Cauze ale numeroaselor pierderi umane:

- „Comandamente nepregătite au dus la nepregătirea ofiţerilor”.
- „Nepregătirea acestora a provocat pe cea a soldaţilor şi subofiţerilor. Totul se înlănţuie într-un organism. Totul porneşte de la cap”.
În Marele Stat Major trebuie un suflu nou de energie, de conştiinţă, de muncă pe brânci, de acţiune coordonată, încadrată, condusă.
- „Mulţi combatanţi nu au văzut un car de luptă decât pe front”.
- „Nu se pot cere unui ostaş român calităţile soldatului german atât timp cât nu este pus cel puţin în condiţiuni apropiate de pregătirea de război, dotare, echipare, tratament etc.”.

Numeroasele pierderi umane înregistrate de Armata 4 română în bătălia de la Odessa, 69 de zile de luptă (92.545 militari – 1.341 pe zi, din care 17.729 morţi - 256 pe zi, 63.345 răniţi - 917 pe zi şi 11.471 dispăruţi - 166 pe zi) au fost determinate atât de îndârjirea cu care au luptat trupele sovietice, cât şi propriile greşeli de concepție și conducere a trupelor, de executare a misiunilor de luptă, de insuficenta dotarea a unităţilor cu armament şi tehnică de luptă.

Referindu-se la toate acestea şi la altele pe care le ştia foarte bine, mareşalul Ion Antonescu considera că ele s-au datorat modului superficial în care a fost făcută pregătirea armatei în perioada interbelică: „Greşelilor comise timp de 20 de ani, care nu puteau fi decât dezastruoase, comandamente nepregătite au dus la nepregătirea ofiţerilor, iar nepregătirea acestora a provocat pe cea a soldaţilor şi subofiţerilor. Totul se înlănţuie într-un organism. Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru”.

Chiar dacă mareşalul Ion Antonescu s-a derobat de orice responsabilitate, cu toate că era cel mai mare în grad și în funcție pe frontul Odessei, avea dreptate pentru că analiza bătăliei relevă mari greşeli la nivelul concepției de acțiune și a conducerii generale, trupele fiind angajate într-o bătălie de uzură, cu numeroase atacuri frontale, timide, desfăşurate, de regulă, cu forţe de valoare regiment - batalion şi nu prin manevre ample, îndrăzneţe sau cu atacuri în forţă, care să valorifice potenţialul brigăzilor de cavalerie şi pe cel al Diviziei blindate.

- Divizia blindată, de exemplu, a fost întrebuinţată fracţionat, pe companii şi chiar pe plutoane, blindatele devenind astfel ineficiente. Faptul este surprinzător, mai ales că pe frontul Odessei s-a aflat, în majoritatea timpului, comandanţi cu pretenţii (unii dintre ei confirmându-şi valoarea în perioada următoare), precum mareşalul Ion Antonescu, generalii Alexandru Ioaniţiu, Ilie Şteflea, Nicolae Dăscălescu, Nicolae Şova şi mulţi alţi foşti profesori la Şcoala Superioară de Război sau teoreticieni militari.

Lipsuri numeroase s-au înregistrat şi la nivelul încadrării, deficitară atât la ofiţeri cât şi la subofiţeri, deşi trecuseră doar câteva luni de la angajarea în război şi nu se puneau probleme pentru completarea pierderilor umane şi materiale:

- Încadrarea insuficientă a fost determinată de cauze de natură obiectivă (pierderi mari înregistrate în rândul ofiţerilor activi tineri, care s-au dovedit a fi cei mai bine pregătiţi profesional, dar în rândul ofiţerilor de rezervă, neinstruiţi cum trebuie în perioada interbelică), dar şi subiective (numeroase scutiri de mobilizare sub pretexte diverse etc.).

- Scutirile de mobilizare acordate personalului de la vatră şi mobilizările pentru lucru au creat mari dificultăţi procesului de mobilizare a armatei, în special în ceea ce priveşte specialiştii, în majoritate elemente tinere. Atitudinea ,,ironică” a unora dintre aceştia faţă de cei plecaţi pe front a influenţat negativ moralul luptătorilor şi pe cel al familiilor acestora.

- Recompletarea pierderilor s-a făcut de multe ori cu oameni neinstruiţi sau instruiţi pentru alte specialităţi decât cele pentru care au fost numiţi, fiind introduşi deseori în luptă fără să îşi cunoască şefii şi camarazii. ,,Acest fapt - concluziona colonelul E. Borcescu, şeful Secţiei 1 a Marelui Cartier General, le-a prilejuit o stare psihologică de inferioritate şi scăderea facultăţilor necesare unui luptător lucid şi conştient de rolul său. La cea mai mică reacţiune a inamicului au părăsit poziţia şi armamentul, fără să fi schiţat măcar o cât de slabă rezistenţă”.

- Pe măsură ce s-au înregistrat pierderi, în special la ofiţeri, s-a ajuns la o încadrare neomogenă (cei nou veniţi proveneau în majoritate din elemente în vârstă şi neinstruite), care a slăbit coeziunea unităţilor şi solidaritatea ostăşească pe câmpul de luptă.

- Insuficient încadrate, au fost și unitățile de marș, inclusiv la nivelul comandanţilor, mulți fiind ,,mereu cu grija de a se aranja şi a se strecura cu cât mai puţine eforturi”. ,,Cu astfel de elemente disparate ca suflet şi ca instrucţie - aprecia acelaşi colonel E. Borcescu - a fost normal să nu se poată încadra unităţi omogene, capabile la nevoie de dăruire totală pentru un ideal superior”.

Instrucţia sumară a provocat, la rându-i, greşeli de execuţie pe câmpul de luptă, lipsă de combativitate, frică, sensibilitae în special în cazul luptei contra tancurilor inamice (din fericire nu prea multe la Odessa), chiar panică, mai ales acolo unde fuseseră înregistrate pierderi în rândul ofiţerilor activi şi a gradaţilor.

- „Mulţi combatanţi nu au văzut un car de luptă decât pe front. În schimb, toate efectele nemaipomenite ale atacului cu care (de luptă – n.a.) erau cunoscute din auzite, iar imaginaţia a completat restul” - constata generalul Alexandru Gavrilescu, şeful Secţiei Operaţii a Marelui Stat Major. Situaţia avea să se repete, cu consecinţe şi mai dramatice, în Cotul Donului şi în Stepa Kalmucă.

- Cu teamă au fost întrebuinţate, iniţial, şi grenadele. Deseori efectul focului de infanterie a fost foarte slab, „regina bătăliei” mişcându-se cu „o încetineală exasperantă”, aşa cum releva un document din epocă. După constatări răutăcioase, dar şi adevărate, făcute de artilerieşti, infanteriia a solicitat prea des focul artileriei „chiar dacă doi ruşi se ridicau în picioare”.

- La începutul războiului, camuflarea a fost pusă pe planul al doilea, iar în multe situaţii „forfoteala” ostaşilor s-a dovedit a fi la fel de condamnabilă. Cei care „au făcut pe vitejii” au plătit deseori cu viaţa. Treptat, treptat, însă experienţa pierderilor inutile a făcut să se ajungă la ascunderea „ţigării aprinse”.

- Deşi camaraderia a fost un fapt real pe câmpul de luptă numeroase au fost şi situaţiile în care mulţi apreciau că „trebuie să ajute, dar aşteptau ca ajutorul să-l dea altul”. Aceasta s-a datorat deselor schimbări intervenite în ordinea de bătae a unităţilor, care au făcut ca oamenii să nu se conoască bine, să nu se împrietenească şi să nu îşi asigure la nevoe ajutor necondiţionat.

Consecinţe negative extrem de mari a avut şi insuficienta pregătire a ofiţerilor de rezervă şi a subofiţerilor, „uitaţi” de guvernanţi în perioada interbelică, spre deosebire de situaţia din armata germană, în care rezerviştii şi subofiţerii au avut un rol considerabil la menţinerea poziţiilor de luptă, chiar în condiţii de inferioritate numerică, în special în partea finală a războiului.

Chiar dacă la început a existat „o strânsă legătură sufletească şi coeziune între ostaşii de toate gradele”, în special la unităţile bine instruite şi cu o educaţie ostăşească desăvârşită, moralul a fost influenţat şi de comparaţiile făcute cu condiţiile total diferite în care lupta aliatul german.

- Moralul trupelor a fost influenţat şi de veştile aduse din ţară, unde „viaţa este scumpă şi foarte multă lume, în special tineri, nici nu ştiu că este război. Se spunea că în timp ce unii se îmbogăţesc pe seama familiilor celor plecaţi, ei mor pe câmpul de luptă”.

- Comandanţii au mai constatat şi „lipsa totală de înţelegere a eforturilor noastre, nu pentru cucerirea Odessei propriu-zis, ci pentru stârpirea bolşevismului la el acasă. Soldaţii n-au fost pregătiţi moraliceşte pentru această înţelegere. Faptul că la începutul campaniei li s-a spus că luptăm pentru recucerirea Basarabiei şi Bucovinei, odată ajunşi la Nistru se aşteptau la terminarea războiuilui. Majoritatea spun că nu Odessa ne trebuie, ci Ardealul. Argumentul că drumul spre Cluj trece prin Odessa era primit cu foarte mult scepticism. Se poate spune deşi şi aceasta cu certitudine că trupa şi chiar parte din ofiţeri nu au fost pregătiţi moraliceşte pentru înţelegerea eforturilor şi contribuţiei noastre pentru stârpirea bolşevismului”.

Mari deficienţe s-au manifestat şi în domeniul logistic, de neacceptat în condiţiile în care frontul se afla lângă Nistru, lângă graniţă, şi nu în Caucaz sau la Stalingrad.

- Deşi insuficienţa hranei a găsit în general înţelegere la soldaţi (căci ofiţerii şi subofiţerii „se descurcau”), oboseala determinată de eforturile mari ce trebuiau făcute în luptele aproape continui a contribuit la slăbirea forţei fizice a ostaşilor şi indirect la slăbirea moralului acestora. La aceasta s-a adăugat şi constatarea diferenţei faţă de condiţiile în care lupta soldatul german.

- Constatarea faptului că germanii transportau şi caii bolnavi cu maşinile a dus la apariţia unor glume extrem de dureroase, de felul: „Mai bine cal în armata germană decât soldat în armata română”.

- Tristă a fost şi constatarea făcută de medicul unui batalioan român: „Lupta prelungită, continuă, a scăzut mult moralul trupei. Batalionul 3/Regimentul 32 dorobanţi nu a fost schimbat de pe poziţie de 3-4 săptămâni. În tot acest timp ofiţerii şi trupa nu s-au spălat şi nu s-au primenit. Starea de încordare continuă, hrana redusă, păduchii, rufele rupte şi foarte murdare, murdăria corporală, toate acestea au constituit cauză principală de micşorare a moralului. În ce armată până şi ofiţerii inferiori şi superiori au păduchi şi se deparazitează cu mâna, ca orice vagabond de pe marginea drumului?”.

În aceste condiţii, colonelul Radu Dinulescu, şeful Secţiei 2 din Marele Stat Major, conchidea, pe bună dreptate: „Nu se pot cere unui ostaş român calităţile soldatului german atât timp cât nu este pus cel puţin în condiţiuni apropiate de pregătirea de război, dotare, echipare, tratament etc.”.

Între cauzele care au influenţat negativ moralul militarilor români, colonelul Radu Dinulescu mai consemna:

- lipsa de antrenament sportiv a soldatului şi a ţăranului român” (sportul cultivă abilitatea, curajul, combativitatea etc.);

- lipsa de spirit ofensiv în doctrina de război a românilor;

- educaţia din ultimii 20 de ani a românului;

- tendinţa de a fi influenţaţi de zvonuri şi uneori chiar de panică;

- anunţarea că după ocuparea Odessei se va demobiliza, fapt care a dus la o pronunţare a instinctului de conservare a individului, pentru a se întoarce în adevăr acasă, şi de aici tendinţa de a sta mai mult în defensivă, sau chiar de a da înapoi”;

- lipsa în genere a unei comportări care să cultive cât mai mult personalitatea, demnitatea, încrederea de sine, combativitatea, curajul, spiritul de iniţiativă ale ofiţerului şi soldatului. Uneori aceştia sunt trataţi neomeneşte şi înjosiţi. Iar cei deprinşi să fie coborâţi şi pălmuiţi de comandanţii lor sunt gata educaţi să fie bătuţi şi de inamic”;

- lipsa unei energii adevărate la unii ofiţeri şi subofiţeri. De multe ori energia este confundată cu faptul de a deveni foarte nervos, de aşi pierde cumpătul, de a striga, de a insulta şi în special de a înjura, bineînţeles fără a se obţine prin aceasta cele mai bune rezultate”;

- egoismul nestăpânit al unor ofiţeri, manifestat adesea în faţa soldaţilor prin tendinţa spre bunul trai, în perioada de înaintare în Basarabia şi Ucraina, şi tendinţa de jaf şi distrugere a unor soldaţi, au dus de asemenea la slăbirea solidarităţii şi la o oarecare dezagregare morală a sufletului oştirii. S-au constatat cazuri când soldaţii au jefuit chiar pe proprii ofiţeri, morţi în luptă”;

- lipsa de pregătire morală în vederea continuării războiului dincolo de graniţă („Majoritatea soldaţilor spun că nu Odessa ne trebuie, ci Ardealul. Argumentul că drumul spre Cluj trece prin Odessa era primit cu foarte mult scepticism);

- egoismul nestăpânit al unor ofiţeri, manifestat adesea în faţa soldaţilor prin tendinţa spre bunul trai în perioada de înaintare în Basarabia şi Ucraina şi tendinţa de jaf şi distrugere a unor soldaţi au dus, de asemenea, la slăbirea solidarităţii şi la o oarecare dezagregare morală a sufletului oştirii” - consemna şeful Secţiei 2 informaţii - etc.

Cunoscând foarte bine greşelile săvârşite în bătălia de la Odessa, mareşalul Ion Antonescu a înţeles că aşa nu se mai putea continua, şi a decis: „Trebuie luat de la capăt şi lucrat serios”. În concepţia sa, aceasta însemna:

- „În Marele Stat major trebuie un suflu nou de energie, de conştiinţă, de muncă pe brânci, de acţiune coordonată, încadrată, condusă.

- Trebuie păstraţi în capul marilor unităţi - corp de armată şi divizie - şi unităţilor, numai comandanţi care trebuie să aibă nu numai cap dar şi suflet şi energie şi spirit de muncă şi de conştiinţă, care să servească nu numai de exemplu, dar şi să antreneze, mai ales să antreneze pe toţi la o muncă raţională, organizată, pregătiră, animată.

- Trebuie ca pregătirea şi antrenamentul subofiţerilor şi a ofiţerilor să fie astfel făcută încât ei să-şi dezvolte elanul, vigoarea şi priceperea şi conştiinţa pe care o au la începutul carierei lor şi pe care o pierd din cauza lipsei de metodă, răului exemplu, nedreptăţilor, nerecompensării celor merituoşi, nepedepsirea celor vinovaţi et.,etc. de care se lovesc în unităţi de la primii paşi făcuţi în cariera lor.

- În sfârşit trebuie o instruire serioasă şi o încadrare completă a soldaţilor. Fără încadrare şi fără înstrucţie serioasă armamentul nu poate fi folosit oricât suflet s-ar pune pe câmpul de luptă - şi s-a pus pentru înlăturarea dezastrului pe care l-a provocat fapta greşelilor făcute din timp de pace.

- Şi mai presus de toate trebuie continuitate în organizare, comandă, instrucţie, aţiune etc.etc.”.

După ce arăta că toţi comandanţii trebuie să ia la cunoştinţă de concluziile analizei bătăliei de la Odessa, Ion Antonescu ordona să se facă „un plan de acţiune serioasă pentru remedierea relelor, înlăturarea cauzelor şi reînceperea unei vieţi sănătoase, de muncă şi de cinste ostăşească şi virilă în armată”.

Prezentarea câtorva din aspectele negative despre bătălia de la Odessa, semnalate în documentele timpului, nu înseamnă în vreun fel ignorarea aspectelor pozitive din activitatea comandamentelor şi trupelor, a bravurii şi sacrificului de sacrificiu manifestat de militarii Armatei 4 pe câmpul de luptă. Ele s-au dorit a fi doar o simplă, dar serioasă atragere atenţie asupra neîmplinirilor apărute în plan militar în timp de război, dar şi la pace. Şi nu trecuse nici o jumătate de an de la declanşarea războiului...