sâmbătă, 31 octombrie 2009

Un aforism remarcabil. Unui lucru fără cale

Aforism remarcabil, inventat de un cheferist
septembrie 16, 2009

“Unui lucru fără cale dându-i cale, alte lucruri fără cale-i vor urma”.

L-am citit la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/09/14/raspunsuri-80/#comment-62831 .

Titus Filipas

vineri, 30 octombrie 2009

Claudiu Padurean. Milionarii din Certeze, inapoi in casele de lemn

Milionarii din Certeze, inapoi in casele de lemn
Dosar - Milionarii din Certeze, inapoi in casele de lemn
Incalzirea cu lemne a vilelor cu zeci de camere este aproape imposibila
Claudiu Padurean
Marti, 13 Octombrie 2009

» Comuna Certeze din Satu Mare a ajuns celebra pentru vilele ridicate de osenii plecati la munca in strainatate. Acum, osenii se confrunta cu criza economica ce a adus acasa o parte a celor care au muncit in strainatate. Pentru ca in perioada in care banii curgeau garla in Certeze ei stateau aproape tot anul in strainatate, prea putini s-au gandit sa isi instaleze centrale termice ori sa aduca macar reteaua de alimentare
cu gaz in comuna. La iarna, osenii nevoiti sa se intoarca acasa se vor incalzi insa cu lemne. Deoarece le este
imposibil sa aprinda focurile si sa le supravegheze in toate sobele de teracota din vilele cu zeci de camere
, cele mai multe familii isi vor petrece iarna in casele parintesti ascunse in spatele hardughiilor.

Pe seama vilelor din certeze s-au nascut numeroase legende. Inca de pe vremea lui Nicolae Ceausescu, osenii plecau la munca pe cele mai grele santiere ca sa castige cat mai multi bani. Sumele obtinute cu multa truda erau investite in casele care faceau fala proprietarilor. Insa dupa caderea comunismului drumurile osenilor in cautarea banilor au devenit tot mai lungi, iar
santierele din Romania au fost abandonate in favoarea celor din Occident. Locuitorii din zona Negresti-Oas, unde se afla si localitatile Certeze si Huta Certeze, au fost printre primii romani care au plecat peste granita. Destinatia lor a fost Franta, unde osenii au intemeiat adevarate colonii. Exista nenumarate povesti despre osenii care au facut avere prin vanzarea de ziare in metroul parizian sau care au muncit la ridicarea vilelor din "fouburguri", suburbiile capitalei franceze. Altii au muncit sa ridice zgarie-nori care sa se intreaca in inaltime cu cei din cartierul parizian La Defense.



De asemenea, exista povesti legate de mafia osenilor, care ar controla retele de prostituate, bordeluri clandestine si care fac trafic de droguri in Franta. Insa, potrivit celor plecati la munca in strainatate, realitatea este mult mai prozaica. Osenii au muncit pe branci si au ales cele mai grele locuri pentru a castiga bani. Dupa ce, ani la rand, au cheltuit cu multa zgarcenie banii castigati in strainatate, s-au intors sa isi construiasca vile. Oamenii au profitat de faptul ca nu au trebuit sa plateasca nici un leu pentru pamant, asa ca au investit toti banii in constructii. In general, vilele din Certeze se inalta pe parcelele pe care osenii le stapanesc din multe generatii. Aceasta este explicatia pentru faptul ca noile vile cu vitralii se inalta in curte cu casele batranesti, care mai pastreaza elemente din arhitectura traditionala din Tara Oasului.


Exista strazi din Certeze unde locuiesc doar localnici inruditi intre ei. si asta, pentru ca osenii sunt foarte uniti intre ei, iar pe straini ii trateaza cu neincredere. In orasul Negresti Oas exista persoane care locuiesc de peste patru decenii in localitate, dar osenii ii considera tot "venetici". Mai mult, tot din cauza neincrederii fata de cei din afara Tarii Oasului, foarte putine dintre casele din Certeze ori din Huta Certeze au fost ridicate cu ajutorul banilor imprumutati de la diferite banci. Imensa majoritate a vilelor au fost construite cu banii economisiti de osenii din Franta. "Doar cu termopanele si cu inoxul lor mi-as putea cumpara un apartament in Cluj", glumeste unul dintre turistii din Certeze. Cu tot luxul afisat cu ostentatie, casele osenilor au fost mai ieftine decat ar crede un strain, pentru ca, pe langa pamantul primit gratis de la parinti, ei nu au platit muncitori.



Cele mai multe dintre vile au fost ridicate de echipe formate din frati, verisori, nasi si fini. De altfel, in conditiile in care osenii se numara printre cei mai apreciati si mai harnici constructori din Franta, ei s-ar fi simtit jigniti daca cineva le-ar fi propus sa angajeze muncitori din alte zone ale Romaniei. Un localnic, Sorin Podina, crede ca explicatia marimii vilelor sta in harnicia locuitorilor. "Is oameni harnici, gospodari, is plecati dincolo si muncesc. Le place sa construiasca, sa aiba lucrul lor", spune Sorin Podina, in timp ce isi spala cu un furtun cu apa masina. El crede ca multi dintre consatenii sai au investit sume uriase in vile, cu gandul sa aiba copiii lor unde locui. Asa ca unele vile din Certeze sunt mai mari decat blocurile din Negresti Oas. Insa criza a afectat piata imobiliara din Certeze. "Acum, mai mult finiseaza decat construiesc", spune Sorin Podina.



"Asta-i placerea lor, ii un lucru frumos", adauga barbatul. Vecinul sau, Dumitru Finta, crede ca explicatia marimii vilelor este dorinta osenilor de a avea la ei acasa palate de genul celor pe care le-au construit in strainatate. "aia care is dincolo au mai multi bani si aia continua sa construiasca. Unii au familii mari, de-aia au nevoie de case asa de mari", spune Dumitru Finta.

Palmieri si cascade artificiale in nordul extrem al Romaniei
Acum, din cauza crizei, multi dintre oseni au venit acasa. Pur si simplu, santierele pe care munceau si-au inchis portile. Insa osenii care s-au intors anul acesta nu au stat cu mainile in san. Oamenii s-au apucat sa isi amenajeze casele in care nu apucau sa locuiasca pana acum decat vreo cateva saptamani pe an. Astfel, in centrul comunei Certeze au aparut case care au in gradina palmieri crescuti in ghivece ori cascade artificiale. Cu cat amenajarile sunt mai nastrusnice, cu atat fala proprietarului este mai mare. Prestigiul social este proportional cu marimea casei. De pilda, in Certeze, cine are o casa mai mica de 500 metri patrati nu poate sa treaca drept un om avut. Astfel, proprietarul unei case cu parter, etaj si mansarda se numara printre sarmanii comunitatii. Unul dintre acesti "sarmani" este Petre Sas, un mester care a ridicat deja zeci de vile in Certeze.



A locuit o vreme in Franta, acolo unde se afla acum copiii sai. Dar nu i-a placut in strainatate, asa ca s-a intors acasa, unde construieste casele altora. "Le place sa traiasca in lux, le place luxul. Asa au vazut ei in Occident. 70 la suta din ei sunt plecati si, vazand acolo, si-au facut si in Certeze. Le place luxul si le place munca, in primul rand. Asta e, daca nu iti place munca, nu faci nimic", spune Petre Sas, in timp ce mestereste la o drujba cu care se pregateste sa plece dupa lemne. Barbatul sta sub o copertina de langa casa batraneasca din spatele vilei, acolo unde s-a adunat toata familia sa, inclusiv fiica sosita in vizita din Franta. Intre doua incercari ale motorului drujbei aduse din Franta, Petre Sas estimeaza valoarea vilelor. "Pretul de constructie
este de o suta si... O suta si ceva de mii de euro. Dar nu se vand, nu stiu cat ar costa pe piata", spune barbatul. "O suta de mii de euro minimum costa «in rosu» cladirea. Eu nu am de vanzare.



Aici nu se lucreaza decat cu euro sau cu valuta, de 20 de ani", spune Petre Sas. El marturiseste ca de la inceperea crizei economice volumul lucrarilor si banii investiti au scazut la mai putin de jumatate. "Se simte criza si la muncitori", spune barbatul. Diferenta fata de perioada de dinainte de criza este ca oamenii nu mai lucreaza pentru altii si sambata, ci doar cinci zile pe saptamana. De asemenea, masinile care circula pe strazile din Certeze subliniaza bogatia proprietarilor. Numarul masinilor inmatriculate in Franta este mai mare decat cel al masinilor din Romania. Daca osenii au incredere in numerele de inmatriculare frantuzesti, ei prefera insa masinile fabricate in Germania sau in SUA, astfel ca, in zona, cel mai des intalnite masini sunt cele produse de Chrysler, Audi ori Opel. Insa toamna a adus noi probleme. Pentru ca in cele cateva saptamani de vara in care osenii stateau in Certeze frigul nu era decat o amintire a copilariei, oamenii nu au investit prea mult in sisteme de incalzire pentru vilele lor.



Cel mai adesea, ei au construit sobe de teracota cu lemne, asa cum au vazut ca aveau bunicii si parintii lor. Insa din septembrie sunetul drujbelor rasuna aproape fara incetare in padurile de foioase care acopera precum niste cusme aurii culmile dealurilor ce strajuiesc drumul care duce din Negresti Oas in Sighetu Marmatiei, acolo unde spun osenii ca "se atarna harta Romaniei in cui". Osenii ies zi de zi sa isi faca provizii de lemne. In curtile unora dintre locuitori, stivele de lemne, inalte de trei metri, au lungimea unui teren de handbal. Pentru ca in Certeze iarna este mai grea decat in Ile de France, oamenii vor sa se asigure ca la iarna vor avea cu ce sa se incalzeasca. Sobele de teracota consuma o cantitate imensa de lemne, iar oamenii trebuie sa munceasca din vreme ca sa-si faca proviziile necesare. si asta, pentru ca putini dintre ei s-au gandit sa investeasca in centrale termice cu rumegus, care sunt mult mai eficiente, ori in panouri solare sau alte modalitati prin care sa-si asigure energia termica necesara.


» Materiale de constructii
Daca numarul santierelor pentru vile din Certeze a scazut cu 70 la suta de la izbucnirea crizei, au crescut, in schimb, stivele cu materiale de constructii. Osenii au luat cu asalt firmele care vindeau materiale pentru constructii si care acum au ajuns in faliment. Fostii muncitori din Paris vor sa profite la maximum de scaderea preturilor. Daca anul trecut fierul-beton costa 4,2 lei kilogramul, acum poate fi cumparat cu 0,6 lei de la firmele aflate in lichidare. Asa ca stivele de materiale se aduna in fata vilelor. Anul viitor, daca tot vor ramane acasa o perioada, osenii se vor apuca din nou de construit. si asta, cel putin pana cand isi vor termina rezervele de bani, pentru ca de credit imobiliar
nimeni nu vrea sa auda in comuna cu milionari.

Proasta administrare

Sociologul Ana Ludusan crede ca fenomenul vilelor din Certeze are radacini adanci, care se infig in anii comunismului. "Reperele valorice oferite de cultura traditionala au disparut din cauza comunismului. Asa ca oamenii au inceput sa-si ierarhizeze valorile dupa o scara in care conteaza in primul rand bogatia", a spus Ana Ludusan, adaugand ca la mijloc este vorba si de o proasta administrare a resurselor. Ea crede ca autoritatile locale ar fi trebuit sa faca mult mai mult pentru a-i educa pe oameni, in asa fel incat acestia sa-si investeasca resursele financiare in activitati care sa genereze locuri de munca si profit. "Va dati seama ce zona prospera ar fi fost daca o parte a banilor ar fi fost investita, de pilda, in agricultura practicata cu utilaje moderne", spune Ana Ludusan.

Ea este de parere ca administratia locala ar fi avut datoria sa planifice foarte bine dezvoltarea urbana a comunei milionarilor. Iar daca acestia ar fi insistat, in ciuda reglementarilor, sa isi construiasca vile imense, atunci Consiliul Local ar fi avut la indemana solutia supraimpozitarii palatelor impodobite cu sculpturi ori cu vitralii. "Banii care ar fi fost astfel obtinuti ar fi putut sa fie investiti in dezvoltare comunitara", spune Ana Ludusan.
Sursa România liberă. Milionarii din Certeze

joi, 29 octombrie 2009

Marin Ifrim. CAMPANIA ELECTORALĂ A ULTIMILOR CARIERIŞTI AI CUVÂNTULUI

CAMPANIA ELECTORALĂ A ULTIMILOR CARIERIŞTI AI CUVÂNTULUI
27/10/2009 21:09:00 Articol publicat de: Marin Ifrim


Am în faţă lista cu numele candidaţilor la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv „programul” electoral al fiecăruia (http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/3492-cinci-candidati-la-presedintia-usr.html). Sunt siderat. *** Eu unul nu am, în această privinţă, a votului în discuţie, decât două variante : Dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan. Cu următoarea precizare, dacă unul din ei va deveni preşedinte, celuilalt i s-ar cuveni automat funcţia secundară, cea de vicepreşedinte.

Am în faţă lista cu numele candidaţilor la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv „programul” electoral al fiecăruia. Sunt siderat. Pe scurt, în... ordinea alfabetică a catindaţilor, îmi voi da „cu părerea” despre fiecare în parte. Ştefan Agopian, un prozator modest, gonflat de critica literară, un ins cu veleităţi şi figură de chelner literar, nu văd cum ar putea conduce o ditamai instituţie nevrozată în toate intimităţile sale. Acest etern adolescent cu mustaţă stalinistă are şi un „program” . Undeva, printre multe alte inepţii, el susţine că va „urgenta primirea în USR a traducătorilor străini”. Ca şi cum „traducătorii”, aceşti cărăuşi ai cuvintelor, în oricâte limbi ne-ar da străinătăţii, sunt, şi ei, scriitori. „Programul” lui (emu) Agopian e un motiv serios de distracţie într-un cenaclu de cartier.

Urmează Nicolae Breban, un impostor perfect, in ins duplicitar inclusiv în scris, omul care, cu vreo patru ani în urmă, afirma că USR este alcătuită din nulităţi, impostori, grafomani etc. Peste ce vrea Breban să fie preşedinte când, după mintea sa de nulitate, impostor şi grafoman (ca să ne rezumăm doar la atât, să ne facem că nu am auzit de comunistul de elită Breban, de trimisul nostru special în Occident...) el e singurul scriitor din România. Să-şi treacă pe uşa de la intrare în casă : „Nicolae Breban, scriitor-preşedinte”. Nu citez nimic din „programul” său, pentru că, vă asigur, pare a fi făcut de Suzana Gâdea. Nici nu se putea altfel.

Al treilea candidat e poetul Dan Mircea Cipariu, un tânăr înzestrat cu talent, sociabil, direct, constructiv şi destul de tupeist pentru scopul său scriitoricesc în genere. Programul său e logic, coerent, credibil şi mai mult tehnic decât electoral. Cipariu are deja o experienţă managerială, ca şef al secţiei de poezie al ASB şi realizator al unor proiecte tranşante, reuşite sută la sută. În plus, cum observă chiar el, „problema de fond a Uniunii Scriitorilor, în acest moment, este comunicarea internă”, treabă pe care o poate rezolva concret şi eficient. Fără Manolescu şi, mai ales, fără Breban ! Fără infatuare şi aroganţă...

Urmează Nicolae Manolescu, cel care, în timpul mandatului său, a condus USR direct de la Paris. Un scriitor (nu neapărat critic...) care a reuşit performanţa să se facă refuzat de propriul său trecut de ocupant literar, toată activitatea sa concretă constând în răfuieli medicale cu colegi de breaslă precum Eugen Barbu, Adrian Păunescu ş.a. Îl cităm cu generozitate, doar cât merită, definitoriu în limba lui Ceaşcă: „Primul punct din Programul nostru are în vedere, ca urmare a considerentelor...”

În fine, ultimul pe listă e optzecistul Constantin Stan, un scriitor cu caracter şi cu fraze robuste. Programul său e realist, pragmatic. O viziune liberală (fără nicio legătură cu PNL şi alte flori crinate), venită din partea unui scriitor foarte echilibrat. Eu unul nu am, în această privinţă, a votului în discuţie, decât două variante: Dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan. Cu următoarea precizare, dacă unul din ei va deveni preşedinte, celuilalt i s-ar cuveni automat funcţia secundară, cea de vicepreşedinte. Fără Manolescu şi, mai ales, fără Breban! Fără infatuare şi aroganţă...



Marin Ifrim
Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg
Am în faţă lista cu numele candidaţilor la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv „programul” electoral al fiecăruia (http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/3492-cinci-candidati-la-presedintia-usr.html). Sunt siderat. *** Eu unul nu am, în această privinţă, a votului în discuţie, decât două variante : Dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan. Cu următoarea precizare, dacă unul din ei va deveni preşedinte, celuilalt i s-ar cuveni automat funcţia secundară, cea de vicepreşedinte.

Am în faţă lista cu numele candidaţilor la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv „programul” electoral al fiecăruia. Sunt siderat. Pe scurt, în... ordinea alfabetică a catindaţilor, îmi voi da „cu părerea” despre fiecare în parte. Ştefan Agopian, un prozator modest, gonflat de critica literară, un ins cu veleităţi şi figură de chelner literar, nu văd cum ar putea conduce o ditamai instituţie nevrozată în toate intimităţile sale. Acest etern adolescent cu mustaţă stalinistă are şi un „program” . Undeva, printre multe alte inepţii, el susţine că va „urgenta primirea în USR a traducătorilor străini”. Ca şi cum „traducătorii”, aceşti cărăuşi ai cuvintelor, în oricâte limbi ne-ar da străinătăţii, sunt, şi ei, scriitori. „Programul” lui (emu) Agopian e un motiv serios de distracţie într-un cenaclu de cartier.

Urmează Nicolae Breban, un impostor perfect, in ins duplicitar inclusiv în scris, omul care, cu vreo patru ani în urmă, afirma că USR este alcătuită din nulităţi, impostori, grafomani etc. Peste ce vrea Breban să fie preşedinte când, după mintea sa de nulitate, impostor şi grafoman (ca să ne rezumăm doar la atât, să ne facem că nu am auzit de comunistul de elită Breban, de trimisul nostru special în Occident...) el e singurul scriitor din România. Să-şi treacă pe uşa de la intrare în casă : „Nicolae Breban, scriitor-preşedinte”. Nu citez nimic din „programul” său, pentru că, vă asigur, pare a fi făcut de Suzana Gâdea. Nici nu se putea altfel.

Al treilea candidat e poetul Dan Mircea Cipariu, un tânăr înzestrat cu talent, sociabil, direct, constructiv şi destul de tupeist pentru scopul său scriitoricesc în genere. Programul său e logic, coerent, credibil şi mai mult tehnic decât electoral. Cipariu are deja o experienţă managerială, ca şef al secţiei de poezie al ASB şi realizator al unor proiecte tranşante, reuşite sută la sută. În plus, cum observă chiar el, „problema de fond a Uniunii Scriitorilor, în acest moment, este comunicarea internă”, treabă pe care o poate rezolva concret şi eficient. Fără Manolescu şi, mai ales, fără Breban ! Fără infatuare şi aroganţă...

Urmează Nicolae Manolescu, cel care, în timpul mandatului său, a condus USR direct de la Paris. Un scriitor (nu neapărat critic...) care a reuşit performanţa să se facă refuzat de propriul său trecut de ocupant literar, toată activitatea sa concretă constând în răfuieli medicale cu colegi de breaslă precum Eugen Barbu, Adrian Păunescu ş.a. Îl cităm cu generozitate, doar cât merită, definitoriu în limba lui Ceaşcă: „Primul punct din Programul nostru are în vedere, ca urmare a considerentelor...”

În fine, ultimul pe listă e optzecistul Constantin Stan, un scriitor cu caracter şi cu fraze robuste. Programul său e realist, pragmatic. O viziune liberală (fără nicio legătură cu PNL şi alte flori crinate), venită din partea unui scriitor foarte echilibrat. Eu unul nu am, în această privinţă, a votului în discuţie, decât două variante: Dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan. Cu următoarea precizare, dacă unul din ei va deveni preşedinte, celuilalt i s-ar cuveni automat funcţia secundară, cea de vicepreşedinte. Fără Manolescu şi, mai ales, fără Breban! Fără infatuare şi aroganţă...



Marin Ifrim

luni, 26 octombrie 2009

Essai de prospective démographique par Pierre Chaunu

Aceasta situatie, pericolul depopularii, priveste acum si Romania. La vremea respectiva Chaunu a fost atacat ca fiind reactionar.
Dan Culcer

Essai de prospective démographique par Pierre Chaunu, Huguette Chaunu, Jacques Renard
Essai de prospective démographique
par Pierre Chaunu, Huguette Chaunu, Jacques Renard
Ed. Fayard, 2003, 280 p., 19 .
http://www.alternatives-economiques.fr/essai-de-prospective-demographique-par-pierre-chaunu--huguette-chaunu--jacques-renard_fr_art_172_18677.html

Pierre Chaunu aime se présenter en prophète incompris: "Je vous avais averti, mais personne ne m'a écouté." Averti de quoi? Du complot du silence: l'humanité tout entière est menacée de dépopulation. Le fameux chiffre de 2,1 enfants par femme, habituellement présenté comme le niveau de fécondité au-dessous duquel une population tend à diminuer est en réalité sous-estimé: c'est 2,3 à 2,4 qu'il faudrait. Et lorsqu'un pays commence à voir son taux de fécondité diminuer, l'expérience montre qu'il ne s'arrête jamais à ce seuil. Puisque quasiment tous les pays du monde sont engagés dans un processus de réduction de la fécondité, l'humanité est menacée de tomber au-dessous de ce seuil.

La dépopulation est donc à nos portes et déjà bien installée en Europe et aux Etats-Unis (où les Chicanos récemment immigrés, à forte fécondité, remontent la moyenne et permettent de faire illusion). Presque seule, "l'Inde (...) porte notre dernier espoir" (p. 78). Partout ailleurs, ou presque, prévaut "la culture de la paresse et du désintérêt des mornes vieillesses" (p. 80). Ce que Chaunu interprète comme la preuve de l'absence de toute "morale sociale". Bref, la décadence, et notamment celle du monde blanc. Le tout assaisonné d'un style qui se veut recherché et qui n'est que grandiloquent. Il n'est pourtant pas nécessaire d'être réactionnaire pour mettre en garde contre les risques de la dépopulation. Pas plus qu'il n'est nécessaire d'identifier celle-ci à toute transition permettant de passer d'une croissance démographique non soutenable à un régime plus raisonnable.
Daniel Cardot

Rapport Attali : la dissolution à marche forcée des identités

Rapport Attali : la dissolution à marche forcée des identités
Date de mise en ligne : 12 avril 2008
Date de publication : avril 2008
http://www.ichtus.fr/article.php3?id_article=397

Pour remédier au vieillissement de la population, deux solutions s’offraient à nous : repeupler la France par une politique nataliste, ou y faire venir une population étrangère. Visiblement les « experts » du Rapport Attali ont choisi la seconde.
Extrait du Permanences n°450
Dans le rapport qu’il a présenté le 23 janvier dernier, Jacques Attali présente le recours à une immigration massive de « travail » comme un passage obligé vers la prospérité économique. En réalité, il s’agit sans doute d’une nécessité pour celui qui refuse de remettre en cause l’idéologie mondialiste qui l’anime ; le brassage des peuples et des cultures, la « mobilité » accrue des personnes et la disparition progressive des structures de base de la société (nation et famille) permettant de voir la France se fondre dans un ensemble invertébré où seules comptent les considérations marchandes et matérielles.
L’exercice de M. Attali consiste alors à présenter un projet global qui permet de rendre compatible l’organisation politique, économique et sociale de la France avec une vision idéologique de l’organisation de la planète. Tous les éléments qui favorisent et permettent la stabilité des individus, leur enracinement dans une identité historique, culturelle et spirituelle, sont présentés comme autant de « freins à la croissance » et de « carcans » dont il faut s’échapper.
L’objectif unique et exclusif de « croissance économique » est parfaitement révélateur d’une démarche globalisatrice, de négation des individus et de leur spécificité. Il s’agit d’un but qui ne passe pas nécessairement par la prospérité économique des personnes et des familles puisque la croissance peut être atteinte dans une société à deux vitesses où une partie seulement de la population accède à une situation matérielle confortable et descente.
À la lecture du rapport, on constate que l’ensemble des éléments qui participent de l’identité de la France et des Français sont considérés comme autant d’obstacle à la croissance qu’il convient donc de contourner ou de désagréger. Ainsi, la « mobilité des personnes et des entreprises » est érigée en objectif : « mobilité sociale », « mobilité géographique », « mobilité économique » et « mobilité internationale »  ! L’homo mondialis doit donc être aussi instable que possible, déraciné et sans attache civilisationnelle, nationale ou familiale. L’individu est réduit, au mieux, à sa dimension d’acteur économique ou, au pire, de produit économique.
Parmi les mesures institutionnelles qu’il préconise, le rapport Attali prévoit la suppression des départements et le transfert des compétences du Conseil général vers le Conseil régional. Si l’idée d’un échelon de décentralisation unique entre l’État et la Commune peut diminuer la bureaucratie et les coûts qui y sont liés sans porter atteinte au principe de subsidiarité, il est important que l’entité nouvellement créée ou à laquelle les pouvoirs sont transférés, corresponde à une réalité géographique charnelle et constitue ainsi un élément de l’identité individuelle et nationale. Or, il se trouve que les départements répondent davantage à cette exigence, même s’ils ont été créés au moment de la Révolution française pour se substituer à l’organisation de l’Eglise (paroisses et diocèses). Les 22 régions administratives françaises telles qu’elles ont été dessinées par la loi de décentralisation de 1982, ne correspondent, pour la plupart d’entre elles, à aucune réalité homogène et enracinée. C’est d’ailleurs pour cette raison qu’elles sont promues, en concurrence de la nation, par les partisans du fédéralisme européen.
S’agissant de la nation, M. Attali n’en remet pas en cause le cadre ou la structure, l’Union européenne s’en charge déjà ! En revanche, il s’attaque à sa substance même en préconisant le recours à une immigration massive, refusant, sans surprise d’envisager la relance de la natalité française comme source de croissance. C’est d’ailleurs ce que déplore l’économiste Jean-Didier Lecaillon : « Certes, les insuffisances liées à la situation démographique ne sont pas niées, pas plus que la réalité du vieillissement de la population. Or, qui peut ignorer que ce dernier, s’il s’explique en partie par l’allongement de l’espérance de vie que nous n’avons aucune raison de déplorer (vieillissement par le haut de la pyramide des âges), résulte avant tout d’une fécondité insuffisante (vieillissement par le bas) ? Comment envisager sérieusement la croissance dans ces conditions ? Quelle curieuse façon, au moment où il est partout question de développement durable, de faire ainsi l’impasse sur l’intérêt que pourrait représenter pour la croissance économique un redressement de la natalité ».
Les chiffres les moins pessimistes évaluent à 135.000 le nombre d’immigrés qui entrent chaque année en France. M. Attali souhaite passer à 750.000 par an ! Il n’a d’ailleurs rien inventé dans ce domaine puisqu’un rapport de l’ONU paru en 2000 estimait nécessaire d’assurer une immigration de 120 millions d’individus vers l’Europe d’ici à 2025, soit 15 millions pour la France à elle seule !
Ces préconisations délirantes qui, sous prétexte de compétitivité économique, nient toutes les réalités identitaires, historiques, culturelles ethniques, politiques et sociales, négligent de surcroît l’ensemble du coût financier de l’immigration ainsi que ses conséquences néfastes, directes ou indirectes.
Mais Attali se limite à pousser un peu plus loin encore la fameuse logique sarkoziste de « l’immigration choisie » qui consiste à faire venir une « immigration de travail » sans tenir compte de la capacité des immigrés concernés à s’assimiler réellement, leur niveau d’étude ou leurs compétences professionnelles n’apportant aucune garantie réelle contre le communautarisme. La commission Attali souhaite que la France « facilite la délivrance de visas aux étrangers pour faire face à un marché du travail en tension » (décision n°223). Dans la Tribune, Jacques Attali confirmait : « La France a besoin d’immigration, il faut s’ouvrir aux travailleurs d’Europe de l’Est, aux Chinois, aux pays d’Afrique. Sans cela, toutes nos belles discussions sur le financement des retraites n’auront pas de sens ».
Puisqu’il se place dans une perspective exclusivement économique, M. Attali devrait reconnaître que l’immigration subie par la France depuis 30 ans était déjà officiellement une immigration de travail, mais elle a cependant fait augmenter le niveau du chômage et a eu un coût économique et social exorbitant (en raison notamment de la loi de 1976 sur le regroupement familial que M. Attali ne souhaite évidemment pas remettre en cause pour les futurs arrivants). Comme le rappelait Jean-Marie Le Pen le 23 janvier dernier : « Plus de dix millions d’étrangers se sont installés chez nous en 30 ans [...] Cette immigration, principalement d’assistance, est une cause majeure de l’appauvrissement du pays ».
Ivan Rioufol, éditorialiste au Figaro, estime que la relance de l’immigration n’aura aucun impact positif sur la croissance : « La vision comptable d’une immigration destinée à équilibrer les comptes sociaux est un non-sens quand elle conduit à fragiliser la solidarité nationale. Qui peut assurer que les immigrés de demain accepteront de payer les retraites de leurs hôtes ? La France court à son éclatement en mettant son identité à l’encan [...] Non seulement l’échec de l’intégration des populations extra-européennes est relativisé par une bien-pensance qui n’y voit qu’un effet du chômage, mais les chiffres se prêtent à des contestations qui conduisent à sous-estimer le solde migratoire. [...] Le 11 janvier, à Bruxelles, des institutions musulmanes européennes dont l’UOIF pour la France ont signé une charte qui stipule, concernant les pays d’accueil : « Lorsque les lois en vigueur s’opposent éventuellement aux pratiques et règles islamiques, les musulmans sont en droit (le projet initial disait : « sont tenus ») de s’adresser aux autorités pour expliquer leurs points de vue et exprimer leurs besoins et ce dans le but de trouver les solutions les plus adaptées ». [...] L’État doit reprendre pied dans ces territoires autonomes, qu’une constante immigration éloigne toujours davantage. Où voit-on que celle-ci pourrait être le « puissant facteur de croissance » vanté avec tant d’autosatisfaction par Attali ? [...] pourquoi « supplier » les étrangers de venir occuper les 500.000 emplois vacants, alors que le pays compte plus de 2 millions de chômeurs, surtout dans les cités ? Laisser croire que ceux-ci seraient inaptes aux métiers du bâtiment, du commerce, de la restauration, de la santé, de l’agriculture témoigne d’un mépris. »
Poursuivant ses objectifs de melting-pot imposé, la commission Attali souhaite augmenter le nombre global de logements sociaux en France et mettre en place un mécanisme qui permettrait à l’État d’exproprier les collectivités locales réticentes à l’application de la loi Gayssot dite de « Solidarité urbaine » qui oblige chaque commune de France à compter 20% de logements sociaux au nom d’une prétendue mixité sociale qui a toute les apparences d’une mixité ethnique.
Même s’il comprend quelques mesures intéressantes lorsqu’elles sont analysées indépendamment du texte dans son ensemble, le rapport Attali constitue une tentative désespérée de concilier des orientations idéologiques archaïques et dangereuses avec les réalités économiques. Si l’objectif affiché est d’accroître la croissance française de 1% et de diminuer le taux de chômage, le rapport Attali ne donne aucune indication précise et chiffrée des gains économiques qui pourraient découler des mesures proposées. Il reste d’ailleurs encore plus flou quant aux coût réel de ces « investissements indispensables pour la croissance de la France » dont la mise en œuvre s’élèverait, au minimum, à 100 milliards d’euros. Ce qui n’empêche pas M. Attali de clamer haut et fort « l’urgence de réduire les dépenses publiques » !
Détestable dans son contenu et, plus encore, dans son orientation philosophique, le rapport de la commission Attali l’est également en raison de la méthode utilisée qui coupe définitivement la décision politique de toute assise démocratique. En effet, Sarkozy a sous-traité l’essentiel de l’initiative législative à une commission d’experts qui n’a ni légitimité ni représentativité. On peut déjà s’interroger sur la légitimité de lois votées par 50% des parlementaires eux-mêmes élus souvent par moins de 20% du corps électoral compte tenu simultanément de la faible participation aux élections et du mode de scrutin majoritaire. Sarkozy ayant indiqué qu’il était en parfait accord avec « l’essentiel » de ce que contient le rapport Attali, les parlementaires français élus en seront alors réduits à rédiger les décrets d’application des 316 décisions de M. Attali. En lieu et place d’un gouvernement au service de la France, nous aurions alors une « nouvelle gouvernance au service de la croissance ».
© Ichtus - Au service de la Cité
Tous droits de reproduction et de diffusion réservés.
Reproduction à usage strictement privé autorisée.
Pour reproduction et diffusion, contacter Ichtus

Jean Bricmont. Antifascistes encore un effort... si vous voulez l'être vraiment !

France - 21-10-2009

Antifascistes encore un effort... si vous voulez l'être vraiment !
Par Jean Bricmont

Comment ne pas voir que le discours sur l'holocauste est instrumentalisé pour soutenir Israël et pour faire taire les critiques (la question n'étant pas de « mettre en cause » l'holocauste, mais de se demander pourquoi cet événement doit déterminer notre politique étrangère) ? Le temps où une majorité de gens aimait réellement Israël, « la seule démocratie au Moyen-Orient », « la villa au milieu de la jungle » etc. est passé. Mais l'étape qui reste à franchir, pour qu'une autre politique envers le Moyen-Orient soit possible, est de libérer la parole et de faire cesser l'intimidation et la culpabilisation à propos de tout ce qui concerne Israël et le sionisme.

« Pour guérir radicalement la censure, il faudrait la supprimer car l'institution est mauvaise et les institutions sont plus puissantes que les hommes. » Karl Marx (1)

Divers amis se sont inquiétés du fait que mon nom soit cité dans un article (non signé) de REFLEX, intitulé « Procès Dieudonné - Faurisson : la Cour des Miracles négationnistes » et relayé par l'AFPS , Bellaciao.

J'ai donc lu l'article avec attention ; il s'attaque à un certain nombre de gens qui ont assisté au procès de Dieudonné et Faurisson, suite au spectacle du Zénith (2) et particulièrement à Paul-Eric Blanrue, auteur du livre « Sarkozy, Israël et les juifs » dont j'ai recommandé la lecture. Cet article est intéressant parce qu'il illustre tous les défauts d'une certaine « gauche antifasciste ».

Le fond de l'affaire tourne autour de la liberté d'expression. Ayant expliqué ailleurs mon point de vue à ce propos, je ne vais pas y revenir en détail. Et, avant de continuer, je voudrais souligner (même si cela devrait être inutile) que défendre la liberté d'expression de X ne signifie nullement approuver les idées de X. Cette défense découle seulement d'une réflexion sur les principes de droit sur lesquels repose une société démocratique. Et, dans une société réellement démocratique, il y aura nécessairement une telle multiplicité d'opinions qu'il est impossible de les approuver toutes - mais on peut néanmoins considérer que l'expression de toutes ces idées, aussi folles et mutuellement contradictoires qu'elles soient, doit être légale. La liberté d'expression est un principe fondamental de la démocratie, et pas, comme on le dit trop souvent, un « prétexte » pour « soutenir » X ou Y. Il est pour le moins étrange que des « antifascistes » approuvent le fait que l'on rende, comme l'a dit Chomsky à propos de l'affaire Faurisson, un triste hommage aux victimes de l'holocauste en adoptant la doctrine centrale de leurs bourreaux, à savoir qu'il appartient à l'Etat de déterminer la vérité historique et de condamner ceux qui ne s'y conforment pas.

Mais, même si l'on ne partage pas ce point de vue, la question de la pente glissante se pose : jusqu'où ira-t-on dans la répression des opinions « scandaleuses » ? On requiert un an de prison (avec sursis) contre Dieudonné pour un sketch. On est évidemment libre d'estimer ce sketch de très mauvais goût, insultant, et le condamner moralement (3). Mais un an de prison (même avec sursis) ? Que répondra-t-on aux Noirs et aux Musulmans qui pourraient se sentir insultés par d'autres sketches (y compris certains sketches de Dieudonné) ? Comment éviter que les Musulmans, qui se considèrent insultés par les caricatures du Prophète, et l'impunité dont elles jouissent (heureusement), n'y voient une nouvelle preuve du « deux poids, deux mesures » à leur égard (4) ? Aujourd'hui, divers courants au sein de l'Union Européenne veulent sacraliser la mémoire des « victimes du communisme ». Où s'arrêtera-t-on? Une partie de la gauche s'inquiète de cette dernière sacralisation - mais peut-être aurait-elle été mieux avisée de ne pas entrer, justement à propos des victimes du fascisme, dans le jeu de la sacralisation.

A mon humble avis, c'est cette constante restriction de la liberté d'expression qui devrait donner « froid dans le dos » aux antifascistes véritables.

Par une pure coïncidence, cette affaire Dieudonné se produit en même temps que la levée de boucliers du monde intellectuel et artistique en faveur de Roman Polanski. Alors que, dans cette dernière affaire, le « talent artistique » semble tout permettre, même des miracles, comme le fait de commettre une erreur de jeunesse (dixit BHL) à 43 ans, ou d'avoir des rapports sexuels avec une mineure non consentante sans commettre de viol (dixit Costa-Gavras), pas un mot n'est prononcé par ce même monde intellectuel et artistique en faveur de Dieudonné qui, au cours de toute sa carrière, n'a jamais été « coupable » que de délit d'opinion. Dans le cas de Polanski, le fait qu'une fille pose nue (Finkielkraut) ou paraisse plus âgée qu'elle n'est (Costa-Gavras), ou que le violeur soit une victime (du nazisme et du communisme-Finkielkraut et BHL) sert de circonstance atténuante. Finkielkraut vit dans « l'épouvante ». Lelouch compare la police suisse à la Gestapo. BHL en appelle à l'esprit de tolérance suisse, mentionnant Voltaire, comme si c'était Polanski et non Dieudonné qui était poursuivi pour délit d'opinion. Etrange époque où la lutte contre « l'ordre moral » et contre le « fascisme », ou encore le « il est interdit d'interdire », mènent simultanément à la complaisance à l'égard du viol et au rejet de la simple liberté d'expression.

L'article de REFLEXes soulève aussi le problème du « guilt by association », de la culpabilité par association, fortement dénoncée aux Etats-Unis, surtout dans la gauche, parce que c'était une des armes favorites du Maccarthysme. Que viennent faire dans cet article Michel Collon, la librairie Résistances et moi-même ? Michel Collon rien, à part le fait que j'en suis « proche ». Mais pourquoi le citer lui et pas Noam Chomsky, Alan Sokal, Régis Debray, Anne Morelli, ou quantité d'autres, dont je suis tout aussi « proche » ?

La Librairie Résistances, elle, a été attaquée par des nervis sionistes et a tenu un meeting en plein air suite à cette agression, au cours duquel Me Bastardi Daumont, avocat de Blanrue et de Faurisson, a pris la parole. Où est le crime ? Que reproche-t-on à Me Bastardi Daumont ? Suggère-t-on que Faurisson ne doit pas avoir d'avocat, contrairement aux pires assassins ? S'il doit bien en avoir un, est-ce un crime d'être celui-là ? Pense-t-on qu'un avocat partage nécessairement les vues de son client ? Pourquoi cette coïncidence (être à la fois l'avocat de Blanrue, de Faurisson et participer au meeting de soutien à la librairie) ? Sans doute parce que, précisément à cause du climat de terreur intellectuelle « antifasciste » qui règne en France, les avocats prêts à défendre le principe de la liberté d'expression ne se bousculent pas au portillon.

Et moi-même ? J'ai lu le livre de Blanrue et je l'ai trouvé salutaire. Bien que moins complet, il est un peu le « Mearsheimer et Walt » français, en ce sens qu'il met, pour la première fois, le doigt sur un problème fondamental de nos sociétés, à savoir l'extraordinaire influence sur notre vie politique des réseaux pro-israéliens (ou du lobby pro-israélien, comme disent Mearsheimer et Walt). Je le lui ai dit et je l'ai autorisé à me citer sur son site. Je ne lui ai pas trouvé d'éditeur, contrairement à ce qu'affirment nos spécialistes de l'antifascisme (et du renseignement), même si j'aurais été heureux de pouvoir le faire. Comme le dit Alain Gresh, le livre de Blanrue « mérite débat » ; mais le livre a été de facto censuré en France, vu que le diffuseur français de son éditeur belge a refusé de le distribuer (initiative extraordinaire de la part d'un diffuseur, si on y réfléchit : qu'est-il advenu du bon vieux capitalisme et de la « soif de profit » ?). De plus, bien que Blanrue soit un auteur relativement connu, aucun grand média ne parle de son livre. La puissance des réseaux sionistes est accrue par le tabou qui empêche de parler d'eux. Le terrorisme intellectuel « antifasciste » ne fait que renforcer ce tabou. Le grand mérite de Blanrue est de tenter de sortir de ce cercle vicieux qui, comme il le souligne d'ailleurs, n'est pas, à terme, « bon pour les juifs ».

Bref, j'apprécie le livre de Blanrue et je le dis. Quelle relation entre cela et le fait qu'il assiste au procès Dieudonné-Faurisson (ce qui, vu les enjeux juridiques de cette affaire, est tout à fait compréhensible) ou qu'il ait eu dans sa jeunesse des activités « suspectes » (aux yeux de la police de la pensée) en Moselle ? Il a été chrétien ? Je vais l'avouer : moi aussi (ainsi, il existe encore des chrétiens en France et en Belgique ; quelle horreur ! Que fait la police ?). Il a été royaliste ? Moi pas, mais en tant que Belge, j'en ai rencontré beaucoup et je n'ai pas remarqué qu'ils mangeaient des enfants au petit déjeuner. Et j'ai connu assez de gens qui ont, dans leur jeunesse, fait une apologie sans nuance de Staline, de Mao, ou de toute forme de violence, pourvu qu'elle soit « révolutionnaire » (et dont certains se sont recyclés dans l'antifascisme), pour que le genre d'accusations portées contre Blanrue me laisse froid (est-il vraiment si fréquent de trouver des gens en France dont le parcours est, comme dit REFLEXes, « politiquement limpide et irréprochable » ?).

De plus, quand il s'agit d'auteurs comme Heidegger, Céline ou Foucault (oui, oui, même Foucault), il est permis de citer, d'étudier, d'admirer une partie de leur œuvre sans se soucier de ce qu'ils ont dit ou fait par ailleurs, et qui est souvent plus étrange que ce que l'on reproche à Blanrue. Pourquoi ne pourrait-on pas avoir la même attitude par rapport au citoyen Blanrue ? Existe-t-il un principe de Polanski généralisé qui veut que pour des gens suffisamment célèbres (Heidegger et Co.), on puisse parler de leur œuvre ou d'une partie de celle-ci sans parler de la personne ou de l'ensemble de l'œuvre, mais pour les moins célèbres, non ?

J'avoue également avoir un petit problème avec la notion d'extrême droite en France. Pour les « antifascistes », l'extrême droite, ce sont exclusivement les gens qui sont supposés être nostalgiques de Vichy, de la monarchie, de l'Algérie française, qui sont trop souverainistes à leur goût, ou encore, pour certains, les « islamo-fascistes ».

Mais pourquoi la censure n'est-elle pas d'extrême droite ? Pourquoi l'apologie de la guerre (et la négation de crimes de guerre) à Gaza, au Liban, en Afghanistan et en Irak ne l'est-elle pas ? Pourquoi le fait de considérer qu'un peuple a le droit de s'installer sur la terre d'un autre et de l'en chasser à jamais (c'est-à-dire en lui refusant tout droit au retour) n'est-il pas d'extrême droite ? Pourquoi n'est-il pas d'extrême droite de célébrer comme démocratique (avilissant ainsi ce concept) un Etat défini explicitement sur une base ethnique (5) ? Pourquoi la notion de culpabilité collective (appliquée au peuple allemand, français etc.) n'est-elle pas de « l'essentialisme raciste » et donc d'extrême droite ? N'est-ce pas encore plus le cas quand cette culpabilité devient transmissible aux descendants ?

Si l'on veut bien élargir ainsi la notion d'extrême droite (ce qui me semble justifié d'un point de vue conceptuel et historique), on se rend compte que le gouvernement français, la plupart des médias et des intellectuels, et bien sûr, une bonne partie de la « gauche antifasciste » sont d'extrême droite, ce qui complique considérablement la nécessaire « lutte contre l'extrême droite ». Il ne suffit pas de ne pas « ouvrir son antenne » à Soral ou à de Benoist, mais il faudrait la refuser à pratiquement tout le monde. De plus, l'extrême droite la plus dangereuse est-elle celle de la « nostalgie », ou celle qui influence la politique et la pensée occidentale actuelles ?

Finalement, il est regrettable de voir que des articles comme celui de REFLEXes sont repris par des associations pro-palestiniennes comme l'AFPS (ou Bellaciao). Bien sûr, ils ont le droit de le faire, là n'est pas la question. Mais le fait de diffuser certains articles plutôt que d'autres est un choix politique, et ce choix peut être discuté. Or ce choix signifie que la priorité, pour ces organisations, n'est pas de défendre la liberté d'expression mais bien de hurler avec les loups dans la dénonciation des « méchants » (Dieudonné, Blanrue etc.).

Comment ne pas voir que le discours sur l'holocauste est instrumentalisé pour soutenir Israël et pour faire taire les critiques (la question n'étant pas de « mettre en cause » l'holocauste, mais de se demander pourquoi cet événement doit déterminer notre politique étrangère) ? Le temps où une majorité de gens aimait réellement Israël, « la seule démocratie au Moyen-Orient », « la villa au milieu de la jungle » etc. est passé. Mais l'étape qui reste à franchir, pour qu'une autre politique envers le Moyen-Orient soit possible, est de libérer la parole et de faire cesser l'intimidation et la culpabilisation à propos de tout ce qui concerne Israël et le sionisme.

La « solidarité avec la Palestine » commence ici, principalement dans la lutte contre les réseaux pro-israéliens. Diffuser et faire connaître le livre de Blanrue, ou celui de Mearsheimer et Walt, défendre la liberté d'expression, aider à libérer le discours et à ouvrir le débat, c'est réellement « aider la lutte des Palestiniens », et c'est l'aider de façon essentielle.

Nous ne devons pas montrer aux sionistes que nous sommes « gentils », en nous « démarquant » sans arrêt de X ou de Y qui a eu une parole trop dure ou trop franche, mais montrer que nous sommes libres et que le temps de l'intimidation est passé. Heureusement, de même que les Palestiniens résistent, il existe encore des gens en France qui défendent les principes les plus élémentaires de la République et de la laïcité. Il ne reste plus qu'à souhaiter que les « antifascistes » se joignent à eux.


Notes de lecture :

1. Remarque sur la récente réglementation de la censure prussienne, 1842, Textes philosophiques, 1842-1847, Cahier Spartacus, no 33, 1970.

2. Au cours duquel (en décembre 2008) Dieudonné fit remettre un « prix de l'infréquentabilité et de l'insolence» à Robert Faurisson, par son assistant déguisé en costume de déporté. Suite à cela, Dieudonné est poursuivi, entre autres, pour insultes à caractère raciste.

3. Il faut néanmoins rappeler que si la liberté d'expression était respectée en France, il n'y aurait jamais eu d'affaire Faurisson, ce dernier serait probablement inconnu et il n'y aurait probablement pas eu le show du Zénith. La censure incite toujours à la transgression et il n'y a aucune raison de penser que l'affaire du Zénith soit la dernière du genre, quelles que soient les peines qui seront prononcées.

4. Voir la vidéo pour une illustration de ce sentiment d'injustice.

5. Par exemple, où faut-il situer sur le spectre politique la citation suivante : « Si l’on regarde une carte du monde, en allant vers l’est : au-delà des frontières de l’Europe, c’est-à-dire de la Grèce, le monde démocratique s’arrête. On en trouve juste un petit confetti avancé au Moyen-Orient : c’est l’État d’Israël. Après, plus rien, jusqu’au Japon. [...] Entre Tel-Aviv et Tokyo règnent des pouvoirs arbitraires dont la seule manière de se maintenir est d’entretenir, chez des populations illettrées à 80%, une haine farouche de l’Occident, en tant qu’il est constitué de démocraties. » Elle est de Philippe Val (dans Charlie-Hebdo, 26 juillet 2006), ancien directeur de Charlie-Hebdo et actuel directeur de France Inter. Voir Le plan B, Frappes médiatiques sur le Liban, 5 janvier 2009 ; ce journal précise : « selon le Rapport des Nations unies sur le développement humain de 2003, seuls trois pays au monde avaient alors un taux d’illettrisme supérieur à 80%. Et aucun d’entre eux n’était situé entre Tel-Aviv et Tokyo, puisqu’il s’agissait du Burkina Faso, du Mali et du Niger. Ailleurs, entre Tel-Aviv et Tokyo, le taux d’illettrisme était de 23% en Iran, de 9% en Chine, de 7% aux Philippines. Et... de 13% au Liban. »

Cinci proiecte ale candidatilor la presedintia Uniunii Scriitorilor din România 2009

joi, 22 octombrie 2009
Proiectul domnului Nicolae Breban, candidat la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România la alegerile din 23 noiembrie 2009
P R O G R A M • pentru re-organizarea U. Scriitorilor în perioada 2oo9 - 2o13, în vederea întăririi vizibilităţii Uniunii în câmpul mass-media şi al instituţiilor centrale naţionale; o mai decisă prezenţă a cărţii beletristice româneşti pe piaţa cărţii şi în acest sens, re-cucerirea şi re-organizarea librăriilor şi a punctelor de desfacere ce au fost în proprietatea Uniunii ca şi contracte efective şi urgente cu principalii difuzori naţionali de carte. • Contacte permanente ale factorilor de decizie a Uniunii, din capitală dar şi ale Filialelor noastre cu instituţiile executivului pe plan naţional şi local, pentru obţinerea de fonduri şi sprijin administrativ, punându-se şi în acest fel un mai puternic accent pe viaţa literară a marii provincii culturale a ţării, vitregită în lungile decenii comuniste dar şi în anii post-revoluţionari. • Optimizarea supra-structurii administrative a Uniunii şi sprijinirea mai decisă a unei autonomii financiare a Filialelor din toată ţara, înfiinţarea de cluburi, organizarea de conferinţe pe teme specifice dar şi mai generale, cu dezbateri publice, care, odată cu prezenţa în librării şi în mass-media a cărţii literare clasice dar şi contemporane să permită scriitorului de azi, activ, să-şi redobândească importanţa şi prestigiul pierdut în ultimele decenii. • Presiune asupra factorilor de decizie din administraţia politică dar şi asupra editorilor de a trata în alt mod soarta cărţii ca şi a persoanei autorului, încercarea de a convinge statul dar şi guvernanţii, de nu importă ce culoare politică de a-şi modifica structural viziunea asupra cărţii româneşti, clasice sau contemporane, ca şi asupra literaturii şi artei româneşti care au participat efectiv, se ştie, la constituirea României într-un stat modern, european dar au forjat şi pilonii identităţii şi conştiinţei de neam; principiul liberal, aplicat brutal şi negradat în sfera supra-structurii, a artei şi ştiinţei, într-o ţară care iese cu greu din ceea ce se numeşte criză dar e de fapt un efort penibil de a ieşi în sfârşit, din hiper-centralizarea ce a caracterizat comunismul ca şi eforturile laborioase de a crea o clasă de mijloc, structurată şi aptă de a participa efectiv la susţinerea valorilor naţionale. • Re-abilitarea imaginii scriitorului ca şi a întregii literaturi moderne şi contemporane în ochii publicului românesc, recâştigarea lectorului nostru, din varii straturi sociale, iubitor de literă şi artă românească ca şi susţinerea financiară a autorului viu, supus azi, la două decenii de la Revoluţie, la nu puţine vexaţiuni, confuzii umilitoare, voite sau nu, ca şi reluarea legăturii active cu lumea şcolii, contacte cu vecinii şi colegii noştri europeni, susţinerea membrilor Uniunii în faţa administraţiei de stat sau susţinerea celor aflaţi în deficienţe de orice natură, sanitare, morale sau de carieră. Iată câteva din dezideratele noastre pe care suntem decişi să le urmărim şi să le realizăm. Spre binele comunităţii autorului şi autorilor vii, spre cinstirea efectivă a maeştrilor noştri din clasicitatea şi modernitatea literară dar şi spre o altă imagine pe care omul contemporan, de la noi sau din Europa, va trebui să şi-o facă despre geniul creator românesc. Nicolae BREBAN Bucureşti, 21 Oct. 2009 Detalii tehnice privind programul nostru vor fi prezentate la Conferinţa Naţională a Scriitorilor din România (23 noiembrie 2009, Teatrul Naţional).
Publicat de Horia Gârbea la 19:08 0 comentarii
Proiectul domnului Constantin Stan, candidat la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România la alegerile din 23 noiembrie 2009
SCHIMBAREA ! Proiect de reformare a Uniunii Scriitorilor din România O instituţie credibilă, respectată, cu o imagine pe măsura valorilor sale - în cadrul Uniunii, se va constitui un departament de imagine şi relaţii publice cu funcţii retribuite, dar şi cu cooptarea unor membri specialişti în domeniu (care sunt dispuşi să ofere servicii de organizare şi de consultanţă) sau în parteneriat cu facultăţi de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării - departamentul va stabili o strategie de îmbunătăţire a imaginii şi de rebranduire a Uniunii Scriitorilor care va fi supusă dezbaterii şi aprobării Consiliului USR - lunar, se vor organiza Conferinţele de presă ale Preşedintelui Uniunii sau ale unui vicepreşedinte, în cazul în care preşedintele nu poate participa - ori de câte ori va fi nevoie, departamentul de imagine va organiza conferinţe de presă, spre a face public punctul de vedere al Uniunii în probleme ce au atingere cu activitatea, conducerea sau membri acesteia - se vor realiza - în limba română, franceză şi engleză - mape de prezentare a Uniunii Scriitorilor din România - cel puţin trimestrial, departamentul de imagine va organiza un eveniment care să fie o ştire de interes pentru mass media - departamentul de imagine va institui parteneriate media cu posturi de radio şi televiziune, precum şi cu presa scrisă - departamentul de imagine va organiza un club al sponsorilor şi anual o întâlnire cu partenerii, sponsorii şi reprezentanţii autorităţilor care sprijină activitatea Uniunii - anual, departamentul de imagine va organiza o întâlnire cu membrii breslei care sunt parlamentari şi cu membrii comisiilor de cultură din Parlamentul României - Uniunea Scriitorilor a pierdut capital de imagine din cauza polemicilor degenerate în scandaluri publice, cu acuze, calomnii şi jigniri între membrii ei, între membrii ei şi Conducerea USR. Comisia de Onoare trebuie să îşi facă simţită prezenţa încercând să aplaneze conflictele, să se autosesizeze în cazul în care s-ar putea ajunge la polemici aducătoare de prejudicii de imagine Uniunii şi să expună public poziţia sa în urma cercetării şi audierii părţilor aflate în conflict. - USR a fost deseori acuzată pentru politica sa referitoare la primirea de noi membri şi, în general, pentru calitatea literară a membrilor săi Revine în primul rând Comisiei de Validare obligaţia de a răspunde public acestor acuze, expunând criteriile şi mecanismele după care funcţionează şi după care au fost acceptate sau respinse candidaturile depuse - Consiliul USR va invita la şedinţele sale cu subiecte de interes public şi general, sau la dezbateri privind statutul şi imaginea scriitorului român, tineri scriitori care nu sunt membri USR precum şi presa O instituţie democratică şi transparentă - USR este o asociere de membri egali în drepturi şi obligaţii, ea trebuie să acţioneze în sprijinul breslei pentru a-i conferi profesiei de scriitor un statut respectat din punct de vedere social şi cultural - USR nu trebuie să funcţioneze ca istorie a literaturii, operând pe criterii estetice, subiective de multe ori, în funcţie de persoanele care sunt la conducere, cu “genii”, “scriitori de primă mână”, “scriitori de mâna a şaptea” - este necesar să i se redea Consiliului Uniunii funcţia deliberativă şi decizională. Şedinţele de consiliu vor fi organizate în aşa fel, încât fiecare membru să poată consulta documentele în baza cărora va lua decizii, fie că este vorba de prezentarea bilanţului anual sau a raportului comisiei de cenzori, fie că este vorba de rezultatele comisiei de validare etc. - fiecare membru al Comitetului Director va fi informat din timp, cu cel puţin o săptămână înainte, despre ordinea de zi. În acest sens, şedinţa CD va avea loc cu cel puţin o săptămână înainte de şedinţa Consiliului USR - site-ul USR va publica punctual deciziile Comitetului Director, ale CUSR, dezbaterile din diferitele comisii ale Uniunii, pentru ca fiecare membru interesat să ştie ce se întâmplă în organizaţia din care face parte - noua conducere a USR va urmări să coopteze nu un număr restrâns de cumularzi de funcţii şi sporuri, ci cât mai mulţi membri capabili, gata să se implice în activitatea Uniunii - acţiunile întreprinse de conducerea Uniunii în ce priveste remuneraţia propriilor angajaţi, a şefilor de reviste etc., cheltuirea şi repartizarea fondurilor, trimiterea de delegaţii în străinătate vor beneficia de transparenţă totală pentru membrii USR - se vor realiza programe de integrare şi participare la viaţa USR a scriitorilor din afara României Administrativ, Uniunea trebuie să adopte o politică dinamică, racordată la cerinţele lumii contemporane, de tip managerial - vor fi identificate toate căile de eficientizare a muncii personalului angajat al Uniunii - se va realiza un studiu amănunţit (inventar) care va cuprinte totalitarea bunurilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale Uniunii ; se va stabili în detaliu situaţia în care se găsesc acestea şi măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea, înlocuirea, repararea şi buna lor exploatare - vor avea loc discuţii individuale cu toţi angajaţii USR în vederea găsirii celor mai bune soluţii de valorificare a resurselor umane existente, identificarea posturilor care trebuie completate şi totodată impunerea de atribuţii specifice fiecăruia (fişa postului) - se va proceda la o identificare şi cunoaştere în amănunt a tuturor contractelor încheiate de USR cu terţi pentru a analiza toate sursele de finanţare existente, toate obligaţiile asumate de USR faţă de aceştia precum şi stabilirea unor modele-cadru pentru diferite evenimente patronate de USR ( ex: contract de închiriere a săliilor USR pentru efectuare de filmări ) - noua conducere va cheltui responsabil banii, iar în cazul investiţiilor importante se vor face, de fiecare dată, licitaţii - persoanele din staff-ul administrativ vor deţine atribuţiuni de manageri în domeniul pe care îl conduc, cu toate drepturile, dar şi cu toate obligaţiile care derivă din aceasta - angajările în funcţiile de manager se vor realiza prin concurs de proiecte de scurtă, medie şi lungă durată, iar contractele de muncă vor fi reînnoite sau nu în funcţie de evaluarea îndeplinirii propriului proiect - se va prospecta posibilitatea înfiinţ ării unui post de director de marketing –angajat pe bază de concurs – care să realizeze programe de atragere de fonduri europene şi din ţară, de la instituţii de stat sau firme private; acest post este, în acelaşi timp, garanţia modului în care se folosesc banii Uniunii, în mod transparent, dar şi a necesităţii imperioase de a împărţi povara cheltuielilor cu alţi coorganizatori ai manifestărilor culturale pe care le iniţiază USR - se va interzice cumulul de funcţii retribuite O instituţie solidă din punct de vedere financiar - USR are un patrimoniu care trebuie valorificat: literatura română - noua conducere îşi va canaliza în acest mandat întreaga energie spre a face lobby legislativ care să ducă la adoptare de legi prin care patrimoniul literar românesc să fie valorificat în favoarea scriitorului român şi a breslei scriitoriceşti - Un vicepreşedinte al USR va avea în atribuţiuni clare în relaţia cu Parlamentul - el va coopera cu ANUC, cu conducerile celorlalte uniuni de creaţie în vederea identificării problemelor comune creatorilor ca bază de elaborare a viitoarelor propuneri legislative - este obligatoriu să se urgenteze adoptarea şi de către România – aşa cum cere Uniunea Europeană – a Legii Dreptului de Imprumut Public - este necesar să se adopte, într-o altă lege sau în completarea legii privind timbrul literar, Legea privind timbrul pentru folosirea literaturii române clasice - Legea dreptului de autor trebuie să stipuleze în mod expres interzicerea plăţii în cărţi ca drept de autor - USR va sprijini scriitorii în relaţiile contractuale cu editurile, cu instituţiile publice şi de stat în vederea respectării Legii dreptului de proprietate intelectuală, atât pentru cărţi, cât şi pentru interviuri, participări la dezbateri radio şi TV, la alte manifestări publice lucrative - USR va cere membrilor săi să adopte o atitudine de profesionişti ai scrisului, adică de oameni care trăiesc, trebuie să trăiască din produsul muncii lor - Consiliul Uniunii va analiza rezultatele contractului de asociere a editurii Cartea Românească cu Polirom - Cartea Românească trebuie să devină profitabilă pentru USR şi, în acelaşi timp, să fie o imagine a literaturii române: se vor întreprinde demersuri pentru ca editura CR să fie acreditată CNCSIS spre a pătrunde pe piaţa manualelor şcolare, să iniţieze programe şi proiecte editoriale de carte şcolară, pentru copii şi tineret, carte de dramaturgie contemporană în proiecte pentru care se vor găsi cofinanţări - se va înfiinţa sub conducerea unui vicepreşedinte departamentul de proiecte şi progame culturale ; acest departament va funcţiona şi ca un centru de formare de directori de proiecte pentru filialele din ţară - se vor inţia negocieri cu Ion Cucu, moştenitorii lui Vasile Blendea şi ai altor fotografi care deţin imagini ale scriitorilor români spre a se realiza arhiva şi videoteca USR, Uniunea urmând să devină proprietara dreptului de imagine a scriitorilor români - proprietăţile Uniunii Scriitorilor sau cele aflate acum în folosinţa sa trebuie să fie administrate ca veritabile centre de cultură vii şi profitabile, atrăgătoare atât pentru membrii USR (prin evenimente culturale, burse de creaţie etc.), cât şi pentru diferite firme, instituţii, asociaţii etc.; în acest scop, managerii sau directorii de evenimente şi programe vor prezenta Consiliului USR proiecte anuale spre dezbatere şi aprobare. Reformarea Uniunii nu se va realiza într-o zi; ea nu este o obligaţie asumată de viitorul preşedinte, ci de o întreagă echipă de conducere, în colaborare şi cu sprijinul tuturor membrilor Uniunii, pentru că este vorba de o schimbare de concept, de atitudine, de imagine a instituţiei şi de reaşezare a statutului social şi cultural al scriitorului român. Nu mai putem doar să cârpim ca până acum, este nevoie de reformare, de reconstrucţie.
Publicat de Horia Gârbea la 19:05 1 comentarii
Proiectul domnului Ştefan Agopian, candidat la funcţia de Preşedintea al Uniunii Scriitorilor din România la alegerile din 23 noiembrie 2009
PROGRAM Sîntem în plină criză economică, criză accentuată de criza politică, şi este aproape o certitudine că în 2010 criza se va accentua şi că ea nu va ocoli Uniunea Scriitorilor. De aceea cred că lansarea unor programe generoase, a unor promisiuni la fel de generoase, dar fără acoperire, este o utopie, cel puţin pentru 2010. Cine va promite marea cu sarea este fie prost, fie nebun, fie mincinos. Teoria actualului Preşedinte, pusă în practică pe durata celor patru ani a mandatului său, a fost: „Cît avem bani, cheltuim; cînd n-om mai avea, Dumnezeu cu mila!”. Este de bănuit că Nicolae Manolescu se va folosi de noul statut (în mare parte întocmit de domnia sa), care este foarte generos la capitolul Cheltuieli, pentru a-şi continua politica. Ceea ce, conform unor previziuni făcute de Varujan Vosganian în primăvara acestui an, la o memorabilă şedinţă de Consiliu, va duce Uniunea în pragul falimentului, falimentul total (imposibilitatea de a mai efectua plăţi curente) fiind la un pas. De aceea cred că anul 2010 trebuie să fie un an sacrificat din punctul de vedere al investiţiilor. Dacă îmi veţi acorda încrederea dumneavoastră şi voi fi ales Preşedinte, voi limita toate cheltuielile la strictul necesar şi voi face economii printr-o politică flexibilă de austeritate. Astfel, voi bloca unele posturi prevăzute de noul statut, cum ar fi cel de Prim-vicepreşedinte, sau cel de Şef de Cabinet, dar şi altele. De asemenea, voi bloca Festivalul Internaţional de la Neptun în actuala formulă, care, sincer vorbind, a adus în ultimii patru ani prea puţine beneficii scriitorilor români. Festivalul va putea fi reluat, într-o formulă performantă, atunci cînd situaţia financiară a USR se va stabiliza. În 2010, salariile actuale ale angajaţilor vor fi îngheţate, iar cele nejustificat de mari vor fi reduse. De asemenea, indemnizaţiile conducerii USR vor fi reduse în cazul cînd sînt disproporţionat de mari. Din păcate, acum, cînd scriu acest program, nimeni nu ştie precis (cu excepţia lui N. Manolescu) mărimea reală a acestor salarii şi indemnizaţii auto-atribuite, fără ştiinţa Consiliului USR, cum ar fi fost firesc. (Pentru cei care nu ştiu, trebuie spus că, în cazurile în care angajaţii USR au şi carte de muncă, impozitul plătit la stat măreşte cu aproximativ 40% cheltuielile Uniunii.) Toate revistele subvenţionate de USR vor fi analizate, pentru a putea stabili în ce măsură cheltuielile făcute pentru susţinerea lor sînt justificate sau nu. Să ne gîndim, de exemplu, la revista „Noua literatură“ care, dintr-un capriciu al actualului Preşedinte, a primit sume indecente în comparaţie cu sumele primite de alte reviste. Astfel, în 2007-2008 revista a primit o sumă de aproximativ zece ori mai mare decît „Convorbiri literare“. Maşinile Uniunii vor fi folosite cît mai raţional posibil, la fel şi telefoanele. Nu vor mai fi călătorii nejustificate prin ţară, cum a făcut actualul Preşedinte în lunile septembrie-octombrie a.c., cînd, sub pretextul supravegherii alegerilor de la filiale, s-a deplasat cu maşinile USR însoţit de o suită excedentară. A fost de fapt un turneu electoral mascat. De asemenea, dacă voi fi ales, nu vor mai exista convorbiri telefonice cu Parisul, convorbiri astăzi necesare pentru ca N. Manolescu să poată conduce, din Franţa, Uniunea Scriitorilor din România. Desigur, în funcţie de situaţia financiară a USR, pe care – din lipsa de transparenţă a deciziilor actualului Preşedinte – nu o cunoaştem decît parţial, măsurile şi politicile de redresare vor fi adaptate la, probabil, trista realitate. Evident, politica de austeritate pentru noi toţi înseamnă economii, care conduc la beneficii reale pentru membrii Uniunii noastre. O mare parte a banilor economisiţi vor fi alocaţi ajutoarelor sociale, de care vor beneficia în primul rînd scriitorii în vîrstă cu pensii mici. Pentru a urgenta distribuirea acestor ajutoare, toate filialele vor primi sume de bani proporţionale cu numărul de membri. Conducerile locale vor hotărî (şi vor justifica prin documente) cum vor fi cheltuiţi banii. În acelaşi timp, toate filialele USR vor primi fonduri pentru a putea demara proiecte, programe şi manifestări proprii, subvenţionate preponderent din resurse locale. Voi urgenta primirea în USR a traducătorilor străini şi voi organiza anual la Neptun o întîlnire profesională între scriitorii români şi traducătorii lor. Din nu ştiu ce motive, actualul Preşedinte a desfiinţat Premiul USR acordat literaturii pentru copii şi tineret, cu toate că Uniunea are o asemenea secţie. Îl voi reînfiinţa. Voi încerca să deblochez Premiul Naţional pentru Literatură, premiu acordat de Guvernul României. Nu ştiu dacă N. Manolescu a făcut ceva în acest sens, cert este că anul acesta nu s-a acordat. Nu promit că voi atrage bani de la Uniunea Europeană. În cei douăzeci de ani de existenţă liberă, cu un ultim Preşedinte ambasador al României la UNESCO, Uniunea n-a reuşit să facă nici un proiect european viabil. Prin urmare, dacă un scriitor realizează un proiect cu şanse reale de a fi acceptat de UE, proiectul respectiv va fi girat şi sprijinit de USR. În caz de reuşită, USR îi va acorda procente din valoarea proiectului, din fondurile proprii. În mod similar, scriitorii care vor putea atrage fonduri interne nerambursabile pentru proiecte girate de USR vor putea reţine procentul legal din suma totală. Voi înfiinţa un Grup de lectură format din personalităţi literare, grup la care scriitorii tineri, membri sau nu ai USR, vor putea apela pentru lectura manuscriselor. Cele mai bune titluri vor fi recomandate Editurii Cartea Românească şi altor edituri de prestigiu spre a fi publicate. Fragmente din aceste manuscrise, împreună cu prezentările aplicate făcute de membrii Grupului de lectură, vor putea fi publicate în revistele USR. În ceea ce priveşte prestigiul scriitorilor noştri, e limpede că USR nu poate crea prestigii. Fiecare scriitor şi-l construieşte pe cont propriu, prin cărţile publicate. Uniunea poate însă recomanda autori consacraţi pentru a intra în programele şi manualele şcolare sau pentru a fi studiaţi în Facultăţile de Litere. De asemenea, USR va recomanda titluri selectate de pe lista autorilor consacraţi traducătorilor din diverse ţări, care în prezent se plîng de lipsa de comunicare cu USR. La acelaşi capitol de promovare a operelor scriitorilor români, voi contura un parteneriat solid cu Institutul Cultural Român, oferindu-le girul şi expertiza specialiştilor noştri. Vă garantez că, dacă primesc susţinerea dumneavoastră, voi fi un Preşedinte mai bun şi mai corect decît N. Manolescu, ceea ce nu e atît de greu pe cît ar putea să pară. Mulţumiri lui Varujan Vosganian, primul care a susţinut (în van) o politică de austeritate pentru Uniunea Scriitorilor. Ştefan Agopian
Publicat de Horia Gârbea la 19:01 0 comentarii

Proiectul domnului Nicolae Manolescu, candidat la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România la alegerile din 23 noiembrie 2009
NICOLAE MANOLESCU PROGRAM PENTRU UN NOU MANDAT Două întrebări, legate între ele, sunt inevitabile ca preambul la acest Program. Cea dintâi este de natură generală: mai este nevoie de literatură astăzi? Numeroşi sunt cei, printre ei scriitori importanţi, care consideră, cum spunea recent romancierul american Philip Roth, că „era literaturii a trecut”. Cea de a doua ne priveşte direct: mai este nevoie de USR? Sunt, şi în acest caz, unii, printre ei scriitori, îndeosebi tineri, care afirmă sus şi tare că USR şi-a trăit traiul. Cât priveşte mălaiul, pe acesta şi l-ar fi mâncat în timpul regimului comunist. Suntem convinşi că, şi dacă era literaturii a trecut, nevoia de literatură a rămas. Ne vine greu să credem că omul însuşi, ca fiinţă umană, poate supravieţui morţii literaturii sau artei în general. Chiar dacă societatea de consum, continuând a-şi proclama interesul pentru literatură şi artă, nu pare a se sinchisi de faptul că literatura şi arta nu pot trăi fără un sprijin material din partea ei. Este evident, în această ordine de idei, că supravieţuirea breslei noastre depinde de capacitatea ei de a se dota cu mijloacele materiale adecvate epocii actuale şi care nu pot fi obţinute fără o organizare de felul asociaţiilor, patronale sau sindicale, din numeroase alte domenii. Scriitorii nu se pot lipsi de o asociaţie proprie care să lupte pentru drepturile lor ca oameni şi care să le protejeze operele. Chiar dacă legea nu ne permite în cadrul USR un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, promitem să găsim alte pârghii pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor scriitorilor. Primul punct din Programul nostru are în vedere, ca urmare a considerentelor de mai sus, redefinirea raporturilor USR cu statul român. Tendinţa de imediat după 1989 de a crede că sprijinul statului înseamnă automat pierderea independenţei trebuie abandonată. Nu era decât o sechelă din experienţa nefastă pe care USR o făcuse în timpul regimului comunist. Statul de drept de astăzi nu trebuie exonerat de răspunderea care-i revine în materie de cultură. Dacă am modificat, cum ştiţi, Statutul, am făcut-o şi pentru a marca mai bine calitatea USR de asociaţie de utilitate publică. Nonguvernamentală şi nonprofit, USR beneficiază în această calitate de anumite prevederi legale. O parte dintre obligaţiile care-i revin prin lege, statul român şi le-a onorat şi până acum. Le vom menţiona în Raportul pe care îl vom prezenta la Conferinţa Naţională din 23 noiembrie. Intenţia noastră este, dacă ne veţi înnoi mandatul, de a pune statul în faţa tuturor responsabilităţilor sale legale şi de a modifica sau înlocui acele prevederi care îl pot, la rigoare, absolvi. Am procedat astfel şi în mandatul trecut. Este destul să dăm un exemplu: aşteptăm un răspuns la demersul nostru referitor la subvenţionarea integrală a publicaţiilor de sub egida USR, conform unui articol de lege din 1990, niciodată aplicat. Atragem atenţia că Filialele nu trebuie să se socotească degrevate de orice răspundere în această privinţă. De aceea am militat şi vom milita şi pe mai departe pentru ideea ca Filialele să fie puternice. Am înfiinţat pe durata mandatului precedent doar două Filiale. Am fost sensibili la faptul că aveau un sprijin mare pe plan local. Vom continua această politică. Veţi afla din Raport toate datele necesare. În mod normal, ele n-ar avea ce căuta într-un Program. Dar fiind vorba de solicitarea unui mandat nou, nu putem să nu facem apel la trecut. De altfel, Programul nostru stă pe două principii complementare, din care unul este chiar continuitatea. Aceasta înseamnă atât recunoaşterea a ceea ce am reuşit sau nu să realizăm noi înşine, echipa care îşi depune mandatul pe 23 noiembrie, cât şi recunoştinţă faţă de ceea ce au făcut cei dinaintea noastră, căci noi n-am luat lucrurile de la zero. Al doilea principiu este reforma, începută şi ea, dar care se cuvine urmată, dacă dorim să adaptăm USR la cerinţele unei lumi care nu seamănă, din fericire, cu cea de ieri, dar ale cărei provocări nu sunt de neglijat. Am nutrit ideea de a reboteza în noul Statut USR în SSR, ca să marcăm ruptura de comunism. A trebuit să renunţăm din cauză că riscam să pierdem drepturi legale care se refereau expressis verbis la USR. Cum se vede, refoma însăşi implică o anumită prudenţă. Principala provocare este aceea rezultată din tendinţa de marginalizare a literaturii şi a lecturii pe plan social. Am amintit la început de ea. Dorind să implicăm până la capăt statul în viaţa USR, nu putem să ignorăm consecinţele marginalizării în scăderea interesului autorităţilor. De aceea am pus pe picioare încă din mandatul trecut câteva proiecte menite să sporească vizibilitatea scriitorului şi a operelor literare. Prezenţa USR pe scena publică reprezintă o condiţie esenţială pentru o mai bună imagine şi numai o bună imagine atrage interesul general şi implicit pe al statului. Nu e cazul să repetăm aici în ce au constat aceste iniţiative. De la lecturile publice şi plăcuţele memoriale la sărbătorirea centenarului, din fonduri guvernamentale şi cu participarea Preşedintelui şi a Primului Ministru, multe din aceste manifestări au avut succes şi au contribuit la sporirea vizibilităţii USR. Le vom continua şi amplifica. O iniţiativă pe care dorim s-o continuăm de asemenea este cointeresarea televiziunilor, a radiourilor şi a cotidianelor. Avem de gînd să mobilizăm mai temeinic în această acţiune de imagine Filialele. Unele dintre ele au făcut deja evenimente din aniversări sau premii. În fond, e vorba tocmai despre capacitatea de a transforma în evenimente cu larg ecou public acţiunile noastre. Ne propunem să generalizăm aceste lucruri. Cum se ştie, USR nu dispune de mijloace de editare proprii. În trecutul mandat, am sprijinit editura „Cartea românească”, administrată de editura „Polirom”, să publice câţi mai mulţi scriitori, nu în ultimul rând tineri şi debutanţi, mergând până la a suporta plata tipăririi unor cărţi. Din cauza crizei, o parte din proiectele noastre de acest fel au fost amânate. În noul Statut, am prevăzut posibilitatea de schimba administrarea în cazul în care administratorul nu-şi face treaba, posibilitate pe care nu am avut-o până acum, din cauza contractului pe care l-am moştenit. Dacă în ceea ce priveşte relaţiile cu statul român, iniţiativele noastre necesită, fireşte, o anumită înţelegere şi susţinere din partea autorităţilor, situarea noastră în realitatea economiei de piaţă depinde cu precădere de noi înşine. În ultimii douăzeci de ani, cel mai adesea, scriitorii au văzut în tendinţele expansive ale pieţei libere o ameninţare, au privit-o ca pe ceva ostil, purtătoare a unor reguli şi criterii care ignorau atunci când nu dispreţuiau creaţia artistică. Scriitorii valoroşi nu trebuie să se teamă de această provocare. A venit vremea să fructificăm cu mai mult curaj şi iniţiativă oportunităţile pe care le oferă piaţa liberă. Ea permite, în primul rând, libertate de exprimare. În al doilea rând, oferă o mai bună relaţionare cu cititorul, cu editurile, mai numeroase şi ele, şi cu cererea de carte, atâta câtă este ea. Fireşte că nu trebuie să simplificăm lucrurile până într-atât încât să vedem în creaţia literară o marfă oarecare, trebuie să acceptăm, totuşi, că ea este preţuită şi în măsura în care îşi găseşte cititori iar o carte este vie atunci când cineva îi deschide coperţile. În perioada următorilor patru ani Uniunea Scriitorilor din România îşi va promova propriile mijloace de a relaţiona cu mecanismele pieţei, fie că e vorba de piaţa românească fie că e vorba, mai ales, de cea străină. E nevoie de structuri eficiente de relaţii publice şi mai ales de instituţii de promovare specifice, cum ar fi formele de impresariat şi mai ales agentul literar. Instituţia agentului literar oferă un dublu avantaj: pe de o parte dă vizibilitate creaţiei artistice şi autorului său, iar pe de alta îl sprijină pe acesta din urmă în fructificarea drepturilor sale de proprietate intelectuală. Vizibilitatea nu e posibilă în ziua de azi fără comunicare. Sub mandatul nostru, unele Filiale şi-au creat site-uri proprii, USR însăşi creându-şi abia acum, cu mare întârziere, un site. Un punct important din Programul nostru este o politică de imagine agresivă şi coerentă. Vom profesionaliza site-ul actual. Ne vom strădui să angajăm un specialist în imagine. N-am făcut-o mai repede din lipsă de fonduri. Astfel de specialişti costă. Inclusiv unul de fund rising, care tocmai cu aducerea de fonduri s-ar ocupa. E un cerc vicios pe care vom căuta să-l spargem în viitor. O mai bună comunicare va duce şi la o mai mare transparenţă. Respingem ideea unora după care USR ar fi dat dovadă de netransparenţă în trecutul mandat. Toate hotărîrile şi acţiunile au fost comunicate, atât pe site, cât şi prin intermediul publicaţiilor de sub egida USR, pe care le-am obligat printr-o decizie a Consiliului să reflecte prompt şi corect viaţa USR. Proiectul de Statut a fost dezbătut în Filiale, văzut şi revăzut de către o comisie aleasă de Consiliu, pus pe site şi aşa mai departe. Chiar dacă nu ne îndoim că e loc pentru o comunicare şi mai eficientă, nu ne împăcăm cu protestele acelor colegi ai noştri care au făcut mare tam-tam pe tema faptului că n-ar fi cunoscut modificările care urmau să fie aduse Statutului. În măsura posibilităţilor, am ţinut seama de toate amendamentele şi observaţiile care au parvenit în timp util comisiei alese de Consiliu. În ideea că Statutul e perfectibil, am prevăzut în el posibilitatea de a-l amenda în unele paragrafe în Consiliu, şi nu într-o Conferinţă Extraordinară ca până acum. Chiar şi dacă nu are atribuţiile şi nici fondurile ICR de promovare a literaturii române peste hotare, USR îi are în rândul membrilor ei pe aproape toţi traducătorii valoroşi din România. Secţia de traduceri a ASB este una dintre cele mai numeroase. Prin mâna colegilor noştri au trecut majoritatea cărţilor traduse în şi din română. Avem în vedere o politică mai bună în sprijinirea, şi materială, a operei de traducător. Editurile fiind private, nu le putem forţa mâna, dar există posibilitatea de a încerca să-i solidarizăm pe traducători într-o manieră aşa zicând sindicală şi de a negocia tarifele, care sunt cele mai mici din Europa. Într-un asemenea caz, USR îşi poate pune în valoare atât componenta ei sindicală, cât şi pe aceea patronală, fiind în discuţie un drept de proprietate, dreptul de autor, şi nu un drept salarial. Veţi citi în Raport şi alte date despre relaţiile USR cu asociaţii similare din străinătate, ca şi despre colaborarea ei cu organizaţii care se ocupă cu drepturile de autor sau plata achiziţiei de carte, în care USR este membră. Reprezentanţii USR au fost invitaţi de exemplu în trei rânduri la Comisia Europeană de la Bruxelles, cu ocazia unor colocvii pe tema traducerilor. Înţelegem să dezvoltăm astfel de legături. Tot aşa cum dorim să putem continua să organizăm anual Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, pe care l-am moştenit de la echipa Uricaru şi care ne-a permis să aducem în România scriitori de mare reputaţie, între care un laureat Nobel, precum şi edituri de talia lui Gallimard şi Suhrkamp. Un punct din Program la care ţinem foarte mult se referă la tinerii scriitori. Din motive pe care le ştiţi cu toţii, tinerii nu sunt la fel de interesaţi să se înscrie în USR ca scriitorii mai puţin tineri cum sunt în acest moment cei mai mulţi dintre membrii ei. Ne-am ţinut de cuvântul dat la preluarea mandatului precedent şi am organizat, în patru Filiale care şi-au oferit sprijinul, Bucureşti, Cluj, Alba Iulia şi Iaşi, tot atâtea colocvii ale tinerilor scriitori. Dincolo de suportul financiar şi logistic, nu ne-am amestecat în desfăşurarea colocviilor, dar la sfârşit am tras concluziile care se impuneau şi am creat o revistă a tinerilor, concepută şi redactată de aceia dintre ei care au câştigat concursul supervizat de Comitetul Director. Un rezultat a fost şi creşterea numărului de tineri care au dorit să devină membri, unii aleşi ulterior în Comitetele de Filială sau în Consiliu, destui fiind delegaţi la Conferinţa Naţională. Deşi n-am avut numai reacţii bune, uneori chiar din partea tinerilor beneficiari ai programului nostru, vom continua politica de atragere a celor care vor reprezenta literatura română de mâine. Nu în ultimul rând, trebuie să ne referim la stabilizarea financiară a USR, care a fost un pariu al echipei noastre cu patru ani în urmă, un pariu pe care îl considerăm câştigat. Dacă n-ar fi survenit criza, ne-am fi putut lăuda cu îndeplinirea sută la sută a promisiunii. Existenţa, adică, a unui depozit bancar la sfârşitul fiecărui an care să acopere în întregime cheltuielile estimate pentru anul următor. Nu înseamnă însă că n-am izbutit să stabilizăm financiar USR. Prin colectarea taxei de timbru, nesemnificativă înainte, după ce am reuşit să modificăm legea (pe care va trebui s-o amendăm din nou, după apariţia „pachetelor” ziar-carte neprevăzute în text) şi după renegocierea unor contracte, ne-am putut permite să renovăm aripa principală a Casei Scriitorilor de la Neptun (vom termina renovarea în viitor), ca şi să facem şi alte cheltuieli absolut necesare, cum ar fi creşterea salariilor funcţionarilor USR şi a scriitorilor care conduc reviste de sub egida USR ori sunt redactori ale lor, precum şi subvenţionarea parţială a multor publicaţii (USR e cel mai mare şi sărac holding de presă din România), cheltuieli la care nici nu puteam visa la preluarea mandatului. După cum nu puteam visa la bursele de creaţie ori la sprijinirea scriitorilor plecaţi în străinătate prin USR sau pe cont propriu. Stabilitatea aceasta nu e fără legătură cu viaţa scriitorilor în general. În mandatul trecut, am pus în aplicare, după cum se ştie, legea suplimentului la pensie, nu înainte de a-i aduce câteva amendamente în interesul scriitorilor. Am obţinut mai multe indemnizaţii de merit. Şi aici a fost nevoie de unele modificări ale legii. Cuantumul ajutoarelor de tot felul acordate scriitorilor în dificultate, ca şi familiilor lor, a fost mai mare decât oricând după 1989. Toate acestea vor fi continuate şi dezvoltate în viitor. Vom căuta, cum am mai spus, să angajăm un om care să facă fund rising. Atragerea de fonduri europene reprezintă şi ea o preocupare a noastră mai veche, pe care doar angajarea unui profesionist o va putea pune în practică. Programul pe care îl aveţi în faţă nu trebuie considerat ca aparţinând unui singur om. Pluralul folosit nu este unul al majestăţii. Programul vorbeşte în numele celor care, timp de patru ani, au încercat să fie la înălţimea încrederii pe care le-aţi acordat-o. Cum este firesc, lor le revine în solidar meritul întreg pentru reuşite. Preşedintele îşi rezervă sieşi partea de nereuşită. Şi mulţumeşte echipei sale, precum şi tuturor conducătorilor de Filiale, membrilor Consiliului şi ai Comitetului Director, de a fi făcut prin colaborarea lor ca nereuşita să fie mai mică decât reuşitele. O promisiune pe care preşedintele o face acum, pe baza a tot ce a învăţat în cei patru ani de mandat, este să diminueze numărul membrilor aşa zicând asistaţi, nici măcar prevăzuţi de Statut, din USR, pe care n-a găsit mijlocul să-i antreneze în acţiunile, în proiectele şi în general în viaţa USR, care nu se reduce la Conferinţe Naţionale. USR trebuie să fie a tuturor membrilor, atât când e vorba de drepturi, cât şi când e vorba de obligaţii şi de răspunderi. Să nu ne amăgim: nu statul român, nici măcar cititorii nu ne vor reda locul şi rolul în societate, ci noi înşine, prin conştiinţa importanţei literaturii şi prin efortul conjugat şi continuu de care ne vom dovedi capabili, prin ideile noi pe care le vom produce, prin pragmatism şi, nu în ultimul rând, prin solidaritate de breaslă. Ce ar fi dacă am da şi altora exemplul nostru: iată, în breasla scriitoriilor se trăieşte şi se cooperează în mod civilizat şi responsabil, în deplin respect mutual, cu frică de Dumnezeu şi de lege. Într-o enumerare rapidă, iată principalele puncte din programul nostru: 1. Redefinirea raporturilor dintre USR şi statul român; determinarea instituţiilor statului de a-şi asuma obligaţiile legale care le revin; 2. realizarea unei mari campanii naţionale sub genericul „Redescoperirea literaturii”, în parteneriat cu alte instituţii ale statului (guvern, preşedinţie, ICR, televiziunea publică) şi cu personalităţi de largă notorietate şi recunoaştere; 3. Promovarea în ţară şi, pe cât posibil, în străinătate a literaturii române actuale; crearea de evenimente cu larg ecou public; colaborarea cu ANUC pe probleme de interes comun; semnarea de acorduri cu organizaţii similare din alte ţări; 4. Subvenţionarea în continuare a publicaţiilor aflate sub egida USR; 5. Atragerea tinerilor scriitori în USR; continuarea subvenţionării colocviilor tinerilor şi a publicaţiei „Noua literatură”; 6. Susţinerea Filialelor şi Secţiilor în toate acţiunile lor; determinarea Filialelor să creeze evenimente culturale locale cu ecou public; 7. Stabilizarea financiară a USR; creşterea capacităţii USR de a susţine material cauza scriitorilor, inclusiv a celor aflaţi în dificultate, precum şi a familiilor lor; garantarea drepturilor scriitorilor asupra operelor lor; modificarea taxei de timbru pentru aplicarea ei eficientă în raport de schimbarea politicilor editoriale; atenţie mare acordată legii suplimentului la pensie pentru membrii uniunilor de creaţie, precum şi legii indemnizaţiilor de merit, pe care o eventuală reglementare în domeniu le-ar putea pune în dificultate; descoperirea şi activarea unor noi surse de finanţare pentru proiectele USR (de exemplu, fonduri europene), prin crearea unui departament de accesare a acestor fonduri; 8. Îmbunătăţirea comunicării şi a site-ului USR; transparenţă în raporturile din cadrul USR şi a raporturilor dintre USR şi mediul public; 9. Punerea în practică a noii organigrame prevăzute de Statut; 10. Raţionalizarea cheltuielilor USR, fără a neglija menţinerea şi aducerea în regim de funcţionare normală a imobilelor, logisticii şi a tuturor utilităţilor din posesia USR; continarea demersurilor pe lângă Primăria Generală a Capitalei în vederea renovării sediului central al USR; sprijinirea Filialelor în cumpărarea sau închirierea unor sedii adecvate; încheierea lucrărilor la Casa de la Neptun; la rigoare, renegocierea unor contracte ale USR; salarizare acceptabilă a funcţionarilor USR.
Publicat de Horia Gârbea la 22:01 0 comentarii
Proiectul domnului Dan Mircea Cipariu, candidat la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România la alegerile din 23 noiembrie 2009
Puterea de a duce un proiect până la capăt Aud sau citesc tot mai des în ultima vreme despre „criza lecturii”, despre criza fără precedent a industriei editoriale de la noi, cu o cădere economică de peste 40%!, despre instituţii de cultură ale statului care au tribalizat şi talibanizat spaţiul cultural autohton. O lume cu veşti urâte, rele sau proaste pentru creatorii de limbă literară românească. O lume gata să nu mai creadă decât în salvarea personală şi într-un spirit demolator ori revanşard. O lume de azi pe mâine care sper să trezească la timp. În aceste circumstanţe deloc favorabile unei dezbateri ample şi critice despre eficienţa instituţiilor menite să-i apere şi să-i promoveze pe scriitorii români, fac public, în linii mari, şi prin aceste rânduri, proiectul meu de a conduce Uniunea Scriitorilor din România în următorii patru ani. Un proiect ce mi-l doresc a fi analizat şi comentat cu profesionalism de către toţi cei ce vor ca breasla noastră să-şi recâştige prestigiul de altădată. Programe, organizare şi marketing cultural Faptul că tot mai mulţi scriitori români contemporani se află la limita subzistenţei stârneşte îngrijorare şi tot mai multe critici publice. Instituţiile culturale ale statului sunt dezinteresate de opera şi biografia creatorului de limbă română. Evident, cu excepţiile de trib politic şi literar care confirmă regula generală a indiferenţei! Această situaţie deloc favorabilă membrilor Uniunii Scriitorilor trebuie să ne dea curajul de a oferi câteva soluţii de salvare. Vina că scriitorii români sunt săraci trebuie să fie asumată de clasa noastră politică, dar şi de cei care au administrat până acum Uniunea Scriitorilor. „Sărăcia” noastră a venit odată cu pierderea investiţiei simbolice şi chiar materiale în scriitori, aşa cum s-a întâmplat până în 22 decembrie 1989. Dispariţia Fondului Literar, o „casă de ajutor reciproc” a breslei, a constituit o grea lovitură! După Revoluţie, prestigiul de scriitor a fost dinamitat. Unii şi-au pierdut prestigiul prin compromis politic şi moral, alţii prin lipsa de profesionalism în materie de organizare, marketing şi management. Recâştigarea prestigiului scriitorului român este pentru mine, candidat la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România, prioritatea absolută! Numai aşa putem îndrepta „sărăcirea” – şi de imagine, şi materială – a scriitorului. Asta nu se poate face decât prin programe, organizare şi marketing cultural. Prin participarea la licitaţiile de finanţări publice locale, regionale, naţionale şi europene, cât şi prin atragerea unor fonduri private! Împreună cu o echipă de specialişti, vom aduce bani pentru perfecţionarea profesională a scriitorilor, bani pentru asistenţa socială şi de sănătate a celor mai săraci dintre scriitori, bani pentru proiecte literare şi multiart, bani pentru premii literare consistente financiar. Putem ieşi din această stare de sărăcie şi criză prin mecanisme şi criterii de selecţie transparente, prin programe dedicate recâştigării prestigiului scriitorului român contemporan. Recensământ, bază de date, Anuar Problema de fond a Uniunii Scriitorilor, în acest moment, este comunicarea internă. Nu ne cunoaştem între noi, nu suntem în contact, în timp real, cu informaţii elementare despre viaţa noastră literară, nu ştim cum şi pe ce sunt cheltuiţi banii instituţiei, nu cunoaştem criteriile de selecţie şi felul în care proiectele, premiile şi bursele au fost votate ori respinse. Lipseşte cu desăvârşire comunicarea internă, iar consecinţele le simţim cei mai mulţi dintre noi cei ce suntem în USR. Această situaţie de fapt poate fi rezolvată urgent printr-un buletin informativ lunar care să fie trimis/dăruit fiecărui membru al USR. Realizarea „Anuarului Scriitorilor Români”, în care să fie prezenţi cu date bio-bibliografice şi repere de contact toţi colegii din USR, precum şi realizarea unei baze de date ce va folosi informaţiile unui prim recensământ profesionist al membrilor USR sunt, iată, două soluţii prin care să ne cunoaştem mai bine şi să ne promovăm statutul de scriitori. Avem colegi specialişti în domenii de interes – marketing, management, cultură organizaţională, oameni de afaceri, doctori, jurişti, traducători, jurnalişti, creator de pagini web – care constituie o avuţie a breslei noastre deloc exploatată până acum. Comunicarea internă şi folosirea resurselor umane şi de informaţie ale membrilor Uniunii Scriitorilor pot transforma cu adevărat organizaţia noastră. E necesară, astfel, o restructurare a conducerii executive a USR pentru ca interesele şi nevoile membrilor să fie servite în mod eficient şi transparent. O restructurare care să ţină cont de situaţia de criză economică şi de necesitatea de a transforma Uniunea Scriitorilor într-o cultură organizaţională modernă. Proiecte de impact Sunt realizatorul unor proiecte culturale ce s-au bucurat de succes mediatic şi de prezenţa unor scriitori valoroşi, din generaţii şi geografii literare diferite. Amintesc aici, printre altele, „Colocviul tinerilor scriitori”, „27. Poezie de Bucureşti”, „Scriitori pe Calea Regală”, „Maratonul de Poezie şi Jazz”, „Colocviul tinerilor critici literari”. În urma acestor proiecte, am obţinut, în primul rând, încrederea că pot să duc un proiect cultural până la capăt. Că mă pot lupta şi cu birocraţia infernală a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Administraţiei Fondului Cultural Naţional, şi cu inerţia organizatorică a Conducerii Uniunii Scriitorilor din România. Să dovedesc că se pot face proiecte la cel mai înalt nivel organizatoric, valoric şi mediatic. Doar cu forţa pe care ţi-o dă viziunea proiectului cultural şi cu tenacitatea de a duce totul până la capăt! Am putut, astfel, să spulber prejudecata că proiectele se fac în România doar dacă dai telefoane ministrului Culturii pentru că faci parte dintr-o anumită conjunctură politică sau de trib politic. Proiectele mele au fost acelea care au convins şi Casa Regală a României şi pe Majestatea Sa Regele Mihai, şi pe ministrul liberal Ludovic Orban, şi pe primarul PSD Neculai Onţanu. Cred în forţa proiectelor, în calitatea oamenilor care le pun în scenă, nu în organizări netransparente şi fără criterii cum se întâmplă, de cele mai multe ori, în lumea noastră culturală şi literară. Dan Mircea CIPARIU www.poemulmatrita.blogspot.com www.4x4project.blogspot.com P.S. Detaliile tehnice ale proiectului meu de reformare a USR vor fi anunţate pe 23 noiembrie 2009, la Conferinţa Naţională USR.
Publicat de Horia Gârbea la 21:58 0 comentarii

duminică, 25 octombrie 2009

William Totok. Cazul lui Nicolae C. Paulescu (II

OCT 21
Actualitatea trecutului
William Totok Istorie

Cazul lui Nicolae C. Paulescu (II)

NICOLAE CONSTANTIN PAULESCU
- schita biografica -

N. 8 noiembrie 1869, la Bucuresti - studiaza medicina la Paris, scrie teza: Recherches sur structure de la rute (1888-1897); urmeaza cursuri de chimie biologica si fiziologie generala la Facultatea de Stiinte din Paris, obtinand, in 1899, titlul de doctor in stiinte cu lucrarile: Cercetari experimentale asupra modificarilor ritmului miscarilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor atitudini ale corpului si Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutiva trecerii de la pozitia orizontala la atitudinea verticala (1897-1899); la Universitatea din Paris obtine al doilea doctorat in stiinte cu teza: Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matičre vivante (1901) - lucreaza ca medic extern, intern si secundar in capitala Frantei (1891-1897); profesor de fiziologie, la Facultatea de Medicina din Bucuresti; a cercetat metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva (1900-1931) - descopera hormonul antidiabetic elaborat de pancreas, pe care l-a denumit "pancreina", putin mai tarziu Fr.G. Banting si Ch.H. Best anuntand descoperirea insulinei (denumire propusa de ei pentru hormonul pancreatic) (1921); la Oficiul Roman de Brevete este inregistrata inventia lui Paulescu privind obtinerea hormonului antidiabetic, sub titlul Pancreina si procedeul fabricatiei ei (1922) - Premiul Nobel pentru medicina a fost acordat cercetatorilor canadieni Banting si Mac Leod pentru descoperirea insulinei (1923) - Paulescu moare la Bucuresti (19 iulie 1931).

Crestinism ortodox si rasism biologic

Paulescu ii descrie pe evrei ca pe ucigasii lui Iisus Hristos, afirmand ca si dupa 2000 de ani acestia "cuteaza cum" "sa sugrume religia divina" (p. 13.). "Spiritul evreiesc triumfa (impreuna) cu protestantismul" (p. 19), mai sustine Paulescu, anticipand astfel ideile altor extremisti de dreapta (de pilda, Corneliu Zelea Codreanu sau Nae Ionescu) care si-au axat ideologia exclusivista pe virtutile ortodoxiei. Paulescu si-a bazat teoriile incendiare pe un mixaj compus din elemente ale crestinismului ortodox si rasism biologic, fiind apreciat pentru aceste demersuri nu numai de autorul cartii Ortodoxie si etnocratie (1938), Nichifor Crainic, ci si de inalti ierarhi ai bisericii ortodoxe, ca fostul mitropolit din Sibiu, Nicolae Mladin, care in 1942 l-a elogiat in Revista teologica (anul XXXII, nr. 1-2 si nr. 3-4) intr-un serial intitulat: Doctrina despre viata a profesorului Nicolae Paulescu.

Crainic l-a intampinat cu entuziasm, descoperind in scrierile cu tenta religioasa ale lui Paulescu, pe care l-a numit "profetul nationalist si crestin al Romaniei", numeroase afinitati (Crainic, Ortodoxie si etnocratie, ed. Constantin Schifirnet, Ed. Albatros, Bucuresti, 1997, p. 138). Dupa Crainic, medicul atras de teologie ar fi singurul mare reprezentant al "nationalismului crestin", fiindca el a demonstrat plauzibil ca "nationalismul este un instinct natural", "de iubire inradacinata in fiinta omeneasca", "ca o puternica realitate biologica" (pp. 131-132). Crainic fusese fascinat de perspectiva dihotomica a teoriilor antisemit-teologice ale lui Paulescu asupra lumii, tributara unui maniheism schematic religios, potrivit caruia lumea (omenirea) este impartita in doua parti identificabile in manifestarea instinctelor. In consecinta, pentru Paulescu exista instincte individuale si sociale care se manifesta sub forma (religios) crestina si luciferica (satanica). Potrivit acestei scheme bipolare evreii se situeaza in sfera instinctualitatii sociale, specifica pentru o gama larga de manifestari distructive deghizate in liberalism, socialism, comunism sau francmasonerie. Aceste particularitati deghizate ale instinctului social devin vizibile printr-o accentuata tendinta de dizolvare a randuielilor traditionale, avand ca scop final dominatia globala si instaurarea statului supranational.

In aceasta viziune asupra lumii ideile lui Crainic si Paulescu se suprapun. Crezand in mantuire prin credinta, amandoi nu exclud reabilitarea ratacitilor prin botez. Desi ei sunt de parere ca Talmud-ul nu reprezinta nimic altceva decat o "falsificare iudaica a Vechiului Testament", transformat intr-un instrument doctrinar al "dusmaniei diabolice impotriva lui Iisus Hristos" si "o sursa care hraneste salbatecul spirit de separatie si de universala dominatie iudaica" (Crainic, p. 139), ei nu merg atat de departe ca si A.C. Cuza. Deoarece teoriile acestuia sunt inspirate din literatura antisemita germana, extremistul Cuza a pledat pentru renuntarea la Vechiul Testament si pentru un crestinism bazat doar pe invataturile cuprinse in Evanghelie.

In ceea ce priveste propunerile pentru rezolvarea asa-numitei "probleme evreiesti" intre solutiile propuse de Paulescu si Cuza exista o convergenta evidenta. "Suntem invadati de o rasa straina, asiatica, cu moravuri sanguinare, ce de un secol si jumatate se strecoara tiptil in tara, prin granitile ce-s rau pazite", scria Paulescu intr-un articol publicat in Apararea Nationala (an I, nr. 20/15.01.1923). "Aceasta invazie e mult mai teribila ca aceea recenta a nemtilor, de care am scapat relativ repede, si ca acele mai vechi ale turcilor si tatarilor, de care nu ne-am mantuit decat prin lupte sangeroase de mai multe veacuri. Intr-adevar, pe cand toti acesti dusmani au fost izgoniti peste hotare, de unde au venit, jidanii, care s-au infiltrat in madularele tarii, nu vor putea fi dati afara decat prin sfortarile persistente ale intregii natii romanesti. Si expulzarea jidanilor se impune in mod imperios, din pricina numarului lor enorm si care creste pe zi ce trece, si mai ales din pricina viciilor de hotie si de trufie, de care ei sunt infectati, caci ei pretind ca sunt poporul ales, chemat sa devina proprietarul tuturor averilor de pe pamant si stapanul intregii omeniri."(1)

In articolul citat din Ziua se mai mentioneaza faptul ca lui Paulescu "i se reproseaza acum ca a fost un apropiat al lui A.C. Cuza si ca a participat la fondarea Ligii Nationale de Aparare Crestina (!), in 1923, care mai tarziu, prin sciziune, a dat nastere Garzii de Fier. Printre publicatiile sale antisemite sunt citate: Complotul iudeo-masonic impotriva natiunii romane si Evreii si alcoolismul. Stranepotul sau nu este insa, intru totul, de acord cu paternitatea atribuita lui Paulescu privind aceste articole".

Codreanu inspirat de Paulescu

Pana si noua revista criptolegionara, Rost (nr. 5/2003), fondata la inceputul anului 2003 la Bucuresti, care i-a dedicat lui Paulescu un numar omagial special, schiteaza un gest de distantare fata de numeroasele texte ale medicului (intre care un loc aparte il ocupa cele 3 volume: Biserica si Sinagoga fata cu pacificarea Omenirii, 1924-1925), vorbind despre "o serie dura de brosuri si articole antievreiesti si antimasonice" - aparute dupa primul razboi mondial.

In opinia lui Corneliu Zelea Codreanu tocmai aceste scrieri a caror "paternitate" o contesta stranepotul medicului fusesera calificate de fondatorul Legiunii drept "articolele sfinte ale profesorului Paulescu". In cartea sa Pentru legionari (aparuta la Sibiu in anul 1936, iar apoi intr-o editie anastatica la Editura Gordian din Timisoara in 1993) Codreanu descrie cu lux de amanunte influenta exercitata de "profesorii romanismului", Paulescu si A.C. Cuza, asupra intrunirilor tinerilor extremisti de dreapta din anii '20: "indreptarele de orientare la aceste sedinte erau scrierile geniilor noastre nationale, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Conta, Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri etc., si mai cu seama, scrierile si prelegerile profesorului Cuza, scrierile profesorului Paulescu, lectiile de educatie nationala ale profesorului Gavanescul. Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o data citite, ci de trei-patru ori citite si studiate. In special cursurile sale de economie-politica ce tratau, de la inaltimea catedrei, in chip stralucit, chestiunea jidaneasca, chemand pe romani la intelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost calauza in fiecare moment in sfortarile pentru cunoasterea ei. Cel mai mare noroc al nostru si deci al romanilor a fost profesorul Cuza, unul dintre cei mai straluciti cunoscatori ai problemei jidanesti din lume, caruia ii datoram puterea noastra de a ne orienta fata de toate manoperele jidanesti" (Codreanu, op. cit., p. 49).

"Articolele sfinte ale profesorului Paulescu", "cunoscator neintrecut al manoperelor iudeo-masoneriei", le-au citit Codreanu si adeptii sai si in revista antisemita Apararea Nationala editata de tandemul extremist Cuza-Paulescu: "La 1 Aprilie 1922 apare revista bilunara Apararea Nationala, sub conducerea profesorilor Cuza si N.C. Paulescu. Oricine isi poate da seama ce a insemnat pentru noi, in mijlocul gandurilor si framantarilor noastre, aparitia acestei reviste. In ea gaseam tot ce ne trebuia pentru o perfecta lamurire si inarmare a noastra. Articolele profesorilor Cuza si Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul si aveau pretutindeni in randurile studentilor, si la Bucuresti, si la Cluj, un mare rasunet. La 1 si 15 ale lunii, pentru noi era un triumf. Numerele revistei erau adevarate transporturi de munitii prin care noi invingeam argumentarile presei jidanesti" (ibidem, p. 51).

"Romania a Romanilor!"

A.C. Cuza a dezvoltat in anii '20 conceptul asa-numitului "crestinism integral"(2), care se suprapune cu ceea ce mai tarziu legionarul Ion Mota(3) si tehnocratul holocaustului Ion Antonescu au numit "nationalism integral"(4). Prin efectul lor ideologic imediat asupra practicii politice aceste concepte inrudite au pregatit terenul holocaustului in Romania, acesta fiind anticipat in 1930 de catre A.C. Cuza in al sau Imn de lupta, in care sunt comprimate "liric" toate ideile care mai tarziu au facilitat genocidul, niveland si paralizand retinerile etice si morale:

"Imn de lupta

Vrajmasii ne bantuie
Credinta ne mantuie
Roman cu jidanii
Robia satanei
E harta in toi
Nu dati inapoi
Navala tot creste
Luptati vitejeste
Pe goana paganilor
Romania romanilor"(5)

Sub lozinca incendiara "Romania a Romanilor" s-au produs pana-n 1944 cele mai oribile crime, s-au organizat pogromuri si s-au derulat epurarile etnice sangeroase. In spiritul acestei lozinci fasciste Cuza si Paulescu si-au dezvoltat tezele antisemite care au culminat in teoria inca vie in anumite cercuri din Romania contemporana potrivit careia evreii urmaresc sa transforme tara intr-un Israel. Scenariul pentru aceasta teorie deliranta apare la A.C. Cuza in diverse articole si carti. In volumul sau Nationalitatea in arta. Expunere a Doctrinei Nationaliste. Principii, Fapte, Concluzii, Editura Minerva, Bucuresti, 1915, p. 246 (Bucuresti, 1 1908), Cuza sustine ca "asezarea jidanilor in Romania face parte din planul lor de a-si dobandi un teritoriu propriu, pe care sa se desvolte ca natie autonoma, alcatuind un stat jidovesc!". Ideea fusese articulata deja spre sfarsitul secolului al XIX-lea de Vasile Conta ("parintele doctrinei antisemite din Romania") intr-o cuvantare intitulata Chestia evreiasca (1879), in care vorbeste despre o "imparatie jidaneasca" - la noi in Romania.(6)

Tributar acestei logici, Traian Braileanu vorbea in 1937 despre necesitatea distrugerii dusmanilor interni - adica a evreilor - care vor sa transforme Romania intr-o colonie a lor.(7)

Mircea Eliade avertiza si el in textele sale legionare fata de pericolul strainilor care devin in Romania un fel de stat in stat.(8)

Ideea reapare dupa 1990 cu aceeasi vehementa, de pilda la Serban Milcoveanu care scrie ca "in 1922-1925 reactia de aparare impotriva complotului iudeo-masonic de a coloniza ginta straina si de a ocupa infrastructura economica pentru a transforma spatiul carpato-ponto-dunarean in Stat bi-national cu Evreii clasa conducatoare si exploatatoare in calitate de Natiune invingatoare si cu Romanii clasa subordonata exploatata in calitate de Natiune invinsa".(9) Cat de adanc s-au implementat astfel de idei delirante in constiinta unor extremisti demonstreaza numeroasele carti si articole aparute dupa revolutia din 1989.(10) Toate aceste scrieri pretind in numele unui adevar absolut ca Romania este si a ramas o tinta preferata a evreilor care nu au renuntat la obiectivul lor vechi de a acapara tara si de a o transforma intr-un stat al lor.

Romania - noul Israel

Despre crearea unui nou Israel pe pamant romanesc vorbeste si antisemitul virulent Radu Theodoru, in mai multe carti revizioniste inspirate din literatura clasica extremista si din Protocoalele inteleptilor Sionului, ceea ce dovedeste si lista bibliografica din cartea sa, Nazismul sionist (Editura Alma Tip, Bucuresti, 1997). Pe langa binecunoscutii autori romani de literatura antisemita aici apar mai toti "clasicii" genului, de la Roger Garaudy (Miturile fondatoare ale politicii israeliene) la Henry Ford (Jidovul international, editia romaneasca din 1927!), si de la Alfred Rosenberg (ideologul principal al nazismului german, autorul lucrarii antisemite Mitul secolului XX) la Emil Cioran (Schimbarea la fata a Romaniei). "Presiunile asupra Romaniei spre a se realiza aici un nou Israel sunt de natura politica, financiara, economica si psihologica. Depinde numai de romani daca accepta sau nu sa devina slugile evreilor in propria lor tara", scrie Theodoru in Romania ca o prada (Editura Miracol, Bucuresti, 2000, p. 244).

Aceste teze aberante sunt dezbatute, pe larg, si in revista Romania Mare. Intr-un articol intitulat Antisemitismul la el acasa..., (Romania Mare, nr. 428, Anul IX, 25.09.1998) Paul Suditu reproduce sub forma unui citat atribuit unui evreu propozitiile: "Romania este gradina evreilor si vom fauri acolo noul stat Israel. Numai noi, evreii, suntem in masura sa decidem cine sa conduca Romania, pentru ca numai noua ne-a dat Dumnezeul lui Israel aceasta putere suprema asupra voastra!". Acelasi autor recomanda apoi cititorilor revistei antisemite condusa de Corneliu Vadim Tudor sa citeasca elucubratiile unui alt colaborator al revistei Cristian Negureanu, "Evreii au vrut sa-si creeze statul in... Romania", incheindu-si articolul cu o chemare antisemita in stilul lui A.C. Cuza: "Daca rasfoim Istoria Universala constatam ca cele mai mari nenorociri le-au adus smintitii care s-au crezut oameni normali. De aceea, nu stim de ce singura concluzie care ne vine acum in minte este o parafraza la un celebru proverb american: Un indian bun este un indian mort".

Un alt colaborator al revistei extremiste de la Bucuresti, Traian Romanescu, si-a publicat initial cartea Marea conspiratie evreieasca (Editura Logos, Bucuresti, 1997) sub forma unui lung serial in Romania Mare. Revista electronica Garda de fier - Gazeta de exil, editata de neolegionarul notoriu din America, Constantin Burlacu, a publicat in anul 2001 capitolul XXIII - Singura cale -, in care se pot citi afirmatii incredibile, imprumutate din arsenalul publicistic al unor autori ca Paulescu, A.C. Cuza sau Codreanu: "Dusmanul de moarte al poporului roman, inca de acum saptesprezece secole, nu sunt nici ungurii, nici ucrainenii, nici rusii, care nici nu existau pe atunci, ci evreii". Si acest autor isi bombardeaza cititorii cu teza existentei unor "planuri in legatura cu tara noastra respectiv de a o coloniza cu evrei din Moldova si Ucraina si de a o transforma intr-o colonie economica, asa cum fusese in timpul degeneratului rege Carol al II-lea si banda lui de iudeo-francmasoni".

Romanescu zugraveste pericolul evreiesc in culori apocaliptice ca "un urias infern comunist" in care "vom sfarsi cu totii" daca nu se va "lichida, odata pentru totdeauna", aceasta "conspiratie internationala" "pusa la cale de o minoritate neinsemnata". "Distrugerea Romaniei ca Stat National", scrie un alt partizan al ideii fixe privind conspiratia antiromaneasca a evreilor, "a fost si ramane o lucratura a iudeo-masoneriei internationale, care foloseste extinderea NATO si a UE ca mijloace de santaj si tortura" (Ilie Costache, Romania, ingerul din iadul mondializarii - 30 -, in: Romania Mare, nr. 637, Anul XIII, 27.09.02).

Pagina internet intitulata Dezvaluiri (www.dezvaluire.go.ro) s-a specializat pe reproducerea unor scenarii care vizeaza distrugerea Romaniei de catre forte ostile al caror tel final nu este nimic altceva decat a transforma Romania in "a doua Palestina"(11), precum suna titlul unui text nesemnat, care sintetizeaza asertiunile vechi prin adaptare la realitatea de acum: "Planul prin care evreii doresc ocuparea Romaniei exista in arhivele israeliene, XVI, p. 719, 1866 (sic!)". "Daca voiesc sa ne cucereasca, n-au decat s-o faca... fatis, ca toate natiile, cu arma in mana" - afirma, referindu-se la evrei, marele poet Mihai Eminescu (Scrieri Politice Literare, Ed. Minerva, 1905, p. 111). In cazul in care profetiile biblice se vor implini si, impinsi de razboiul din Orientul Mijlociu, evreii vor veni in Romania, ei trebuie sa uite Talmudul si sa-si citeasca profetii. Dumnezeul lor este si al nostru. Evreii ne vor fi stapani, iar noi, romanii, slugile lor. In lucrarea sa Pericolul ovreesc, J.D. Protopopescu, in 1922, afirma urmatoarele: "Cand venim in lume, mostenim, o data cu tara si limba stramoseasca, si obligatiunea de a ne apara nationalitatea (…)".

Presa vremii din intrega Europa a redat strigatul de disperare al poporului roman: "Evreii vor sa faca din Romania, Palestina si din Bucuresti, noul Ierusalim". In 1913, savantul roman dr. N.C. Paulescu, cel care a fost privat de primirea Premiului Nobel pentru medicina in urma descoperirii insulinei, afirma in lucrarea Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria urmatoarele: "Romania, cu pamantul ei excesiv de fertil si cu locuitorii ei buni, blanzi ca niste miei si, mai ales, naivi ca niste copii, este un fel de El Dorado (tara de aur) care ar constitui o prada bogata, un adevarat Rai pamantesc pentru poporul lui Israel". Dezvaluirea planurilor de ocupare a Romaniei i-a atras furia evreimii, fiind, prin toate mijloacele, impiedicat sa primeasca Premiul Nobel. Tot doctorul N. Paulescu afirma ca, in lucrarea lui L. Chabauty, Les juifs, nos maitres, sunt scrise urmatoarele: "De vreo 30 de ani, adica de pe la 1850, evreii cauta sa-si creeze acest centru national, aceasta tara israelita, in provinciile danubiene, astazi regatul Romaniei (…)".

Pe aceeasi pagina-internet este publicat si volumul lui Ovidiu Buruiana, Romania in fata unui alt Israel (Editura Deceneu, f.l., f.a.). Din lunga lista bibliografica a acestui colportaj se poate deduce mecanismul de receptare a unor lucrari antisemite publicate in Romania si in strainatate dupa 1990.

Note:

1. Paulescu, Cauzele manifestatiilor studentesti, cit. dupa: Alexandru Florian s.a. (ed.), Ideea care ucide. Dimensiunile ideologiei legionare, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994, p. 180.
2. In: Apararea Nationala, 17.04. 1927, vezi: Cristian Sandache, Doctrina national-crestina in Romania, Colectia Romanii in istoria universala, vol.54, coordonator si prefatator: Gh. Buzatu, Ed. Paideia, Bucuresti, 1992, p. 9.
3. Cf.: Jean Ancel, Contributii la istoria Romaniei. Problema evreiasca 1933-1944, vol.1., Bucuresti, 2001, p. 161.
4. Cf. Marcel-Dumitru Ciuca / Aurelian Teodorescu s.a. (ed.): Stenogramele sedintelor Consiliului de ministri. Guvernarea Ion Antonescu, Bucuresti, 1998, p. 438. (Sedinta consiliului de cabinet, 28 februarie 1941.)
5. Apararea Nationala, 05.01. 1930, cit. din: Cristian Sandache, op. cit., p. 10.
6. Cf. Andrei Oisteanu, Imaginia evreului in cultura romana. Studiu de imagologie in context est-central-european, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, p. 285; si Leon Volovici, Ideologia nationalista si "problema evreiasca" in Romania anilor '30, Humanitas Bucuresti, 1995, p. 34 s.u.
7. Traian Braileanu, Tehnica politicei legionare, in: Insemnari sociologice, Anul 3, nr. 4, iulie 1937; cit. dupa: Alexandru Florian s.a. (ed.), Ideea care ucide. Dimensiunile ideologiei legionare, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1994, p. 267.
8. Cf. Eliade, Pilotii orbi, in: Vremea, Anul 10, nr. 505/ 19.09.1937; in: Mircea Eliade: Textele "legionare" si despre "romanism", ed. Mircea Handoca, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 52-59.
9. Serban Milcoveanu, Partidul Comunist si Miscarea Legionara in epoca fierbinte. Iulie 1945-Iulie 1948, Prefata de Dan Amedeu Lazarescu, in: Invierea, nr. 6, Bucuresti, f.a. (1996), p. 103.
10. Vezi: George Voicu, Teme antisemite in discursul public, Ars Docendi, Bucuresti, 2000.
11.Titlul exact este: Romania - A doua Palestina?
Adauga comentariu

1 Mirela
Planeta asta e plina de imbecili, animale bipede "intelectuale", adanc adormite. Cei de la ,,Revista 22" in ce categorie se incadreaza? Sau aceasta intrebare i s-ar potrivi S.R.I.-stului ,,golan" prietenul lui Basescu, care-si permite sa manipuleze studentimea din R. Moldova, in ce scopuri ? Poate ,,REVISTA 22" va publica un articol despre JOCURILE DE CULISE ale scursurilor societatii romanesti, lingatorii de bocanci "americani" ce urmaresc parvenirea vanzandu-si tara si neamul pentru propriile patimi animalice!2 Carol
Sa va scrie rusine ca a-ti calomniat pe ilustrul savant Paulescu,cine sunte-ti voi mah sa-l criticati pe maestru, si sa-l numiti anti semit? de ce era anti semit? voi nu sitit ca la vremea aia evrei erau o problema peste tot,erau paraziti,hoti,talhari si ne-au pradat de comori,ne-au ruinat, cine va plateste mah evrei? sau revista22 e coordonata din umbra de masonerie? voi chiar nu aveti pic de bun simt , imi dau seama si eu,daca ajung jurnaliste toate ....... nici nu siu cum sa va numesc, a-ti dat probe pe sub birou sa lua-ti psotulscrie-ti ce vi se dicteaza, chiar un pic de jena fata de omul asta care a descoperit insulina, si din cauza evreilor a pierdut intaietatea, l-au amenintat si i-au furat drepturile pe care le-a dat canadienilor,plus premiul nobel , sunteti niste nenorociti,pute-ti sa nu imi apropb