Florin Iepan: În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Această acțiune face parte din propaganda antiromânească și din acțiunea de destabilizarea a statului român. O istorie rocambolescă este lansată recent, în același sens. Un scenariul cu o verosimilitate de roman de aventuri, este pus în scenă de un regizor din România, prin care se încearcă distrugerea imaginii morale a mareșalului Ion Antonescu, din cercul lui Iepan, prin inventarea unui act de împroprietărire, găsit într-un sertar secret al unui birou vândut de mandatarii lui Olivian Verenca (pierdut, furat ? de pompierii care stingeau un incendiu, amatori de relicve istorice, ce ciudat, ce interesant, ce coincidență?!), act care ar fi fost emis de de guvernatorul Transnistriei, Alexianu, la Odessa, în favoarea conducătorului de atunci al României, Antonescu. Se ignoră voit declarațiile repetate ale lui Antonescu privitoare la statutul Transnistriei, teritoriu pe care refuzase să-l integreze administrativ și constituțional României. Studiu titlurilor sub care se difuzează în presa românească intoxicarea, permite identificarea serviciului de dezinformare străin care a avut ideea. Încă o intoxicare a opiniei publice românești prin manipulatorii din presa vândută.
Cu prietenie, Dan Culcer

„Odessa” - un film in progress de Florin Iepan

23.03.2011

Lucian Ştefănescu

Un documentar consacrat masacrului comis de armata română în octombrie 1941 la Odesa, în care și-au pierdut viața 20 de mii de evrei.

Ultima seara a festivalului international de film documentar „One World Romania”, incheiat luni la Bucuresti, a fost dedicata unei dezbateri pe marginea unei pelicule in proces de filmare. „Odessa” de Florin Iepan spune povestea unui episod intunecat din istoria recenta a Romaniei: masacrarea de catre armata romana a 20 de mii de evrei, in octombrie 1941, la Odessa.

60 de ore de film, interviuri – sau tentative de interviuri cu diverse personalitati, cu oameni politici, cu oameni obisnuiti, si, nu in ultimul rind, cu singurul supravietuitor al masacrului, proiectul „Odessa” al lui Florin Iepan pare sa se intrebe, in maniera lui Michael Moore, in ce masura si in ce fel societatea romaneasca de astazi este dispusa sa isi asume un trecut nu tocmai glorios.

In programul festivalului „One World Romania”, se spune ca „Odessa “va urmari, cu o anumita doza de autoironie, procesul dureros si complex prin care Iepan descopera complicitatile si conexiunile care au condus la purificarea etnica executata de autoritatile romane in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si vrea sa afle in ce masura prejudecatile si mecanismele de gindire de atunci sunt valabile in Romania de astazi. Raspunsul nu e deloc simplu, si Florin Iepan a recunoscut asta in cadrul dezbaterii organizate la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din Bucuresti.

Dupa proiectia unui fragment de 10 minute din filmul „Odessa”, moderatorul dezbaterii, publicistul Cristian Ghinea si regizorul Florin Iepan au citit citeva documente istorice, inclusiv declaratii ale unora din ofiterii romani care au participat la masacru.

Cu toate acestea, prima, chiar prima interventie din sala, a pus sub semnul intrebarii adevarul istoric. Raspunsul a venit imediat din partea unui martor indirect, care in octombrie 1941 avea sapte ani, si se afla la Odessa.
Florin Iepan continuă proiectul "Odessa", care prezintă masacrul pe care armata română l-a făcut în oraşul ucrainean în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru regizor, realizarea documentarului nu este de ajuns.Luni seară, el a încercat să scoată "bunicii criminali" ai românilor din dulap

FOCUS: Florin Iepan: În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

"Vrea cineva din sala asta să facă un film informativ? Să ridice mâna", a spus Florin Iepan, cu alură de rockstar, rol asumat de "revoluţionar" şi, implicit, agitator, cu o cameră învârtindu-se în jurul său şi al oamenilor aflaţi la proiecţia trailerului documentarului "Odessa", luni seară, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din Capitală.
"Un film istoric pe acest subiect ar fi o chestie de politeţe. Eu aş îngropa acest film (...) Ar însemna că România şi-a făcut temele. România îşi face mereu temele. A făcut raportul Ellie Wiesel şi l-a băgat în sertar", a spus Iepan, înainte de a lansa provocarea către sală: "În momentul ăsta, eu iau mâna de pe volan. Putem să facem un film colectiv". Spectatorii, printre care s-au numărat jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Vasile Ernu, producătorul Ada Solomon şi regizorul Tudor Giurgiu, au pendulat de la îndoială şi enervare la înduioşare.
Toate acestea s-au întâmplat după proiecţia trailerului "Odessa", proiect cinematografic aflat la stadiul de "work in progress". Trailerul începe cu secvenţe de la întâlnirea istoricului Adrian Cioroianu, atunci ministru de Externe, cu fostul secretarul de stat american Condoleezza Rice. După câteva secvenţe în care se vede clar cât de depăşit de situaţie este Cioroianu, Iepan spune, din off : "tipul ăsta vorbăreţ este prietenul meu. Împreună cu el, am făcut cea mai mare greşeală a mea". Şi regizorul povesteşte, în trailer, cum a lucrat pentru emisiunea TVR "Mari Români", în care unul dintre cei mai promovaţi eroi a fost Ion Antonescu, responsabil pentru ceea ce nu apare în cărţile de istorie, dar apare în raportul Ellie Wiesel şi studii străine - holocaustul românesc. Trailerul prezintă singurul supravieţuitor al masacrului de la Odessa. Dar îşi pune şi întrebarea despre ce este istoria românească. Din off, Iepan mai spune că, probabil, pentru a conta ca personaj istoric în România, "trebuie să apari în filmele lui Sergiu Nicolaescu".
De la întrebarea asupra istoriei, Iepan trece, în film, la iniţiativa sa de a face o campanie de conştientizare, de tip Michael Moore, cu privire la Odessa. La un "brainstorming", i se spune că ar putea lansa o linie telefonică în acest sens: "0722- mă-doare-n-cur sau 0722 -Odessa". "Asta ar fi campania ta", i se spune.
Dar după ce lumina s-a aprins în sală, Iepan nu se lasă: "Fascismul a fost munca colectivă a bunicilor noştri. Dacă am fost împreună, atunci de ce trebuie să strâng eu singur cadavrele azi şi să le mai şi număr?". "În definitiv, toată ţara asta a fost la Odessa", a adăugat el.
"După ani de studiu (...) istoria recentă fascistă a României este greşit interpretată, din cauza societăţii româneşti ", a spus regizorul, care a adăugat că "Odessa" vorbeşte despre "holocaustul făcut de alţii, de auxiliari". "Aproape niciuna din aceste societăţi nu admite că a avut de-a face cu fascismul. Toate degetele sunt aţintite spre Germania", a mai spus el.
Iepan a spus că, până în prezent, are 60 de ore de material filmat şi multe eşecuri: "Nu am mobilizat nici secretariatul general al Guvernului, nici Banca Naţională, nici Televiziunea Română. Mă aşteptam", a spus el. Şi Iepan mai are multe incertitudini legate de film: "Nu pot să garantez că acest film va fi terminat sau că va fi terminat de mine", a spus Iepan.
Printre cei din sală care au răspuns provocării, pentru a-i oferi un feedback regizorului, s-au numărat oameni care au pus sub semnul întrebării valabilitatea faptelor istorice de la Odessa, dar şi persoane care au susţinut veridicitatea evenimentelor.
Un bătrân, care se afla pe atunci lângă Odessa, a spus: "Aveam şapte ani şi, timp de trei zile, am simţit miros de carne arsă".
La rândul său, Liviu Mihaiu a spus că Iepan nu va reuşi niciodată să convingă românii să îşi accepte crimele istorice: "Fiecare stat îşi protejează bunicul criminal din dulap". De altfel, în mijlocul schimbului de replici, tot Liviu Mihaiu, ţinându-l de gât pe regizor, a tras concluzia serii: "Vă daţi seama că tot ce am făcut noi aici o să apară în documentar, nu?".
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Florin Iepan, "Odessa" este o coproducţie România/ Germania şi a fost prezentat în încheierea festivalului de film documentar pentru drepturile omului One World Romania (16 - 21 martie) cu titlul de "Work in progress". Pelicula este produsă de Sub-Cult-Ura, cu Răzvan Georgescu şi Florin Iepan producători, şi Starcrest Media GMBH, cu Carl Schmitt coproducător. Proiectul a primit o finanţare de 252.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în sesiunea noiembrie - decembrie 2007.
Florin Iepan este cunoscut în special pentru documentarul "Născuţi la comandă. Decreţeii", realizat în 2004. Documentarul prezintă povestea Decretului nr. 770 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, din anul 1966, transformat în lege.
Printre filmele semnate de Iepan se mai numără "Unicul, adevăratul Tarzan" şi "Bela Lugosi: Vampirul căzut". "Unicul, adevăratul Tarzan" (2004) îl prezintă pe actorul şi sportivul de origine germană Johnny Weissmuller, născut la Timişoara, în 1904, care a ajuns campion olimpic la înot şi interpretul lui Tarzan în peste zece filme, realizate între 1932 şi 1948. În "Bela Lugosi: Vampirul căzut" (2007), Florin Iepan urmăreşte traseul actorului de origine maghiară, născut la Lugoj, în 1882, care a dat viaţă personajului Dracula.
(Material realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

Dezbaterea despre Odessa - raport

● Mi-a plăcut. Aşa haotic cum a fost. Din rolul de moderator s-a văzut greu, aproape imposibil de moderat. Mă aşteptam la asta, aşa că am anunţat publicul să mă vadă mai degrabă ca pe un miliţian care încearcă să ţină ordinea. Cel mai greu mi-a fost să menţin ordinea gîndurilor lui Florin Iepan. Publicul a fost însă numeros, nu au avut loc pe scaune şi au stat şi în picioare, şi pe scările din mijloc. Experienţă bizară pentru mine, pentru că văd filme relativ des în acea sală de la Muzeul Ţăranului Român, mereu cu cîţiva oameni împrăştiaţi pe scaune. n Pentru cine a deschis televizoarele mai tîrziu: Florin Iepan lucrează la un film despre masacrul evreilor din Odessa de către armata română, a zis că vrea să ceară sfaturi de la public despre cum să-l facă exact, i-am găzduit săptămîna trecută în această rubrică o scrisoare de intenţii şi am chemat lumea la dezbatere.
● Iepan a prezentat 10 minute din ce a filmat pînă acum. Îmi arătase materialul înainte de eveniment, dar tot m-a cuprins un amestec de indignare şi veselie văzîndu-l acolo, cu publicul. În cele 10 minute, Iepan se joacă de-a Michael Moore şi hărţuieşte diverşi oficiali cu întrebarea: de ce nu se face o campanie de informare a publicului despre Odessa? Sînt deja cîteva scene antologice. Lui Sergiu Nicolaescu îi spune că în filmul său despre Antonescu nu apare cuvîntul „evreu“ decît o dată şi că România a omorît cei mai mulţi evrei după Germania nazistă. Regizorul face ochii mari: unde se zice asta? Uite aici, în raportul Wiesel, îi dă Iepan cartea. Ca şi faza cu regele Mihai. Iepan încearcă să-i ia un interviu, o asistentă a regelui îl refuză exasperată şi îi explică că regele este istoria, el nu comentează istoria. Totuşi, Casa Regală iese prost din tăcerea asta arogantă. Regele Mihai nu conducea efectiv statul, iar în familia sa sînt exemple de intervenţii eroice la Antonescu pentru a proteja evrei. Nu înţeleg de ce nu poate explica asta.
● Cel mai emoţionant moment al serii a fost cînd un bătrîn mi-a cerut microfonul, dezbaterea deja se încinsese, i l-am dat şi a început prin a spune: „Ce se întîmplă aici în această seară este deosebit de emoţionant pentru mine, pentru că am fost martor la Odessa“. S-a lăsat o tăcere în sală de speriat. Omul a continuat zicînd că avea şapte ani, tatăl său era funcţionar român în Odessa, a văzut coloanele de evrei şi a simţit apoi mirosul cumplit de carne arsă. A vorbit puţin, modest, calm, apoi a tăcut iar. Şi iar tăcere stînjenită. Nu prea mai ştiam ce să fac cu microfonul, mi-l ceruseră deja mai mulţi oameni, instinctul meu de jurnalist îmi zicea să îl întreb mai multe, să ne dea detalii, dar m-am gîndit că nu se face să iei un aşa interviu de faţă cu 200 de oameni. Am trecut mai departe, sper că Iepan îl va intervieva pentru film.
● Un tînăr a întrebat dacă există dovezi că Antonescu a dat ordin de masacrare. I-am citit din cartea lui Dennis Deletant – Aliatul uitat al lui Hitler (Humanitas, 2008), acest pasaj din şedinţa de guvern condusă de Antonescu: „– Represiunea a fost destul de severă? – Alexianu: A fost, dle Mareşal; – Antonescu: Ce înţelegeţi prin «destul de severă»? Dvs. sînteţi  cam miloşi cu alţii, nu cu Neamul Românesc. – Alexianu: A fost foarte severă, dle Mareşal. – Am spus să se împuşte cîte 200 de evrei pentru fiecare mort şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa? – Alexianu: Au fost şi împuşcaţi şi spînzuraţi pe străzile Odessei“ (p. 187). Raportul 1/200 se referă la soldaţii români morţi în atentatul asupra comandamentului. Mai tîrziu, cineva remarca din sală că acest algoritm nu s-a respectat, au fost mai mulţi ucişi. E adevărat, nu am fost prea riguroşi în holocaustul nostru, remarcam asta şi cînd am recenzat cartea lui Deletant. De fapt, i-au adunat pe toţi evreii din oraş pe care au putut pune mîna şi i-au împuşcat şi ars sălbatic.

DE ACELASI AUTOR

Enervanții de arabi

Poveste cu țigani, romi, căsătorii și modernizare

Luptătorul antifascist caută sfaturi

Ofertă limitată pentru dictatorii cumsecade

● Altcineva a întrebat dacă sînt surse militare, ofiţeri sau soldaţi români, dacă li s-a luat şi poziţia lor. Iepan a citat un fragment din ce îi scrie primarul Gherman Pantea lui Antonescu, primar numit chiar de mareşal: „M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“.
● Apropo de soldaţii români, din mărturia unui ofiţer la procesul lui Antonescu, scena relatează modul în care evreii au fost băgaţi în barăci şi incendiaţi: „În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătînd către capete şi inimi“.
● Cineva din public a întrebat dacă există şi istorici români care să infirme acele evenimente. Mi-am ieşit din rolul de miliţian şi am zis că nu prea există istorici români care să confirme, pentru că istoriografia noastră nu e un subiect la modă. Nu întîmplător, cea mai bună şi cutremurătoare carte despre Antonescu e scrisă de un englez, Dennis Deletant.
● Liviu Mihaiu a intervenit din sală, spunînd că Iepan să nu se aştepte la entuziasm, e ca şi cum ai sta la capătul unui pacient bolnav şi te apuci să-i spui că bunicul lui iubit a fost un criminal. Şi fiecare naţiune, a spus Mihaiu, îşi apără bunicul criminal ascuns în dulap. În mare e adevărat, deşi comparaţia lui Antonescu cu Churchill nu se susţine deloc.
● Florin Iepan îi tot întreba pe cei care îl luau la întrebări „Dar dvs. ce faceţi pentru chestia asta?“. Lucru care a enervat pe mulţi, pe drept cuvînt. Înainte de eveniment, îmi spusese şi mie acelaşi lucru. I-am spus că îl susţin cum pot, deja l-am ajutat, dar trebuie să-şi asume leadership pe chestiunea asta, dacă tot a pornit-o. Nu ne putem ocupa toţi de un singur subiect. La un moment dat, am remarcat de la microfon că dezbaterea devenise un fel de şedinţă de terapie psihologică pentru Iepan, lumea îi zicea „fă, dom’le, filmul odată!“. De fapt, Iepan a vrut să ne provoace. A filmat totul şi vom apărea în film. Cred că sînt acolo nişte momente dramatice care vor face un documentar reuşit. Pînă la urmă, Iepan a reuşit: şi-a propus să ducă filmul spre lumea de azi, să nu fie doar un documentar istoric, ci un documentar despre noi şi istorie. Publicul a înţeles asta şi i-a făcut jocul.
● De altfel, de cum am ajuns la sală, Iepan m-a întîmpinat cu tot cu echipa de filmare după el. De unde am început o discuţie uşor suprarealistă, filmată în întregime de parcă eram în casa Big Brother, în care eu încercam să înţeleg cum se va desfăşura evenimentul şi el încerca să mă provoace să spun chestii la tema Odessa. Pînă la urmă, am ajuns să punem un pariu filmat. El zice că România va intra într-o nouă formă de recrudescenţă a extremei drepte şi democraţia se va prăbuşi. I-am spus că peste 50 de ani, nepoţii noştri vor trăi într-o Românie mai bună, cum şi noi trăim într-o Românie mai bună decît a părinţilor noştri. La care el a răspuns că se gîndea la termene chiar mai scurte, la cinci ani. Am pariat pe o ladă de şampanie că peste cinci ani România va fi tot democraţie. Sînteţi martori.

3 comentarii 409 vizualizări

Aparut in Dilema veche, nr. 372, 31 martie - 6 aprilie 2011

• 409 afişări

Recrudescenţă prin "ucaz" ...

adăugat de MIA la data de 02 Aprilie 2011 10:04:39

>El zice că România va intra într-o nouă formă de recrudescenţă a extremei drepte şi democraţia se va prăbuşi.{...} La care el a răspuns că se gîndea la termene chiar mai scurte, la cinci ani. Am pariat pe o ladă de şampanie că peste cinci ani România va fi tot democraţie.
Dl. Iepan e un aiurit ( ca să mă exprim eufemistic - lucru oricum detectabil şi din articolul său precedent ) - care nu prea realizează exact pe ce lume trăieşte de cred că România sau vreo instituție a ei, acuma, sau în 1938 sau în 1947, ajunge să implementeze astfel de măsuri strict ( sau măcar preponderent ) pe baza "a ce vrea oamenii ei".
Dacă în România va fi peste 5 ani altceva decât "democrația aproximativă" de acum va fi așa ... 90% datorită vreunui ucaz de la UE și doar ( maxim )10% din motive pur interne. ;)

• 
  

pariu

adăugat de victor L la data de 01 Aprilie 2011 10:04:29

Stau de partea dvoastra, dle Ghinea, la pariu.

• 
  

„M-am trezit în dimineaţa lui

adăugat de Musofilos la data de 01 Aprilie 2011 08:04:04

„M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“
Daca asa ceva e adevarat, atunci istoriografia romaneasca trebuie sa... uite ca nici nu stiu ce a-r trebui sa faca. Nu stiu, pentru ca nu am mai vazut/trait asa ceva. Cit despre reflexele istoriografiei romanesti, aferim!
Desigur, abia astept sa vad ce film va iesii de aici. dar - vai - nu astept sa iasa mari dezbateri dupa film. Avem (verificat dintotdeauna) un extraordinar talent de a ne eschiva din momentele de adevar, de a nu ne privi in oglinda rece, de a a ne strecura pe linga documente obiective. Cu lasitate.
M-as bucura ca Domnul Ghinea (sau macar revista dumneavoastra) sa faca cronica evenimentelor pe care filmul le va declansa. Sau sa comenteze absenta acestora

Miruna MUNTEANU. Tismăneanu, comunismul și evreii

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

Vladimir Tismăneanu face referință la acest articol al Mirunei Munteanu, din Ziua, într-un text publicat pe blogul său. Cum ziarul nu mai există, preiau din alte surse acest text. In legătură cu publicarea în revista Observatorul cultural a unui articol de Ovidiu Șimonca,V.T. zice că :

« articolul se intituleaza “Cine seamana vant culege furtuna” si se refera expressis verbis, in primul paragraf, la atacurile antisemite impotriva mea, dupa care urmeaza povestea “cauzelor furtunii”. Unele dintre aceste atacuri infame au fost respinse cum se cuvine in articolul mentionat al d-lui Andrei Plesu (celelalte au venit ulterior). Simplu, clar, transant, fara fandari si fara trimiteri piezise la pretinse explicatii pentru ceea ce este absolut nejustificabil. Aceste atacuri nu au nimic de-a face cu schimbarea conducerii IICCMER ori cu analiza pe care o fac situatiei din Romania si pe care Ovidiu Simonca o considera “propaganda pro-Traian Basescu”. Ele dureaza din anii 90, cum usor poate constata dl Simonca daca va rasfoi presa extremista (si numai, ba chiar si cea fesenista) a epocii. Ii reamintesc ca in 2006, in Ziua, doamna Miruna Munteanu publica un articol cu “argumente” similare celor din Asymetria intitulat “Tismaneanu, comunismul si evreii”. Mi-e teama ca noua tematica, la care regret sa-l vad subscriind, ar suna “Tismaneanu, Basescu si evreii”.

O lectură de bună credință a articolului Mirunei Munteanu, pe care îl reproduc integral mai jos, ca și a celui din Asymetria a lui Ioan Roșca, intitulat Scrisoare deschisă către Sorin Ilieșiu, va permite o comparație reală, care va proba că între cele două texte nu există nici o legătură, în ciuda apropierii pe care, arc peste timp, o execută V. T.
Mai ales fiindcă textul lui Ioan Roșca descrie activitatea lui Sorin Ilieșiu și nu pe aceea a lui V.T.
Comparația va permite eventual eliminarea tezei unor atacuri antisemite recente («furtună antisemită» exagerează V.T. pe urmele lui Șimonca, din Cine seamănă vînt culege furtună, Observatorul cultural, nr. 537, 2010) la adresa lui Tismăneanu, inventată integral pentru a motiva operațiunea de victimizare la care se pretează Vladimir Tismăneanu, în folosul ridicării sale pe piedestalul expertului anticomunist, atacat fie de criptocomuniști, fie de securiști, fie de anti-băsescieni, fie de te miri cine. Nu m-aș mira dacă situația inventată, bătută să fie spumoasă, va fi folosită de prietenii lui V. T. pentru a-l împinge să candideze și la postul de director științific al Institutului de studiere a holocaustului în România. Astfel se va realiza visul celor care doresc punerea sub o conducere unitară, prin comasare, a institutelor de cercetare care au același obiect de studiu, câte au mai rămas necomasate, incluzînd desigur Institutul pentru studiul totalitarismului. Glumesc.
Centralismul democratic se va întrupa.

Tismaneanu, comunismul si evreii


de Miruna MUNTEANU
"Agentul Volodea", articolul care, sambata, a fost capul acestui ziar, a provocat reactii violente din partea altor redactii bucurestene. Doi cunoscuti analisti au sarit imediat in apararea lui Vladimir Tismaneanu, catalogand dezvaluirile din ZIUA drept calomnii demne de "Romania Mare". Personal, nu am suficiente informatii despre biografia domnului Tismaneanu, asa ca ma voi abtine de la orice fel de speculatii pe aceasta tema. Ma intriga, insa, acuzatiile de "antisemitism" lansate la adresa lui Vladimir Alexe, autorul articolului incriminat.
Paragraful "inflamant"? Iata-l: "In momentul de fata exista in Romania considerabile interese pentru ca de instaurarea si perpetuarea comunismului sa fie responsabilizat poporul roman. Cei care au adus comunismul in Romania, care l-au sustinut ca o veritabila coloana, trebuie sa se piarda in neant, iar romanilor sa li se bage pe gat faptul ca au sustinut o "societate criminala", comunista. Romanii "victime ale comunismului "vor deveni, in acest caz, autorii lui, ceea ce este esential."
"Incitare antisemita!" - au sarit in sus paznicii corectitudinii politice. De ce s-or fi gandit ei, oare, imediat la evrei? Din cate stiu eu, comunismul a fost impus in Romania de tancurile sovietice. Cei care le-au condus puteau fi rusi, evrei, kargazi, georgieni sau uzbeci. Oricum, nu conteaza. Vinovatia apartine Moscovei.
Comunismul nu a inflorit in mod spontan in Romania, asa cum s-a intamplat cu national-socialismul in Germania interbelica. Inainte de 1945, numarul ilegalistilor PCR se situa in jur de o mie. Halal aderenta la mase! Poporul roman a fost "convertit" fortat de armatele sovietice "eliberatoare". Nu a avut de ales. Soarta sa - ca si a intregii Europe rasaritene - fusese hotarata la Ialta.
Romanii nu au inventat singuri sistemul diabolic care i-a martirizat timp de 45 de ani. Sistemul a fost proiectat, implementat si apoi monitorizat de Moscova. A produs si monstri autohtoni, dar reteta era a Kremlinului. Masinaria infernala a fost pusa in functiune de comisarii sovietici, chiar daca, mai tarziu, ea a functionat cu mana de lucru romaneasca. Intreaga tara devenise, deja, un vast spatiu concentrationar.
Evident, influenta Moscovei nu-i disculpa pe conationalii nostri care au facut pactul cu diavolul. Ar trebui sa simplifice, insa, demersul asteptat din partea lui Traian Basescu. Presedintele nu are de condamnat natiunea romana (asa cum pare ca se teme), ci doar un regim impus cu sila. De ce este necesar un studiu special care sa confirme nocivitatea cancerului venit de la rusi? N-am idee. Sper ca Vladimir Alexe se insala atunci cand sugereaza ca se incearca promovarea teoriei "vinovatiei colective". Pe principiul "toti am gresit, toti suntem in aceeasi oala, nimeni nu poate fi condamnat". Moral, evident.
In lipsa de argumente, adeptii acestei teorii isi acuza adversarii de "antisemitism". Vezi Doamne, lumea se leaga de "oamenii Moscovei" fiindca erau - majoritatea - de origine evreiasca, nu fiindca au pus bazele comunismului in România. Total fals. Inca inainte de a-si schimba numele cu rezonante specifice, indivizii respectivi se lepadasera de religia mozaica, sacrificand-o pe altarul ateismului stiintific. Ca se nascusera evrei, nu mai avea nici o importanta. Noua lor Bibilie era Manifestul Partidului Comunist. Patria? Uniunea Sovietica!
Corifeilor comunismului romanesc nu li se reproseaza ereditatea, ci activitatea. Unii se fac, insa, ca nu inteleg. "In ce ma priveste, voi fi greu de convins ca majoritatea celor vreo patru milioane de comunisti existenti in 1989 in Romania erau evrei", scrie Mircea Mihaies. De data aceasta, el este cel de rea-credinta, confundandu-i in mod deliberat pe cotizantii PCR din deceniul opt cu activistii, ideologii si tortionarii anilor '50. E ca si cum ai pune un semn de egalitate intre Nicolski si un biet mecanic de la IMGB, intrat in partid pentru un loc in fata pe lista de butelii.
Intr-adevar, cei patru milioane de comunisti din 1989 nu erau nici evrei si nici rusi. Dar nici comunisti. Erau, in marea lor majoritate, niste nefericiti care incercau sa supravietuiasca intr-un sistem aberant. Victime, nu călai. Ce spuneam despre teoria "vinovatiei colective"?
O confuzie la fel de bizară face și Mircea Dinescu, care denunta "incercarea de a-l culpabiliza pe Vladimir Tismăneanu că s-a născut din parinti evrei". Greșit. Părintilor in chestiune nu li se reproseaza ca erau evrei, ci ca au fost nomenclaturiști. Fapt care, si in opinia mea, face nepotrivita numirea fiului lor in fruntea Comisiei pentru studierea crimelor comunismului.
Sunt de acord ca păcatele părintilor nu ar trebui să le fie imputate copiilor. Sunt gata să-l creditez pe domnul Tismăneanu cu cele mai bune intenții. Totuși, măcar și pe considerente de imagine, alegerea sa a fost prost inspirată. Este ca și când fiul unui înalt responsabil nazist ar fi fost numit în fruntea unei Comisii de studiere a Holocaustului.
ZIUA / 16 mai 2006

Pe bază de competență și fiindcă a cunoscut din interior mediul nazist, aș adăuga eu.
Asta este fraza care l-a enervat pe V. T. Nu e vorba deci de originea rasială, etnică, de religia neamului Tismăneanu, ci de pătura socială căreia i-au aparținut, de opțiunile ideologice și politice ale părinților săi și, mai ales de contextul formării sale ca viitor ideolog. Lepădarea lui V. T. de dogma de grup s-a petrecut încă din tinerețe, acesta fiind cazul multor progenituri din descendența activiștilor de partid, adepți declarați ai modelului capitalist, într-un soi de snobism sui generis, chiar dacă în exterior se conformau, câtă vreme era necesar, regulelor sociale comuniste. Deci, dincolo de relația directă cu părinții, lui V.T. nu i-a fost greu să devină ceea ce a devenit. Emigrarea lui, facilitată tocmai de apartenența la grupul social respectiv, a favorizat reciclarea, reciclare care nu a reușit decât după 1990 unora din membrii grupului său rămași în țară.
Un marxizant, sociologiul Pierre Bourdieu, criticat pentru un determinism excesiv, a demonstrat totuși convingător tendința auto-reproductivă a burgheziei de stat. Asta se aplică și burgheziei de stat roșii. Vladimir Tismăneanu a rămas, prin mentalitatea în interiorul căreia s-a format, un membru al burgheziei roșii din ultima sa fază, înainte de Restaurație. Comportamentul său social îl definește ca atare fiindcă se integrează plenar în rețelele de comunicare și de solidaritate ale acestei burghezii roșii revopsite, mai puțin omogenă acum, îmbogățită cu elementele integrate, recuperate din burghezia supraviețuitoare, care au înțeles utilitatea solidarizării, așa cum au făcut-o poate mai naiv, mai puțin cinic, cei din generația anterioară și în 1945, în cadrul acțiunii de cooptare a «tovarășilor de drum».

«Judecarea cuiva pe baza de antecedente genetice (origine socială ori etnică) este o atitudine inadmisibilă, ofensatoare și repugnantă.» -scrie V.T. în «Ovidiu Simonca si problema antisemitismului » lăsînd să se creadă că cineva e pe cale să-l judecă pe EL pe baza unor astfel de criterii, inadecvate desigur.
Judecarea cuiva doar pe aceaste două baze este greșită, reductivă, evident. Există alte criterii : valorice, morale, estetice. Tismăneanu coagulează abuziv cei doi termeni, sub eticheta "antecedente genetice" știind bine că nu sunt echivalenți. Nu poate fi vorba de antecedente genetice, fiindcă originea socială nu e o genă ci o situație socială ierarhică care poate fi modificată, prin ascensiune sau cădere socială, prin dislocare, așa cum au făcut comuniștii cu burghezia antebelică. Ar fi genetică doar dacă prin genetică am înțelege un dat inevitabil și imuabil: de genul "Ce se naște din pisică, șoareci mânâncă". Spre deosebire de originea etnică sau rasială, în principiu mai greu de modificat, contestat, care nici ea nu e doar genetică, ci culturală. O confuzie necesară lui V.T. doar pentru inducerea ideii că ne aflăm în fața unui atac «rasist», antisemit. Dar evreii nu sunt o rasă, nici o clasă.



Dan Culcer

Deputatul Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER): Trebuie sa redobandim aurul confiscat de la evrei

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

Deputatul Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER): Trebuie sa redobandim aurul confiscat de la evrei
Miercuri, 14 Iulie 2010 15:53
Scris de ZIUA VECHE


.Deputatul Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER), a declarat la cel de-al doilea Congres al Federatiei ca bunurile evreilor fara urmasi morti in Holocaust ar trebui recuperate, in contextul in care legislatia romaneasca permite acest lucru.

"Trebuie sa redobandim aurul confiscat de la evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial", a spus Vainer, citat de Agerpres,care a prezentat, miercuri, raportul de activitate al Consiliului de conducere al FCER pentru perioada 2005-2010.

Aurel Vainer a aratat ca printre realizarile Federatiei in perioada 2005-2010 se numara publicarea unor lucrari de interes national si international, precum Sinagoga in Romania, dezvoltarea retelei de centre de recreere si instruire, sau transmisiunile in direct ale activitatilor congresului. El a mai aratat ca in acesti ani s-a trecut la ideea de centru comunitar evreiesc. Vainer a respins si acuzatiile potrivit carora ar fi creat anumite relatii in favoarea conducerii in timpul mandatului sau.

Ion Coja. Despre „dreptul evreilor la repatriere în țările lor de baștină europene”

Scrisoare deschisă către scriitorul american Philip Roth. Prima scrisoare:

Despre „dreptul evreilor la repatriere în țările lor de baștină europene”

Stimate domnule Philip Roth,

Vă scriu aceste rânduri în calitatea mea de cititor al cărţii domniei voastre intitulată Operaţiunea Shylock, ştiţi care. Vă amintiţi, desigur, că unul din subiectele viu discutate şi disputate de personajele dumneavoastră, deseori în contradictoriu, este înfiinţarea şi existenţa statului Israel. Cu nesfârșită uimire am luat cunoștință de faptul că în unele medii evreieşti este aspru criticată ideea sionistă de a se înfiinţa un stat patrie a tuturor evreilor. Întotdeauna am considerat că această idee este pe deplin firească și justificată, şi mă mir să aflu, de la dumneavoastră, că nu sunt puţini evreii care descoperă sau invocă un revers neplăcut al medaliei numită Israel şi sunt tentaţi să absolutizeze acest revers, proclamând eşecul edificării Israelului.
Pe scurt, aflu din Operațiunea Shylock că în Israel a apărut o nouă teză politică, cu tentă anti-sionistă, numită diasporism, care preconizează (1)retragerea evreilor în interiorul hotarelor pe care Israelul le-a avut în 1948, la înfiinţarea sa, şi (2)„repatrierea” evreilor veniţi în Israel din Europa de Est. În Israelul astfel conceput urmând să locuiască numai evreii originari din Orientul Mijlociu, originari din ţările arabe, musulmane. Aflu astfel că mulţi evrei deplâng ideea sionistă de a aduce în Israel un numeros contingent de evrei europeni din Europa de Est. Se pare că aceşti critici ai sionismului ar avea susţinerea discretă și simpatia, din subtext, a autorului... Cum mulţi evrei din Israel au fost la origine cetăţeni români, iar aceştia ar urma acum să se întoarcă în „patria” lor, adică în România, am şi eu ceva de spus, de comentat. Ca român. Dacă mi se permite! Deocamdată, cele ce urmează!...
Mai întâi v-aș face atent că ați omis, domnule Roth, sau nu ați cunoscut ori nu ați înțeles un fapt care se află în miezul problemei pe care o puneți în discuție. Despre ce este vorba? După ştiinţa mea, evreii nu prea au dat buzna spre Palestina, ca să-şi întemeieze un cămin naţional. Din diverse motive, absolut normale, omeneşti, evreul comun nu era tentat să plece în necunoscut şi să-şi părăsească rosturile, poziţia socială şi profesională, relaţiile umane de tot soiul, greu de refăcut mai ales pentru cei trecuți de prima tinerețe. De la lansarea proiectului sionist și până la începerea celui de al Doilea Război Mondial câți evrei au emigrat spre Eretz Israel? Câteva sute, câteva mii, nu mai mulți! Cum au făcut sioniştii ca după Război să-i convingă pe evrei să facă Alia, adică să emigreze din toate celelalte ţări și mai ales din Europa de Est spre Palestina, spre abia născutul Israel? Cum au reuşit sioniştii să-i convingă pe evreii nehotărîţi sau chiar decişi să nu se aventureze într-o regiune care nu avea cum să nu le fie ostilă?
Roger Garaudy relatează, în acest sens, diversiunea clasică la care sioniştii au recurs ca să-i „câştige” pe evreii din Siria pentru emigrarea în Palestina, în Israel: au aruncat în aer sinagoga cea mare din Damasc, cu ceva evrei în ea, şi au avut apoi cinismul să-i acuze de acest act terorist pe sirieni, pe arabi, pentru a le dovedi astfel evreilor din Siria și din alte țări arabe că numai în Israel un evreu îşi poate trăi viaţa în linişte, fără primejdii... Fireşte, nu au fost multe sinagogile devastate în Orientul Mijlociu din ordin sionist, pentru a crea astfel psihoza unui anti-semitism tot mai feroce, mai periculos. În plus, evreii nu se confruntau prima oară cu vandalizarea sinagogei. Trecuseră de nenumărate ori prin asemenea încercări.
Astfel că pentru dislocarea a câteva milioane de persoane, de evrei pe care să-i scoți din ale lor, silindu-i să ia calea unui nou exod, era nevoie de ceva nou și de dimensiunile unui cataclism. Astfel că alta şi cu totul inedită a fost Marea Diversiune prin care s-a ajuns la Marea Emigrare a câteva milioane de evrei, din Europa de Est spre Israel. Marea Diversiune prin care sionismul a făcut posibilă înfiinţarea Israelului s-a numit COMUNISMUL, instaurarea în Europa de Est şi în Rusia a regimului comunist. Teama, disconfortul și oroarea stârnite de regimul comunist printre evrei i-a determinat pe aceștia să părăsească țările în care s-a instaurat comunismul. Această diversiune este uitată sau ignorată de evreii care fac în continuare planuri pentru propășirea evreimii. 
Se ştie bine că regimul comunist, instaurat în Rusia în 1917 şi exportat prin ocupație militară în ţările est-europene după 1945, este opera malefică a unor cercuri, structuri şi personalităţi evreieşti, care au înglobat deopotrivă mari bancheri din Occident şi activişti politici, ideologi ai marxismului şi strategi ai luptelor de stradă, ai loviturilor de tip terorist,secondaţi de executanţi fără scrupule, capabili de orice crimă etc.
Regimul comunist a dispus, practic, desființarea proprietății particulare și a meseriilor liberale, a serviciilor și a firmelor particulare, a comerțului, a bursei, a tuturor posibilităților de a specula, a inițiativei particulare etc., ceea ce a stârnit în toate mediile aceeaşi reacţie: tentaţia (1)de a te opune sistemului sau (2)de a părăsi sistemul, de a pleca din ţara căzută pradă absurdului sistem al etatizării generale. Opozanţi ai comunismului au fost și printre evrei, dar în număr foarte mic. Majoritatea evreilor au reacţionat față de comunism prin decizia de a pleca din ţările cu regim comunist! Subliniez cât se poate de apăsat: Această reacție, de părăsire a țărilor trecute la regim comunist, a fost însuși scopul urmărit de liderii evreimii, de cei care au orchestrat instaurarea regimului comunist în Rusia și în țările est-europene!
Colaborarea de fond, a regimului comunist la proiectul sionist, subordonarea strategică, dar și bine mascată, a comunismului față de sionism, față de proiectul Eretz Israel, se devoalează prin „detaliul” că aceste regimuri comuniste opresive, care pentru prima oară în istoria Europei au închis complet graniţele de stat, interzicând tuturor cetățenilor părăsirea ţării respective, au admis o singură excepţie: evreii. Numai evreii puteau părăsi raiul instituit pe pământ de evreii comuniști. Puteau să plece din țară cu condiţia de a ajunge în ...Israel! Israelul devenea astfel singura şansă pentru milioane de evrei de a scăpa de regimul opresiv comunist! Şansă la care, repet, aveau acces numai evreii!
Pe scurt, domnule Philip Roth, cam aşa s-a făcut popularea Israelului cu evrei „desrădăcinați” din Europa de Est şi, prin consecinţă, aşa s-a produs depopularea Europei Răsăritene de evrei... Dacă este cineva vinovat de dezrădăcinarea evreilor din Europa de Est, acei vinovați sunt ușor de identificat.
Astăzi, mulţi evrei, printre care şi dumneavoastră, regretaţi părăsirea Europei şi militaţi pentru „revenirea în Patrie” a evreilor plecaţi din Europa să edifice Israelul. Nu mai e nevoie de ei acolo, se pare că n-a fost niciodată nevoie, socoteala făcută de sionişti s-a dovedit a fi greşită, din teama exagerată că nu au destui muşterii pentru oferta Eretz Israel.
Am prieteni evrei pe care i-am auzit de mai multe ori regretând că au plecat din Ţară, iar pentru acest pas greşit ei acuză comunismul, învinuindu-i pe comunişti. Din delicateţe şi din sentimentul foarte românesc numit „ruşinea de ruşinea celuilalt” nu am făcut comentariul impus de lucruri știute bine de toată lumea: evreii care se consideră victime ale comunismului ar fi timpul să afle și să știe că au fost victime ale altor evrei!...
Unul dintre personajele dumneavoastră, domnule Philip Roth, afirmă „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină europene”. Ba mai mult, pretinde sau speră ca Papa însuși „să ceară Europei să-și recunoască complicitatea la dezrădăcinarea și distrugerea lor”(a evreilor „originari de pe Vechiul Continent”)... Repet, căci este de necrezut ca îndrăzneală mistificatoare a adevărului: „complicitatea Europei la dezrădăcinarea evreilor”!!...
Înțeleg că, în esență, aceasta ar fi teza diasporistă, pe care o împărtășesc tot mai mulți evrei, inclusiv domnia voastră, domnule Philip Roth. Mi-e greu să nu mă pronunț asupra acestor idei, care au o strânsă legătură cu viitorul neamului meu, românesc. Și fac obiecția de fond: preopinenții mei dovedesc că nu iau în calcul toate datele problemei. Participanții la aceste dezbateri, inclusiv personajele Operațiunii Schylock, nu iau în calcul tragedia pe care evreii, prin instaurarea comunismului, au provocat-o popoarelor din Europa de Est și din Rusia! Repet: tragedia pe care evreii, prin instaurarea comunismului, au provocat-o popoarelor din Europa de Est și din Rusia!...
Da, comunismul a produs ceea ce și-au dorit autorii săi: exodul spre Israel al evreilor, care exod, spun unii evrei abia acum, ar fi însemnat o mare dramă pentru acei evrei dezrădăcinați. Cunosc destul de bine această dramă de la câțiva evrei plecați din România. Dar comunismul a mai produs și alte suferințe, mult mai mari, infinit mai mari, pentru cei rămași în Europa de Est să se bucure numai ei de Edenul comunist! Instaurarea de către evreii cominterniști a comunismului a produs în rândurile populației majoritare veritabile tragedii, nenumărate, de ordinula zeci de milioane, al căror inventar complet e imposibil de stabilit.
Îmi îngădui să întreb: Pentru această apocalipsă, mai reală și mai dureroasă decât zeci de holocausturi, nu răspunde nimeni, domnilor evrei diasporiști?! Nici măcar nu ne mai aducem aminte de cei care au suferit, domnule Roth?! Îi neglijați cu totul?!
După știința mea, domnule Roth, „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină europene”, pe care se bazează toată „gândirea” diasporistă, nu este încris nicăieri, în niciun tratat, în nicio teologie, în nicio constituție! Care este baza morală și juridică a acestui drept?
Nu cumva, mai înainte de a fi proclamat unilateral de către evrei, se cuvine ca acest pretins drept al evreilor să fie discutat cu băștinașii și recunoscut de aceștia, de popoarele din Estul Europei, care au plătit cu cincizeci de ani de suferință și încă mai plătesc sechelele comunismului, cele mai multe nevindecabile. Am plătit atât de scump și încă mai plătim, plătim întruna, domnule Roth, pentru strategia paranoică a sioniștilor evrei, pe care se pare că nu-i iubiți, dar, când le faceți rechizitoriul, vă feriți să spuneți ceva, o vorbă, o virgulă măcar, despre suferințele nesfârșite provocate de sionism, de comunismul bolșevic, celorlalte neamuri și în primul rând Rusiei și țărilor europene din fostul lagăr socialist.
Dar, să-mi fie cu iertare, paranoică pare și teza „diasporistă”, măcar în viziunea celuilalt Philip Roth, personajul căruia îi revine în carte rolul de a face cunoscută cititorilor ideea repatrierii evreilor... O idee, domnule Roth, care părea utopică la data când v-ați scris romanul, înainte de 1990, dar care în zilele noastre a devenit realitate brutală, o realitate absurdă și nerușinată. Cinică și dezonorantă pentru evreime. O realitate instaurată într-un mod laș și nedemn!
Dar despre această nouă manevră (tot a sionismului?), în epistola următoare, dacă nu e cu supărare.Până atunci, poate voi avea norocul să primesc un răspuns al domniei voastre la cele de mai sus... Rezum cele de mai sus prin întrebarea la care aștept așadar un răspuns din partea oricui: Am sau nu am dreptate când contest „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină” sud-est europene? Contestație pe care nici pe departe n-o fac numai în nume personal, nici măcar numai în numele românilor, ci îmi permit s-o înaintez și în numele celorlalți „băștinași” din fostele țări comuniste! Noi nu încăpem în calculele dumneavoastră? Suntem cantități neglijabile? Suntem prea puțini ca să ne luați în seamă și să ne cereți părerea, acordul cu privire la repatrierea evreilor plecați cu ani în urmă în același scop: repatrierea? Repatrierea în Israel atunci, acum repatrierea în România, în Ungaria, în Polonia etc. Conform sloganului umanist: patria mea este lumea întreagă!...
Rezum: Cheia întregii discuții este ipoteza – pentru mine convingere, că „experimentul” comunist atât de dureros prin care au trecut locuitorii din Rusia și din Europa de Est face parte dintr-o strategie sionistă cinică, literalmente criminală, strâns legată de înființarea și consolidarea Israelului. Greșesc?
Cu urări de bine, al dumneavoastră atent cititor,

Ion Coja
București, 13 mai 2010

Lucian-Zeev Herscovici. Theodor Herzl şi evreii din România

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer
CONTRIBUTII [La ce? Titlul rubricii, redacțional, nu e teribil!! DC]

Theodor Herzl şi evreii din România

ieri, 16:07 Autor: Lucian-Zeev Herscovici
Lucian-Zeev Herscovici

Vezi galeria foto 1. Theodor Herzl, părintele sionismului modern; 2. Herzl, vizionarul; 3. Herzl văzut de pictorul Struck Hermann; 4. “Der Judenstaat”, coperta originală; 5. Sub egida lui Theodor Herzl - David Ben-Gurion citind declaraţia care proclama Statului Israel, 14 mai 1948, Tel Aviv; 6. Mormântul lui Theodor Herzl şi al părinţilor săi, Jakob şi Jeanette

La 2 mai s-au implinit 150 de ani de la naşterea lui Theodor (Beniamin Zeev) Herzl, vizionarul care a propus reintemeierea statului evreu pe teritoriul Palestinei ("Eretz Israel"). Această aniversare a fost o ocazie pentru reluarea dezbaterilor publice asupra sionismului şi a poziţiei actuale a acestui curent ideologic in statul Israel şi in lume.
A reuşit oare sionismul herzlian şi dacă da in ce măsură? A inţeles Theodor Herzl realitatea? Este potrivită ideologia sionistă realităţii israeliene contemporane? Punctele de vedere afirmate au fost diferite. Nu putem insista asupra lor; unii istorici şi politicieni israelieni au afirmat că acest curent continuă să existe in unele forme, alţii au respins acest punct de vedere.

Totuşi, dezbaterile au avut un caracter general, nefiind reanalizate aspecte istorice specifice din gândirea şi din biografia scriitorului şi publicistului vizionar.
Unul dintre aceste aspecte este cel al influenţei lui asupra contemporanilor săi. Printre altele, e interesant a se relua cercetarea legăturii lui Theodor Herzl cu evreii din România. Această temă este insuficient cunoscută publicului cititor de limba română. Trebuie să menţionăm şi cauza acestei cunoaşteri insuficiente. Ideologia sionistă a fost interzisă mult timp in România. După aşa-zisa "autodizolvare" forţată a Organizaţiei Sioniste din România, in anul 1949, a urmat interzicerea literaturii sioniste. După aceasta, a venit arestarea foştilor lideri şi a multor foşti activişti sionişti, alături de alţi foşti lideri politici din România, in anul 1951. Memoriile unora dintre ei (Theodor Loewenstein-Lavi, Shlomo Shitnovitzer, Shmaia Avni) sunt grăitoare in acest sens.
Se ajunsese chiar la un paradox. La un proces politic, unuia dintre acuzaţi i s-a adus invinuirea că susţine tezele lui Theodor Herzl, un duşman al Uniunii Sovietice. Grotescul şi absurdul au fost dovedite de un martor şi de avocatul apărării, care au avut curajul să spună că aşa ceva nu era posibil: Theodor Herzl a murit in anul 1904, iar Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a avut loc in anul 1917. Bineinţeles insă că rezultatul procesului a fost acelaşi, fiind decis dinainte. Ulterior, după obsedantul deceniu stalinist, "reabilitarea" sioniştilor din România şi prezentarea sionismului intr-o lumină mai favorabilă nu a avut loc: ea nu era necesară in condiţiile "comunismului naţional" ceauşist. In schimb, comerţul cu evrei intre România ceauşistă şi Israel a inflorit, dar fără a se vorbi despre ideologia sionistă in mod oficial, cu mici excepţii, de exemplu menţionarea lui Theodor Herzl şi a primului congres sionist de la Basel in cartea "Istoria lumii in date".
Inaintea prezentării istorice propriu-zise, menţionez câteva amintiri personale. Cu mulţi ani in urmă, când eram copil, am văzut o ilustrată din Israel in casa unei mătuşi. Am intrebat ce este. Ea mi-a răspuns că acesta este mormântul lui Theodor Herzl, de la Ierusalim. Am intrebat cine era Theodor Herzl. Cu multă prudenţă, ea mi-a răspuns că este omul care a iniţiat sionismul. Atunci când i-am povestit bunicii mele despre ilustrată văzută, ea mi-a explicat că Theodor Herzl propusese intemeierea unui stat evreiesc şi pentru aceasta s-a străduit mult, a convocat un congres sionist, s-a dus la sultanul turc, a desfăşurat o activitate publică şi diplomatică bogată. Nu mi-a spus prea multe; eram copil şi se gândea că nu voi inţelege. Ulterior, am inceput să citesc ceea ce am găsit despre el, poate din curiozitate, pentru că nu fusese pomenit niciodată in cursurile universitare audiate la facultatea de istorie. Mai târziu, când am urmat un curs de limba ebraică, la Bucureşti, intr-una dintre lecţii, predată după un manual israelian, se vorbea despre "Beniamin Zeev Herzl". Unul dintre cursanţi, un elev de liceu, a intrebat-o pe profesoară cine era acest om. Profesoara s-a fâstâcit; ştia, dar nu ştia cum să explice. In cele din urmă, a spus in clasă că Herzl a fost paralel cu Marx: ceea ce a făcut Marx pentru comunism, a făcut Herzl pentru sionism... Nici măcar elevii şi studenţii evrei care invăţau limba ebraică şi mulţi dintre ei se pregăteau pentru emigrare in Israel nu ştiau nimic despre vizionarul care a avut ideea intemeierii acestui stat. Nici nu ştiu in ce măsură ii interesa un trecut devenit materie de istorie. De fapt, am văzut oameni care nu ştiau prea multe despre Herzl.

In Israel, atunci când tatăl meu vitreg povestea despre cartea "Altneuland" (a Ţara veche, Ţara nouă) pe care o citise in lagăr in timpul celui de al doilea război mondial şi al Holocaustului, erau unii care se uitau la el miraţi, li se părea ciudat şi, bineinţeles, necunoscut.

Nota Dan Culcer : Interesantă biblioteca acelui lagăr, care va fi fost si unde, în care cei ce locuiau în lagăr citeau cartea utopiei coborîte pe pămînt, cartea fundamentală a sionismului, romanul «Altneuland.» Cînd am să am privilegiul să-l cunosc pe autorul articolului acestuia, o să-l întreb, dacă își mai amintește despre ce lagăr era vorba.

Theodor (Beniamin Zeev) Herzl s-a născut la 2 mai 1860 la Pesta, intr-o familie de evrei sefarzi, ai cărei strămoşi locuiseră la Semlin, Belgrad şi Timişoara. Persoane din familia lui s-au aflat la Timişoara şi ulterior. S-a afirmat că ar fi fost o familie de evrei asimilaţi. Totuşi, cercetările au demonstrat că tatăl lui Theodor Herzl, Jacob Herzl, fusese departe de a fi un evreu asimilat: el era un adept al rabinului Yehuda Alcalay din Sarajevo, unul dintre precursorii ideii revenirii evreilor in patria lor istorică.
Theodor Herzl a urmat liceul şi facultatea de drept in cadrul Universităţii din Viena. Ca student, a manifestat impotriva antisemitismului. Devenit doctor in drept (1884), s-a indreptat spre cariera jurnalistică şi literară, colaborând la diferite publicaţii in limba germană. In anul 1889 s-a căsătorit cu Julie Naschauer, căsătorie din care s-au născut trei copii - Hans, Trude şi Paula. In anul 1891, ziarul "Neue Freie Presse" din Viena i-a oferit un post permanent, de corespondent acreditat la Paris. Era in perioada "afacerii Dreyfus".
Herzl a văzut reacţiile antisemite şi a hotărât să lupte impotriva lor, atât in scris, cât şi prin intermediul activităţii publice. Prima sa lucrare pe această temă a fost "Noul ghettou", o piesă de teatru apărută la Viena in anul 1894. A urmat broşura "Judenstaat" ("Statul Iudeu"). Herzl a scris această broşură in anul 1895 şi a publicat-o la 14 februarie 1896, tot la Viena. Broşura a stârnit senzaţie şi dispute, dar ulterior a devenit biblia mişcării sioniste. Ulterior, Herzl a convocat primul congres sionist, la Basel (29-31 august 1897), unde a fost adoptat programul devenit ulterior baza sionismului politic. Herzl a fost ales preşedinte al comitetului executiv, de la Viena. Au urmat congrese sioniste in fiecare an.
Sionismul, curent apărut incă de la inceputul anilor 80 ai secolului al XIX-lea, a căpătat o formă nouă. Nu mai era vorba numai de colonizare agricolă evreiască in Palestina, ci de ideea intemeierii unui cămin naţional evreiesc in această ţară, patria istorică a evreilor, de care aceştia erau ataşaţi. Acest cămin naţional evreiesc trebuia să existe in limitele normelor dreptului public. După părerea lui Herzl, scopul sionismului era dublu. Pe de o parte, era vorba de salvarea fizică a evreilor din Europa Răsăriteană şi pe de altă parte era vorba de salvarea iudaismului, de oprirea asimilării evreilor din Europa Occidentală. Ideea lui Herzl era aceea a necesităţii revenirii la iudaism inaintea revenirii in patria istorică, a creării unei conştiinţe naţionale evreieşti moderne. Termenul "sionism" (Zionismus) fusese născocit de Nathan Birenbaum, devenit iniţial un adept al său, care deţinuse un ziar in limba idiş la Cernăuţi, dornic fiind să cunoască evreii din răsărit ("Ostjuden"). In anul 1902, Herzl a publicat romanul "Altneuland" (Ţara veche, ţara nouă), in care işi imagina cum va arăta Palestina după 20 de ani, in urma unei imigrări evreieşti masive. Deoarece mulţi evrei asimilişti, precum şi unii rabini, atât reformişti, cât şi ultraortodocşi, considerau că planul lui Herzl reprezintă o utopie, o poveste, iar unii chiar il ironizau, Herzl a scris fraza "Dacă veţi voi, nu va fi o poveste" ca motto al acestui roman. El vedea Palestina viitorului ca o ţară dezvoltată, un fel de centru al lumii civilizate. El credea că imigrarea evreiască va fi bine primită de arabii locali, care se vor bucura de dezvoltarea ţării. De asemenea, credea că va exista o colaborare intre evrei, musulmani şi creştini in Palestina: Herzl nu a prevăzut conflictul israelo-palestinian. Obosit de eforturile diplomatice grele, care nu aduseseră mare lucru in acea perioadă, Herzl a incetat din viaţă la 3 iulie 1904.
Care au fost legăturile lui Theodor Herzl cu evreii din România? In afară de originea parţială a familiei lui din oraşul Timişoara şi de preluarea termenului "Zionismus" propus de Nathan Birenbaum, putem menţiona influenţa de care s-a bucurat Herzl in România veche. Trebuie să menţionăm că in România au existat sionişti incă din anii 80 ai secolului al XIX-lea. Era vorba despre sionişti practici, susţinători ai colonizării evreieşti agricole in Palestina, dar nu şi adepţi ai sionismului politic. Sionismul a apărut in România ca urmare a decepţiei provocate de respingerea emancipării evreilor in această ţară: fuseseră acceptate numai naturalizările individuale, ca urmare a modificării vestitului articol 7 din constituţie, impusă de Congresul de la Berlin din anul 1878. Sioniştii din "generaţia de la 1878" erau foşti adepţi ai mişcării de Haskala, care anterior luptaseră numai pentru emancipare. Activitatea lor se desfăşurase in cadrul mişcărilor "Chowewe Zion", "Chibat Zion", "Ischub Erez Israel". Acestor oameni li s-au alăturat şi câţiva rabini ortodocşi. Conferinţa de la Focşani a organizaţiilor "Ischub Erez Israel", de la 30 decembrie 1881 - 1 ianuarie 1882, este prima incercare de organizare pe ţară a sioniştilor din România. Ulterior, unii dintre aceşti sionişti au devenit adepţi ai tezelor lui Theodor Herzl sau cel puţin au fost influenţaţi de ele. Un exemplu este cel al lui Samuel Pineles (1843-1928), om de afaceri, activist comunitar şi publicist din Galaţi. In amintirile sale, publicate in ziarul "Opinia Sionistă" din Galaţi in anul 1928, Pineles povesteşte despre influenţa puternică pe care a exercitat-o Herzl asupra lui. Pineles a intreţinut o corespondentă bogată cu Herzl, incepând din anul 1896, in urma apariţiei broşurii "Statul Iudeu". Această corespondenţă a fost publicată de istoricul israelian Moshe Sharf in originalul german şi in traducere ebraică in volumul "Ha'avukah hudlekah beRomania" (Făclia a fost aprinsă in România), apărută la Ierusalim in limba ebraică in anul 1986. Anterior, in anul 1968, o biografie a lui Samuel Pineles (cu referiri asupra relaţiilor lui cu Theodor Herzl) a fost publicată la Iafo in limba română de către istoricul israelian originar din România Eliezer Ilan (Lazăr Rosenbaum), in volumul "Din trecutul sionismului in România: contribuţii la o istorie a sionismului in România". Samuel Pineles a fost de-a dreptul fascinat de tezele lui Theodor Herzl, cu care a devenit prieten, precum şi de personalitatea puternică şi charismatică, a acestuia. Pineles a participat la primul congres sionist şi a continuat să meargă pe această cale. El a luat parte şi la următoarele congrese sioniste, iar la congresul al şaselea (Londra, 1903), in cadrul căruia a fost dezbătut "Planul Uganda", Pineles, care şedea alături de Herzl, i-a scris acestuia (cu litere latine) fraza din Psalmi: "De te voi uita Ierusalime, să mi se usuce dreapta". Era la cererea lui Herzl insuşi, ca o formă de jurământ.
Alt sionist din România care a fost profund influenţat de Herzl era medicul ieşean Karpel (Nathan Pethahyah) Lippe (1830-1915). Deşi avea o clientelă mare, Lippe era cunoscut şi ca filantrop, medic al sărăcimii din Iaşi, oferind chiar şi consultaţii gratuite celor nevoiaşi, indiferent de etnie şi de religie. Doctor in medicină, dar şi publicist influenţat de mişcarea de Haskalah şi activist comunitar, precum şi bun cunoscător al limbii ebraice şi al izvoarelor iudaismului, Karpel Lippe era şi un bun analist politic. In broşuri şi articole in limbile germană, ebraică şi română, el polemizase importiva antisemitismului, militase pentru incetăţenirea evreilor in România, prezentase aspecte din Talmud publicului cititor necunoscător. Lippe este şi autorul primei lucrări de embriologie in limba ebraică şi omul care a reuşit să determine mişcarea sionistă să adopte limba ebraică drept limbă oficială. In volumul lui memorialistic in limba germană, scris la implinirea a 25 de ani de activitate sionistă personală şi publicat la Iaşi in anul 1902 ("Meine fuenfundzwaenzigjaerige zionistische Agitation"), Lippe povesteşte atât despre activitatea sa sionistă in cadrul mişcării "Ischub Erez Israel", cât şi despre apropierea lui de tezele lui Herzl. Totuşi, Lippe nu a adoptat tezele lui Herzl in totalitatea lor. El a rămas adeptul ideii colonizării evreieşti in Palestina, propunând ca evreii colonizaţi in această ţară să trăiască sub protecţia sultanului turc in cadrul unui regim autonom, aşa cum evreii din Galiţia se bucurau de autonomie in cadrul acestei provincii sub protecţia impăratului austriac. Lippe a participat la primul congres sionist şi a fost preşedinte de vârstă al primei şedinţe: dintre participanţi, el avea vârsta cea mai inaintată, 66 de ani. Ulterior a luat parte şi la următoarele congrese sioniste. Lippe a fost nu numai adept al lui Herzl, ci şi prieten al acestuia. Totodată, a devenit preşedintele Federaţiei Sioniştilor din România. La cererea lui Herzl, Lippe a acceptat să publice articole in ediţia in limba idiş a ziarului "Die Welt", ziarul mişcării sioniste, precum şi să conferenţieze in limba idiş asupra sionismului in faţa tinerilor evrei din pătura socială săracă din Iaşi, deşi nu era adept al idişismului. In cadrul societăţii "Chowewe Zion", impreună cu prietenul său Menahem-Mendel Braunstein (Mibashan), profesor de limba ebraică şi scriitor in această limbă, Lippe a incercat să cumpere un teren agricol in Palestina, pe care să cultive chitre ("etroghim") necesare ceremonialului de Sucot (Sărbătoarea mozaică a Colibelor) şi să le aducă in România pentru a le vinde evreilor din această ţară. Credem că personajul Brownstone din romanul "Altneuland" de Theodor Herzl, despre care autorul afirmă că acesta "cunoştea Iaşii, in România" şi era conducătorul departamentului insărcinat cu cumpărarea de vite de tracţiune din această ţară este Menahem-Mendel Braunstein din Iaşi, prietenul lui Lippe, care de asemenea devenise apropiat de Herzl şi de ideologia acestuia. Să ne amintim de faptul că atât Lippe, cât şi Braunstein apăruseră anterior ca personaje cu nume anagramatice in romanul ebraic "Dimaat ashukym o hayehudym beRomania" ("Lăcrimarea oropsiţilor sau evreii din România", 1891), al cărui autor, David Yeshayahu Silberbusch, locuise o perioadă de timp la Botoşani şi era influenţat de tezele lui Herzl.
Trebuie să menţionăm şi prima traducere a cărţii "Judenstaat" ("Statul Iudeu") in limba română. Ea a fost făcută de studentul Martin Spiner şi publicată la Botoşani in anul 1896, deci inaintea primului congres sionist. Au urmat şi alte traduceri, mai târzii, una fiind realizată de scriitorul şi publicistul I. Ludo, publicată de Organizaţia Sionistă din România fără dată, probabil in a doua jumătate a anilor 30 ai secolului al XX-lea. Romanul "Altneuland" a fost tradus in limba română de Moţi Moscovici (ulterior, in Israel, Moshe Imanuel) şi L.B. Wechsler, in anul 1937, fiind publicat in acelaşi cadru. Ulterior, traducerea românească a acestui roman a fost republicată la Ierusalim in anul 1974, de către Comitetul pentru activitate culturalo-iudaică in rândurile evreimii române, cu prefaţa istoricului Shlomo Leibovici-Laish.
Primul congres sionist s-a bucurat de ecouri in presă romană. Au fost prezente atât puncte de vedere favorabile, cât şi puncte de vedere critice. Istoricul Eliezer Ilan (Lazăr Rosenbaum), menţionat de noi mai sus, citează ziarele "Evenimentul" (Iaşi), "Noutatea" (Iaşi), "Universul", "Românul", "L'Independence Roumaine", "Bukarester Tagblatt". Autorul studiului subliniază că unele ziare nu au publicat referinţe asupra acestui eveniment, iar altele au publicat doar simple notiţe informative. Ziarul de limba română care a publicat informaţii mai largi, printre care o corespondenţă specială trimisă de la congres şi semnată J.H. (probabil J. Hirschensohn, ieşean, cel de-al treilea dintre participanţii din România la congresul de la Basel), precum şi prezentări ale dezbaterilor, a fost "Evenimentul" din Iaşi. Acest ziar a căutat să păstreze o linie obiectivă, publicând şi reacţia antisionistă a unui lider al Alianţei Israelite Universale, J. Behar, precum şi reacţiile unor activişti evrei asimilişti moderaţi din România, precum A. Steurman-Rodion. Totuşi, orientarea acestui ziar a fost favorabilă lui Herzl şi sionismului. El a publicat fragmente din discursurile ţinute la congres de către Theodor Herzl, Max Nordau, Samuel Pineles, Karpel Lippe şi alţii. Ziarul "Noutatea", tot din Iaşi, a reprodus şi un portret al lui Theodor Herzl. De asemenea, a salutat evenimentul, menţionând totuşi şi indoielile asupra reuşitei intemeierii unui stat evreu. In privinţa ziarelor "L'Independence Roumaine" şi "Bukarester Tagblatt", acestea erau mai puţin citite in România, cititorii lor posibili fiind din rândul intelectualităţii şi burgheziei, atât liberale româneşti, cât şi evreieşti: primul era de limba franceză, iar al doilea de limba germană. Tendinţa ambelor era de a păstra o poziţie obiectivă, echilibrată. Pe de o parte ele prezintă programul şi congresul de la Basel, pe de altă parte publică şi argumente contrare lui, vorbind despre integrarea evreilor in ţările lor natale şi de reşedinţă. După congres, ziarele romaneşti au publicat unele comentarii asupra noului aspect. Ziarul de limba română "Tribuna", care apărea la Sibiu, a menţionat că evreii din Ungaria se opun programului, adăugând că "ideea domnului Herzl e naivă şi nerealizabilă". Articolul a fost reprodus de ziarul "Noutatea" din Iaşi, menţionat mai sus. Spre deosebire de ele, ziarul "Opinia" a publicat un interviu cu doctorul Karpel Lippe, revenit de la congresul de la Basel. Ziarul liberal "Drapelul" s-a arătat favorabil programului, deşi a atras atenţia că majoritatea evreilor occidentali i se opun. Ziarele "Universul" şi "Românul", care anterior publicaseră scurte notiţe, au revenit cu articole in care au căutat să ofere poziţii echilibrate, arătând atât punctul de vedere sionist, cât şi pe cel antisionist. Intrebarea era dacă programul va fi incununat de succes sau va rămâne o utopie, deoarece "visul este mare şi pronosticurile nu se pot face fără hazard". Trebuie să menţionăm că unii oameni politici români, precum Vasile Kogălniceanu, se opuneau ideii sioniste. De asemenea, trebuie să spunem că mulţi evrei din România, adepţii integrării totale in ţară, oameni modernizaţi, cu tendinţa asimilistă moderată, i se opuneau de asemenea.
Disputa a continuat in anii următori, dar presa română şi cea evreiască din România nu i-au mai acordat aceeaşi atenţie. O reluare a atenţiei presei faţă de Theodor Herzl, de ideea şi de mişcarea sionistă a urmat in anul 1904, la incetarea din viaţă a acestuia. Telegrame şi informaţii, precum şi corespondenţe au apărut in ziarele "Adevărul de Dimineaţă" şi "Universul". Primul dintre ele a publicat şi o biografie a lui Theodor Herzl, precum şi o convorbire cu Karpel Lippe şi Samuel Pineles asupra lui. Ziarul "Universul" a publicat informaţii asupra serviciului religios special organizat la Sinagoga Mare şi la Templul Neuschatz din Iaşi. Era in zilele de 20 şi 21 iunie 1904. "Herzl ajunsese idolul evreilor sionişti, care-l zeificau şi aveau siguranţă că el are să-i intoarcă pe malurile Iordanului, in vechea lor ţară... Cu statura lui inaltă şi impunătoare, cu talentul lui pronunţat de orator, el făcea un efect profund asupra sioniştilor veniţi din toate părţile lumii să asculte cuvântul lui mântuitor pentru dânşii". Ziarele opuse ideii sioniste au preferat să nu se refere la eveniment, pentru a nu profana memoria unui decedat şi pentru a nu-i jigni pe cititorii lor adepţi ai acestei ideologii.
Vorbind despre influenţa lui Theodor Herzl asupra evreilor din România, trebuie să ne referim şi la câţiva oameni influenţaţi de el, care locuiau in provincii aflate in afară fruntariilor României in acea perioadă: rabinul doctor Elazar Gruenhut din Timişoara; rabinul Jacob Fischman (Maimon), născut la Mărculeşti, Basarabia; rabinul Iehuda Leib Tzirelson din Chişinău. Mai sus ne-am referit la doctorul in drept Nathan Birenbaum, care a locuit o perioadă la Cernăuţi, unde a editat un ziar in limba idiş. Rabinul doctor Elazar Gruenhut, cercetător al istoriei evreieşti medievale, al literaturii midrashice şi al literaturii descrierilor de călătorie ebraice medievale, stabilit la Ierusalim in anul 1893, a fost un adept al sionismului herzlian. Singurul lucru pe care l-a cerut a fost ca mişcarea sionistă să aibă grijă şi de evreii din Palestina otomană, nu numai de cei din Europa. De aemenea, el a pretins cinste şi corectitudine liderilor sionişti, comparându-i cu unii lideri evrei din secolul al XII-lea. Rabinul Tzirelson a fost printre participanţii la primele congrese sioniste, dar ulterior s-a aflat in fruntea grupului de zece rabini care au părăsit mişcarea, ca urmare a neinţelegerilor in problema educaţiei, şi s-a numărat printre intemeietorii partidului-replică Agudath Israel (1912), deşi a continuat să susţină sionismul herzlian in mod indirect, parţial. Iehuda Leib Fischman (1875-1962), ulterior cu formaţie rabinică, s-a numărat printre tinerii din localitatea Mărculeşti care i-au propus lui Herzl să organizeze primul congres sionist in sinagoga din orăşelul lor basarabean atunci când liderii evreilor din Muenchen s-au opus organizării congresului in oraşul lor. Grupul de tineri din Mărculeşti i-au trimis o scrisoare lui Herzl in acest sens; era inaintea organizării congresului, in oraşul Basel din Elveţia. Trebuie să menţionăm şi legătura savantului rabin doctor Moses Gaster, Şef-Rabin al evreilor sefarzi din Imperiul Britanic, aflat la Londra, originar din Bucureşti, România, de unde fusese expulzat in anul 1885 in "grupul celor 11 ziarişti străini" (respectiv evrei).
In memoriile sale, publicate de istoricul Victor Eskenasy, Moses Gaster povesteşte despre participarea lui la primul congres sionist şi despre modul in care l-a cunoscut personal pe Theodor Herzl la hotelul din Basel. El spune că Herzl, evreu nereligios, nu era preocupat de respectarea normelor alimentare iudaice (cashrut), dar că a reuşit să-l convingă asupra importanţei acestui fapt pentru tradiţia iudaică, la restaurantul hotelului. Nu poate fi trecută cu vederea nici influenţa lui Theodor Herzl şi a sionismului politic asupra rabinului doctor Jacob Isac Niemirower, in acea perioadă rabin la Iaşi, proaspăt revenit de la Berlin şi ulterior, in perioada 1921-1939, Şef-Rabin al evreilor din România. El a fost influenţat de ideile lui Herzl, iar ulterior a propus o formă specifică de sionism, "sionismul cultural". Tot el a scris un articol necrolog, panegiric, la moartea lui Herzl, pe care l-a considerat unul dintre cei mai mari lideri ai poporului evreu. Rabinul Niemirower a polemizat cu politicianul român antisemit A.C. Cuza, care declarase că adoptă tezele lui Herzl pentru a-i elimina pe evrei din România. Replica lui Niemirower a fost că evreii vor rămâne in ţările lor incă mult timp, spre fericirea popoarelor in mijlocul cărora trăiesc, iar emigrarea lor in Palestina va fi treptată: Niemirower interpreta tezele lui Herzl pe această cale, arătând că ele sunt opuse antisemitismului.
Este interesant a adăuga şi intervenţia lui Theodor Herzl, pentru a li se permite emigranţilor evrei din România care porniseră pe jos spre America ("fussgeyers") să intre in Austria. Era in anul 1900.
In concluzie, putem spune că influenţa lui Theodor Herzl asupra evreilor din România - şi, in general, in România - nu poate fi trecută cu vederea. Fie că este vorba despre o influenţă asupra evreilor sionişti şi a autorităţilor româneşti care se gândeau la rezolvarea problemei evreieşti pe această cale, fie că e vorba de influenţa lui asupra adversarilor sionismului, fenomenul rămâne un capitol interesant al istoriei evreilor din România.
7 mai 2010, Jerusalem