Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.
Cu prietenie, Dan Culcer
| |||
"Reuniunea NaționalĂ, mai ales având în vedere ceea ce a devenit astăzi, un partid
filomason, ultra-sionist, iudeoservil, homosexualist, LGBTist,
secularist, nu este în niciun caz o soluție pentru a ne SALVA patria.
El este o momeală."
VARIANTA DE HÂRTIERIVAROL NR. 3622 DIN 7.10.2024 (HÂRTIE)
RIVAROL NR. 3622 DIN 7.10.2024 (HÂRTIE)
Editorial
Stânga în frunte și palmă monumentală pentru Reuniunea Națională
O
UITĂM prea des, dar turul doi al unui scrutin poate nuanța, invalida
sau chiar contrazice primul tur. Acesta nu este cel mai frecvent caz,
dar se poate întâmpla. Buni cunoscători ai istoriei electorale a Franței
își amintesc că al doilea tur al alegerilor legislative din martie 1978
a inversat tendințele și dinamica observate în primul. În timp ce
stânga, extrema stângă și ecologistii au ajuns pe primul loc în primul
tur cu 52% din voturi și au avut vântul în pânze după victoria uniunii
stângii la alegerile cantonale din 1976, apoi în alegerile municipale
din 1977, în cele din urmă majoritatea prezidențială din jurul lui
Valéry Giscard d'Estaing și Raymond Barre au câștigat votul în turul doi
cu 50,46% din voturi (și 291 de locuri) față de 49,54%. și 200 de
locuri). Acest lucru nu a împiedicat stânga să se răzbune trei ani mai
târziu cu alegerea lui François Mitterrand ca președinte al Republicii
la 10 mai 1981, dar această înfrângere din 1978 a fost totuși o surpriză
crudă pentru o stângă pe care toate sondajele au văzut-o câștigătoare.
Ce
s-a întâmplat la urne pe 7 iulie este și mai spectaculos. În timp ce RN
și noii săi aliați cioștiști au trecut cu mult înaintea votului
legislativ din primul tur, cu peste cinci puncte înaintea Noului Front
Popular și cu peste treisprezece peste Macronie, și că toate sondajele
dintre ei - două tururi au oferit pentru o majoritate, cel puțin
relativă, cu RN, stânga este în cele din urmă cea care ocupă primul loc
în clasament, ca număr de mandate (182, la ultima numărare), înaintea
majorității prezidențiale (163) și vine FN. ultimul cu doar 126 de aleși
(plus 17 pentru aliații săi citoști), dacă e excepția republicanilor și
a diferitelor partide de dreapta care au obținut, la rândul lor, ceva
mai puțin de 70 de locuri.
CE
S-A ÎNTÂMPLAT într-o săptămână ca rezultatele să fie atât de inversate
și ca marii câștigători ai primei runde să apară drept principalii
învinși ai celui de-al doilea? Explicația nu se regăsește în diferența
de participare dintre cele două tururi întrucât, de la o duminică la
alta, abținerea a fost aproape identică (33,29% dintre cei înscriși în
primul tur, 33,37% în al doilea), în timp ce buletinele de vot în alb și
cele nevalide au crescut. destul de semnificativ într-o săptămână (de
la 2,58% la 5,50% alegători, sau mai mult decât dublu), dovadă a unei
anumite nemulțumiri față de oferta electorală propusă.
Principala
explicație este că „dreapta populistă” (sau ceea ce îi ia locul) încă
nu este majoritară în Franța. Nu este suficient să obțineți votul unei
treimi dintre alegători pentru a câștiga alegerile majoritare în două
tururi. Trebuie să câștigi votul a cel puțin 50% dintre alegători, plus
un vot (cu excepția desigur în contextul triunghiular sau patruunghiular
dar care au fost puțini la număr din cauza retragerilor masive și a
retragerilor pentru blocarea RN). Cu toate acestea, contul încă nu este
acolo. Cu siguranță, înființarea rapidă și eficientă a unui vast Front
Republican a complicat din punct de vedere aritmetic sarcina
candidaților RN și a micilor săi aliați. Dar uităm că în cabina de vot
alegătorul este liber. Liber de alegerea sa, de decizia sa, de votul său
pe care îl poate păstra și perfect secret. Dacă majoritatea francezilor
ar fi vrut să voteze în al doilea tur pentru RN, ar fi făcut-o. În
ciuda instrucțiunilor de vot, retrageri și retrageri. În ciuda presiunii
mediatice. În 2005, peste 55% dintre ei au respins Constituția
Europeană prin referendum, deși aproape toate grupurile și
personalitățile politice, presa scrisă și principalele mass-media
audiovizuale le-au îndemnat să voteze da. E bine, așadar, că majoritatea
nu au vrut să dea cheile camionului RN-ului în ciuda situației
catastrofale din țară și chiar dacă RN a beneficiat de o dinamică
puternică după succesele sale succesive la alegerile europene din 9
iunie. iar primul tur al alegerilor legislative pe 30.
JORDANIA
Bardella și Marine Le Pen explică că este o amânare, că vor câștiga
data viitoare, în 2027, sau chiar înainte în cazul unei alte dizolvari.
Problema este că am auzit același discurs care a fost suprimat timp de
patruzeci de ani de la apariția FN-ului. De fiecare dată, suntem
asigurați, următoarele alegeri vor fi cele potrivite. Francezii au
înțeles în sfârșit. Au deschis ochii. Sunt pregătiți pentru o răsturnare
națională (sau mai bine zis pentru ceea ce ni se prezintă ca atare
foarte abuziv). Și totuși, de fiecare dată, la al doilea tur al tuturor
alegerilor generale, fie ele departamentale (foste cantonale),
regionale, legislative sau prezidențiale, se înregistrează înfrângere.
Și foarte des în lățimi mari. Indiscutabil și crud. Și asta se întâmplă
chiar dacă rezultatele sunt excelente sau chiar excepționale în primul
tur. Cine nu-și amintește de cei peste 40% obținut la alegerile
regionale din decembrie 2015 de Marine Le Pen în Hauts-de-France și de
Marion Maréchal în PACA, la doar câteva săptămâni după atentatele
sângeroase de la Bataclan? Ei bine, în turul doi, amândoi fuseseră
înfrânți puternic, aproape fără progres, primul de Xavier Bertrand, al
doilea de Christian Estrosi care beneficiase amândoi de retragerea
listei de stânga care preferase să renunțe la orice ales. timp de șase
ani la consiliul regional, mai degrabă decât să-și asume riscul de a
permite FN să câștige într-un triunghi. Pe scurt, a obține peste 40% în
primul tur nu este suficient pentru a ajunge la 50% în al doilea, când
toate partidele (sau aproape) se combină împotriva unuia și alegătorii
aderă în creier, în inimă, în măruntaie la principiul acestui Front
Republican.
Ceea
ce a fost adevărat în regionalele din 2015 a fost adevărat și, ne
amintim, în cadrul regionalelor din 2021 de la PACA unde stânga s-a
retras din nou pentru a-i permite lui LR Renaud Muselier, care a ajuns
pe locul secund în primul tur la cinci puncte în spatele RN Thierry
Mariani, să câștige pe locul doi cu 57,30%. Frontul Republican
funcționase din nou perfect. Atât la nivel de lideri politici, cât și de
alegători. Și de data aceasta a fost din nou cazul. Electoratul de
stânga votează masiv pentru candidații majorității prezidențiale
împotriva celor ai RN și, în mod similar, alegătorii centriști, și chiar
deseori de dreapta, preferând de asemenea să voteze pentru stânga,
chiar dacă radicală, mai degrabă decât pentru RN. Chiar dacă stânga era
în luptă împotriva palmaresului lui Macron, a reformei pensiilor, a
politicilor sale considerate antisociale, a aroganței sale etc. Dar,
după cum vedem, antifascismul este un lipici mult mai puternic și
unificator decât opoziția dintre așa-zisul guvern de dreapta și stânga.
Ați
observat că între cele două runde de vot intențiile de vot continuă să
scadă pentru FN redenumit RN? Acest lucru a fost valabil pentru
alegerile prezidențiale din 2017 și din nou pentru cele din 2022 și a
fost din nou cazul pentru aceste alegeri legislative. Și de fiecare dată
urnele au fost și mai crude cu FN-RN decât cu cei de la sondaj. Acest
lucru a fost adevărat în timpul alegerilor prezidențiale din 2002 (între
Chirac și Le Pen), 2017 și 2022. Decalajul dintre Emmanuel Macron și
Marine Le Pen a fost de ambele ori mult mai mare la final decât în
intențiile de vot măsurate de institutele de votare. Cu alte cuvinte,
cu cât trece timpul (și totuși succesiunea este scurtă), cu atât
electoratul se mobilizează masiv împotriva FN-RN-ului asimilat
fascismului și văzut ca un pericol pentru libertăți. Vincent Reynouard a
explicat foarte bine acest lucru și a demonstrat-o timp de treizeci de
ani în studiile sale (vezi articolul său de la pagina 11). Demonstrația
lui este de neoprit și se verifică de fiecare dată. Un partid descris
(chiar și greșit) ca de extremă dreaptă nu poate reuși să depășească 50%
din voturile exprimate în al doilea tur al alegerilor generale și, prin
urmare, nu poate câștiga puterea. Datorită demonizării politice și
mediatice al cărei subiect este. Și asta, orice ar spune și orice ar
face.
Este
posibil ca Marine Le Pen să fie demonizata excesiv și să fie
normalizata până la moarte, până la înmulțirea epurărilor de directori
și activiști merituoși și curajoși, până la renunțarea la secțiuni
întregi din programul istoric al Frontului Național, până la uciderea
tuturor. sufletul lor (atât de mult încât ar trebui să-i numim partidul
Negarea sau Renunțarea Națională), nimic nu ajută. În al doilea tur al
alegerilor generale, când contează cu adevărat, când vine vorba de a da
sau nu cheile puterii partidului propriu, francezii, în majoritatea lor,
în jur de 60%, refuză absolut să o facă. Au făcut-o alaltăieri, ieri,
iar azi. După toate probabilitățile, o vor face din nou mâine. Pentru că
aceleași cauze produc aceleași efecte. Cu Marine Le Pen și slujitorii
ei, este atât înfrângere, cât și dezonoare. Derularea electorală și
trădarea de principii, idei și oameni. Henri Guaino a spus, într-un
interviu recent și foarte interesant cu Le Figaro, că diferența dintre
gaullisti și RN este că primii (din care face parte) au fost crescuți
politic în cultul tatălui (De Gaulle), în timp ce FN-RN a făcut exact
contrariul, prin comiterea uciderii tatălui (Jean-Marie Le Pen). Și, a
adăugat el în fond, acest lucru nu este de bun augur pentru RN, pentru
realizările sale la guvernare, dacă într-adevăr va reuși. Într-adevăr,
cel care trădează va trăda. Oricine acceptă să se supună unui singur
gând nu poate fi decât nedrept. RN responsabil ar fi de fapt, după toate
probabilitățile, un centru moale și, mai mult, unul al incompetenței
totale. Trebuie doar să ne uităm la performanțele jalnice ale multora
dintre candidații săi, mulți dintre care chiar refuză să-și pună
fotografiile pe profesiuni de credință și afișe.
Pe
vremea canalului istoric FN, nu a fost cazul. Desigur, totul nu a fost
perfect. Dar calitatea candidaților, precum și cea a aleșilor (precum
cea a celor 35 de deputați RN din 1986 până în 1988) a fost infinit mai
mare decât în prezent. Și antrenamentul este clar mai bun, deși
imperfect și neterminat. Cu Institutul General de Formare (IFN) al
regretatului Georges-Paul Wagner, jurnalul doctrinar Identity,
argumentele și fișele delegației generale, universitățile de vară, în
special FNJ din Neuvy-sur-Barangeon, unde am învățat să vorbesc în fața
unei camere, să răspundă la întrebări, să țină un discurs, să scrie un
pliant și un comunicat de presă, să participi la o dezbatere cu un
adversar și unde, în fiecare dimineață, în zori, în timpul răsăririi
culorilor, cu Roger Holeign , am stat în atenție în timp ce steagul
tricolor pentru care atâția bărbați și-au sacrificat sănătatea, viața,
libertatea a fost arborat treptat în vârful catargului. A fost cu
siguranță altceva decât trio-ul Rose Marine format din Chenu, Odoul și
Tanguy, toți trei în mare parte realeși, care sunt purtători de cuvânt
oficiali și media ai partidului National Denial. Flota Gay Pride a
înlocuit bereta lui Popeye. Mulțumesc, Marine Le Pen!
Pentru
a se liniști și a nu-și pierde trupele pe parcurs, conducerea RN
susține că RN este partidul de frunte în Franța ca voturi și locuri, că a
făcut Grand Slam în 9 departamente, a câștigat în doi ani 54 de
deputați ( de fapt 37, daca ii punem deoparte pe cei 17 deputati
ciotisti care vor avea in rest propriul grup parlamentar), ca progresul
lui este continuu si ca data viitoare va fi cea potrivita. Această
analiză, însă, nu rezistă controlului. Între cele două tururi Marine Le
Pen și Jordan Bardella au afirmat în fața camerelor că urmează să obțină
majoritatea absolută în Adunare și că al doilea va merge la Matignon.
Cu toate acestea, nici măcar nu au o majoritate relativă și ajung
umilitor pe a treia poziție. Timp de 40 de ani, în al doilea tur al
alegerilor generale, FN, acum RN, a oferit doar înfrângere activiștilor,
susținătorilor și alegătorilor săi și promite invariabil că următoarele
alegeri vor fi în sfârșit cele potrivite. Dar un partid nu poate oferi
suporterilor și activiștilor săi doar eșecuri amare și necontenite
pentru o perioadă atât de lungă. Acest lucru descurajează cele mai bune
intenții bune. Acest lucru demotivează, frustrează, îmbolnăvește,
dezgustă, demobilizează. Este un pariu sigur că, dacă alegerile ar avea
loc duminica viitoare sau în următoarele săptămâni sau luni, RN ar
experimenta un declin foarte semnificativ, poate chiar o formă de
colaps, deoarece dezamăgirea este imensă și, prin urmare, atât de multă
Abținere ar fi masivă. în rândurile sale.
Mariniștii
cred că, în fața eșecurilor viitoarei guvernări, RN-ul va ridica
antetul. Acest lucru este foarte departe de a fi sigur. O personalitate
susținută de mass-media și care beneficiază de o finanțare semnificativă
poate foarte bine să seducă alegătorii RN obosiți și demotivați de
succesiunea înfrângerilor, așa cum a fost cazul lui Sarkozy în 2007.
Acesta este în mare măsură eșecul amar al Menhirului din turul doi din
2002. alegeri prezidențiale care i-au permis lui Sarkozy să reușească în
încercarea sa de a seduce electoratul lepenist. Ceea ce ar fi putut
funcționa în 2007 ar putea foarte bine să funcționeze din nou douăzeci
de ani mai târziu, cu un alt politician prezentat ca nou. Nu trebuie să
subestimăm gradul de traumă, dezgust și descurajare a alegătorilor și
activiștilor RN încă de duminică seara. Remotivarea și recuperarea
tuturor acestor trupe nu va fi simplă, rapidă sau automată. Mai ales că
Marine Le Pen se va confrunta în această toamnă cu un proces cu risc
ridicat privind finanțarea asistenților FN în Parlamentul European și
unde riscă o amendă foarte mare, închisoare (cel puțin suspendată) și
ineligibilitate. Acest lucru este probabil să agraveze în interior o
atmosferă făcută dăunătoare de la acest eșec amar din 7 iulie, care va
rămâne ca o zi neagră pentru RN. Fețele liderilor săi au fost năucite
duminică seara, iar noaptea alegerilor a fost întreruptă. Șampania nu
era disponibilă. Iar condamnările judiciare, sentințele de
ineligibilitate, după cum știm, sunt întotdeauna susceptibile de a
provoca tensiuni și antagonisme. Despărțirea dintre Le Pen și Mégret s-a
datorat în mare măsură ineligibilității provizorii a primului, care l-a
împins pe cel din urmă să iasă din pădure. Timpul lui, se gândi el,
venise în sfârșit.
MAI
FUNDAMENTAL, cine poate crede că ceea ce a fost imposibil timp de
patruzeci de ani (victoria dreptului național), în ciuda deteriorării
constante a situației țării, a conturilor sale publice, în ciuda
dezordinei de pe străzi, a greutății imigrației , prăbușirea
structurilor tradiționale care încadrau societatea, ar deveni brusc așa?
Ca prin magie. Este nevoie de naivitate profundă sau orbire puternică
pentru a crede asta. Să ne amintim de celebra formulă a lui Bossuet: „Nu
există o tulburare mai rea a minții decât a vedea lucrurile, nu așa cum
sunt, ci așa cum ne-am dori să fie”. Oh, cu siguranță, Mitingul
Național, mai ales având în vedere ceea ce a devenit astăzi, un partid
filomason, ultra-sionist, iudeoservil, homosexualist, LGBTist,
secularist, nu este în niciun caz o soluție pentru a ne îndrepta patria.
El este o momeală. Dar francezii să se teamă (pentru că într-adevăr
este vorba despre frică, nu este frica forța motrice a istoriei și a
comportamentului majoritar uman?) de un partid și totuși la fel de
moale, moale și inconsecvent precum RN Marinist, pur și simplu pentru că
este descris ca fiind extrema dreapta, până la mobilizarea masivă la
urne pentru a o învinge, în ciuda verii și a sărbătorilor, a căldurii și
a cerului albastru, a soarelui și a mării, a pajiștilor verzi și a
naturii în floare, spune multe, foarte mult timp, despre starea de
spirit a multora dintre compatrioții noștri. Nu poți salva un popor
împotriva lui însuși. Sau avem nevoie de elite hotărâte, îndrăznețe și
virtuoase, ceea ce este de neconceput într-un cadru democratic și într-o
societate la fel de degenerată ca a noastră. Liderii nu sunt decretați,
sunt secretați. Cu toate acestea, astăzi trăim în era deșertului și
haosului. Atâta timp cât o majoritate absolută a francezilor nu simte că
nu mai au nimic de pierdut, atâta timp cât supermarketurile rămân
pline, câtă vreme se plătesc salariile și pensiile, oricât de modeste,
atâta timp cât stațiile de Când benzina vor fi plătite. să fie deschis,
apa potabilă, gazul și electricitatea vor fi asigurate, Frontul
Republican își va păstra toată eficiența.
VICTORIA,
cu siguranță foarte relativă și iluzorie, a stângii este, evident, o
catastrofă pentru țară. Ne putem aștepta la imigraționism frenetic,
LGBTism delirante, impozitare confiscatoare, represiune sporită
împotriva „extremei drepte”, toate tendințele combinate și o revoluție
socială și mai radicală. François Hollande, abia reales în Corrèze, a
cerut un vot fără întârziere asupra proiectului de lege care deschide
calea eutanasiei. Asta ne dă o idee despre ceea ce ne așteaptă. Mai rău
urmează să vină. Și asta, oricare ar fi combinațiile născocite de
politicieni și de Președintele Republicii, care iese mult mai puțin
slăbit de la aceste alegeri decât au avut în vedere majoritatea
comentatorilor și analiștilor, partidul său făcând mult mai bine decât
să salveze mobila. În primul tur, marcase deja cu șase puncte mai mult
decât în Europa. Cu siguranță se așează puțin, ceea ce este logic după
șapte ani la putere, dar în niciun caz nu se prăbușește. Și asta spune
multe.
Mai
mult, nu este sigur că actuala configurație a peisajului politic îl
nemulțumește atât de mult pe șeful statului. Până la urmă, nu a cerut el
întotdeauna să treacă dincolo de dreapta și de stânga, pentru a face ca
forțele de până acum opuse să lucreze împreună? După un macronism
strict, ar putea apărea un macronism pătrat cu o coaliție, fie de
guvernare, fie formându-se, făcându-se și desfăcând, în Adunare, proiect
cu proiect, care ar putea varia de la comuniștii lui Fabien Roussel
până la republicanii lui Xavier Bertrand. Macron este practic un
transformist căruia îi place să surprindă, să se machieze, să se
deghizeze, să meargă acolo unde nu este așteptat și, cu siguranță, va fi
în largul său să gestioneze această situație în care „în același timp”
lui își poate prelua sens deplin, capătă o amploare și mai extinsă decât
ceea ce am văzut până atunci. În același timp, țara va continua să se
prăbușească în toate domeniile. Dar principalul este în siguranță,
oamenii pot respira din nou: „extrema dreaptă” a fost învinsă! […]
RIVAROL, < jeromebourbon@yahoo.fr >.
 |
mc.culcer@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu