Razvan Savaliuc. Socant: Armata a tras la Revolutie peste 13 milioane de cartuse!

Socant: Armata a tras la Revolutie peste 13 milioane de cartuse!

Marţi, 06 Aprilie 2010 16:00

Scris de Razvan Savaliuc

Registrul istoric al Comandamentului Artileriei - declasificat la 16 februarie 2010 - releva faptul ca in decembrie 1989, in numaio saptamana, unitatile militare din intreaga armata romana au tras un numar impresionant de cartuse si alte tipuri de munitie – peste 13 milioane de cartuse de razboi. In perioada 22 – 27 decembrie 1989 s-a tras cat la un razboi de-adevaratelea, desi Romania nu s-a razboit cu nimeni.


Conform Comandamentului Artileriei, uriasa cantitate de munitie a fost trasa “impotriva bandelor teroriste”. Acest document releva starea de confuzie si diversiune in care autorii loviturii de stat au antrenat Armata, care in realitate nu a avut niciun adversar decat in persoana criminalilor lui Iliescu care o conduceau si care ordonau unitatilor militare sa se impuste intre ele pentru anihilarea “teroristilor”.
Conform documentului aminitit (vezi facsimil), semnat de generalul maior Constantin Ionita - Comandantul Artileriei din decembrie 1989, se mentioneaza urmatoarele: “In perioada 22.12, orele 13.00 – 27.12.orele 16.00 in comandament si unitatile subordonate s-au consumat pe timpul actiunilor de lupta impotriva bandelor teroriste: 230.802 cartuse, 16 lovituri AG 7 si 63 grenade de mana; in intreaga armata s-au consumat in aceasta perioada urmatoarele cantitati de munitie: 12.632.670 cartuse de diferite tipuri, 666 lovituri pentru AG 7, 58 lovituri pentru AG 9, 3008 proiectile antiaeriene, 221 lovituri pentru tunul de de 100mm de pe tanc, 1162 grenade de mana, 36 bombe de 82 mm, 2 proiectile antitanc de 85mm si 11 grenade antitanc. Starea morala a militarilor a fost buna, acestia manifestand atasament total fata de hotararile puterii de stat, dovedind inalt spirit de sacrificiu, indeplinindu-si fara sovaiala sarcinile incredintate (…) in perioada 27.12, orele 16.00 – 28.12, orele 18.00 nu s-au semnalat actiuni de lupta ale elementelor teroriste asupra unitatilor si nu s-au inregistrat distrugeri la pavilioane, constructii si instalatii (…) In perioada 27.12, orele 16.00 – 28.12, orele 18.00 in intreaga armata s-au consumat urmatoarele cantitati de munitie: 577.961 cartuse de diferite tipuri, 3109 cartuse de iluminare si semnalizare, 192 grenade de mana, 6 lovituri pentru AG 7, 8 lovituri pentru AG 9, 22 bombe de 82mm, 50 proiectile antiaeriene”.

14.883 de arme in mainile populatiei neinstruite
Iata asadar ce cantitati imense de munitie au fost trase in doar sapte zile. Celor peste 13 milioane de cartuse li se mai adauga alte sute de mii de cartuse, trase in perioada 28 – 31 decembrie 1989. Toate aceste munitii au fost consumate de la venirea lui Ion Iliescu la Putere, care inca din 22 decembrie i-a numit sefi la MApN pe generalii Nicolae Militaru si Victor Stanculescu. Niciodata aceste cantitati nu au fost justificate, desi costurile lor au fost naucitoare.
Documentul mentionat mai face vorbire si despre marile cantitati de arme impartite populatiei neinstruite la ordinele iresponsabile ale lui Ion Iliescu si complicilor sai. Arme care au fost impartie unor neistruiti tocmai pentru ca teatrul de razboi si numarul de victime produse pe strazi de asa-zisii teroristi sa fie cat mai ingrozitoare. Astfel, se arata ca: “In perioada 22.12 – 31.12.1989 s-au primit de la populatie si s-au capturat urmatoarele cantitati de munitie si armament: 1608 pistoale, 637 pistoale mitraliera, 192 carabine, 1736 pusti, 90 pusti mitraliera, 12 mitraliere, 16 AG 7, 16 AG 40, 229 arme de tir, 10023 arme de vanatoare, 24 pistoale de semnalizare, 1 lansator cartuse de gaze lacrimogene, 1090 grenade de diferite tipuri, 2510 capse, 15 alice, 3, 745 kg pulbere neagra, 1350 cartuse semnalizare, 47 arme albe. In perioada 22.12 – 31.12.1989 s-au pierdut in intreaga armata urmatoarele cantitati de armament si munitie: 41 pistoale, 38 pistoale mitraliera, 8 pusti mitraliera, 7 baionete, 19 incarcatoare, 20.771 cartuse de diferite tipuri”.

Multi viteji se nasc dupa razboi
Hilar este faptul ca daca pana in 22 decembrie 1989, Comandamentul Artileriei a executat orbeste ordinele fostului comandant suprem Nicolae Ceausescu, in Registrul istoric completat la multe zile dupa impuscarea celor doi, dar datat inainte ca respectivul sa fie inlaturat s-a folosit fraza: “S-a distribuit tuturor cadrelor din comandament munitia pentru pistol-mitraliera si s-au luat primele masuri pentru apararea localului impotriva bandelor de teroristi ale dictatorului Ceausescu”.

Comentarii 

 

#5 Lovitura de stat militara — ermaxer 07-04-2010 09:35

Am fost acolo si am vazut ce facea soldatul roman.....era in lacas individual de tragere si daca auzea ceva suspect tragea tot incarcatorul fara sa ocheasca.....statea ascuns in fundul gropii,nici macar nu intreba daca este cineva......s-a tras cu bateria de 100 mm aa impotriva unui tractor "terorist"(in afara de geamurile cladirii si cateva oi moarte pe camp nu s-a mai intamplat nimic).....s-a tras cu bateria de 37 mm aa impotriva avioanelor proprii.....(bine ca au fost ochitori prosti).....Doamne,ce balamuc a fost atunci.....Ati pastrat si voi un glonte ptr iliescu?

 

 

#4 Socant... — LERO 07-04-2010 09:28

..."armata" care "a tras" nu stiu cate miloane de cartuse era in cea mai mare parte formata din ..."civili" imbracati in uniforma militara !!! Acesti "civili" aveau la data evenimentului intre 2 si 6 luni de "armata" (adica muncile campului/campania de toamna, minerit, casa poporului, poduri si drumuri, etc...) !!! Frica de necunoscut (mai ales pe timpul noptii), lipsa intructie adecvate, lipsa motivatiei, stagiul insuficient, inexistenta antrenamentului in teatrele de operatii si lista va las sa o continuati singuri... Acesti "civili" sunt fiii acestui popor, fosti militari in termeni sau elevi... Condamnarea ARMATEI "in general" dupa 20 de ani de la evenimente NU este altceva decat o FUMIGENA pt abaterea atentiei po[cenzurat]tie i de la problemele grave cu care ne confruntam acum: somaj, infractionalita te, lipsa asistentei medicale, a asistentei sociale, a valorilor morale si din nou va las sa continuati lista... Sa va invrajbiti...BINE !!!

 

 

#3 vrajeala — Banu Maracine 07-04-2010 09:11

Cred ca mai curand mare parte din cantitatea de munitie a fost furata si/sau vanduta pe sub mana...

 

 

#2 CE PUII MEI _ fratele — rata 07-04-2010 08:45

De pe blogul REVOLUTIONARILO R :BALACAREALA INTRE SEFII PE PORTALURILE REVOLUTIEI :
D-lui Bambilici Gadina Constantin Dosulet : pitzar sau d-lui popocomisar
Din cauza unuia ca tine revolutionarii se vor trezi cand vor fi scuipati pe strada. Incearca dle Popo sa te duci la primul miting sindical din Bucuresti, sa ceri cuvantul ca fost revolutionar si ai sa te convingi ca nu exagerez cu nimic. Daca politicienii, vor fi lasati sa faca o afacere din desecretizarea dosarelor Revolutiei, vom ajunge sa ne caute sindicalistii pe acasa, cu bate in maini, ca minerii. Revolutionari atentie, fiti vigilenti, vi se pregateste ceva. Sa fie clar si e normal ca Doru Maries sa faca ce a facut ptr. asta (e baiat destept sau cu baietii destepti). 

Babornita kaghebista Vladut Nisipeanu, pentru 3 kg cascaval face joc de picioare pe unde poate. Unde crezi ca va duce meciul murdar pedele-pesede?Nu cumva la spartul oalelor in capul nostru?Ce spun de doua saptamini? nu cumva mobilizare si garda sus!!! Hai sa nu ne dam loviti. Vrei tot adevarul: guvernele fac eliberari in esantioane functie de cum suplimenteaza bugetul trimestrial si ordona platile si eliberatii sunt oamenii pusi de noi . Indiferent de culoare au fost,sunt si ramin curve politice:TREZIT I-VA REVOLUTIONARI SUNTEM “LUCRATI”! In privinta acestui gunoi Gadina Constantintin : nu el promoveaza multe dosare de luptatori remarcati din tara nu este el, procurator de certificate masluite tip cel a sororii sale Gadina Elena? de ce cere scoaterea lor din lege ? parca intrebati ceva , zilele trecute despre ei ?

 

 

#1 RAZBOI ??? — Vlad 06-04-2010 18:27

A fost mai ceva ca-n razboi !221 lovituri cal. 100 mm pt tunul de pe tanc ,666 +58 lovituri reactive AT ?? S-a atacat cu blindate ??

 

Stefan Agopian despre Geo Bogza

La România literară (XVII)

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Aug 2009 443 vizualizări

11 Aug 2009 Stefan Agopian

Printre cei care publicau săptămînal în revistă, Geo Bogza era considerat un fel de „monstru sacru“. Publicul cititor, ajutat de Europa Liberă, găsea în tabletele lui, strecurate abil, tot felul de „şopîrle“ la adresa regimului şi, nu de puţine ori, chiar şi Ceauşescu şi soţia lui odioasă beneficiau de asemenea „şopîrle“.

Aceste palide acte de curaj îi creaseră un prestigiu imens, toată lumea uitînd rolul nefast pe care îl jucase Bogza în nefericiţii ani ’50. Intrase în noua Academie comunistă în 1948 şi în discursul de recepţie adusese un scîrbos omagiu lui Stalin şi ideilor acestuia privind împădurirea deşerturilor sovietice.

Apoi a publicat un reportaj triumfalist despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, locul unde mii de români, mulţi dintre ei mai antifascişti decît Bogza, au murit fără să aibă altă vină decît aceea că priveau critic noul regim instaurat de sovietici.

Din oportunism, Bogza îi iubea sau se prefăcea că îi iubeşte pe cei care, conduşi de consilierii ruşi, împingeau ţara spre dezastru. Îl descrie foarte bine Eugen Negrici în Iluziile literaturii române: „Înainte de război, versificase închipuiri aberante, insanităţi şi enormităţi sexuale de liceist, sub impulsul juvenil de epatare «în negativ»; scrisese, mai apoi, atroce, negre reportaje sociale care, împreună cu micile fiţe iconoclaste şi cu gesturi de frondă antiburgheză, l-au împins în grupul avangardiştilor. Prin ei s-a legitimat ca antifascist, spre a putea fi mai lesne asimilat de noua putere. Nu s-a lăsat, precum mulţi alţii, doar înregimentat. A vrut să se ştie aşezat confortabil în noua ierarhie oficială a literaturii de partid şi pentru asta nu a pregetat să acţioneze ca un stalinist militant şi un propagandist al politicii de sovietizare a României: convingător, talentat, influent“.


Şi uite-aşa, Geo Bogza, care n-a fost niciodată membru al Partidului Comunist, şi-a schimbat convingerile atunci cînd realismul socialist nu mai avea nici o valoare pentru autorităţile socialismului multilateral dezvoltat. După tezele din iulie 1971, multă lume, dar în special scriitorii, a văzut în el salvatorul libertăţilor, cîte or fi fost, cîştigate cu greu după 1964. I-a plăcut acest rol şi l-a mimat cît s-a priceput de bine, aşa cum, cu ceva ani înainte, jucase rolul stalinistului pur şi dur.

Valerian Stan. Crimele comunismului: intenţii rele

Adoptat recent prin „angajarea răspunderii” de către Guvernul Boc, Codul penal (Legea 286/2009) a incriminat „persecuţiile pe motive politice” (dar şi alte fapte asemănătoare) drept „infracţiuni contra umanităţii”. Optimiştii de profesie se vor fi grăbit deja să conchidă că în sfârşit anticomunistul neînduplecat Băsescu şi Guvernul marelui Boc au introdus în legea penală ceea ce România comunistă însăşi, premeditînd minciuna, se angajase să introducă prin ratificarea încă de la 1969 a Convenţiei ONU din 1968 asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii. În acord cu respectivul angajament, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu ar fi trebuit să transpună în Codul penal român prevederile Convenţiei ONU, inclusiv prin stabilirea în concret a pedepselor, cum cerea şi cere articolul 4 din Tratat. Iar pe această bază ar fi trebuit să fie investigate şi pedepsite crimele comunismului – „crime împotriva umanităţii”, ca „persecuţii din motive politice”, imprescriptibile, în înţelesul Convenţiei ONU. Ce au făcut din toate astea Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu ştim bine – nimic.

Ce au făcut Băsescu şi Boc? Au incriminat „persecuţţile pe motive politice” (şi alte fapte asemenea, cum spun) ca infracţiunii contra umanităţii, numai că în definirea lor şi în motivarea demersului normativ s-au „întemeiat”, în Expunerea de motive la Cod, pe prevederile Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale – şi fără a face nici cea mai vagă trimitere la Convenţia ONU din 1968 (unica aplicabilă „crimelor împotriva umanităţii” comise în deceniile din urmă, ale urgiei comuniste). Iar lucrul acesta s-a întâmplat deşi, împreună cu reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, preveniţi asupra a ceea ce au de gând ministrul „liberal” al Justiţiei Predoiu şi noii săi camarazii fesenist-securişti, le-am atras insistent atenţia – de parcă ei nu ştiau foarte bine ce fac – că potrivit articolului 24 paragraful 1 din Statutul de la Roma (adoptat în 1998 şi intrat în vigoare în 2002) dispoziţiile acestuia nu sunt aplicabile „crimelor împotriva umanităţii” comise anterior intrării sale în vigoare.

Nu am nicio îndoială că, dacă vor ajunge în instanţă, foştii lideri comunişti, securiştii şi complicii lor se vor apără cu „argumentul” că, incriminînd „infracţiunile contra umanităţii”, voinţa „legiuitorului”, exprimată explicit în cuprinsul Expunerii de motive la Codul penal, a fost de a se întemeia pe prevederile Statutului de la Roma. „În consecinţă, onorată instanţă”, vor perora ei, „vă rugăm să luaţi act că prevederile Codului penal nu ne sunt aplicabile întrucât nu ne sunt aplicabile nici prevederile Statutului de la Roma, care au în vedere exclusiv infracţiunile împotriva umanităţii comise anterior anului 2002”. Vor mai invoca cu siguranţă şi prevederea din Codul penal care spune că „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare” (articolul 3). În paranteză fie spus, se va fi observat sper că în timp ce atât Convenţia ONU cât şi Statutul de la Roma al CPI vorbesc de „crime împotriva umanităţii”, Băsescu, Boc şi „liberalul Predoiu” le zic respectivelor crime, în chiar Codul penal, „infracţiuni împotriva umanităţii”. De ce şi în beneficiul cui s-a recurs la un asemenea eufemism infam se înţelege uşor. După cum uşor se înţelege şi de ce coteria fesenist-securistă avîndu-l în frunte pe Băsescu a insitat atât de mult ca infamiile din Codul său penal să ocolească dezbaterea publică firească şi să devină literă de lege prin „angajarea răspunderii Guvernului”.

Şi totuşi, torţionarii comunişti şi numiţii lor protectori ar face bine să nu fie prea siguri că diversiunea le e infailibilă. Pentru că, de-ar fi să fie numai asta, ajunge ca magistraţii care nu fac şi ei parte din categoria susnumiţilor să se uite puţin mai atent la dispoziţiile constituţionale şi legale privind tratatele ca să vadă că prevederile Convenţiei din 1968 le sunt aplicabile bine mersi comuniştilor criminali (criminali, nu „infractori”, cum ne-o cere dreptul internaţional însuşi).

Şi le este aplicabilă pe de o parte în conformitate cu primul articol al acestui Tratat, care prevede foarte clar că faptele la care el se referă sunt imprescriptibile „oricare ar fi data la care au fost comise”. Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legale privind „dreptul internaţional şi dreptul intern”. Articolul 11 din Constituţia României stabileşte două lucruri foarte importante, anume că statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte (cum este şi Convenţia ONU) şi că tratatele fac parte din dreptul intern. În ce fel fac tratatele parte din dreptul intern ne-o spune fără echivoc legea specială în materie, Legea 590/2003 privind tratatele (în deplin acord cu principiile Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor). Mai întâi că aplicarea şi respectarea dispoziţiilor tratatelor în vigoare (deci şi ale Convenţiei ONU) reprezintă „o obligaţie pentru toate autorităţile statului român, inclusiv autoritatea judecătorească”, iar apoi că „Prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica neexecutarea dispoziţiilor unui tratat în vigoare”. Mai precis, în cazul nostru, prevederea din Codul penal care spune că dispoziţiile sale se aplică numai faptelor săvârşite în timpul cât acesta era în vigoare nu pot fi invocate pentru a înlătura deplina aplicabilitate a Convenţiei ONU.

În sfârşit, victimele crimelor comunismului vor avea de partea lor, în justiţie, şi destule paragrafe al Convenţiei europene a drepturilor omului – şi mă opresc aici numai la prevederile din articolul 7 al Tratatului european (ratificat de România în 1994). Potrivit paragrafului 1 al textului în cauză, „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii”. În acelaşi timp însă, paragraful 2 al articolului citat, de maximă relevanţă sub aspectul despre care vorbim, stabileşte că „Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. Aşadar, şi tratatul european recunoaşte dreptul victimelor comunismului şi al familiilor lor de a se adresa justiţiei pentru fapte care deşi „considerate infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate” (între ele şi „persecuţiile din motive politice”) nu au fost incriminate ca atare – nici până în urmă cu câteva luni, iată – în dreptul intern. Textul citat din Convenţia europeană rezolvă şi o altă problemă pe care cineva ar putea s-o ridice referitor la pretinsul conflict dintre noul Cod penal şi Convenţia ONU din 1968. Este adevărat că articolul 15 (alineatul 2) din Constituţia României spune că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” Însă aceeaşi Constituţie mai prevede şi că (articolul 20 alineatul 2), dacă existã neconcordanţe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (vezi Convenţia europeană) şi legile interne, „au prioritate reglementãrile internaţionale” – de altfel o asemenea reglementare este, în context, chiar şi Convenţia ONU. (New York Magazin, 5 august 2009)

Copyright 2005, Valerian Stan

Crimele comunismului: intenţii rele, articol publicat in anul 2009