductions de postes et de budgets dans l’Éducation nationale, pour les chômeurs plus nombreux mais moins indemnisés, à La Poste, la SNCF, EDF, en cours de privatisation, pour ceux qui ne trouvent pas de logement social, ceux qui ne trouvent pas de crèches, pour les femmes sous-payées et surexploitées, pour tous les salariés dont le droit du travail est démantelé, etc.
Comme d’habitude à la Fondation Copernic, fidèlement à son dispositif qui est sa raison d’être, les contributions qui suivent ont des auteurs divers : économistes, inspecteurs du travail, professeurs du secondaire, élus, haut-fonctionnaires, sociologues, professeurs d’université en médecine ou en droit, etc.
Les propositions qu’il s’agit ici de porter au débat public dessinent les axes d’une autre politique de formation, les contours d’une nouvelle Sécurité économique et sociale, des pistes pour rénover les services publics et pour lutter contre les discriminations de toutes espèces, et bien entendu quelques repères pour fabriquer une autre Europe... Avant des lendemains qui chantent, l’heure est au « présent qui planche ». Les propositions présentées dans l’ouvrage sont directement issues des réflexions collectives élaborées à Copernic. Elles outilleront utilement en clés d’analyses et en ressources pour proposer, tous ceux qui n’entendent pas que le monde devienne, à jamais, marchandises. Elles prolongent la mobilisation contre le traité constitutionnel européen, pour le référendum.
On aura compris que la démarche suggère une autre façon d’envisager la politique.
Commentaire
Contributions de Clémentine Autain, Karine Granier, Laurent Garrouste, Didier Gelot, André Grimaldi, Michel Husson, Caroline Mécary, Willy Pelletier, Évelyne Sire-Martin, Yves Salesse.




Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Le poème d'Aragon à la gloire du Guépéou, prédécesseur du KGB
Evidemment ce poème a été oublié tant il est confondant de niaiseries tout en faisant l'apologie d'une organisation méga-criminelle, l'apparat de répression du parti bolchévique contre le peuple. Quant à «préparer le procès monstre, d'un monde monstrueux», on l'attend toujours!


Sursa : http://www.fonjallaz.net/Communisme/Appareil%20ideologique/Aragon-GPU.html

Louis ARAGON
Prélude au temps des cerises In : Persécuté-Persécuteur, Ed. Denoel, 1931)

Il s'agit de préparer le procès monstre
d'un monde monstrueux
Aiguisez demain sur la pierre
Préparez les conseils d'ouvriers et soldats
Constituez le tribunal révolutionnaire
J'appelle la Terreur du fond de mes poumons
Je chante le Guépéou qui se forme
en France à l'heure qu'il est
Je chante le Guépéou nécessaire de France

Je chante les Guépéous de nulle part et de partout
Je demande un Guépéou pour préparer la fin d'un monde
Demandez un Guépéou pour préparer la fin d'un monde
pour défendre ceux qui sont trahis
pour défendre ceux qui sont toujours trahis
Demandez un Guépéou vous qu'on plie et vous qu'on tue
Demandez un Guépéou
Il vous faut un Guépéou

Vive le Guépéou véritable image de la grandeur matérialiste
Vive le Guépéou contre Dieu Chiappe et la Marseillaise
Vive le Guépéou contre le pape et les poux
Vive le Guépéou contre la résignation des banques
Vive le Guépéou contre les manoeuvres de l'Est
Vive le Guépéou contre la famille
Vive le Guépéou contre les lois scélérates
Vive le Guépéou contre le socialisme des assassins du type
Caballero Boncour Mac Donald Zoergibel
Vive le Guépéou contre tous les ennemis du prolétariat.


Caballero: socialiste durant le 2e république espagnole.
Boncour
Mac Donald
Zoergibel


Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. O completare bibliografică necesară.

Le grand recrutement

Descriere

Pourquoi la France n'a-t-elle jamais connu de grandes affaires d'espionnage comme ses voisins britannique ou allemand avec les fameuses "taupes" de Cambridge ou le scandale Günther Guillaume qui a brisé la carrière du chancelier Brandt ? De telles affaires ont existé répond Thierry Wolton, et particulièrement un réseau d'espionnage soviétique dont les membres ont appartenu aux plus hautes sphères de l'Etat. Thierry Wolton a eu accès pour la première fois aux archives secrètes de l'ex-URSS. A Moscou, il a pisté les traces de ce réseau ultra-secret qui prend ses racines dans les années trente mais dont certains membres étaient récemment encore en activité. Son enquête, qui l'a aussi amené dans les coulisses du renseignement aux Etats-Unis, en Grande-Bretagne et en Allemagne, lui permet également de reconstituer la fabuleuse destinée de l'homme par qui tout est arrivé : Henri Robinson, l'agent recruteur de ces "taupes" françaises.
Cu prietenie, Dan Culcer