Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Autorul trăiește în Israel. Cu prietenie, Dan Culcer
marți, 24 noiembrie 2015
duminică, 22 noiembrie 2015
Cel puțin cinci miniștri din noul cabinet ar fi ofițeri acoperiți ai SIE
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
„Cel puțin cinci miniștri din noul cabinet ar fi ofițeri acoperiți ai SIE – ceea ce nu înseamnă că celelalte servicii nu ar fi reprezentate” – este ipoteza terifiantă, apărută sub forma unui comentariu postat cu numele Paul Goma, la un editorial al lui Cornel Nistorescu, pe site-ul ”Cotidianul”, de duminică seara, potrivit inpolitics.ro.
Postarea semnată cu numele de Paul Goma sună cam așa:
”Guvernul Cioloș, o nouă etapă în acapararea întregii puteri în stat de serviciile de informații; indiciul este prezența a 5 funcționari ai Statului Român, care au ocupat sau ocupă funcții care sunt în atribuirea SIE. De aceea, dacă în România ar exista presă independentă sau ONG-uri fără afilieri necunoscute, acestea ar trebui să întrebe oficial, prin căile la dispoziție, dacă d-nii Motoc, Irimescu, Grigorescu, Stoenescu și Comănescu sunt ofițeri sau colaboratori ai unui serviciu de informații. A bon entendeur, salut!”.
Șefii celor patru servicii de informatii si contrainformatii din Polonia au plecat din functii
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Sursa http://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/cand-o-sa-vedem-asta-in-romania-noul-premier-al-poloniei-i-a-zburat-din-functii-pe-sefii-serviciilor-secrete-la-cateva-zile-de-cand-partidul-lege-si-justitie-a-preluat-puterea-ministrul-polonez-de-externe-de-a-lungul-anilor-abw-s-a-comportat-mai-mult-ca-o
Decizie-bomba in Polonia, la nici o saptamana de la venirea la putere a partidului conservator Lege si Justitie (PiS). La propunerea premierului Beata Szydlo (foto), sefii celor patru servicii de informatii si contrainformatii din Polonia au plecat din functii. Anuntul a fost facut joi, 18 noiembrie 2015, de seful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor institutii, Marek Opiola, la trei zile de la instalarea noului guvern eurosceptic, transmite AFP, citata de Agerpres.
Sursa http://www.luju.ro/institutii/servicii-secrete/cand-o-sa-vedem-asta-in-romania-noul-premier-al-poloniei-i-a-zburat-din-functii-pe-sefii-serviciilor-secrete-la-cateva-zile-de-cand-partidul-lege-si-justitie-a-preluat-puterea-ministrul-polonez-de-externe-de-a-lungul-anilor-abw-s-a-comportat-mai-mult-ca-o
CAND O SA VEDEM ASTA IN ROMANIA? - Noul premier al Poloniei i-a zburat din functii pe sefii serviciilor secrete, la cateva zile de cand Partidul Lege si Justitie a preluat puterea. Ministrul polonez de Externe: „De-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica fata de politicienii polonezi decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei”. Fostul coordonator al serviciilor speciale poloneze acuza: „O lovitura de forta nocturna”
Joi, 19 noiembrie 2015 18:40 | Scris de Alex PUIU | 
| 
| 
| | Decizie-bomba in Polonia, la nici o saptamana de la venirea la putere a partidului conservator Lege si Justitie (PiS). La propunerea premierului Beata Szydlo (foto), sefii celor patru servicii de informatii si contrainformatii din Polonia au plecat din functii. Anuntul a fost facut joi, 18 noiembrie 2015, de seful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor institutii, Marek Opiola, la trei zile de la instalarea noului guvern eurosceptic, transmite AFP, citata de Agerpres.
Reunita in cursul noptii de miercuri spre joi, comisia parlamentara de control asupra serviciilor a aprobat propunerea, prezentata de noul prim-ministru Beata Szydlo, de plecare din functii „la cerere” a celor patru responsabili vizati: sefii celor doua servicii civile, Agentia de Informatii (AW) si Agentia de Securitate Interna (ABW), si sefii celor doua servicii militare, Serviciul de Informatii Militare si Serviciul de Contraspionaj militar.
Ministrul de Externe al Poloniei: „Nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”
Intr-o declaratie data in urma cu cateva ore postului de televiziune privat TVN24, noul ministru de Externe Witold Waszczykowski ar fi spus despre activitatea capilor serviciilor secrete destituiti ca reprezenta o amenintare chiar mai mare decat aceea venita din exterior si ca, in ultimii ani, Agentia de Securitate Interna a facut politie politica: „Munca responsabililor demisionari in functiile lor constituia o amenintare mai importanta decat amenintarile venite din strainatate... Nu vorbesc despre toti, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica fata de politicienii polonezi decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei impotriva actiunilor din exterior”. Conform surselor citate, acelasi Witold Waszczykowski ar fi tinut sa sublinieze ca „nu este vorba despre o razbunare, ci despre o despartire de oameni care nu si-au dovedit eficienta”.
De partea cealalta, o reactie ar fi venit din partea fostului coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, care ar fi denuntat „o lovitura de forta nocturna impotriva serviciilor speciale”, care „a creat o situatie periculoasa pentru stat”.
vineri, 20 noiembrie 2015
ATTAQUES À PARIS HOUELLEBECQ ACCUSE HOLLANDE ET SARKOZY
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Michel Houellebecq en 2013.© Jean-Claude Cohen / VISUAL Press Agency
Le 19 novembre 2015 | Mise à jour le 19 novembre 2015
ANTHONY VERDOT-BELAVAL
@Anthony_Verdot
L'écrivain français a violemment accusé jeudi les hommes politiques français, du président François Hollande à son prédécesseur Nicolas Sarkozy, d'avoir créé les conditions ayant conduit aux attentats de Paris.
«Les gouvernements qui se sont succédé au cours des 10 dernières années ont échoué lamentablement, lourdement, systématiquement dans leur mission fondamentale, c'est-à-dire protéger la population française», écrit pour commencer Michel Houellebecq dans une tribune publiée jeudi par le quotidien italien «Corriere della sera». Face au «discrédit» dont souffre aujourd'hui la classe politique française, «l’unique solution qui nous reste est de nous diriger lentement vers l'unique forme de démocratie véritable, et je veux dire par là la démocratie directe».
Particulièrement sévère envers M. Hollande et son Premier ministre Manuel Valls, l'auteur de «Soumission» ne cite en revanche pas nommément leurs prédécesseurs, Nicolas Sarkozy et François Fillon. Mais il estime que tous ont multiplié les erreurs. «Qui sont les leaders politiques qui ont entraîné la France dans des opérations absurdes et coûteuses dont le résultat principal a été d'approfondir le chaos d'abord en Irak puis en Libye?» s'interroge-t-il. «Et qui était prêt à faire la même chose en Syrie?», demande encore l'écrivain, dénonçant également les coupes budgétaires dans la police.
Seul responsable politique à échapper à sa vindicte, l'ancien ministre des Affaires étrangères Dominique de Villepin, qui selon lui entrera dans l'Histoire pour avoir évité «pour une fois» à la France de s'aventurer dans une guerre inutile, celle en Irak en 2003. De son côté, le peuple français lui n'a «nullement échoué». «La France résistera. Les Français sauront résister, sans pour autant avoir recours à un héroïsme exceptionnel ou avoir besoin d'un sursaut collectif d'orgueil national».
L'écrivain de 59 ans avait suscité la polémique avec «Soumission», son dernier livre, qui décrit une France islamisée en 2022 après l'élection à la présidence de la République du chef d'un parti musulman.
Michel Houellebecq en 2013.© Jean-Claude Cohen / VISUAL Press Agency
Le 19 novembre 2015 | Mise à jour le 19 novembre 2015
ANTHONY VERDOT-BELAVAL
@Anthony_Verdot
L'écrivain français a violemment accusé jeudi les hommes politiques français, du président François Hollande à son prédécesseur Nicolas Sarkozy, d'avoir créé les conditions ayant conduit aux attentats de Paris.
«Les gouvernements qui se sont succédé au cours des 10 dernières années ont échoué lamentablement, lourdement, systématiquement dans leur mission fondamentale, c'est-à-dire protéger la population française», écrit pour commencer Michel Houellebecq dans une tribune publiée jeudi par le quotidien italien «Corriere della sera». Face au «discrédit» dont souffre aujourd'hui la classe politique française, «l’unique solution qui nous reste est de nous diriger lentement vers l'unique forme de démocratie véritable, et je veux dire par là la démocratie directe».
Particulièrement sévère envers M. Hollande et son Premier ministre Manuel Valls, l'auteur de «Soumission» ne cite en revanche pas nommément leurs prédécesseurs, Nicolas Sarkozy et François Fillon. Mais il estime que tous ont multiplié les erreurs. «Qui sont les leaders politiques qui ont entraîné la France dans des opérations absurdes et coûteuses dont le résultat principal a été d'approfondir le chaos d'abord en Irak puis en Libye?» s'interroge-t-il. «Et qui était prêt à faire la même chose en Syrie?», demande encore l'écrivain, dénonçant également les coupes budgétaires dans la police.
Seul responsable politique à échapper à sa vindicte, l'ancien ministre des Affaires étrangères Dominique de Villepin, qui selon lui entrera dans l'Histoire pour avoir évité «pour une fois» à la France de s'aventurer dans une guerre inutile, celle en Irak en 2003. De son côté, le peuple français lui n'a «nullement échoué». «La France résistera. Les Français sauront résister, sans pour autant avoir recours à un héroïsme exceptionnel ou avoir besoin d'un sursaut collectif d'orgueil national».
L'écrivain de 59 ans avait suscité la polémique avec «Soumission», son dernier livre, qui décrit une France islamisée en 2022 après l'élection à la présidence de la République du chef d'un parti musulman.
A lire : Michel Houellebecq se dit "probablement islamophobe"
"LA FRANCE RÉSISTERA"
di Michel Houellebecq
Michel Houellebecq (LaPresse)
All’indomani degli attentati del 7 gennaio, ho passato due giorni incollato ai notiziari televisivi, senza riuscire a staccare lo sguardo. All’indomani degli attentati del 13 novembre, non credo nemmeno di aver acceso la televisione. Mi sono limitato a chiamare amici e conoscenti che abitano nei quartieri colpiti (e si tratta di parecchie persone). Ci si abitua, anche agli attentati. Nel 1986, Parigi è stata colpita da una serie di attacchi dinamitardi, in vari luoghi pubblici (si trattava dell’Hezbollah libanese, credo, che all’epoca ne rivendicò la responsabilità).
Ci furono quattro o cinque attentati, a distanza di pochi giorni, talvolta di una settimana, non ricordo molto bene. Ma quello che ricordo perfettamente bene era l’atmosfera che si respirava, in metropolitana, nei giorni successivi. Il silenzio, nei corridoi sotterranei, era totale, e i passeggeri incrociavano sguardi carichi di diffidenza. Questo, la prima settimana. Poi, assai rapidamente, le conversazioni hanno ripreso e l’atmosfera è tornata alla normalità. L’idea di un’esplosione imminente era rimasta nell’aria, pesava nella mente di tutti, ma già era passata in secondo piano. Ci si abitua, anche agli attentati. La Francia resisterà. I francesi sapranno resistere, anche senza sbandierare un eroismo eccezionale, senza aver nemmeno bisogno di uno «scatto» collettivo di orgoglio nazionale.
Resisteranno perché non si può fare altrimenti, e perché ci si abitua a tutto. E nessuna emozione umana, nemmeno la paura, è forte come l’abitudine.
Keep calm and carry on. Mantieni la calma e vai avanti. D’accordo, faremo proprio così (anche se - ahimè - non abbiamo un Churchill alla guida del Paese). Contrariamente a quanto si pensi, i francesi sono piuttosto docili e si lasciano governare facilmente, ma questo non vuol dire che siano dei completi imbecilli. Il loro difetto principale potrebbe definirsi una sorta di superficialità incline alla dimenticanza, e ciò significa che periodicamente occorre rinfrescar loro la memoria. La situazione incresciosa nella quale ci ritroviamo è da attribuire a precise responsabilità politiche; e queste responsabilità politiche dovranno essere passate al vaglio, prima o poi. È assai improbabile che l’insignificante opportunista che occupa la poltrona di capo di Stato, come pure il ritardato congenito che svolge le funzioni di primo ministro, per non parlare poi dei «tenori dell’opposizione» (LOL), escano con onore da questo riesame.
Chi è stato a decretare i tagli nelle forze di polizia, fino a ridurle all’esasperazione, quasi incapaci di svolgere le loro mansioni?
Chi ci ha inculcato, per tanti anni, che le frontiere sono un’assurdità antiquata, simbolo di un nazionalismo superato e nauseabondo? Si capisce subito che tali responsabilità sono state largamente condivise.
Quali leader politici hanno invischiato la Francia in operazioni assurde e costose, il cui principale risultato è stato quello di far sprofondare nel caos prima l’Iraq, poi la Libia? E quali governanti erano pronti, fino a poco tempo fa, a fare la stessa cosa in Siria ? (Dimenticavo, è vero che non siamo andati in Iraq, non la seconda volta. Ma c’è mancato poco, e pare scontato che Dominique de Villepin passerà alla storia solo per questo, che non è poco: aver impedito che la Francia per una volta, la sola e unica volta della sua storia recente, partecipasse a un intervento militare criminale - e per di più idiota.)
La conclusione inevitabile è purtroppo assai severa: i governi che si sono succeduti negli ultimi dieci anni (venti? trenta?) hanno fallito penosamente, sistematicamente, pesantemente nella loro missione fondamentale, cioè proteggere la popolazione francese affidata alla loro responsabilità.
La popolazione, dal canto suo, non ha fallito in nulla. In fondo, non si sa esattamente che cosa pensa la popolazione, visto che i successivi governi si sono guardati bene dall’indire dei referendum (tranne uno, nel 2005, ma hanno preferito non tener conto del risultato). I sondaggi d’opinione, invece, sono sempre autorizzati e - per quello che valgono - rivelano grosso modo le cose seguenti: la popolazione francese ha sempre conservato fiducia e solidarietà nei confronti dell’esercito e delle forze di polizia; ha accolto con sdegno i predicozzi della « sinistra morale» (morale?) sull’accoglienza di rifugiati e migranti e non ha mai accettato senza sospetti le avventure militari estere nelle quali i suoi governanti l’hanno trascinata.
Si potrebbero moltiplicare all’infinito gli esempi della spaccatura - oggi abissale - che si è venuta a creare tra i cittadini e coloro che dovrebbero rappresentarli.
Il discredito che oggi colpisce in Francia l’insieme della classe politica è non solo dilagante, ma anche legittimo. E mi sembra che l’unica soluzione che ci resta sarebbe quella di dirigersi lentamente verso l’unica forma di democrazia reale, e con questo intendo dire la democrazia diretta.
(Traduzione Rita Baldassarre
© MICHEL HOUELLEBECQ )
"LA FRANCE RÉSISTERA"
LO SCRITTORE
Attentati Parigi, Houellebecq: «Ioaccuso Hollande e difendo i francesi»
Lo scrittore e intellettuale francese Michel Houellebecq:«La situazione incresciosa nella quale ci ritroviamo è da attribuire a precise responsabilità politiche»di Michel Houellebecq
Michel Houellebecq (LaPresse)All’indomani degli attentati del 7 gennaio, ho passato due giorni incollato ai notiziari televisivi, senza riuscire a staccare lo sguardo. All’indomani degli attentati del 13 novembre, non credo nemmeno di aver acceso la televisione. Mi sono limitato a chiamare amici e conoscenti che abitano nei quartieri colpiti (e si tratta di parecchie persone). Ci si abitua, anche agli attentati. Nel 1986, Parigi è stata colpita da una serie di attacchi dinamitardi, in vari luoghi pubblici (si trattava dell’Hezbollah libanese, credo, che all’epoca ne rivendicò la responsabilità).
Ci furono quattro o cinque attentati, a distanza di pochi giorni, talvolta di una settimana, non ricordo molto bene. Ma quello che ricordo perfettamente bene era l’atmosfera che si respirava, in metropolitana, nei giorni successivi. Il silenzio, nei corridoi sotterranei, era totale, e i passeggeri incrociavano sguardi carichi di diffidenza. Questo, la prima settimana. Poi, assai rapidamente, le conversazioni hanno ripreso e l’atmosfera è tornata alla normalità. L’idea di un’esplosione imminente era rimasta nell’aria, pesava nella mente di tutti, ma già era passata in secondo piano. Ci si abitua, anche agli attentati. La Francia resisterà. I francesi sapranno resistere, anche senza sbandierare un eroismo eccezionale, senza aver nemmeno bisogno di uno «scatto» collettivo di orgoglio nazionale.
Resisteranno perché non si può fare altrimenti, e perché ci si abitua a tutto. E nessuna emozione umana, nemmeno la paura, è forte come l’abitudine.
Keep calm and carry on. Mantieni la calma e vai avanti. D’accordo, faremo proprio così (anche se - ahimè - non abbiamo un Churchill alla guida del Paese). Contrariamente a quanto si pensi, i francesi sono piuttosto docili e si lasciano governare facilmente, ma questo non vuol dire che siano dei completi imbecilli. Il loro difetto principale potrebbe definirsi una sorta di superficialità incline alla dimenticanza, e ciò significa che periodicamente occorre rinfrescar loro la memoria. La situazione incresciosa nella quale ci ritroviamo è da attribuire a precise responsabilità politiche; e queste responsabilità politiche dovranno essere passate al vaglio, prima o poi. È assai improbabile che l’insignificante opportunista che occupa la poltrona di capo di Stato, come pure il ritardato congenito che svolge le funzioni di primo ministro, per non parlare poi dei «tenori dell’opposizione» (LOL), escano con onore da questo riesame.
Chi è stato a decretare i tagli nelle forze di polizia, fino a ridurle all’esasperazione, quasi incapaci di svolgere le loro mansioni?
Chi ci ha inculcato, per tanti anni, che le frontiere sono un’assurdità antiquata, simbolo di un nazionalismo superato e nauseabondo? Si capisce subito che tali responsabilità sono state largamente condivise.
Quali leader politici hanno invischiato la Francia in operazioni assurde e costose, il cui principale risultato è stato quello di far sprofondare nel caos prima l’Iraq, poi la Libia? E quali governanti erano pronti, fino a poco tempo fa, a fare la stessa cosa in Siria ? (Dimenticavo, è vero che non siamo andati in Iraq, non la seconda volta. Ma c’è mancato poco, e pare scontato che Dominique de Villepin passerà alla storia solo per questo, che non è poco: aver impedito che la Francia per una volta, la sola e unica volta della sua storia recente, partecipasse a un intervento militare criminale - e per di più idiota.)
La conclusione inevitabile è purtroppo assai severa: i governi che si sono succeduti negli ultimi dieci anni (venti? trenta?) hanno fallito penosamente, sistematicamente, pesantemente nella loro missione fondamentale, cioè proteggere la popolazione francese affidata alla loro responsabilità.
La popolazione, dal canto suo, non ha fallito in nulla. In fondo, non si sa esattamente che cosa pensa la popolazione, visto che i successivi governi si sono guardati bene dall’indire dei referendum (tranne uno, nel 2005, ma hanno preferito non tener conto del risultato). I sondaggi d’opinione, invece, sono sempre autorizzati e - per quello che valgono - rivelano grosso modo le cose seguenti: la popolazione francese ha sempre conservato fiducia e solidarietà nei confronti dell’esercito e delle forze di polizia; ha accolto con sdegno i predicozzi della « sinistra morale» (morale?) sull’accoglienza di rifugiati e migranti e non ha mai accettato senza sospetti le avventure militari estere nelle quali i suoi governanti l’hanno trascinata.
Si potrebbero moltiplicare all’infinito gli esempi della spaccatura - oggi abissale - che si è venuta a creare tra i cittadini e coloro che dovrebbero rappresentarli.
Il discredito che oggi colpisce in Francia l’insieme della classe politica è non solo dilagante, ma anche legittimo. E mi sembra che l’unica soluzione che ci resta sarebbe quella di dirigersi lentamente verso l’unica forma di democrazia reale, e con questo intendo dire la democrazia diretta.
(Traduzione Rita Baldassarre
© MICHEL HOUELLEBECQ )
Franţa nu şi-a apărat teritoriul - de General de divizie (r) Vincent Desportes, Franţa
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
| Franţa nu şi-a apărat teritoriul |  |  |  |
| General de divizie (r) Vincent Desportes, Franţa |
| Joi, 19 Noiembrie 2015 12:43 |
 „La France ne s'est pas donné les moyens de protéger son territoire". Forțe militare prost utilizate, lipsa unei strategii europene comune
Generalul Vincent Desportes, fost șef al Școlii de Război din Franţa şi autor al cărţii „Ultima bătălie a Franței. Scrisori către francezii care încă se cred apărați", denunță breșele şi eșecul luptei împotriva ISIS: forțe militare prost utilizate, lipsa unei strategii europene comune... În urmă cu trei săptămâni, generalul Vincent Desportes anunța pe „France Inter" riscul major al unui atentat în masă în Franța, deci tragedia de la Paris era previzibilă.
Un război mondializat
„S-o spunem clar: când este doborât un avion cu 200 de pasageri la bord, când sunt uciși peste 100 de oameni la Paris, înseamnă că este vorba de un război. Unul care și-a schimbat fizionomia și natura: nu este un război mondial, este un război mondializat. Un război care țintește Franța, valorile noastre, modul nostru de viață, libertățile noastre. Din păcate, Franța a refuzat să recunoască existența acestei stări de război și nu și-a asigurat mijloacele de apărare a teritoriului național. Or, era evident că vor avea loc atentate în masă. A fost un atac coordonat, cu un modus operandi nou, și este foarte probabil să mai aibă loc și altele. În fața pericolului, desfășurarea a 1.500 de militari în cadrul Operațiunii Santinela este ineficientă. Este absurd să folosești militari ca pe o adunătură de paznici postați lângă locașurile de cult. Trebuie să ne revedem prioritățile, deoarece mijloacele sunt limitate. Fără îndoială, va trebui să ne dezangajăm din anumite operațiuni externe. Amintesc că în Sahel avem desfășurați 3.500 de militari pe un teritoriu mare cât Europa. Trebuie să redesfășurăm forțe pe teritoriul Franței și să le folosim mai eficient în teren.
Franța trebuie să se doteze cu mijloacele necesare
În același timp, Lupta contra terorismului în Sahel este decisivă. Riscăm să-l dezbrăcăm pe Pierre pentru a-l îmbrăca pe Paul. Luăm trupe din Mali pentru a le trimite în Africa Centrală, ne retragem prea repede din Africa Centrală pentru a trimite oameni în altă parte... Însă, în același timp, nu avem de ales. Mijloacele alocate, în constantă scădere, sunt insuficiente. Rezultatul: apărarea noastră națională s-a dezagregat. Trebuie să suportăm efortul de război cu toate sacrificiile pe care le impune. Francezii trebuie să se pregătească și să accepte să renunțe la o parte din Statul Providențial în beneficiul securității. Franța este singură pe o bună parte din teatrele de operațiuni. Nu avem de ales. Franța nu este Liechtenstein. Dacă dorește să mai aibă greutate în rezolvarea problemelor mondiale, trebuie să se doteze cu mijloacele necesare. Jean-Claude Juncker a spus-o: „apărarea Europei înseamnă armata franceză". Sigur, suntem supra-angajați în raport cu mijloacele noastre, dar nu și în raport cu riscurile care ne amenință, care sunt din ce în ce mai mari. Este nevoie ca Europa să înceteze să tergiverseze rezolvarea problemelor și, mai ales, să producă de urgență o strategie comună. Franța este singură pentru că majoritatea țărilor se fac că nu văd că aceste război există. Altele au abandonat Statelor Unite aceste chestiuni de securitate, fără să înțeleagă că acestea au închis umbrela. Or, această amenințare ne privește pe toți. Spania, Belgia, Danemarca au fost deja lovite. Și va continua. Trebuie ca europenii să-și dea mâna. Aceste atentat este o declarație de război. Este nevoie de un răspuns comun și pe măsură. Un răspuns militar este varianta cea mai bună dintre cele aflate la îndemână. Nu este ideală. Nu rezolvă toate problemele, dar trebuie să permită producerea de soluții strategice și politice. Nu vom distruge ISIS fără o viziune comună între diferitele țări. Trebuie cu orice preț ca Franța, Statele Unite, Turcia, Israel, dar și Rusia și Iran, să lucreze împreună pentru a elabora o viziune asupra Orientului Mijlociu. Chiar dacă pozițiile sunt divergente, trebuie găsit un compromis de la care să plecăm pentru a stabili o strategie. Imensul ISIS asupra noastră este că ei au o strategie, o viziune, o ambiție foarte clară, pe care și-o urmează inexorabil, în timp ce noi, în fața lor, nu avem nici o strategie, avem cel mult o tactică. Și din acest motiv, din august 2014 încoace, n-am încetat să pierdem teren.
ISIS nu va distrus decât dacă ajungem să stabilim o strategie comună
Problemele trebuie prioritizate. ISIS este acum problema noastră numărul unu, mult mai amenințător pe scara riscurilor decât problema Assad. Prioritatea rușilor nu este menținerea lui Assad. Se uită că Putin plănuia să-l dea jos acum doi ani. Însă care sunt opțiunile noastre? Trebuie să fim pragmatici. Trei forțe sunt astăzi în măsură să se impună în Siria: Frontul Al-Nosra, un grup salafist afiliat la Al-Qaida, ISIS și Assad. Această a treia opțiune nu este mulțumitoare, dar este cea mai puțin amenințătoare. Trebuie să fim realiști: ISIS nu va distrus decât dacă ajungem să stabilim o strategie comună. Acest 13 noiembrie este o brutală revenire la realitate.
„Statele nu au prieteni, au doar interese!". (Winston Churchill)
Doar cei bogați își pot permite să dea lecții de morală. Prioritatea guvernului nostru trebuie să fie asigurarea securității interne. În 1941, când a fost nevoie de o alianță cu Stalin în fața pericolului nazist, nimeni nu și-a mai făcut probleme. Vorba lui Churchill: „statele nu au prieteni, au doar interese". Acum este nevoie să facem ca strategia noastră militară să evolueze. Nici un război nu a fost câștigat doar cu bombardamente aeriene. Nu poți să razi orașele de pe fața pământului pentru a le elibera. Iar luptele la sol nu vor tranșa o problemă care este înainte de toate una politică. În cadrul unei strategii comune, trebuie ca toată lumea să tragă în același sens, ca președintele Erdogan să pună capăt, de exemplu, traficului cu petrol la frontiera turco-siriană, ceea ce ar tăia considerabil din finanțele ISIS. Și aici este nevoie de o strategie globală, militară, socială și diplomatică".
Notă: Textul prezentat este o adaptare după interviul apărut la 15 noiembrie 2015 în publicaţia franceză L'Obs. Subtitlurile sunt extrase din afirmaţiile generalului francez. [1]
------------------------------------------ [1] http://tempsreel.nouvelobs.com/attentats-terroristes-a-paris/20151114.OBS9502/general-desportes-la-france-ne-s-est-pas-donne-les-moyens-de-proteger-son-territoire.html şi http://www.evz.ro/un-general-acuza-franta-nu-si-a-aparat-teritoriul.html |
miercuri, 18 noiembrie 2015
Pentru un Memorial la Paris în onoarea victimelor atentatelor
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
| ||||||||||||||||||||
Paris est blessée, Paris pleure. Les derniers attentats sont les plus meurtriers que la France n'ait jamais connus depuis la Seconde Guerre mondiale.
En janvier, nous étions Charlie, mais nous étions surtout tous Français. Les terroristes ont voulu faire taire notre liberté d'expression, l'un des piliers de notre culture, mais la seule chose qu'ils ont réussie, c'est de tous nous unir face à l'adversité et la violence de leurs actes barbares.
Malheureusement, ils ont frappé à nouveau et cette fois-ci, non pas seulement pour notre liberté d'expression, mais pour notre liberté de vivre, de dîner avec des amis au bord d'une terrasse, d'écouter de la musique dans la joie et la bonne humeur ou de vouloir regarder un match. Durant cette triste soirée, beaucoup de personnes innocentes sont parties, beaucoup trop même.
Maintenant, que va-t-il se passer ? Allons-nous, après notre deuil national, oublier "à nouveau" ce qu'il vient de se passer ? Pour l'instant, nous arborons de jolies images de solidarité et d’union sur les réseaux sociaux, partageant notre peine avec les familles des victimes... mais, qu'en sera-t-il dans 3 mois, dans 6 mois ou bien dans 1 an ? La France est blessée, la France guérira, mais la France ne doit pas oublier ces actes de barbarie.
C'est pourquoi je demande à la Mairie de Paris de créer un monument commémoratif en l'honneur des victimes de ces tragédies pour que les familles ainsi que la France entière n’oublient jamais ce qui s’est passé du 7 au 9 janvier ainsi que la violence du 13 novembre 2015.
Ne les oublions pas :
Attentat du 7 Janvier (12 victimes) :
Attentat du 8 Janvier (1 victime) :
Attentat du 9 Janvier (4 victimes) :
Attentats du 13 Novembre (129 victimes) (103 identifiés) :
- Au Bataclan (89 victimes)
- Bar le Carillon et Café le Petit Cambodge (15 victimes)
- Casa Nostra et le Bar la Bonne Bière (5 victimes)
- Rue de Charonne, La Belle équipe (19 victimes)
- Porte D du Stade de France, Avenue Jules Rimet (1 Victime)
Le terrorisme n'a pas de religion, alors qu'importe notre religion, notre couleur ou notre origine, rendons leur tous hommage en tant que Français solidaires. Vive la France !
| ||||||||||||||||||||
marți, 17 noiembrie 2015
Astronomul NICOLAE DONICI - ENIGME DESCIFRATE de Magda Stavinschi
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
NICOLAE DONICI - ENIGME DESCIFRATE
de Magda Stavinschi
Dacă această carte ar fi apărut cu câteva luni în urmă, s-ar fi putut numi „O poveste neterminată”.
Ar fi fost povestea vieții şi creaţiei unuia din cei mai însemnaţi oameni de ştiinţă români ai secolului 20, pierdut din memoria noastră, a tuturor, timp de câteva decenii, mai exact imediat după emigrarea sa în deceniul cinci.
Membru al celebrei familii a Doniceştilor, Nicolae Donici a rămas celebru prin numărul impresionant de eclipse solare pe care le-a observat, din Spania până în Cambodgia, din Portugalia până în Crimeea, din SUA până în Rusia.
Cel care a fost un adevărat recordman în observarea eclipselor nu ştia că el însuşi va intra în una din cele mai îndelungate eclipse pe care le-a cunoscut istoria noastră: timp de decenii nimeni de pe pământ românesc nu a mai auzit de el.
Viaţa lui a urmat-o pe cea a celor mai mulţi români de peste Prut: a părăsit St. Petersburg în teribilul an 1917, Odesa in 1920, după invazia bolşevicilor, Basarabia în 1940, după cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi carierei lui, iar România după 1944. Deşi septuagenar, renumele lui i-a făcut pe francezi să-i ofere contracte de cercetare până în ultima clipă a vieţii lui.
Despre ce s-a întâmplat dincolo de cortina de fier, despre cum am găsit-o pe nepoata soţiei lui, despre ultima lui suflare, am aflat abia de foarte curând, descifrând, fără să mai fi sperat vreodată, enigmele acestei vieţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)