Lavinia BÂRLOGEANU. Opoziţia dintre „noi“ şi „ei“ într-o Europă hibridă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Opoziţia dintre „noi“ şi „ei“ într-o Europă hibridă
http://www.observatorcultural.ro/Opozitia-dintre-noi-si-ei-intr-o-Europa-hibrida*articleID_25119-articles_details.html

Autor: Lavinia BÂRLOGEANU |
Spaţiul unei rumori pe care tout le monde la connaît sans la connaître se redeschide în cotidianul românesc prin declaraţia domnului Kelemen Hunor (preluată de Agerpres în data de 4 martie) referitoare la Legea minorităţilor, care, conform protocolului de guvernare, ar trebui să fie adoptată în primăvara anului 2011. În aceste condiţii, am impresia că articolele „Românii cu românii, ungurii cu ungurii“ de Iulia Popovici, „UDMR – bastion al păcii e!“ de Bedros Horasangian şi „Alteritatea lingvistică în umbra întrebărilor deschise“ de Erika-Maria Todor din Observator cultural (numerele 565, din 4 martie şi 566, din 10 martie) prefaţează, desigur, de pe poziţii şi din unghiuri diferite, o nouă situaţie conflictuală legată de afişarea frontierelor etnice în terenul transilvan.
Pasiunile segregaţioniste cunosc, din cînd în cînd, creşteri exponenţiale şi generează crize pe care competenţele culturale ale Statului nostru, insuficiente, sînt incapabile să le evite sau să le gestioneze. Ca de obicei, preferăm să nu vorbim despre lucruri dureroase sau care ar putea răni orgolii. Evităm să „punem paie pe foc“, ignorînd faptul că, uneori, este bine să ardem pînă la capăt lucrurile care ne-au făcut să trăim rău şi, de ce nu?, să reînvăţăm să trăim. Eventual, împreună. Şi remarca mea nu este fără trimitere practică: într-o Europă tot mai hibridă, cotidianul actorilor din spaţiul transilvan se organizează, încă, în termenii opoziţiei „noi“ – „ei“, o opoziţie care marchează practicile culturale la nivelul principalelor instituţii de identificare: familie, şcoală, biserică, partide politice, instituţii artistice.

În orizontul înfruntărilor reciproce
Un exemplu al ipostazierii acestei opoziţii îl constituie reperele axiologice „noi, românii, stăpîni de fapt“ şi „noi, maghiarii, stăpîni de drept“, repere practic echivalente, după cum vom vedea, din perspectiva mecanismelor subterane angajate. Primul, „noi, românii, stăpîni de fapt“ se construieşte printr-o lungă raportare la „ei“, aceia care „vor să fie stăpîni aici, or, noi sîntem acasă...“, îmi spune un interlocutor din teren (preot ortodox din Tîrgu-Mureş). Metafora casei face naturală angajarea termenului de „stăpîn“, de „proprietar“, care nu are nimic de negociat cînd este vorba de casa lui. Folclorul postdecembrist, exersat cu prilejul diverselor serbări şcolare, evidenţiază cu o claritate uimitoare reperul axiologic în care ne situăm: „Noi sîntem români, aici, în veci, stăpîni!“, „Asta-i casa noastră, nu sîntem în gazdă“, „Azi singuri noi, românii, sîntem în ea (în casă) stăpîni“, repertoriul încheindu-se, tot mai ameninţător, cu „Treceţi batalioane române Carpaţii!“. Limbajul comun abundă de această metaforă: „noi i-am primit în casa noastră, pentru că noi îi includem în spaţiul nostru pe toţi oamenii. Fiind majoritari, prezenţa lor nu ne-a deranjat. Să stea aici, dar să stea liniştiţi, să ne lase-n pace!“.
Acelaşi actor din teren vrea să-mi clarifice mai bine problema etnică, spunîndu-mi: „noi, românii, nu sîntem etnici, etnici sînt ei, care profită de statutul de minoritari şi reclamă că nu sînt bine trataţi“. Calitatea de stăpîn se mai construieşte în mentalul românesc angajînd şi retorica suferinţelor îndurate din partea „lor“, cei care îi „băteau şi omorau pe reprezentanţii noştri bisericeşti“ şi „duceau români la groapa cu var“. Cotidianul şcolar nu este nici el străin de aceste elemente, anumite poetici celebre fiind angajate mai ales pe secvenţele lor cu iz naţionalist, după cum declară cîţiva profesori de limba română.

Idol fascinant, obstacol adorat
Decupajul pe care l-am operat în terenul analizat (Tîrgu-Mureş) indică depresia reactivă a comunităţii române faţă de ideea de autonomie susţinută cu obstinaţie de liderii politici ai comunităţii maghiare, faţă de difuzarea filmului Trianon, faţă de istoria care re-aminteşte că Transilvania a fost parte a Imperiului Austro-Ungar înainte de a fi prima oară integrată României şi faţă de Legea minorităţilor care atîrnă, de ani de zile, ca sabia lui Damocles deasupra Transilvaniei. Întrebări retorice de tipul „De ce să nu facem şi noi un film ca Trianonul? De ce să nu vibrăm şi noi aşa? De ce să nu vrem şi noi România Mare?“ arată idolul fascinant şi obstacolul adorat cu care românii ar trebui să se identifice. A-l imita pe acela care te insultă, tratîndu-l ca pe un obstacol insignifiant, este răzbunarea cea mai bună: vedem astfel cum graniţele noastre nostalgice (De la Nistru pîn’ la Tisa) imită graniţele lor nostalgice (Ungaria dodoloaţă) sau cum ne simţim obligaţi să căutăm ceva care, în mod potenţial, dacă este valorizat, place rivalilor noştri. Unul dintre aceste lucruri este chiar, aşa cum rezultă din interviurile realizate în teren, recunoaşterea calităţii de „stăpîn în propria ţară“, ceea ce sfîrşeşte prin a-i antrena pe „ei, maghiarii“, în jocul „de-a stăpînul“, pentru care au un bizar antrenament istoric.

Maniacii obstacolelor
Istoricul „stăpîn de drept“ (maghiar), interesat de dorinţa istoricului „stăpîn de fapt“ (român) de a se menţine stăpîn şi după căderea unui regim care impusese prin forţă această calitate – care a condus la transformarea majorităţii ungureşti din Mureş în majoritate românească –, intră repede în complicitate cu ipostaza sa istorică şi dezvăluie, în discuţiile din teren, alte voci ascunse ale realului sau alte mecanisme subterane, cum ar fi acela al maniei obstacolelor. Pentru a evidenţia acest mecanism, recurg la dialogul civic în care o voce maghiară afirmă: „ameliorarea conflictelor interne ale unei societăţi segregate etnic se poate atinge prin potenţarea sau slăbirea acestei segregări“.
Corul care cîntă repertoriul potenţării segregării etnice este însă mult mai puternic şi mai activ, mai bine exersat şi foarte aproape de cîştigarea trofeului anti-interculturalitate. Problema cea mai mare a acestui cor este că în Transilvania, deocamdată, nu se poate vorbi decît despre „o subcultură instituţionalizată, delimitată pe linia de demarcaţie etnică, subcultura maghiară. Astăzi nu se poate întrezări încă acea subcultură cu elita căreia ar fi posibil un compromis“ (Provincia 2001, p. 98). Elitele maghiare, după cum vedem, deplîng faptul că intelectualii români nu dezvoltă o subcultură organizată, în mod simetric, în jurul etnicităţii.
În fapt, dacă cele două grupuri de intelectuali – pe care nu-i separă nici timp, nici spaţiu – ar opera exact cu acelaşi tip de frontiere şi ar pune în joc repere echivalente de construcţie identitară, am avea de-a face cu o înfruntare şi cu o dispută continuă, cu o împingere a egoismului pînă la cote diabolice. Cu toate acestea, după cum se poate uşor constata, visul maghiar al întăririi celor două subculturi (maghiară şi română) pe dimensiunea etnică nu poate fi abandonat: mania obstacolelor face ca gestionarii destinelor comunităţii maghiare să impute starea lor de rău ordinii sociale, culturale şi geografice, care trebuie deconstruită. Singura cale a reconstrucţiei rămîne despotismul total al dimensiunii etnice, unul care face şi din Dumnezeu instrumentul său: „mai întîi sînt maghiar, şi după aceea preot“ (preot reformat din Tîrgu-Mureş).

Un cerc vicios
Multiplele exemple separaţioniste (şcolile, instituţiile de cultură) sînt extrem de dureroase pentru sufletele româneşti şi fac vizibilă, la nivelul discursurilor, nevoia morbidă de cel care respinge. În contrapartidă, actorii maghiari repetă în interviuri că „dragoste cu sila nu se poate“. Avem de-a face cu o reacţie în lanţ: nevoia de cel care respinge, tipic românească, o accentuează pe cea maghiară a maniei obstacolelor. Una dintre expresiile cele mai elocvente ale acestei reacţii este suspinul, cu tot mai multă ardoare, pentru Liceul „Bolyai Farkas“, actorii români reamintindu-mi, în timpul discuţiilor, uralele din timpul demonstraţiilor de odinioară: „Bolyai este-al tuturor, chiar şi al românilor!“. Iată un element care întăreşte mania maghiară de a-i ţine la distanţă pe „ei, românii“. Limbajul interviurilor este dominat de sintagma „exclusiv maghiar“, construită pe o iluzie: există un vinovat; el trebuie respins, eliminat, pentru că generează o situaţie de criză.
Evoc, în cele ce urmează, o astfel de situaţie paradigmatică: 1. colectivitatea maghiară de la Colegiul „Bolyai Farkas“ din Tîrgu-Mureş se simţea ameninţată de o minoritate redutabilă (aici comunitatea românească a fost întotdeauna minoritară), cînd, în realitate, singura ameninţată era minoritatea; 2. caracterul incredibil al acuzaţiilor: „prezenţa claselor române împiedică grav procesul de învăţămînt în limba maghiară“, „ameninţă identitatea maghiară“, „nu există destul loc pentru toţi în şcoală“ (activităţile comune ale elevilor maghiari şi români nu erau tolerate nici măcar la nivelul banchetelor de absolvire, al discotecilor sau în alte tipuri de activităţi extraşcolare); 3. convingerea absolută a acuzatorilor în temeinicia acuzaţiilor şi a revendicării de separare: există toate raţiunile din lume pentru a rămîne singuri în clădirea care le aparţine de drept, ridicată de înaintaşii lor.

Salvatorul misterios vine...
Grila conceptuală a teoriei mimetice ne poate ajuta să decodificăm realitatea reconstruită prin argumentaţia care susţine separarea. Prezenţa claselor române în clădire nu a avut, în sine, nimic fantastic, dar a fost dramatizată din teama, uneori verbalizată de către actori, de pierdere a „diferenţei“. Singura soluţie rezonabilă pentru acuzatori a fost izolarea: rivalităţile mimetice s-au calmat, comunitatea s-a consolidat, s-a obţinut liniştea mult dorită. Şi interviurile marchează clar acest lucru: „după separare, identitatea ma-ghiară nu mai este în pericol, ea se poate consolida în cadrul şcolii“. Efectul de catharsis nu este doar o chestiune mitologică, terenul ne arată că este viu, real, este prezent în sufletele oamenilor şi se manifestă ca recunoştinţă pentru salvatorul misterios care a organizat totul, avînd raţiuni foarte bine fondate.
În cazul de faţă, salvatorul nu are nici o legătură cu divinitatea, ca în mit, el este extrem de real, este partidul care reprezintă pe scena politică comunitatea maghiară (UDMR) şi care a făcut pact cu guvernarea în numele unei misiuni care rămîne sacră penru el: conservarea diferenţei culturale a comunităţii maghiare. Salvatorul aplică o corecţie asupra realităţii, separînd adolescenţi etnic diferiţi, oferind astfel pacea fidelilor săi şi restaurînd ordinea socială. Acelaşi salvator corectează de atunci încoace, stimulat de succesul obţinut, tot ceea ce poate, după cum subliniază recent şi articolul „Românii cu românii, ungurii cu ungurii!“ al Iuliei Popovici.
Vorbind despre frontiere etnice în Transilvania, vorbim atît despre o moştenire culturală amenajată încontinuu şi transmisă cu succes, cît şi despre o actualitate gestionată, între altele, de un partid politic care se hrăneşte din aceste frontiere. Pot să-mi închipui cît de greu este pentru UDMR să supravieţuiască în actualul context: într-o Europă a deschiderii şi hibridizării, îşi enclavizează propria comunitate şi, pentru atingerea acestei ţinte, face toate alianţele posibile.
Îmi amintesc cum, imediat după căderea regimului comunist, în Tîrgu-Mureş circulau hărţi conform cărora străzile oraşului ar fi trebuit să fie împărţite între români şi maghiari. Îmi amintesc cum, la recensămintele populaţiei de după Revoluţie, familiile mixte (acelea care au mai supravieţuit revoltelor etnice din oraş) îşi declarau unul dintre copii român, şi pe celălalt maghiar şi-i trimiteau la şcoli diferite ş.a.m.d. Ceea ce pot constata, în acest final de articol, este că intrarea României în spaţiul european nu a atras după sine, din păcate, şi intrarea în actualitatea europeană.
UDMR-ul îşi urmează, cu îndîrjire, ţinta segregaţionistă şi pentru atingerea ei nici un compromis nu este prea mare. Oare cît de departe vor urma partidele româneşti acest vis identitar maghiar, pentru a avea acces sau pentru a se menţine la putere?

Comentarii utilizatori
Fragmentare si omogenizare Peter Dan - Vineri, 25 Martie 2011, 16:40
Un articol lucid şi bine argumentat. De unde scriu (New York) şi din perspective personală a cuiva care a crescut într-un mediu social în care se vorbea cu aceeaşi uşurinţă româneşte şi ungureşte sunt perfect de accord că intrarea în Uniunea Europeană nu a rezultat în adoptarea unei mentalităţi europene.
Benjamin Barber a definit două forţe antagoniste în societatea modernă : McWorld ( omogenizare, multinationalism ) şi Jihad (fragmentare, tribalism). Românii şi maghiarii din Transilvania au sisteme de referinţă (Universuri simbolice ) diferite, şi ca atare trăiesc în versiuni diferite ale istoriei şi ale adevărului, permiţând fiecăruia să-şi justifice acţiunile în propriul sistem de referinţă. Cu alte cuvinte, avem o aderenţă superficială la omogenizare şi una profundă la fragmentare şi tribalism. Câtă vreme această stare de fapt va rămâne neschimbată, conflctul descris de Dna Bârlogeanu va continua, pentru că demagogii vor adresa aspectele profunde şi oamenii de bine pe cele superficiale. Din aceste motive un dialog pe această temă este important şi binevenit.

un profesor roman ingrijorat
Am fost titular la Bolyai - Sambata, 26 Martie 2011, 12:21
La liceul Bolyai s-a intimplat ceva foarte grav> un act de discriminare care a lasat urme grave asupra romanilor. Si s-a intamplat cu acordul si sub semnatura ministrului PSD (Andronescu) al invatamantului. De ce nu exista dezbatere publică serioasa in legatura cu tensiunile etnice din Ardeal? De ce evita partidele politice sa discute subiectul? La ce sa se astepte in continuare romanii din Ardeal? Cand o sa va treziti voi, cei din Bucuresti? Cind va fi prea tirziu?


Date Personale
Titlul Academic:
Profesor universitar
Nume:
BĂRLOGEANU
Prenume:
Lavinia Corina
Telefon:
0722238634
Email:
lavinia.barlogeanu@idilis.ro
Studii

2002-2003 Stagiu post-doctoral de perfectionare pentru activitatea de cercetare
1. Domeniul Semiostilistica, Universitatea Paris 4 Sorbonne, Laboratorul Sens et texte, Coordonatorul stagiului : profesor Georges Molinie
2. Domeniul Antropologie culturala si educationala, Universitatea Paris 5 – CNRS, Laboratorul Langues, Musiques, Societes, Director: Frank Alvarez-Pereyre




2001 Doctorat în Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti
Teza: Abordare pedagogica a valorii estetice. O perspectiva semiotica




1988-1996 Programul de formare continua pentru învatamântul pre-universitar
Gradul didactic I, gradul didactic II, definitivatul, Universitatea Bucuresti
Subiectul lucrarii pentru obtinerea gradului I :
Accesibilizarea valorii estetice prin intermediul educatiei




1985 , Licenta în Filosofie, Mentiunea estetica, Universitatea Bucuresti
Subiectul lucrarii de Licenta : Sublimul în arta. Exemplificari în muzica romantica
Functii si locuri de munca
Functia actuala:

Profesor universitar, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele educatiei

Functii anterioare:

      2003       Conferentiar universitar, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de                                          
                      Psihologie si Stiintele educatiei      



1999-2003  Lector universitar, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si    
                    Stiintele educatiei
      

1987-1999    Profesor, Scoala Normala M. Eminescu, Târgu Mures
Competente academice
Discipline:
Antropologie culturala si educationala
Filosofia educatiei
Psihopedagogia artei
Programe cercetare / Granturi:
2006-2009    Membru in echipa de cercetare a proiectului international Construire la citoyenetee europeene par la pluralite des langues, finantat de catre OFAJ

2005-2007    Director de proiect de cercetare câstigat prin concurs international
        L’impacte des innovations du tourisme sur les pratiques culturelles des
        acteurs dans les espaces multiethniques de la Roumanie
        Proiectul este finantat de reteaua de cercetatori Cultures, Identites,
        Dynamiques Sociales a Agentiei Universitare Francofone

2006        Coordonator stiintific al proiectului Univeristate Europeana
        „România Interculturala”
        Proiectul este finantat de catre Departamentul pentru Relatii Interetnice         al Guvernului României, Centrul Educatia 2000*, Agentia
        Universitara a Francofoniei       

2005 –     Coordonator stiintific al Proiectului „ Strategii identitare, diferente culturale, Politici interculturale  în spatiul românesc”
Proiectul este finantat de catre Departamentului pentru Relatii Interetnice al Guvernului Romaniei si Centrul Educatia 2000*    

2005-2006    Membru în echipa proiectului La fonction pedagogique de la tradition
orale en espace roumain, finantat de Agence Universitaire de la Francophonie



2002-2003     Cercetator stagiar la Universitatea Paris 4 Sorbonne, Scoala Doctorala
             « Concepte si limbaje », echipa de cercetare « Sens et texte »   

                     
2003           Cercetator asociat la CNRS-Université Paris 5 (UMR 8099), în
                Laboratorul « Langues, Musiques, Sociétés »


2002    Studiu de impact finantat de UNESCO : Schimbare si continuitate în curriculumul învatamântului obligatoriu din România   
                                        
Afiliere
Nationala:

Internationala:
Din 2003, 4 septembrie   Cercetator asociat în laboratorul
Langues- Musiques-Societes al   
Universitatii Paris 5 R. Descartes – CNRS, UMR 8099   
   
     Membru în echipele de cercetare asupra temelor:
1.    Procese de categorizare în antropologie (director Frank Alvarez-Pereyre)
2.    Codificare, memorizare, transmitere (director Nicole Revel)
  
 Subiecte de cercetare        
1.    Functiunea pedagogica a culturii orale în spatiul românesc
(povestirea, basmul, cântecul popular, colindul, cântul de leagan, dansul popular, rituri si ritualuri asociate marilor sarbatori religioase)
2.    Studiu comparativ al practicilor educative în familiile de români,
maghiari, germani si evrei din regiunea Transilvaniei (cercetare de teren în judetele Mures si Sibiu)
3.    Problema limbilor de predare in spatiile multietnice din centrul
României
4.    Mecanisme ale raportarii reciproce in situatii de contact cultural
(cercetare de teren in judetele Mures si Sibiu)


Din 2005         membru asociat in reteaua de cercetatori Diversite des expressions
            Artistiques et culturelles et Mondialisation

Publicatii
Carti:
Psihopedagogia artei, 2001, POLIROM, 211 p.

Antropologie sub semnul valorii. Deschideri spre arta si fenomenul educatiei, 2004, Ed. TREI, 315 p.

Strategii identitare si interculturalitate in spatiul românesc, 2005, Humanitas, 140 p
Publicatii:
•    Une vue d’ensemble sur la langue maternelle dans la perspective interculturelle, publicat in revista « Carrefour de l’education », Universite Picardie Amiens, France, nr.22 / 2006

•    L’exigence interdisciplinaire dans la construction des savoirs anthropologiques : l’Ecole de Gusti et les modes de filiation sur le plan europeen,  2007, CNRS

•    Strategies identitaires – gestion des differences culturelles en espace roumain, rev. Repere, nr 1, 2008

•    La ville Targu Mures et le College Bolyai Farkas- etude de cas, publicat in « L’ecole dans une monde en crise », L’Harmattan, 2008



Studii în volumele unor manifestari stiintifice internationale

•    „Voci voalate ale violentei. Constructii identitare in spatii multietnice din România. Abordare reflexiva” în volumul Identitate si globalizare, varianta bilingva româna- franceza, p. 37-79, Humanitas, 2005 –coordonator de volum

•    „Cadru general al ghidului de politici interculturale” în Ghid de politici interculturale, p. 7-28, Humanitas, coordonare volum impreuna cu A. Crisan


•    Interculturalitatea in spatiul transilvan – intre real, ideal si cosmar, editura triton, 2007 (studiu prezentat la Colocviul organizat de Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, in 2006)

•    Teaching Romanian as a Mather Tongue: the Multicultural Perspective (studiu prezentat la Colocviul International „Mather Tongue Education in a Multicultural World”, Sinaia,Romania 2006), in aparitie, editura Humanitas si Centrul Educatia 2000*, 2007

Capitole in carti:
•    „Ghid de bune practici pentru asigurarea calitatii in invatamantul superior”, ARACIS, Bucuresti, 2008 (autor capitolul 2: 2.1, 2.3 si capitolul 3: 3.2)
•    „Paradigma educational umanista în contextul postmodernitatii” în volumul Pedagogie – Fundamentari teoretice si demersuri aplicative, POLIROM, 2002, p. 25 - 46

•    „Educatia artistica în învatamântul prescolar” în volumul Educatia prescolara în România, POLIROM, 2002, p. 135 - 147

•    „Scoala generala 10 Braila – studiu institutional” în Scoala la rascruce. Schimbare si continuitate în curriculumul învatamântului obligatoriu”, POLIROM, 2002, p. 469 - 495

•    „Valori ale educatiei din perspectiva discursului pedagogic umanist” în Lucrarile sesiunii de comunicari stiintifice a Universitatii Petru Maior din Târgu Mures, vol 14, Ed, Universitatii Petru Maior, 2000, p. 165 – 173

•    „Structurare pedagogica a modalitatilor de receptie în arta verbala” în Lucrarile sesiunii de comunicari stiintifice a Universitatii Petru Maior din Târgu Mures, vol 14, Ed Universitatii Petru Maior, 2000, p. 181 -189


© 2011 Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei
Joomla! is Free Software released under the GNU/GPL License.

Raport-rechizitoriu despre fratricidul din 13-15 iunie 1990

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Raportul-rechizitoriu fiind foarte lung iar blogul acesta incapabil să-l afișeze integral, am extras un fragment. Voi adăuga într-un mesaj ulterior cîteva comentarii și întrebări ale mele, mai vechi sau mai noi, adresate coordonatorului Sorin Ilieșiu. Dan Culcer

Textul integral poate fi descărcat de la adresa http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/ion-iliescu-trimis-simbolic-in-judecata-pentru-mineriada-198095.html

Raport-rechizitoriu elaborat pe baza documentelor din dosarul 75/P/1998 privind perioada infracţională ianuarie-iunie 1990, dosar instrumentat de o echipă de procurori şi poliţişti condusă de conf. Dr general-magistrat (rez.) DAN VOINEA care, în baza documentelor menţionate mai sus şi în calitate de colaborator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a certificat realitatea celor prezentate în prezentul raport-rechizitoriu.

Peste 80 000 de pagini de documente din dosarul 75/P/1998 stau la baza acestui raport-rechizitoriu. Copia integrală a acestui dosar a fost obţinută prin dispoziţiaCurţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Punerea la dispoziţie a acestei copii a fost tergiversată un an şi jumătate de autorităţile române.
Datorită refuzului acestora de a pune în aplicare dispoziţia CEDO,
preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, TEODOR MĂRIEŞ,
a recurs, în 2010, la un protest extrem – 78 de zile de grevă a foamei, în urma căruia a fost obţinută copia integrală a dosarului, la 20 de ani de la evenimente.

Acest raport-rechizitoriu va fi finalizat şi tipărit la începutul anului 2011.

Autorii prezentului raport-rechizitoriu nu au dorit să se substituie Justiţiei, dar aceasta, spre dezonoarea ei, nu a elaborat încă un raport-rechizitoriu globaldespre cel mai bestial fratricid din istoria României, cu toate că există suficiente probe atât în dosarul 75/P/1998 cât şi în alte documente, aşa cum rezultă din paginile care urmează.

Până în prezent, Justiţia a finalizat doar rechizitoriul din 27 iulie 2007 întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Mulţumim pe această cale celor care au făcut posibilă elaborarea prezentului raport.

SUMAR :

Pag.8 : Introducere

Pag.16 : Instaurarea terorismul de stat în perioada infracţională decembrie 1 989 – iunie 1990. Apel pentru dreptate şi justiţie.

Pag.21 : Scurtă prezentare a plângerilor şi protestelor împotriva factorilor responsabili pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990

Pag.22 : Prezentare a dezideratelor anticomuniste ale societăţii româneşti exprimate în cadrul manifestaţiei din Piaţa Universităţii (22 aprilie 1990 – 12 iunie 1990)

Pag.28 : Declaraţii ale generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat dosarul referitor la evenimentele din 13-15 iunie 1990 

Pag.30 : Contextul istoric al manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi al fratricidului din 13-15 iunie 1990.

Pag.33 : Scrut istoric al manifestaţiei din Piaţa Universităţii

Pag.37 : Reprimarea din 13 iunie 1990

Pag.55 : Evenimentele de la sediul Televiziunii Române

Pag.56 : Victime. Pagube în instituţiile vandalizate.

Pag.59 : Aducerea în capitală a unor grupuri de mineri şi muncitori din ţară. Mineriada.

Pag.60 : Implicarea autorităţilor în evenimentele din 13-15 iunie 1990

Pag.60 : Implicarea Preşedintelui Ion Iliescu

Pag.65 : Implicarea Primului-Ministru Petre Roman şi a Guvernului
Pag.65 : Implicarea Ministerului de Interne

Pag.68 : Implicarea Ministerului Apărării Naţionale

Pag.71 : Implicarea Procuraturii

Pag.76 : Implicarea Serviciului Român de Informaţii

Pag.81 : Pagube materiale şi financiare ale statului ca urmare a evenimentelor din 13-15 iunie 1990

Pag.81 : Pagube la Ministerul Apărării Naţionale

Pag.81 : Pagube la Ministerul de Interne

Pag.81 : Pagube la Servicul Român de Informaţii

Pag.81 : Pagube la Ministerul Transporturilor

Pag.83 : Pagube la Ministerul Minelor

Pag.84 : Contravaloarea hranei şi cazării minerilor la Sala Polivalentă şi la diferite hoteluri ale statului

Pag.84 : Pagube generale ale statului
Pag.86 : Încadrarea juridică a faptelor

Pag.87 : Culpabilizarea Justiţiei şi a statului postdecembrist. Instaurarea terorismul de stat în perioada infracţională decembrie 1 989 – iunie 1990.

Pag.90 : ANEXA nr.1 : Anchetarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990 organizate de FSN, de către comisiile parlamentare dominate de membri ai FSN

Pag.93 : ANEXA nr.2 : RAPORTUL OPOZIŢIEI anticomuniste din Comisia Parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Opinie separată.

Pag.133 : ANEXA nr.3 : Extras din „RAPORTUL participanţilor la misiunea Comitetelor HELSINKI care au vizitat România în perioada 9 - 13 august 1990”

Pag.138 : ANEXA nr.4 : RAPORT ELABORAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Bucuresti, 1990. Fragmente.

Pag.146 : ANEXA nr.5 : Fragmente din studiul „13-15 IUNIE 1990. REALITATEA UNEI PUTERI NEOCOMUNISTE”. Paris, 1990. Bucureşti, 2006. Autori : Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche.

Pag.161 : ANEXA nr.6 : Mărturie. Mihai Şora : “Un balet organizat

Pag.163 : ANEXA nr.7 : Fragmente din studiul “MINERIADELE. Între manipulare politică şi solidaritate muncitorească”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007. Autor : Alin Rus.

Pag.215 : ANEXA nr.8 : RECHIZITORIUL din 27 iulie 2007, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare.

Pag.241 : ANEXA nr. 9 : Tabel cu LISTA parţială a VICTIMELOR fratricidului din 13-15 iunie 1990. Numele, data naşterii, vârsta, ocupaţia, locul de muncă, scurt istoric şi tratamente neomenoase la care au fost supuse persoane lipsite de libertate în mod ilegal. Tabel întocmit de conf. univ. Dr general-magistrat (rez.) Dan Voinea şi de subofiţer Gina Radu, în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cu sprijinul Asociaţiei 21 Decembrie 1 989.

Pag.284 : BIBLIOGRAFIE

Raport rechizitoriu elaborat de  Asociaţia 21 Decembrie 1 989
Preşedinte : TEODOR MĂRIEŞ
- Departamentul pentru analiza crimelor neocomunismului în România - în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
şi Memoria Exilului Românesc
Preşedinte al Consiliului Ştiinţific : prof. Dr VLADIMIR TISMĂNEANU
Preşedinte executiv : prof. Dr IOAN STANOMIR
Coordonatori
Conf. Dr SORIN ILIEŞIU - membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989
Dr ALIN RUS, antropolog - membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 - versiune 2010 -

Ioan Drăgan. Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti la începutul anului 1990

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Ioan Drăgan
Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti la începutul anului 1990
Extras din Revista Arhivelor

Evenimentele din decembrie 1989 au generat şi în rândul arhiviştilor români speranţa unei schimbări radicale, menite a duce instituţia Arhivelor Statului de atunci şi condiţia lor profesională pe coordonate democratice europene. Între speranţe şi realitate s-a dovedit a fi însă o cale nebănuit de lungă şi grea, pe măsura denaturării sistemului arhivistic în deceniile de comunism.
Dependenţa de fostul Minister de Interne, demolat şi victimizat în lunile imediat următoare, era de natură să facă dificilă renaşterea democratică a instituţiei şi, mai ales, refacerea imaginii publice a Arhivelor şi a arhiviştilor, consideraţi aproape univoc - şi nu chiar fără temei - unelte ale regimului totalitar abia înlăturat, alături de securişti şi miliţieni. În plus, stilul cazon şi strict ierarhizat de organizare şi comandă din cadrul ministerului şi cenzura multiplă din anii comunismului, practicate vreme de aproape patru decenii, paralizaseră iniţiativa individuală sau colectivă şi constituiau frâne în afirmarea unor opţiuni reformatoare, menite a distruge sistemul existent în Arhive.
Cu toate acestea, cea mai mare parte a arhiviştilor români a considerat schimbarea din decembrie 1989 ca o eliberare a instituţiei şi a profesiunii lor din chingile unui sistem opresiv şi o premisă decisivă pentru o reformă generală a sistemului. Deformările obediente impuse de epoca anterioară şi iluziile momentului, ca şi slăbiciunea internă a breslei profesionale au făcut însă ca schimbarea să fie nu provocată prin acţiuni decise şi coordonate, ci mai degrabă aşteptată, ca şi înainte, de sus, la ordin, fapt ce s-a dovedit, evident, o mare eroare. Cu atât mai puţin era agreată, în general, ieşirea în public, în presă, cu problemele interne ale arhivisticii româneşti, într-o perioadă de adevărată "beţie" a libertăţii cuvântului în România.
Din documentele interne ale Arhivelor Naţionale din acea perioadă: rapoarte, informări, mesaje, memorii, procese-verbale ale şedinţelor cu factorii de conducere, ca şi din eventualele luări de poziţie în presă, se poate contura cu siguranţă o imagine completă a aspiraţiilor de reformare a lumii arhivistice româneşti la începutul tranziţiei postcomuniste, atâtea câte au fost. Ele merită a fi relevate nu atât dintr-un interes pur istoric sau pentru etalarea unor întâietăţi, adesea iluzorii, cât mai cu seamă pentru a pune în evidenţă întârziere a acumulată în reformarea arhivelor româneşti şi a sublinia mai apăsat necesitatea şi principalele direcţii ale reformei în curs în Arhivele Naţionale.
Vom prezenta în continuare două documente sintetizând aspiraţiile arhiviştilor din Transilvania chiar din primele luni de după revoluţia din decembrie

1. Drăgan, Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti
1989. Primul este rezultatul celei dintâi reuniuni libere a obştii arhiviştilor din Transilvania, desfăşurată duminică, 28 ianuarie 1990, la sediul Arhivelor Statului din Cluj-Napoca. Nu îmi amintesc de unde a venit iniţiativa, probabil din mai multe părţi - asemenea acţiuni de afirmare liberă a diverselor grupări constitutive ale societăţii româneşti erau la ordinea zilei. Dezbaterile au fost pasionate, mai cu seamă incriminările la adresa Ministerului de Interne. 29 din cei 32 de participanţi s-au exprimat deschis pentru trecerea Arhivelor sub altă tutelă. Celelalte propuneri au întrunit unanimitate a participanţilor.
Documentul final a fost redactat a doua zi de subsemnatul, cu ajutorul colegilor clujeni, pe baza celor convenite, şi trimis filialelor participante. A fost o singură contestaţie, de la Maramureş, pe motiv că actul nu proclamă ferm opţiunea de abandonare a Ministerului de Interne. "Protocolul" a fost apoi trimis conducerii militare a Arhivelor Statului şi ministrului de Interne, gen. Chiţac.
Cel de-al doilea este oarecum consecinţa primului şi exprimă doar opţiunile angajaţilor din Filiala Cluj de atunci. În faţa manifestărilor hotărâte de reformă, care luaseră dej a aspectul unor acţiuni necontrolate, conducerea militară provizorie a Arhivelor Statului a decis consultarea colectivelor de arhivişti prin intermediul inspectori lor teritoriali şi întocmirea unor liste de revendicări, sub semnătura tuturor angajaţilor.
Ce s-a ales practic din aceste programe reformatoare poate constitui obiectul unei necesare cercetări aprofundate a evoluţiilor instituţiei Arhivelor Statului din anii următori. Cele două documente n-au primit răspuns niciodată, direct şi punctual, din partea conducerii instituţiei. Prin anumite măsuri administrative din perioada următoare, mai ales după restaurarea conducerii civile în 1991, s-a încercat timid a se da instituţiei o aparenţă democratică, mai ales sub aspectul lărgirii accesului la documente. Controlul strict al factorului militar şi politic asupra instituţiei nu a slăbit însă niciodată, ceea ce a imprimat acesteia o traiectorie profund conservatoare, în contradicţie tot mai vădită cu evoluţiile democratice ale majorităţii sectoarelor societăţii româneşti, cu deosebire cele din domeniile cultural şi ştiinţific. Menţinerea în actualitate a multora dintre opţiunile arhiviştilor din 1990 nu face decât să măsoare întârzierea istorică a Arhivelor noastre pe calea democratizării şi a modernizării.
386

1. Drăgan, Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti
Documente
Anexa nr. 1. Programul de reformă al arhiviştilor din Transilvania - Cluj, 28 ianuarie 1990
Filiala Arhivelor Statului din Cluj
PROTOCOL
Duminică 28 ianuarie 1990 s-a desfăşurat la Cluj, din iniţiativa liberă a participanţilor, o consfătuire la care au luat parte un număr de 32 persoane, şefi de filială, arhivişti şi personal auxiliar, din filialele judeţene Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, alte 3 filiale (Braşov, Harghita şi Timiş) exprimându-şi opiniile prin mandat.
Participanţii au exprimat hotărârea lor de a-şi aduce contribuţia la aşezarea activităţii din Arhivele Statului, în acord cu principiile democratice instaurate de Revoluţie. În acest sens au convenit asupra următoarelor propuneri:
1. Constituirea Asociaţiei Arhiviştilor din România. Aceasta va funcţiona pe baza unui statut, adoptat de adunarea generală a membrilor. Participanţii s-au angajat să alcătuiască un proiect de statut în cel mai scurt timp posibil.
2. Constituirea unui Sindicat al Lucrătorilor din Arhivele Statului, după modelul sindicatelor libere, care să promoveze şi să apere toate drepturile şi interesele membrilor săi. În acest scop se va întruni adunarea generală de constituire, care va adopta statutul. Sindicatul îşi rezervă dreptul de a se afilia unei uniuni sau federaţii, care îi reprezintă cel mai bine interesele.
3. S-a luat în discuţie problema apartenenţei Arhivelor Statului. Majoritatea absolută a opinat pentru trecerea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului în subordinea directă a Consiliului de Miniştri. S-au exprimat şi opţiuni pentru Ministerul Culturii şi Ministerul Învăţământului, precum şi alternative între cele trei posibilităţi enumerate. Motivele invocate pentru aceste trei opţiuni au fost următoarele:
- practicile de până la Revoluţie ale Ministerului de Interne, care a impus în conducerea Arhivelor Statului militari necunoscători ai problematic ii arhivistice, raporturile de comandă de tip militar, neconforme cu specificul activităţii noastre, desconsiderarea muncii intelectuale, neglijarea intereselor materiale ale instituţiei şi personalului din filiale şi limitarea circulaţiei în interior şi interzicerea legăturilor externe.
- neîncrederea că Ministerul de Interne poate să înlăture toate neajunsurile de mai sus, şi mai cu seamă, să accepte instaurarea în Arhive a unui spirit democratic, a unei conduceri civile pe criteriile competenţei şi moralităţii, garantarea unor drepturi civile esenţiale ca: asocierea în sindicat liber şi de a călători în străinătate.
S-a exprimat şi opinia că Ministerul de Interne reprezintă locul potrivit al Arhivelor Statului având în vedere următoarele:
387

1. Drăgan, Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti
- că este un nou Minister de Interne, care nu are a face cu cel vechi, este în proces de structurare şi a luat deja măsuri promiţătoare, care ne dau speranţa că vor fi acceptate şi celelalte doleanţe îndreptăţite ale noastre;
- că Ministerul de Interne poate asigura cel mai bine stabilitatea şi siguranţa atât a arhivelor, cât şi a locurilor de muncă şi a câştiguri lor materiale ale angajaţilor.
Toţi participanţii au fost de acord să susţină următoarele propuneri şi obiective imediate:
a) convocarea unei adunări generale a întregului personal, pentru discutarea restructurării activităţii Arhivelor Statului;
autonomia Arhivelor Statului;
conducere civilă, aleasă din interiorul sistemului, pe baza autorităţii profesionale şi morale;
d) restructurarea aparatului central şi redistribuirea posturilor la filialele care au pierdut posturi;
e) o nouă legislaţie arhivistică;
f) abrogarea anexei la ordinul ministrului de Interne nr.
S/2175/0 l.0 l.l984 privind retribuirea în acord global; reaşezarea întregii activităţi pe criteriul calităţii;
liberul acces în arhive conform uzanţelor internaţionale;
revizuirea sistemului de salarizare după principiul la muncă egală,
salarizare egală;
i) garantarea de către Ministerul de Interne a tuturor drepturilor civile, inclusiv de asociere profesională şi călătorie în străinătate;
reînfiinţarea Şcolii de Arhivistică şi
reluarea legăturilor cu instituţii şi organizaţii similare din străinătate.
Cluj-Napoca, 28 ianuarie 1990
(D.J.A.N. Cluj, fond Arhivele Statului Cluj, dosar 1/1990, f. 10.)
Anexa nr. 2. Revendicările arhiviştilor clujeni - 6 februarie 1990
Către
CONDUCEREA D.G.A.S.
BUCUREŞTI
Colectivul filialei Cluj a Arhivelor Statului, discutând problemele reorganizării activităţii, în prezenţa d-lui inspector Statie Mihai, a decis să vă înainteze următoarele:
1. În problema apartenenţei Arhivelor Statului:
1.1. Opinăm ca DGAS să devină departament autonom în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, întrucât aceasta asigură ipso facto caracterul civil, specific
388

1. Drăgan, Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti
instituţiei noastre, asigură autonomia ei şi conferă autorizare administrativă interdepartamentală.
1.2. Ca alternativă, concepem o eventuală rămânere în Ministerul de Interne doar în condiţiile reorganizării pe baza autonomiei depline, cu aprobarea tuturor doleanţe lor noastre fundamentale aşternute mai jos.
2. În problema reorganizării activităţii în Arhivele Statului:
2.l. Convocarea unei adunări generale reprezentative (1 la 3) care să ia în discuţie toate problemele ridicate în cadrul Arhivelor Statului.
2.2. Conducerea civilă eligibilă din cadrul sistemului.
2.3. Restructurarea şi descongestionarea aparatului central şi revenirea posturilor la filialele prejudiciate.
2.4. Autonomia filialelor prin:
2.4.1. dreptul de a stabili obiectivele arhivistice şi cifrele de plan conform priorităţilor proprii.
2.4.2. stabilirea schemei de personal conform necesităţilor reale
specifice.
2.4.3. utilizarea liberă a cotei bugetare după necesităţile proprii.
2.4.4. competenţa filiale lor în aprobarea accesului la materialul
arhivistic.
2.5. O nouă legislaţie arhivistică.
2.6. Preluarea legăturilor cu instituţii şi organizaţii similare din străinătate şi fără avizul Direcţiei.
2.7. Garantarea tuturor drepturilor civile, inclusiv de asociere profesională şi călătorie în străinătate.
2.8. Renunţarea la activitatea de evaluare.' ca fiind ineficientă, subiectivă,
inoportună faţă de necesităţile prioritare ale filialei.
2.9. Accesul liber în arhive conform uzanţelor internaţionale. 2.10. Prelungirea programului în sala de studiu până la ora 20.
2.1l. Asigurarea cu echipament de protecţie: halate, pufoici [sic!], lapte antidot. 3. În problema organizării profesionale:
Constituirea unei asociaţii a arhiviştilor ca organizaţie profesională aparte sau ca parte componentă a unui sindicat al lucrătorilor din Arhivele Statului.
4. În probleme de salarizare:
4.1. Revizuirea sistemului de salarizare, după principiul "la muncă şi pregătire egală, salarizare egală", anume:
salarizare unitară între arhiviştii din teritoriu şi cei din direcţie;
ridicarea salariilor mici ale arhiviştilor în vederea eliminării disproporţiilor dintre arhivişti şi factorii de conducere.
4.2. Îndreptarea inechităţi lor flagrante provocate de vechiul sistem.
4.3. Abrogarea anexei la Ord. M.I. S/2175 din l.0l.1984 privind munca în acord global şi aşezarea întregii activităţi pe criteriul calităţii.
I Este vorba de operaţiunea de evaluare în bani a unităţilor arhivistice, introdusă la mijlocul anilor 1980.
389

1. Drăgan, Opţiuni reformatoare în arhivele româneşti
4.4. Echivalarea prin lege a funcţiilor şi gradelor din Arhive cu cele din învăţământ şi asigurarea posibilităţii schimbului de cadre între cele două sectoare.
4.5. Plata integrală a concediului de odihnă şi a sărbătorilor legale.
Cluj-Napoca, 6 febr. 1990
Colectivul Arhivelor Statului filiala Cluj
(Urmează semnăturile personalului)
(D.J.A.N. Cluj, fond Arhivele Statului Cluj, dosar 1/1990, f. 7-8)
390